Ecaterina Teodoroiu, eroina poporului roman



Ecaterina Teodoroiu



Ecaterina Teodoroiu , eroina poporului roman , si-a inscris numele , cu sange de jertfa , in paginile de aur ale istoriei nemului. Calauzita de cele mai nobile sentimente fata de patrie , ea a imbracat mai intai costumul alb de infemiera pentru raniti , apoi costumul de soldart , hotarata sa apere cu arma in mana pamantul stramosesc , aruncandu-se in focul marilor batalii din anii de la inceputul primului razboi mondial. A cazut eroic in luptele din Moldova , iar la Marasesti omorand stindarul romanesc si telul victoeiei.



Inflacarata gojanca este palida de curaj si patriotism pentru toate generatiile ce vor veni. Ea s-a ridict din randul taranimii , traind speranta nestramutata in viitorul fericit al urmasilor.

Ecaterina Teodoroiu a fost o fata de tarani saraci , care s-a nascut cu imaginea muntilor Carpati. Parintii Ecaterinei au muncit din greu pe mosia boierilui Pleniceanu. Cel de al treilea copil din 8 al lui Vasile si al Elenei Teodoroiu , este Ecaterina nascuta la 14 ianuarie 1894 , avea sa transforme familia Teodoroiu dintr-o necunoscuta intru-un nume de rasunet national.

De mic copil Catalina a avut o dorinta nestavilita : invatatura. Cand a sosit timpul de a merge la scoala , Ecaterina n-a ezitat si i-a spus mamei ca vrea sa invete si nu doreste sa ramana acasa ca fratii ei sau ca alti copii din Vladeni. Sprijinita de mama , care se mandrea ca are o fata cu multa dragoste de carte , devine eleva. Primele clase primre le-a urmat la Vladeni , iar celelte la Targu Jiu. Etapa mijlocie a studiilor urmate de Ecaterina este deastul de incorecta deorece arhiva scolii la care se propune ca a studiat a fost distrusa in timpul razboiului.

Partea finala a studiilor urmate de Ecaterina a constituit-o perioada de sapte ani parcursi la un liceu din Bucuresti pana in vara anului 1916.

Prima participare a eroinii in viata militara a fost consemnata in 1913 cand desi era eleva in anul V-a de liceu s-a inscris ca cercetasa la ingrijirea ranitilor in Targu Jiu.

Dupa intrarea Romaniei in razboi este intalnita la spitalul din Targu Jiu acordand ingrijiri medicale ranitiilor printre care si fratele sau mai mare Nicolaie.

Pentru Ecaterina intamplarea fratelui sau a fost convingerea ca razboiul nu este o joaca ci o constiinta a jertfii.

Dupa mai multe incercari de a participa pe front ca soldat activ , de fiecare data spunandu-i-se ca locul ei este in spital. Ecaterina hotaraste sa ia calea frontului. Comandanti au cedat la insistentele ei si au primit-o sa lupte alaturi de ostalii romani. Participa activ pe front la diferite actiuni de parca era soldat cu o foarte buna pregatire in domeniu. Toti erau mandri de ea si o respectau nespus de mult.

Intr-o zi de duminica 5-18 noiembrie Ecaterina a fost ranita dupa care a fost dusa la spital.

Pe front purta caciula de miel negru , palton negru si avea o arma in mama , era un bun comandant de lupta.

Ajunsa intr-un spital din Iasi eroina se reface spre mijlocul lunii ianuarie 1917 dupa care isi reia locul in lupta continand sa lupte cu vitejie si curaj imopotriva inamicului. Este rasplatita pentru munca sa cu diferite distinctii militare si ridicata la gradul sublocotenent primind comanda unui pluton de infirmerie.

Ofensiva din Moldova a fost pregatita cu mult tact si pricepere , dar au urmat zile pe front foarte grele pentru ostasii romani. Incurajati de Ecaterina care era in fruntea plutonerului sau , soldatii romani rezistau atacului crud al inamicului. La 22 august 1917 in timp ce isi inbarbata plutonul cu vorbe " Inainte baieti , inainte" Ecaterina a fost lovita de doua gloante , lovind-o mortal.

Pilda rara a unui cald entuziasm , unit cu cea mai stralucitore energie, aceea pe care unii au numit-o cu drept cuvant "Eroina de la Jiu" ; si-a dat jertfa suprema , lipsita de orice trufie , de orice desarta ambitie , numai din dragostea de a apara pamantul tarii noastre , contropit de dusmani.

Ecaterina Teodoroiu a fost la inaltimea celor mai viteji aparatori ai tarii sale , pe care i-a intrecut prin puterea cu care isi invingea slabiciunea feminina , stiind sa dovedeasca vigoarea barbatiei de trup si suflet.

A luptat ca un viteaz din alte vremuri la Targu Jiu , ea a desfasurat o energie rara impotriva "mortii sale" care a servit pe camarazii ei bolnavi de tifos. Pornise din nou in lupta cu un avant renascut , cu nadejdea ca va contribui si ea la opera cea mare a razbunarii , si a carei pregatire a luat parte activa.

Si-a dat viata cu simplicitatea eroismului adevarat pentru ca asa credea sufletul ei ca i se implineste datoria vietii.