ISAAC NEWTON - Epoca copilariei, Studiile la Cambridge, Gravitatia universala si calculul integral referat





ISAAC NEWTON

 

49479qji28vpm6r

 

Epoca copilariei

49479qji28vpm6r

 

49479qji28vpm6r

 

La 25 decembrie 1642, cateva luni dupa ce Galilei murea sub povara unei vieti de recluziune, se nastea Isaac Newton, intr-un satuc(Woolsthorpe) din comitatul Lincoln al patriei lui Shakespeare. Newton avea sa intregeasca si sa codifice in forma definitiva, pentru multe secole, opera inceputa genial de Galilei. jp479q9428vppm




Epoca lui Newton urma unei lungi perioade de inflorire intelectuala in Anglia. Stiinta traia in atmosfera creata de Francis Bacon, viguros si eficace ,,apostol’’ al gandirii stiintifice moderne. Dupa unii istorici, cel mai de seama serviciu ce l-a adus stiintei este publicarea cartii cu titlul Noua Atlantida, in care intrevede ,,un palat al inventiei, un mare templu al stiintei unde toate ramurile stiintei vor fi cultivate”, caci din aceasta idee utopica a iesit Societatea regala din Londra, infiintata in 1662 printr-o charta a regelui. Scopul principal al acestei societati a fost discutarea si criticarea in comun a cercetarilor individuale ale membrilor si apoi publicarea acestor cercetari. Cercetarea stiintifica iese din izolarea si intra, cum spune Wells, in a sa Schita a Istorie Universale, in cercul cooperatiei si al discutiei, conditii indispensabile pentru dezvoltarea stiintelor.

Studiile la Cambridge

Primele lucrari

Dupa staruintele unchiului sau, doctor la Trinity Colage din Cambridge, a fost trimis in vara anului 1661 in varsta de 18 ani, la acelrenumit colegiu unde a avut norocul sa intalneasca un profesor care in scurt timp i-a devenit prieten; Isaac Barrow, invatat, tanar, si generos-asa cum sta bine unui profesor.

Inceputul carierei

Gravitatia universala si calculul integral

In anul primei mari descoperiri, aceea a calcului integral (calculul fluxiunilor), Newton ia primul sau grad universitar, acela de Bachelor of Arts.

O problema mare a vremii era aceea a gravitatiei care preocupa pe multi cercetatori dintre cei mari, astronomul Halley, in randul intai, Hooke, al carui nume ramane legat de studiul elasticitatii si al rezistentei materialelor, celebrul Huygens, care avea sa se ciocneasca si in teoria luminii cu Newton, si altii mai putin ilustri.

Aceasta problema era, se pare, si in centrul preocuparilor tanarului invatat, care-si purta meditatia prin toate locurile de vagabondare. In aceasta epoca se situeaza cunoscuta poveste cu marul.

Asezat la umbra unui mar, gandea, poate chiar la problemele gravitatiei, cand un fruct desprins din pom cade, profilandu-se pe cer pana la el. A fost, se pare, prima sugestie a unitatii gravitatiei universale, aceeasi care tine Luna in jurul Pamantului asemenea unui mar cum il vazuse el profilat pe intinsurile albastre ale cerului, aceea care tine Pamantul legat de Soare, aceeasi, in fine, cu forta de atractie a corpurilor catre Pamant.

Marul lui Newton a devenit celebru. Pomul era aratat pelerinilor care venerau din toate partile lumii, pana cand s-a desfacut de batranete; bucatile au fost impartite intre descendenti si admiratori, care le pastreaza ca relicve istorice, sacre.

Intors la scoala, Newton ia cu succes(1668) si ultimul titlu, Master of Artos, clasificat al 23-lea dintr-o suta patruzecisiopt de candidati.

O expunere publica sistematica apare in Principiile matematice ale filozofiei naturale in 1687, ca pregatire pentru expunerea legilor mecanicii si a teoriei gravitatiei universale, care aveau nevoie de aceste calcule.

Pentru ca sunt legate de miscare, atat operatia de integrare cat si cea de derivare, prima reprezentand suprafata pe care o margineste o traiectorie, iar ce-a de-a doua corespunzand vitezei de deplasare a punctului pe traiectorie, Newton a inclus cele doua calcule sub denumirea de calcul al fluxiunilor.



Integrala sa, definita in primele 5 leme din Cartea intai a Principiilor, ca si derivata, corespunzand constructiei tangentei, definita in primele trei leme care urmeaza, sunt identice cu definitiile pe care le dam si azi in cazurile ce corespund problemelor mecanice tratate de Newton. Demonstratiile sunt predominant geometrice, dar expresia si gandul sunt impregnate de conceptia functionala, asa cum se verifica in unele calcule. Newton da lumii matematice o lectie, prezentand teoria sa despre integrare ca auxiliar necesar aplicarii principiilor mecanicii sale la problemele miscarii corpurilor, in special a planetelor imediat dupa enuntarea celor 3 legi: a proportionalitatii acceleratiei cu forta, a egalitatii intre actiune si reactiune.

Construieste in 1660-1670 telescopul cu reflexie, care mai e si azi citat in unele carti de fizica. Modelul redus construit de Newton insusi e prezentat tinerei, dar pe atunci vestitei Societati Regale din Londra. O descriere exacta a instrumentului apare in publicatia Societatii. Modelul este pastrat de societate si vizitatorii pot avea si azi bucuria de a-l vedea. Newton a avut satisfactia sa vada mai tarziu construit si folosit la studiul cerului telescopul in marime naturala, asa cum il descrisese.

Intrarea ]n societatea regala optica

Desi nu publicase nimic, inca, nu va fi fost doar pentru telescopul prezentat de ei ca Societatea il cheama foarte curand in sanul sau. La 11 ianuarie 1672 este ales membru pe viata, in 1703 va fi ales presedinte pana la sfarsitul vietii.

Imediat dupa alegere, ca un omagiu pentru noii colegi, Newton le comunica, printr-o scrisoare catre secretarul Societatii regale, Oldenburg, descoperirea-exact cand o facuse e greu de precizat- spectacolul luminii solare. Raza alba se descompune in raze simple diferite, refractate de prisma si bine individualizate ca atare.

Anul 1704 va vedea stranse toate studiile sale asupra luminii intr-un Tratat pentru care avea o deosebita dragoste. Optica lui cunoaste mai multe editii latinesti si englezesti sub ingrijirea lui insusi si devine tratatul clasic in aceasta materie.

In anii 1665 si 1666, pe vremea studentiei inca, dusese studiile asupra gravitatiei destul de departe. Calculele care trebuiau sa arate identitatea intre atractia Pamantului de Soare si atractia unui corp greu de Pamant erau pornite.

Intr-o zi din iunie 1692, isi reia vechile calcule, cu raza noua data de Picard. Acum toate formulele se potrivesc; legea atractiei universale, descoperita cu atatia ani in urma ca o simpla ipoteza, este verificata! Emotia ii era asa de vie, incat a trebuit sa insarcineze pe un prieten sa continue calculele. Mai tarziu, potolit, le-a reluat singur le-a verificat si pentru celelalte planete si universalitatea legii sale nu mai putea fi pusa la indoiala.

Cel dintai rezultat ce-l are in vedere Newton este gaseasca expresia fortei de atractie gravitationala exercitata de Soare asupra Pamantului. Succesiunea ideilor este aceasta: Forta este centrala. Urmeaza, potrivit principiilor, ca ariile descrise de raza vectoare sunt proportionale cu timpul, cum spune si prima lege a lui Kepler.

Miscarea planetelor este eliptica, Soarele ocupand un focar. La problema ce si-o pune Newton de a determina forta centrala, centrul fiind focarul, care produce aceasta miscare, raspunsul dat la propozitia XI din Sectia a III-a a primei carti este marea lui descoperire: forta este invers proportionala cu patratul distantei.



In doua teoreme urmatoare, raspunsul este acelasi daca traiectoria este o hiperbola sau o parabola.

Putinor oameni le-a fost dat sa smulga naturii un secret comparabil cu aceasta lege a gravitatiei universale.

Newton a gandit doctrina matematica a mecanicii dupa modelul geometriei lui Euclid, organizata prin axiome sau principii care stabilesc relatiile generale intre marimile ce trebuiau definite, masa, forta, precum si caracteristicile necesare ale miscarii: pozitie, viteza, acceleratie.

Daca o forta, pe care Newton o va identifica inainte de a-si formula definitiv principiile, produce miscarea unei planete pe ecliptica, ea reprezinta un aspect al interactiunii dintre Soare si acea planeta; celalalt aspect este actiunea planetei asupra Soarelui, egala si de sens contrar celei dintai.

Aceasta viziune a interactiunilor mecanice intre corpurile sistemului solar este probabil originea celui de-al treilea principiu formulat precum stim: actiunea este egala cu reactiunea.

Newton a dat astfel un statut fortei in unitatea mecanica a Universului, ca o necesitate a unei constructii complete.

In acelasi timp, principiul acesta dadea calitatea de forta si rezistentelor care limitau libertatea miscarilor bine exemplificate la caderea pe plan inclinat si in miscarea pendulara.

Newton poarta un interes deosebit neregularitatilor miscarii lunare si le lamureste prin crearea acelei teorii delicate si nu usoare a reflectiei astronomice, fundamentala pentru intreaga astronomie moderna.

In 1700 Newton este ales membru strain al Academiei de Stiinte din Paris, mare onoare rezervata la prea putini. In 1703 este ales presedinte al Societatii regale pana la moarte; in 1705, regina Ana il face baronet, iar Universitatea din Cambridge il alege deputat al sau in parlament.

Lucrari

In 1704 publica Optica, cu doua Apendice: Tractatus de quadreatura curvarum si Enumeratio linearum terti ordinis, in care fondeaza geometria proiectiva.

In 1707, poate fara voia lui, se tiparesc lectiile de Aritmetica universalis, care ajunsera in curand o carte curenta, fundamentala chiar pentru scoala.

O grija deosebita a lui Newton pentru care diferitele editii din Principia, care s-au succedat la scurta distanta.

Marea odihna

In ziua de 20 martie 1727, intreaga Anglie si lumea intreaga plangeau pierderea lui. Abatia din Webstminster adaposteste resturile pamantesti ale acestui fiu al pamantului englez care a unit geniul cu rabdarea si cu modestia adevarata, profunda.

Newton spunea vorbind de cercetarile lui: ,,Eu nu stiu cum ma va judeca lumea, dar eu imi fac mie insumi impresia unui copil care se joaca pe malul marii, culegand ici o piatra mai vargata, acolo o scoica mai stralucitoare ca altele pe cand oceanul adevarului i se intinde nemarginit in fata”.











Copyright © Contact | Trimite referat


Ultimele referate adaugate
Mihai Beniuc
   - Mihai beniuc - „poezii"
Mihai Eminescu Mihai Eminescu
   - Mihai eminescu - student la berlin
Mircea Eliade Mircea Eliade
   - Mircea Eliade - Mioara Nazdravana (mioriţa)
Vasile Alecsandri Vasile Alecsandri
   - Chirita in provintie de Vasile Alecsandri -expunerea subiectului
Emil Girlenu Emil Girlenu
   - Dragoste de viata de Jack London
Ion Luca Caragiale Ion Luca Caragiale
   - Triumful talentului… (reproducere) de Ion Luca Caragiale
Mircea Eliade Mircea Eliade
   - Fantasticul in proza lui Mircea Eliade - La tiganci
Mihai Eminescu Mihai Eminescu
   - „Personalitate creatoare” si „figura a spiritului creator” eminescian
George Calinescu George Calinescu
   - Enigma Otiliei de George Calinescu - geneza, subiectul si tema romanului
Liviu Rebreanu Liviu Rebreanu
   - Arta literara in romanul Ion, - Liviu Rebreanu











Scriitori romani