Imparatul Tiberius II referat





Imparatul Tiberius II





Tiberius II (578-582) s-a aratat binevoitor fata de monofizism. Avand o atitudine dezaprobatoare fata de persecutarea acestora. Il indemna pe patriarhul deosebit de zelos sa nu se asemene cu Diocletian . Insa permitea Bisericii „sa se rafuiasca in modul cel mai crud“ cu evreii, cu donatistii si nu numai. Cu aceasta ocazie imparatul adauga vistieriei statului averile acestora.

Tulburarile produse de neintelegerile doctrinare il sileau pe acest imparat „destul de rabdator si bland“ sa recurga la masuri drastice si chiar la executii

Eutihie si Tiberius II au avut o relatie destul de cordiala. Eutihie proorocise lui Tiberius, pe vremea cand acesta era comite ca va ajunge imparat, ceea ce s-a si intamplat.

Cu putin timp inainte de moartea patriarhului, Tiberius a fost chemat de acesta care i-a spus ca nu va mai trai mult dupa mutarea sa la cele vesnice. In noaptea care a urmat Duminicii Tomei din anul 582 patriarhul a murit. La 14 august, in acelasi an, si-a dat obstescul sfarsit si imparatul (Theophanes spune ca s-a otravit cu „pomusoare“ ), dupa ce, in ajun i-a transmis lui Mauricius puterea deplina.


Imparatul Mauricius


Mauricius a adus la curte, foarte multe rude ale sale, oferindu-le diverse posturi. Printre astfel de protejati se numara si un episcop, Diocletion cu numele.

Sub acest imparat Biserica si-a consolidat puterea, desi el tolerant in problemele religioase.

De epoca sa se leaga disputele cauzate de luarea titlului de „ecumenic“ de catre patriarhul de atunci al Constantinopolului, Ioan IV Postitorul. Acesta din urma devenise patriarh in urma mortii lui Eutihie. Barbat aspru cu trupul sau (manca si dormea putin, cu genunchi lipiti de piept; intr-o anume perioada a vietii sale nu a baut nimic timp de sase luni), Ioan a trezit atat de mult admiratia basileului, incat la moartea sa, Mauricius si-a insusit patul in care dormea sfantul si se culca in el, nadajduind ca asa va castiga vreun har .

Patriarhul, cu permisiunea basileului, si-a luat, in anul 588, cu ocazia unui sinod care a trebuit sa analizeze acuzatiile (care au fost dovedite nejustificate) aduse patriarhului Grigorie al Alexandriei, titlul de „ecumenic“. Chiar daca acesta era onorific[7] , faptul a starnit o reactie adversa din partea papei Pelagiu (578-590). Urmasul acestuia, papa Grigorie cel Mare (590-604) a protestat vehement impotriva acestei actiuni a partiarhului Ioan. A scris acestuia ca titlul „este diabolic si blasfemator, caci prin el episcopul de Constantinopol se substituie lui Hristos care singur este episcop ecumenic“ .

Nici protestele catre imparateasa Constantina, sotia lui Mauricius, nici scrisorile catre ceilalti patriarhi din Rasarit carora papa le cerea sa respinga acest titlu nu au schimbat situatia cu ceva. Sprijinit de imparat, Ioan s-a numit in continuare patriarh ecumenic. De asemenea, titulatura a fost pastrata si de succesorul sau, Chiriac (596-606) si de la acestia de catre toti ierarhii care au pastorit pe scaunul intemeiat de Sf. Ap. Andrei. Doar tiranul imparat Focas (602-610), a interzis in anul 607 patriarhului Toma I (607-610) sa poarte titlul de „ecumenic“.

Vazand ca protestele sale sunt zadarnice, Grigorie cel Mare si-a luat, in semn de smerenie, titlul de „servus servorum Dei“ . El refuzase, ce-i drept, pe cel de „papa universalis“ cu care i se adresa patriarhul de Alexandria .



Imparatul Mauricius si-a exercitat influenta si in viata liturgica a Bisericii. Inca din secolul al V-lea se sarbatorea in Siria Adormirea Maicii Domnului (15 august). Spre sfarsitul secolului al VI-lea el a dat un edict prin care aceasta sarbatoare devenea obligatorie pentru toti crestinii . La fel procedase si Justinian in 542 cu praznicul Intampinarii Domnului (2 februarie) .

La moartea lui Ioan IV Postitorul tronul ecumenic a fost ocupat de patriarhul Chiriac. El incheie sirul ierarhilor contantinopolitani ai secolului al VI-lea. Tronul lui Mauricius va fi uzurpat de tiranul Focas, cel care va preceda pe marele impaat al secolului al VII-lea, Heraclius.




S.B. Daskov, op. cit., p. 108.

Ibidem.

Ibidem.

Ibidem.

S.B. Daskov, op. cit., p. 111.

Idem, p. 111.

Jean Meyendorff, op. cit., p. 37.

Eusebiu Popovici, op. cit., p. 88.

In traducere, „slujitorul slujitorilor lui Dumnezeu“.

Aceeasi problema  la Jean Meyendorff, op. cit., p. 36-37.

Eusebiu Popovici, op. cit., p. 230.

Ibidem.











Copyright © Contact | Trimite referat


Ultimele referate adaugate
Mihai Beniuc
   - Mihai beniuc - „poezii"
Mihai Eminescu Mihai Eminescu
   - Mihai eminescu - student la berlin
Mircea Eliade Mircea Eliade
   - Mircea Eliade - Mioara Nazdravana (mioriţa)
Vasile Alecsandri Vasile Alecsandri
   - Chirita in provintie de Vasile Alecsandri -expunerea subiectului
Emil Girlenu Emil Girlenu
   - Dragoste de viata de Jack London
Ion Luca Caragiale Ion Luca Caragiale
   - Triumful talentului… (reproducere) de Ion Luca Caragiale
Mircea Eliade Mircea Eliade
   - Fantasticul in proza lui Mircea Eliade - La tiganci
Mihai Eminescu Mihai Eminescu
   - „Personalitate creatoare” si „figura a spiritului creator” eminescian
George Calinescu George Calinescu
   - Enigma Otiliei de George Calinescu - geneza, subiectul si tema romanului
Liviu Rebreanu Liviu Rebreanu
   - Arta literara in romanul Ion, - Liviu Rebreanu











Scriitori romani