Pictori, Artisti Michelangelo Buonarroti



Michelangelo Buonarroti (1475-1564)


Michelangelo se naste la Florenta intr-o veche si numeroasa familie de nobili. Tatal sau, Lodovico , aflat la a doua casatorie, se ocupa in exclusivitate cu administrarea averii mostenite a familiei. Acesta nu admite ca fiul sau sa devina pictor, sau artist de vreun fel, sub pretextul ca nici un Buonarroti nu a lucrat vreodata cu mainile. Tanarul de treisprezece ani, indragostit de orasul sau natal, de raul Arno si de dealurile de la Settignano, pentru care isi face aproape un cult, este primit de maestrul Ghirlandaio in bottega sa. Mercantilul Lodovico permite asta doar pentru ca maestrul promite sa-i dea bani ca sa-l aiba pe Michelangelo ucenic. Michelangelo nu aduce nici un ajutor bottegei, frescele sale sunt mult mai vii decat cele ale lui Ghirlandaio si sar in ochi ca un strop de viata intr-o mare moarta.



Florenta cu peisajele ei ca sculptate in marmura indeamna nemultumitul artist spre o alta forma de exprimare artistica, sculptura. La Settignano invata pentru prima data sa manuiasca dalta si ciocanul de la familia de pietrari Toppolino. Apoi, cu ajutorul prietenului sau Granacci ajunge la scoala de sculptori din gradina ilustrului bancher Lorenzo de Medici, Il Magnifico, mare iubitor de arta clasica, cu un gust desavarsit. Scoala este condusa de Bertoldo, invatacelul lui Donatello, sculptorul care a revolutionat sculptura Operele lui au fost primele de la vechile sculpturi grecesti incoace, care erau desprinse de fundal, erau tridimensionale, si nu mai erau privite ca obiecte decorative, ci recunoscute ca opere de arta la fel de valoroase ca si picturile. Abilitatile lui Michelangelo sunt testate timp de un an, in care este persecutat fara scrupule de Bertoldo pentru a-i testa perseverenta. Prima lui sculptura in marmura o executa in taina, un faun, care-i atrage atentia lui Il Magnifico si il invita sa locuiasca la palat, unde va fi tratat ca un membru al familiei. In gradina lui Lorenzo studiaza opere de arta din Grecia Antica si opere ale lui Donatello. Tot la palat, Michelangelo este instruit de cei mai de vaza umanisti, membri ai Academiei Platon, instaurata de bunicul lui Lorenzo, Cosimo de Medici, si anume de Pico della Mirandola, Angelo Poliziano, Leon Battista Alberti si Luigi Pulci. Invata greaca, latina, istorie, filozofie si arta, cu nimic mai putin nobila decat sculptura, de a scrie sonete.

Dupa moarte lui Lorenzo Michelangelo pleaca la Roma in cautarea unei slujbe. Aici ajunge sa sculpteze pentru niste familii de nobili, iar apoi in slujba papei, dar aici nu mai este tratat cu aceiasi ospitalitate ca in casa Medicilor. In timpul vietii sale a schimbat mai multe pontificate, a fost tratat ca un slujbas , prost platit, dar si apreciat si respectat pentru talentul si firea sa impulsiva. In tot acest timp familia lui era dependenta financiar de el, nici unul din fratii sai ne fiind un negustor destul de priceput. Viata nu a fost intotdeauna cea pe care si-a dorit-o. Papii nu l-au lasat doar sa sculpteze, au abuzat de talentul sau la maxim. Asa a ajuns sa picteze tavanul Capelei Sixtine inspirat din Geneza, sa ridice cavouri pentru familia Rovere si papa Iulius al 2-lea si sa devina arhitectul catedralei Sfantul Petru, pe care nu a ajuns sa o termine. Tinzand mereu spre perfectiune si noutate a inovat un nou model de schele care nu atingeau tavanul Sixtinei, a elaborat un sistem de aparare a zidurilor Florentei impotriva atacului papal, a facut poduri si drumuri in locurile cele mai neaccesibile pentru a putea transporta marmura mai fina decat cea de Cararra (de la Terrasanta).

Din dorinta de a fauri sculpturi realiste, pline de viata, Michelangelo s-a dedicat anatomiei timp de un an si a facut nenumarate disectii la morga manastirii Santo Spirito din Florenta, lucru interzis prin lege. Datorita acestor studii a ajuns sa atinga perfectiunea in sculpturile si picturile lui anatomice, perfectiunea pe care chipul sau cu o nara zdrobita nu a putut-o avea niciodata. Artistul traieste in operele sale, omul ramane fara sange si fara suflet caci toata viata ii ramane in arta, singurul lucru pentru care merita sa traiesti. Operele lui sunt profund umane, nu mai au nimic din imaginile simbolice ale sfintilor, care nu respectau proportiile anatomice, care transmiteau doar un adevar spiritual. Iisus rastignit pe cruce are capul aplecat in directia opusa genunchilor pentru a intensifica efectul dramatic. Iisus al lui este un om robust, nu acel om slab, indecis, resemnat in fata soartei, care nu ar fi putut niciodata cara o cruce pe Golgota. Reprezentarile lui ale Fecioarei cu Pruncul pun in centrul atentiei sentimentele mamei, care este indurerata pentru ca stie ce i se va intampla fiului, ar vrea sa-l salveze, dar mai stie ca nu i se poate impotrivi Domnului. Pruncul este reprezentat pentru prima data cu spatele, tinzand ca un sugar oarecare spre sanul protector al mamei. Michelangelo nu se sfieste sa reprezinte oameni goi, pentru ca nu vrea sa le ascunda frumusetea, perfectiunea, zbuciumul interior care se reflecta in incordarea fiecarui muschi. Uriasul David, tanarul inca neinitiat in lupta cu Goliat, a devenit simbolul frumusetii masculine, simbolul unei Florente libere. Primul lui carton numit Scaldatorii reprezinta victoria florentinilor la Cascina si trebuia sa rivalizeze cu Lupta de la Anghiari a lui Leonadro da Vinci, fiecare dintre personaje trebuia sa fie ' cite un David, un portret intreg al omenirii, izgonita pe neasteptate din paradisul ei de o clipa '.

Dragoste lui Michelangelo a fost mereu marmura, dar a iubit totodata si frumosul, omenescul, si a fost mereu in cautarea adevarului. Prima oara cand s-a indragostit a fost in gradina Medici, de Contessina de Medici, un inger firav si sensibil, intr-un contrast izbitor cu voluptatea lui Michelangelo si a operelor sale. Contessina il stimula sa lucreze impatimit, dar uita de ea in momentul in care punea mana pe dalta si ciocan Aceasta dragoste pura si infantila si-au purtat-o pana la moarte. Prima femeie a cunoscut-o la Roma, Clarissa, amanta unui nobil. Dragostea carnala pentru aceasta femeie, al carei trup il admira, a fost ca o descatusare a pasiunii tineretii, ceva pamantean de care avea nevoie omenescul din el, ca sa lase apoi divinul sa creeze. La aproape saizeci de ani Mihelangelo intalneste o vaduva, pe marcheza Vittoria Colonna, o femeie pioasa, cultivata, care-i admira operele si pentru care simte o dragoste profunda spirituala. Tot in acest timp il leaga o dragoste plina de devotament si respect de amicul si totodata cel mai talentat ucenic al lui, Tommaso Cavalieri. Pe acesta il admira pentru frumusetea si gratia lui si isi aminteste cat de mult a suferit in tinerete de pe urma faptului ca nu era la fel de usor sa-si corecteze trasaturile fetei ca pe un desen in carbune.

Artistul a iubit singuratatea, momentele in care se epuiza prin munca, se distrugea (a orbit aproape pictand tavanul Sixtinei din cauza culorilor ce se prelingeau pe ochii lui, ramanea anchilozat dupa o zi de pictat in pozitii imposibile, renunta la somn in favoarea sculpturii) si isi crea lumea lui care-i permitea sa uite ca e om, ca are neajunsuri. Mereu complexat din cauza fizicului sau invidia oamenii care aveau aparent totul, ca Leonardo da Vinci, un pictor, sculptor, arhitect, inginer si om de stiinta foarte talentat, rafinat si de o frumusete rara. Nu putea sa inteleaga de ce acest om asa de talentat la pictura isi pierdea vremea cu stiinta, cu inventiile sale menite sa-l distreze pe ducele de la Milano si lasa atatea opere neterminate.

Michelangelo a invatat de la cei mai buni, a fost in preajma nobililor si papilor, in cele mai alese grupuri de intelectuali ale Italiei, s-a impus, s-a afirmat si s-a facut respectat. S-a realizat si pe plan afectiv, a trait patru minunate variante ale iubirii si nu a dus niciodata lipsa de prieteni. Mereu a avut piatra care i-a impartasit gandurile si sentimentele si care s-a lasat modelata in mainile sale ca lutul in mainile lui Dumnezeu. A fost un om credincios dar niciodata bigot. Asta nu putea fi, pentru ca se ruga Pietei lui, divinului din ea, deci divinului din el, creatorul.

Si in toamna vietii sale, cand a fost numit de papa sculptorul, pictorul si arhitectul Romei isi va aminti Michelangelo de platonicieni, de aceste spirite universale, de anii dedicati muncii in palatul Medici si de binefacatorul sau Il Magnifico, care l-au facut toate demn sa se numeasca urmasul lui Bertoldo , care a fost la randul lui urmasul lui Donatello. Michelangelo se stinge in al nouazecilea deceniu al vietii sale, la Roma, in prezenta celui mai drag prieten care-i mai ramasese, Tommaso Cavalieri. Toata viata i-a fost dedicata muncii si talentului, care au insemnat totodata o agonie si un extaz. A ramas mereu fidel sculpturii, prima arta cu care s-a ocupat omul preistoric, si singura capabila sa sfideze timpul, sa se pastreze proaspata si plina de viata ca in prima zi. Principiile lui au fost intocmai cum spunea Donatello :' Sculptura e arta care, indeparteaza tot ceea ce e de prisos din materialul in lucru si il reduce la forma plasmuita in minte artistului.'




Bibliografie - Agonie si Extaz de Irving Stone