Triburile masai, Fiecare in clanul sau, In satul razboinicilor



Triburile masai




Masaii din Africa rasariteana moderna (stabiliti in zilele noastre in sud-vestul Kenyei si nord-vestul Tanzaniei) apartin grupului de populatii nilotice care in urma cu doua-trei secoleau migrat din tara lor de bastina (actuala Republica Sudan). Cateva dintre aceste grupuri, printre care si masaii, au adoptat modul de viata pastoral si au ajuns sa se indeletniceasca, aproape exclusiv, cu pastoritul.





Fiecare in clanul sau


Viata masailor, asemenea totoror societatilor traditionale, este supusa unor reguli foarte precise. Pana la varsta de 6 ani, copiii de ambele sexe cresc sub obladuirea mamelor. Apoi, baietii se alatura sectiunii (clanului) barbatilor, iar fetele raman in continuare sub supravegherea femeilor. In acest moment de separatie, atat baietilor, cat si fetelor li se fac daruri. Baietii primesc in dar miei, capre si chiar vitei, o data cu semnul distinctiv al pastorilor ce vor deveni - batul sau toiagul cu ce vor mana vitele. Adultii ii invata cum sa le pazeasca si sa aiba grija de ele. Iar fetele invata cum sa coasa si sa mulga, sa scoata apa din puturi sau sa-si ajute mamele la adunatul vreascurilor. Fiind la varsta primelor podoabe, lor li se vor oferi bratari si coliere din perle, aratandu-li-se cum sa se picteze cu ocru pentru a fi cat mai atragatoare. De altfel, preocuparea pentru vestimentatie si aspect exterior este comuna ambelor sexe.



In satul razboinicilor


Dupa executarea circumciziei, operatie pe care cei mai multi o suporta cu curaj, tinerii se pot considera barbati, pentru ca imediat dupa aceasta li se permite accesul in satul razboinicilor, pentru a deveni, la randul lor, razboinici. Ceremonia aceasta reuneste pana la cateva sute de viitori luptatori, veniti din toata regiunea. Festivitatile se desfasoara in interiorul unui sat aparte, facut din locuinte asezate circular. Acestea au fost construite chiar de catre mamele lor, din lut, crengi si balega de vaca, fiindca in aceste case razboinicii vor locui impreuna timp de mai multi ani, la distanta de restul comunitatii, dar putand primii, din cand in cand, vizita fetele. Cand fetele ajung la varsta maturitatii, ele se vor putea casatori, de regula cu un barbat de in jur 30 de ani, cu care vor intemeia un camin.






La varsta libertatii


Dupa trecerea anilor de initiere in arta razboiului, tinerii masai, de acum razboinici adevarati, se vor reintoarce la viata "civila", adica pastoritul animalelor, caci, pentru ei, lancea razboiului a fost de mult ingropata. Pe vremuri, lupta impotriva triburilor dusmane, ami ales impotriva celor care le furau vitele, erau destul de frecvente, asa ca principala lor ocupatie, pe atunci, era accea de a asigura paza bunurilor comunitatii (bunuri ce constau in turme oi si capre, care le furnizau laptele, carnea, grasimea, dar si pielea din care confectionau vesminte, sandale ori saltele), din fata atacurilor oricand posibile ale fiarelor salbatice (lei, de pilda), dar si a celor venite din partea altor tibruri.

Cand nu se ocupa cu pastoritul vitelor, pentru a se memtine in forma, razboinicii se dedau unor lupte simulate, totul sub indrumarea celor varstnici. Acum ei isi coloreaza picioarele cu diverse nuante de ocru si isi ingrijesc pletele, pe care si le lungesc cu ajutorul uunor impletituri de fire de bumbac sau lana. Evident, astfel impodobiti, ei spera sa intre in gratiile frumoaselor fete, care nici ele nu se lasa mai prejos.



Purtand coame de lei si pene de strut


A sosit momentul ca razboinicii cei mai vechi, numiti "seniori", ca sa treaca in categoria celor varstnici. In mod traditional, varsta razboinica se intindea de la 10 la 15 ani. Dar in zilele noastre, cand rolul lor a devenit mai degraba economic (de aparare a bunurilor comunitatii), razboinicii petrec mai putin de cinci ani in clasa combatantilor. Fireste, noua schimbare de statut este si ea marcata printr-o ceremonie, denumita eunoto, care dureaza patru zile si la care participa toti luptatorii.

Prima zi este consacrata revederii rudelor si desfasurarii paradelor. Razboinicii nu mai poarta acum scutul, lancea si spada traditionale, ci un bat lung, simbolul conditiei lor viitoare de sefi de familie si pastori. Prin fata invitatiilor (unii veniti de foarte departe pentru a asita la ceremonie) si a propriilor familii, razboinici defileaza intr-o anumita ordine, cei mai curajosi dintre ei, cei care au ucis un leu, purtand cu mandrie pe cap coama acestuia, iar ceilalti - o scutie facuta din pene de paun. Toti, fara exceptie, sunt imbracati cu hainele cele mai frumoase si poarta coliere, bratari si cercei.



La varsta pacii


In cea de-a doua zi de eunoto, razboinicii se retrag intr-o cariera de creta, considerata sfanta. Aici isi dau jos de pe ei argila de culoare galbena si rosie, cu care isi acoperisera trupul, si se picteaza cu creta alba. Este un ritual care marcheaza trecerea lor de la varsta razboiului la aceea a pacii. Motivele pe care si le deseneaza cu creta, pe picioare, piept si brate, sunt menite sa le faca cunoscute actele de bravura si sa-i deosebeasca de ceilalti combatanti (cei al caror stagiu nu s-a incheiat). O noua ceremonie simbolica are loc in ziua a treia: fiecare dintre mamele prezente acolo rade coafura fiului ei razboinic, folosind in timpul acestei operatii un amestec de apa cu lapte. Apoi craniul dezgolit este din nou scoperit cu ocru si grasime.



Binecuvantarea celor varstnici


Cea de-a patra zi este dedicata binecuvantarilor si discursurilor, din care nu lipsesc nici sfaturile practice. Varstnicii ii stropesc mai intai cu lapte (considerat o sursa de viata si bunastare) pe razboinicii "seniori" (adica pe cei cu capete rase), "juniorii" fiind si ei prezenti. Acestia din urma, pana la viitoarea ceremonie eunoto, vor ramane in continuare in clasa razboinicilor. Apoi, cu argila alba, cei varstnici traseaza pe fetele "seniorilor" diverse cercuri, iar pe trunchi, brate si picioare - deseneaza linii lungi.

In chip de binecuvantare finala, razboinicii sunt stropiti de cei varstnici cu un fel de bere facuta din miere, dupa care cei mai batrani le adreseaza sfaturi cu privire la drepturile si indatoriile ce le revin de acum inainte. Cei astfel binecuvantati vor trebui sa dobandeasca o turma a lor, cat mai mare cu putinta, pentru a-si putea intemeia o familie si puntru a-si putea creste si educa copiii. Ca mai toate ceremoniile din societatile traditionale, si eunoto se incheie intr-o atmosfera de mare veselie, cu dansuri si urari de bine si prosperitate.