Rezervatii mixte din Bucovina Muntenia Romania referat





CUPRINS


I.       Rezervatii mixte din Bucovina



Rezervatia Pietrele Doamnei - Rarau

Rezervatia Calimani

Rezervatia 12 apostoli

II.            Rezervatii mixte din Muntenia

Rezervatia Snagov

Rezervatia Bucegi

a) Rezervatia principala

Rezervatiile din bazinul Ialomitei

a) Rezervatia Pestera Babele

b) Rezervatia Pestera Pustnicului

c)  Rezervatia Zanoaga

Rezervatia naturala - Muntii Ciucas

a) Rezervatia Tigaile Mari - Varful Ciucas

b) Rezervatia Culmea Zaganu - Gropsoarele

c)  Rezervatia Suvitele Benii

d) Rezervatia Pilcul de jneapan de pe muntele Bratocea

Rezervatia din Muntii Jezer - Papusa

Rezervatia Chelie de la Cetateni

Rezervatia din Muntii Sirin

Rezervatia din Muntii Cozia

,,Nu exista alt acces spre stiinta

decit usa pe care ne-o deschide natura.

Nu exista alte adevaruri decit cele

pe care le gasim in natura''

L. BURBANK


Rezervatia Pietrele Doamnei - Rarau


Masivul Rarau adaposteste in partea sa, nordica una din cele mai interesante forme geologice din lantul Carpatilor Rasariteni, cunoscuta sub denumirea de Pietrele Doamnei.

Toponimul Rarau nu este inca deplin lamurit. Localnicii il explica prin terenul framintat, cu grohotisuri, greu de stra­batut, lucru cu care am fi de acord, considerind ca de la "La rau' s-a ajuns la "Rarau'. Acad. Iorgu Iordan, reluindu-l pe Tiktin, atribuie numele unei pasari, soimului (in limba ma­ghiara, raro = soim), explicatie ce pare a fi plauzibila, daca tinem seama ca o stinca calcaroasa din apropiere se numeste Piatra Soimului. Un alt punct de vedere este exprimat de Dumitru Tudose (34), care sustine ca elementele cele mai im­punatoare ale peisajului au impresionat populatiile de demult si ca deci toponimul ar data din epoca daco-romana, deri-vind din adjectivul latin rarum = raritate, ceea ce este dupa parerea noastra mai putin probabil. Cit despre denumirea stincilor, numele ar veni de la faptul ca domnitorul Petru Rares ar fi gasit aici adapost pentru familia sa atunci cind s-a retras spre Transilvania, iar doamna sa se urca deseori pe blocurile de calcar si scruta zarile in asteptarea sotului, raminind in traditia populara toponimul de "Pietrele Doamnei'.

Din punct de vedere peisagistic, dantela calcaroasa a aces­tor pietre se prezinta ca o piesa unica in Carpati, atragind an de an numerosi vizitatori. Panorama care ni se infatiseaza pri­virilor intr-o zi frumoasa, insorita, este impunatoare: spre sud, se desluseste Pietrosul Bistritei, cu riul ce-i ocoleste la poale, spre vest se remarca conul vulcanic al Giumalaului, spre nord apare muntele Tomnatec de la Cimpulung Moldovenesc si un sir de obcine paralele ce se pierd in departari, iar spre est se intind pajistile de pe Todirescu din preajma codrului se­cular Slatioara.

Punctul cel mai inalt al Raraului este situat la o inal­time de 1651 m, Pietrele Doamnei la 1647 m, iar cabana turistica la 1538 m.

Temperatura medie anuala este de 2,3°C, variind intre -7°C (media lunii ianuarie) si 12°C, media lunii august.

Ninsorile sint abundente, pe timp de iarna depasind un metru; in 17 aprilie 1977, cantitatea cazuta a atins 82 cm, producindu-se mari pagube sectorului silvic prin rupturile pro­duse de molid. O cronica locala informeaza despre ninsori si pe timp de vara, in zilele de 21-22 iunie 1910. Precipitatiile ating un maximum in luna mai si un mini­mum in luna noiembrie, media,anuala fiind de 926 mm. Intreaga zona reprezinta calcare cu incrustatii de corali, amoniti, alge marine etc., elemente care formau mari recife acum 140 de milioane de ani, in perioada cretacica, cind acest teritoriu a fost acoperit de apele calde ale oceanului. Da­torita miscarilor tectonice, cu timpul marea s-a retras, reci­fele au fost ridicate la suprafata, fragmentindu-se, dind nas­tere peisajului salbatic atit de caracteristic. In cuprinsul rezer­vatiei, pe povirnisul dinspre sud, se afla Pestera liliecilor, nu­mita de localnici "Borta ingradita' din cauza ingradirii ave­nului prin care pestera poate fi accesibila.

Conditiile de mediu statornicite (temperaturi scazute, in-solatii puternice, precipitatii abundente, umiditate atmosferica ridicata, vinturi frecvente si puternice) favorizeaza dez­voltarea unei bogate vegetatii cu caracter subalpin.

Specia forestiera predominanta o formeaza molidul, cu di­seminari de scorus, plop tremurator, salcii, mesteacan s. a.

Floristic, zona se incadreaza in regiunea euro-siberiana, subregiunea carpatica, provincia Carpatilor dacici, subpro-vincia Carpatilor orientali, circumscriptia muntilor Bistritei, cu numeroase specii saxicole, de la mezohigrofile pina la xe-rofiie si heliofiie.

In conspectul sau floristic, Petru Radarul enumera in ma­sivul Rarau 326 de specii de plante apartinind la 57 familii. Dintre endemismele carpatice aflate aici autorul citeaza: mic­sandra salbatica carbuni gusa porumbelului margareta caldarusa galbeneaua de munte sor cu frate cim­brisor , muscatu dracului coada soricelului paius

Pe tancuri si abrupturi calcaroase, creste gingasa albumita, tot atit de cunoscuta si sub denumirea de floarea de colt a carei culegere este interzisa, fiind declarata monument al naturii, iar pe stincarii, alaturi de jneapan , prin locuri insorite, gasim tufe de bircoace si relictul argintica frumoase flori albe.

Fauna de vertebrate este in strinsa dependenta de inve­lisul vegetal, de hrana si de liniste, in padure gasim frecvent urme de urs, cerb carpatin, lup, vulpe, mistret, ris, iepure, veverita, jder s. a. Ornitofauna este la fel de bine reprezentata prin corbii ce apar solitari, cocosi de munte, ierunci, pasari rapitoare si cintatoare.

Dindu-se in folosinta noua cabana turistica (1976), in care se poate gasi adapost pentru 80 de persoane si hrana pen­tru 120 de drumeti, rezervatia Pietrele Doamnei-Rarau a devenit usor accesibila maselor largi de vizitatori. Pentru aceasta - stiindu-se ca accesul autoturismelor in zona produce po­luarea atmosferei, fapt ce grabeste degradarea suncilor si dis­paritia unor specii rare, ocrotite - se impune limitarea obli­gatorie a accesului masinilor pina in dreptul cabanei, a tu­ristilor pe stinci precum si interzicerea degradarii peisajului prin implantarea diverselor panouri sau tablite, in amintirea unor evenimente, pe stincile Pietrelor Doamnei. Organele ofi­ciale de turism trebuie sa inteleaga si sa ia masuri corespun­zatoare privind ocrotirea rezervatiei in sensul celor de mai sus, intrucit consideram ca rolul cabanei este de a servi rezer­vatiei, facilitind accesul turistilor, si nicidecum rezervatia nu poate fi subordonata cabanei. Printr-o buna colaborare intre organele ce raspund de rezervatie (silvicultura, Comisia mo­numentelor naturii de pe linga Academia Romana Con­siliul judetean de ocrotire a naturii si Oficiul national de turism) se va reusi pastrarea pentru un timp cit mai inde­lungat a acestor frumuseti naturale, stiindu-se ca stincilie sint supuse degradarii datorita si variatiilor mari de temperatura dintre iarna si vara, a ingheturilor, vinturilor, furtunilor, des­carcarilor electrice, ploilor etc. La acestea nu mai trebuie sa adaugam degradarile provocate de om.


Rezervatia Calimani

In partea de sud-vest a judetului Suceava se intind muntii Calimani cu ramificatii spre nord, pina in albia raului Dorna. in ansamblu, acestia urca in trepte dinspre sud spre nord pina la o altitudine de peste 2100 m. La limita bazinelor Dome­lor ei se continua printr-un abrupt, coborind pe pante mai mari prin numeroase obcine, ce inchid intre ele bazinele hidro­grafice aproape paralele, cu ape ce curg spre nord, in Bistrita.

Este interesanta evolutia acestor munti, de la formarea lor. in mezozoic, apele marii cretacice ocupau actuala regiune. Miscarile de incretire au dus mai intii la formarea muntilor Bistritei, iar la sfirsitul erei secundare s-a format depresiunea de scufundare a Transilvaniei.

La inceputul tertiarului (paleogen), intreaga regiune co­respundea golfului marin al Birgaului, legat de acel al Ma­ramuresului, in a doua parte a tertiarului (neogen) au avut loc citeva puternice eruptii, separate intre ele prin perioade de liniste, care au dus la aparitia actualului masiv acum circa 55 milioane de ani, Calimanii fund deci cei mai tineri munti din tara noastra.

In ultima parte a tertiarului si in cuaternar s-a instalat glaciatia, evidentiata in prezent prin existenta caldarilor pe partea de nord a celor mai inalte piscuri. Caldarile glaciare tipice de pe versantul bucovinean sint pe Racitis, la o altitu­dine de 1900 m; ele erau acoperite, cu circa un milion de ani in urma, de ghetari ce se intindeau pe distante de pina la 3 km.

Ultimele miscari de ridicare au avut loc la inceputul cua­ternarului si au dus la formarea masivelor muntoase, la defi­nitivarea configuratiei actuale. Marele crater largit in urma exploziilor repetate, modelat de ghetari, avalanse, torenti si factori meteorologici, a fost pe parcurs strapuns de afluentii riului Neagra Sarului, capatind aspectul actual.

Relieful Calimanilor se caracterizeaza prin prezenta unor terase mari, dispuse in trepte, evidentiind curgerile succesive de lava. Manifestarile post-vulcanice sint reprezentate prin depuneri de sulf nativ, limonit si prin izvoare carbogazoase.

Rezervatia cuprinde padurile si jnepenisurile situate la obirsia piriului Neagra Sarului, inspre virful Racitis, avind ca limite: la vest saua ce duce spre virful Pietricelu, spre sud creasta Racitis, spre est arboretul de limita ai amestecului de molid-zimbru, iar spre nord o linie marcata ce atinge soseaua beto­nata care urca la colonia de mineri din Calimani.

In afara de aspectul peisagistic fara egal, care atrage numerosi turisti si specialisti, rezervatia prezinta o impor­tanta stiintifica deosebita si prin aceea ca aici se afla un arboret natural in amestec intim intre molid si zimbru, unic in tara. Zimbrul (Pinus cembra), relict glaciar, cuprinde, dupa inventarierea noastra din anul 1973, un numar ce depaseste 7000 de exemplare, bine conformate, frumoase, drepte, con-curind cu molidul, in zona caruia se afla. in jnepenisul ce se intinde pe o suprafata de peste 400 de ha, la limita supe­rioara a vegetatiei forestiere, exemplarele de zimbru prezinta adesea bi- si trifurcatii datorita intemperiilor (vinturilor pu-

ternice, ploilor cu trasnete abundente, ninsorilor masive, geli-vurilor, rupturilor) care ii confera un aspect aparte de rezis­tenta in fata dezlantuirilor naturii.

Este interesant ca la aceste cote inalte, pe terenurile in pante, cu grohotis, solul este fixat pe citeva hectare si de aninul de munte; deosebit este si faptul ca scorusul de munte vege­teaza in foarte bune conditii in exemplare izolate, pina la 1880 m, depasind cu mult zona molidului si a zimbrului.

Semnalam de asemenea prezenta in stare naturala a unor exemplare de larice vegetind in bune conditii si depasind in multe cazuri 22 m inal­time si 60 cm in diametru, pe versantul nord-vestic.

Arbustul ocrotit smirdarul apare frecvent in jnepenisuri si in ienuperete, colorind in rosu aprins covorul vegetal in luna iulie, uneori chiar si in august.

Dintre speciile floristice, citam ghintura ce apare sporadic in micile poienite sau de-a lungul unor poteci, degetarutul , ciubotica gasita de profesorul clujean Csuros in 1948 intre Racitis si Pietricelu s.a. Fauna este bine reprezentata prin cerbi carpatini, lupi, vulpi, risi, jderi. Alexandru Filipascu mentioneaza prezenta cocosului de mesteacan, monument al naturii, in jnepenisuri.

Geologul Emil Butnaru, care a descoperit in anul 1961 pesterile deosebit de interesante pe care le-a denumit "gro­tele Luanei' formate in rocile vulcanice denumite "vulcano-carst', explica* formarea pesterilor datorita aglomeratelor si tufurilor vulcanice asezate peste curgerile de lava, in mai multe cicluri ce corespundeau exploziilor vulcanice, fiind aco­perite cu orizonturi de silice si de oxizi de fier. in crapaturile aparute cu ocazia stabilizarii depozitelor de aglomerate si cenusa au patruns apele in subteran, iar porozitatea lor a permis, ulterior circulatia , apelor. Apa a imbibat si alterat rocile si, cu timpul, dupa indepartarea particulelor fine si a cenusei, dar mai ales dupa tasarea depozitelor afinate si slab cimentate, s-au format mici goluri care au accentuat circulatia subterana si transporturi de material. Prin prabusirea con­tinua a tavanelor, golurile se mareau. Orizonturile mai rezistente s-au mentinut insa, stabilizind tavanele, iar circula­tia apelor a dus la aparitia depunerilor de nisip, caolin, anhi-drit si oxizi de fier.

Stalactitele, stalagmitele si draperiile "metalice' din aceste pesteri s-au format prin concretionarea limonitului dizolvat in apele de infiltratie si depus geleficat, consolidate prin eva­porarea apelor. Grotele descoperite au dezvaluit o lume mi­rifica cu forme bizare si fantastice.

Exploatarea suitului din Calimani are o importanta ex­ceptionala pentru economia tarii noastre, dupa cum si pas­trarea ecosistemelor din rezervatie, care sint unicate de talie europeana. Se impune deci o strinsa colaborare in spiritul le­gislatiei privind protectia mediului inconjurator, intre orga-nele direct interesate in acest sens: silvicultura, sectorul mi­nier si protectia mediului inconjurator, pentru a imbina inte­resele omului cu nece-sitatea de a pastra intacta maretia naturii.


Rezervatia 12 Apostoli

Creasta ce formeaza cumpana apelor dintre bazinele piraielor Neagra Sarului si Poiana Negri si coboara dinspre Cali­mani peste culmile Tamau si Pietrele Rosii spre virful Luca-ciu si orasul Vatra Dornei adaposteste multe figuri zoo si antromorfe "sculptate' de intemperii in decursul vremii, deo­sebit de interesante, constituite din fragmente de lava ci­mentate.

Grupul de stinci ce formeaza rezervatia este cel mai im­portant si cuprinde nenumarate "sculpturi' fantastice ce atrag numerosi vizitatori, ca de exemplu figura unui mos cu barba, spre nord, a unui batrin spre sud, a unui urs cu capul plecat, a unei femei ce aminteste silueta faraonesei Nefertiti s.a. Figura batonului se evidentiaza prin aceea ca are "trei fete' distincte, orientate spre cele trei carari ce se indreapta spre el: catre Gura Haitei o fata lata, brachicefala: un cap mai mic, cu o frunte mai ingusta si o barba alungita, spre nord si o fata mai inalta si ingusta, de tip dolicocefal, avind parca iti un coif pe crestet, se remarca venind dinspre sud.

Referitor la existenta unor asemenea figuri pe unele vir-furi de munte, istoricul Nicolae Densusianu, in Dacia preisto­rica, sustine ca ele ar reprezenta urmele vechilor pelasgi care au trait pe aceste meleaguri si care le-au ridicat in cinstea unor zeitati. Nicolae lorga, referindu-se la ele, il considera pe sus-numitul istoric ca pe "un visator de ginduri mari. . . de fantastice teorii indraznete'.

Un studiu detaliat asupra acestor grupuri megalitice ar duce la concluzii care ar putea in unele cazuri confirma sau infirma unele teorii, pentru a caror cercetare arheologul pe­ruan Daniel Ruzo a facut o deplasare in Bucegi.

Cert este faptul ca natura si-a pus amprenta peste tot, creind figuri fantastice ce pot fi interpretate dupa viziunea celui ce le priveste, ele fiind de fapt un rezultat al eroziunii aglomeratelor, al dezagregarii termice si ca modelari ale vin­turilor si ale ploilor. Totusi, ipoteza unor "remodelari' fa­cute de stramosii nostri pare seducatoare. Sa nu uitam ca in antichitate existau obiceiuri la unele popoare sa-si constru­iasca sanctuare, temple si cetati pe virfuri de munte, cum si-au construit dacii sanctuarele si cetatea la Gradistea Mun-celului. Frumusetea si ineditul grupului megalitic de la 12 Apostoli atrage prin originalitate si impune prin mare­tie, si - cine stie - poate odata se va gasi si un "visator ' care, cu ajutorul unor mijloace moderne, sa poata dovedi urmele interventiilor omului asupra acestor stinci, in trecu­tul nu prea apropiat.

Adaugind si faptul ca jnepenisurile si ienuperetele de pe versantul vestic adapostesc un interesant monument al na­turii - cocosul de mesteacan , intelegem mai mult importanta pe care o prezinta aceasta rezervatie natu­rala si desprindem oportunitatea includerii unei suprafete mai mari care sa cuprinda intregul masiv al Calimanilor, for-mind un viitor parc national, intelegem in acelasi timp si motivul care a determinat infiintarea rezervatiei in anul 1971, unica de acest fel din Bucovina.


Rezervatii din Muntenia

Rezervatia Snagov (Sectorul agricol Iliov)


La circa 40 km «ord de Bucuresti, pe stinga lacului Snagov, se afla rezervatia complexa Snagov, care reprezinta im rest al vechilor codri ai Vlasiei, ce acopereau odinioara o mare parte din Cimpia Romana. Rezervatia se afla la capa­tul drumului asfaltat ce se desprinde din soseaua Bucuresti-Ploiesti, la Ciolpani.

Rezervatia complexa Snagov arc o suprafata de 1727 ha. in arealul ei sint incluse: partea de nord-est a lacului Snagov. trupul de padure cuprins intre parcul Snagov si localitatea Silistea Snagovului -si trupurile de padure. Fundul Sacului. Gruiul si Popesti, din estul lacului.

In spatiul rezervatiei sint prezente solurile brun-roscate podzolite. Particularitatile climatice sint favorabile dezvol­tarii elementelor de vegetatie atit din silvostepa, cit si din zona padurilor de foioase. Astfel, temperatura medie anuala a aerului este de 10,0°C, a lunii ianuarie de -3,4°C si a lunii iulie de 22°C. In spatiul rezervatiei cad anual precipitatii in medie de 671 mm.

Vegetatia lemnoasa este reprezentata de o padure de sleau, in care domina stejarul si carpenul, insotiti de tei, frasin, artar tataresc, jugastrii, scorus precum si de o bogata cortina de arbusti, alcatuita din lemn cainesc , paducel , singer s.a. Ea cuprinde in covorul sau floristic de primavara si vara specii rare ca: brindusa surie , spinzul mirositor, usturoiul bulgaresc , stinjencii cu frunze subtiri . Acestora li se adauga untisorul , vioreaua , brebeneii In partea de vest a lacului exista o zona stiintifica de circa 100 ha, unde cresc unele specii de fag fagul caucazian si citeva exemplare hibrizi intre fagul comun si fagul caucazian.

Rezervatia se extinde si asupra lacului Snagov, consi­derat cel mai mare liman fluvialii din bazinul lalomitei. Lacul in ansamblul sau are o suprafata de 576 ha, o lungime de 16,5 km si o adincime maxima de 9 m, fiind cel mai adinc din Cimpia Romana, in cea mai mare parte, apa lacului este acoperita de vegetatie acvatica, plaurul atingind grosimi de 1,5 m in cozile acestuia (Coada Lunga, Coada Rece, Coada Catelului etc.).

Ca elemente floristice acvatice mai interesante din punct de vedere stiintific amintim: otratelul , otratelul de apa, sageata apei si nufarul indian.

Cercetarile faunistice au scos la iveala unele specii rare, relicte ponto-caspice, ca lamelibranhiatul vegetatia planctonica traieste copepodul specific lacului, in apele lacului intilnim o bogata ihtiofauna reprezentata prin biban, platica, crap si doua specii de guvizi: Gobius gymnotrachelus si Proterrorhynchus sp.

Complexitatea vegetatiei din rezervatia Snagov si rege­nerarea spontana a elementelor componente sint favorizate de potentialul ecologic al spatiului in care ea se gaseste, in sezonul de vegetatie plantele dispunind de temperaturi medii de 20,0°C si de o umiditate corespunzatoare substratului.

In imprejurimi mai pot fi vizitate latul Ciolpani (Scro-vistea), ca si padurea de stejar Ciolpani, cu un bogat fond cinegetic; lacul Balteni (Manastirea) si padurea Cocioc s.a.


Rezervatia Bucegi (Parcul natural Bucegi)

(Judetele Prahova, Dimbovita. Brasov)


in lantul Carpatilor nostri, Muntii Bucegi prezinta un spe­cific deosebit, determinat de natura rocilor, relief si comple­xele biogeografice. Asezati intre valea Prahovei, culoarul Rucar-Bran si masivul Leaota, Bucegi! sint alcatuiti in linii generale dintr-un arc de culmi in forma de potcoava, deschis catre miazazi, din mijlocul caruia isi trage izvoarele riul Ialomita. Cele doua ramuri principale ale "potcoavei' con­verg la extremitatea nordica a masivului in virful Omul (2505 m), punctul culminant al masivului si unul dintre cele mai inalte virfuri din Carpati. Ramura rasariteana, dinspre valea Prahovei, cuprinde munti ce se ridica intre 2000 si 2500 m altitudine si care descresc de la nord spre sud: Obirsia (2480 m). Costila (2490 m), Caraiman (2384 m), Jepii Mici (2143 m), Jepii Mari (2071 m), Piatra Arsa (2044 m), Furnica (2103 m), Virful cu Dor (2030 in) s.a. Versantul pra­hovean este stincos si abrupt, are o diferenta de nivel de peste 900 m, prezinta pereti goi de stinca, brazdati de hornuri adinci si incinsi cu brine inierbate, colti si tarcuri ce domina vagaunile adinci ale vailor - Morarului, Cerbului, Valea Alba, Jepilor, Urlatoarea Mare, Babei, Izvorul Dorului.

In contrast izbitor cu versantul abrupt prahovean, de cealalta parte a muntilor, spre Izvorul Dorului si Ialomita, se intinde un platou inalt, acoperit cu intinse pajisti alpine si jnepenisuri. Lung de aproximativ 12 km si lat pina la 3 km, platoul inclina de la nord catre sud, coborind de la 2350 la 1800 m altitudine, intre vaile Izvorul Dorului si Ialomita, urmeaza sirul muntilor Babele (2294 m), Cocora (2191 m), Laptici (1872 m), Blana (1875 m), Oboarele (1707 m), Dichiu (1713 m) ce descresc in altitudine de la nord catre sud si se ridica numai cu putin deasupra nivelului platoului. La sud de saua Dichiului se afla mai multi munti marunti care sfir­sesc in coama Plaiul Domnesc, deasupra localitatii Moroeni.

La vest de valea Ialomitei se desfasoara cea de a doua ramura principala a masivului. Desprinsa din virful Omul ea se indreapta mai intii spre vest prin muntii Doamnele (2402 m) si Batrina (2181 in), apoi se arcuieste si se indreapta catre sud, prin muntii (Grohotisu (2108 m in VI. Coltii Tapu­lui), Strungile Mari (2089 m), Saua Strunga (1909 m), prin care trece drumul ce leaga valea Ialomitei cu regiunea Bra-nului, apoi muntii Tatarii (1998 m), Deleanu (1901 m), Luca-cila (1895 m), Zanoaga (1788 m).

Incepind de la virful Omul si pina la Saua Strunga, pei­sajul este asemanator cu cel prahovean; se impune un profil asimetric cu versanti externi stincosi si abrupti si suprafete interioare usor inclinate si in cea mai mare parte acoperite cu intinse pajisti alpine si subalpine. La sud de Strunga, ceilalti munti, incepind cu Tatarii, au coame largi si povirnisuri ierboase sau paduroase.

In afara celor doua ramuri, din virful Omul se mai desprind o serie de culmi scurte dar ia fel de abrupte. Astfel, catre est se intinde muntele Morarii, in nord-est se ridica maret Buc­soiu (2492 m), al carui piept formeaza o parte din cumpana apelor dintre bazinul Prahovei si cel al Birsei, iar catre nord creasta Padina Crucii, ce separa caldarile glaciare Malaesti (spre est) si Tiganesti (vest) si muntele Tiganesti.

Valea Ialomitei, al carei bazin superior il formeaza pira­iele Batrina, Doamnele, Obirsia si Sugari, se desfasoara aproape prin centrul masivului si are mai multe chei (Ursilor, Peste­rii, Tataru, Zanoaga, Orzea etc.) ce alterneaza cu bazinele depresionare (Pestera, Padina, Bolboci etc.), in unele existind lacuri de baraj.

Muntii Bucegi reprezinta una din regiunile cele mai in­dragite si cautate de iubitorii de frumos si inedit, potecile sale fiind strabatute cu multe secole in urma. in egala masura cer­cetarea si explicarea structurii geologice, a peisajului geomor-fologic, ca si a complexitatii vegetatiei si faunei sale au stat in atentia specialistilor. Exista numeroase articole si studii care se refera la alcatuirea petrografica, la relevarea particu­laritatilor tectonice si structurale ale Bucegilor

Un studiu complex asupra Bucegilor, cu explicatii detaliate privind relieful glaciar, periglaciar, petrografie, structural etc. a fost realizat de V alena Velcea (1960).

Muntii Bucegi au reprezentat si regiunea unde s-au rea­lizat foarte multe cercetari monografice asupra principalelor grupe de plante inferioare (talofite) si superioare (cormofite). Dale sporadice privind flora micrologica cu un studiu detaliat a fost efec­tuat intre anii 1955-1959 de Eugenia Eliade care a identi­ficat 365 de specii din 41 de familii parazite pe 347 plante-gazda si saprofite pe diverse substraturi. Dintre aceste.a, 26 specii sint noi pentru microflora Romaniei; de asemenea, s-au gasit 29 plante-gazda noi pentru 27 specii de macromi-cete rare in flora tarii noastre. Flora lichenologica a fost stu­diata in care au identificat un numar de peste 300 specii de licheni. C. Moruzi si Kl. Petria au eviden­tiat un numar de 39 taxoni, dintre care patru sint forme noi pentru flora lichenologica a tarii: Cladonia silvatica f. sore-diata, C. digitala L denticulata, C. coniocrea f. odontata, Usnea articulata f. leitauana.



Flora plantelor vasculare a fost studiata de marele pasionat al florei Bucegilor, Al. Beldie (1967), care tirnp de 30 de ani a "inmanuncheat toate cunostintele actuale asupra florei si vegetatiei masivului'; sint indicate in monografia sa Flora si vegetatia muntilor Bucegi (1967) un numar de 1185 taxoni, dintre care 170 de specii sint nesemnalate in flora teritoriului cercetat, iar 31 taxoni sint noi pentru stiinta (subspecii, va­rietati, forme). Studiul florei este completat cu cel al vegeta­tiei, in care sint descrise 20 de asociatii vegetale noi si sini prezentate date asupra ecologiei plantelor alpine si succesiunea in spatiu a asociatiilor in functie de conditiile stationale.

Fauna Bucegilor, in comparatie cu alte masive muntoase din tara, este foarte bine cunoscuta. Studiile efectuate de spe­cialisti au fost mult inlesnite de. Statiunea zoologica din Sinaia, intemeiata in anul 1922, care functioneaza pe linga Faculta­tea de Biologie a Universitatii din Bucuresti si de Cabana Naturalistilor de pe .Tepi, fondata de Societatea naturalistilor din Romania (1927), care apartine Statiunii zoologice amintite.

Fauna nevertebratelor, foarte interesanta, a format obiec­tul a numeroase cercetari. Afluentii vaii Prahovei si ai Ialomitei adapostesc in apele lor, ca si in izvoarele reci, o bogata si variata fauna, din care au fost studiate grupele de viermi, crustacee. Fauna molustelor si gasteropodelor a fost cercetata de Al.Grossu, care a identificat in acest masiv aproximativ 108 specii si varietati, multe dintre ele endemisme

Fauna vertebratelor este bine reprezentata in padurile ce inconjoara poalele masi­vului, ca si in etajul subalpin. Dintre mamiferele studiate de 6'. Maches sint frecvente: cerbii, caprioarele, mistretii. risii, lupii, vulpile, veverita, pirsul mare, pirsul cu coada stufoasa, pirsul de alun, soarecele scurmator s. a. Fauna orni­tologica, cercetata de I. Catuneanu, este reprezentata de cocosul de munte, vulturul plesuv sur , vulturul plesuv brun, acvila incaltata, sorecarul comun, corbul, mierla de piatra, fluturele de piatra, mierla gulerata alpina, mierla de pirau , forfecuta galbuie, fisa de munte, lastunul mare s. a. Fauna herpelologica (a reptilelor) a fost studiata de P. Fuhn si este reprezentata prin aproxima­tiv 16 specii, Trebuie relevat faptul ca atit biologii, cit si geologii si geografii au sustinut de-a lungul anilor in multe articole necesitatea protejarii acestui complex de forme, asociatii si peisaje si au militat pentru realizarea rezervatiilor natu­rale existente.

In prezent o buna parte din suprafata Muntilor Bucegi intra in componenta citorva rezervatii. Cea mai intinsa, sta­bilita initial in anul 1935 si extinsa ulterior, ocupa abruptu-rile si muntii din est, nord si nord-vest. La acestea se adauga doua rezervatii din bazinul Ialomitei si citeva puncte fosili­fere din sudul acestor munti.

Rezervatia principala Avind o forma asemanatoare unei uriase potcoave pe creasta Bucegilor, ea se. desfasoara pe circa 6 680 ha, fiind unul din cele mai extinse spatii de acest gen din tara noastra. Limita inferioara se afla in jurul valorilor de 1000 - 1100 m pe versantul prahovean al Bucegilor, iar cea superioara la peste 2500 m (Vf. Omu, 2505 m).

In rezervatie se includ mai intii, in extremitatea sud-es-tica, muntele Sf. Ana si versantii impaduriti de sub virfurile Furnica si Piatra Arsa, apoi atit padurea, cit si o buna parte din etajul stincariei si pajistilor din zona muntilor Jepii Mari, Jepii Mici, Caraiman si Costila. Cea mai mare parte din spatiul rezervat cuprinde valea superioara a Cerbului, sectorul abrupt si stincos al muntilor Morarii, Bucsoiu Mic, Bucsoiu Mare, Oinu, Padina Crucii, Gaura, situate la peste 1600 m. in vestul Bucegilor, rezervatia se intinde pina la Saua Strunga. Este o fisie de padure si abrupt la peste 1650 in , desfasurata indeosebi pe clina vestica a muntilor Strunga. Grohotis si Gutanu. La acestea se adauga muntii Babele, Bucura si sectorul nordic al muntelui Doamnele.

In cuprinsul acestei rezervatii, pe versantul sudic al Caraimanului si pe valea Jepilor, s-a constituit o zona stiin­tifica de protectie absoluta, care incepind din anul 1955 este scutita de pasunat. Aceasta zona, in suprafata de circa 200 ha, cuprinde brinele sudice ale Caraimanului, cu o vegetatie specifica masivului.

Administrativ, rezervatia principala din Bucegi apartine ia trei judete - Prahova (3850 ha), Dimbovita (2060 ha), Brasov (770 ha). Ea are un caracter complex, cu elemente de relief extrem de spectaculoase, cu o geneza si o evolutie interesante, la care se adauga o bogata paleta floristica si faunistica, precum si citeva puncte in care geologii au depistat, urme de vietuitoare ce au trait cu multe milioane de ani in urma in marile care acopereau aceasta regiune. Multe din potecile turistice trec prin marginea rezervatiei sau prin unele sectoare ale ei, prilej de 'a admira cadrul natural si de a - l ocroti.

In perimetrul rezervatiei principale, rocile caracteristice sint conglomeratele numite de geologi "de Bucegi', datorita marii dezvoltari aici a acestui gen de formatiune sedimen­tara atit in suprafata cit si pe verticala (peste 1000 m gro­sime). in componenta lor intra pietrisuri bine rulate, de na­tura diferita (calcar, sisturi cristaline, cuartite, gnaise etc.), cimentate intr-o masa grezoasa.

Privind cu atentie versantii vailor ce fragmenteaza marile abrupturi ale Bucegilor, observam doua aspecte semnificati­ve. Mai intii dispozitia stratificata in care pachete groase de conglomerate sunt separate de straturi subtiri de gresii

In partea superioara in al doilea rind se remarca inclinarea spre interiorul masivului a straielor conglomeratice. Un alt aspect il da asa numita "formatiune grezoasa de Babele', in care iu masa grezoasa apar intercalatii de microconglomerate sau blocuri rotunjite. Ea este prezenta in muntii Doamnele, Obirsia, Gaura, dar mai ales in Babele, unde pe seama lor a rezultat si un microrelief ruiniform distinct.

In jumatatea vestica a masivului, sub conglomerate, exista o masa insemnata de calcare. Ele formeaza partea ; superioara a abruptului de sub Batrina, Doamnele, Groho­tisu. Strunga, iar mai la sud parti insemnate din muntii Ta­taru, Lespezi si mici sectoare pe valea Ialomitei. Sint calcare jurasice (bathoniene), dispuse in mai multe si rate cu cadere spre est. Continutul bogat, in fosile, descris in amanunt de geologi , confera regiunii Talaru-Strunga-Groholis atributul unei interesante baze pentru cercetare si studiu. Aici exista citeva puncte (saua Strunga, valea Horoabei, muntele Grohotis) recunoscute prin valoarea deosebita a speciilor identificate, multe dintre aces­tea fiind noutati in paleontologie. Pe baza analizei lor, s-au stabilit conditiile de viata din jurasicul mijlociu si din prima parte a celui superior, in zona Strunga, desi arealul in care bancurile de roci fosilifere este larg, el desfasurindu-se atit la nord cit si la sud de pas, deschiderile mai complete se afla la sud, pe, un areal de aproape 1 km2.

In deschiderile care apar pe abrupturile de 100 m ale culmii Strungulita pot fi deosebite diferite niveluri ale jura­sicului mediu si superior. Ele au fost descrise de geologi in mai multe lucrari. Peste fundamentul cristalin, evi­dentiind conditii de transgresiune marina, se afla gresii si microconglomerate cuartitice pe circa 3 m grosime (bajocian); urmeaza, gresii calcaroase, calcare nisipoase dure, gresii fine, marno-caleare cenusii, care reprezinta primul nivel fosilifer cu o mare bogatie in specii de brahiopode. moluste, corali, relevind un mediu marin cald si linistit (bajocian). Deasupra lor sint mai intii calcare oolitice, gresii cuartitice fine cu ciment calcaros, microconglomerate cu fragmente de lameli-branhiate si foraminifere caracteristice unui bazin in care se resimt influentele unui bogat aport continental (bajocian superior), apoi orizonturi de calcar fin, brun-galbui care la partea superioara se termina cu o crusta de limonit, insotita uneori de marne. Bancul contine o fauna de amoniti bogata, in care s-au identificat forme apartinind la peste '150 specii, indeosebi din familiile Phylloceralidae, Lylhoceratidae, Ste-phanoceratidae etc. ; frecvente sint speciile Calliphylloceras disputabilc, Holcopliylloceras mediteraneum , Phychophyllo-ccras flabellalum, etc.; nivelul marnos limonitic ce contine cefalopode, gasteropode, crinoide si mai multe specii de amoniti. La partea superioara exista marne, calcare manioase si calcare albe de Stranberg (jurasic superior).

In afara zonei Strunga-Strungulita, in perimetrul rezer­vatiei principale clin Bucegi mai exista citeva puncte fosili­fere care prin abundenta si varietatea formelor fosile prezinta interes deosebit pentru paleontologi. Ele nu se afla in vecina-tatea potecilor turistice, accesul fiind mult mai dificil, intre acestea amintim: punctul de pe Valea Tapului, afluent pe stinga al piriului Gaura, unde intr-un nivel de calcare rosii, aflat la circa 1800 m, descrie o bogata fauna de crinoide. (specii de Belanocrinus, Isocrinus, Cyrlocrinus, Pilocrinus etc.); punctul numit "La polite', de pe versantul de nord-vest al muntelui Gaura, cu calcare ros­cate ce contin amoniti, belemniti, brahiopode, lamelibrau-hiate; punctul de la Cariera Piatra Arsa, aflai la sud de piriul Piatra Arsa, la circa 1100 m, in alcatuirea caruia intra calcare albe cu orbitoline, pahiodonte si corali, apoi blocuri de calcar fin cu calpionelle (cretacic inferior). AI doilea element ce imprima caracterul complex al rezervatiei, care constituie suportul celorlalte si da nota principala in peisaj, il reprezinta relieful. El se remarca printr-o multitudine de forme impuse de structura si alcatuirea petrografica a masivului, cit mai ales de evolutia indelungata prin care a trecut acest masiv carpatic, in perimetrul rezervatiei, in peisajul morfologic se disting: abrupturile, podurile interfluviale largi, crestele, circurile si vaile glaciare, relieful carstic si vaile torentiale.

Abrupturile dau nota Bucegilor, fiind dezvoltate mai ales pe conglomerate; doar in vest fisia de calcare titonice imprima un specific aparte. Impresioneaza in orice loc diferenta de nivel de peste 600 m a abruptului, vaile prapastioase si a-proape lipsite de apa care le taie in culmi paralele, goliciunea peretilor pe care dezagregarea actioneaza intens ducind la for­marea de grohotisuri si a unui relief de turnuri, clai, ace, strungi, pereti surplombati, separati de crapaturi adinci numite de alpinisti "ferestre' sau "fisuri'. Legat de inclinarea straielor, spre interiorul masivului, s-au individualizat polite si brine folosite uneori drept poteci turistice, in- acest sens este renumita "brina Caraimanului'. Crestele se desfasoara preponderent in sectorul nordic al rezervatiei. Aici ating cele mai mari dimensiuni (lungimi de l -2 km si versanti abrupti de peste 400 m). Daca cele mai extinse separa circu­rile si vaile glaciare, cele secundare (sub l km lungime) apar ca desprinse din abrupturile Bucegilor, ca rezultat al frag­mentarii acestora de catre o retea de vai scurte si prapastioase.

Circurile si vaile glaciare au o desfasurare aproape radi-ara in jurul virfului Omu. Cea mai mare parte din complexele glaciare se afla in limitele rezervatiei, exceptie facind cele din bazinul Ialomitei. Se includ in intregime complexele Gaura, Tiganesti, Malaesti, Moraru, Cerbu. Circurile, loje ale vechilor acumulari de gheata si zapada, se afla la obirsia acestor vai, la inaltimi in jur de 2000-2200 m. Pe fundul circului exista mase de grohotis (cele mai vechi sint acoperite de vegetatie), acumulari recente de blocuri si bolovani de­puse de avalanse, in partea frontala, circurile se termina prin praguri glaciare inalte de zeci de metri, pe care apele pira-ielor, mai ales primavara sau dupa ploile bogate, inregistreaza caderi spectaculoase.

Relieful carstic este legat de masa calcarelor de pe latura vestica a rezervatiei, in sectorul Strunga-Grohotis-Gutanu, iar local de unele blocuri cu dimensiuni mai mari incluse in masa de conglomerate. Specific este exocarstul cu Japiezuri in t'orme si dimensiuni variabile, unele doline si avene. Di­zolvarea se imbina sezonier cu siroirca, inghetul si dezghetul, contribuind la dezvoltarea reliefului ruiniform de pe abrup­tul calcaros.

Vegetatia constituie nu numai haina care delimiteaza si detaliaza peisajul, dar ii imprima nuante extrem de variate de la un sezon la altul. Desigur, dezvoltarea reliefului pe inal­timi pina la 2505 m, alcatuirea lui dintr-un complex de supra­fete cu inclinari de la citeva grade la abrupturi, expunerile extrem de diferite da si suportul de conglomerate, calcare, gresii impun etajarca principalelor formatiuni vegetale si o diversitate de aspecte locale.

Teritoriul marii rezervatii din Bucegi include, trei etaje de vegetatie:Etajul montan superior - reprezentat pe versantul pra­hovean al masivului numai in portiunea dintre Sinaia si valea Morarului. Asociatia dominanta aici este fagetul cu brad specific Carpatilor Orientali si Meridionali (pina la valea Oltului), cu intreaga sa compozitie floristica.

Patura ierbacee cuprinde elemente carpatice, cum sint: coltisorul vulturica, odoleanul, tataneasa , mierea ursului piciorul cocosului, floarea pastilor. Cu totul remarcabil este arboretul secular de brad de la Sinaia (linga castelul Peles), care mai cuprinde inca arbori monumentali pina la 50 m inaltime si diametre considerabile. De asemenea, unul dintre cele mai frumoase arborete pure de brad din Bucegi, desi mai tinar, se gaseste deasupra localitatii Poiana Tapului, in drumul spre cascada Urlatoarea.

Intre speciile cu raspindire sporadica in Carpati si carac­teristice acestui etaj de vegetatie mentionam in primul rind tisa , care se afla in exemplare izolate sau in pilcuri in citeva statiuni, si anume: la stincile Sf. Ana (2 exemplare); valea Pelesului; sub stincile de sub Poiana Stinci, la 1050 m, si deasupra carierei de piatra Piatra Arsa; pe Jepii Mici; pe valea Comorilor, la circa 1250 m; pe Carai­man, in vilcelul Spalat de sub coltul Picatura, la 1280 m alti­tudine (circa 10 exemplare).

O alta raritate in cuprinsul masivului este salba moale , care se afla numai in cuprinsul acestei rezervatii, in apropiere de stincile Sf. Ana, in padurea Jepii Mari si pe valea Urlatoarea Mica din Jepii Mici. Datorita pozitiei lor adapostite si calcarelor titonice, stincile Sf. Ana de deasupra Sinaiei au favorizat mentinerea unor elemente rare ca liliacul, iedera alba prezentata o altitudine exceptionala a unor specii lemnoase proprii regiunilor inferioare: prunul, lemnul, alunul, frasinul.

In lumea paraielor si in cheile acestora se fala o vegetatie foarte bogata. Dintre numeroasele specii, majoritatea de staturpa inalta mentionam: laptucul oii, lopateana, solandul, magul,piciorul cocosului, iarba ciutei, ciulinul. Vegetatia saxicola din etajul montan superior este foarte variata in raport cu lumina, expozitia si gradul de umiditate pe langa cele mai raspandite specii, cum or fi: ochii soaricelui, odoleanul, paiusul, feriga de piatra, trasnicul exista unele endimisme carpatice: clopotei si micsandra de munte, ca si unele specii rare.

Etajul alpin. Dintre arboretele remarcabile din acest etaj mentioam arboretul de pe braul furnicii care cuprinde o serie de exemplare monumentale larice unice pe tot cuprinsul masivului; arboretul de larice cu yimbru de pe brina mare a Jepilor, valea Jepilor si Claia Mare, la 1750 m altitudine arboretele de larice de pe versantii nordici ai Jepilor Mici, precum si raritati de larice, delimita, de pe flancuri insorite ale vailor Seaca Jepilor si Seaca Caraimanului. Vegetatia pajistilor de o deosebita bogatie, prezinta un caracter mixt, cuprinzand atat elementele silvicole montane cat si specii pe care le gasim si in etajul alpin inferior. Dintre specii mai deosebite amintim: crinul de padure, coada cocosului, macrisul, iarba moale, militiana, omgul, nopticoasa, coltunul doamnei, tulichina, stevia - endimism carpatic, ciubotica cucului, genteana - endimism Carpato - Balcanic, iarba ciutei, margareta, cruciulita.

Etajul alpin inferior. Tufarisurile de jnepeni, caracteristice pentru acest etaj, sint foarte ras-pindite mai ales pe versantii nordici ai abrupturilor dinspre valea Prahovei si dinspre Bran. De asemenea, rezervatia cuprinde si o buna parte din jnepenisurile de pe platoul munti­lor Piatra Arsa, Jepii Mari si Jepii Miei. Jnepenisurile ascund uneori una dintre rarele specii de arbusti de la noi, si anume Lonicera coerulea. Aceasta a fost gasita pe versantul nordic al Jepilor Mici, pe Brina Mare a Costilei, linga firul vaii Albe, pe valea Gaura si muntele Grohotisu, toate aceste statiuni fiind cuprinse in cadrul rezervatiei. Dar cel mai de seama reprezentant al florei lemnoase din acest etaj este zimbrul {Pinus cembra), singura specie arborescenta care se ridica in zona alpina si care reprezinta un relict glaciar cu raspin-dire limitata la noi. in cadrul rezervatiei principale, Pinus cembra se afla in doua statiuni importante si anume: primul pe versantul nordic al Jepilor Mici, sub Brina Mare a Jepilor, la 1750 m, in punctul Creasta cu Zimbri, si al doilea in valea Gaura, printre tufarisurile de jnepeni, la 1800- 1900 m altitudine, si pe muntele Gutanu, intre valea Gaura si hornul Tapului, in afara de acestea, se mai gasesc citeva exemplare pe creasta nordica a muntelui Bucsoiu, deasupra vaii Malaesti, la circa 1700 m altitudine.

Dintre asociatiile de tufarisuri pitice, cea mai insemnata este Rhodoretumu-ul cu Rhododendron kolschyi ca dominanta, insotita obisnuit de: firuta , vitelarul , salcia pitica, cornutul, garofita , afinul , merisorul. Asociatia se intil-neste mai ales pe versantii nordici sau vestici, unde zapada se asterne tot timpul iernii, dar se topeste relativ repede primavara, pe soluri de tip podzol alpin. La altitudini mai mici sau pe versanti mai luminati, Rhodoretumu-ul trece adesea intr-un RhodoretoVaccinetum care mai intilnim paiusul, rotunjioara. In etajul alpin propriu - zis se intilnesc cele mai interesante asociaii din tot cuprinsul Bucegialor. Aici sunt intrunite majoritatea elementelor specifice masivului, precum si cele mai multe endemisme si raritati floristice. Remarcabila din acest punct de vedere este vegetatia ce acopera brinele, cimpurile inierbate ce inlantuie abrupturile stancoase. Crestele ierboase si brinele de pe versantii abrupti si insoriti sunt aproape in intregime sunt aproape acoperite de asociatie de graminee, caracteristice pe soluri scheletice. Aceste Specii sunt faciesul, paiusul si feruta. Dintre speciile insotitoarte amintim: limba, ura, lina caprelor, garofita - endemisme a Carpatilor Meridionali. Cinci degete, sparceta - Endemism Carpatic, Unghia pasarii, gentiana, Ghintura, cimbrisorul - endemisme cazatic, virtejul pamintului, campanula, ochiul boului. Se gasesc si orhideele. Dintre speciile mai rare amintim fastuca porcii - endemism Carpatic raritate endemica pentru Bucegi - endemism Carpatic - Endemism pentru Bucegi si Piatra Craiului - numai in Bucegi.


Rezervatiile din bazinul Ialomitei

Ialomita strabate Muntii Bucegi aproape prin centru, in drumul sau lung, suvita de apa, nascuta intr-un circ gla­ciar sub virfurile Doamnele si Bucura, creste treptat, primind numerosi afluenti pina la Moroeni, la marginea muntelui. Pe tot acest parcurs, riul s-a adincit de-a lungul milioanelor de ani in stiva groasa de conglomerate, intersectind din loc in loc cite un bloc imens de calcar in care si-a sapat impresionante chei. Versantii si culmile limitrofe sint inca acoperite de paduri de conifere si amestec, precum si de pajisti formate din numeroase asociatii vegetale. Pentru valoarea stiintifica a unora dintre acestea si conservarea peisajului de un farmec deosebit, in lungul Ialomitei au fost delimitate rezervatiile complexe Pestera-Babele in nord si Cheile Zanoagei in sud. La acestea se adauga la limita sudica a masivului inca doua puncte fosilifere cu regim de protectie Plaiul Hotilor si Plaiul Domnesc.

Rezervatia Pestera-Babele i

Include un relief complex dez­voltat pe calcare si conglomerate, citeva puncte fosilifere, padurea si pajistile de pe muntele Cocora si Piciorul Babelor, ansamblul ruiniform si tundra alpina de pe muntele Babele. Ea constituie o zona cu mare afluenta turistica, datorita reliefului de aici, caracterizat prin forme mestesugit sculptate de fortele naturii de-a lungul milioanelor de ani.

Imediat in aval de confluenta piriului Doamnei cu Ialomita, aceasta se angajeaza in strapungerea pe aproape 1,5 km lungime a marginii estice a unei mase de calcar jura­sic care intra in alcatuirea muntilor Batrina si Strungilor. Legat de aceasta a rezultat in urma proceselor de dizolvare si eroziune un boga( carst cu variate forme de suprafata si subterane. Adincimea Ialomitei in calcare a dus la genera­rea unui sector de chei care apar in sectiune sudica a masei de calcar pe o lungime de circa 250 m. in amonte ele sint mai inguste, au versantii abrupti in care se vad doua niveluri de marmite, pe cind in aval sint ceva mai largi, iar la baza peretilor exista grohotisuri, in chei, se vad cu usurinta in versantul drept deschiderile a doua pesteri. Cea mai mare, numita pestera Ialomitei, are gura de intrare la circa 18 m fata de albia riului, pe cind cealalta, pestera Pustnicului, prezinta o intrare mai mica situata la 8 m inaltime. Pestera Ialomitei, cunoscuta se pare inca din secolul al XVI-lea, a fost vizitata de turisti de-abia incepind cu finele secolului XVIII. Cartarile speologice detaliate si interpretarile genetice s-au realizat insa mult mai tirziu, dupa 1950. Lungimea totala, insumind toate galeriile si salile din cele doua niveluri, ajunge la 1128 m. O parte a pesterii poate fi vizitata in lungul traseului electrificat, amenajat in anul 1967. Pestera Pustnicului are dimensiuni mult mai reduse, dar ne impresioneaza prin formele de concretiuni inca bine pas­trate, separate de galerii scurte si inguste.

In arealul rezervatiei se mai includ doua forme similare intilnite pe afluentii de pe dreapta Ialomitei. Este vorba de cheile Ursilor in nord-vest si cheile Horoabei la sud-vest. Punctul de plecare-sosire il reprezinta hotelul Pestera. Impresioneaza in mod deosebit peretii abrupti de carcar, ingustimea vailor si .unele rupturi de panta care apar in versanti. Cheile Horoabei sint cele mai salbatice. Ele se afla in cursul inferior al piriului Batrina, denumit aici si Horoaba. Valea este ingusta si prezinta versanti abrupti de 150-200 m inaltime, rupturi de pante mari, in talveg, niveluri de mar­mite in versanti - marturii ale eroziunii exercitate de riu. Apa infiltrata in amonte, intr-o patura de material aluvial, iese in izvorul Burlacului, de unde peste praguri da frumoase caderi de apa (cea mai mare, de aproape 8 m). Pe valea Horoa­bei exista citeva puncte unde in orizontul de calcare fine si roz jurasice s-a identificat o bogata fauna de amoniti si brahiopode. Cea mai mare parte din suprafata rezervatiei este aco­perita de molidisuri bine reprezentate pe Muntele Cocora si la poalele muntelui Batrina. Se mai gasesc aici numeroase pilcuri de larice precum si exemplare izolate sau pilcuri de zimbru in valea Lesnitei, valea Horoabei, pe Muntele Cocora si in valea Luchelnitei, pe. Muntele Batrina).

In cheile Ursilor, de-a lungul apei gasim o flora bogata reprezentata de: coada calului, ferigi, paius , firuta, malaiul cucului, raculet , macris , militea, piciorul cocosului, nemtisor , curpen de munte, coltisor , palaria cucului, ochii soricelului, cununita, coltunul doamnei, ciubotica ursului, degetarut, sopirlita, odolean, ciulin , cruciulita, vulturica.

Ca raritati floristice in aceasta rezervatie amintim: paiusul - in valea Lesnitei si cheile Ursi­lor, nopticoasa - endemism pentru Bucegi si Piatra Craiului, stinjeuelul de munte ( endemism pentru Carpati! Meridionali; in Bucegi se gaseste pe muntele Coltii lui Babes si in valea Ialomitei, la Dobresti, Secole montanum, element mediteraneeau-balcanic, care vege­teaza din abundenta si pe peretele din Muntele Batrina, la circa 100 m deasupra intrarii in pestera Ialomitei, intr-un loc foarte greu accesibil, apoi pe peretele sudic al Muntelui Batrina, intre pestera Ialomitei si Turnul Seciului.

Sus, pe muntele Babele, in vecinatatea cabanei omonime, intr-un sector al Bucegilor unde curentii de aer cunosc o intensitate mare, exista citeva sculpturi naturale in conglo­merate. Sint celebrele "Babe' si Sfinxul, a caror geneza a stirnit opinii controversate. "Babele' se desfasoara pe o suprafata mai mare, aparind izolate sau grupate. Reprezen­tative sint grupul de linga cabana (formele au inaltimi de 4 - 6 m) si stinca izolata din vecinatatea Sfinxului. La ele se remarca la partea superioara o "palarie' formata dintr-o placa de microconglomerat si piciorul cu mai multe intrin-duri sau iesituri corespunzatoare unor orizonturi diferite de roca. Sfinxul reprezinta un bloc de circa 12 m latime si 8 m inaltime, care la partea superioara e format din micro­conglomerate cu gresii, iar in cea inferioara din conglomerate care includ si blocuri de calcar jurasic si roci cristaline. Profilul de sfinx care apare pe latura de nord-vest a stincii este dat de desprinderea unor blocuri. Aparitia acestor forme, este determinata de alternanta stratelor cu alcatuire diferita. Agentii externi si in primul rind cuplul inghet-dezghet, siroirea si viatul au actionat cu intensitate diferita, efectele cele mai puternice resimtindu-se in stratele cu bolovani. Slefuirea muchiilor si proeminentelorse datoreste vintului.


Rezervatia Zanoaga


Daca pina la 1970 rezervatia ingloba 150 ha si se referea strict la versantul drept al Ialomitei (in cheile. Zanoagei si pe Muntele Zanoaga - 1788 m), de la aceasta data la zona respectiva s-au mai adaugat citeva areale din regiuni deosebit de pitoresti, si anume din cheile Tataru­lui si din cheile Orzei. in acest fel rezervatia actuala prote­jeaza o suprafata de circa 250 ha si a capatat caracter com­plex, in afara asociatiilor vegetale si speciilor endemice de aici fiind ocrotite punctele fosilifere cu fauna jurasica si relief carstic, in principal ramine o rezervatie floristica, fiind una din cele mai reprezentative, nu numai din Bucegi, dar si din lantul carpatic. Intr-adevar, brinele si grohotisu­rile de la poalele peretilor sudici de calcare titonice ale Munte­lui Zanoaga, pe o portiune foarte restrinsa de la intrarea in amonte a cheilor Zanoagei Mari, adapostesc citeva plante termofile sud-europene, sud-mediteraneene sau balcanice, care reprezinta raritati pentru flora tarii noastre:

In amonte de cheile Zanoaga Mica se intra in bazinetul depresionar Bol­boci, lung de aproape 4 km si larg de 200- 500 m. Vatra depresiunii este aproape in intregime acoperita de apele unui lac de acumulare rezultat din zagazuirea Ialomitei la capatul sudic al 'bazinetului. Noul drum ridicat pe versantul drept al Ialomitei patrunde pe afluentii acesteia, trece pe la ca­bana Bolboci, iar de la capatul lacului trece prin cheile Tataru Mare. Sectorul cel mai frumos al acestora se afla in aval, pe circa 300 m, unde Ialomita s-a adincit in prelun­girea sud-estica a masei de calcar jurasic a muntilor Tataru. Aici, pe versantul sting al vaii Tatarului, se vad deschiderile a doua pesteri. Desi nu au dimensiuni mari si o micromorfologie variata, totusi ele prezinta interes datorita fosilelor de Ursus spelaeus si urmelor de activitate ale omului din paleo­litic.

In aval de rezervatia Zanoaga exista depresiunea Scro-poasa, a carei vatra este in cea mai mare parte acoperita de un frumos lac de acumulare, apa acestuia fiind folosita la hidrocentrala de la Dobresti. Barajul a fost ridicat in anul 1929, iar pe marginea lacului se afla cabana Scropoasa.

La capatul din aval al depresiunii Scropoasa se intra in cheile Orzei, cele mai inguste si spectaculoase din lungul Ialomitei. Ele separa muntii Lespezi (vest) si Orzea (est). Poteca turistica nu strabate decit o mica parte din sectiunea nordica a cheilor, dupa care urca pe versantul impadurit drept, ajungind la Dobresti.


Rezervatiile naturale din Muntii Ciucas

(Judetele Prahova si Brasov)


Muntii Ciucas constituie una din cele mai interesante si complexe regiuni montane din Carpati de Curbura. Desi nu au inaltimi mari, care sa permita evidentierea unui etaj alpin, peisajele sale imbina calmul si netezimea culmilor, caracteristice .muntilor scunzi, cu spectaculosul si ineditul intilnite pe cele mai salbatice creste carpatice. Daca prima trasatura este legata de altitudinile de 1200 -1650 m, pre­zente aproape pretutindeni, si de bazinetele depresionare dezvoltate periferic, cea de a doua este impusa de roca. Conglomeratele din care este plamadita cea mai mare parte a sa au o grosime ce depaseste 600 m. Ele sint alcatuite din pietrisuri si uneori blocuri de calcar si roci cristaline prove­nite din muntii ce se nasteau cu aproape 100 milioane de ani. In urma si care au fost rotunjite de apele riurilor ce le-au carat si de valurile marilor in care s-au acumulat. Alcatu­irea eterogena a acestei roci face ca rezistenta la atacul agen­tilor modelatori sa fie extrem de diferita si ca urmare sa rezulte un ansamblu de forme de relief cu infatisare bizara, lucru care a impins uneori la interpretari din cele mai variate.

Privite de la distanta, creasta Zaganu-Gropsoarele, grupul de virfuri Ciucas-Tigaile Mari-Tigaile Mici sau creasta din vestul culmilor Ciucas si Coltii Nitrii dau impresia unor metereze de cetate. Pe masura apropierii de ele, se contu­reaza tot mai precis imaginea unor ansambluri de turnuri, stinci, ciuperci de piatra, uriase in dimensiuni, inconjurate la poale de ghirlande de grohotisuri. Ele alcatuiesc un relief ruiniform la a carui aparitie inghetul si dezghetul, apa de ploaie, dizolvarea si vintul au avut un rol deosebit. Exami­narea atenta a lor permite observarea unor goluri emisterice rezultate din desprinderea din ciment a unor blocuri, prezenta unor polite pe fisiile din ciment mai omogen si mai compact, a crapaturilor ce pregatesc viitoare prabusiri de blocuri etc. Toate acestea confera stincilor si virfurilor infatisari din cele mai variate: "ciuperci', "turnuri', "sfincsi' etc. Ele sint numai rezultatul unei indelungate ciopliri si slefuiri a stin­cilor, peretilor si virfurilor realizate de catre cel mai mare sculptor - natura. Relieful ruiniform de acest tip, desi apare si in alte masive carpatice, alcatuite din alte roci, ramine, prin spectaculos si complexitate, caracteristic muntilor for­mati din conglomerate. Iata unul din motivele care determina pe tot mai multi turisti sa strabata potecile Ciucasului. Desi in acesti munti exista numeroase puncte de atractie si interes stiintific, citeva reprezinta locurile cele mai cautate de turisti.

Datorita valorii distincte a peisajului pe care-l degaja aceste locuri, cit si prin raritatea elementelor de relief si vegetatie, ele alcatuiesc rezervatii naturale,


Tigaile Mari - Virful Tiucas


Se afla in centrul masivului si inglobeaza citeva din virfurile cu inaltimile cele mai mari (vf. Ciucas, 1957 m, vf. Tigaile Mari, 1862 m) si concentreaza grupuri de turnuri, ciuperci, abrupturi si stinci cu dimensi-uni uriase si forme complexe.

Ceea ce se impune de la prima vedere este ansamblul de turnuri tuguiate sau rotunjite, cind insirate, cind grupate in manunchiuri cu Jnaltimi diferite, apoi abrupturile de peste 30 m. Ramin in memorie "Babele la sfat', "Ciupercile', "Turnul lui Goliat', "Mina Dracului', "Tigaile Mari'. De sub acestea pornesc radiar numeroase vai adinci cu versanti prapastiosi, acoperiti la poale de grohotisuri si o patura subtire de sol pe care s-a dezvoltat o bogata vegetatie de pajisti si tufarisuri de ericaceac, indeosebi cu afin, , smirdar si ienupar. Dintre asociatiile de pajisti studiate amintim: asociatia din cretisoara si paiusul rosu din care fac parte o serie de grarninee: paiusul rosu, finita, iarba cimpului,teposica, vitelarul, insotite trifoiul, alb si de alte specii, precum: cretisoara, cujda stevia, toporasi, clopotei, sopirlita alba, cimbrisorul, ghintura, troscotul, sinziene s. a.

Pe coasta muntelui Ciucas, deasupra cabanei Chirusca, la altitudinea de 1650 m, A. Pauca si colab. (1959)este descrisa asociatia cu teposica, din care fac parte o serie de grarninee: iarba cimpului, vitelarul , paiusul, firuta , insotite de cinci degete, , clopoteii, cretisoara, toporasii, cimbrisorul, troscotul, parpianul, vulturica, silurul, galbenelele, afi­nul , merisorul. Pe mai multe portiuni din abrupturile stincoase s-au instalat lichenii, iar pe polite si brine si peste tot unde s-a putut acumula putina materie organica .s-au. infiripat plante de stincarie, cu adaptari pentru supravietuire pe un spatiu restrins, bintuit de vint. Pe stincarie s-a dezvoltat o bogata flora calcicola si termofila, cu graminee. Pe versantii Tigailor, sint descrise amintim: horsti, cimbrisor, argintiei . piciorul cocosului de munte , ochii soricelului, turta , stinjenel de munte , sinziene , cupe, muscata dracului, cinci degete, luntricica, ochelarita, iarba osului , cornut s. a.

Pina nu de mult, era destul de frecventa in zona Tigailor Mari floarea de colt , insa datorita cu­lesului abuziv, numarul exemplarelor s-a imputinat, astazi ea putind fi zarita in timpul verii doar pe politele mai inalte, acolo unde miinile turistului sau ciobanului nu ajung.


Rezervatia Culmea Zaganu-Gropsoarele


Se afla in sud-estul Muntilor Ciucas, separind Teleajenul de Telejenel. La poalele acesteia se gasesc depresiunile Cheia (in vest) si Poiana Stinci (in est), locuri de unde frecvent incep ascensiunile catre virfurile din lungul ei.



Privita de la distanta, de obicei clin aceste depresiuni sau de la Cabana Muntele Rosu, ea iese in evidenta prin doua aspecte - virfurile insirate de la nord la sud, ceea ce creeaza imaginea unei lame de ferastrau, si versantii abrupti de peste 600 m, orientati spre est si vest. Acestea sint legate de alcatuirea litologica si de structura geologica. Culmea este plamadita clin conglomerate care au o grosime de peste 500 m. in jumatatea nordica, in masa conglomeratelor precumpanesc elementele provenite din roci cristaline si eruptive, pe cind in cea sudica cele din calcar. Aceasta face ca infatisarea relie­fului sa se deosebeasca, in sensul ca in nord culmea este mai larga, pantele convexe fiind frecvente, pe cind la sud se impun pantele repezi cu aspect ruiniform. Profilul culmii, urmarit de pe oricare din virfurile sale, releva mai intii sime­tria, apoi existenta a doua sectoare distincte - creasta pro-priu-zisa in jumatatea superioara (intre 1500 si 1862 m), cu virfuri si turnuri, separate de hornuri si sei adinci, abrup­turi pe care domina vegetatia de stincarie - si poalele cupante ceva mai domoale, pe cale padurea de conifere le aco­pera in intregime.

Rezervatia propriu-zisa se afla in treimea superioara a culmii si include tot ansamblul de coloane, virfuri, creste secundare ce se desprind din cele doua virfuri importante, Gropsoarele (1862 m), in nord, si Zaganul (1785 m), in sud. Pantele accentuate, lipsa apei, roca cu elemente si ciment cal-caros ca si desfasurarea crestei, favorabila circulatiei curenti­lor de aer din orice directie, au determinat dezvoltarea unor asociatii vegetale intilnite frecvent la altitudini mai mari. i?e pantele din nordul culmii exista tufe de jneapan, ienupar , afin , merisor , smirdar s.a. Pe masura apropierii de vf. Zaganu, acolo unde relieful este destul de accidentat, intilnim asociatia cu teposica si afin , in care mai vegeteaza si alte graminee: paiusul rosu , paiusul , iarba cimpului, vitelarul, insotite de: trifoi, afin , merisor, ienupar, cimbrisor, cinci degete Pe conglomeratele calcaroase, in partea nord-vestica a Zaganului, intilnim asociatia de coada iepurelui si rogoz verde s.a. Pe stincile Zaganului vegeteaza o serie de plante endemice: Sesleria haynaldiana, Koleria transsiloanica, Aco-nithum anthora. In estul culmii, intre virfurile Zaganu si Gropsoarele, isi are obirsia Piriul Alb, vale prapastioasa in lungul careia apar abrupturi, grohotisuri si chei. Pe versanti, in masa de conglomerate, exista blocuri de calcar cu dimensiuni mari. Pe ele s-a dezvoltat o vegetatie calcifila, iar pe alocuri circu­latia apei a dus la aparitia unor pesteri cu dimensiuni mici.


Rezervatia Suvitele Benii.


Cea de-a treia zona pusa sub ocrotire se afla in bazinul superior al Teleajenului. El rezulta din unirea apelor mai multor piraie care coboara in depresiunea Poiana Stinci, intre acestea, cele mai bogate vin din nord-vestul Muntilor Ciucas. Doua - Valea Stinei si Piriul Alb - se impun in peisaj prin dimensiuni si debite bogate. Interflu-viul care le separa - culmea Suvitelor constituie unul din sectoarele cele mai frumoase din Muntii Ciucas. in cea mai mare parte, ea a fost redusa la o creasta incadrata de ver­santi prapastiosi pe care pot fi urmarite un bogat microrelief rezidual si o vegetatie complexa in care precumpanesc pa­jistile cu tufarisurile cu afin, merisor , smirdar, coacaz s.a.

Spalarea in sup.rafata, solifluxiunea, siroirea indepar­teaza adesea vegetatia si pojghita de sol, scotind la zi poalele vechi de grohotis. Pe versanti exista destul de frecvent pan­glici de pietre care se insira in lungul ngaselor si ravenelor. Prezenta calcarelor si a conglomeratelor calcaroase a facilitat dezvoltarea in lungul Piriului Alb a doua mici sectoare de chei. Ele impresioneaza prin ingustime, versanti abrupti si izvoare cu debite foarte mari. Aici exista trei pesteri mici la o altitudine de circa 1200 m.

O buna parte a culmii Suvitelor, inclusiv sectorul de chei, formeaza rezervatia in care, in afara elementelor de peisaj, se ocroteste floarea de colt. Aceasta cu doua decenii in urma era destul de raspindita pe stincariile Ciucasului. Culesul abuziv a dus la limitarea locurilor unde mai poate fi zarita. Unele dintre acestea le reprezinta brinele si versantii de pe culmea Suvitelor, unde si accesul este mult mai dificil.

Rezervatia Pilcul de Jneapan de pe Muntele Bratocea.


In sectorul sud-vestic al Muntilor Ciucas, intre pasul Bratocea (sud) si saua Tigailor (nord) si vaile Bratocea (vest), piriul Berii (est) se desfasoara, pe aproape 6 km, o culme care pe cea mai mare parte inregistreaza inaltimi de peste 1600 m. Privita de pe culmile vecine, ea se impune in peisaj prin monotonia liniei de creasta, printr-un extins sector de pajiste, dezvoltat la peste 1550 m altitudine, prin versanti aproape abrupti, sectionati de mai multe vai seci si care in cea mai mare masura sint acoperiti de o bogata padure de conifere. Totusi in profilul crestei apar evidente trei virfuri. Pe latura de sud-vest a culmii, aproape la limita superioara a padurii de molid, se afla "Sfinxul din Bratocea', stinca mestesugit dal­tuita de inghet-dezghet, spalare in suprafata si vint pe abrup­tul structural al Bratocei. Al doilea virf se afla aproape in cen­trul culmii, este conic si are o inaltime de 17G9 m. Este virful Bratocea, pe ale carui poale se afla grohotisuri fixate in buna parte de ienupar si merisor

Animalele salbatice din Muncii Ciucas constituie un pre­tios fond cinegetic. Aici gasim o serie de mamifere: ursul , mistretul, cerbul, risul, lupul, jderul , pisica salbatica , veverita. Recent a fost colonizata si capra neagra ). Lumea pasarilor o formeaza cele mici, unele cintatoare, precum: privighetoarea, cinteza, fluturasul de stinca. Deasupra crestelor este domeniul uliilor, vulturilor si al acvilelor de munte, zaganul era pina nu de mult cunoscut in culmea Zaganului; azi el a disparut din fauna tarii noastre. Dintre reptile, menti-onam vipera comuna si sopirla de munte.


Rezervatia din Muntii lezer-Papusa

(Judetul Arges)


Rezervatia Iezer cuprinde deoca,data vaile glaciare ale Catunului si Iezerului, precum si virful lezeru Mare din Masivul lezer-Papusa. Dispus intre vaile Riul Doamnei si Dimbovita, masivul este format dintr-o culme principala cu inaltimi ce trec frecvent de 2200 m (vf. lezeru Mare, 2463 m; vf. Rosu, 2473 m; vf. Batrina, 2341 m; vf. Papusa, 2391 m; vf. Catunul, 2389 m etc.), din care coboara spre sud-est si sud culmi prelungi ce scad in altitudini spre depresiunea Campulung.

Predominanta si caracteristica pentru acesti munti este seria petrografica "de lezer-Papusa' alcatuita din sisturi cristaline.

Etajele alpin-subalpin in care se intinde rezervatia din masivul Iezer se caracterizeaza prin temperaturi medii anu­ale de - 2 - +2°C, iar in luna iulie de 6 - 10°C. Precipitatiile se ridica pina la 1400 mm anual, din care in jur de 200 mm cad in luna iulie si cea 100 mm in luna ianuarie.

Prezenta reliefului criogen si nival, cu microdepresiuni de tasare, culoare de avalanse, potcoave nivale, virfuri pira­midale cu microrelief de dezagregare (vf. lezeru Mare), cir­curi si vai glaciare, cimpuri de grohotisuri, torenti de pietre, praguri glaciare fac din masivul Iezer un punct de atractie pentru oricare dintre iubitorii uaturii. Acestor frumuseti daltuite in stinca muntelui de-a lungul mileniilor li se adauga citeva raritati floristice si faunistice care situeaza un sector din masivul Iezer in rindul teritoriilor cu statut de rezervatie naturala complexa. La adapostul culmilor Vacarea si Batrina, vaile glaciare ale Catunului si Iezerului ofera conditii biocli-matice favorabile dezvoltarii atit a jneapanului (, care formeaza pilcuri pure sau in amestec cu aninul de munte si salcia de munte sau iova , cit si a zimbrului. El se ridica semet deasupra tufelor de jneapan la limita dintre padurea de molid si etajul subalpin. Pe vaile Iezerului si Catunului sint circa 19 exem­plare de zimbru al caror diametru depaseste 30 cm si inaltimi de peste 10-15 m. Doua dintre aceste exem­plare se afla chiar linga poteca turistica ce merge de la cabana Voina spre refugiul Iezer, pe partea dreapta a sensului de mers. Exemplare izolate 'de zimbru apar si pe culmile Boarcasului si Batrinei. Locurile umbrite 'ale pragurilor glaciare si chiar portiuni din versant capata in lunile iunie - iulie aspectul unui brocart ornamentat cu argintiul grohotisurilor si rosul aprins al florilor de bujor de munte sau smirdar

Linga petecele de zapada care mai rezista in lungul vailor, putem admira gingasul degetarut. In locuri puternic vintuite, apar pilcuri de Loisleuria procum-bens, iar in pajistile de pe piciorul virfului Batrina, la peste 1900 m, verdele pajistilor cu Festuca supina este intrerupt de violetul carbunarei ori de florile micute ale scinteiutei de munte

Lacul Iezer (8 ha suprafata si o adincime maxima de 5,4 m), in mar­ginile acestuia pot fi admirate mlastinile oligotrofe ce mar­cheaza existenta unor foste ochiuri de apa, colmatate, in care bumbacarita, gusa porumbelului impreuna cu diverse speci de muschi formeaza un covor policrom. Pina a ajunge sa vizi­tam aceasta pitoreasca si interesanta rezervatie naturala putem face un popoas in orasul Cimpulung, atestat documen­tar din anul 1300, prima resedinta de scaun aTarii Romanesti.


Rezervatia Cheile de la Cetateni (Judetul Arges)


Rezervatia se afla la extremitatea sudica a muntilor Leaota, Care inainteaza pe stinga Dimbovitei cu peste, 10 km dincolo de depresiunea Cimpulung. Ultimele culmi ale Leaotei ajung aici la o inaltime de 950 - 1100 m si sint alcatuite din alternante de gresii, marne, argile, conglomerate. Intre localitatile Cetateni (la sud) si Cotenesti (la nord) precumpanesc conglomeratele. Ca urmare a rezisten­tei rocii, si infatisarea vaii este alta, in raport cu ceea ce este la nord (Stoenesti) sau la sud de Cetateni. Se impun in pei­saj versantii cu panta accentuata, repezisurile din albia Dimbovitei unde frecvent se vad capetele retezate ale stratelor mai dure, vaile secundare afluente, culmile limitrofe adesea transformate in creste.

O buna parte din acest sector (circa 2,5 km), care impre­sioneaza prin ingustime, salbaticie si relief ruiniform, for­meaza cheile Dimbovitei, adevarata poarta naturala spre depresiunea Stoenesti. Ele se desfasoara intre Coltii Doamnei (nord) si valea Piesei (la sud). Cea mai frumoasa portiune se afla insa intre Coltii Doamnei si Valea Chiliilor. Aici versan­tii sint abrupti pe ambele maluri, stratele de conglomerate sint aproape verticale, iar eroziunea a creat un microrelief de virfuri ascutite; coloane, "babe', la baza carora blocurile dezagregate alcatuiesc o poala de grohotisuri ce ajung uneori pina in albia Dimbovitei. Cea mai frumoasa creasta este aceea de pe stinga vaii, dintre Piriul lui Coman si piriul Chiliilor, care are o lungime de peste km, o desfasurare aproximativ vest-est si o inaltime intre 600 si m. Ea domina albiile Dimbovitei si ale celor doi afluenti prin abrupturi de 150 200 m. Cam la mijlocul crestei se afla ruinele unei cetati da­cice (sec. II-I i.e.n.) si ale uneia din perioada medievala.

La finele secolului al XV-lea se afla in stinca o asezare rupestra numita si "Schitul lui Negru Voda'.La baza abruptu­lui crestei, spre Dimbovita, arheologii au descoperit urmele unor asezari din sec. XIII - XV. ingustimea vaii si versantii abrupti, ca si pozitia crestei, ce ofera un lung cimp de vedere spre nord si sud, au constituit elemente favo­rabile alegerii acestui loc ca punct de aparare si observatie (Cetatea Dimbovitei), iar mai tirziu ca punct de vama.

Pentru cel care priveste de la distanta acest sector minu­nat din lungul Dimbovitei, impresia de moment va fi impusa pe de o parte de stincarie, pe de alta parte de haina vegetala, in care se remarca atit elemente ale padurii de conifere (molizi) cit si elemente ale padurilor de dealuri inalte (indeosebi fagi). Intre pilcurile de padure exista pajisti cu iarba cimpului , firuta si teposica , la care se adauga asociatiile tipice pantelor mari si abrupturilor. Ingustimea generala a vaii, pe versantii careia abrupturile si stincaria sint destul de frecvente, topo-climatele diferite, impuse indeosebi de expunere si de energia de relief mare (250-300 m), varietatea rocilor etc. au permis dezvoltarea unei vegetatii ierboase bogate in care s-au pastrat deopotriva specii de plante intilnite astazi in regiunile mon­tane inalte, dar si in cele colinare sudice. Multe dintre ele au un caracter endemic.

De asemenea, multe specii intilnite in Muntii Leaota sau in bazinul superior al Dimbovitei pot fi vazute si aici, dovada a arealului mult mai larg pe care 1-au avut si a rolului conditiilor topoclimatice in pastrarea lor. Pot fi observate in padurea de foioase exista si exemplare arborescente termofile, intre care mai insemnate sint cele doua specii de fag in luminisul padurii, pe culme si mai ales pe stincarie (expunere predominant sudica) s-au dezvoltat asociatii de plante ierboase, in componenta carora intra multe specii iubitoare de caldura.

Fauna este reprezentata prin numeroase vertebrate: vipera, fluturasul de stinca, acvila de stinca , cor-bul cocosul de munte, ursul , risul.

Dupa vizitarea sectorului de chei, putem continua excursia fie in amonte pe Dimbovita, strabatind frumoasele asezari ce se insira in lungul acesteia - Stoenesti, Dragoslavele, Rucar - fie in avale catre Tirgoviste, trecind prin Malu cu Flori si Voinesti.


Rezervatiile din Muntii Siriu (Judetul Buzau)


Muntii Siriu se afla in centrul Carpatilor de Curbura, fiind situati pe partea dreapta a riului Buzau. Ei reprezinta o unitate morfologica si structurala bine conturata, cuprinsa intre valea Crasnei la vest si nord-vest, valea Buzaului la nord-est si est, valea Siriului Mare la sud-vest si valea Siriului la sud.

Sectorul central din muntii Siriului este format din citeva culmi cu inaltimi mai mari de 1350 m, alcatuite in cea mai mare parte din gresii si microconglomerate. Acestea apartin unei unitati geologice cunoscuta si sub numele de "unitatea gresiei de Siriu', deoarece acest tip de roca este precumpa­nitor, fiind prezent in stratc cu grosimi mari. Pe ansamblu, ele formeaza un sinclinal si un auticlinal faliat, orientat nord-est - sud-vest. Culmea principala Maliia se desfasoara de la nord la sud pe circa 4 km si are versanti abrupti.

Reteaua hidrografica are o desfasurare aproape rad iara, situatie care a dus la intersectarea in unghiuri diferite a stratelor grezoase si la crearea unor vai a caror fizionomie difera de la un sector la altul. Un element inedit in peisajul morfo­logic al Siriului il reprezinta existenta a doua m icrodepre-siuni situate la baza abruptului estic al culmii Maliia. Intr-una se afla Lacul fara Fund. (Lacul Vulturilor), cu o suprafata de circa l ha si o adincime maxima de m. El este lipsit de vegetatie si este situat Ia circa 1420 m altitudine, in spatele unor valuri de grohotis vechi acumulat aici in timpul pleisto-cenului superior, cind pe marile inaltimi carpatice dominau ghetarii, iar aici inghet-dezghetul. La nord de aceasta, pe o treapta structurala, la 1450-1460 m altitudine, exista o micro-depresiune cunoscuta sub numele de Lacul Sec. Este dreptun­ghiulara, cu suprafata de circa 2,5 ha si acoperita cu vegetatie mentinind numai in partea de nord-vest ochiuri de apa adinci de -20 cm. Gh. Dihoru (1963), studiind vegetatia acestui lac, a reusit sa identifice doua asociatii: Caricetum lasiocarpae, intimpinat rezistente diferite din partea rocilor ce-i compu­neau. Ele au fost mai slabe pe pachetele de gresii si deosebit de active pe cele marno-argiloase. Ca urmare, in tirnp, stratele mai dure au ramas in peisajul regiunii sub forma unor pereti abrupti ale caror capete superioare au fost transformate adesea in aliniamente de virfuri conice. Pe de alta parte, prin inde­partarea stratelor mai putin rezistente, s-au creat jgheaburi adinci. A rezultat deci un relief ruiniform de proportii, care, privit de la distanta, da imaginea unor metereze de cetate.



Desi primii germeni ai unui astfel de relief apar din mar­ginea satului Sindrilari, totusi zona cu cele mai ample forme se desfasoara incepind de la confluenta Milcovului cu piriul Reghiu, spre sud, pe circa km, pina la punctul numit "Poar­ta Dracului'.

In zona de confluenta exista doua sectoare mai deosebite. Mai intii, inca de departe, se impune privirii martorul de eroziune dintre Milcov si despicatura din sud, prin care pa­trunde soseaua. Este o culme secundara, ingusta, prinsa in meandrul larg pe care-l dezvolta Milcovul. In lungul ei apar cinci aliniamente de gresii groase de pina la 2 m, separate de altele ceva mai subtiri formate din marne si argile. Cea mai complexa imagine este oferita de latura de sud a martorului. Aici apare cel mai frumos relief de jgheaburi si creste care a trezit imagini artistice aparte. Al doilea sector este reprezen­tat de malul drept al Milcovului, In aval si amonte de acest martor, pe circa 500 m, portiune in care riul traverseaza cea mai mare parte din fisia depozitelor sarmatiene. Ca urmare, in peisaj se distinge o suita de creste cu versanti abrupti, alca­tuiti din gresii si vai inguste, vaiugi sau simple santuri de siroire adincite in rocile mai moi. Peisajul este completat de vegetatia bogata instalata pe depozitele de panta. In a-monte, albia Milcovului are o directie aproape paralela cu faciesul sarmatian si, ca rezultat, in fizionomia ei se impun peretii abrupti de pe versantul drept, mai ales cind acesta este alcatuit din gresii. Ultimul sector al rezervatiei se gaseste in satul Valea Milcovului, la confluenta cu Piriul Cretului. Aici relieful ruiniform complex a fost creat prin actiunea conjugata a mai multor agenti si procese. Mai intii, eroziunea laterala exercitata in malul concav al Milcovului a dus la intersectarea mai multor aliniamente de strate groase de gresii, in al doilea rind, a. intervenit siroirea, care a erodat

Adinc in faciesurile friabile, formind jgheaburi adinci de citiva metri si lungi de peste 30 m. Impresioneaza in peisaj goliciu­nea peretilor de gresii, marimea jgheaburilor, micile cascade de pe piriul Cretu si vegetatia saraca, reprezentata mai ales prin catina, jugastru mojdrean , singer. Particularitatile geologice determinate de modul de dis­punere a stratelor, bogatia depozitelor fosilifere, cit si indivi­dualitatea geomorfologica a regiunii sint criteriile care au stat la baza instituirii regimului de ocrotire, pe o suprafata de 125 ha. Cercetarile floristice efectuate in aceasta rezervatie de CI. Horeanu (1980) au scos in evidenta prezenta a 301 specii de plante vasculare. Dintre speciile eura-siatice, europene si central-europene, CI. Horeanu s.a. citeaza    ovasciorul galbenelele, barboasa turta ciucurele,

O mare insemnatate o au elementele submediteraneene reprezentate prin: mojdrean, unghia gaii rosii , dirmozul Dintre elementele pontice, citam speciile: inul salbatic , saschiul , pecetea lui Solomon ciucusoara , gura lupului s.a.

Dupa vizitarea rezervatiei, putem inainta pe valea Mil-covului inca 4 km pentru a admira "Focul viu' de la Andreiasu, o interesanta rezervatie geologica. De aici, urmind dru­mul ce trece peste deal la Nereju, vom avea posibilitatea de a ne continua excursia fie prin satele din Depresiunea Vrancei, fie de a urca in munte pe Zabala, trecind si pe la cascada acesteia ("La gilgaie').


Rezervatia din Muntii Cozia (Judetul Vilcea)


Arealul rezervatiei se circumscrie aproape in intregime masivului Cozia si se prelungeste la vest de Olt in culmea Narutu din Muntii Capatinii. Este usor accesibila doritorilor de drumetie si admiratorilor de frumuseti naturale, caci ea este situata in imediata vecinatate a complexului balneo­climateric Calimanesti-Caciulata.

Masivul Cozia, un horst cu altitudini de peste 1600 m, se desfasoara intre valea Salatrucelului la est si sud, valea Baiusului la nord si valea Oltului la vest, sau mai corect spus, intre depresiunea Jiblea la sud si depresiunea Lovistea la nord. inaltimea sa maxima este inregistrata in virful Cozia (Ciuha Neamtului, 1668 m).

Alcatuit din gnaise si sisturi cristaline, masivul a oferit cimp larg desfasurarii proceselor de dezagregare care au contri­buit la formarea spectaculoaselor abrupturi petrografice si a haosului de forme, dintre cele mai bizare ca aspect (tqrnuri, creste, porti, figuri comparabile cu diferite vietati sau pro­filuri antropomorfe). Lor li se adauga diversitatea speciilor vegetale (ierboase sau lemnoase) ce alcatuiesc covorul vegetal al acestui munte.

Infiintata in anul 1962, rezervatia complexa Cozia ocupa circa 17000 ha, din care rezervatiei stiinífice propriu zise ii revin doar 5 000 ha. in cuprinsul rezervatiei, cea 4 467 ha sint acoperite cu padure, in care predomina fagul (40%), ur­mat de gorun (20%), rasinoase (10%) si alte specii (10%), iar circa 567 ha reprezinta stincarii.

Datorita importantei sale stiintifice deosebite, reprezen­tata prin numeroase endemisme si raritati floristice si fau­nistice pe care le adaposteste, aceasta rezervatie complexa a fost propusa sa devina din anul 1981 "Parcul national Cozia' cu o suprafata de 21 400 ha.

Rezervatia complexa Cozia concentreaza o diversitate de microforme de relief pe care le putem admira pe oricare din traseul ales pentru a patrunde in arealul ei. "Chipuri de piatra', ce apar ca stinci izolate, au dimensiuni variabile, de la citiva metri la citeva zeci de metri. Tocmai datorita multitudinii acestor chipuri, unii geografi sustin ca Muntele Cozia nu este altul decit stravechiul "Kogeonon' al geto-daci­lor, caci si denumirea de Cozia pare sa sugereze acest nume amintit inca de Herodot. Denumirile formelor antropomorfe sau zoomorfe din rezervatia Cozia-Narutu amintesc de tra­ditiile pastorale din acest masiv, in care locuitorii depresi­unilor din jur gaseau un adapost sigur in timpurile tulburi. Astfel, intilnim aici "Sfinxul Coziei', "Ciobanasul', "Baba Coziei', "Haiducul', "Dochia fara cojoace', "Ursul', "Capul dintre brazi', "Tatarul', "Animale preistorice', "inteleptii' etc. Formelor antropomorfe sau zoomorfe li se pot adauga portalurile de piatra ori coloanele create prin dizolvarea si alterarea rocilor. Pot fi admirate: "Poarta omului', "Poarta Mioarelor', "Poarta Stanisoarei', "Poarta Vulturilor', "Tur­nul lui Tepes', "Acul Pustnicului din Salbaticu', "Virful Bulzu' etc. De fapt pastorii numesc in Muntii Cozia "bulz' orice roca izolata lipsita de vegetatie, cu un microrelief parti­cular. Multa vreme s-a vehiculat ideea ca aceste forme se dato­reaza activitatii oamenilor din neolitic sau geto-dacilor. Ele sint Insa rezultatul unor procese fizico-chimice petrecute in natura si la baza carora au stat gnaisele oculare. Stincile au aici si un aspect ciuruit, rezultat al proceselor de gelivatie ce le-au afectat in pleistocen, in vremea cind in Fagaras dom­neau ghetarii si la care s-a adaugat actiunea ulterioara de alterare, dizolvare si spalare a lentilelor de feldspat de catre apele de infiltratie din ploi ori piraie. Aceste forme au uneori dimensiuni mai mari (1-3 m) si aspectul unor grote; asa sint "Pestera din Cale', pe drumul spre Manastirea Stanisoa-ra, "Grota Haiducului' din "Coltii lui Damaschin', "Grota Ursilor de sub virful Ciobanu' etc. Nu lipsesc din Cozia nici cheile si cascadele, rezultat al actiunii de veacuri a piraielor ce-si afla obirsia in centrul masivului. Sint demne de admi­rat cascada "Gardului' de pe valea Gardului, cu inaltimi de circa 20 m, cascada "De sub incuietori', pe mai multe trepte, pe piriul Bulzului, cascada "Patestiului' pe piriul Patesti etc. intre cele mai frumoase chei retin atentia Cheile Bulzu­lui, Cheile Ciuhei Mari si Cheile Rosiei.

Multitudinii microformelor de relief din rezervatia com­plexa Cozia-Narutu li se adauga covorul multicolor al plan­telor si spectaculozitatea arborilor. Acestia din urma fie ca sint pini singuratici de pe politele inguste al bulzurilor, ce apar ca vajnici aparatori ai microformelor din apropiere, fie ca sint molizi, fagi sau goruni seculari aflati pe clinele mai domoale si cu expuneri sudice si sud-vestice ale muntelui. Ca rezultat al topoclimatului specific Coziei, semnalam faptul ca pe versantii sudici ai acestui masiv padurea de stejar urca pina la 1300 m, reprezentind cea mai inalta limita a ei din tara. Tot in Cozia trebuie subliniata existenta unei fisii de trecere intre padurile de fag si de molid, reprezen­tata prin mesteacan . Covorul vege­tal al Coziei concentreaza o diversitate de plante apartinind speciilor central-europene (86%), endemice (80%), termofile (2,4%), subalpine (2%), alpine (1,2%), caucaziene (0,3%). De remarcat ca multe dintre specii sint endemice Coziei (5,8%), fapt ce atesta o data in plus caracterul specific al conditiilor de mediu din acest masiv.

Conditiile climatice sint cele caracteristice muntilor mijlocii din tara noastra, dar diferentiate fata de acestia prin expunerea diferita a versantilor. Temperaturile medii anuale ale masivului sint cuprinse intre +5°C si +6°C, in timp ce luna cea mai rece a anului se caracterizeaza prin temperaturi de -5°C, iar luna cea mai calda de +14°C.

Temperaturi de peste 0°C se inregistreaza in prima decada a lunii martie, iar primele ingheturi apar la inceputul lui octombrie. Cantitatile anuale de precipitatii sint in jur de 1200 mm pe culme si numai de 800 mm la baza muntelui. Stratul de zapada dureaza 120 -140 zile pe culme, iar la poale el dispare mult mai repede, in aceste conditii climatice, vom gasi plante alpine cu precadere in partea centrala si cea mai inalta a masivului - piscul Cozia (1668 m), intre acestea, amintim: carbunele de munte , clopoteii de stinca , unghia ciutei , creasta cocosului . Lor li se adauga, dintre speciile subalpine, omagul fi-ruta rusulita, amareala , luceafarul Aici trebuie sa amintim si doua dintre plantele decla­rate monumente ale naturii, si anume: floarea de colt sau albumita si iedera alba. Lor li se adauga, in raristile padurii, laleaua pestrita, element pontico-balcanic< dintre speciile endemice Coziei retin atentia pesma Coziei , macesii , rototelele Coziei .

Vegetatia cunoaste in aceasta rezervatie o etaj are impusa de relief si clima, etajul padurilor de foioase fiind cel mai extins. Padurea de gorun formeaza un briu continuu pina la altitudini ce depasesc 800 m pe versantii cu expunere sudica.

Spre valea Balasului, apar suprafete destul de extinse pe care vegeteaza fagul in amestec cu gorunul. Padurile de amestec cu fag si molid apar intre 800-1000 m, dar sint restrinse ca suprafata. La peste 1200 m apar molidisurile pure cu arbori seculari pe versantul nordic.

Invelisului vegetal bogat in atitea curiozitati si varie­tati floristice i se adauga numeroase elemente faunistice, la fel de diversificate zoogeografic. Elementele europene sint reprezentate de pisica salbatica, jderul de copac , lupul , cerbul , caprioara , dintre mamifere, si alunarul, gaita, bufnita mare dintre pasari. Ca elemente eurasiatice, amintim: risul , mistre­tul dintre mamifere, si cotofana, cinteza s. a. dintre pasari. Nu lipsesc dintre elementele ce individualizeaza rezervatia cele mediteraneene reprezentate prin vipera cu corn lacusta italiana, scorpionul car­patic , miriapodele , iar ca endemisme amintim ortopterele

Drumetind spre rezervatia stiintifica Cozia, avem ocazia sa admiram in primul rind complexul arhitectonic Cozia, construit in anii 1387 -1388 de catre domnitorul Mircea cel Batrin si intregit cu pridvor de Constantin Brincoveanu

Alaturi de acesta din urma, ruinele castrului roman Arutela stau marturie peste timp a prezentei omului in pei­sajul Muntilor Cozia si al zonei din jurul sau,

In lungul vaii Oltului, dintre Muntii Capatinii si cei ai Coziei, pe malul drept al Oltului, la altitudinea de 280 m, se afla situata statiunea balneo-climateriea Calimanesti - Caciulata, recunoscuta prin izvoarele sale minerale si termale inca de pe vremea romanilor, pentru calitatea apelor sulfu­roase, clorurate, bromurate, sodice, calcice, magneziene, in majoritatea lor hipolone. Noile modificari antropice in peisajul defileului atrag atentia prin barajele de acumulare Turnu si Calimanesti.

Bibliografie


Raclaru P.            - Flora de la Pietrele Doamnei

Studii si comunicari de ocrotire a naturii, Suceava, 3 , 1973

Seghedin T.         - Rezervatiile naturale din Tinuturile Sucevei, Suceava, 2, 1976

Morariu I. - Orientari in Ocrotirea rezertvatiilor naturale, studii si comunicari de

Ocrotire a naturii, Suceava, 2, 1972.

Beldie A.               - Rezervatia Naturala Bucegi.

Ocrotirea naturii 2 Bucuresti, 1956.

Eliade E.               - Citeva aspecte din flora micrologica a Muntilor Bucegi.

Ocrotirea naturii

Morariu I.              - "Ce ocrotim din regiunea Brasov", Brasov 1966.

Ularu P.

Ciochia


Neacsu P.             - Lucrarea "Monumente ale naturii" si rezervatii naturale din cuprinsul

Scanteie L.                Municipiului Bucuresti si jud. Ilfov, rev Natura, an. XXI,


Mosneaga M.        - Monumente ale naturii din bazinele Ialomitei, Prahovei, Buzaului

Ed Meridiane, Meridiane, 1969.











Copyright © Contact | Trimite referat