IMAGINEA ROMANILOR IN VIZIUNEA CALATORILOR STRAINI, nuntile la romani referat







IMAGINEA ROMANILOR IN VIZIUNEA CALATORILOR STRAINI


Numerosi calatori straini au vizitat Tarile Romane. Erau diplomati la curtile domnitorilor, misionari sau simpli calatori. Ei au descris evenimente, orase, biserici, peisaje si mai ales au scris despre locuitori, despre viata si obiceiurile lor. Aceste marturii au aparut in cartile : Paul Cernovodeanu , Calatori straini despre Tarile Roma ne, Serie noua, Vol. I, 1801 - 1821 ,Bucuresti, Editura Academiei, 2003. si Calatori straini despre Tarile Romane. Bucuresti Editura Academiei Romane, 2001.




Dintre acestia ii amintim pe Giovan Andrea Gromo (calator italian), Conrad Jacob Hiltebrandt (pastor german), Anton Maria del Chiaro (secretar italian la curtea lui Constantin Brancoveanu), Marco Bandini (misionar italian), Franco Sivori (secretar italian), Robert Bargrave (calator englez), Vito Pilluzzi din Vignanelo, Trifon Korobeinicov, Paul Beke, Evilia Celebi, Earasmus Heinrich Schneider von Weismantel, Pavel din Alep – calatori sau preoti.

Cea mai ampla descriere o face Anton Maria del Chiaro in cartea Revolutiile valahilor. El face multe referiri si la Moldova. Partea Intai a cartii are urmatoarele capitole:

1. Alcatuirea provinciei

2. Obiceiurile valahilor

3. Riturile valahilor

4. Nuntile la romani

5. Inmormantarile

6. Religia valahilor

7. Posturile valahilor

8. Ceremoniile eclestiastice.

Despre obiceiurile valahilor spune urmatoarele:

“Valahii sunt de un temperament vioi, voinici si rezistenti la oboseala, si obisnuiti din copilarie cu calaria. Locuitorii tarii poarta parul scurt in schimb preotii si calugarii il poarta lung, dupa datinele Bisericii Ortodoxe. Majoritatea valahilor poarta barba, ca si celelalte popoare orientale, iar altii poarta numai musteti; imbracamintea femeilor e un amestec de moda greceasca si turceasca, fara fata acoperita. Cele maritate isi acopera capul a doua zi dupa nunta cu o marama alba adusa in jurul barbiei, si legata la spate in 2 cozi lungi atarnate. Fetele isi gatesc capul cu parul propriu impletit in cosita, din care apoi formeaza un coc prins in ace. In zile de sarbatoare se gatesc cu haine bogate si juvaieruri scumpe, cu salbe de monete de aur de diferite marimi, pana la valoarea de 10 galbeni Fetele mai sarace poarta salbe de argint dupa punga lor. Jupanesele se plimba in oras in radvane trase de cate doi cai, cu valtrapuri de culoare verde sau albastra, dar nici odata rosie, culoare rezervata numai familiei domnitorului. Vizitiul nu sade in fata, pe capra ca la noi, ci calare pe calul din stanga. Inlauntrul trasurii, cand nu e de moda nemteasca, nu se afla: locuri de sezut, dar se improvizeaza usor cu covoare si perne mari, acoperite cu catifea. Servitoarea, de obicei femeie batrana, care insoteste jupaneasa, sade; in dosul stapanei pe scandura fara perne. Boierii umbla-in oras calare, insotiti de un alai de slugi dupa demnitatea ce ocupa, iar la intrarea in curtea palatului descaleca, si inainte de a sui scara Curtii isi scot ghetele, punand in picioare niste pantofi, numiti turceste papuci; acelas obicei respectuos se intrebuinteaza la vizitele intre boieri. Daca vizitatorul e supusul unei natiuni orientale, ii se ofera loc de sedere la capatul divanului, loc de cinste, unde se aseaza cu picioarele incrucisate sub el, dupa obiceiul oriental si cu spatele rezemat de perne, care sunt insirate de-alungul peretului, in toata lungimea divanului care nu e miscator, ci fixat de perete. Patul nu se desface de cat noaptea, pentru dormit, asa incat saltelele umplute cu bumbac si plapumele, sunt stranse infoiat si indoite la capete, formand o masa patrata si inalta, si .acoperita cu un cearsaf alb si subtire, cu flori de matase sl terminata apoi cu perne din aceiasi panza.

Fiecare odaie are cate un camin, care se numeste in limba valaha soba, cu o portita ovala prin care se baga lemnele si o esire pentru fum, iar partea inferioara transmite caldura prin una sau 2 coloane patrate sau rotunde, lucrate cu stuh, si care incalzesc odaia. Tapiterii sau alte ornamente nu se vad in casele din Valahia, de cit doar vre-o icoana incadrata si atarnata intr-un loc inalt, pe postav de Damasc sau brocard. Masuta (cand nu e de lemn scump) e totdeauna acoperita cu un covoras si asezata intr-un colt al odaiei; scaune nu se intrebuinteaza, in schimb sunt banci fixate in jurul peretilor si acoperite cu postav (ce numai la Curte e de culoare rosie), care imbraca si peretii pana la oarecare inaltime, servind de razim. Odaia de mancare se numeste casa mare. Casele boieresti insa au si terase spre gradini, unde se ia .masa in timpul verii, la racoare. Masa pe care se mananca e in felul celor din salile de mancare din manastirile catolice, neuzitandu-se la valahi mese ovale, sau rotunde, in mijlocul odaiei. Comesenii se aseaza de o parte si de alta a mesei, pe banci lungi, cu spatare acoperite cu laicere. Capul mesei e rezervat stapanului casei, sau unei persoane cu vaza. Fata de masa e din panza de casa lucrata din in foarte subtire, ca si servetele, dar cand acestea nu ajung pentru .numarul comesenilor, atunci se servesc de un stergar lung, cu care se acopera de, obicei farfuriile si tacamurile, si cu care comesenii isi potrivesc cate o portiune in loc de servet. Pana se serveste masa invitatii se intretin cu gazda in odaia sa, unde se serveste vutca si se aduce apa pentru spalatul manilor; isi scot apoi antereele pe care le prind numai intr-o copca la guler, ramanand manicile atarnate in lung, la spate. Acesta e un act de buna cuviinta pentru invitati. Preotul, care de obiceiu nu lipseste, spune un Tatal nostru in greceste sau slavoneste, si binecuvinteaza masa. Fiecare se aseaza apoi dupa rang, si dupa ce; preotul moaie o bucata de pane in mancarea adusa, ceilalti isi fac cruce si inclinandu-se usor spre gazda incepe masa. Daca e zi de sarbatoare isi ureaza reciproc sanatate si aceiasi intalnire pentru anul viitor dupa care stapanul casei, dupa ce-si face din nou cruce, bea primul pahar cu vin. La valahi nu e obiceiul sa se ceara de baut, ci se asteapta invitatia gazdei care ofera de baut in acelas pahar, care trece din mana in mana; strainul deprins cu alta igiena se acomodeaza cu greu la acest obicei.

Mesele lor sunt foarte imbelsugate, dar mancarurile nu sunt bine gatite si ceea ce e mai rau, e ca sunt servite destul de reci, caci in Valahia bucatariile sunt in; fundul curtilor si deci departe de casa. Valahii au oroare de mancare de broaste, broaste testoase sau melci; s-au introdus insa in ultimul timp melcii, cari se mananca cu multa pofta, mai ales in postul Pastelur si se trimit chiar soldati la Targoviste, in locurile unde se afla manastirea franciscanilor, ca sa caute melci pentru masa Domnitorului. Dupa masa toata lumea se intoarce in odaia unde s-a servit vutca, si acolo isi spala din nou manile si gura. Pentru acest scop apa e adusa in lighene turcesti, de arama spoita, cu capace gaurite, lucrate cu multa arta, si aduse special din orasul Serai din Bosnia, unde m-am oprit 2 saptamani, in Martie 1710, in calatoria mea, prin Belgrad, spre Valahia. Dupa spalat se aduc cafele, unii mai beau inainte un pahar cu vin, iar narghileaua e oferita odata cu cafeaua. In sfarsit boierii isi pun antereele si, dupa multumirile cuvenite, incaleca fiecare si se intorc acasa pentru somnul de dupa masa, obicei ce exista nu numai in zilele lungi de vara ci si in cele de iarna. Somnul e usurat si de vinurile servite din belsug la masa, fara insa sa fi ametit pe invitati. Cucoanele sunt superstitioase, si nu ma pot opri de a nu nota curiosul obicei, cand se iveste o boala contagioasa. Se aduna un numar de femei si timp de 24 ore tesa, torc si coasa o camasa de canepa, carei ii dau foc in mijlocul curtii, si-n felul acesta cred ca, impreuna cu camasa, a ars si epidemia.

Copiii sunt imbaiati zilnic pina la vrista de 7-8 ani. Doica nu uita sa faca copilului un semn negru pe frunte contra deochiului; leaganele sunt necunoscute in Valahia, dar se intrebuinteaza un fel de cutie de lemn, patrata, cu fund de panza tare, peste care e asternut un postav ros, apoi perna si invelitoarea copilului. Cutia e prinsa de un piron in tavan, prin patru coarde rosii in forma de piramida, iar dadaca, din patul ei, leagana cutia cand copilul se desteapta. Casele sunt foarte curate, si prin odai sunt imprastiate ierburi mirositoare ca pelin, ruta, jales, minta, cimbru Si alte ierburi, care imprastie un miros placut si sanatos. Valahii detesta obiceiul de a tine in casa vase pentru necesitati de noapte, si in toiul iernii se duc la locul comun, situat departe, la extremitatea cladirii. De asemene sunt indignati contra chirurgilor cari se servesc de cadavre omenesti pentru anatomie ; chirurgii au aparut in ultimul timp in Valahia, si trebue sa fie atenti fata de aceasta prejudecata a valahilor, care merge pana a-i numi contaminati, in limba lor spurcati, si in acest caz, medicul e boicotat chiar in cazuri urgente, ca luare de sange sau alta operatie chirurgicala. Valahii, mai ales femeile, pretind a cunoaste mai simple si mai practice leacuri medicale pentru vindecarea bolnavilor, cari mor, cred ei, numai in urma interventiei medicilor. Oamenii intelegatori insa respecta pe medic. Medicul Prim e foarte bine platit de Visterie (Tezaurul public), cu doua mii de galbeni pe an, afara de tain zilnic, de pane pentru servitori, de carne, lumanari de sau si de ceara etc., deosebit daruri din toate partile; mai ales medicului care a reusit sa redea sanatatea vreunui boier bolnav, rasplata e cu atat mai mare, in bani si un cal de pret. Valahii sunt deci marinimosi, mai cu seama fata de straini, dar sunt si rasbunatori si nu uita insulta nici odata, nici fata de proprii parinti. Sunt plini de curtoazie intre ei, si inceputul si sfarsitul unei urari e sanatatea; cand se intalnesc valahi de aceiasi situatie sociala, isi strang mana dreapta, scotand palariile, si fac gestul, simuland sarutarea reciproca a manii. Cand unul e de o situatie sociala inferioara, saruta mana boierului, atingand apoi cu fruntea mana sarutata. Femeile din clasa de mijloc sunt deasemenea foarte respectuoase, saruta si ele mana boierului pe care o ating apoi de obrazul lor. Cucoanele din clasa boiereasca traiesc foarte rezervate, neavand relatiuni sociale. Servitorul pedepsit de boier cu bataia, vine si el de saruta mana boierului, promitand ca nu va mai repeta gresala facuta. Femeile, la trecerea unei persoane mai de seama, se ridica repede, in semn de respect. Ocupatia obicinuita a femeilor in Valahia e tesutul. Razboaiele de tesut se tin in subsolurile caselor boieresti, iar din panza lucrata, care e ingusta de 3/4 de cot, se fac camasi, cari se poarta lungi pana la pamant si sunt brodate cu flori de matasa, si ismene cu brau brodat de care nimeni nu se poate lipsi, nici ziua nici noaptea. Fetele .si tigancele roabe lucreaza in odaia jupanesei naframe brodate cu flori de matasa si cu fire de aur, care se ofera apoi la ocazii solemne, sau la vizite de fete bisericesti, cand jupaneasa ofera preotului naframa .si-i saruta mana. O credinta superstitioasa de care tin si catolicele nascute in Valahia, este ca Vinerea Mare e oprita orice lucrare cu acul, caci in acea zi Fiul Domnului a suferit atitea inpunsaturi.

Valahii sunt foarte mesteri in ori care meserie. Sunt sprinteni la calarie, ageri in manuirea sabiei si arcasi dibaci; daca ar fi instruiti in stiinta militara ar face mari progrese. Cat priveste de meserii mecanice ei reusesc admirabil. Deprind usor tot ce vad, si nu e lucrare manuala pe care sa n-o imita, fie de industrie turca sau venetiana.”



Despre nuntile romanilor:

“In Valahia, nu numai ca nu e obiceiul ca un tinar sa fie in dragoste cu o fata, pentru a o lua apoi in casatorie, cum se obicinueste la noi, ci in cele mai multe cazuri, mai ales in familiile boieresti, partida e hotarata de catre parintii tinerilor, fara ca acestia sa se fi vazut vreo data, si acest obicei laudabil, se obicinuia alta data si in unele orase din Italia si pana in ziua de azi se mentine inca in cele mai insemnate familii nobile din Venetia. Parintii convin asupra zestrei si prepara cele necesare pentru nunta, care totdeauna va cade Duminica; se intind mese mari, trei zile inainte de nunta, in casele ambilor logodnici, cate 2 zilnic, una pentru barbati si alta pentru cucoane. Joia inaintea nuntii, in zori de zi, tarafe de lautari canta in curtile logodnicilor timp de aproape o ora si continua, zilnic, in zori de zi pana Duminica, ziua nuntii. La nunta de vlastar domnesc, banchetele incep de Luni inaintea nuntii. Dupa concertele de mai sus, urmeaza altele in cursul saptamanii cu alti lautari, cu viori cu cobze si alte instrumente. In acele zile se invita comesenii in asa fel, ca in cele trei zile ce preced nunta, sa nu fie omis nici un invitat la una din cele doua case ale logodnicelor:

Cucoanele nobile, fie rude sau amice, se duc la nunta in radvane precedate de o numeroasa ceata de slugi, cu daruri de nunta din partea stapanilor:

Un mare berbec viu, purtat pe umerii unui servitor. Doi miei sau iezi, deasemenea vii, purtati in brate. O cusca mare, purtata de doi servitori pe stinghii, cu gaini, curcani si gaste, toate vii. Una sau doua balerce cu vin ales. Unul sau 2 cosulete rotunde, cu cozonaci gustosi, facuti din nisestea, lapte, zahar si galbenus de oua; alte cosulete cu fructe de sezon. Cosuletele sunt acoperite cu cate o basma de matasa, cu delicate flori brodate pe la colturi.

In general sunt surprinzator de mari darurile in mancaruri, ce se revarsa din toate partile, afara de plocoanele ce sosesc din satele de pe mosiile insurateilor. Mare e insa si numarul invitatilor, ca si a bucatelor care ajung la 60 si chiar 70 de feluri.

Solemnitatea nuntei are loc in sala mare, dar vara ea se serbeaza intr-o palatca mare impodobita cu ramuri si frunze, in mijlocul curtii, sau a gradinii, intr-un decor admirabil. Am asistat personal ca invitat, la multe ocaziuni de acestea. Inainte de inceperea banchetului, la un semnal de trambita si in timp ce feciorii intind farfuriile, se servesc invitatilor licheruri si dulceata, boierii isi scot antereele si se aseaza fiecare dupa rang. Daca se afla vreun fiu de domnitor, el ia loc in capul mesei; daca e un patriarh sau arhiepiscop, acesta in picioare, cu toti asistentii, pe la mijlocul mesei, rosteste rugaciunea amintita la banchetele Curtei, de asta data fara descarcari de tunuri nici de pusti, insa in curte, rasuna tarafe de lautari nemti sau turci, iar in sala banchetului, cintec de psalti. Trei ceasuri tin mesele de Joi si Vineri (aceasta din urma e servita cu mincare de peste), dar cel de Sambata, se prelungeste, din cauza unei frumoase ceremonii, a carei descriere, sper ca nu va fi displacuta.

Cam pe la sfarsitul celui de al doilea banchet in casa logodnicului, o ruda sau prieten de al acestuia, insotit de amici si de slugi, cu lautari in frunte, se pornesc spre casa logodnicei, ducandu-i dupa datina tarii, in numele viitorului sot, o frumoasa broboada de cap, ornata cu pietre scumpe si broderii, deosebit un inel de pret, o centura batuta in monede de cate 5 si 10 galbeni unguresti, precum si o pereche de pantofi de atlas alb, ornati cu perle si cu flori brodate ; acesti pantofi sunt deschisi la mijloc, cu catarami si butonasi fini, in stil turcesc, si incalta piciorul pana la talpa.

Mireasa sade pe ceva mai ridicat, in forma de pat de nunta, avand de ambele parti sase fetite in haine vaporoase, in chip de ingerasi, cu cunune in cap.

In timpul mesei, in mijlocul veseliei, isi face aparitia caltunarul, primit cu aclamatii de boierii veseli, pe cari ii amuza cu cate un compliment potrivit; in schimb, i se raspunde cu cate un toast, iar el e dator sa goleasca de fiecare data, un pahar mare cu vin. Inainte de sfarsitul mesei de Sambata, din casa mirelui, avand in cap caciula cu panas si intovarasit de amici, mirele in frunte cu lautari, se porneste spre casa cuscrului, unde e primit in salon. El ii saruta mana, inchinandu-se si ii prezinta in dar, doua piei de lup si un covor, pe care se aseaza cu totii si se cinsteste cate un pahar cu vin, trecut din mana in mana, dupa care se intorc acasa, in felul cum au venit.

Duminica, ziua nuntii, de dimineata, drumul de la casa mirelui spre cea a miresei si apoi spre biserica, e gatit cu ramuri de brad. In curtea mirelui se strang-fete din, popor gatite, si-n cantecul lautei si a cobzei, se prind in hora, si smerite, cu ochii in jos, danseaza lin, nemiscate parca din loc. Soseste si o companie sau chiar doua de soldati calari, in uniforma rosie, numiti seimeni, cari sunt platiti de Sultan si cari servesc de garda personala a Domnitorului. In frunte cu seimenii si toti boierii, mirele cu caciula de pret si dulama pe umeri, calari pe cai superbi si scumpi, merg de ridica pe cuscru, carui mirele saruta mana si in mijlocul alaiului, cu cuscrul in dreapta si alt boier in stanga, cortegiul ajunge la casa miresei, unde asteapta in trasura cu sase cai, mama mirelui. Toti afara de mire, care sta calare in curte; intra in casa, unde asteapta mireasa cu un voal de matasa brodata; soacra o conduce de mana, jos in curte, catre mire, si atunci se varsa o cofa cu apa inaintea lui. Mirele descalica si ambii se intorc in casa, tinuti de mana de parinti si, ingenunchi, asculta o rugaciune si primesc binecuvantarea preotului, care isi primeste, in dar, naframa de pret. Mireasa se ridica apoi, isi ia ramas bun de la parinti, varsand lacrimi, care induioseaza pe asistenti si alaiul, in-aceiasi ordine, cu seimenii in frunte, tinand fiecare o ramura de brad in mana, se indreapta spre biserica. In biserica, socrii tin lumanari aprinse in mana, iar preotul, dupa rugaciunile conform ritului ortodox, impreuneaza manele mirilor in forma de cruce si le pune cate o cununa pe cap. Se arunca apoi bani prin biserica, iar daca mirii sunt de conditie mai modesta se arunca nuci, alune, castane etc. Odata terminata cununia in biserica, mireasa e condusa in casa sotului, unde lumea ia loc la o masa bogat gatita, afara de insuratei, cari se retrag; fiecare in alta odaie, intovarasiti de rude.

La nuntile celor mai nevoiasi si chiar la negustori, cand se serveste la masa friptura, se obisnuieste a se imparti invitatilor cate o basma ce li se pune pe umar. Atunci fiecare comesan, arunca in farfurie cate o suma de bani, pe care ii strange apoi cuscrul intr-o basma legata si o incredinteaza miresei, care e adusa in sala de masa, cu fata acoperita si unde saruta mana cuscrului. Se inapoiaza apoi in odaia ei, fiind tot timpul nelipsita de soacra. Acelas obicei e in uz si la boieri, inspre seara, cand cheful continua inca, se aduce zestrea miresei, asternutul de pat, hainele, lingeria, bijuteriile si altele. Masa cea din urma terminata, invitatii se intorc acasa, iar mireasa doarme pentru prima oara in casa mirelui.

Cel ce cununa, se cheama in limba valaha nas, sau nun, iar cucoana sa, nasa, sau nuna; cununatul se numeste ginere (de la latinescul gener), iar tovarasa sa mireasa.

Dupa descrierea nuntei la valahi, ramane a mai aminti oarecari datini de botez.

Nasii sunt deobicei si cumatrii la primul nascut. In ce priveste descrierea ceremoniei religioase, cetitorul o poate vedea la biserica greceasca (Sf. Gheorghe din Venetia); voi .aminti numai ca copilul, dupa cateva luni de la botez, e adus in casa cumatrei cu un dar din partea lui, constand din cafea nerasnita, cozonac si altele. Cumatra il primeste in brate, il desbraca si il imbaiaza in apa calduta, il sterge si il gateste cu hainute noi. Ii taie cate o suvita de par din trei parti ale capului - in fata si la tample - ii pune apoi o scufita noua, cu cateva monede de aur cusute, si-l retrimete parintilor.

Copilul botezat e numit de catre cumatrii, fin sau fina, care cuvant pare sa-si traga origina din latinescul affinis.”

Iar despre distractiile si obieciurile de sarbatori ale valahilor scrie un intreg capitol:

”Sa nu se para de prisos cetitorului ca voi descrie jocurile copilaresti ale valahilor, caci va vedea in ele inca o dovada ca ei sunt urmasii vechilor colonisti lasati de Traian dupa cucerirea Daciei, si cari au transmis generatiilor, pana in ziua de astazi, aceleasi jocuri mingea, titirezul, nucile, bazaita, de a caii, scranciobul baba oarba si altele, toate intrebuintate la anotimpul lor. Au copiii si alte jocuri turcesti, deprinse de la copiii negustorilor turci stabiliti in Valahia. Boierii, joaca tablele. si, am remarcat ca numara punctele de la zaruri in limba persiana. Ultima sara de carnaval, la ortodoxi, Dumineca, boierul ofera familiei si comesenilor o distractie la sfarsitul mesei. Aduc 3-4 tigani, randasi de bucatarie, unsi cu funingine pe obraz, si stapanul pune inaintea lor o farfurie cu faina, in care sunt bagate cateva monete; tiganii cu mainile la spate sunt pusi sa scoata cu dintii monetele, si starnesc mare veselie, privind fetele lor cu funingine si faina.



Urmeaza si alte distractii: sa prinza cu gura, alergand, un ou suspendat in aer, sau sa traga cu dintii o moneta infipta intr-o lumanare langa flacara, fara sa o atinga. Evident ca se aleg cu parul ars si buzele fripte. Se mai punea o lumanare aprinsa in mijlocul unei gramezi de faina, in care erau ascunsi bani, si pe cari tiganul trebuia sa-i scoata cu dintii, stingand lumanarea cu narile. Flacara suflata aprindea faina si aprindea si parul tiganului.

Pastele se celebreaza cu mari petreceri si multe distractii, ca scranciobul depilda, care se ridica nu numai in fiecare sat, dar si in piata de langa Palatul domnesc, unde se instaleaza si alte distractii sub cerul liber, platindu-se doi gologani de persoana pentru un loc. Acesti bani se impart apoi intre paici, slujitori ce au insarcinarea de a sustine de brat pe Principe cand suie scarile, sau vre-o personalitate turca cand vine in audienta. Paicii sunt in numar de 12, sau mai multi, dupa vointa Domnitorului, si sunt alesi dintre barbati inalti si bine facuti. In saptamana Pastelui paicii strabat orasul cu mici vase de argint sau de porcelan fin, continand apa mirositoare, cu care stropesc pe trecatori pe fata si pe mani, spunandu-le: Christos anesti. E vrednic de notat acest obicei pastrat la toate natiunile de rit ortodox ca, din Pasti pana la inaltarea Domnului, nu se saluta altfel de cat cu: Christos anesti, la care se raspunde: alitos onestii ceea ce inseamna, Cristos a inviat : Adevarat ca a inviat. Acei ce nu stiu greceste, se servesc de slavonescul: Cristos vascris, vaissena uascris. Toate aceste distractii, jocuri, ca si datina cu apa parfumata, sunt in profitul paicilor si al celorlalti slujitori ai Principelui, cari in zilele de Pasti mai intind un covor in anticamera si salile Palatului, pentru demnitarii si functionarii cari vin de saruta mana Domnitorului, si cari sosesc cu fisicuri cu bani, pe care ii impart in dreapta .si in stanga. Mai ales noi strainii trebuie sa fim mai darnici, pentru a nu ni se imputa sgarcenia.

Trebuie pomenit si despre darurile ce revarsa Principele cu ocazia Pastelui. Boierul capata o blana de sobol, patru jumatate coti de postav si 10 coti de atlas. Strainii insarcinati cu instructia fiilor Domnitorului, sau secretarii acestuia, in loc de blana capata postav, atlas si o suma de bani: 25, 30, 40, pana la 60 galbeni, si acesti bani obicinuia Principele Stefan Cantacuzino a-i darui cu 10 sau 12 zile inainte de Pasti, pentru ca profitorii sa-si ingrijasca din timp de cele necesare. Jupanesele daruiesc de Pasti o batista si doua oua incondeiate, arta in care valahele sunt foarte inscusite, si acest obicei se intrebuinteaza si intre rude si amici. In special sunt foarte atenti valahii cu strainii, pe care nu-i uita cand e vorba de daruri, si mai ales fata de acei ce sunt in serviciul boierilor. Afara de darurile aproape zilnice, strainii capata de Pasti de la boieri, un miel sau un ied viu, la toamna un vas cu vin, si de Craciun un porc viu, gaini si vanat, asa ca. strainul isi strange usor un mic depozit, din care sa. traiasca fara mare cheltuiala.

Dupa slujba religioasa, la ora mesei, trambitasii dau semnalul, si se aduc in sala cea mare mancarurile, Boierii de primul rang, impreuna cu Domnitorul, sunt serviti intr-o odaie vecina cu vutca si dulceata, dupa care isi spala, in ordine, manile, isi desbraca hainele care raman prinse la git numai in copca, cu manicile atarnate la spate, dupa care, pranzul este anuntat. In frunte cu Principele se indreapta toti spre sala de mancare, isi ocupa locurile, dupa demnitatea fiecaruia, afara de cei ce stau in picioare la spatele Principelui pentru a-l servi. De se intampla un Patriarh la masa. (cum a fost cazul pe timpul meu, cu cel din Erusalim. sau Alexandria), acesta ocupa capul mesei, la dreapta Principelui. In lipsa Patriarhului, Mitropolitului Valahiei ocupa un fotoliu cu spatar, langa Domnitor, in capul, mesei. Urmeaza apoi marii dregatori, dupa rang, unul. in fata altuia, in ordinea urmatoare:

Banul, care e prima demnitate dupa Domnitor si. guverneaza aproape jumatate din tara, facind si judecatile.

Vornicul, adica primul judecator.

Logofatul, primul ministru.

Spatarul, comandant al cavaleriei.

La banchete Spatarul sta in picioare, tinind sabia si cuca domneasca. In atare ocaziune el, ca si ceilalti boieri cari servesc in astfel de zile, poarta caftane. Demnitatea spatariei se ofera fratelui domnitorului sau, in lipsa acestuia, celei mai apropiate rude.

Vistiernicul, Ministrul de finante.

Clucerul, comisarul proviziilor.

Postelnicul, Maresalul Curtii. Sta si el in picioare, gata a da ordine in Curte.

Paharnicul, care toarna vin domnitorului.

Stolnicul, care serveste bucate domnitorului.

Comisul, supraveghetorul grajdurilor domnesti.

Slugerul, insarcinat cu aprovizionarea armatei si a Curtii cu carne.

Medelnicerul, serveste principelui ligheanul pentru spalat minele.

Serdarul, comandant de cavalerie.

Pitarul, care are grija radvanelor Curtii.

Camarasul de ocne, inspector general peste minele de sare.

Aga, general de infanterie, sta-n picioare gata a da ordine militiei si

Armasul, comandantul dorobantilor si a zbirilor.

Boierii insarcinati a servi pe domnitor, dupa un ceas de serviciu la masa care dureaza 5-6 ore, se retrag in alta odaie, unde la randul lor sunt serviti cu aceleasi onoruri si cu aceleasi bucate, si se reintorc la masa domnitorului, cand incep toasturile insotite mereu de sloboziri de tunuri.

In apartamentul doamnei are loc aceias masa, cu aceiasi oranduiala, cu jupanesele care ocupa locurile, sau servesc ca si respectivii lor barbati, indata ce domnitorul isi ocupa locul la masa, orchestra compusa din trambite si tobe, canta in curte, pana ce principele radica primul toast, ascultat in picioare de toti; afara de mitropolit, care de obicei inchina inaintea domnitorului, in sanatatea, acestuia. Principele bea in sanatatea fiecarui boier in parte, si toasturile continua trei ore in sir. Paharnicul toarna din nou cate un pahar domnitorului si mitropolitului, care rosteste urmatoarea rugaciune, ascultata in picioare:



In onoarea si slava lui Dumnezeu, care prin mila sa am ajuns sanatosi aceasta sfanta zi, ne rugam sa; ajungem la anul, aceiasi zi sfanta, cu sanatate si pace; se slobod cele 12 tunuri intovarasite de salve de pusti, care in timpul lui Constantin Brancoveann, erau in numar de 2000 si mai bine. Dupa salve, se pornesc muzicele, adica trambitile, tobele, timbalele, flautele etc. iar inauntru canta muzica bisericeasca. Se da porunca si celei tiganesti cu vioara si cobza, si se canta si din gura, dupa dorinta principelui. Al doilea toast e pentru Imparat, (termin echivoc, cu care turcii inteleg pe Sultan, iar domnitorul pe imparatul crestin) e urmat iarasi de tunuri, salve si muzici. Al treilea toast, e cel ridicat de patriarh pentru domnitor, apoi pentru boierii tarii etc..

Din Pasti pana la inaltarea Domnului, in fiecare Joi, baieti imbracati din cap pana-n picioare, cu pir sau alte ierburi, pe care le zmulg cu pamantul prins de radacini, joaca si canta in fata usilor locuitorilor si nu pleaca, pana ce gospodina nu-i uda cu cofa cu apa. Cantecul lor vesel si glumet se cheama in romaneste: Paparudele.

In saptamana Rusaliilor, cete de tigani colinda targul mascati si cu foi de tabla sunatoare la calcai, care produc un sunet bizar in timpul dansului, cu sarituri care tin pana ce cad lesinati de oboseala si fac spuma la gura. Acesti dansatori se numesc de catre romani, calusari.

Interesant este iarasi reprezentatia de Sf. Ion Botezatorul, cand fetele imbracate barbateste, iar una din ele cu o sabie in mana, umbla pe la casele oamenilor, unde joaca si reprezinta pe Irodiada cu calaul, care taie capul Sft. Precursor, ceea ce mai curand ar trebui potrivit pe ziua de 29 August. Fata care danseaza cu sabie in mana, e numita de romani Dragaica.

Mai are loc in Decembrie o alta reprezentatie cu masti respingatoare, tolerata si in casele boieresti. Actiunea e reprezentata de 2 personaje, unul cu un plisc de barza cu care tine tactul muzicii, ca un fel de castanete si sarind din cand in cand pe spatele celuilalt, care poarta o mare barba falsa. Primul e cloanta, iar al doilea, cel cu barba, e unchiasul.

De Craciun, demnitarii aduc la Curte, in semn de omagiu, daruri, constand din covoare persiane sau potire turcesti, cu capace de argint aurit, lucrate artistic, cu flori in filigrana. Ceremonia inmanarii darurilor lui Voda, e intovarasita de discursul logofatului, care in numele tuturor, luand ca tema un pasaj din Evanghelie referitor la sarbatoarea Craciunului, ureaza Principelui si familiei sale toate fericirile pentru binele patriei, guvernata de el cu dreptate si parinteasca mila. Dupa discurs, boierii saruta pe rand mana Voevodului care le multumeste in putine cuvinte, asigurandu-i de dorinta sa, de a guverna patria ca parinte si nu ca stapan, dupa care ceremonia ia sfarsit.

De Craciun, de Anul Nou si de Boboteaza, casele sunt cutreerate de servitorii Curtii, cu urari de sarbatori fericite si strangand bacsisuri; calareti cu harapnicele, randasi de grajd cu tesalele, cei de bucatarie cu mici piulite si piluge, insfarsit darabani, trambitasi, cobzari si alti muzicanti, crestini si turci,, astfel ca trebue tinuta sau usa incuiata, sau punga deschisa.

Boboteaza, care e zi foarte solemna pentru Biserica Orientala, pentru botezul lui Cristos, paicii stropesc cu apa mirositoare obrazul celor in stare a multami cu bacsis si chiar in ziua urmatoare, de Sf. Ioan, in cel mai strasnic ger, multimea se imbranceste in rau, care in acea zi simbolizeaza Jordanul; unii amici mi-au povestit, ca pentru a se razbuna impotriva cuiva, se platia sa fie aruncat in apa, iar daca adversarul oferea mai mult, se arunca celalalt in apa.”

In concluzie, cateva secvente de viata ale stramosilor nostri, asa cum s-au pastrat ele in relatarile calatorilor straini:

Daca Occidentul medieval se mandrea cu constructii impunatoare si orase fastuoase, spatiul balcanic al tarilor dunarene se supunea, in cu totul alte conditii, altor reguli. In descrierea sa din 1549, Anton Verancsics remarca foarte sec cu privire la urbanismul din Transilvania, Moldova si Tara Romaneasca: „Orase nu sunt deloc in aceste tari si nici o civilizatie oraseneasca si nici cladiri mai impunatoare' Se diferentiau doar cetatile de scaun. O Targoviste, pentru Tara Romaneasca, despre care italianul Franco Sivori vorbeste in termeni de lauda. „Locuintele sunt mai bune si mai mandre', iar „palatul principelui, cladit de stramosii lui, e de proportii mari si de o arhitectura ingrijita; a fost de indata marit de Inaltimea Sa, care i-a adaugat camere frumoase si mandre. A pus sa se faca, cu mare osteneala si cheltuiala, pe esplanada, o fantana, aducand apa de la un izvor departat de oras cu mai putin de patru mile, trecand-o pe sub pamant prin niste jgheaburi groase din lemn de brad'

Bucurestiul arata mult mai jalnic in ochii altui calator, francezul Pierre Lescalopier, care il prezinta pe la 1574 ca pe „un oras unde nu am vazut nici o cladire frumoasa'. Palatul domnului Alexandru Mircea „era facut din lemnarie umpluta cu chirpici de pamant amestecat cu paie tocate. Pentru a vorbi cu el [cu domnul] am fost dusi intr-o sala mare cu covoare turcesti si cu o treapta mai inalta de jur imprejur, la o inaltime de trei picioare ca in caravanseraiuri'.

Moldova apare si mai saracacioasa in ceea ce priveste urbanizarea. Doar trei cetati sunt amintite de Verancsics: Suceava, resedinta domneasca, Hotinul si Neamtul, ele fiind pomenite deoarece impuneau prin prezenta constructiilor de piatra.

Lescalopier pomenea despre salile mari cu „covoare turcesti' si de „jetul inalt' in care statea principele. Situatia ramanea aceeasi, pana in apropiere de sec. XVIII, pentru a numi sala de oaspeti si de consiliu. Dar, treptat-treptat, si aici lucrurile se vor schimba, cel putin in privinta interioarelor. Germanul Paul Strassburg, la 1632, vorbind despre Palatul domnesc din Targoviste, arata ca peretii erau „imbracati in covoare, tapiserii, draperii de matase stralucind de aur si argint. Scaunele, acoperite cu o panza foarte fina de in, sunt impodobite cu tinte de aur si de argint'. Similitudini se gasesc, pe la 1702, si in descrierile Palatului domnesc din Iasi: o sala „foarte mare, dar si foarte innegrita de fum', cu un „fotoliu' acoperit cu matase si banci de-a lungul peretilor, drapate in postav de culoare rosie.

Din amintirile calatorilor straini reiese o inclinatie a stramosilor nostri  catre ospete si petreceri. Se manca mult, divers, dar ochiul critic al strainilor, obisnuiti cu rafinamentele curtilor occidentale, ramanea vigilent in observatii. „Mancarurile lor – nota Antonio del Chiaro, multi ani secretar al lui Brancoveanu – sunt foarte imbelsugate, dar nu sunt bine gatite si, ceea ce-i si mai rau, se mananca reci, dat fiind ca in Tara Romaneasca bucataria se afla intr-un colt al curtii si deci foarte departe de casa'. Alti oaspeti raman profund marcati de multimea efectiva a bucatelor si de durata mesei. „Bucatele nu se ridicau tot timpul mesei si multe ceasuri in sir se tot puneau mereu felurile unele peste altele, incat s-au inaltat, cu incetul, intr-o gramada ca o movila' Dupa traditionalul spalat, igienic, al mainilor, masa se continua, dupa obiceiul turcesc, fie cu o cafea si „lulea cu tutun' sau cu un vin bun. Ospetele mai deosebite, nuntile sau botezurile, deveneau, prin organizare, petreceri in toata regula. Despre un astfel de eveniment important, cum era nunta domnitei Ilinca, fiica lui C-tin Brancoveanu, cu paharnicul Scarlatache Mavrocordat, la 1698, sticlarul neamt Georg Franz Kreybich isi amintea: „Dupa terminarea ospatului, in aceeasi sala in care pranzise, a fost ridicata o cetate, impresurata de turci, iar in cetate erau nemti. Turcii bateau cetatea cu tunuri si bombarde si-i sileau sa se predea si sa ceara pace. Si s-au facut multe alte jocuri si tot felul de dansuri, turcesti, arabesti, chinezesti, tataresti, frantuzesti, spaniole si lesesti'.

Atractiile curtilor domnesti  erau diverse si, de cele mai multe ori cu foarte mare greutate achizitionate. Nu numai tesaturi, despre care Paul de Alep vorbeste in termeni extrem de laudativi: „covoare deosebit de alese, servete persane, indiene, de Gaza', perne de divan sau cearceafuri cusute cu fir aurit, ci, mai ales, obiectivele din metale pretioase. In 1585, un calator strain ne descrie „o trasurica de doi sau trei scuzi, trasa de un cal, atat de joasa si de usoara incat intr-un loc primejdios se putea trece ridicand-o pe umeri; in ea nu pot incapea decat un singur om cu salteaua si merindele sale'. Trasura domnului poate avea uneori coviltirul pictat, putea fi trasa de un atelaj de sase cai – ca in timpul lui Matei Basarab sau Vasile Lupu –, poate fi o „careta domneasca, aurita toata' sau chiar o „trasura fara roate, numita in limba lor sanie' (Paul de Alep). Pentru boieri existau „carete cu doi cai', unde „vizitiul nu sade pe capra, in fata, ca la noi, ci calare pe calul din stanga', iar „in trasura (cand nu e facuta dupa moda nemteasca) nu sunt jilturi sau altceva pentru a sedea, ci covoare si perne mari acoperite cu catifea sau cu alta stofa..' Calugarul italian Nicolò Barsi vorbeste despre un „haransament lucrat, dupa moda turceasca, cu margaritare, cu aur si cu tot felul de nestemate', fraul fiind „batut aproape peste tot cu peruzele, diamante si rubine', fruntariul calului putand „o tufa de pene prinse in pietre scumpe si aur, tot asemenea si scara de la sa'

Dupa cum se observa multe din obiceiurile populare s-au pastrat pana in zilele noastre: cele legate de nunta, de Paste, Craciun, ceea ce ne demonstreaza unitatea si continuitatea poporului roman.

Importanta  marturiilor calatorilor straini despre Tarile Romane este deosebita, deoarece acestea ne ajuta sa ne cunoastem mai bine stramosii, sa intelegem mai bine evenimentele din istoria poporului nostru si prin ei, Tarile Romane au fost cunoscute pe plan international.












Copyright © Contact | Trimite referat


Ultimele referate adaugate
Mihai Beniuc
   - Mihai beniuc - „poezii"
Mihai Eminescu Mihai Eminescu
   - Mihai eminescu - student la berlin
Mircea Eliade Mircea Eliade
   - Mircea Eliade - Mioara Nazdravana (mioriţa)
Vasile Alecsandri Vasile Alecsandri
   - Chirita in provintie de Vasile Alecsandri -expunerea subiectului
Emil Girlenu Emil Girlenu
   - Dragoste de viata de Jack London
Ion Luca Caragiale Ion Luca Caragiale
   - Triumful talentului… (reproducere) de Ion Luca Caragiale
Mircea Eliade Mircea Eliade
   - Fantasticul in proza lui Mircea Eliade - La tiganci
Mihai Eminescu Mihai Eminescu
   - „Personalitate creatoare” si „figura a spiritului creator” eminescian
George Calinescu George Calinescu
   - Enigma Otiliei de George Calinescu - geneza, subiectul si tema romanului
Liviu Rebreanu Liviu Rebreanu
   - Arta literara in romanul Ion, - Liviu Rebreanu











Scriitori romani