CIVILIZATIA ROMANEASCA Lumea rurala satul, Orasele si targurile, Cultura urbana, Cultura romaneasca, Urbanismul, Arhitectura, Biserica



CIVILIZATIA ROMANEASCA

IN SECOLELE XV- XVIII

 

 

Lumea rurala

Satul reprezinta principala forma de habitat in evul mediu (fossatum = loc intarit cu sant). Pana la inceputul secolului XV au fost identificate in Transilvania 3364 localitati, in Tara Romaneasca 2100 sate iar la sfarsitul secolului 2800 localitati. Satele aveau 15 – 20 case in Moldova si Tara Romaneasca iar in Transilvania media era de 70 de gospodarii. Satele se imparteau in doua categorii: libere si dependente. Satele dependente erau situate pe domeniile domnesti sau pe mosiile boieresti sau manestiresti si erau locuite de rumani si vecini din tarile extracarpatice sau de iobagi si jeleri in Transilvania. Ocupatile oamenilor erau: Agricultura, cresterea vitelor, albinaritul, pescuitul, mestesugurile. Locuintele erau construite din lemn la deal si la munte si din chirpici la ses. Taranii erau buni crestini, mergeau la biserica si tineau posturile. Au existat manifestari folclorice identice pe intreg spatiul locuit de romani. Acestea erau legate de ciclul muncilor de pruimavara, vara si toamna, de sarbatorile crestine si de momente importante din existenta omului (nastere, casatorie, moarte). Datinile si obiceiurile priveau indeletnicirile fundamentale, agricultura si pastoritul sperand sa asigure turme numeroase si recolte bogate. De exemplu, calusul invoca, la solstitiul de vara, fertilitatea solului.



 

 

Orasele si targurile

Targurile reprezentau spatiul unde se desfasura un schimb regulat de marfuri. Treptat au devenit asezari urbane. In Transilvania viata urbana era mai intensa. Sasii au intemeiat unele orase ca Brasovul, Sibiul, Sighisoara, Clujul, Rotna, Bistrita, etc. La sfarsitul secolului al XIII –lea, ele au devenit centre miniere, mestesugaresti, comerciale. Unele au devenit centre politico – administrative sau bisericesti iar altele au avut rol de aparare. Mestesugarii s-au organizat in bresle cu o structura si organizare riguroase. Cu exceptia oraselor mari, populatia urbana a unei localitati nu depasea cateva mii de locuitori. In secolul XVI cel mai populat oras al Transilvaniei era Brasovul cu 10.000 de locuitori, o veritabila piata comuna a tarilor romane. In secolul XVII Clujul avea 8.500 locuitori, Sibiul 8.000. Oradea si Timisoara aveau 5.000 locuitori, Sighisoara si Bistrita 3.000 – 4.000 locuitori. In Tara Romaneasca si Moldova erau: Buzaul si Campuluingul cu cate 3.000 de locuitori, Suceava cu 5.000, Targoviste cu 10.000, Iasul cu 20.000 iar Bucurestiul in vremea lui Constantin Brancoveanu cu aproximativ 50.000.

In Transilvania populatia oraseneasca cuprindea patriciatul, care din secolul XV detinea puterea economico – administrativa si economica, mestesugarii si negustorii, profesorii, medicii, juristii, scribii sau diecii si plebea (populatia saraca) alcatuita din calfe si ucenici. Marile invazii din 1241 si permannentul pericol otoman au facut ca majoritatea oraselor transilvanene sa fie inconjurate cu ziduri (Sibiu, Sighisoara, Brasov, Alba Iulia).

Orasele muntene aveau santuri de aparare, iar mai tarziu o imprejmuire cu trunchiuri de copaci (Baia, Bucuresti).

In Tara Romaneasca si Moldova, orasele erau pe domeniile domnesti. Ele cuprindeau vatra ocupata de case, pravalii, curti, gradini. Terenul agricol inconjurator constituia hotarul targului cu ogoare, fanete, vii, livezi.

Unele orase transilvanene de granita beneficiau de privilegiile domnilor munteni si moldoveni, controlau comertul cu statele romanesti extracarpatice (Caransebes, Sibiu, Brasov, Bistrita, Rodna).

 

 

Cultura urbana

 

Orasul era un important mediu al spiritualitatii romanesti fiind receptiv la nou si tinand seama de schimbarile survenite in lumea din afara. Orase ca Targoviste, Ramnicu-Sarat, Iasi, Neamt, Brasov, Sibiu, Alba Iulia, au fost centre culturale infloritoare, unele gazduind curti voievodale receptive la marile valori spirituale ale timpului. Targurile din Tara Romaneasca si Moldova erau populate in majoritate de romani, dar si de sasi veniti din Transilvania (Campulung – Muscel, Ramnicul Valcea, Baia, Suceava) evrei si germani veniti din Galitia (Siret) unguri, mai ales in orasele moldovene, armeni si greci in orasele de la Dunare si mare.

Din secolul al XV – lea si al XVI – lea, creste importanta elementului maghiar in orasele transilvanene. Romanii, populatie ortodoxa, de conditie modesta, nu aveau voie sa se aseze in orasele cetati sasesti sau unguresti, ei continuand sa traiasca in jutrul marilor orase (Scheii Brasovului) La Orastie, Caransebes, Lugoj, Hateg, populatia romaneasca era mai numeroasa, romanii indeplinind functii politico-administrative. Orasele transilvanene erau conduse de un sfat orasenesc alcatuit din 12 jurati, in fruntea caruia se afla judele ca reprezentant al autoritatii centrale. In Tara Romaneasca si Moldova, judetul, respectiv saltuzul era ajutat de 12 pargari, si ei supusi puterii centrale.

 

 

Cultura romaneasca

 

Are trasaturile esentiale ale culturii europene, dar si caracteristici particulare reflectate in literatura, pictura, arhitectura bisericeasca, arta scrisului. Pana la sfarsitul secolului XIV se asaza in aria civilizatiei bizantine. Cand pericolul otoman ameninta insasi existenta statelor crestine, romanii au fost mai aproape de Europa Centrala si Occidentala. Orientarea catre occident venea si din dorinta de a stabili o punte de legatura cu o civilizatie superioara.

Curtea domneasca si Biserica sunt principalele medii ale spiritualitatii la care se adauga si orasul. Curtea domneasca manifesta o deschidere pentru valorile culturale europene prin sprijinirea culturii (edificii, opere de pictura si de arta decorativa).

Satul romanesc a pastrat peste veacuri nealterate traditiile si obiceiurile.

Limba slavona domina viata culturala romaneasca pana la jumatatea secolului XVI (‘Invataturile lui Neagoe Basarab catre fiul sau Teodosie”).

Limba latina se foloseste in special in Transilvania in episcopii si cancelaria voievodului.

Sub influienta Reformei, incepand din secolul XVI, se contureaza o cultura laica. Folosirea limbii romane devine o certitudine. Primul document in limba romana care s-a pastrat este scrisoarea lui Neacsu din Campulung catre judele Brasovului (1521).

Umanismul se afirma in tarile romane in sec. XVI- XVII. Scriitorii umanisti reliefeaza originea latina a poporului roman, contribuind astfel la dezvoltarea constiintei de neam (Nicolae Olahus in Transilvania si cronicarii moldoveni si munteni Grigore Ureche, Miron Costin, Ion Neculce si stolnicul Constantin Cantacuzino).

Arhitectura este un domeniu infloritor al creatiei artistice romanesti. In toate cele trei tari romanesti, predomina arhitectura laica de la locuinte pana la cetati de aparare, castele, curti voievodale. Domnii munteni au ctitorit biserici la: Dealu, Curtea de Arges, Snagov, Caldarusani. Mare valoare artistica au: Ctitoria lui Vasile Lupu, Biserica Trei Ierarhi din Iasi si Biserica de la Curtea de Arges. Bisericile ridicate in timpul lui Stefan cel Mare sunt un monument al arhitecturii romanesti. Manastirile Putna, Voronet, Moldovita, etc imbina arhitectura bizantina cu mijloace decorative de inspiratie gotica.

Invatamantul se dezvolta pe langa biserici si manastiri si prin grija manifestata de domnie, cunoaste o evolutie ascendenta.

 

 

Biserica

 

In evul mediu biserica a avut un rol important in domeniile vieti sociale, juridice si culturale a tarilor romane. Biserica ortodoxa s-a dezvoltat si s-a organizat sub obladuirea Bizantului, dar a cunoscut si influiente slave. Romanii s-au nascut ca un popor crestin. Intemeierea primelor mitropolii a avut loc in Tara Romaneasca in 1359 la Arges in timpul lui Nicolae Alexandru si in 1370 la Severin in timpul lui Vladislav Vlaicu In 1401 Patriarhia de la Constantinopol recunoaste Mitropolia Moldovei. In Transilvania, dupa cucerirea maghiara, locul episcopiilor ortodoxe a fost luat de cele catolice. Religia ortodoxa era socotita tolerata.

Biserica se bucura de sprijinul material al domnitorilor tarii si al marilor boieri. Mitropolitul era primul sfetnic al domnului. Era loctiitor al domnului in caz de vacanta a tronului, putea fi numit sau inlaturat de domn. Era membru important al sfatului tarii, asista la scaunul de judecata al domnului.

 

 

Institutia centrala – domnia si prerogativele ei

Institutionalizarea societatii medievale se leaga de numele lui Mircea cel Batran in Tara Romaneasca se Petru Musat in Moldova, procesul continuind in timpul lui Alexandru cel Bun si Stefan cel Mare, respectiv Vlad Tepes.

In Tara Romaneasca si Moldova regimul politic a evoluat spre formula monarhiei feudale, dar cu trasaturile specifice societatii romanesti. Domnia ere ereditara. Domnul era ales si nu erau norme rigide in privinta succesiunii. Conducatorul statului in documentele de cancelarie apare cu titlul de “mare voievod si domn”. Calitatea de mare voievod presupunea:

  • concentrarea puterii in mainile sale;

  • era seful ostirii;

  • era uns de mitropolit, adoptand odata cu coroana semnul suveranitatii si titlul de domn, avand semnificatia de dominus (singur stapanitor).

Organizarea institutionala si ceremonialul de la curte era de inspiratie bizantina.

Atributiile domniei:

  • stapanul intregului fond funcciar al tarii;

  • conduce administratia statului, sfatul domnesc;

  • cu sfatul domnesc elaboreaza politica interna si externa;

  • dreptul de a bate moneda;

  • dreptul de confiscare a proprietatii boieresti si de aplicare a pedepsei capitale in cazuri de tradare;

  • in functia de comandant al armatei, domnul percepea birul, dare in general destinata platii tributului impus de puteri straine;

  • declara razboi, incheie pace;

  • in caz de mare primejdie convoaca oastea cea mare;

  • reprezinta instanta suprema de judecata.

Cooperarea dintre puterea centrala si Biserica a fost coordonata fundamentala a vietii politice romanesti. Aceasta colaborare este prezenta in timpul domniilor lui Stefan cel Mare, Matei Basarab, Vasile Lupu, Constantin Brancoveanu, in timpul carora s-au ridicat numeroase locasuri de cult.