Modelul arhitectural TCP IP referat





Modelul arhitectural TCP/IP





Modelul TCP/IP a fost utilizat de reteaua ARPANET si de succesorul acesteia, INTERNET, numele provenind de la protocoalele care stau la baza modelului
· TCP (Transmission Control Protocol)
· IP (Internet Protocol)
Obiectivul central avut in vedere la proiectarea retelei a fost acela de a se putea interconecta fara probleme mai multe tipuri de retele, iar transmisia datelor sa nu fie afectata de distrugerea sau defectarea unei parti a retelei. In plus, arhitectura retelei trebuia sa permita rularea unor aplicatii cu cerinte divergente, de la transferul fisierelor si pana la transmiterea datelor in timp real (videoconferinte).
Modelul TCP/IP are doar patru nivele:
1. Nivelul gazda-retea
Modelul nu spune mare lucru despre acest nivel, esentialul fiind acela ca, printr-un anumit protocol (nu se zice nimic despre el), gazda trimite prin intermediul retelei pachete IP. Acest protocol misterios difera de la o retea la alta si subiectul nu este tratat in literatura de specialitate.
2. Nivelul internet
Acest nivel este axul pe care se centreaza intreaga arhitectura, rolul sau fiind acela de a permite gazdelor sa emita pachete in retea si de a asigura transferul lor intre sursa si destinatie. Se defineste un format de pachet si un protocol (IP), nivelul trebuind sa furnizeze pachete IP la destinatie, sa rezolve problema dirijarii pachetelor si sa evite congestiile (lucreaza asemanator cu nivelui retea din modelul OSI).
3. Nivelul transport
Este proiectat astfel incat sa permita dialogul intre entitatile pereche din gazdele sursa si destinatie, pentru aceasta fiind definite doua protocoale capat-la-capat: TCP si UDP. Protocolul de control al transmisiei (TCP) permite ca un flux de octeti emis de o masina sa fie receptionat fara erori pe orice alta masina din retea. TCP fragmenteaza fluxul de octeti in mesaje discrete pe care le paseaza nivelului internet. La destinatie, procesul TCP receptor reasambleaza mesajele primite, reconstituind datele initiale. TCP realizeaza controlul fluxului de date pentru a evita situatia in care un transmitator rapid inunda un receptor lent cu mai multe mesaje decat poate acesta sa prelucreze. TCP este un protocol orientat pe conexiune
UDP ( User Datagram Protocol- protocolul datagramelor utilizator) este un protocol nesigur, fara conexiuni, destinat aplicatiilor care doresc sa utilizeze propria secventiere si control al fluxului si nu mecanismele asigurate de TCP. Este un protocol folosit in aplicatii pentru care comunicarea rapida este mai importanta decat acuratetea transmisiei, asa cum sunt aplicatiile de transmitere a sunetului si imaginilor video.
4. Nivelul aplicatie
Nivelul aplicatie contine protocoalele de nivel inalt, cum ar fi terminalul virtual (TELNET), transferul de fisiere (FTP) si posta electronica . Protocolul TELNET permite utilizatorului sa se conecteze pe o masina aflata la distanta si sa lucreze ca si cum s-ar afla intr-adevar langa aceasta. Pe parcurs s-au adaugat alte protocoale ca DNS (serviciul numelor de domenii), pentru stabilirea corespondentei dintre numele gazdelor si adresele retelelor, NNTP- folosit pentru transferul articolelor (stiri), HTTP-folosit pentru transferul paginilor web, e.t.c



UMTS - Universal Mobile Telecommunications System


Retele mobile de a treia generatie


In ziua de azi cei care doresc sa isi acceseze e-mailul prin intermediul retelelor de telefonie mobila (folosind echipamentele de comunicatie mobila) trebuie sa astepte cateva minute pentru a putea realiza acest lucru. UMTS (3G - Third Generation) este o noua tehnologie de comunicatie pentru retelele de telefonie mobila care isi propune ca pe langa continutul de voce care este asigurat astazi sa integreze si alte noi tipuri de servicii cu aplicatiile aferente acestora. Licentele UMTS sunt deja acordate in majoritatea tarilor europene. Lansarea comerciala a serviciului se asteapta a avea loc in 2001, in momentul de fata efectuandu-se in intreaga lume testele de operabilitate de catre producatorii de echipamente mobile. In Europa, gama de frecventa alocata pentru retelele UMTS este cuprinsa intre 1880 MHz si 1980 MHz. Tehnologia de transmisie folosita este CDMA (Code Division Multiple Access) de banda larga (Wideband-CDMA - W-CDMA) prin care semnalele se transmit simultan, partajand latimea de banda a spectrului de frecventa alocat serviciului. In curand utilizatorii vor folosi dispozitive de comunicatie mobile de dimensiuni reduse care vor asigura vizualizarea transmisiilor video la o calitate superioara, vor permite lucrul cu fisiere avand un bogat continut grafic si cu ajutorul carora vor putea naviga pe Internet. Conform unor estimari de data recenta se preconizeaza ca pana in anul 2003 vor fi in jur de un miliard de utilizatori ai retelelor de telefonie mobila. Retelele mobile din a treia generatie denumite in Europa UMTS (3G - Third Generation) vor fi foarte diferite de retelele din generatia a doua (2G - Second Generation) cu care se opereaza in lume la ora actuala. Pentru un utilizator, diferenta principala intre cele doua tipuri de retele este data de migrarea care are loc de la aplicatiile de telefonie spre aplicatii care au un inalt continut de elemente multimedia. Aceste aplicatii multimedia pot fi categorisite in doua mari grupe: aplicatii cu timp de raspuns scurt (cazul video telefoniei, videoconferintei) si aplicatii care nu necesita timpi de raspuns atat de scurti (transfer de date, acces la Internet). In tabelul comparativ alaturat sunt prezentate cateva diferente intre cele doua tipuri de retele.



Se poate afirma ca retelele UMTS sunt cu adevarat universale in sensul ca:

Sunt proiectate astfel incat sa acopere intreaga planeta; acest lucru se realizeaza prin combinarea unei componente terestre a serviciului (Terrestrial-UMTS) si a unei componente care ofera serviciul cu ajutorul comunicatiei prin satelit (Satellite-UMTS);

Sunt gandite in ideea oferirii unor servicii universale utilizatorilor (mult peste posibilitatile retelelor de telefonie mobila existente la ora actuala care permit doar comunicatii vocale si transferuri de date la viteze scazute);

Sunt proiectate avand in vedere mediul universal in care vor fi utilizate (incaperi, spatii deschise, locatii fixe, vehicule aflate in miscare).

Pentru ca serviciul sa aiba acoperire cu adevarat globala (chiar si pe caile maritime sau cele aeriene) este neaparata nevoie de existenta unei constelatii de sateliti (S-UMTS - Satellite UMTS) geostationari care sa asigure legaturile in aceste zone. Ca urmare, satelitii vor forma o parte integranta a retelelor UMTS, completand infrastructura terestra.

Trebuie spus ca trecerea de la retelele din a doua generatie (2G) operationale in ziua de azi spre viitoarea infrastructura UMTS se face prin intermediul serviciului General Packet Radio Services (GPRS), care ofera oarecum un serviciu intermediar intre primele doua, permitand viteze de comunicatie mai ridicate (de la 56 Kbps la 114 Kbps) decat cele atinse in cazul retelelor 2G, dar neavand calitatea serviciilor si multitudinea aplicatiilor oferite de viitoarele retele 3G.










Copyright © Contact | Trimite referat