Caracteristicile dezvoltarii marilor pueri ale lumii intre anii 1870 si 1914 referat





CARACTERISTICILE DEZVOLTARII MARILOR PUTERI ALE LUMII

INTRE ANII 1870 SI 1914


Dezvoltarea social-politica, in perioada anilor 1870-1914 in tarile dezvoltate ale lumii se desfasoara revolutia tehnica-stiintifica, in urma careia evo­lueaza enorm economia, are loc o adevarata revolutie demografica, in aceasta perioada in tarile dezvoltate s-au consolidat regimurile constitutionale, ceea ce a contribuit la largirea drepturilor electorale ale cetatenilor, s-au constituit formatiuni social-politice si partide. Principiile parlamentarismului continua sa se cimenteze in lupta intre partidele si doctrinele politice.




In centrul vietii politice se situeaza problemele sociale, printre acestea fiind si contradictia dintre munca si capital, stat si societate. Datorita dezvoltarii relatiilor capitaliste, s-a schimbat componenta societatii, in tarile Europei Apusene se termina procesul de formare a structurii de clasa a societatii moderne. Clasa muncitoare creste numeric si calitativ.

Contradictiile dintre munca si capital au accelerat procesul de constituire a partidelor si miscarilor socialiste (Partidul Social-Democrat din Germania, Partidul Socialist Unit din Franta, Partidul Laburist din Marea Britanie s.a.). in sanul unor partide socialiste se acutizeaza lupta dintre curentele reformist si revolutionar, in 1903, dupa congresul de la Bruxelles, Partidul Social-Democrat din Rusia se scindeaza in curentul bolsevic (al majoritatii in frunte cu V.Lenin) si mensevic (al minoritatii). Bolsevicii optau pentru revolutia proletara si dictatura proletariatului, iar mensevicii considerau ca in Rusia nu exista conditii pentru revolutia proletara si se pronuntau pentru o colaborare cu miscarea liberala burgheza.

Dinamica economiei. Sfarsitul sec. al XIX-lea si inceputul sec. al XX-lea se caracterizeaza prin schimbari cardinale in viata economica. Productia industriala, concentrata in tarile Europei Occidentale si S.U.A, a crescut de trei ori. Catre sfarsitul acestei perioade in lume a fost creat un sistem economic unic si a aparut piata mondiala. Pe parcursul dezvoltarii accelerate a industriei, transportului si comertului s-a finisat revolutia industriala: in Germania- in anii 70, in Rusia si Austro-Ungaria -in anii '90 (in Anglia, Franta si S.U.A. - mai inainte).

Catre sfarsitul sec. al XIX-lea, tarile se dezvoltau neuniform. Anglia nu se mai mentine pe pozitiile anterioare, cota ei in productia industriala globala a scazut in ultima treime a sec. al XIX-lea de la 32% la 18%, a Frantei de la 10% la 7%, in schimb a S.U.A a crescut de la 23 la 31%, a Germaniei- de la 13% la 16%. S-a schimbat si situatia in comertul international, unde partea S.U.A. a crescut de la 8 la 12%, iar a Angliei si Frantei s-a micsorat respectiv de la 32% la 19% si de la 10% la 9%. Suma investitiilor de capital engleze peste hotare a crescut in ultima patrime a sec. al XIX-lea de circa 2 ori, a celor franceze - mai mult de doua ori, germane – de 7,5 ori. Cu toate acestea, volumul investitiilor engleze era ru mult mai mare decat al tuturor celorlalte tari. S.U.A. abia incepeau sa exporte capital, dar rezervele lor potentiale erau gigantice. Franta si Anglia, unde revolutia industriala s-a petrecut mai demult, aveau in industrie un utilaj invechit. S.U.A., Germania si Japonia, unde aceasta revolutie s-a produs mai tarziu, dispuneau de un utilaj mai nou si mai productiv. Pretul de cost al marfurilor in aceste tari era mai redus decat al celor din Anglia si Franta. S.U.A. avea la dispozitie si bogate resurse naturale. Ritmul inalt de dezvoltare a economiei Germaniei se datoreaza unificarii ei si resurselor bogate de materii prime, in primul rand, de minereu de fier.

Specificul dezvoltarii principalelor state ale lumii. Concurenta cres­canda a dus la concentrarea productiei si crearea unor intreprinderi gigantice, care au monopolizat productia din ramurile principale ale economiei. Initial aceste intreprinderi incheiau tranzactii temporare privind stabilirea preturilor unice. Ulterior ele se incheiau pe un termen indelungat. Au aparut uniuni numite cartele, apoy trusturile, care cuprindeau mai multe intreprinderi din aceeasi ramura. Scopul loiB principal era de a stabili monopolul asupra preturilor si a obtine profituri cat mai mari. in scopul organizarii productiei se creau concerne - organizatii monopoliste^ care reunesc mai multe intreprinderi din diferite ramuri ale economiei.

La sfarsitul sec. al XIX-lea mari monopoluri erau Societatea petroliera Standard Oii, infiintata in 1870 de catre D.Rockefeller, care'in 1882 controla 90% din productia petroliera a S.U.A, turnatoriile de otel, fondate m 1873 de Andrew Carnegie, care in 1914 produceau 23,6 mln tone de otel. in Germania asociatii monopoliste au fost create in industria carbunelui, (otelului, chimica, constructoare de masini si militara, asociatiile Thyssen, Krupp, I.G.Farbendustrie etc.). Asociatii monopoliste s-au constituit, de asemenea, in Anglia, Olanda, Franta, Japonia, Rusia.

Industriasii, cointeresati in obtinerea creditelor, patrundeau in conducerea bancilor, iar bancherii, tinzand sa controleze intreprinderile carora le acordau credite - in directiile trusturilor si concernelor. Astfel, are ioc contopirea capitalului bancar cu cel industrial si crearea capitalismului financiar. Treptat, monopolurile capitaliste, supunandu-si capitalurile mici si mijlocii, capata o importanta hotaratoare in viata economica a tarilor dezvoltate, in S.U.A. in urma fuziunii intreprinderilor de producere a otelului Carnegie cu capitalul bancar al lui Morgan a fost creata o asociatie care detinea un capital de peste l mlrd de dolari, in fiecare tara se formau grupari din cateva zeci de familii (in S.U.A. - 60 de familii, in Franta - 200), care stapaneau mari capitaluri, numite si oligarhie financiara.



Exportul capitalului. Cererea crescanda in diverse tipuri de materie prima si necesitatea de noi piete de desfacere a productiei industriale au accelerat goana pentru acapararea de noi colonii. Tarile, care n-au fost in stare sa-si apere independenta, au fost transformate in colonii si semicolonii. Cele mai mari imperii coloniale erau Anglia, Rusia si Franta. Coloniile, administrate direct din metropola, nu aveau nici cele mai elementare drepturi. Semicoloniile, pastrandu-si formal independenta politica, se aflau intr-o dependenta economica, politica, militara totala de marile puteri, intr-o astfel de situatie se aflau China, Persia, Turcia, tarile latino-americane s.a. intr-o   anumita dependenta financiara si politica fata de statele dezvoltate se aflau si unele tari europene: Spania, Portugalia s.a.

In exploatarea economica coloniala accentul se punea, in primul rand, pe crearea intreprinderilor de dobandire a materiei prime prin folosirea fortei de munca ieftine. Pentru aceasta a fost intensificat exportul de capital in colonii. Investitiile de capital in strainatate in ultimul sfert al sec. al XIX-lea au crescut de 2,3 ori, ceea ce a contribuit la industrializarea tarilor dezvoltate, si la dezvoltarea capitalismului in colonii si semicolonii. Exportul de capital din tarile dezvoltate in colonii se realiza sub forma de investitii, in semicolonii si tarile slab dezvoltate - de imprumuturi. Astfel Anglia exporta capital preponderent sub forma de investitii, iar Franta - de imprumuturi. Germania a inceput sa exporte capital, mai ales, dupa 1900, spre exemplu, Deutsche Bank a finantat constructia caii ferate Istanbul-Bagdad.

Devenind forta dominanta, marile monopoluri au depasit hotarele nationale si au inceput sa imparta piata internationala, tinzand sa-si consolideze pozitiile, sa controleze pietele de desfacere a marfurilor si izvoarele de materie prima. Deja in 1914 existau peste 110 cartele internationale. Fiecare sfera de activitate economica a fost impartita intre cele mai mari monopoluri. Dar si aceasta divizare nu putea fi definitiva.

Una dintre cele mai importante trasaturi ale vietii politice de la inceputul sec. al XX-lea a fost lupta marilor puteri pentru reimpartirea coloniilor si sferelor de influenta, in spatele acestei politici se aflau interesele monopolurilor. Aceasta i-a determinat pe unii istorici si politicieni (K.Kautsky, R.Hilferding, G.Habson, V.Lenin) sa formuleze conceptia despre evolutia capitalismului spre stadiul sau superior, numit 'imperialism', caruia i-au atribuit urmatoarele trasaturi: 1) concentrarea productiei si capitalului si crearea monopolurilor; 2) contopirea capitalului industrial cu cel bancar si crearea capitalului financiar si a oligarhiei financiare; 3) exportul de capital capata o importanta deosebita fata de exportul de marfuri; 4) impartirea lumii in sfere de influenta economica intre cele mai mari monopoluri; 5) sfarsitul impartirii teritoriale a lumii si inceputul luptei pentru reimpartirea ei.

La inceputul sec. al XX-lea prin 'imperialism' se subintelegea instaurarea dominatiei Marilor Puteri in afara Europei prin folosirea politicii economice si a fortei. Unii oameni politici (K.Kautsky) considerau imperialism politica agresiva a tarilor capitaliste, altii (V. Lenin) il legau de activitatea economica a monopolurilor. Lenin afirma ca imperialismul este ultimul si cel mai inalt stadiu al capitalismului, ajunul revolutiei socialiste, ca in urma revolutiei, care va cuprinde majoritatea tarilor dezvoltate, in primul rand, pe cele europene, capitalismul va fi inlocuit cu socialismul. Dar acest pronostic nu s-a adeverit, avand la baza calcule gresite.

In ceea ce priveste intregul proces de dezvoltare social-economica a tarilor dezvoltate, el poate fi caracterizat prin depasirea capitalismului al liberei concurente si trecerea lui la etapa capitalismului monopolist, etapa care isi avea specificul sau in diferite tari, determinat atat de dezvoltarea lor inegala, cat si de traditiile istorice ale evolutiei acestora.












Copyright © Contact | Trimite referat


Ultimele referate adaugate
Mihai Beniuc
   - Mihai beniuc - „poezii"
Mihai Eminescu Mihai Eminescu
   - Mihai eminescu - student la berlin
Mircea Eliade Mircea Eliade
   - Mircea Eliade - Mioara Nazdravana (mioriţa)
Vasile Alecsandri Vasile Alecsandri
   - Chirita in provintie de Vasile Alecsandri -expunerea subiectului
Emil Girlenu Emil Girlenu
   - Dragoste de viata de Jack London
Ion Luca Caragiale Ion Luca Caragiale
   - Triumful talentului… (reproducere) de Ion Luca Caragiale
Mircea Eliade Mircea Eliade
   - Fantasticul in proza lui Mircea Eliade - La tiganci
Mihai Eminescu Mihai Eminescu
   - „Personalitate creatoare” si „figura a spiritului creator” eminescian
George Calinescu George Calinescu
   - Enigma Otiliei de George Calinescu - geneza, subiectul si tema romanului
Liviu Rebreanu Liviu Rebreanu
   - Arta literara in romanul Ion, - Liviu Rebreanu











Scriitori romani