Ratacim prin cetate si veacurile incarcate de istorie ale evului mediu se perinda in fata noastra; pasim pe strade inguste pavate cu piatra de rau, urcand pante mai line sau abrupte,trecem pe sub bolti intunecate si ne lasam furati de jocul de linii al acoperisurilor,de veselia caselor ce stralucesc multicolor sub soare.De pe platoul superior,zidul Cetatii si turnurile creaza o imagine sumbra,dar semeata. Ele salutau in vremuri de pace trecatorii din vale si avertizau in vremuri tulburi ca locuitorii Cetatii sunt pregatiti sa reziste tendintelor de cucerire.

Sighisoara se prezinta astazi ca cel mai bine pastrat complex medieval din intreaga Romanie. Alaturi de monumentele ce le putem admira in Muzeul de istorie din splendidul TURN CU CEAS,reuseste sa reflecte prin exponatele sale,viata economica si politica locuitorilor din vremuri stravechi pana in zilele noastre.

Draculaland

Constructia parcului tematic Dracula Land langa Sighisoara a facut furori in toata mass-media internationala, mai mult...

POZITIA SIGHISOAREI 53937vxt25sgl3e

Municipiul Sighisoara este situat la extremitatea sudica a judetului Mures, in Podisul Tarnavelor (zona raului Tarnava Mare) si se intinde de o parte si de alta a Tarnavei Mari, situat la 123 de km de la izvoarele raului in zona de varsare a paraului Saes.

Din punct de vedere matematic, Sighisoara este situata intre urmatoarele coordonate: 2446'40", longitudine estica si 4612'38", latitudine nordica. xg937v3525sggl

Sighisoara este al doilea oras ca marime si importanta (istorica, economica, politica, geografica) din judetul Mures, fiind ridicat la rangul de municipiu la 16 februarie 1968 si avand in subordine administrativa sase localitati componente (Angofa, Aurel Vlaicu, Rora, Soromiclea, Venchi, Catunul Viilor) si un sat Hetiur.

Municipiul beneficiaza de o avantajoasa pozitie geografica, in partea centrala a tarii, pe traseul unor insemnate artere de comunicatii feroviare (magistrala Bucuresti - Brasov - Teius, cu derivatii spre Arad si Cluj – Oradea) si rutiere (DN Brasov – Targu Mures, care este in acelati timp un tronson din drumul european E60, DN Sibiu – Sighisoara). Datorita acestei pozitii, distantele pana la principalele localitati de interes economic, administrativ, cultural si turistic nu sunt prea mari: 297 km pana la Bucuresti, 120 km la Brasov, 156 km pana la Cluj Napoca, 90 km – Sibiu, 54 km -Targu Mures.

Sub raport topografic, Sighisoara este asezat intr-un punct al Vaii Tarnavei Mari unde aceasta prezinta o ingustare cu aspect de defileu taiat intr-un sistem de terase, de diferite nivele, modelate in substraturi dure de gresii pontiene. Aceasta micro-morfologie ii confera orasului Sighisoara un rol de pozitie cheie in culoarul raului Tarnava Mare, rol manifestat si in trecutul istoric al localitatii.

Municipiul coboara din Dealul Cetatii (425 m), deal incoronat de cetatea medievala si intins dinspre NV spre SE, in mijlocul unei imens amfiteatru natural, marginit la N de Dealul Stejaris (524 m) si Hula Danesului, la S de Lunca Postei care urca spre Dealul de Mijloc (511 - 603 m), iar spre E de Dealul Bradet (524 m). Diferenta de inaltime este de 110 m, astfel ca Dealul Cetatii domina intreaga vale din amonte a Tarnavei Mari, altitudinea maxima fiind de 430 de m la S, iar cea minima de 350 m in V.

Incadrata in bazinul depresionar al Transilvaniei, zona si-a inceput evolutia odata cu orogeneza alpina, cand masivele cristaline s-au scufundat la adancimi mari, fiind reacoperite cu strate groase de sedimente.

Ridicarea zonei nord-vestice a depresiunii, urmata de eruptiile vulcanice neogene de pe latura estica a unitatii, au permis depunerea unei cuverturi de sare si bogate formatiuni lacustre (nisipuri si argile). Masa principala a sedimentelor ce umplu Bazinul Transilvaniei o formeaza depozitele neogene, care au rol important in alcatuirea zacamantului de gaz metan.

Pe baza forajului executat la sonda de exploatare de la Hetiur a fost stabilita urmatoarea stratigrafie; un prim orizont de nisipuri care apartin pontianului avand grosimea de 120 m, sub nisipuri, un complex de marne pontiene cu intercalatii de marne alburii calcaroase, care contIn Congeria Banatica, Limnocardium si Ostracode, orizontul avand grosimea de 115-220 m, urmeaza in adancime, la 425 m, orizontul de marne nisipoase.

DIn punct de vedere micro-paleontologic, de la suprafata pana la adancimea de 115 m, depozitele apartin Pontianului, 115-425 m, Pliocenului inferior, 425-1300 m, Sarmatianului, la adancimea de 1300-1780 m, s-au intalnit forme bugloviene, iar la 2200 m Badenianul nu a fost atins (foraj executat in anul 1930).

Sedimentele neogene, care intra in compozitia Bazinului Transilvaniei, se caracterizeaza printr-o uniformitate si monotonie petrografica. Aceste sedimente apartin Miocenului si Pliocenului. Sarmatianul este constituit din marne vinete-cenusii, cu intercalatii de nisipuri, uneori slab cimentate, care depasesc 10 m grosime. Sarmatianul, este acoperit la suprafata, cu formatiuni mai tinere.

Pe vaile Daii si Saesului s-a gasit o fauna sarmatiana. Pliocenul este reprezentat printr-un complex de marne medii pontiene, raspandit destul de frecvent la Hetiur (orizontul are grosimea de 35 m), pe versantul drept al Tarnavei Mari la Boiu, pe Dealul din Mijloc la Angofa si pe Dealul Ciuhii.

Complexul marnelor medii pontiene din Bazinul Transilvaniei reprezinta sedimentele depuse concomitent sub acelasi facies, fiind raspandit pe o mare suprafata a Bazinului, care contine intercalatii de nisipuri fine sau grosiere (marne nisipoase). Straturile pontiene prezinta intercalatii ale materiilor eruptive, reprezentate Prin tufuri vulcanice andezitice, raspandite destul de frecvent in jurul Sighisoarei.

In estul Sighisoarei se remarca conglomeratele pontiene, care s-au format pe seama pietrisurilor, torentelor, precum si din bulgari mai mari si mici de marna si argili, imprastiate in nisipul plajelor.

Stratigrafia zonei poate fi observati in deschiderile naturale de pe versantul drept al Tarnavei Mari si antropice din Dealul Cetatii.

Din punct de vedere tectonic, neogenul este cutat, straturile suferind dislocari insemnate, care le-au incretit in anticlinale si sinclinale, cele dintai fiind usor boltite si latite, cum este cazul anticlinalului Sighisoara - Nades, in timp ce sinclinalul Jacul - Albesti este ingustat.

Cutarile neogene au dat nastere domurilor gazifere, intre acestea remarcandu-se domurile Filitelnic si Nades. Grosimea mare a depozitelor, neogene, de peste 5000 de m, din care Sarmatianul ocupa un insemnat procentaj si aspectele lor de facies presupun, pentru intreaga perioada a umplerii Bazinului, o usoara dar continua miscare de subsidenta.

Formatiunile pliocene (panoniene) sunt reprezentate prin Meotian si Pontian, se pare ca in Dacian, procesul de sedimentare al vechiului lac era terminat. La inceputul Cuaternarului, intregul Bazin al Transilvaniei a fost inaltat, odata cu Spatiul Carpatic, iar reteaua hidrografica s-a adancit concomitent cu ridicarea generala si fragmentarea platformei, care s-a transformat intr-o regiune deluroasa. Zona studiata se incadreaza Podisului Tarnavelor, care se caracterizeaza printr-un relief colinar-deluros, vai insotite de terase si lunci. Actuala infatisare a reliefului, de podis puternic, fragmentat, de vai – culoare cu interfluvii care se mentin in general in jur de 500 – 550 m si numai in mod exceptional ajung la valori de circa 700 m (Padurea Dumbrava, 642 m, iar altitudinea maxima se inregistreaza in Dealul Ciuhii, 692 m), alunecari de teren si o puternica eroziune torentiala, este consecinta evolutiei relativ recente in argile si marne, cu unele intercalatii de gresii helvetiene. Orizonturile superioare de gresii pun in evidenta forme structurale si pastreaza mai fidel nivelurile de eroziune de pe interfluvii, incetinind in acelasi timp si procesele de modelare a versantilor.

Relieful din zona Sighisoarei, parte din vechea platforma a Marii Panonice, existenta cu sute de milenii in urma, este taiat in terase de curgerea apelor Tarnavei Mari si ale afluentilor sai. Conditia de structura geologica si de evolutie a retelei hidrografice, pune in evidenta prezenta unor suprafete de eroziune putin extinse in suprafata si a numeroase unitati interfluviale, iar de a lungul vai Tarnavei Mari si a unor afluenti, este dezvoltata lunca.

Racordarea suprafetelor cu aceiasi altitudine de pe interfluviile dispuse intr-un adevarat labirint de culmi, a dus la reconstituirea platformelor de eroziune; Prostea Mare, 500 – 550 m (pontian), identificata in micile platouri ale dealurilor din imprejurimile Sighisoarei, respectiv spre N, Dealul Garii (528 m), spre Dealul Stejaris (524 m), spre S, Dealul din Mijloc (511-603 m), iar spre E, Dealul Bradet cu 524 m.

Eroziunea intensa, generata de colectarea apelor de catre Tarnava Mare, a faramitat vechea suprafata de eroziune, reducand-o la interfluvii inguste dispuse paralel. Interfluviile sunt asimetrice de tip cuesta, a caror panta lina se grefeaza aproximativ pe un strat dur (gresie), inclinand la fel cu el, iar versantul abrupt reteaza in cap un numar de cel putin doua strate (argila, marne nisipoase). Frecventa mare a cuestelor dispuse in siruri paralele care insotesc Tarnava Mare reprezinta o consecinta a adaptarii reliefului la structuri de domuri si branhianticlinale.

Interfluviile dispuse la sud de Tarnava Mare sunt paralele si orientate perpendicular pe axa Tarnavei Mari. Dealul Stejaris, limitat de vaile Stejareni si Saesului, Dealul din Mijloc, limitat de vaile Saesului si Cainelui, Dealul Ciuhii (692 m) limitat de vaile Cainelui si Dracului, iar la est de vale este situat Dealul Sapartocului (628 m).

La nord de Tarnava Mare interfluviile cu acelasi aspect de cuesta prezinta o orientare NV-SE fata de axa Tarnavei Mari; Dealul Garii si Dealul Bisericii (560 m), limitate de vaile Cetatii si Cloasterfului, Dealul Viilor (511 m), limitat de vaile Cloasterfului si Rusului, Dealul Fata Tarnavei (523 m), limitat de vaile Rusului si Satului, iar spre E, Dealul Pribor (515 m), limitat de vaile Satului si Uilacului, vai afluente ale Tarnavei Mari.

Lunca Tarnavei Mari (de varsta holocena) are altitudini intre 350 m la Sighisoara si 357 m la Topa, mai larga la Albesti - Topa, de 1,5 km si mai ingustat la Sighisoara de 450-500 m. Dintre afluentii Tarnavei Mari, Valea Saesului prezinta un sector de lunca bine individualizat, insotit de terase pe versantul drept, zona cunoscuta si sub denumirea de "Luncile Saesului".

Dispunerea teraselor pe stanga Tarnavei Mari imprima profilului transversal al vaii o pronuntata asimetrie cu exceptia defileului de la Sighisoara, unde terasele apar pe ambele maluri ale raului, dar cu dezvoltare mai mare pe versantul stang. Aici Tarnava Mare a fost obligata sa strapunga un puternic obstacol litologic – o bara de gresii pontiene, in care si-a taiat epigenetic o vale ingustat si sinuoasa, cu alura de meandre incatusate; cea mai larga desfasurare o are terasa de 30 m, pastrata in fragmente, ocupata partial de vatra orasului Sighisoara. Avand in vedere profilul transversal asimetric al vaii, terasele Tarnavei Mari sunt dispuse mai mult pe versantul stang, in numar de sapte.

Versantul drept este abrupt in forma de cuesta. La Albesti valea este larg, iar la Sighisoara valea se ingusteaza mult si se adanceste in formatiunile de gresii. Aici terasele s-au dezvoltat mai mult pe partea stanga, bine marcata in peisaj este de terasa de 30 m, fiind ocupata de constructiile orasului. Terasele superioare sunt in general mai slab dezvoltate si conservate, cu elemente greu de individualizat, datorita distrugerilor ulterioare, prin procese de pedimentatie sau de eroziune torentiala ca si prin parazitari masive, alunecari de teren. Exceptie face nivelul de 110 m, de varsta pliocena, frumos conturat in Dealul Garii. Dupa iesirea din stransura de la Sighisoara, in dreptul Rorei, valea se largeste iarasi sub aceeasi forma a profilului morfologic, terasele dezvoltandu-se pe stanga raului, sub Hula Danesului, iar cuesta este atasata Dealului Hetiurului, din dreapta raului.

Zona Sighisoara, prin pozitia sa, se incadreaza in sectorul cu clima continentala moderata, prezentand cateva particularitati, in functie de aspectul deluros al regiunii si de culoarul mai coborat al Tarnavei Mari, care in buna parte, influenteaza asupra regimului termic si al precipitatiilor, conducand la inversiuni de temperatura, la frecventa ceturilor si a curentilor de culoar. Clima temperat-continentala se incadreaza regimului climatic al depresiunii Transilvaniei.

Media anuala a temperaturii aerului este de 8,2 C, valoare ce indica un potential termic relativ redus si care scoate in evidenta climatul destul de racoros. Valorile temperaturii primaverii (9,1 C) si toamnei (8.7 C) sunt apropiate, amplitudinea termica medie intre luna ianuarie (-4.3 C) si luna iulie (18,6 C) fiind de 22, 9 C.

Temperatura maxima absoluta a aerului la Sighisoara s-a inregistrat in conditii de timp anticiclonic la 7 septembrie 1946, fiind de 38,1 C, iar minima absoluta de –32,2 C, in iarna anului 1942, existand conditii locale favorabile acumularii si stagnarii timp indelungat a aerului rece.

Curentii de aer au frecventa cea mai mare dinspre nord-vest, fiind canalizati pe culoarul Tarnavei Mari. Se resimte totusi influenta aerului carpatic, care protejeaza aceasta zona de curentii reci din est si nord-est, mai ales in timpul iernii. Invaziile frecvente ale maselor de aer din vest, asigura o umiditate a aerului constant mai ridicata.

Nebulozitatea inregistreaza valori ridicate, in special iarna si primavara, cand aerul este mai innorat, valori peste sase zecimi, iar umezeala relativa este mare, fiind explicabila datorita frecventei mai mari a maselor de aer umed din vest. Valori mai scazute ale nebulozitatii se inregistreaza vara, cand aerul este mai senin, valori sub cinci zecimi, media anuala fiind de 5.7 zecimi.

Precipitatiile sunt neuniforme, mai bogate in intervalul aprilie-octombrie, cand cad 70 % din precipitatii. Lunile cele mai ploioase sunt mai-iunie (In medie 90-100 mm/ m2). Precipitatiile medii anuale se inscriu intre 650 – 700 mm/ m2. Cantitatea anuala de precipitatii este influentata de factorul orografic, astfel in culoarul Tarnavei Mari se inregistreaza 600 – 700 mm, iar in zona dealurilor inalte, la nord de Sighisoara, Dealul Bisericii, Padurea Dumbrava, iar la sud, Dealul din Mijloc si Dealul Ciuhii, se pot inregistra precipitatii de 700 – 800 mm.

In stransa dependenta de relief, clima si sol, in aceasta zona, s-a format o vegetatie apartinand ca si tip padurilor de foioase. Aflata la punctul de tranzitie dinspre zona stejarului cu cea a fagului, zona Sighisoara se incadreaza in etajul alternantei padurilor de gorun (Quercus petraea), cu cele de fag (Fagus silvatica).

Vegetatia etajului de deal este grupata in subetaje, al gorunetelor si al stejaretelor. Subetajul gorunetelor este localizat, de regula, pe terenuri mai insorite si mai uscate, ocupa versantii cu expunere sudica.

Gorunetele ocupa suprafete extinse in Dealul Ciuhii, uneori in amestec cu carpenul (Carpinus betulus) si fagul. Fagetele sunt localizate mai ales pe culmile inalte si pe versantii cu expunere nordica si nord-vestica. Acest subetaj mai cuprinde frasin, tei, mesteacan.

Subetajul stejaretelor este localizat pe suprafete restranse in regiunea dealurilor cu altitudini de 400-500 m (Dealul Stejaris), reprezentat prin stejar (Quercus robur), tei, artar (Acer platanoides), frasin, ulm (Ulmus procera), jugastru (Acer compestre), salcam (Robinis pseudacacia).

In lunci cresc salcia (Salix alba), rachita (Salix fragilis), plopul (Poulus alba), arinul (Aluus glutinosa).

O orhidee, Cypripedium calceolus, numita de localnici Papucul Doamnei, creste in padurile din valea Tarnavei Mari. Tot in zona Sighisoarei se gasesc tufe de migdal pitic, o specie de conifere cu frunze cazatoare, "lorice", care creste obisnuit la altitudini de peste 1000 de m, dar se dezvolta bine si pe Hula Danesului, la o altitudine de 500 m.

ISTORIA SIGHISOAREI

Sighisoara a fost fundata de emigranti germani in a doua jumatate a sec. al XII -lea. Cea mai veche mentionare oficiala provine din anul 1280 si se numeste"Castrum Sex".In 1298 exista denumirea orasului "Schaespurch".In 1377 a urmat prima numire a scaunului sighisorean (Seguzwar).In 1367 Sighisoara este numita prima data ca oras (civitas).

Amplasarea cetatii a urmat pe coama dealului de 850 m lungime situat in partea sudica a riului Tirnava Mare si care era formata din Dealul Cetatii situat la 30 m inaltime deasupra vaii (terasa infe- rioara) si Dealul Scolii de 49m inaltime (terasa superioara).Pe Dealul Cetatii s-a dezvoltat spre sfirsitul sec. al XIII-lea in jurul primei biserici situata in nord-vestul actualei casei parohiale, Colonia Cetatii. Linga aceasta biserica se afla si cea mai veche scoala din Sighisoara, mentionata pentru prima data oficial in anul 1522. In jurul anului 1350 s-a inceput constructia zidului inconjurator al cetatii, zid lung de 930 m, in forma ovala , existent in cea mai mare parte si astazi.Constructia zidului s-a facut in jurul Dealului Cetatii si Dealului Scolii. Inaltimea zidului care initial era de 4 m s-a ridicat in sec. al XV-lea pina la 6-7m. Inainte de a trata istoria orasului medieval Sighisoara se cuvine sa trecem in revista stadiul actual al cercetarii privind istoria anterioara intemeierii Cetatii. Dealul Cetatii, datorita amplasarii sale in punctul cel mai ingust al defileului Sighisoarei, a prezentat importanta strategica inca din preistorie.

Cea mai buna dovada in acest sens o constituie descoperirea unor morminte foarte vechi pe versantul de est al dealului, linga Turnul cu Ceas, cu prilejul saparii unui canal de evacuare, in jurul anului 1900.


Inventarul mormintelor, constind din trei cercei cu bucla, din aur, dateaza descoperirea in jurul anului 1100 idHr., in prima epoca a fierului (Hallstatt A-B). Plecind de la aceste descoperiri si pe baza unor observatii de teren, s-a emis ipoteza existentei din vechime a unei asezari dacice fortificate din perioada hallasttiana, care ar fi ocupat aproximativ spatiul dintre strada ce uneste cele doua turnuri de poarta (Turnul cu Ceas si Turnul Croitorilor) si locul unde se afla astazi Biserica Catolica, deci intregul "bot de deal".

Existenta unei asezari din prima epoca a fierului a fost confirmata suplimentar cu ocazia unui mic sondaj arheologic efectuat in 1990 in subsolul "Casei cu Cerb". Au fost scoase la iveala fragmente de vase de lut, intre care se remarca un frumos platou fragmentar din ceramica neagra cu caneluri, databil in aceasi perioada cu mormintele. Pe de alta parte, in 1976, cu ocazia lucrarilor de amenajare a termocentralei restaurantului "Vlad Dracul" au fost descoperite fragmente ceramice databile in cea de a doua epoca a fierului (Latene geto-dacic).

Aceste descoperiri luate impreuna ingaduie afirmatia ca platoul inferior al Dealului Cetatii a fost locuit si amenajat defensiv pe tot parcursul epocii fierului. In ceea ce priveste platoul superior, virful dealului, un sondaj arhelologic efectuat in 1976 pe partea de nord a promontoriului a produs fragmente ceramice apartinind preistoriei (Hallstatt A-B) si secolelor VIII-IX si XII-XIII.

Observatii asupra terenului permit ipoteza existentei unei cetati de pamint in forma ovala, cu val si sant interior, care si-a avut inceputurile tot in preistorie. O mica portiune din vechiul val pare sa se fi pastrat pina astazi pe latura sudica a actualului platou. Aceasta amenajare defensiva a fost anterioara constructiilor de zid introduse de colonistii germani in prima jumatate a secolului al XIII-lea, imediat dupa invazia mongola din 1241.

Putinatatea datelor existente la ora actuala fac dificila o reconstituire integrala e perioadei anterioare intemeierii orasului. Fara indoiala ca Dealul Cetatii este mult mai bogat in zacaminte culturale si ascunde inca multe taine. In acest context credem ca cercetarea arheologica se impune ca principala conditie preliminara abordarii oricarui efort de consolidare si restaurare monumentelor actualei Cetati.

La intemeierea si dezvoltarea orasului medieval Sighisoara au concurat mai multe elemente, dintre care doua ni se par definitorii: primul este pozitia lui la intersectia celor doua drumuri comerciale importante, o artera est-vest care leaga Alba-Iulia de rasaritul Transilvaniei, de-a lungul Tirnavei Mari si o artera sud-nord, pe aici trecind drumul cel mai scurt care leaga Branul de Cluj.

Cel de-al doilea element, despre care am mai amintit, este pozitia strategica in cadrul defileului sighisorean, acest defileu fiind un punct obligatoriu de trecere spre zona de rasarit a Transilvaniei. In acest sens este seminificativ poate si faptul ca in afara de cetatea de pamint de pe virful dealului de la Sighisoara, toate celelalte cetati medievale timpurii din imprejurimile orasului, similare ca forma, dar situate in puncte mai putin avantajate strategic si comercial, si-au pierdut rostul si au fost abandonate in secolele XVI-XVII. Este vorba de cetatile de pe Valea Albestiului (Cetatuia), din pasunea Daii (Cetatuia), pentru a nu cita decit trei exemple. Asadar, inceputurile locuirii medievale pe Dealul Cetatii trebie legate de existenta acelui punct fortificat de pe virf, cetate de pamint si lemn ce exista acolo inca din preistorie si a fost reamenajata in secolul al XII-lea potrivit cu cerintele epocii. Probabil era o cetate regala de granita, intrucit granita regatului arpadian s-a situat pentru scurta vreme pe traseul riului Tirnava Mare (sec. XII).

In strinsa legatura cu prezenta acelei cetati de pe virf, pe platoul inferior al dealului trebuie sa fi luat nastere, tot in sec. al XII-lea, un sat al cetatii compus din 20-30 de locuinte simple, din lemn, dispersate in jumatatea de est a platoului, acolo unde sint acum Primaria , Biserica Manastirii si grupul de locuinte din fata lor. Aceasta realitate este legata de prezenta in zona Tirnavei Mari, aproximativ intre anii 1100-1250 a unor paznici de granita ai regatului maghiar care au fost secuii de Kezd, Saschizul de astazi. Prezenta lor in zona se leaga de paza frontierei de sud a regatului si de politica de evacuare a populatiei mai vechi, autohtone, semnalata prin cercetarile arheologice in ultimii 20 de ani. In acest fel s-a creat in mod artificial asa numita "terra deserta, vacua et inhabitata" (pamint pustiu, evacuat si nelocuit) pregatindu-se terenul in vederea colonizarii populatiei germane in toata Transilvania de sud.
Incepind de la mijlocul secolului al XIII-lea, odata cu aparitia primelor grupuri mai consistente de colonisti germani (oaspeti regali) survin schimbari importante in evolutia localitatii. Pornind de la analiza parcelarii loturilor de casa de pe platoul inferior al Dealului Cetatii, unii specialisti considera ca extinderea asezarii de pe deal s-a produs spre zona de vest, in perimetrul actualelor strazi Timplarilor, Bastionului, Zidul Cetatii, unde exista o parcelare sistematica, cu loturi alungite de tip german. Concomitent cu ocuparea si parcelarea zonei de vest a platoului inferior de pe deal, s-a produs un fenomen similar si in Orasul de Jos.

Nucleul primei asezari sasesti din Orasul de Jos se considera a fi in zona dintre vechea piata comerciala a orasului (actualul parc), la vest si o bucla a Piriului Saesului, la est. Ulterior s-a produs o extindere spre nord-est si a a luat nastere Unterbayergasse (actualul 1 Decembrie) si spre nord-vest, aparind strada Morii. Pe la 1375 s-au extins cartierele de sub Dealul Cetatii pe tot versantul estic, pentru ca intre 1400 si 1500 sa se dezvolte cartierele din zona de est, catre Valea Saesului, actualele strazi Ilarie Chendi (Hilolgasse) si Mihai Eminescu (Schaasergasse), precum si cartierul de la baza dealului Lunca Postii, actualele strazi St.O Iosif si G. Cosbuc. Tot in aceasta perioada s-a extins locuirea pe Valea Ciinelui (Hundsbach), luind nastere Obere Bayergasse, actualul Berigas. Pe la sfirsitul sec. XVI se poate considera ca orasul medieval isi gasise configuratia definitiva.

In privinta sistemului defensiv (zidurile si turnurile cetatii) acestea s-au construit treptat incepind de la mijlocul secolului al XIII-lea, dupa marea invazie tataro-mongola. Dupa ce mai intii vechea cetate de pamint de pe virf a fost demolata printr-un efort titanic, eliminindu-se mamelonul si virfurile de pamint cu palisada de la est, nord si nord-est, in felul acesta rezultind o suprafata relativ orizontala, s-au construit apoi citeva turnuri si ziduri de incinta. Ulterior, in spatiul creat, s-au edificat cele doua edificii care se pastreaza partial pina astazi: o capela in stil romanic, aflata sub chorul actualei biserici si un donjon (turn-locuinta) patrulater masiv, cu caneluri lungi si inguste pentru trageri cu arcul, incorporat mai tirziu in zidaria bisericii celei mari si transformat in turn-clopotnita.

Ceva mai tirziu, in sec. XIV, trebuie sa fi inceput si construirea zidului mic, care a inconjurat locuintele de pe platoul inferior al dealului Cetatii. Fortificatiile acestea au fost ulterior amplificate si consolidate in mai multe rinduri. In 1393 avem prima dovada scrisa a existentei unui unui sistem defensiv printr-un sistem care mentioneaza o poarta de intrare in Orasul de Sus. datorita cresterii pericolului otoman imediat dupa 1400, lucrarile s-au intensificat si incinta Orasului de Sus trebuie sa fi fost terminata pe la 1450. In 1490 stim sigur ca incepusera lucrarile de suprainaltare a zidului mic. Operatia de suprainaltare s-a repetat pe la mijlocul secolului al XVI-lea datorita evolutiei armelor de foc.

Orasul de Jos a avut si el proporiile lui intarituri, constind din numeroase porti atiti pe strazile principale cit si pe cele secundare, dublate de ziduri si turnuri masive in punctele de intrare.

Nu putem incheia aceasta scurta trecere in revista a evolutiei urbanistice, fara a face o obervatie care poate fi importanta pentru cercetarea de viitor. Aceea ca in jumatatea de est a Cetatii sint concentrate toate monumentele vechi, precum si cele care definesc viata politica a comunitatii: Turnul cu Ceas (fosta primarie), prima biserica parohiala, acum in ruina la baza Scarii Scolarilor, Biserica Manastirii Dominicane (1298), Turnul Tabacarilor, cu forma vizibil arhaica. Turnul Dogarilor, cu elemente de arhitectura romanica si doua monumente ecleziastice mai tirzii, disparute intre timp: capela maicilor dominicane si bisericuta maicilor franciscane. Ar mai fi de mentionat si un turn-locuinta aflat inca in picioare vis-a-vis de Biserica Manastirii, ramas neobservat pina acum.
In strinsa legatura cu evolutia urbanistica s-au derulat si paginile de istorie politica si economica a orasului medieval Sighisoara.

In strinsa legatura cu evolutia urbanistica s-au derulat si paginile de istorie politica si economica a orasului medieval Sighisoara. In 1280 un prim document ne-aduce denumirea de Castrum-Sex. In latina medievala, limba in care se scriau actele oficiale in Transilvania, castrum inseamna fortificatie, oras, iar sex poate insemna sase sau poate fi o transpunere in latina a termenului mai vechi seg, sau segs, sau segus, deocamdata intraductibil. La sfirsitul secolului al XIII-lea, in 1298, apare denumirea germana, pastrata pina astazi, Sechspruch, intr-o indulgenta a papei Bonifaciu al VIII-lea. La putina vreme, in 1367, localitatea capata rang de oras (Civitas de Segusvar).
Secolul al XIV-lea este considerat un secol de expansuine economica, Sighisoara facind deja parte din centrele mestesugaresti importante ale Transilvaniei, fiind amintita in 1367 alaturi de Sibiu, Sebes si Orastie. in sec. al XV-lea documentele marturisesc existenta a 8-10 corporatii mestesugaresti cu 18 branse, iar la inceputul secolului al XVI-lea existau 15 corporatii cu 20 de branse. In 1493, ca efect al dezvoltarii economice, orasul capata si dreptul de a tine tirguri anuale. Secolul al XV-lea este important pentru istoria relatiilor multiseculare dintre Tara Romaneasca si Transilvania. Intre 1431-1436 orasul acorda gazduire voievodului Vlad Dracul, membru al Ordinului Dragonului, care venea de la Nürnberg unde fusese incoronat ca domn al Tarii Romanesti de imparatul Sigismund de Luxemburg. Atit Vlad Dracul cit si fiul sau, Vlad Tepes, au fost adeptii stringerii relatiilor cu Occidentul in vederea organizarii luptei antiotomane.

In secolul al XVI-lea orasul avea deja un important prestigiu politic. In 1540 Dieta de la Sighisoara adreseaza un apel voievozilor Moldovei si Tarii Romanesti pentru o mai strinsa colaborare economica si politica. Tot in aceasta perioada se inregistreaza o crestere economica si o marire a numarului de locuitori. De la 2.500 de locuitori, in 1522 se ajunge la 3.250, in 1567. Acest secol este o perioada de liniste si inflorire culturala. In 1522 ia fiinta o scoala pe linga Manastirea Dominicana, iar orasul se afirma ca un puternic centru artistic in care traiesc si activeaza pictori, sculptori si creatori de mobilier artistic ca Johannes Stoss si Johannes Razchmuth. In schimb, secolul al XVII-lea este cea mai sumbra perioada a istoriei sighisorene. In 1601 dupa uciderea lui Mihai Viteazu, orasul este devastat de mercenarii lui Basta. In 1602 cetatea este cucerita prin tradare si ocupata de o armata secuiasca care schimba numele orasului in Nemesvar. Dupa 8 luni de ocupatie, epuizind resursele orasului, secuii se retrag.

In 1603 o epidemie de ciuma ucide 2.000 de locuitori, iar in 1604 se intorc mercenarii lui Basta. Tot in acest secol are loc si evenimentul cel mai dramatic din toata istoria orasului: in 30 aprilie 1676 un puternic incendiu distruge trei sferturi din oras. Distrugerile au fost enorme, iar infatisarea de astazi a cetatii se datoreaza reconstructiei si refacerii tramei stradale survenite dupa acel incendiu. In ciuda nenorocirilor, orasul si-a pastrat totusi imoprtanta politica. La Sighisoara se aleg deci voievozi ai Transilvaniei de catre Dieta: in 1631, Georghe Racoczy, in 1658, Acasiu Barcsay. Intre 1658-1622 in Orasul de Jos stationeaza o puternica oaste turceasca, iar in 1622 are loc batalia de la Seleusul Mare in care piere Ioan Kemeny, pretendentul la tron cu ajutor austriac.

In secolul al XVIII-lea cronicarii mai inregistreaza doua mari asedii asupra Cetatii, in 1704 si 1706, care se soldeaza cu incendierea Bisericii din Deal si prabusirea clopotului cel mare, precum si cu distrugerea Bastionului Castaldo, cheia sistemului defensiv. O ciuma cu 4.000 de victime in 1704, doua incendii in 1736 si 1780 si o inundatie catastrofala in 1771 completeaza tabloul nenorocirilor. Veacul al XIX-lea are ca unic eveniment de rasunet mai larg batalia din 31 iulie 1849 de la Albesti, unde armatele revolutionare maghiara comandata de generalul Bem au fost invinse de trupele tariste conduse de generalul Luders. In batalie dispare marele poet revolutionar Petöfi Sándor. In continuare istoria se deruleaza lent, pina in 1900 fiind o epoca de pace si prosperitate. In 1862 se realizeaza mutarea albiei piriului Saes, care mai demult trecea prin centrul Orasului de Jos, provocind mari inundatii. In 1873 se da in folosinta linia ferata Brasov-Sighisoara-Arad. In 1876 orasul devine capitala de comitat (Comitatul Tirnava Mare). In 1898 se deschide circulatia pe linia de ecartament ingust Sighisoara-Agnita si incepe sa circule trenuletul prin Orasul de Jos. Istoria medievala a Sighisoarei se incheie la sfirsitul secolului al XIX-lea, lasindu-ne mostenire acest muzeu, considerat de multa vreme Perla Transilvaniei.

VLAD TEPES

Nascut in anul 1431 in Sighisoara, Transilvania,
al doilea fiu al Voievodului valah Vlad Dracul care de curind isi dobindise aceasta porecla.

Vlad Dracul a fost primit in februarie 1431 in Ordinul Dragonilor la Curtea Regelui Sigismund II impreuna cu alti nobili.

In Sighisoara a trait in exil tatal lui Vlad Dracul si abia in anul 1435 a reusit sa-l doboare de la putere pe Alexander, Voievodul Valahiei si sa urce pe tron sub numele de Vlad Dracul al-II-leaValahia a fost marioneta intre Turcia si Ungaria si printr-o politica iscusita Vlad Dracul a reusit sa pastreze domnia si independenta tarii. In anul 1441 si-a dat ca ostateci la Curtea Sultanului turc 2 dintre cei mai tineri fii ai sai.

Acolo a deprins tinarul Vlad si a inceput sa iubeasca cruzimea ca mijloc politic si de dominare. In anul 1447 Vlad Dracul a fost impreuna cu cel mai mare fiu al sau, Mircea, infrint de turci si urmat de un Voievid fidel Ungariei.In anul 1448 Vlad Draculea (Draculea=fiul Dragonului) a reusit (ca Vlad al III-lea) cu sprijinul Curtii turcesti sa cucereasca tronul Valahiei, a fost insa dupa putin timp din nou alungat dupa care au urmat ani nelinistiti de pribegie inainte ca in 1456 Vlad, cu ajutorul Ungariei si a sasilor transilvaneni sa redobindeasca Tronul.

In timpul celor 6 ani ai domniei sale, Vlad si-a dobindit renumele de domnitor extrem de crud, cruzime care si-o manifesta de exemplu batindu-le solilor palariile in cuie pe cap, tragind in teapa zeci de mii de oameni (dupa cruda si lenta metoda orientala cu tepe unse si rotunjite), biind singele victimelor sale si se afirma ca si-ar fi omorit cel putin una dintre sotiile sale si o metresa, si ar fi "eliminat" saracia arzind saracii.Intr-un document se relateaza chiar cum i-a obligat pe tigani la serviciul militar punindu-i sa aleaga intre lupta impotriva turcilor sau consumarea propriilor copii. Abia in anul 1998 s-a descoperit in St. Gallen in Elvetia un document vechi de mai bine de 500 de ani in care relateaza de asemenea despre obligarea la consumul de carne umana fripta...

In 1462 Vlad a fost printr-o intriga a comunitatii Sasesti detronat si pentru aproape 15 ani incarcerat la Budapesta in Cetatea Visegrad de pe malul Dunarii unde s-a convertit la religia Catolica pentru a se putea casatori cu o ruda a Regelui ungar si unde ar fi tras in teapa chiar si soareci si pasari.

In 1476 a fost din nou numit Voievod al Valahiei si a fost pentru ultima oara Bastion impotriva Turciei. In ultima noapte a anului 1476 Tepes a fost asasinat de turci prin lupta sau prin viclesug, fara spovedanie si sacramante. Capul sau a fost conservat in miere (Vlad zaharisit...) si trimis Sultanului iar corpul se presupune de a fi fost inmormintat la Manastirea Snagov in apropierea Bucurestiului dar cind in acest secol s-a deschis mormintul, acesta a fost fireste gol.

Scriitori romani