Revolutia bolsevica 1917 TOATA PUTEREA SOVIETELOR, CONTRAOFENSIVA si ASALTUL referat


























Revolutia bolsevica
























Aurelian Nichita

Clasa a XI-a F









Intensificarea exploatarii, ruina economica, mizeria si foametea, situatia grea de pe fronturi, lipsa oricaror drepturi si libertati sporeau nemultumirile si spiritul de revolta in straturile cele mai adanci ale poporului rus. In orase, numarul grevelor muncitorilor era in continua crestere (1914 – 70 de greve, cuprinzand 35.000 de oameni; 1915 – 1000 de greve, cu peste 500.000 de participanti; 1916 – 1500 de greve, antrenand circa 1.000.000 de muncitori). La sate, taranii se ridicau si puneau mana pe granele si utilajul agricol al mosierilor, deseori zarile fiind impurpurate de para incendiilor ce mistuiau conacele nobililor. Tot mai puternic rasuna glasul popoarelor care, pe langa jugul asupririi sociale, il purtau si pe acela al asupririi nationale. Sub inraurirea miscarii revolutionare, a starii de spirit din tara , luau amploare actiunile soldatilor; sporea permanent numarul celor care refuzau sa execute ordinele sau paraseau frontul.


Zbatandu-se in convulsiile crizei, guvernul si clasele dominante recurgeau la masuri exceptionale in nadejdea ca vor putea stavili furtuna sociala.


Infruntand teroarea, in fruntea maselor se aflau bolsevicii, canalizand uriasele torente spre teluri limpezi si precise. In fabrici, la sate, in unitatile militare, prin eroism si spirit de sacrificiu, ei dovedeau capacitatea partidului Comunist (bolsevic) de a conduce poporul muncitor la marele asalt impotriva tarismului, a citadelei burgheziei si mosierimii. Lenin, care imbogatea teoria lui Marx si Engels despre revolutia proletara, dadea clasei muncitoare si avangarzii sale o arma de nepretuit pentru desfasurarea victorioasa a revolutiei care batea cu putere la usa.


IN ZILELE REVOLUTIEI DIN FEBRUARIE


In acea seara de februarie a lui 1917, cand mai patrona un dineu pentru care, dupa cum noteaza in memoriile aparute la Paris, scosese „cea mai frumoasa vesela de Limoges, serviciul danez pentru peste si farfuriile aurite copiate dupa cele ale marii Ecaterina“, balerina Ksesinskaia si cei 24 de invitati din protipendala rusa nu-si puteau inchipui ca doar peste cateva zile palatul in care petreceau avea sa devina sediul bolsevicilor din Petrograd. Incordarea in situatia sociala atinsese, in primele doua luni ale lui 1917, un asemenea grad cum nu mai fusese cunoscut inainte. Evenimentele se precipita vertiginos. Incep zilele revolutiei din februarie.


23 FEBRUARIE: Partidul bolsevic cheama muncitorii la greva. Acestui apel ii raspund 90.000 de muncitori din 50 de intreprinderi, in frunte cu cei de la uzinele „Putilov“. Marii demonstratii de pe strazile Petrogradului i se alatura femeile, care faceau coada la distribuirea alimentelor. Manifestantii cereau „Paine!“, „Jos razboiul!“, „Jos absolutismul!“. In sedinta tinuta in seara aceleiasi zile, comitetul bolsevic al cartierului Viborg hotaraste continuarea grevei.


24 FEBRUARIE: Pe Perspectiva Nevski demonstreaza 200.000 de grevisti. Se striga „Jos tarul!“. Biroul Comitetului Central al Partidului bolsevic hotaraste sa atraga soldatii la lupta activa. De asemenea, bolsevicii se pronunta pentru continuarea grevei, transformarea ei in greva generala si apoi in insurectie.


25 FEBRUARIE: Greva generala. Ciocniri cu politia. Cuprinse de panica, autoritatile solicita trupele de pe front. Generalului Habalov, comandantul militar al Petrogradului, i se trimite urmatorul ordin al tarului: „Ordon ca maine chiar sa se puna capat dezordinilor din Capitala…“. Seful Statului Major al Comandamentului suprem, generalul Alexeev, cere comandantilor fronturilor de Nord si de Vest sa organizeze trimiterea spre Petrograd a unor brigazi de cavalerie: „Momentul este grav si trebuie facut totul pentru sosirea unor trupe sigure. Viitorul nostru depinde de aceasta“.


26 FEBRUARIE: La chemarea bolsevicilor, muncitorii trec de la greva politica la insurectie. Trupele executa ordinul de a trage in „rasculati“. In piata Znamenskaia sunt omorati 40 de muncitori si aproape tot atatia raniti. Dar in randurile soldatitor isi face loc sovaiala. Comitetul Central al Partidului bolsevic lanseaza un manifest in care spune ca „in toata Rusia se ridica drapelul rosu al insurectiei“ si preconizeaza constituirea unui guvern provizoriu revolutionar, instaurarea republicii democratice, stabilirea zilei de munca de 8 ore, confiscarea pamantului mosieresc, incetarea imediata a razboiului imperialist. In uzine si cartiere, bolsevicii militeaza pentru formarea de soviete.




27 FEBRUARIE: Miscarea insurectionala cuprinde intregul Petrograd. Insurgentii pun mana pe arsenal si se inarmeaza. Lor l-i se alatura in proportii de masa soldatii. Despre aceasta vorbesc elocvent documentele comisiei militare a Dumei de stat, care consemneaza ca in dimineata acestei zile pe baricadele insurectiei se gaseau 10.200 de soldati, la amiaza – 25.700, iar seara 66.700; ulterior (pana la 1 martie) cifra lor va atinge 170.000. Aceasta stare de spirit era proprie nu numai soldatilor din capitala, ci si celor de pe front. In memoriile sale, generalul Brusilov noteaza: „Framantarile adanci ale spiritelor din spate se repercutau asupra frontului si se poate spune ca in februarie 1917 armata in intregime, mai mult pe un front, mai putin pe un altul, era gata pentru revolutie“.


Participarea la lupta revolutionara a proletariatului si soldatilor Petrogradului dadea expresie aliantei dintre muncitorii si taranii imbracati in uniforme militare.


Astfel, sub loviturile concentrate ale fortelor revolutionare, autocratia tarista este rasturnata.


In seara acestei zile, saloanele palatului Tavriceski sunt inundate de delegatii alesi in fabrici si in unitatile militare; se constituie sovietele din Petrograd ale muncitorilor si soldatilor.


In vreme ce masele isi varsa sangele in iuresul revolutiei, burghezia cauta pe toate caile sa stavileasca avantul popular si sa-si salveze pozitiile dominante mergand pana la sacrificarea lui Nicolae al II-lea. La 2 martie, orele 9, reprezentantii Dumei – Gucikov si Sulghin – pornesc spre Pskov, la Marele Cartier General, unde se afla tarul, pentru a-l determina sa renunte voluntar la tron. In acelasi sens il consiliaza pe tar comandantii fronturilor. Si, putin inainte de miezul noptii, Nicolae al II-lea abdica, atat pentru el, cat si pentru fiul sau, in favoarea fratelui sau – marele duce Mihail.


2 MARTIE 1917, data abdicarii tarului, este si data de nastere a guvernului provizoriu in frunte cu printul Lvov. Desi poporul hotarase definitiv soarta monarhiei, burghezia nu renunta la proiectul mentinerii tarismului fara Nicolae. Intr-o convorbire cu ambasadorul Frantei, ministrul afacerilor straine in guvernul provizoriu Miliukov, declara ca dinastia Romanovilor a fost rasturnata in fapt, dar nu si in drept. Miliukov considera ca insusi guvernul provizoriu detine puterea nu de la revolutie, ci de la fosta monarhie. In aceeasi discutie, el afirma ca „noi (guvernul provizoriu) am primit-o (puterea), am mostenit-o, de la marele duce Mihail, care ne-a transferat-o prin actul sau de abdicare“. Abdicarea marelui duce Mihail se produce la 3 martie, iar peste cinci zile, fostul tar al tuturor Rusiilor, Nicolae Romanov, este arestat.


In Rusia se stabileste dualitatea puterii: Guvernul provizoriu – reprezentand dictatura burgheziei, si Sovietele – reprezentand dictatura revolutionar-democratica a muncitorimii si taranimii.



„TOATA PUTEREA SOVIETELOR !“


3 APRILIE 1917, seara. Cortegii imense formate din muncitori, soldati, marinari, purtand pancarte si lozinci, sosesc din toate colturile orasului in Gara Finlandeza. Vin sa-l intampine pe Lenin, care se intoarce din emigratie. Soseste trenul. Lenin coboara in timp ce fanfara intoneaza Marseieza.

Traiasca Lenin! se aude.

Traiasca revolutia socialista! corecteaza Lenin.

Lenin urca pe un car blindat, iar cuvintele sale despre necesitatea revolutiei socialiste, despre puterea sovietelor ii inflacareaza pe toti. Carul blindat se pune in miscare spre palatul Ksesinskaia, unde isi au sediul Comitetul Central si Comitetul din Petrograd al partidului. „Tovarasii din Petrograd, noteaza in amintirile sale Nadejda Krupskaia, au vrut sa rosteasca cuvantari de salut, dar Ilici a indrumat discutia spre problemele care-l interesau mai mult, a inceput sa vorbeasca despre tactica ce trebuie aplicata“.


Chiar a doua zi, Lenin expune, in fata membrilor Comitetului Central, ai Comitetului din Petrograd si delegatilor bolsevici la consfatuirea pe intreaga Rusie a Sovietelor de deputati ai muncitorilor si soldatilor, raportul „Despre sarcinile proletariatului in actuala revolutie“ – celebrele „Teze din aprilie“. Ele precizeaza orientarea spre transformarea revolutiei burghezo-democratice in revolutie socialista, stabileste fortele motrice, preconizeaza forma politica a puterii de stat proletare si lanseaza lozinca „Toata puterea sovietelor“. Aceste teze aveau sa primeasca aprobarea colectiva a conferintei a VII-a generala a partidului bolsevic, tinuta intre 24 – 29 aprilie.


Cu energie actioneaza partidul bolsevic pentru strangerea randurilor proletariatului, militeaza in soviete, in comitetele de soldati, in organizatiile taranesti, pentru cucerirea maselor.



CONTRAOFENSIVA


Vara anului 1917, vara in care se coace revolutia ale carei roade urmau a fi culese in toamna. Revolutia din februarie invinsese, dar in fruntea guvernului de coalitie se afla printul Lvov; ministrul de justitie Kerenski, il viziteaza pe fostul tar, adresandu-i-se cu formula „gosudar“ – sire, dar, totodata, lanseaza mandate de arestare impotriva conducatorilor bolsevici. Tradand vointa de pace a poporului si a ostasilor, guvernul provizoriu promite aliatilor o noua ofensiva.


Revolutia din februarie promisese paine si libertate, dar guvernul, prin actiunile sale, sporeste mizeria si foametea, starea de nesiguranta.


In aceste imprejurari, cateva date marcheaza esenta si sensul evenimentelor imediat urmatoare.


3 IUNIE, orele 19. Deschiderea celui dintai Congres panrus al sovietelor de muncitori si soldati. Doua tendinte se confrunta si se infrunta: Kerenski – inapoi spre vechea Rusie a dominatiei exploatatorilor si a razboiului imperialist; Lenin – inainte spre noua Rusie a revolutiei socialiste, spre libertate adevarata si pace.


La tribuna, Tereteli, sufletul mensevismului, face elogiul guvernului „de coalitie“ si combate ideea bolsevicilor cu privire la puterea sovietica:

In acest moment nu exista in Rusia vreun partid politic care sa afirme: „dati-ne noua puterea…“

In linistea salii rasuna vocea limpede si categorica a lui Lenin:



Ba da! Exista un asemenea partid!


Urcand pana la tribuna, Lenin adreseaza Congresului chemarile bolsevicilor de a inlocui republica parlamentara burgheza prin dictatura proletariatului, razboiul printr-o pace dreapta si fara anexiuni, exploatarea si asuprirea prin libertatea si drepturile poporului muncitor.


Kerenski opune planului lui Lenin concentrarea tuturor fortelor spre declansarea ofensivei pe front. Majoritatea nu e inca de partea bolsevicilor: sunt 105 delegati bolsevici, fata de 285 de socialisti-revolutionari si 284 de mensevici.


Sigur de majoritatea de moment, Kerenski afirma satisfacut: „Eu n-am dusmani la stanga mea“.


18 IUNIE. Evenimentele se succed cu rapiditate. Ofensiva pe front e hotarata. Bolsevicii proiecteaza o demonstratie de protest pentru 10 iunie. Dar guvernul, lansand zvonul ca s-ar incerca o lovitura de stat, o contramandeaza si fixeaza o alta pentru 18 iunie, data fixata pentru inceperea ofensivei pe teatrele de operatii.


Guvernul urmarea sa demonstreze ca politica de continuare a razboiului imperialist s-ar bucura de adeziunea maselor, precum si sa izoleze pe bolsevici. E inca noapte (17 spre 18 iunie). Simultan pe frontul austro-german si turc se declanseaza ofensiva rusa. In Petrograd, pregatirile pentru manifestatie sunt in toi. Iar cand soarele se ridica la zenit, 500.000 de demonstranti – barbati si femei, muncitori si soldati, mergand brat la brat, se indreapta spre campul lui Marte, dar pe pancartele ce le poarta deasupra capetelor sunt inscrise lozincile bolsevicilor: „Toata puterea sovietelor!“, „Razboi palatelor, pace cocioabelor!“, „Jos cei 10 ministri burghezi!“, „Jos razboiul!“.


In seara aceleiasi zile, la Conferinta organizatiei militare din Petrograd, bolsevicii hotarasc constituirea „Garzilor Rosii“.


Cateva zile inca si ofensiva de pe front se dovedeste un esec al guvernului de coalitie si al sustinatorilor sai.


4 IULIE. Tensiunea e maxima. In aceeasi zi in care conferinta industriasilor din Petrograd cere guvernului sa declare crima contra statului orice atentat impotriva patronatului, o uriasa demonstratie spontana se declanseaza in oras. Jumatate de milion de oameni navaleste pe strazi. Vase ale marinarilor revolutionari parasesc Kronstadtul si acosteaza pe cheiul Nevei. Desi demonstratia s-a produs fara asentimentul lor, bolsevicii cauta sa-i imprime un caracter organizat. Guvernul cheama in ajutor unitati de cazaci, pe care le dispune in ordine de lupta. Petrogradul retraieste orele starii de asediu din februarie.


O ploaie imprastie pentru putin timp manifestantii. Apoi cortegiile se formeaza din nou. De pe podul Liteinii rasuna focuri: soldati rasculati si membri ai Garzilor Rosii prefera sa traga decat sa se lase dezarmati. Sangele curge din nou pe malurile Nevei: 20 de morti, 40 de raniti. Revolutionarii garzii sunt ingropati pe ascuns, in timp ce asasinii lor din trupele fidele guvernului sunt celebrati printr-o slujba la catedrala Sf. Isac. Evenimentele din iulie sunt folosite de reactiune pentru a dezlantui dezmatul contrarevolutiei. Ziarul „Pravda“ este interzis; redactia ziarului „Trud“ este devastata; activisti de partid sunt arestati, iar generalul Polovtev ordona ca Lenin sa fie cautat, gasit si impuscat pe loc. In timp ce Lenin e silit sa se ascunda in locuinte conspirative, Kerenski preia fraiele guvernului din mainile printului Lvov, anuntand cu emfaza ce-l caracteriza: „Formez un guvern al salvarii, o putere de fier“.


Modestul palat Mariinski, sediul de pana atunci al guvernului, devine prea stramt pentru marile ambitii ale acestui mic avocat in virsta de 36 de ani. El vrea sa conduca tara din insusi palatul tarilor. Strabate piata hemiciclica intr-o masina escortata, patrunde in Palatul de iarna, urca scara de lemn pana in biblioteca ale carei carti poarta initiala imperiala „N“.


Kerenski se instaleaza in biroul fostului autocrat.


Lenin se afla in conspirativitate in casa muncitorului Aliluev, apoi la Razliv si in Finlanda.


In noua situatie creata, Congresul al VII-lea al Partidului bolsevic, tinut intre 26 iulie – 3 august, la care sunt reprezentanti 240.000 membri de partid (de trei ori mai mult decat la Conferinta din aprilie), stabileste cursul spre insurectia armata.


Zdrobirea puciului kornilovist marcheaza esecul incercarii burgheziei si mosierimii de a inabusi revolutia. Masele largi se conving de justetea orientarii bolsevice.


Bolsevicii castiga rand pe rand majoritatea in sovietele din Petrograd, Moscova, Kiev, Harkov, Kazan, Ufa, Minsk, Samara, Taskent, Krasnoiarsk si alte orase. Proletariatul isi intensifica activitatea, inlocuind administratia intreprinderilor, preluand conducerea productiei. Taranii incep sa se rascoale contra mosierilor. In armata, soldatii destituie pe comandantii reactionari si aleg altii in loc, refuza deschis sa mai continue razboiul. Cu miscarea generala a muncitorilor, taranilor, soldatilor, se uneste lupta pentru libertate a natiunilor asuprite. „Cu noi e majoritatea poporului…“ apreciaza Lenin in septembrie 1917. La 10 octombrie, sedinta Comitetului Central al partidului, in care momentul politic este analizat de Lenin, pune la ordinea zilei insurectia.



ASALTUL PALATULUI DE IARNA


24 OCTOMBRIE: „Guvernul trebuie sa fie arestat, cu orice pret, asta-seara, asta-noapte…“ scria Lenin membrilor Comitetului Central al partidului. Bolsevicii luasera toate masurile pentru declansarea si accelerarea insurectiei.


Cerand parlamentului sa-i acorde puteri extraordinare, Kerenski spune: „Trebuie, prin urmare, sa constat… ca starea de spirit a unei anumite parti a populatiei Petrogradului apare pe deplin, manifest si categoric ca o stare de spirit de revolta“.


Aproape 200.000 de oameni inarmati (Garzile Rosii, regimentele revolutionare din Petrograd, marinarii Flotei Baltice) se ridica la lupta. In noaptea de 24 spre 25 octombrie Lenin vine la Smolnii – cladire care de un secol si jumatate servise drept scoala de „supunere fata de Dumnezeu si de credinta fata de monarh“ – unde acum era statul major al revolutiei proletare. Inca din 24 octombrie, insurgentii preluasera paza podului de pe Neva. In cursul noptii de 25 octombrie detesamentele Garzilor Rosii si trupele revolutionare pornesc spre toate obiectivele stabilite. Smolnii pulseaza ca o inima, trimitand singele proaspat revolutionar sa incalzeasca arterele Petrogradului inghetat de frigul unei zile ploioase de toamna nordica. Conform planului, sunt ocupate institutiile centrale, Palatul Taurida, garile, oficiile postale si telegrafice, centralele electrice etc. Spre zorii zilei, intreg Petrogradul se afla in mana muncitorilor si soldatilor revolutionari. Raman neocupate doar Palatul de iarna, Marele Stat Major, Palatul Mariinski.


25 OCTOMBRIE, ora 10. Este difuzata proclamatia „Catre cetatenii Rusiei“, in care se spune: „Guvernul provizoriu a fost rasturnat. Puterea de stat a trecut in mainile Comitetului militar-revolutionar, organ al Sovietului de deputati al muncitorilor si soldatilor din Petrograd… Cauza pentru care a luptat poporul – propunerea imediata a unei paci democratice, desfiintarea proprietatii mosieresti asupra pamantului, controlul muncitoresc asupra productiei, crearea Guvernului sovietic – aceasta cauza este asigurata. Traiasca revolutia muncitorilor, soldatilor si taranilor!“




La orele 11, Kerenski, cu o masina a reprezentantei diplomatice americane, paraseste in graba orasul, cu speranta ca va putea sa adune, pe front, unitati cu ajutorul carora sa atace Petrogradul revolutionar.


In asteptarea unui ajutor de pe front, la Palatul de iarna, 2000 de soldati incearca sa organizeze apararea guvernului: sunt detasamente de iuncheri, o unitate de cazaci si un bataloin de femei. La 6 seara, palatul e inconjurat de fortele revolutionarilor inarmati. La 6 si jumatate este trimis un ultimatum: daca nu vor capitula in 20 de minute, tunurile „Aurorei“ si ale altor nave de razboi vor incepe bombardarea orasului. Cu ferestrele acoperite cu ziare, cu luminile stinse, in jurul unei lampi cu ulei, intr-una din salile mai aparate, ministrii hotarasc sa respinga ultimatumul. Urmeaza ore incordate de asteptare, de hartuieli si rafale de mitraliere. Membrii Garzilor Rosii se infiltreaza pe ascuns in palat, cuceresc terenul pas cu pas. Dupa miezul noptii rasuna canonada Aurorei. La ora doua si zece minute, in noaptea de 26 octombrie, un iuncher anunta ministrilor ca singura sala aparata este cea in care se afla. Se hotarasc sa se predea si vor lua drumul fortaretei Petru si Pavel.


Vestea cuceririi palatului de iarna si a arestarii guvernului provizoriu este intampinata cu aplauze furtunoase de Congresul a II-lea al Sovietelor, care-si desfasura prima sa sedinta.



SI A FOST ZIUA INTAI


Noptile albe ale Petrogradului pareau, in pofida calendarului, sa-si afle continuarea si acum, in toamna cetoasa si rece: zilele pierdusera hotarele noptilor, ieri si maine se impleteau intr-un azi continuu, neintrerupt, al infaptuirilor revolutionare.


Apelul Congresului al II-lea al Sovietelor, prin care se anunta trecerea puterii in mainile Sovietelor, este adoptat in noaptea spre 26 octombrie. Ca o ploaie de scantei se succed ordine, apeluri, decrete. La Moscova si apoi in alte si alte orase in care vestea izbanzii din capitala ajunge in cursul zilei, revolutia cucereste teren, infrangand rezistenta fortelor reactionare.


In seara de 26 octombrie, la orele 8:40, Congresul al II-lea al Sovietelor se intruneste in cea de-a doua si ultima sedinta, in care sunt adoptate celebrele decrete cu privire la pace si pamant, este ales Comitetul Executiv Central din Rusia si primul guvern muncitoresc-taranesc, Consiliul Comisarilor Poporului al Republicii Ruse, in frunte cu V.I. Lenin.


Martor ocular al acestei istorice sedinte, N.D. Cocea o evoca astfel:


„La 1 noaptea sala cea mare de sedinte a sovietului era plina. Oratorii se perindau la tribuna rosie. Proclamau… triumful revolutiei. Un vuiet continuu, ca zgomotul marii, umplea sala imensa. Deodata se facuse insa o liniste de moarte“. Sosise Lenin, care a inceput sa dea citire decretelor, „care proclamau pentru intaiasi data in lume egalitatea economica si sociala a oamenilor, care luau pamantul, fara despagubiri, din mainile proprietarilor, care socializau industria, case, averi, totul, fara sa lase piatra pe piatra din toate asezamintele trecutului. Sala tacea ca impietrita… Numai bratele care se ridicau in aer, la sfarsitul fiecarui articol, votand legile organice ale celei mai profunde revolutii sociale, cu iuteala fulgerului.


Un ceas si 35 de minute, cu ceasornicul in mana, a tinut citirea.


Iar cand a venit randul ultimului articol, al aceluia care incorona intr-o singura fraza toata opera de pace si socialism a marii nopti revolutionare, Lenin, aruncand hartiile ravasite, a ridicat si el bratul in aer, a votat si a lasat sa-i cada palma intinsa, grea, masiva, peste toate privilegiile trecute, ca un cutit de ghilotina.“


La 27 octombrie, orele 5:15 dimineata, in rasunetul lozincilor „Traiasca revolutia!“, „Traiasca socialismul!“ si in acordurile solemne ale „Internationalei“, cel de-al doilea Congres al Sovietelor isi incheia lucrarile.


Marele Octombrie a inaltat steagul rosu al primei revolutii socialiste victorioase, al primului stat al muncitorilor si taranilor. Atunci cand la Palatul de iarna inceta ultima rezistenta a guvernului provizoriu, atunci cand la Smolnii bolsevicii proclamau izbanda revolutiei socialiste, se petrecea un eveniment de rascruce nu numai pentru istoria Rusiei. In istoria universala, Marea Revolutie Socialista din Octombrie deschidea epoca revolutiilor proletare, epoca trecerii de la capitalism la socialism.


















































Bibliografie:

„Magazin istoric“, octombrie 1967












Copyright © Contact | Trimite referat


Ultimele referate adaugate
Mihai Beniuc
   - Mihai beniuc - „poezii"
Mihai Eminescu Mihai Eminescu
   - Mihai eminescu - student la berlin
Mircea Eliade Mircea Eliade
   - Mircea Eliade - Mioara Nazdravana (mioriţa)
Vasile Alecsandri Vasile Alecsandri
   - Chirita in provintie de Vasile Alecsandri -expunerea subiectului
Emil Girlenu Emil Girlenu
   - Dragoste de viata de Jack London
Ion Luca Caragiale Ion Luca Caragiale
   - Triumful talentului… (reproducere) de Ion Luca Caragiale
Mircea Eliade Mircea Eliade
   - Fantasticul in proza lui Mircea Eliade - La tiganci
Mihai Eminescu Mihai Eminescu
   - „Personalitate creatoare” si „figura a spiritului creator” eminescian
George Calinescu George Calinescu
   - Enigma Otiliei de George Calinescu - geneza, subiectul si tema romanului
Liviu Rebreanu Liviu Rebreanu
   - Arta literara in romanul Ion, - Liviu Rebreanu











Scriitori romani