Oceane in miscare, Valurile care se sparg, Curentii oceanici de suprafata, oceanici de adancime



Mai multe forte mentin oceanele intr-o continua miscare: rotatia Pamantului, van-turile, atractia gravitationala a Soarelui si a Lunii, cutremurele subacvatice si incalzirea inegala a Pamantului care face ca unele parti ale oceanelor sa fie mai calde decat altele.

 

 



 

 

 

 

Un val nu implica neaparat miscarea apei dintr-un loc intr-altul, in ciuda faptului ca totusi cateva particule de apa pot sa se deplaseze inainte si inapoi. Valurile repre-zinta mai degraba o miscare in sus si in jos a apei de suprafata.

Majoritatea valurilor se produc prin frecarea dintre vant si apa, atunci cand vantul bate deasupra suprafetei unui ocean. Frecarea pune in miscare apa de la suprafata. Cu cat mai intens va bate vantul, cu atat mai inalta va fi miscarea in sus si in jos a valurilor.

Distanta strabatuta de un val se numeste „cale” si poate fi departe de locul de formare. Energia valului descreste cu indepartarea lui de origine. In final, valul devine o miscare lina, domoala, in sus si in jos, numita hula.

Hula poate sa apara departe de originea valului. Un val care a pornit din Antarctica a fost identificat si s-a transformat in hula pe coastele Alaskai, la o distanta mai mare de 10000 de kilometri de origine.

 

 

 

 

 

 

Daca valurile sunt generate de o furtuna, rafalele de vant pot cauza spargerea crestei valurilor, formand o serie de valuri care se misca pe directii diferite. Valurile pot atinge inaltimi de 10-20 de metri. Valurile se sparg atunci cand ating apele mai putin adanci, din preajma coastelor. In apropierea tarmului apa matura fundul marii, valurile devenind mai scurte si mai inalte. Varful valului se deplaseaza mai repede ca restul valului si se sparge.

 

 

 

 

 

Mareele sunt cauzate de fortele de atrac-tie exercitate de Luna si de Soare.

Aceste forte au un efect putin vizibil asupra obiectelor solide de pe Pamant.

Apele marine sunt atrase de Luna si se deplaseaza spre exterior, pe acea parte a Pamantului care este opusa Lunii. Deoarece Pamantul se roteste fata de Luna la fiecare 24 de ore si 50 de minute, in cele mai multe locuri apar maree inalte la fiecare 12 ore si 25 de minute.

Influienta Soarelui asupra mareelor este mai mica decat cea a Lunii din cauza distantei de aproape 400 de ori mai mare de Pamant. Soarele este insa de 8800 de ori mai mare decat Luna, ceea ce face ca atractia exercitata de el sa fie aproximativ 46% din cea a Lunii. La fiecare 28 de zile atractia Soarelui si a Lunii se suprapun. Asa iau nastere mareele inalte, cand diferenta dintre flux si reflux este maxima. Cand fortele de atractie sunt opuse una fata de cealalta, au loc mareele joase, cand diferenta dintre flux si reflux este minima.

Cea mai mare diferenta intre nivelul apelor la flux si reflux se intalneste in Golful Fundy, intre noua Scotie si coasta nordica a statului Maine, in SUA. In medie, diferenta dintre flux si reflux este de aproximativ 10 metri.

Spre deosebire de aceasta zona, cateva mari interioare, cum ar fi Mare Baltica sau Mare Mediterana nu au maree. Lipsa curentilor provocati de maree fac ca aceste zone sa fie foarte vulnerabile la poluarea de coasta. In alte locuri, mareele ajuta la deplasarea salandelor si curatirea plajelor.

 

 

 

 

 

 

 

 

Apele oceanelor nu se deplaseaza doar sub forma valurilor si a mareelor, ci si sub forma de curenti oceanici. Curentii de suprafata sunt influientati de curentii atmosferici si de rotatia Pamantului.

Vanturile dominante sunt responsabile de deplasarea apelor de suprafata.

Pe langa influienta asupra directiei van-turilor, rotatia Pamantului afecteaza si curentii oceanici. Rotatia Pamantului face ca orice mase de apa care nu se deplaseaza paralel cu Ecuatorul sa se roteasca spre dreapta in Emisfera Nordica si spre stanga in Emisfera Sudica.

Forta care produce aceste efecte este asanumita forta Coriolis. Aceasta forta ia nastere din cauza ca suprafata Pamantului se roteste cu o viteza mai mare in apropierea Ecuatorului decat la poli.

 

 

 

 

 

 

 

 

Curentii oceanici de adancime sunt rezultatul variatiilor de temperatura si de salinitate ale apelor oceanice. Apa calda are o miscare ascendenta, iar apa rece una descendenta. Apa cu o salinitate mai mare are o densitate mare fata de cea cu mai putina salina.

Cea mai mare parte a apei oceanice are temperatura constanta. Mai mult de ¾ din aceasta masa, inclusiv apele de mare de adancime, au o temperatura de -10C pana la 50C. Concentratia de sare variaza intre 34,4 si 35 0/00.