Europa crestina a secolului al XI CRUCIADELE referat












CRUCIADELE

















SPISSACK ALEX-CRISTIAN

Clasa a VI-a B






CRUCIADELE


Europa crestina a secolului al XI- lea se afla in plina expansiune dupa ce supravietuise unui numar important de crize grave. Printre inamicii fortati sa se retraga se numarau si arabii musulmani din Spania si Sicilia.

Pe neasteptate, europenii au inceput sa-si indrepte atentia, cu scopul invaziei, asupra indepartatei zone de est a bazinului mediteranean, controlata de musulmani. In centrul acestei zone se afla Tara Sfanta,venerata de crestini, ca fiind locul in care a trait si a murit Isus din Nazaret. Acest razboi a devenit unul sfant, in care cei implicati au " luat crucea " si au devenit cruciati ( de la cuvantul latinesc crux - cruce).

Timp de mai multe sute de ani, Bizantul a servit ca zona tampon a crestinismului fata de islamismul militant. Dupa infrangerea de la Manzikert din 1071, prin pierderea aproape in totalitate a Asiei Mici care reprezenta o sursa de forta de munca si bani, bizantinii au fost obligati sa solicite ajutorul Papei prin Imparatul Alexius I. Spre deosebire de arabi care fusesera mai retinuti, invingatorii erau turci selgiucizi, nomazi fiorosi convertiti la islamism care au devenit principala putere din Orientul Mijlociu si care se impuneau in mod violent in fata pelerinilor europeni care vizitau locurile sfinte.

Toate acestea l-au determinat pe Papa Urban II sa predice in favoarea unei cruciade, in anul 1095, in cadrul conciliului de la Clermont. Recucerirea Tarii Sfinte de catre crestinatate a devenit atat de importanta, incat crima, jaful, infiintarea unor noi domenii, erau perfect acceptabile fiind vorba de "necredinciosi" care nu meritau nimic altceva. Toate acestea au fost primite cu mare entuziasm si in diferite parti ale Frantei, Germaniei si Italiei incep sa se organizeze expeditii militare, numite cruciade. Mii de oameni au format armate care inaintau omorand evrei, jefuind si creand neliniste pe unde treceau.

Ei ajung sub conducerea lui Petru Eremitul si Walter cel Sarac la Constantinopol, capitala Bizantului si sunt transportati de imparatul Alexius in Asia Mica, unde sunt zdrobiti de turcii selgiucizi.

Prima cruciada a inceput atunci cand contingente de cavaleri si razboinici condusi de nobili precum: Raymond de Toulouse sau Godfrei de Bouillon , au ajuns la Constantinopol. Ei erau nobili cu domenii mici, direct interesati de noi cuceriri, barbati independenti, uneori chiar periculosi, nu mercenarii disciplinati pe care si i-ar fi dorit imparatul. Totusi el a reusit sa-i determine sa-l recunoasca imparat al oricaror teritorii bizantine recucerite. Intelegerea a functionat numai in cazul cuceririi orasului Niceea, nemaifiind respectata dupa prima victorie de la Dorylaeum.

In general,soarta bataliilor era incerta deoarece sagetile turcesti nu razbateau prin armura si provocau de regula rani usoare, in timp ce armele arcasilor cruciati avau o raza de actiune mai mare si produceau rani mai severe. De regula, rezultatul oricarui conflict depindea de strategie, coordonare si unitatea comandantilor, punct care lasa mult de dorit in tabara europeana.

Cu o mare doza de noroc si datorita fragmentarii in mici state rivale a domeniilor turcesti, au fost cucerite in 1098 marele oras Antiohia si in 1099 chiar Ierusalimul, ocazie pentru desfasurarea unui masacru general.



Dupa aceasta o mare parte a cruciatilor au preferat sa se intoarca acasa; cei ramasi, luptand in continuare, au infiintat in final patru state: regatul Ierusalimului, comitatul Tripoli, principatul Antiohiei si comitatul Edessei.

Godfrei de Bouillon a fost ales primul conducator al regatului Ierusalim si practic, cu autoritate limitata, si a celorlalte state. Statele cruciatilor nu au reusit sa se extinda pana la frontierele naturale desertice care le-ar fi usurat mult apararea si fiind sub permanenta amenintare a turcilor, practic nu se aflau niciodata in siguranta. Turcii detineau controlul asupra unor mari orase cum ar fi Alepp si Damasc, in timp ce cruciatii conduceau o populatie majoritar musulmana si supravietuiau numai fiind sustinuti de doua grupari militare:Cavalerii Templului (templierii) si Ordinul ospitalierilor (Ioanitii). Acestea erau grupari organizate dupa principii monahale, dar erau formate din razboinici ce aveau sarcina de a aparaTara Sfanta si de a lupta impotriva necredinciosilor.

La sfarsitul anilor 1120, turcii au atins un mare grad de unificare si expansiunea cruciatilor a fost oprita, Edessa a  fost recucerita de turci ceea ce i-a determinat pe europeni sa puna la cale o noua expeditie militara. Condusa de Ludovic al VII-lea, regele Frantei si Conrad al III-lea imparatul Germaniei, cea de-a doua cruciada a reprezentat un esec, datorita lipsei de abilitate, coordonare si planificare a francilor.

In anul 1180 conducatorul kurd de geniu Saladin isi face aparitia pe scena cruciadelor, reunifica Egiptul si Orientul Mijlociu musulman si ii invinge pe cruciati la Tiberas, captureaza Ierusalimul si cucereste restul regatului cu exceptia marelui port Tyr. Cu scopul de a salva principatele ramase si de a recastiga Ierusalimul, s-a organizat a treia cruciada, cea mai faimoasa.

Imparatul romano-german Frederic I Barbarossa a strabatut Europa si Asia Mica dar a pierit in urma scufundarii accidentale a vasului, insa alti doi monarhi englezul Richard I Inima de Leu si regele Frantei Filip II August au reusit sa ajunga la destinatie si ostilitatile au inceput. Pe drum regele Richard a cucerit Ciprul, apoi dupa un asediu de doi ani, cruciatii au obtinut marele oras portuar Accra, dupa care si-au continuat drumul spre Ierusalim. Luptele grele sub conducerea lui Richard impotriva lui Saladin precum si respectul reciproc pe care cei doi si-l purtau, reprezinta cele mai cunoscute episoade ale istoriei cruciadelor, finalizate prin victoria crestinilor din 1191 la Arsuf. Datorita neintelegerilor dintre cruciati, tratatul din 1192 a consfintit pana la urma controlul asupra litoralului, cu mentiunea ca pelerinilor li se permitea intrarea in Ierusalim care ramanea al turcilor.

Ceva mai tarziu, dupa plecarea regelui Richard, o a patra cruciada a fost deturnata de la scopul initial de catre venetieni care au obtinut orasul Zara, controlul asupra Constantinopolului prin imparatul pus de ei si suprematia comerciala. Din ce in ce mai greu de stapanit, cruciatii au sfarsit prin a jefui orasul si a profana locurile sfinte, dand frau liber resentimentelor fata de sofisticata cultura greceasca si credinta ortodoxa a locuitorilor.

Alte patru cruciade au fost organizate in afara Europei, insa doar una, a sasea s-a mai organizat in Tara Sfanta. Cu toate ca a fost excomunicat, conducatorul ei, imparatul romano-german Frederic al II-lea a reusit sa cucereasca Ierusalimul, Bethleemul si Nazarethul, dar nu pentru mult timp, deoarece sultanul Egiptului a trecut la cucerirea fortificatiilor cruciatilor.

Ultima incercare, condusa de Ludovic cel Sfant al Frantei si printul Edward al Angliei in 1271, a esuat la Tunis dupa ce Antiohia, Jaffa si Tripoli au fost cucerite de sultanul Egiptului. Practic victoria musulmana din 1291 asupra orasului Accra a pus capat prezentei francilor pe continent si expeditiilor militare numite cruciade.

Rezultatele cruciadelor constau doar in familiarizarea cu cultura si stiinta islamice, cu deprinderea gustului pentru mancaruri exotice, matasuri, covoare, etc., lucruri care probabil s-ar fi petrecut oricum in timp. In acelasi timp, antagonismele dintre catolici si ortodocsi, dintre crestini si musulmani s-au ascutit, imperiul bizantin desi aparat de cruciati tot a fost pradat, astfel incat, din punctul de vedere al europenilor, cruciadele au reprezentat un esec aproape total, un episod fascinant dar prematur al istoriei expansiunii europene.









Copyright © Contact | Trimite referat