Dioda Laser,Telemetrie cu laseri conventionali,Laseri cu semiconductori referat









I. Scurt Istoric
II. Dioda LASER
III. Telemetrie cu
LASERI conventionali







<Your name here>

















I.1. Scurt istoric. Introducere in problematica LASER


Despre efectul LASER se cunosc deja foarte multe. Aceasta ramura a stiintei s-a dezvoltat foarte mult de la inceputurile sale (1955-1965) si pana in ziua de astazi. Desi bazele teoretice erau mai mult sau mai putin stabilite, primii care reusesc sa concretizeze toate teoriile si presupunerile au fost doi rusi si un american.












In ordine sunt prezentati Charles H. Townes (Massachusetts Institute of Technology (MIT), Cambridge, MA, USA; nascut in 1915), Nicolay Gennadiyevich Basov (Lebedev Institute for Physics Akademija Nauk Moscow, USSR; nascut in 1922) si Aleksandr Mikhailovich Prokhorov (Lebedev Institute for Physics Akademija Nauk Moscow, USSR; nascut in 1916). Cei trei au impartit premiul Nobel atribuit in 1964 pentru "cercetarile fundamentale in domeniul electronicii cuantice care au condus la construirea oscilatoarelor si a amplificatorilor bazati pe principiul maser-laser".

Partea teoretica este usor de gasit in majoritatea manualelor, cursurilor si compendiilor de fizica existente asa ca lucrarea de fata nu se va concentra asupra acestui aspect. Principiul LASER consta in faptul ca atomii elibereaza energie sub forma de fotoni atunci cand parcurg tranzitia de pe un nivel de excitare metastabil spre un nivel de echilibru. Aceasta tranzitie se face sub influenta unui factor declansator si de aceea emisia de energie se numeste emisie stimulata sau emisie indusa. Odata pornita reactia aceasta se propaga sub forma piramidala astfel, un foton emis de un atom dezexcitat va declansa reactia la altul, acesta la randul lui va emite un foton si il va elibera si pe cel incident. Avem doi fotoni care se vor inmulti exponential. Astfel se produce o amplificare a radiatiei luminoase.




I.2. Realizarea practica a dispozitivelor LASER. Tipuri de laser


Partile constituente ale unui laser sunt : mediul activ, sistemul de excitare si rezonatorul optic. Partea esentiala a unui dispozitiv laser o constituie mediul activ, adica un mediu in care se gasesc atomii aflati intr-o stare energetica superioara celei de echilibru. In acest mediu activ se produce amplificarea radiatiei luminoase (daca avem o radiatie luminoasa incidenta) sau chiar emisia si amplificarea radiatiei luminoase (daca nu avem o radiatie luminoasa incidenta). Sistemul de excitare este necesar pentru obtinerea de sisteme atomice cu mai multi atomi intr-o stare energetica superioara. Exista mai multe moduri de a realiza excitarea atomilor din mediul activ, in functie de natura mediului. Rezonatorul optic este un sistem de lentile si oglinzi necesare pentru prelucrarea optica a radiatiei emise. Desi la iesirea din mediul activ razele laser sunt aproape perfect paralele rezonatorul optic este folosit pentru colimarea mult mai precisa, pentru concentrarea razelor intr-un punct calculat, pentru dispersia razelor sau alte aplicatii necesare.

Dupa natura mediului activ deosebim mai multe tipuri de laser. Printre acestea regasim laserul cu rubin, la care distingem bara de rubin tratat drept mediul activ iar ansamblul sursa de lumina plus oglinzi poarta rolul de sistem de excitare. Laserul cu gaz foloseste amestecuri de gaze rare (He, Ne, Ar, Kr) sau CO2 drept mediu activ si o sursa de curent electric legata la doi electrozi iau rolul de sistem de excitare.



II.1. LASER-ul cu semiconductori. Aprecieri teoretice


Laserul cu semiconductori este constituit ca si celelalte tipuri de laser tot pe sablonul mediu activ, sistem de excitare, rezonator optic. In acest caz un amestec semiconductor este folosit ca mediu activ. Cel mai adesea se folosesc combinatii de metale din aceleasi perioade ale grupelor III-a si V-a. Dintre acestea semiconductorul cel mai folosit este cel format din Galiu si Arsenic (GaAs). Alte medii active au fost obtinute atat din amestecuri ale elementelor grupelor IIa si Via (Zinc si Seleniu - ZnSe) cat si din amestecuri de trei sau patru elemente. Ultimele doua sunt mai ades folosite pentru emisia unor radiatii mult mai precise din punct de vedere al lungimii de unda. Sistemul de excitare este constituit din doua straturi de semiconductori, unul de tip p si unul de tip n. Pentru a intelege mai bine aceste doua notiuni trebuie amintite cateva considerente teoretice cu privire la fizica solidului, in special principiul semiconductorilor.

Semiconductorii sunt o clasa de materiale larg folosita in electronica datorita posibilitatii controlului proprietatilor electrice. Rezistivitatea electrica a unui semiconductor scade odata cu cresterea temperaturii iar valoarea ei poate fi modificata in limite foarte largi (10-2 - 108 W cm). Intr-un semiconductor foarte pur, conductibilitatea electrica este data de electronii proprii, numita si conductibilitate intrinseca, iar in cazul materialelor impurificate avem de-a face cu o conductibilitate extrinseca. Conductibilitatea intrinseca poate fi explicata pe scurt astfel. La 0K, electronii sunt asezati in legaturile covalente formate intre atomii semiconductorului intrinsec. Odata cu cresterea temperaturii unii electroni se rup din legaturi fiind liberi sa circule in tot volumul cristalului. Se produce un fenomen de ionizare, iar in locul electronului plecat ramane un gol. Imediat el se ocupa cu un alt electron alaturat, golul se deplaseaza o pozitie. Daca aplicam un camp electric in semiconductor, electronii liberi se vor misca in sens invers campului, dar si golurile vor forma un curent pozitiv de acelasi sens cu campul. Cel mai interesant fenomen il reprezinta modificarea spectaculoasa a rezistivitatii electrice a semiconductorilor prin impurificare. Astfel, daca din 105 atomi de Siliciu unul este inlocuit cu un atom de Bor, rezistivitatea siliciului scade, la temperatura camerei, de 1000 de ori !!! Impurificare reprezinta o problema specifica si fundamentala a fizicii si tehnologiei semiconductorilor. Daca impurificam Germaniul (grupa IV-a, patru electroni de valenta) cu un element din grupa a V-a (cinci electroni de valenta) vom obtine un amestec cu un electron de valenta liber. Aceasta impuritate constituie un donor. Semiconductorul astfel impurificat este de tip n, iar nivelul sau de energie este mai aproape de zona de conductie. Daca impurificarea este facuta cu atomi din grupa a 3-a (trei electroni de valenta), acesta se va integra in reteaua cristalina cu doar trei legaturi covalente, ramanand, deci, un gol capabil de a captura electroni in jurul atomului trivalent. Din aceasta cauza atomii acestui tip de impuritati au primit numele de acceptori. Intr-un semiconductor astfel impurificat vor predomina sarcinile pozitive, de unde numele de semiconductor de tip p. Jonctiunile p - n sunt ansambluri formate prin alipirea unui semiconductor de tip p cu unul de tip n . Zona de separare, interfata, are marimi de ordinul 10-4 cm. La suprafata semiconductorului n apare un surplus de electroni iar la suprafata semiconductorului p un surplus de goluri. Astfel apare tendinta de compensare a acestora prin difuzia electronilor de la un semiconductor la celalalt.
















II.3. LASER-ul cu semiconductori. Construire. Consideratii practice


Revenind la laserul cu semiconductori, avand stabilita o baza teoretica minimala putem trece la detalierea practica a principiilor enuntate anterior.










Laserul cu conductori este, de fapt, un sandwich format din 3 straturi de semiconductori la care se adauga elementele sistemului de excitare. La acest tip de laser energia necesara excitarii sistemului de atomi din mediul activ cat si factorul declansator sunt date de curentul electric care se aplica, conform figurii. Datorita faptului ca acest sandwich corespunde modelului clasic de dioda, de aici incolo se va folosi si termenul de dioda.

Randamentul unei astfel de diode este in jurul a 30% dar amplificarea este destul de mare. Curentul necesar trebuie sa aiba o densitate de cateva mii de amperi pe centimetru dar avand in vedere ca o dioda laser are marimi foarte mici, curentul necesar este adesea sub 100mA. Pentru a obtine rezultate satisfacatoare, in practica se folosesc mai multe straturi decat se prezinta in figura. Cat priveste stratul activ, lungimea lui nu depaseste 1 mm, iar grosimea sa este, in functie de model, de la 200 pana la 10 nm. In general grosimea stratului activ variaza intre 200 si 100 nm. Datorita faptului ca este atat de subtire, fascicului emis este foarte divergent (pentru un laser) si astfel laserul cu semiconductori se bazeaza foarte mult pe rezonatorul optic ce trebuie ales cu mare grija si trebuie pozitionat foarte precis pentru a obtine performante maximale. De obicei un sistem format din doua lentile plan-convexe pozitionate cu fetele convexe una spre cealalta la anumite distante calculabile este suficient pentru a obtine un fascicul destul de bine colimat cu razele aproape perfect paralele.


Din desenul de mai sus se poate observa ca emisia laser se face in doua directii. Acest fenomen este tratat in mod diferit in functie de necesitati. Se poate crea o cavitate rezonanta prin pozitionarea unei oglinzi perfecte si a uneia semitransparente, se poate folosi emisia "din spate" pentru a masura proprietatile fasciculului principal, se poate folosi aceeasi emisie din spate pentru a masura si controla curentul ce trece prin dioda. Diodele laser sunt foarte sensibile la curenti si de aceea controlul strict asupra acestora este absolut necesar. Uneori este necesara doar o variatie mica a tensiunii sau a puterii si dioda se va arde. Mai jos este un prezentat un montaj clasic de dioda cu posibilitate de control a curentului:

Diodele laser sunt poate, cele mai fragile dispozitive de emisie laser. Faptul ca stratul activ are, de fapt, marimea unei bacterii este cel ce sta la baza afirmatiei anterioare. Acest strat poate fi usor distrus prin supunerea la curenti neadecvati, prin influente electrostatice, prin incalzire excesiva. Stratul activ se poate autodistruge chiar si fara prezenta vre-unuia din factorii enumerati mai sus. Simpla emisie a luminii poate vaporiza acest strat minuscul daca lumina emisa este prea puternica.

O dioda, desi minuscula, poate dezvolta puteri ale luminii de pana la 3-5 mW. Desi sunt mai rare si mult mai scumpe, diodele ce dezvolta zeci de mii de mW exista si se gasesc in inscriptoarele de CD si in alte instrumente si aparate de profil. In ceea ce priveste divergenta fasciculului, in prezent, majoritatea pointerelor reusesc performanta de a pastra divergenta la sub un mm la fiecare 5 metri. Spectrul de culori acoperit de laserii cu semiconductori este in zona rosie 630-780 nm dar nu este limitat numai aici.

Laseri verzi sau chiar albastri exista si sunt intens cercetati. Problema este ca diodele de verde si albastru au o viata efemera (cele mai performante ating doar cateva sute de ore) si functioneaza la temperaturi scazute (apropiate de 0K). Fata de clasicul GaAs (care emite in rosu-IR), pentru laserii albastri se prefera ZnSe si GaN. Primul a fost exclus treptat din cercetari datorita rezistivitatii mari, consumului mare de energie, randamentului mic si a multor altor factori descoperiti experimental. Ultimele cercetari s-au concentrat pe GaN, iar de cand prof. Shuji Nakamura a realizat primul montaj practic si fiabil pentru generarea laserului albastru, cercetarile au luat amploare. Un fapt inedit, la data realizarii diodei pentru laserul albastru, in 1993, Shuji Nakamura nu avea nici macar un doctorat in buzunar, era doar un simplu cercetator pierdut intr-un laborator al unei firme japoneze obscure. Recent, prof. Nakamura s-a alaturat colectivului profesoral de la Colegiul de Inginerie al Universitatii Californiene din Santa Barbara, SUA.

Revenind la laserii uzuali, trebuie mentionate si o serie de pericole ce pot apare chiar si pe langa laserii cu semiconductori care sunt cunoscuti a fi mai putin puternici. S-a calculat ca o dioda obisnuita are o putere mult mai mare chiar si decat a soarelui la ecuator. Toate amestecurile din stratul activ au o putere de emisie mult mai mare decat a aceleiasi cantitati de suprafata solara. Diodele prezente pe piata fac parte din clasele II si IIIa, ceea ce inseamna ca prezinta risc scazut de vatamare la operarea conforma cu manualul si la expunerea fugara, efemera a ochiului in raza laser. Totusi, trebuie avut in vedere ca orice expunere indelungata produce vatamari punctiforme ale retinei si nu este nevoie de efecte immediate pentru ca retina sa fie vatamata. Regula numarul unu in lucrul cu laserii, nu se priveste direct in raza laser chiar daca nu se simte nici o durere sau chiar daca raza este palida. CULOAREA SI STRALUCIREA RAZELOR LASER NU AU NICI O LEGATURA CU PUTEREA RADIATIEI. Aceste doua proprietati sunt date de lungimea de unda a radiatiei care nu influenteaza in mod decisiv puterea laserului. Pot exista laseri cu o culoare roz palida care sa fie mai nocivi decat cei mai aprinsi si rosiatici laseri. Intre "laseristi" exista o gluma: "Regula numarul unu in lucrul cu laserii: Nu te uita niciodata direct in raza laser cu unicul ochi ramas intreg !".



II.4. Utilizarea laserilor cu semiconductori. Aspecte pozitive si negative ale acestei tehnologii


Diodele sunt larg raspandite. Faptul ca sunt ieftin de produs, usor de folosit si foarte ieftin de folosit duce la producerea lor in masa si includerea lor in cele mai multe aparate electronice ce au nevoie de laseri.

Lecturatoarele de cd, fie ele CD-ROM-uri sau CD-playere, sunt toate prevazute cu diode laser. Playerele DVD au, deasemenea, diode laser, doar ca acestea emit fascicule mult mai fine. CD-Writer-ele si CD-ReWriter-ele folosesc diode ce emit laseri apropiati de IR (800 nm) si puteri de cativa W. Aceleasi diode, dar de puteri ceva mai mici, sunt prezente si in imprimantele cu laser. Alte produse care folosesc laseri emisi de diode sunt cititoarele de coduri de bare (Bar-Code Readers), unele Scannere, Pointerele etc. Poate cel mai important folos, dupa CD/DVD-playere, este cel adus in comunicatiile prin fibra optica. In cadrul fiecarui emitator pe fibra optica se afla o dioda laser. Mai nou s-a inceput folosirea diodelor si in medicina si in holografie. Diodele nu sunt folosite in aplicatiile militare (Radar, ghidare rachete, transmisiuni de date prin eter etc.), aplicatiile astronomice (distante cosmice si determinari de compozitii), efectele speciale de anvergura si holografia de mare intindere datorita puterii limitate relativ mici pe care o dezvolta.



II.5. Concluzii


Laserul cu semiconductori este o alternativa ieftina si fiabila la laserii cu gaz. Marimile reduse, costurile mici de fabricatie si utilizare cat si longevitatea lor confera diodelor atuuri importante in "lupta" cu celelalte dispozitive de emisie laser. Singurele dezavantaje fiind puterile relativ mici si fragilitatea, diodele sunt si vor fi cercetate extensiv pentru a fi imbunatatite. Pentru noi este important sa intelegem cum functioneaza un astfel de dispozitiv, la ce este folosit si incotro se indreapta cercetarile pentru a ne familiariza inca de pe acum cu acest tip de laser pe care il vom intalni din ce in ce mai des in viata noastra de zi cu zi. Este important sa cunoastem pericolele pe care le aduce cu sine o dioda laser precum si factorii care pot perturba buna functionare a acesteia pentru a sti cum sa ne aparam si cum sa o protejam.

Laserul cu semiconductori este un domeniu ale carui orizonturi abia acum ni se deschid, cu un viitor sigur si cu implicatii puternice in viata de zi cu zi.









III.1. Masurarea distantelor cu LASERI conventoinali


Masurarile de distante cu laser se bazeaza pe una din urmatoarele tehnici: interferometrie, telemetrie cu fascicule modulate, radarul optic.

Toate aceste metode pot fi utilizate si cu lumina provenita de la sursele conventionale dar cu rezultate incompatilbil mai modeste. Deoarece coerenta temporala este mult mai mare in cazul laserului decat in cazul luminii clasice, tehnicile interferometrice pot fi utilizate acum pentru distante cu ordine de marime mai mari. Se pot masura cu precizie interferometrica distante de circa 50 m in aer si de 1000 m in spatiu vid. Telemetria cu fascicul modulat a fost utilizata in trecut, dar calitatile de stralucire si directionalitate ridicate caracteristice laserului au marit considerabil domeniul de masurare si precizia. In fine, tehnica radarului optic poate sa functoineze si cu ajutorul unei surse conventionale, dar ea nu a devenit practica decat datorita posibilitatii oferite de laser de a obtine pulsuri luminoase extrem de scurte. Cu un asemenea sistem s-a masurat distanta dintre doua puncte date de pe Pamant si Luna cu o precizie de 1,5m.

Intrucat toate aceste metode sunt bazate pe determinarea timpului de propagare a undei electromagnetice pe distanta de masurat, evaluarea distantei geometrice corecte se va face luand in considertare indicele de refractie a mediului in care are loc propagarea (cel mai adesea atmosfera).



III.2. Metoda Interferometrica




In tehnicile bazate pe interfrometrie distantele de masurat sunt compatibile cu lungimea de unda a luminii emise de sursa de referinta. Aparatul cel mai utilizat este interferometrul Michelson.















Fasciculul lumionos de la Laserul L este trecut prin sistemul de lentile l1, l2 in scopul de a-i reduce divergenta. Fasciculul este divizat cu ajutorul oglinzii semitransparente S. Cele doua fascicule obtinute vor fi reflectate de oglinzile O1 si respectiv O2, se vor suprapune din nou si vor da nastere unui fenomen de interferenta. Rezultatul interferentei intr-un anumit punct al fasciculului emergent este determinat de defazajul, introdus fie datorita parcurgerii bratelor de lungimi diferite, L1 si L2, fie datorita indicilor de refractie diferiti ai mediilor pe care le parcurg cele doua fascicule, n1 si n2. Defazajul va fi dat de relatia:



DF = 2pd / l = 4p l (L1nr1 - L2nr2)



unde l este lungimea de unda in vid. In cazul cand indicii de refractie a mediilor celor doua brate ale interferometrului sunt egali, nr1 = nr2 = nr ,



DF = 4pnr (L1 - L2) / l



Consideram ca initial L1 = L2. O anumita lungime asezata dea lungul unuia dintre bratele interferometrului va fi masurata prin deplasarea corespunzatoare a oglinzii respective. In acest caz, defazajul care apare este o masura directa a raportului dintre lungimile de masurat l = L1 - L2 si lungimea de unda a radiatiei de referinta.

Sistemul de franje de interferenta este observat cu doua fotomultiplicatoare. Se realizeaza situatia in care fiecare dintre fotomultiplicatoare primeste lumina de la zone ale sistemului de franje in care faza difera de p /2. Aceasta diferenta de faza este independenta de valoarea absoluta a lui F. Introducand semnalele de la fotomultiplicatoare pe cele doua axe ale unui osciloscop, spotul acestuia va descrie un cerc intreg atunci cand oglinda mobila se deplaseaza cu l / nr , sensul de parcurgere depinzand de sensul deplasarii. Un circuit logic cuplat cu un numarator electronic reversibil analizeaza semnalele de la fotomultiplicatoare adaugand o unitate pentru o deplasare intr-un sens si scazand una pentru celelalt sens. In acest mod poate fi inregistrata corect deplasarea totala, deoarece micile varietati aleatorii datorate vibratiilor mecanice sau variatiilor de indice de refractie nu-si vor aduce aportul. Precizia de masurare prin aceasta metoda poate fi ridicata pana la o valoare de l / 8. S-a demonsrat ca se pot pune in evidenta deplasari de         l / 100 daca se poate obtine un raport semnal / zgomot suficient de bun la detector.

Metoda interferometrica poate fi aplicata numai pentru distante inferioare lungimii de coerenta a radiatiei utilizate. Pentru sursele conventionale aceasta este de ordinul catorva zeci de centimetri in timp ce pentru laseri stabilizati a ajuns la valori de mii de kilometri.

Metoda interferometrica nu se practica pentru distante foarte mari domeniile ei esentiale fiind: metrologia, geodezia si seismologia, precum si la prelucrarile mecanice de inalta precizie.

Sensibilitatea metodei interferometrice poate fi cel putin cu un ordin de marime mai buna decat precizia de stabilitate a frecventei laserului ( 10-10) daca se utilizeaza metoda interpolarii franjelor.



III.2. "Radarul" cu LASER (LIDAR)


Metoda se bazeaza pe determinarea exacta a duratei de propagare a unui puls de lumina intre locul de emisie si tinta. A devenit de importanta practica dupa crearea laserilor de mare putere in impuls.

Energia emisa poate fi concentrata intr-un fascicul de deschidere foarte mica (de ordinul 10-4 rad) permitand telemetrarea chiar pe distante astronomice. Datorita frecventei ridicate a undelor electromagnetice din domeniul optic ( 4*1014 Hz) sistemul cu laser va fi caracterizat de o precizie superioara sistemului radar cu unde centimetrice. Utilizarea laserului in dispozitivele de telemetrie permite obtinerea unui raport semnal / zgomot ridicat, datorita benzii spectrale extrem de inguste.



Radarul cu laser este utilizat pentru traiectografia obiectelor mobile indepartate: rachete, sateliti, baloane.


















Laserii utilizati sunt cu rubin (l = 694,3 nm) sau cu sticla dopata cu neodim (l = 1060 nm). Sistemul afocal de iesire are rolul de a micsora divergenta fascicolului laser de la valoarea naturala a la o valoare a' legate prin relatia:


G a a'2 = S' / S


Unde G este grosismentul sistemului iar S si S' sunt suprafetele fasciculului inainte, respectiv dupa parcurgerea sistemului afocal.

Iluminarea obiectului tinta, aflat la distanta x de sursa, va fi data de


E = 4TP / pa'2x2 = 4TPG2 / pa x


Unde T este factorul de transmisie al atmosferei pe distanta x iar P este puterea la maxim a pulsului laser. Divergenta fasciculului trebuie sa fie cat mai mica dar in acelasi timp sa aiba o valoare suficienta pentru a tolera erorile inerente de vizare.

Marimea semnalului receptionat si marimea raportului semnal / zgomot depind esential de starea suprafetei tintei. Situatiile posibile se incadreaza intre doua posibilitati extreme: suprafata perfect difuzanta si suprafata acoperita de elemente reflectatoare.

Radiatia reflectata va fi recerptionata cu un telescop a carui suprafata utila de intrare trebuie sa fie suficient de mare pentru asigurarea unei sensibilitati ridicate.

Valorile limita ale distantei depind, in principal, de parametrii instalatiei si sunt functii lent variabile de puterea laser emisa.

Transmisia atmosferica joaca un rol important. Ea limiteaza serios raza de actiune, in special in cazul unei traiectorii orizontale cand absorbtia se produce pe toata distanta dintre aparatul de masura si tinta. In cazul cand obiectul vizat se misca in afara atmosferei absorbtia este importanta numai pe distanta de cativa km

In general trebuie sa se tina seama ca proprietatile fascicolului emis sunt variabile de la un puls la altul.

Determinarea cu precizie a distantei cu ajutorul radarului optic cere cunoasterea cat mai buna a indicelui de refractie a mediului de propagare.

Fotodetectorii conventionali si sistemele de masurare a timpului permit obtinerea unei rezolutii de ordinul nanosecundei, ceea ce corespunde unei precizii absolute asupra distantei de ordinul unui metru. Aceasta inseamna o precizie relativa de 10-3 pentru distante de un km.

Imbunatatirea semnalului de ecou cere echiparea suprafetei tintelor cu sisteme reflectatoare constituite din piese de tip colt de cub. Un asemenea reflector se afla in prezent plasat si pe Luna .





III.3. Comparatie LIDAR - RADAR



LIDAR-ul foloseste radiatia LASER si un telescop cu scaner la fel cum RADAR-ul foloseste emisiile radio si antenele parabolice.

Norii densi precum si precipitatiile pot atenua razele LASER ale LIDAR-ului. Pe de alta parte insa, receptia RADAR-ului se poate constitui din elemente de precipitatie (de exemplu ploaia sau ninsoarea ce au o viteza de cadere, deci de miscare). Intr-un mediu (atmosfera in general) curat din punct de vedere optic, perceptiile RADAR-ului pot varia de la insecte si pasari la alte obiecte reflectatoare radio, precum si variatii de umiditate, temperatura si presiune. Divergenta razei LASER a LIDAR-ului este de 2-3 ori mai mica decat cea radio, sa zicem de la un RADAR cu lungime de unda de 5-10 cm. De exemplu diametrul unei raze LASER a unui LIDAR pentru un singur puls, la o distanta de 10 km este doar de 1 m !!! Aceasta caracteristica permite eliminarea ambiguitatilor in masurarea vitezelor fara suspectarea de anumite erori ce pot surveni la RADAR in conditii de refexie marginala sau grade ridicate de reflexie ale obiectelor reflectatoare.


















});

Copyright © Contact | Trimite referat