HEINRICH HERTZ - VIATA SI OPERA



HEINRICH HERTZ

HERTZ(Hz) unitate de masura a frecventei. A fost denumita astfel in cinstea fizicianului german Heinrich Hertz.
DEFINITIE: 1 hertz este egal cu frecventa unei miscari periodice a carei perioada este de o secunda.



VIATA SI OPERA

Heinrich Hertz s-a incarnat la 22 februarie 1857, la Hamburg, in familia unui avocat si senator al Hamburgului. Inca din tinerete a dovedit inclinatii catre diverse meserii: a invatat tamplaria si a lucrat si la strung. La varsta de 18 ani a terminat studiile medii si a avut impresia ca este destinat meseriei de inginer.
S-a dus sa studieze tehnica la München, dar dupa doi ani de studii a constatat ca il atrage mai mult activitatea stiintifica din domeniul fizicii. Atunci s-a mutat la Universitatea din Berlin, unde a inceput sa studieze matematica si fizica. Studentul deosebit de sarguincios a fost remarcat de cunoscutul profesor de fizica Herman von Helmholtz, care l-a luat ca practicant in laboratorul sau. Ulterior i s-a incredintat o sarcina independenta, pentru a carei rezolvare Hertz a primit, in anul 1879, medalia de aur a Universitatii. Stagiul la Universitatea din Berlin a fost incheiat de Hertz cu lucrarea de doctorat intitulata: Despre inductie in corpurile care se rotesc.
In anii 1880-1883,Hertz a fost asistentul lui Helmholtz. In 1883 a devenit docent privat la Universitatea din Kiel si doi ani mai tarziu era numit profesor de fizica la Politehnica din Karlsruhe. Aici si-a efectuat experientele cu undele electromagnetice care i-au adus faima.
Idea de a produce unde electromagnetice si de a le experimenta il preocupa pe Hertz inca din anul 1879, cand Academia din Berlin a publicat un concurs pe tema confirmarii experimentale a curentilor mobili. Era una din ipotezele fundamentale ale teoriei lui Maxwell cu privire la campul electromagnetic, dupa care, pe langa lumina, trebuia sa mai existe si o alta unda, invizibila, electromagnetica, cu aceleasi proprietati pe care le are unda luminoasa vizibila.
Metodele experimentale cunoscute pana atunci nu au reusit sa rezolve aceasta chestiune si de aceea Hertz a trebuit sa elaboreze o metoda cu totul noua si sa-si alcatuiasca si instalatiile necesare. A construit un vibrator original care genera unde electromagnetice si un rezonator electromagnetic, cu ajutorul carora a demonstrat existenta undelor. In anul 1887 el a anuntat, la Academia de Stiinte din Berlin, ca a rezolvat cu succes tema concursului, si a demonstrat existenta curentilor mobili. Pe langa aceasta, a mai constatat ca campul electromagnetic, care se intinde in spatiu de la sursa, reprezinta unde electromagnetice, asa cum presupusese James Clerk Maxwell.
In lucrarile sale ulterioare, Hertz a cercetat temeinic reflectia, refractia, interferenta si polarizarea undelor electromagnetice, a demonstrat ca viteza propagarii acestor unde este egala cu viteza luminii si a demonstrat pe cale experimentala raportul formulat de Maxwell, intre indicele de refractie al mediului si constanta sa dielectrica. In felul acesta, Hertz a demonstrat ca, de fapt, lumina reprezinta, in esenta, o unda electromagnetica. Si-a publicat rezultatele cercetarilor in anul 1889, in lucrarea Despre razele fortei electrice.
In anul 1889 Hertz a fost invitat sa predea fizica la Universitatea din Bonn, unde i-a urmat lui Rudolf Clausius. Si-a continuat cercetarile stiintifice si a elaborat teoria oscilatorului (dipolul Hertz) pe baza ecuatiilor campului electromagnetic stabilite de Maxwell, si a incercat sa explice teoria fenomenelor electromagnetice in sistemele relative aflate in miscare.
Hertz s-a ocupat si de mecanica; era adeptul asa-numitului sistem cinematic al orientarii 'mecanicii fara forta', care, spre deosebire de mecanica newtoniana, explica toate fenomenele fizice prin actiunea reciproca a substantelor grele la atingere, fara introducerea notiunii de 'forta'.
Aceasta orientare nu s-a impus insa in fizica.
Lucrarile lui Hertz din domeniul undelor electromagnetice au avut o importanta fundamentala pentru evolutia in continuare a stiintei, ceea ce a dus, in ultima instanta la descoperirea radioului, rusul Aleksandr Stepanovici Popov, in prima sa radiograma, din anul 1896, a transmis doua cuvinte: 'Heinrich Hertz'.
Heinrich Hertz a trecut in astral la 1 ianuarie 1894, la Bonn, inainte de a implini 37 de ani.

Ora de muzica incepu ca de obicei. In clasa aparuse o lada lunguiata care adapostea un armoniu de o varsta respectabila. Se gaseau intotdeauna maini binevoitoare, cand era vorba sa se mute acest instrument dintr-o clasa in alta si asta nu numai ca mutatul era o pauza placuta in activitate, ci si pentru ca dadea posibilitatea organizarii unor numeroase farse.
Profesorul Streicher se hotari ca aceasta ora sa fie dedicata cantatului vocal. Se semna grabit si neglijent in jurnalul clasei, apoi scoase din mapa de note un cor, pe care il pregatea pentru apropiata serbare scolara.
- Copii, zise el privindu-i pe deasupra ochelarilor, astazi, in mod exceptional, nu va ascult
- Uraaa! Cuvintele profesorului fura inghitite de explozia de bucurie. Profesorul astepta o clipa sa se faca liniste.
- Pentru ca se apropie serbarea, astazi o sa exersam cantecele. Luati-va caietele si asezati-va pe voci! Unu, doi, trei!
In clasa se produse invalmaseala, elevii se impartira repede in trei grupe, unii dintre ei reusira in acest rastimp sa-si lichideze niste rafuieli recente, plasand cateva ghionturi.
Profesorul Streicher scoase cateva sunete din armoniu, apoi urmara acordurile care se transformara curand in introducerea cantecului 'Unser Vaterland''. Cand facu semn cu capul, din randurile copiilor se auzi: Kennt ihr das land, so Wunderschon
Cantecul despre patrie umplu clasa, iar profesorul Streicher inchise ochii pentru o clipa. Era din nou din ce in ce mai convins ca, dintre toate corurile, cele de copii sunt cele mai frumoase. Dar o expresie de nemultumire ii aparu pe fata.
- Destul! striga el suparat. In ansamblul armonios al vocilor se auzea o nota falsa. Ferm hotarat sa descopere autorul, ii puse pe copii sa o ia de la capat.
- Kennt ihr das Land, so Wunderschon Profesorul se ridica si se apropie si mai mult de copii. Il asculta pe fiecare in parte, acoperindu-si urechea cu mana. Dintr-o data intinse mina si il apuca de guler pe un baiat din randul al doilea, care iesi in fata, palid si inspaimantat.
- Hertz! se rasti el victorios. Heinrich Hertz. Eram sigur. Ai nota insuficient la muzica si acum iesi afara. Pe coridor.
In clasa cantecul incepu din nou. Heinrich asculta un timp, apoi se indrepta spre fereastra. Scoase din buzunar o carticica. O rasfoi putin apoi se adanci in dialogurile lui Platon, in limba greaca. Pe langa italiana, franceza si engleza se ocupa si de limbi care nu erau obligatorii. Succesele lui la araba erau atat de impresionante, incat profesorul insista pe langa tatal lui sa-l trimita sa studieze orientalistica
- Si cu aceasta, cursul de astazi s-a terminat. La revedere, domnilor!
Heinrich Hertz, profesor de fizica la Scoala Tehnica Superioara din Karlsruhe puse deoparte foile de hartie acoperite cu un scris marunt si dens si astepta cu nerabdare pana cand si ultimul student parasi sala. Mai avea trei ore pana la urmatoarea prelegere si voia sa profite de timpul acesta.
- Karl, incepem! striga el mecanicului si isi sufleca manecile, apucandu-se de lucru. Mai intai inlaturara din incapere toate obiectele de metal, dadura jos chiar si lampa si demontara tubul subtire de gaz. Legara bancile cu niste punti de lemn, ca sa se poata merge pe ele in toate directiile.
Aceste pregatiri aveau drept scop sa transforme sala de curs in laborator, pentru ca era singura incapere pe care Hertz o putea folosi pentru experientele sale.
Intre timp, Karl pregati inductorul mare al lui Ruhmkorff pe care Hertz cu mana lui il transformase in oscilator cu o frecventa de cateva zeci de milioane de vibratii pe secunda. Atarna apoi pe peretele salii de curs o oglinda parabolica mare, din tabla.
Hertz sari zvelt pe masa. In mana avea un rezonator, cu care constata existenta undelor electromagnetice. Era un inel simplu, de sarma, intrerupt intr-un loc. La capetele libere erau niste bile mici; distanta dintre ele putea fi reglata.
- Poti sa-i dai drumul! Mecanicul conecta aparatul si incepura sa sara scantei mici albastre.
Din obisnuinta, Hertz incerca mai intai rezonatorul. Cand il tinea la o anumita distanta de oscilator, in asa fel incat axa lui sa coincida cu axa oscilatorului, intre bilute se produceau scantei.
Apoi incepu sa se plimbe incoace si incolo peste banci, intorcand rezonatorul in diverse pozitii fata de oglinda parabolica de tabla din perete. Privirea ii era atintita la bilute, asteptand sa sara din ele scantei. Dupa o ora de incercari, dupa ce il pusese zadarnic in cele mai diferite pozitii pe care le permitea incaperea, se aseza jos extenuat.
- Tot nimic? intreba Karl din obisnuinta.
- Nimic.
- Mai continuam?
- Nu. Pentru astazi am terminat, raspunse Hertz si cazu pe ganduri.
In aceasta incapere, cu ajutorul osciloscopului si al rezonatorului, demonstrase ca acel camp electromagnetic, care se intinde in spatiu de la sursa, reprezinta unde electromagnetice, asa cum prevazuse Maxwell. A constatat ca viteza de propagare a acestor unde este constanta, iar tabla nu le lasa sa treaca, ci le reflecta. Acum dorea sa demonstreze ca undele electromagnetice au aceleasi proprietati ca si lumina. Insa nu reusea sa capteze undele reflectate.
- Incaperea este prea mica pentru ca sa se poata capta undele reflectate, se gandi Hertz, privind la mecanismul care transforma din nou laboratorul in sala de curs. I se confirma astfel un gand, care il preocupa deja de cateva zile.
- Daca nu avem o incapere mai mare, putem sa modificam lungimea undelor, se gandi el, dar cu voce tare spuse un proverb arab preferat:
- Daca nu vine muntele la Mahomed, trebuie sa se duca Mahomed la munte! Karl, ne trebuie un oscilator nou, cu o frecventa de cateva milioane de vibratii pe secunda.
- Atunci sa ma apuc sa pregatesc tabla si sarmele, raspunse mecanicul care, de cand lucra cu Hertz, nu se mai mira de nimic.
- Da, si incepem imediat.
Ii asteptau alte zile de munca istovitoare, despre care Hertz scria intr-o scrisoare: 'Muncesc ca un salahor. Ore in sir repet de mii de ori aceeasi miscare a mainii. Fac gauri una langa alta, indoi tabla, apoi o lacuiesc'
Cand mama sa ii spusese mesterului cu care invatase sa lucreze la strung, pe cand era copil, ca Hertz a devenit profesor, acesta replica dezamagit:
- Ce pacat, ce strungar ar fi iesit din el!