RECICLAREA - CONCEPT GENERAL, Recuperarea si reutilizarea resurselor reciclabile referat



RECICLAREA - CONCEPT GENERAL



Recuperarea si reutilizarea resurselor reciclabile reprezinta mijloace de solutionare a contradictiei dintre cerintele procesului de crestere economica si caracterul restrictiv al resurselor.



Reciclarea este un concept al secolului xx si a aparut ca una din posibilitatile de a limita risipa si de a utiliza mai eficient resursele. A devenit din ce in ce mai clar ca industrializarea si cresterea sustinuta a populatiei au condus la consumarea unor cantitati de resurse din ce in ce mai mari.

De ce s-a intamplat acest lucru? Pentru ca societatea moderna s-a bazat pe filosofia ca " Cosmosul e infinit ". Particularizand, oamenii au considerat la fel si Pamantul si resursele acestuia. In acest mod, industria s-a dezvoltat avand la baza axioma ca resursele sunt infinite. Daca o mina se epuiza, o alta noua intra in exploatare. Daca rezervele unei natiuni se epuizau, populatia putea emigra. Daca resursele Europei se epuizau, europenii puteau descoperi noi teritorii. Astfel, in acest ritm a aparut foarte curand problema deseurilor si al limitarii resurselor. Industria moderna este focalizata pe cum sa se produca ieftin, nu pe cum sa se conserve ecosistemul.

Peste tot in lume se observa tot mai des efectele subalimentatiei si saraciei. Desi in multe din tarile in curs de dezvoltare sau subdezvoltate s-ar impune o mai judicioasa gestionare a resurselor, reciclarea este practicata in mare parte doar in tarile dezvoltate. Din nefericire si procesul de reciclare necesita anumite tehnologii si cheltuieli.

Multe tari au abordat deja problema recuperarii si recircularii resurselor refolosibile si au trecut la o coordonare unitara a acestei activitati. S-au intensificat actiunile pentru actiunile de reglementare a activitatilor de recuperare, cele pentru stabilirea formelor organizatorice de colectare, precum si eforturile de cercetare pentru gasirea celor mai eficiente cai de recuperare si valorificare a materialelor refolosibile.

In 1948 s-a infiintat la Paris din initiativa a 4 tari ( Franta, Marea Britanie, Olanda, Belgia ) Biroul International al Recuperarii, organizatie fara scop lucrativ, ai carei membrii sunt federatii nationale, reprezentand firme de reciclare din intreaga lume.

In domeniul reciclarii se impun urmatoarele strategii:

Prevenirea formarii deseurilor;

Valorificarea deseurilor prin optimizarea sistemelor de colectare si triere ;

Eliminarea finala a deseurilor care nu si-au gasit o valorificare.

Conceptul de reciclare cuprinde 3 categorii:

transformarea naturala;

transformarea in circuit deschis;

transformarea in circuit inchis.