Regatul Dac in Antichitate in timpul lui Burebista, Razboaiele unificatoare ale lui Burebista, Statul si societatea dacica referat





Statul Dac in antichitate

Regatul Dac in timpul lui Burebista

 

 

 

Statul geto-dac s-a constituit la o treapta avansata a dezvoltarii societatii tracilor de nord. Procesul de unificare a tracilor de nord a fost generat de mai multi factori.
E necesar sa mentionam in primul rand premisa economica, in cea de a doua etapa a epocii fierului (Latene) in spatiul locuit de daci au fost realizate progrese considerabile in metalurgia fierului: colectionarea brazdarului de fier (secolul al II-lea i.Chr.), a altor unelte de munca cu o productivitate mai inalta, a diferitor arme etc.

In acelasi timp, se amplifica schimburile economice cu orasele si statele vecine, mai ales cu orasele-colonii grecesti. Negustorii eleni aduceau in localitatile geto-dace obiecte de arta, bijuterii, vin de calitate in amfore etc., iar de aici procurau produse agricole, miere, blanuri s.a. Ca urmare a dezvoltarii relatiilor comerciale s-a impus circulatia monetara.
Aceste schimbari dinamizau tot mai mult legaturile din interiorul spatiului locuit de tracii de nord. La inceput, in secolul al IV-lea i.Chr., se raspandeau monedele oraselor grecesti (Istria, Tira), a Macedoniei, Traciei elenizate. Spre sfarsitul secolului al IV-lea apare moneda proprie geto-daca. Monedele prezentau imitatii ale celor de argint batute in Macedonia sub Filip al II-lea si apoi sub Alexandru cel Mare, fiind raspandite pe intreg spatiul locuit de geto-daci.
Nivelul atins cu timpul de societatea geto-daca a favorizat mai tarziu si legaturile ei sub diverse forme cu civilizatia romana. Cu incepere din secolul al II-lea i.Chr., odata cu penetratia economica romana in Peninsula Balcanica, in spatiul geto-dacic patrund obiecte de export romane (ceramica, piese de argint, bronz, fier si sticla, precum si monede romane). Bastinasii exportau vite, piei, blanuri, grane, lemn si alte produse. Influenta romana se resimte si in viata spirituala: in religie, in scriere cu litere latine, in acumularea cunostintelor stiintifice etc. Contactul cu romanitatea a favorizat declansarea procesului de romanizare.
Toata comunitatea tracilor de nord recunosteau acelasi zeu suprem - Zamolxis, iar aceasta favoriza consolidarea lor etnica. Herodot scria, ca getii "nu recunosc alt zeu afara de al lor". Acest pasaj a fost interpretat de catre cunoscutul istoric roman Vasile Parvan drept o dovada ca getii credeau intr-o singura zeitate, adica erau monoteist; in realitate Zamolxis era zeul suprem, aflat in varful unui panteon restrans, in acest panteon se mai afla zeita Bendida (ea prezenta cultul fertilitatii), o zeita (caruia nu i s-a pastrat numele) ce prezenta cultul ocrotirii caminului familiar, era de asemenea raspandit cultul zeului razboiului (calaretul trac) s.a. Geto-dacii au creat lacasuri de cult - sanctuare. Constructiile acestor sanctuare demonstreaza ca geto-dacii aveau cunostinte in domeniul matematicii si astronomiei (sanctuarele de la cetatea Blidaru, Sarmizegetuza, Butuceni (Orhei) s.a.).
Unificarea politica a geto-dacilor a fost favorizata si de evenimentele externe. O primejdie reala pentru geto-daci a prezentat patrunderea romanilor in zona Marii Negre si in Dobrogea (secolul I i.Chr.). Totodata, in aceasta perioada scade atat puterea triburilor celtice, asezate in vestul spatiului Carpato-Dunarean si in zona intracarpatica, cat si rolul militar si politic al tribului germanic al bastarnilor, stabiliti in secolele III-II i.Chr. in regiunile de silvostepa dintre Carpati si Nistru.

Aparitia formatiunilor social-politice premargatoare organizarii statale.
Nivelul inaintat de dezvoltare a societatii geto-dace in a doua etapa a epocii fierului a favorizat accentuarea diferentierii sociale si aparitia unor formatiuni social-politice anterioare organizarii statale. Forma de organizare social-politica era prezentata la acea etapa de uniuni tribale, conduse de sefi militari (unii dintre acestea sunt mentionati in izvoarele scrise si pe monede, cu denumirea de basilei).
O asemenea uniune (comunitate) si organizare a geto-dacilor intalneste la 514 regele persan Darius in Dobrogea in timpul conflictului sau cu scitii. Informatii pretioase despre o alta uniune de triburi geto-dace de la nord de Dunare ne transmite istoricul grec Adrian din secolul al II-lea i.Chr. El a descris atacul lui Alexandru Macedon din anul 335 i.Chr. asupra getilor din Campia Dunareana. Getii concentrase langa o cetate slab intarita 4000 de calareti si 10.000 de pedestri. In fata puternicii osti ale lui Alexandru ei au preferat sa se retraga, fiind urmariti de pedestrimea macedoneana, care isi croia drumul prin lanurile de grau ale getilor.
De asemenea in Campia Munteana devine cunoscuta la sfarsitul secolului al IV-lea I.Chr, o puternica uniune politica a getilor, condusa de regele Dromichaetes. in anul 300 I.Chr. Dromichaetes infrunta o campanie militara a regelui macedonean al Traciei - Lysimach, facandu-l prizoner pe fiul acestuia, intr-o noua campanie la 292 i.Chr. Lysimach este din nou infrant de catre Dromichaetes si este luat chiar el prizonier. Dromichaetes, insa, nu-l omoara, ci da un ospat regal in onoarea lui si il elibereaza in schimbul pacii, casatorindu-se cu fiica lui Lysimach.
In secolele III-II I.Chr, izvoarele mentioneaza doi basilei geto-daci, care aveau sub autoritatea lor colonia Histria. Este vorba de Zalmodegikos, apoi de Rhemaxos. in Transilvania si in vestul Moldovei (prin anul 200 I.Chr.) era cunoscuta capetenia unei uniuni tribale - Oroles, care, fiind infrant de bastarni, si-a chemat din nou oastea la lupta, iesind biruitor. Tot in aceasta zona este situata de izvoarele scrise (Trogus Pompeius) stapanirea regelui dac Rubobostes in a doua jumatate a secolului al II-lea I.Chr.)
Uniunile tribale mentionate mai sus corespundeau etapei de organizare social-politica a geto-dacilor, care a precedat aparitia statului condus de Burebista.

Razboaiele unificatoare ale lui Burebista.
In anul 82 i.Chr. (dupa cum rezulta din afirmatia istoricului lordanes) isi incepe activitatea sa de unificator al triburilor geto-dace Burebista, conducatorul unei uniuni tribale. El intreprinde pentru aceasta doua mari campanii militare.
In anii 60-59 i.Chr. dupa ce a unificat triburile din interiorul cercului carpatic, Burebista si-a indreptat actiunea impotriva celtilor din sud-vestul si nord-vestul Daciei, ajungand pana in Macedonia si la Dunarea mijlocie. Apoi urmeaza ofensiva lui Burebista spre Campia Panonica, unde ataca triburile celtice ale boilor si tauristicilor. Fiind distrusi, celtii se retrag in Galia (Franta) si Noricum (Austria), in urma acestei campanii Burebista isi consolideaza stapanirea pina la Morava si Dunarea mijlocie, devenind o forta militara importanta, caci cum scria Strabon, el "a ajuns sa fie temut chiar si de romani".
O alta campanie militara a lui Burebista incepe in anul 55 i.Chr., fiind indreptata spre zona Marii Negre. In urma acestei ofensive el ii supune pe bastarni, stabiliti intre Carpati si Prut, pe sarmatii din zona Bugului, apoi cucereste coloniile grecesti: Olbia, Tiras, Histria s.a. Unele colonii, ca Dionysopolis (Balcic), i-au castigat bunavointa prin supunere benevola.
Astfel, regatul lui Burebista se intindea: de la Dunarea mijlocie (la vest) pana la gurile Bugului (la est), si de la Carpati! Padurosi (la nord) pana la Muntii Balcani (la sud). Statul nou creat era cunoscut sub numele de Dacia.
In lucrarile istoricilor continua discutia privind teritoriile si triburile ce se aflau initial sub ascultarea lui Burebista, precum si mersul acestui proces de unificare. Unii istorici sustin ca activitatea unificatoare Burebista a inceput-o in regiunile intramontane, unde putea sa se afle o formatiune politica, asupra carui fapt arata si puternicile cetati ce se aflau acolo. Se mentioneaza si faptul ca in anul 80 i.Chr. Burebista a atacat la granitele Transilvaniei triburile celte ale bolilor si tauristicilor.
Alti istorici presupun ca Burebista a fost conducatorul unei uniuni politice din campia de la nord de Dunare, care apoi si-a extins puterea si asupra spatiului locuit de daci din zona intracarpatica. Acesti istorici pornesc de la faptul ca cetatile din Muntii Orastiei au fost ridicate in timpul lui Burebista si considera ca initial aici n-au putut exista un centru de organizare politica.
In sfarsit, o a treia parere sustine ca Burebista, fiind ajutat de Deceneu, si-a stramutat resedinta din Campia Munteana in zona Muntilor Orastiei.

Statul dac si societatea dacica.
Despre rezultatele procesului de unificare ne marturisesc izvoarele istorice scrise. Geograful Strabon (64/63 i.Chr. - 19/21 d. Chr.) mentioneaza ca "ajungand in fruntea neamului sau, care era istovit de desele razboaie, getul Burebista l-a inaltat atat de mult prin exercitii, cumpatare si ascultare fata de porunci, incat in cativa ani a intemeiat o mare stapanire". Iar intr-o inscriptie din Dionysopolis, inchinata lui Acornion, trimis ca sol la Burebista, regele geto-dac era caracterizat drept "cel dintai si cel mai mare dintre regii care au domnit peste Trada, stapan al tinuturilor din stanga si din dreapta Dunarii".
Caracterul de formatiune statala al stapanirii lui Burebista rezulta din organizarea ei interna. Urmand exemplul regatelor elenistice, care aveau o autoritate centrala puternica, Burebista a introdus obiceiuri noi cu caracter de legi, numite "bele-gines". Conform acestor legi conducerea se afla in mainile regelui. El numea demnitari, care controlau indeplinirea obligatiilor comunitatilor intrate in regat.
Pe langa rege era un consiliu de sfetnici. Autoritatea spirituala suprema in stat apartinea marelui preot. Aceasta functie era detinuta de Deceneu, care l-a ajutat pe Burebista sa unifice statul. Marele preot detinea si functia de vice-rege si putea sa devina chiar rege.
Statul dac isi organiza relatiile cu populatiile si diferitele comunitati locale supuse (satesti, formatiuni tribale sau uniuni tribale) impunandu-le o tripla obligatie: 1) de a plati tribut; 2) de a pune la dispozitie un anumit numar de ostasi in caz de; 3) de a nu duce o politica externa proprie si independenta.
Statul geto-dac al lui Burebista era o monarhie cu un pronuntat caracter militar.
In zona Muntilor Orastiei Burebista a ridicat un intreg sistem de fortificatii - cetatile de la Blidaru, Piatra Rosie, Costesti, Banita si Campina. O fortareata a fost inaltata pe Muntele Sfant - Dealul Gradistii.
Puterea militara a geto-dacilor era impunatoare. Dupa afirmatiile lui Strabon Burebista avea o armata de 200.000 de oameni. Pentru comparatie aratam ca armata Imperiului Roman numara circa 600000 de oameni. Mentionam, totodata, ca unii istorici considera afirmatiile lui Strabon ca fiind exagerate.
Acelasi Strabon spune ca Burebista a consolidat statul si "prin exercitii, abtinere de la vin si ascultarea fata de porunci". La sfatul lui Deceneu, scrie Strabon, geto-dacii "taie vita de vie si decid sa traiasca fara vin".
Societatea geto-dacica era alcatuita din cateva categorii sociale de oameni: patura sacerdotala (preoteasca), patura de artistocrati (numiti tarabostes sau pileati) si masa de producatori (comati). Producatorii agricoli erau organizati teritorial in obsti satesti. Ei plateau grosul tributului (in produse, bani, munca) si prestau serviciul militar.
Societatea dacica nu a fost o societate de tip clasic sclavagist, ci una tributala,adica bazata pe relatii tributale.
Politica externa a lui Burebista avea drept scop principal indepartarea de la hotarele Daciei a primejdiei unei cuceriri romane, in anul 49 i.Chr, la Roma incepe razboiul civil dintre Caesar si Pompeius. Dorind ca romanii sa-i recunoasca stapanirile sale Balcanice, Burebista il trimite pe acelasi Acornion in solie la Pompeius, rivalul lui Caesar. Dar, dupa victoria acestuia din urma la Phursalos, o ciocnire intre romani si geto-daci devenea inevitabila. Ea, insa, n-a avut loc, deoarece in 44 i.Chr, mai intii Caesar a fost asasinat, iar apoi si Burebista a cazut victima unui complot, organizat de catre capeteniile de triburi, care erau nemultumiti de puterea centralizata a regelui.
Dupa inlaturarea lui Burebista "marea stapanire" a fost impartita in patru, apoi in cinci formatiuni politice. Deceneu a ramas conducator al nucleului intercarpatic al statului lui Burebista. L-a urmat Comosicus, apoi Coryllius (Scoryllius). in zona Banatului si Olteniei este semnalat regele Costiso, care a intreprins mai multe incursiuni peste Dunare. Alti conducatori ai geto-dacilor din partea Dobrogei (Rolles, Dapyx) treptat cad in supunere fata de Roma. Organizatia statala geto-daca continua sa se pastreze numai in zona intermontana, care s-a consolidat in timpul domniei lui Decebal (87-106 d.Chr). Desi regatul lui Burebista s-a descompus, el a avut o mare importanta istorica. Pe plan intern, statul nou creat a consolidat unitatea etnica a geto-dacilor, in spatiul locuit de ei mai tarziu s-a format poporul roman. Pe plan extern, geto-dacii s-au afirmat prin "marea stapanire" a lui Burebista drept o forta politica influenta in viata politica a Europei de Sud-Est din acea epoca."




Provincia romana Dacia intre anii 107-275

 

Epoca stapanirii romane in Dacia a fost prima care a atras atentia cronicarilor si ulterior a savantilor.
Problema caracterului stapanirii romane trebuie privita istoric, prin prisma conditiilor si a realitatilor epocilor antice, subliniindu-se atat aspectele pozitive, cat si cele negative ale stapanirii romane.
In cazul Daciei, Roma nu a trimis doar functionari si armata, ci si colonisti plugari, ca sa cultive ogoarele, mestesugari pentru faurirea uneltelor si modelarea vaselor, arhitecti care sa ridice orase si artisti care sa le impodobeasca, profesori care sa invete copii stiintele.


Inainte de a ajunge sub dominatia Romei, in Dacia existase o avansata civilizatie a fierului. Substituind acest nivel de dezvoltare, Roma a introdus in Dacia si Moesia o civilizatie superioara din punct de vedere tehnic :
In agricultura, masivul brazdar roman, mai productiv, l-a inlocuit pe cel traco-dacic.
Uneltele mestesugaresti au fost si ele perfectionate.
Productia a crescut in agricultura si in mestesuguri intrunind nevoile unei populatii mai numeroase.
Chiar si in provinciile dacice autohtone, ceramica de factura romana, de mai buna calitate, lucrata in exclusivitate la roata olarului este predominanta cantitativ.
Au aparut mestesuguri care nu existasera in epoca precedenta cum ar fi sculptatul statuilor si a inscriptiilor in piatra, au aparut agrimensori, caramidari, sculptori de geme.
Mestesuguri “casnice” altadata, ca si tesutul au ajuns sa fie practicate in ateliere specializate.
Dezvoltarea mestesugurilor producatoare de marfa a determinat si dezvoltarea comertului.
Aceasta dezvoltare a provinciei a fost platita cu pretul jertfelor omenesti din cele doua razboaie purtate impotriva lui Traian, cu pierderea independentei Daciei, cu stoparea evolutiei civilizatiei oppidare dacice si cu exploatarea populatiei autohtone.
Cucerirea traiana a insemnat includerea unor parti din Dacia in sistemul roman, dar acest fapt nu trebuie confundat cu transformarea acestei provincii intr-o tara sclavagista de tip clasic, ca si in cazul Moesiei.
Caracteristica generala a situatiei politice a Daciei este alternanta perioadelor de prosperitate si liniste cu perioadele de framantari, dominate de pericole si invazii. Dupa primul deceniu de stapanire in liniste a provinciei, inceputul domniei lui Hadrianus este marcat de atacurile barbarilor din Vestul Daciei. Dupa 118, pacea reinstaurata in Dacia si hotarele ei vor dura aproape o jumatate de secol, dupa care razboaiele marcomanice din vremea lui Marcus Aurelius si Commodus vor afecta unele teritorii din Dacia. La sfarsitul secolului al II-lea, odata cu dinastia Severilor s-a instaurat o epoca de pace. In deceniul patru al secolului al III-lea, atacurile gotilor si ale carpilor prefigureaza marele razboi carpic al lui Filip Arabul.
In ciuda alternantei dintre liniste si pericole, o a doua caracteristica este faptul ca populatia si armata autohtona a dovedit spirit de colaborare cu statul roman si loialitate fata de imparati.
Avand in vedere pozitia strategica importanta a provinciei Dacia, imparatii romani au trimis in provincie guvernatori importanti sau consulari experimentati, fie cavaleri care urmau sa devina consuli.
Marcus Ulpius Traianus (98 - 117), a ramas in istoriografie ca Optimus Princeps. Dovedind o mare capacitate militara, dupa ocuparea Daciei, a ocupat Armenia si Mesopotamia, intr-o expeditie numita “Parthica” (114 - 117), terminata cu crearea ultimelor 3 provincii romane, Armenia, Mesopotamia si Assyria, si transformarea Regatului Part in stat clientelar.
Dacia a fost rapid organizata ca provincie, fapt datorat in mare masura imparatului. Dupa 102, primul guvernator de rang consular al provinciei Dacia (legatus Augusti pro praetore) cunoscut astazi este Iulius Sabinus, mentionat intr-o diploma militara in 14 octombrie 109, descoperita la Ranovac, in Moesia Superior. In timpul domniei lui Iulius Sabiunus (106 - 107/109), granita de Vest a fost amenintata de sarmatii iazigi.
Unul dintre rolurile principale ale provinciei Dacia a fost acela de a separa multimea de popoare barbare nord-dunarene, interpunandu-se intre sarmatii de la Estul si Vestul provinciei.
Sarmatii, initial facand parte din populatii italiene, inruditi cu scitii, au ocupat prin secolele III - I a. Chr. Stepele de la Nord de Marea Neagra. Iazigii s-au stabilit intre Nistru si Nipru, iar roxolanii intre Nipru si Don.
In secolul I, iazigii s-au asezat in campia dintre Dunare si Tisa, in jurul anului 20, sub imparatul Tiberius.
Iazigii au avut relatii tensionate cu dacii, ducand o politica clientelara cu romanii.
In timpul razboiului din 106, Traian a cucerit un teriotoriu care apartinuse iazigilor si pe care Traian, cucerindu-l in 106 a refuzat sa-l cedeze inapoi, pornind astfel un razboi cu iazigii.
Actiunea, antiiaziga din 107 - 108 a pornit din Pannonia (condusa in acea perioada de Hadrianus). Trupele romane din Banat, inclusiv legiunea IV Flavia Felix, au participat la respingerea atacurilor iazige.
Conform unor autori, acest razboi impotriva iazigilor s-a numit “expeditio Suebica et Sarmatica” in urma careia a fost decorat generalul L. Caesennius Sospes, fost comandand al legiulii XII Gemina si din 114 consul.
In 108 - 109, dupa domnia lui Iulius Sabinus, la conducerea Daciei a ajuns D. Terentius Scaurianus, originar din Gallia Narbonensis. Acesta a fondat in numele imparatului capitala Daciei, Colonia Ulpia Traiana Augusta Dacica Sarmizegetusa.
In anul 110, Dacia este marcata pe emisiunile monetare cu legenda Dacia Augusti Provincia, inlocuindu-se altfel legenda monetara “Dacia Capta”.
Terentius Scaurianus a fost urmat la domnie de C. Avidus Nigrinus (~ 113) si de C. Iulius Quadratus Bassus, originar din Pergam (117).
La doar doua zile dupa moartea lui Traian la 13 august 117, P. Aelius Hadrianus este proclamat imparat (117 - 138).
Inceputul domniei lui Hadrian este marcat printr-o serie de rascoale si tulburari in Partia, Mesopotamia, Armenia si Britannia.
Dupa moartea in 117 a guvernatorului Daciei Iulius Quadratus Bassus in timpul unui razboi cu sarmatii, Hadrianus il numeste guvernator provizoriu pe Q. Marcius Fronto Publicius Severus.
Situatia deosebit de grava il obliga pe imparat sa ordone distrugerea podului dintre Pontes si Drobeta, incercand astfel sa opreasca trecerea barbarilor peste Dunare. Doar rapida integrare a provinciei in Imperiul Roman si faptul ca in aceasta provincie venisera foarte multi cetateni romani il impiedica pe Hadrianus sa renunte la acest teritoriu cum renuntase la ultimele teritorii cucerite de Traian, Armenia, Asssyria si Mesopotamia, mutand astfel granita imperiului pe Eufrat.
La sfarsitul anului 117, Hadrian incheie pacea cu regele roxolanilor marind subsidiile. Probabil pretul acestei paci a fost si mai mare : Hadrianus a renuntat la stapanirea Munteniei si a Sudului Moldovei, retragand atat trupele cat si administratia.
In Razboiul impotriva iazigilor, luptele conduse de Turbo au fost purtate in Vestul Muntilor Apuseni si al limesului mesesan. Conform diplomei militare descoperite la Gherla, datata in 123, se mentioneaza lasarea la vatra, in cel tarziu 119 a unor contingente din patru unitati auxiliare de cavalerie (trei alae si o cohors equitata) stationate in Dacia Porolissensis si Pannonia Inferior.
Sub conducerea lui Q. Marcius Turbo incheiat perioada de grave tulburari de la granitele provinciei, pe care acesta o divizase in 3 regiuni : Dacia Superior, Dacia Inferior si Dacia Porolissensis intre anii 118 -119, cand Turbo a parasit Dacia.
Dupa modificarile teritoriale de la 118 - 119 , granitele Daciei vor ramane, in linii mari, neschimbate pana in timpul domniei lui imparatului Gallienus si Aurelian.
Dunarea constituia granita dintre Dacia si provinciile Moesia Inferior si Superior, la fel cum Dobrogea romana era despartita prin Dunare de getii si roxolanii din Muntenia si Sudul Moldovei. Apararea liniei Dunarii se sprijinea in Sud pe castrul legiunii a XI-a Claudia de la Durostorum (azi Silistra, Bulgaria), iar in Nord pe castrul legiunii a V-a Macedonica de la Troemis.
La plecarea lui Turbo, la conducerea Daciei Superior a fost numit Cn. Minicius Faustinus Sex. Iulius Severus (119 - 127), cunoscut din mai multe diplome militare descoperite la Casei, Porolissum si Tibiscum. Lui i-au urmat la conducerea Daciei Superior, un Tib. Claudius si un Egnatius (127 - 132), apoi Cn Papirius Aelianus Aemilius Tuscillus (cca. 131 - 134) si C. Iulius Bassus (135 - 138). Guvernatorii provinciei Dacia Superior vor avea capitala la Apulum datorita faptului ca ei indeplineau si functia de comandanti ai legiunii de acolo.
La conducerea provinciei create de Hadrian, Dacia Inferior, primul procurator Augusti cunoscut este abia in 129 - Plautius Caesianus (mentionat in diploma militara din Grojdibod, jud. Olt), in anul 130 procurator fiind Claudius Constans.
Primul procurator al provinciei Dacia Porolissensis cunoscut - Livius Grapus - este atestat mai repede, in diploma militara de la Gherla din 10 august 123. In 133 se cunoaste dintr-o alta diploma militara descoperita tot la Gherla, procuratorul Flavius Italicus.
Domnia lui Antonius Pius (138 - 161) a fost considerata “secolul de aur” al Imperiului. Politica dusa de acesta a fost paradoxal mai apreciata decat cea bazata pe miscare practicata de Traian sau cea axata pe stabilitate, a lui Hadrianus. Totusi, pacea din timpul domniei sale nu ramane netulburata. Prin 142 - 143 ar fi purtat un razboi cu “getii”, (mentionat de Aelius Aristides in Orationes, XXVI,70) sau mai degraba cu sarmatii roxolani din Estul Daciei. In 158 - 159 sunt inregistrate ciocniri cu costobocii si cu dacii liberi.
Cu exceptia perioadei 117 - 118, primele 6 decenii de stapanire romane au fost caracterizate de acumulari, sub semnul stabilitatii.
Doar primii ani din domnia lui Marcus Aurelius (161 - 180) au corespuns dorintelor imparatului - filosof, reprezentant al neostoicismului : ani de pace si prosperitate in care problemele militare le-a lasat asociatului sau la tron Lucius Verus (161 - 169). Cu anul 166 s-a deschis una dintre cele mai grele perioade pentru Imperiu ; datorita conspiratiei tuturor popoarelor din Illirycum pana in Gallia au inceput razboaiele marcomanice, la care au participat si cvazii, lacringii, burii, roxolanii, costobocii si altii. Pax Romana instaurata de Augustus a fost puternic zguduita.
Teritorii intinse din Dacia sunt afectate de razboaiele marcomanice, incepand cu a doua jumatate a anului 167, atat in Dacia Porolissensis cat si in Centrul regiunii transilvane. Porolissumul nu reuseste sa opreasca invazia, cele doua castre de aici suferind pierderi. Parasind aceste teritorii, neamurile barbare s-au indreptat spre zona aurifera. Populatia din Alburnus Maior si-a ascuns actele - tablitele cerate - in galeriile minelor de aur (data ultimei tablite este 29 mai 167). Distrugeri cauzate de invazii au fost remarcate si la Apulum si mai ales la Ulpia Traiana Sarmizegetusa.
In anul 168, legiunea a V-a Macedonica e transferata in Dacia, la Potaissa, in cadrul seriei de masuri care urmarea intarirea frontierelor provinciilor (inclusiv crearea unor noi legiuni ca si II Italica si III Italica),stabilite pe Dunare.
In acest context politico-militar, s-a produs si o reforma la nivel administrativ, asemanatoare cu cea de la inceputul domniei lui Hadrian. Conducerea celor trei Dacii este acordata lui M. Claudius Fronto.
In 170, costobocii ataca Dobrogea, urme arheologice ale acestui conflict fiind sesizabile la Tropaeum Traiani, Noviadum, Dinogetia sau Capidava. Bastarnii si-au indreptat atacurile spre vechile cetati grecesti.
In Dacia, urmasul lui Fronto, guvernatorul Sex. Cornelius Clemens a trebuit sa faca fata noilor atacuri ale popoarelor germanice si dacice. Dupa 172, luptele marcomanice continua. Intregul deceniu opt este caracterizat de puternice framantari. In 175 iazigii sunt infranti, incheindu-se astfel o pace care este incalcata peste doi ani. La 179 s-a incheiat o conventie cu iazigii, care le dadea dreptul de a face comert cu roxolanii trecand prin provincia Dacia, cu acordul guvernatorului. (Dio Cassius, LXXI, 19, 2). Dupa moartea lui Marcus Aurelius, urmasul si fiul sau Commodus (180 - 192) a incheiat pacea cu iazigii si cvazii. La inceputul domniei lui Commodus inca se mai purtau lupte in Nordul provinciei, cu burii, de catre guvernatorul Daciei, C. Vettius Sabinianus Iulius Hospes.
Printr-un efort militar deosebit, atacurile popoarelor barbare la limesul renan si danubian au fost respinse. Epoca politicii ofensive se incheiase.
Esenta reorganizarii Daciei intreprinsa de Marcus Aurelius consta in refacerea, din punct de vedere militar, administrativ si juridic a unui organism unitar - provincia Dacia (numita si tres Daciaei). Guvernatorul - consularis trium Daciarum - avea comanda unica a armatelor din provincie ; lui i s-au subordonat comandantii celor doua legiuni. Cele trei Dacii inseamnau Dacia Apulensis, Dacia Malvensis si Dacia Porolissensis. Consularul Daciilor rezida intr-un praetorium, la Apulum.
Deceniul al noualea a fost si el marcat de unele lupte impotriva dacilor liberi intre 183 - 184.
In 192, Commodus este ucis si este urmat la domnie (pentru cateva luni) de imparatii P. Helvius Pertinax si Didius Iulianus. In 193, tronul ii revine lui P. Septimius Severus (193 - 211). Cu aceasta s-a instaurat dinastia Severilor, ultima perioada de prosperitate a Daciei. In perioada domniei lui Dacia s-a dublat fata de epoca anterioara. Aceasta perioada este caracterizata printr-o stare de pace remarcandu-se fidelitatea trupelor dacice imparatului.
Fiul sau, Caracalla (211 - 217) a acordat o deosebita atentie armatei si sistemului de fortificatie.In aceasta perioada s-au purtat lupte cu populatii de la Nord a provinciei, precum si tratative cu dacii liberi, cu cvazii si vandalii.
Sub domnia lui Severus Alexander (222 - 235) Dacia a cunoscut ultima perioada linistita. In aceasta perioada este atestat epigrafic Concilium Trium Daciarum, aparut insa mai devreme, adunare generala condusa de un coronatus Daciarum trium desfasurata la Apulum, cu prilejul careia se discutau principalele probleme ale provinciei.
In timpul domniei lui Maximinus Thrax (235 - 238) a inceput anarhia militara cand armata, adevaratul stapan al destinelor Imperiului, proclama si detroneaza imparatii. Maximinus Thrax avea sa poarte titlurile onorifice de Sarmaticus Maximus si Dacicus Maximus, datorita luptelor purtate in apropierea provinciei intre anii 236 - 238.
In aceasta perioada incep atacurile gotice si carpice.
In anul 238 au avut loc atacuri combinate ale gotilor si carpilor la Dunarea de Jos. Dupa 242 carpii ai revenit cu noi invazii in Moesia si Tracia. Este posibil ca sub Gordian al III-lea (238 - 244) aceste invazii sa fi afectat si unele regiuni din Dacia.
In timpul domniei lui Filip Arabul (244 - 249) are loc marele atac al carpilor cand provinciile sufera mari distrugeri asemanatoare celor din timpul razboaielor marcomanice. Batalia decisiva s-a dat in anul 247. Numeroase tezaure numismaticei ingropate in aceasta perioada atesta patrunderea violenta a carpilor, insotita de jafuri si inrobiri. Limesul transalutan a fost abandonat, apararea mutandu-se pe linia Oltului.







In secolul al III-lea, toate marile centre urbane din Dobrogea au suferit mari pierderi. Histria a fost complet distrusa de goti, iar in alte centre urbane ca si Tropaeum Traiani, Noviadunum, Dinogetia, Capidava sau Sacidava s-au constatat mari distrugeri.
Dupa invingerea carpilor, Filip Arabul sprijina reabilitarea provinciei Dacia prin diferite mijloace, in 248 refacand fortificarea unor localitati, in special in Dacia Malvensis.
Politica sa este continuata de Decius (249 - 251), caruia la Apulum i se spune restituor Daciarum. Dar razboiul la Dunarea de Jos continua, decimand trupele romane, culminand cu caderea pe campul de lupta impotriva gotilor condusi de Kniva.
Pana in timpul domniei comune a lui Valerianus si Gallienus (253 - 259), in ciuda amenintarilor exterme, Dacia este mentinuta in cadrul Imperiului.
Cu toate acestea, pe tot timpul deceniului al 6-lea al, situatia politica a provinciei Dacia a oscilat intre speranta si incertitudine, pe fondul unei crize generale a Imperiului. Gallienus a incercat sa mentina Imperiul atacat din exterior si subminat din interior. Prin 258 legiunile pannonice si moesice proclama imparat pe Ingenuus, iar in 260 apare un nou uzurpator, si anume Regalianus.
Dupa anul 260, in timp ce Moesia Inferior era amenintata mai ales de goti, situatia din Dacia devine incerta. Unele izvoare literare vorbesc despre “lasarea provinciei” sub domnia lui Gallienus ( Aurelius Victor, 33, 3 ; Orosius, 7, 22, 7). Altele izvoare vorbesc de asemenea despre o prima lasare a Daciei in afara hotarelor Imperiului sub acest imparat si despre o “a doua evacuare” sub Aurelian. (Eutropius,9,8,2 si 15 ; Rufius Festus,8 ; Iordanes, Rom.,217). Un singur izvor (HA, Vita Aureliani,39,7) pune parasirea Daciei doar in seama lui Aurelian. Sub Aurelian s-a produs mai intai o recuperare a Daciei de catre puterea centrala (dupa renuntarea la anumite teritorii in timpul domniei lui Gallienus), pentru a putea fi organizata o evacuare in conditii normale si nu o retragere precipitata. Data acestui eveniment este incerta, unii istorici il plaseaza la inceputul (270 - 271) sau la sfarsitul (274 - 275) domniei lui Aurelian (269 - 275). In aceasta perioada a fost retrasa armata si administratia, ceea ce insemna ca au parasit provincia si familiile militarilor, precum si alti civili legati prin diverse interese de armata ori de alte structuri ale statului roman. Motivele retragerii armatelor romane din Dacia sunt clare : o scurtare considerabila a frontierelor Imperiului asaltate de barbari, o repliere tactica pe granita narutala a Dunarii, mai usor de aparat, pentru salvarea teritoriilor sud-dunarene ale Imperiului. Abandonarea Daciei a parut imparatului si Imperiului acceptabil de platit pentru pastrarea Imperiului. Cum dupa 106 aurul Daciei contribuise la redresarea economica a Imperiului Roman, acum in folosul linistii aceluiasi Imperiu, Dacia era sacrificata.
Astfel, Aurelian a asezat legiunea a XIII-a Gemina la Ratiaria (in Bulgaria), iar legiunea a V-a Macedonica in mai vechiul sau castru de la Oescus. In acest fel a fost creata noua Dacie a lui Aurelian, la Sudul fluviului, in zona vestica a Moesiei Inferior si in partile estice si meridionale ale Moesiei Superior. Imperiul a considerat abandonarea Daciei traiane mai degraba o solutie temporara, din moment ce si-a pastrat suficiente capete de pod pe malul stang al Dunarii,ca de exemplu la Drobeta sau Sucidava."











Copyright © Contact | Trimite referat


Ultimele referate adaugate
Mihai Beniuc
   - Mihai beniuc - „poezii"
Mihai Eminescu Mihai Eminescu
   - Mihai eminescu - student la berlin
Mircea Eliade Mircea Eliade
   - Mircea Eliade - Mioara Nazdravana (mioriţa)
Vasile Alecsandri Vasile Alecsandri
   - Chirita in provintie de Vasile Alecsandri -expunerea subiectului
Emil Girlenu Emil Girlenu
   - Dragoste de viata de Jack London
Ion Luca Caragiale Ion Luca Caragiale
   - Triumful talentului… (reproducere) de Ion Luca Caragiale
Mircea Eliade Mircea Eliade
   - Fantasticul in proza lui Mircea Eliade - La tiganci
Mihai Eminescu Mihai Eminescu
   - „Personalitate creatoare” si „figura a spiritului creator” eminescian
George Calinescu George Calinescu
   - Enigma Otiliei de George Calinescu - geneza, subiectul si tema romanului
Liviu Rebreanu Liviu Rebreanu
   - Arta literara in romanul Ion, - Liviu Rebreanu











Scriitori romani