Productivitatea si eficienta



Productivitate ai eficienta, obiectiv al investitorului



Progresul oricarei societati depinde intr-o masura decisiva de eficienta cu care sunt folosite resursele umane, naturale si financiare de care dispune.





Intotdeauna, oamenii s-au straduit ca din fiecare unitate de munca, de resurse umane sau de bani ce se cheltuieate, sa asigure o createre cÆt mai mare a volumului ai a calitatii productiei, sa obtina cantitati sporite de bunuri materiale ai servicii, deoarece numai pe o asemenea baza poate fi asigurata o createre economica intensa, crearea unei economii avansate ai implicit conditii in vederea ridicarii bunastarii materiale ai spirituale a populatiei


Pentru ca un investitor sa fie eficient, el trebuie sa aibe in vedere ca raportul rezultate -- cheltuieli sa fie echilibrat, adica sa poata fi sintetizat in urmatoarele forme de exprimare:

Maximizarea atragerii populatiei in vÆrsta apta de munca ;

Maximizarea productivitatii muncii;

Maximizarea gradului de utilizare intensiva ai extensiva a tuturor capacitatilor de productie;

Maximizarea gradului de valorificare a resurselor naturale;

Maximizarea efectelor nou create la fiecare unitate de efort integral depus;

Minimizarea cheltuielilor de resurse pentru atingerea efectelor dorite;

Realizarea unei calitati optime in raport cu exigentele consumului intern ai extern ai cu restrictiile care se ridica in alocarea ai repartizarea resurselor


AvÆnd in vedere clasificarea formelor eficientei economice in functie de gradul de cuprindere a indicatorilor ce o exprima (la nivelul economiei nationale, ramurii, intreprinderii, sectiei) in eficienta sintetica sau integrala, se considera ca exista factori propriu-ziai de createre. Progresul tehnic, progresul organizatoric ai ridicarea calificarii sunt considerati drept factori propriu-ziai, intrucÆt prin natura lor nu exprima ci numai influenteaza folosirea rationala sau economisirea fiecarei resurse, precum ai eficienta finala.

Calea de createre a eficientei reprezinta procesul de imbunatatire a eficientei economiei de piata.

Micaorarea costului materialelor pe produs, scaderea amortizarii specifice, reducerea salariului ce revine pe un produs, cu alte cuvinte imbunatatirea acestor rapoarte de eficienta constituie cai de reducere a costurilor unitare, respectiv de createre a eficientei sintetice. Tot cai de reducere a costurilor sunt considerate ai formele inverse ale rapoartelor mentionate: sporirea randamentului materialelor, createrea productivitatii muncii, sporirea randamentului capitalului fix.

Factorii tehnico-organizatorici iau forma masurilor tehnico organizatorice concretizate in perfectionarea tehnicii, perfectionarea organizarii (productiei, muncii ai conducerii) ai perfectionarea calificarii cadrelor. ïn aceasta directie actioneaza introducerea de tehnologii avansate de prelucrare, folosirea deplina a tuturor capacitatilor de productie existente, imbunatatirea ai ridicarea nivelului tehnic al productiei, a calitatii produselor, intarirea ordinii ai disciplinei in productie, ridicarea calificarii personalului muncitor. Totodata, pe fondul existentei unor premize tehnice, organizatorice ai economico-financiare, nivelul eficientei este in dependenta directa de calitatea muncii. Aceasta inseamna deopotriva cunoatinte la un nivel inalt ce se obtin prin ridicarea gradului de pregatire profesional-atiintifica, dar ai ordine ai disciplina, initiativa ai raspundere pentru calitatea activitatii desfaaurate.

Alti factori directi sunt: modificarile structurale privitoare la ponderea produselor, unitatilor sau ramurilor economice cu un nivel ai un ritm de cratere a eficientei mai mari decÆt cele medii; actiuna comertului exterior, care poate mari sau micaora eficienta unei activitati economice; modificarea conditiilor naturale, care se refera la schimbarea structurii terenului, modificarea fertilitatii pamÆntului ai apelor, modificarea climei ai a mediului inconjurator.



Relatia cauzala dintre nivelul de dezvoltare economica ai eficienta cu care este cheltuita munca sociala, exprimata de legea productivitatii muncii are ai o forma materiala de manifestare, fiind intruchipata complet in economia de munca ce se obtine. De fapt ea oglindeate un dublu aspect: pe de o parte marirea cantitatii de produse ai servicii ce se obtin la fiecare unitate de efort, iar pe de alta parte micaorarea cheltuielilor cerute de producerea fiecarei unitati de produs sau serviciu.


Createrea productivitatii muncii reflecta directia progresista a miacarii economice. Practic aceasta oglindeate un dublu proces: pe de o parte marirea cantitatii de produse ai servicii ce se obtin la fiecare unitate de efort, ai pe de alta parte, micaorarea cheltuielilor cerute de producerea fiecarei unitati de produs sau serviciu . Astfel, sporirea productivitatii muncii da expresia concentrata perfectionarilor ce au loc in conditiile de productie.

La sporirea productivitatii muncii concura un numar variat de factori.

Prin factori intelegem conditiile sau procesele care influenteaza productivitatea muncii care tin de de imprejurari obiecticve, aflate la un moment dat.

Principalele categorii sunt:

Factorii tehnici care au in vedere nivelul atins de atiinta, tehnica, tehnologie la un moment dat

Factorii economici ai sociali sunt cei legati de organizarea productiei ai a muncii atÆt la nivel micro cÆt ai la nivel macroeconomic, conditiile de munca ai viata.

Factorii umani ai psihologici, cei legati de pregatirea acolara, nivelul de cultura, adaptabilitate la conditiile de munca, satisfactia pe care le-o ofera aceasta, viata de familie, influenta religiei ai a traditiei in alegerea meseriei.

Factori naturali referitori la conditiile de clima, fertilitatea solului, accesibilitatea resurselor naturale.

Factori de structura care influenteaza nivelul productivitatii muncii prin schimbarile survenite in structura pe ramuri ai subramuri a economiei nationale.




Dintre caile de marire a productivitatii muncii mai importante sunt: automatizarea, robotizarea, promovarea tehnicilor noi, innoirea productiei, perfectionarea organizarii productiei ai a muncii, pregatirea ai perfectionarea resurselor umane, cointeresarea materiala a muncii.

Automatizarea robotizarea, promovarea tehnicilor noi - coordonate esentiale ale progresului tehnic contemporan. Acestea atrag dupa sine sporirea productivitatii deoarce asigura obtinerea unei productivitati mai mari cu aceleaĺi cheltuieli de munca, favorizeaza diminuarea celorlate cheltuieli pe produsĺi in general, realizarea de economii, cerĺterea eficientei, in conditiile obtinerii unor produse de calitate superioara.


In aceasta directie o mare importanta o are conducerea automata ĺi robotizarea proceselor de productie, realizarea de sisteme cu grade diferite de libertate ĺi complexitati din ce in ce mai mari ĺi generalizarea prelucrarii automate a informatiilor. Prin aceasta se realizeaza combinarea sistemelor electronice cu cel informatice. Dar intensificarea acestor lucruri nu e posibila fara angajarea puternica a cercetarii ĺtiintifice. Numai ĺtiinta ĺi tehnica avansata, patrunse adĆnc in toate activitatile impulsioneaza intreaga miĺcare, asigura un ritm rapid ĺi comprimarea etapelor, reducerea inegalitatilor la nivelul productivitatii muncii.


Modernizarea capacitatilor de productie existente, prin imbunatatirea parametrilor sai tehnico functionali, in vederea reducerii consumului de materii prime ĺi energie electrica, ridicarea gradului de siguranta in exploatare, creĺterea vitezei de lucru.

Avantajele modernizarii capacitatilor de productie existente in raport cu construirea de noi asemenea capacitati deriva din faptul ca prima actiune, modernizarea, porneĺte de la o baza tehnico- materiala existenta, pe care o dezvolta ĺi o reinnoieĺte, punĆnd astfel mai bine in valoare, pe cĆnd cea de-a doua optiune, construirea de noi capacitati porneĺte de la 0. Fiecare echipament, utilaj, instalatie tehnologica necesara, trebuind sa fie construita de la inceput, ceea ce reclama eforturi mari, atrage cheltuieli sporite. In plus, modernizarea capacitatilor de productie existente se efectueaza intr-un timp mai scurt, in comparatie cu situatia in care intregul obiectiv trebuie construit de inceput, fapt care permite ca prin modernizare sa poata fi accelerata aplicarea in practica a celor mai noi mai noi cuceriri ale ĺtiintei ĺi tehnicii contemporane. Construirea unui obiectiv nou se poate desfaĺura pe intervale de cĆtiva ani, timp in care solutiile tehnice adoptate, deĺi initial erau perforamte, fiind in concordanta cu cele mai noi realizari pe plan mondial, pĆna sa se materializeze, pot deveni veduste. In plus modernizarea se concentreaza, de regula asupra partii active a utilajului, influentĆnd deci elementele care realizeaza direct productia materiala. Datorita acestor avantaje, in tarile dezvoltate atentia principala e acordata investitiilor de modernizare.


ďnnoirea productiei prin perfectionarea carcateristicilor constructive, functionale, estetice, ergonomice, in vederea satisfacerii la un nivel inalt calitativ are implicatii ĺi asupra creĺterii productivitatii muncii. Maĺinile ĺi utilajele se innoiesc la 5-6 ani in medie. Mentinerea in fabricatie a unor produse cu un nivel tehnic scazut, realizate cu tehnologii invechite conduce la scaderea gradului de competitivitate.


Perfectionarea organizarii productiei ĺi a muncii reprezinta un proces complex, cu caracter dinamic ĺi de continuitate, care presupune adaptarea de catre conducerile unitatilor economice a unui ansamblu de masuri ĺi folosirea de metode ĺi tehnici stabilite pe baze de studii ĺi calcule tehnico-economice, care tin seama de noile descoperiri ale ĺtiintei, in cadrul asigurarii unui cadru optim functional, de folosire de catre personalul ocupat a factorilor de productie, in astfel de productii cantitative ĺi calitative care sa asigure utilizarea maxima a lor ĺi creĺterea pe aceasta baza a productivitatii muncii. Asigurarea unnor fluxuri continue de fabricatie, , sincronizarea efectuarii in timp a diferitelor activitati, incarcarea optima a utilajelor, folosirea rationala a timpului de lucru, organizarea in conditii optime a activitatilor cu caracter auxiliar, imbunatatirea activitatii de reparatie ĺi intretinere, asigurarea energiei necesare, aprovizionarea cu scule ĺi dispozitive a locurilor de munca, perfectionarea activitatii de transport inetrn ĺi depozitare, pregatirea de noi produse sau perfectionarea celor existente (conceperea unor modele superioare atĆt in faza de proiectare ĺi executie a produselor, cum ar fi extinderea informaticii in proiectare), prograamarea productiei, (folosirea unor metode eficiente de lansare a produselor in fabricatie, de urmarire ĺi control calitativ al realizarii programelor de productie), imbunatatirea organizarii muncii (adoptarea unor masuri ĺi metode care sa asigure reducerea volumului de munca, folosirea rationala a acestuia, precum: cooperarea in productie, organizarea locurilor de productie, normarea muncii, conditii optime sub raport ergonomic ĺi al tehnicii securitatii muncii).


Pregatirea ĺi perfectionarea pregatirii resurselor umane Valentele pregatirii se manifesta concomitent, cumulat ĺi propagat, pe tremen lung ĺi pe mai multe palnuri. In primul rĆnd prin ridicarea nivelului de cultura ĺi cunoastere a populatiei, a pregatirii ei tehnico-profesionale in corelatie cu nevoile de munca ale sistemului de economic ĺi cu aptitudinile resurselor umane ale societatii. Formareaprofesionala ĺi perfectioanrea continua, a acesteia, reprezinta principala cale de autovalorificare ĺi dezvoltare a factorului uman, de valorificare superioara a potentialitatilor creative ĺi anticipative ale omului. De aceasta depinde receptivitatea ĺi viteza de adaptare la nou, reintegarea rapida a resurselor umane in alte activitati utile societatii. Tot el conditioneaza ritmul, proportiile ĺi eficienta creativitatii tehnico-ĺtiintifice. Studii de economie a invatamĆntului au pus in evidenta contributia importanta pe care instructia ĺi pregatirea o aduc la la creĺterea productiei, aport ce variaza intre 20-20%.


Cointeresarea materiala conditioneaza veniturile populatiei de rezultatele lor in munca. In aceasta directie, o importanta deosebita o are aplicarea uneui sistem de repartitie care, pe de o aprte, sa determine cĆt mai corect marimea salariului fiecarui lucrator, adica ceea ce i se cuvine dupa munca depusa ĺi, pe de alta aprte, sa asigure un sistem de norme de munca in pas cu progresul, prin care sa se stabileasca aportul fiecaruia la activitatea sociala. Orice neglijare in acest domeniu se reflecta nefavorabil, mai devreme sau mai tĆrziu, in sensul unei insuficiente cointeresari, atunci cĆnd veniturile nu cresc corespunzator muncii depuse ca ĺi in cazul insuĺirii unor venituri mai mari decĆt activitatea desfaĺurata, atragĆnd dupa sine nerespectarea unei corelatii economice fundamentale, anume accea dintre creĺtrea productivitatii muncii ĺi creĺterea salariului.


Bibliografie:

Economie politica, Vol. I