CARACTERISTICI ALE COMUTATIEI ELECTRONICE, FUNCTII GENERALE ALE COMUNICATIEI



CARACTERISTICI ALE COMUTATIEI ELECTRONICE


Comutatia electronica a devenit o realitate tehnica in dezvoltarea sistemelor destinate echiparii retelelor de telecomunicatii.

Pentru a defeni comutatia electronica, se poate afirma ca ea constitue aplicatia tehnicii electronice in comutatia telefonica. Totusi, aceasta definitie trebuie precizata amintind mai intai care sunt functiile esentiale ale comutatiei telefonice; apoi trebuie aratat modul in care electronica intervine pentru a realize aceleasi functii cu metode noi.



Dupa cum se stie, domeniul schimburilor de informatii este format din trei parti:

-transmisiunea, adica transportul semnalelor electrice care reprezinta informatia:

-comutatia, adica dirijarea spre corespondentul desemnat;

-informatica, sau prelucrarea acestei informatii la plecare, la sosire si in cursul desfasurarii comunicatiei.

In telefonia clasica s-a pus accentul pe primele doua aspecte, transmisiunea si comutatia, deoarece tratarea informatiilor de selectie permitand indrumarea comunicatiilor era considerate ca inclusa in echipamentele de comutatie.

Odata cu revolutia tehnologica adusa de comutatia electronica, s-a admis ca nu exista o diferenta sensibila de structura intre problemele de decizie si de manipulare a informatiilor necesare comutatiei si acela care se intalnesc in informatica. De aici rezulta apropierea intre doua tehnici, care se traduce prin aparitia sistemelor cu program inregistrat si constitue una din caracteristicile comutatiei electronice. Este de la sine inteles ca centralele telefonice electronice vor fi comandate de masini organizate precum sunt calculatoarele electronice, fiind similare acestora in unele privinte, cu exceptia anumitor organe (ca de exemplu, reteaua de conexiune).

Principiul comenzii prin program inregistrate permite dezvoltrea comutatiei electronice, introductand in centralele telefonice la nivelul organelor de decizie, un element de flexibilitate necunoscut pana acum.

In domeniul transmisiunilor, trebuie mentionata aparitia notiunii de transmisiune numerica, in special sub forma modulatiei impulsurilor in cod sau PCM (Pulse Code Modulation). Orice informatie poate fi pusa sub forma numerica cu o precizie satisfacatoare.In acest scop este suficient sa se functioneze periodic semnalul care o reprezinta, facand astfel ca fiecarui esantion sa-i corespunda un cod numeric.

Intrucat aceasta reprezentare de informatii sub forma de trenuri de impulsuri binare are un character universal, este posibil sa se efectueze comutatia la insusi nivelul elementului binar prin tehnici multiplexarii si a comutatiei temporale.

Aceasta constitue o caracteristica de baza a comutatiei electronice; totusi, comutatia numerica temporala repreinta numai una din posibilitatile de a realize reteaua de conexiune a unei centrale telefonice, o alta posibilitate fiind comutatia spatiala care urmeaza o linie mai traditionala, prin folosirea unor puncte de conexiune atribuite fiecarei comunicatii.

II.2.FUNCTIILE GENRALE ALE COMUTATIEI




In cadrul centralelor telefonice sunt realizate in diverse moduri o serie de functii principale de comutatie.

Prima functie consta in supravegherea tuturor liniilor de intrare pentru recunoastere solicitarilor de convorbiri, la ridicarea microreceptorului. Releul de apel asociat fiecarei linii actioneaza un organ comun insarcinat cu identificarea liniei chematoare si cu conectarea sa temporara la un organ receptor, denumit registru.

Dupa aceasta, releul de apel este deconectat si se trimite abonatului tonul de formare a numarului.

A doua functie a comutatiei executa inregistrarea numarului format la disc de abonatul chemator. Registrul primeste, analizeaza si decodifica cifrele primite, dupa care decide indrumarea apelului.

Functia de decizie este executata atat de registru, care are rolul de coordonator, cat si de organe de memorie centralizate denumite traductoare, la care registrul face apel pentru interpretarea numarului compus.

O alta functie specifica telefoniei este functia de conexiune; aceasta este realizata de un ansamblu complex de elemente denumit ,,retea de conexiune'', care contine atat organe passive (comutatoare si linkuri), cat si organe active (markere si organele lor auxiliare), care primesc ordinile organelor de decizie si le executa, alegand si apoi stabilind punctele de conexiune care constitue itinerariul dorit.

Markerele sunt organe de inalta eficacitate; durata lor de activitate pentru fiecare conexiune este foarte scurta (circa o zecime de secunda), un numar redus de markere putand deci deservi toate comunicatiile centralei. Registrul este folosit insa atat timp cat comunicatia nu este inca stabilita (circa 10 secunde). Registrele si markerele se pun succesiv la dispozitia comunicatiilor ce urmeaza a fi stabilite.

Functia de semnalizare apare cand intervin mai multe centrale intr-o legatura; informatiile necesare (spre exemplu identitatea linieie chemate) sunt transmise direct de catre registrele centralelor invecinate. Unele din mijloacele curent folosite consta din transmiterea cifrelor zecimale in cod de multifrecventa: doua frecvente alese din cinci sau sase si transmise simultan intr-un scurt interval, reprezinta o cifra. Aceasta semnalizare fiind in frecventa vocala, poate utiliza fara dificultati aceeasi cale pe care o va utiliza convorbirea atunci cand comunicatia va fi stabilita; semnalele corespunzand unei comunicatii sunt prezentate chiar pe calea care ii este asignata acesteia.

Semnalizarea pe aceeasi cale cu convorbirea este caracteristica comutatiei electromecanice; ea este descentralizata ca si caile de convorbire si trebuie sa fie interpretata de catre organe individuale pe fiecare cale. Aceste organe sunt jonctuarele de circuite, care reprezinta o proportie insemnata din echipamentul instalat in centrale. Un avantaj evident al acestei descentralizari face ca deranjamentul unui organ de semnalizare (jonctor) sa nu afecteze in general decat o singura comunicatie; in schimb solutia este costisitoare si fara posibilitati de evolutie.

Metodele de exploatare si de intretinere ce se aplica comutatiei electromagnetice sunt de asemenea dependente de tehnologie.

Orice modificare a conditiilor de exploatare (racordarea noilor abonati, extinderea centralei) conduce la lucrari importante de cablare. Desi in sistemele moderne, determinarea deranjamentelor este asistata de dispozitive de test automate, ea necesita prezenta unei maini de lucru specializate si se face inca frecvent prin reglaje manuale. Supravegherea functionarii si observarea traficului centralei se pot efectua de catre organe specializate construite in acest scop.

Pentru a permite functionarea satisfacatoare a unui centru de comunicatii, trebuie sa se manipuleze o cantitate de informatii de natura foarte diversa, care pot fi clasificate in cele patru categorii de mai jos.



a)     Date de transmis, care se refera fie la comutatia telefonica, fie la comutatia datelor. Ele pot fi deci analogice (convorbiri sau date adaptate la calea telefonica prin modemuri) sau numerice (date binare sau informatii codificate), nefiind insa in general prelucrate de reteaua de telecomunicatii; dimpotriva, se urmareste ca ele sa fie transmise integral de la postul terminal la cel corespondent. Pe parcurs pot aparea modificari ale suportului informatieie, insa la sosire ea este redata fidel.

b)     Semnalizarea terminala, care consta din informatiile schimbate intre postul terminal si centrala automata de racoradare a acestui post. In sensul post terminal spre centrala, ele permit ca exploatoarele sa primeasa si sa interpreteze in timp real cererea de serviciu (ridicarea microreceptorului) sau de sfarsit de serviciu (punerea microreceptorului pe furca), formarea numarului postului chemat si raspunsul la apel.

In sens invers, ele indica progresul apelului, comanda unei unitati periferice efectuandu-se prin distribuitoare: tonul pentru formarea numarului, starea de ocupare, curentul de sonerie, raspunsul abonatului chemat (inversiunea bateriei), impulsurile pentru plata taxei.

Intre semnalele care ies si cele care intra in centrala exista o deosebire esentiala; daca centrala poate decide asupra semnalelor de plecare, ea nu le stapaneste pe cele de sosire si trebuie sa fie organizata pentru a le accepta si interpreta in timp real. Aceasta inseamna a le recunoaste cu o intarziere de maximum cateva miimi de secunda, independent de numarul mare de surse de supravegheat. Pentru a avea notiunea clara asupra ordinului de marime a fluxului de informatii incident, se mentioneaza ca la stabilirea unei comunicatii trebuie sa se recunoasca cel putin 80 tranzitii elementare pe linii, ceea ce intr-o centrala de 10.000 linii, corespunde la circa 1.000 elemente aleatoare pe secunda.

c)     Semnalizarea interna, care cuprinde datele de exloatare, informatiile care descriu o centrala automata si sectoarele inconjuratoare sub forma implicita sau explicta (numarul de linii racordate, tipul liniilor, discriminari diverse, reguli de indrumare) si in general programul, adica metodele de aplicat in reletiile dintre diverse organe. Ea cuprinde de asemenea informatii cu caracter temporar, datele de selectie, instructiunile necesare pentru stabilirea unei comunicatii (numarul chemat, elemente pentru calculul taxei) si informatii de stare; deoarece numeroase comunicatii ocupa simultan reteaua, trebuie sa se cunoasca starea de disponibilitate a organelor, stadiul de desfasurare a fiecarei comunicatii si sa se asigure in permanenta superviziunea.

d)     Semnalizarea externa constitue ultima categorie de informatii, continand toate semnalele schimbate la distanta intre centralele automate care constitue o retea interconectata. Aceasta semnalizare reprezinta un adevarat limbaj, desi foarte rudimentar, caci comporta putine ,,cuvinte'', dar poseda o sintaxa, deoarece sensul atriburii unui ,,cuvant'' depinde adesea de ceea ce l-a precedat.Ansamblul mesajelor posibile este denumit ,,cod de semnalizare''. Exista mai multe tipuri de coduri (zecimal, multifrecventa, etc.); in comutatia electromecanica, semnalizarea este de tipul descentralizat.

Deoarece in comutatia electronica se dispune de organe logice de comanda puternice si centralizate, acestea sunt prevazute cu posibilitatea de a dialoga direct.In acest scop, calculatoarele de comanda ale centralelor distante se conecteaza printr-un canal de comanda de transmisiune a datelor de semnalizare, denumit ,,canal semafor''.

Aceasta semnalizare externa centralizata prezinta doua avantaje: o economie considerabila de material in jonctoarele circuitelor si un vocabular de semnale mult mai bogat, oferind in consecinta largi posibilitati de exploatare.