James Austin doctor in medicina, profesor emerit de neurologie la Universitatea din Colorado Healt Sciences Center Neurologia referat





Neurologia in cautarea lui Dumnezeu

 

In zilele noastre, in era stiintelor exacte, a telecomunicatiilor si a calatoriilor spatiale, in era rationalitatii, de ce Dumnezeu nu a disparut? De ce fiintele umane-chiar si cele mai sofisticate si mai educate-se mai agata inca de acele credinte despre care asertiunile de baza ale stiintei afirma ca sunt irationale? De ce aceasta forma de religie a oamenilor?

Exista oameni de stiinta care afirma ca raspunsurile pot fi gasite chiar in natura mintii noastre, in arhitectura neurologica a creierului uman. Ei cred ca cercetarea creierului ar putea elucida natura experientei mistice, importanta ei in evolutia speciei si importanta conceptului de Dumnezeu in supravietuirea speciei. In ultimii ani asistam la un efort al oamenilor de stiinta de a intelege mai bine experientele religioase, de a le masura si chiar de a le reproduce. Folosind tehnologia imagisticii medicale prin rezonanta magnetica, cercetatorii incearca sa exploreze ceea ce misticii numesc nirvana, sau ceea ce crestinismul numeste “starea de gratie”. Oamenii de stiinta se intreaba daca spiritualitatea poate fi macar partial explicata in termeni de retea neuronala, neurotransmitatori si chimie cerebrala. De cativa ani, cercetatorii incep sa adere la o noua disciplina care a primit chiar si un nume: “neuroteologie”: studiul mecanismelor cerebrale implicate in fenomenele de credinta religioasa.




Foarte multi psihologi au afirnat ca religia este in intregime o inventie psihologica a oamenilor-nascuta din confuzia si teama a ceea ce nu puteau intelege-pentru a-i putea ajuta sa faca fata greutatilor vietii si pentru a-i asigura ca exista viata dupa moarte. Dar cercetatorii americani Andrew Newberg si Eugene d’Aquili ofera o noua explicatie, in acelasi timp profund simpla si precisa din punct de vedere stiintific: impulsul religios este inradacinat in biologia creierului uman.

Newberg si d’Aquili isi intemeiaza aceasta concluzie pe o cercetare pe termen lung a functionarii si comportamentului creierului uman.

Ei au scanat prin imagistica medicala pe baza de rezonanta magnetica creierele unor meditatori budisti si ale unui grup de calugari franciscani in timpul rugaciunilor si meditatiei. Cei doi cercetatori au descoperit ca meditatia spirituala foarte profunda provoaca o alterare in activitatea creierului. Cu alte cuvinte, ceea ce budistii numesc “a fi una cu universul” iar calugarii franciscani descriu ca fiind prezenta reala a lui Dumnezeu nu este o iluzie, nici o experienta psihologica subiectiva, sau o inchipuire a subiectului. Este un lant de evenimente neurologice succesive distincte care pot fi observate in mod obiectiv, inregistrate si chiar fotografiate.

In cartea lor “Why God won’t go away”, Newberg si Aquili isi argumenteaza teoriile, aducandu-si contributia pretioasa la formarea unei noi stiinte: neuroteologia. Intrebarea ultima a oamenilor de stiinta care se preocupa de neuroteologie este daca religia este doar un produs al biologiei-o iluzie neurologica. Sau chiar faptul ca creierul uman functioneaza in acest fel curios este dovada nu numai ca Dumnezeu este real, ci si poate fi atins?

Figura de mai sus a fost obtinuta in experimentul cu meditatorii tibetani printr-o tehnologie numita emisiune de pozitroni. Aceasta ne permite sa vizualizam activitatea creierului prin masurarea fluxului de sange in diferite regiuni ale sale. Imaginea din stanga arata rezultatele creierului in repaos, in timp ce imaginea din dreapta este o vedere a creierului in timpul cel mai profund moment al meditatiei. Imaginile arata ca partea frontala a creierului, care este de obicei implicata in concentrarea atentiei, este mult mai activa in timpul meditatiei.

A doua imagine arata o activitate scazuta in lobul parietal. Aceasta arie a trupului este responsabila cu simtul sinelui si al orientarii in spatiu. Blocarea tuturor impulsurilor senzoriale si cognitive in aceasta arie in timpul meditatiei are ca rezultat senzatia ca nu mai exista spatiu si timp, iar sinele este una cu lumea exterioara. 49216ron76spd3i

Neuroteologia a starnit, asa cum era de asteptat, numeroase controverse si curente de opinie. Adeptii ferventi ai religiei cred ca teoria ar intari opiniile ateiste: daca putem explica experienta religioasa pur si simplu ca pe un fenomen al creierului, atunci nu avem nevoie sa credem ca exista Dumnezeu.. Dar oamenii de stiinta, ei insisi persoane profund religioase, sustin ca pur si simplu incearca sa inteleaga cum poate creierul uman sa genereze experiente spirituale.

Andrew Newberg declara: “Nu incerc sa folosesc stiinta pentru a dovedi ca Dumnezeu exista sau pentru a sustine ca Dumnezeu nu exista(…)Cand oamenii incearca experiente spirituale, se simt ca si cum ar deveni una cu universul si si-ar pierde simtul sinelui. Credem ca aceasta se intampla datorita unei arii anume a creierului-daca activitatea ei este blocata, fiinta umana pierde simtul limitelor intre propria persoana si restul lumii. Prin aceasta, pana la urma ajunge intr-o stare a constiintei universale”, afirma Andrew Newberg.



Teoria creierului bicameral

In 1976, Julian Jaynes, un psiholog american, a emis o teorie cat se poate de intersanta: teoria “creierului bicameral”. Aceasta spune ca, inainte de epoca fierului(aproximativ cu 1200 de ani inainte de Hristos) omenirea traia intr-o stransa legatura cu zeii. Pentru ca emisfera dreapta, sediul gandirii simbolice si al imaginarului, inca nu era dominata de emisfera stanga, zona rationalului si a verbalului. In cursul evolutiei, emisfera stanga a devenit dominanta, a aparut constiinta, iar omenirea si-a pierdut constiinta.

 

Un neurolog are o iluminare

James H. Austin este doctor in medicina, profesor emerit de neurologie la University of Colorado Healt Sciences Center si autorul sau coautorul a mai mult de 130 de articole in domeniul neurochimiei, neurofarmacologiei si al neurologiei clinice. Este insa si unul dintre cei mai ferventi sustinatori ai neuroteologiei in urma unei experiente de iluminare care l-a marcat pentru totdeauna.

Dupa ce si-a petrecut 8 ani in practicarea meditativa a budismului Zen, James H. Austin a petrecut un an sabatic(1981-1982) la Centrul Zen din Londra. Intr-o dimineata, pe cand astepta metroul pe o platforma de suprafata, Austin a avut prima experienta a iluminarii spirituale.

Intr-o fractiune de secunda, privelistea cerului, a norilor, a apei, a capatat un sens de “absoluta realitate, corectitudine intrinseca si perfectiune ultima” dupa cum se exprima neurologul. Brusc, Austin si-a pierdut convingerea pe care o avusese pana atunci, si care i se parea de nezdruncinat, conform careia el era un individ separat de restul lumii printr-un invelis de piele. Pierderea perspectivei centrate pe ego imbiba intreaga priveliste cu o extraordinara senzatie de vid, afirma neurologul.

In cartea sa, “Zen si Creier”, aparuta in 1998, a descris cum aceasta scurta experienta l-a determinat sa cerceteze procesele cerebrale care stau in spatele intalnirilor spirituale sau mistice. Austin crede ca o mai buna intelegere a functionarii ariilor cerebrale care contribuie la notiunea individuala a sinelui ar duce la ceea ce inseamna iluminarea spirituala. Austin sustine o teorie conform careia anumite parti ale creierului, incluza0nd talamusul si amigdala, lucreaza impreuna la generarea simtului oricarei persoane despre propriul sine. In timpul episoadelor mistice sau spirituale, transmiterea mesagerilor chimici, inclusiv a substantelor opioide care provoaca alterarea constiintei, in interiorul sistemului cerebral ar putea provoca schimbari esentiale.

Colegii neurologi ai lui Austin nu au luat in serios aceasta carte. Realitatea cruda este ca in mediile stiintifice, cei ce studiaza misticismul sau meditatia sunt foarte rar apreciati.

Instructorul Zen al lui Austin i-a spus ca desi foarte multi oameni au incercat senzatia golirii de eu a lumii exterioare, aceste experiente le par de neinteles celor ce nu le-au trait vreodata. Oamenii de stiinta, creaturi rationale, cred ca anuntarea unor iluminari mistice tine de auto-iluzionare, tulburare mentala, sau, in cele mai rele cazuri, de sarlatanie.











Copyright © Contact | Trimite referat


Ultimele referate adaugate
Mihai Beniuc
   - Mihai beniuc - „poezii"
Mihai Eminescu Mihai Eminescu
   - Mihai eminescu - student la berlin
Mircea Eliade Mircea Eliade
   - Mircea Eliade - Mioara Nazdravana (mioriţa)
Vasile Alecsandri Vasile Alecsandri
   - Chirita in provintie de Vasile Alecsandri -expunerea subiectului
Emil Girlenu Emil Girlenu
   - Dragoste de viata de Jack London
Ion Luca Caragiale Ion Luca Caragiale
   - Triumful talentului… (reproducere) de Ion Luca Caragiale
Mircea Eliade Mircea Eliade
   - Fantasticul in proza lui Mircea Eliade - La tiganci
Mihai Eminescu Mihai Eminescu
   - „Personalitate creatoare” si „figura a spiritului creator” eminescian
George Calinescu George Calinescu
   - Enigma Otiliei de George Calinescu - geneza, subiectul si tema romanului
Liviu Rebreanu Liviu Rebreanu
   - Arta literara in romanul Ion, - Liviu Rebreanu











Scriitori romani