Cultura romana Filozofia si stiinta, Dezvoltarea dreptului si a retoricii, Publicistica si istoriografia, Poezia epica, Comedia, Lirica referat





Buzatu Cornelia Andreea

Clasa a Ix-a C

 

Cultura romana in perioada republicii

Schimbarile social-economice adanci, care au insotit transformarea Romei intr-un mare stat mediteranean, nu numai ca au provocat criza vechiului sistem politic, dar au exercitat o influenta uriasa asupra vietii ideologice a societatii romane. Intre sfarsitul secolului III si inceputul secolului I i.e.n. a avut loc o criza a vechii ideologii romane <<a polisurilor>>.

Aceasta criza a fost in primul rand rezultatul dezvoltarii interne a Romei, dar era legata, fara indoiala, si de intrarea Romei in vasta arena internationala si de patrunderea din ce in ce mai intensa in Roma a influentelor elenistice (mai ales de pe timpul razboaielor din Peninsula Balcanica si din Asia Mica).




Limba greaca se raspandise pe scara larga in cercurile sus-puse ale societatii romane. Odata cu limba a patruns in Roma si cultura greaca; profesorul grec devenind personaj indispensabil al familiilor romane bogate; cunoasterea literaturii grecesti a devenit un semn de distinctie; au luat fiinta scoli retorice organizate de greci; trupe de actori greci dadeau la Roma reprezentatii in limba materna. Obiceiurile elenistice exercitau o influenta din ce in ce mai mare asupra felului de trai al aristocratiei si bogatasilor romani. Numerosi oameni politici de vaza din Roma au inceput sa se declare pe fata filoeleni ca, de pilda, Flaminius, Scipionii si altii.

Obiceiurile grecesti s-au raspandit si in viata de toate zilele. Obiceiul de a se intocmi inscriptii in versuri pe morminte, amintit mai inainte, fusese imprumutat din Grecia. Raderea barbii, obiceiul de a sta culcat in timpul mesei si o serie de alte obiceiuri fusesera aduse de asemenea de greci. Imitarea a tot ce era grecesc devenise o <<moda>> raspandita, mai ales in cercurile aristocratice ale societatii sclavagiste romane.

Dar patrunderea acestor influente straine in Roma nu s-a desfasurat fara lupta si fara opozitie. Dupa toate probabilitatile, cercurile largi ale societatii romane au fost ostile acestor inovatii straine si le-au opus o rezistenta darza. In acest sens este extrem de caracteristica activitatea celebrului censor din anul 184 i.e.n., Cato cel Batran care inscrisese printre punctele principale ale programului sau lozinca luptei impotriva <<viciilor noi>> ceruse reintroducerea vechilor moravuri ale stramosilor.

Totusi, influentele elenistice au contribuit, fara indoiala, la raspandirea instructiei in paturile de sus ale societatii si la cresterea culturii. In jurul unuia dintre cei mai mari oameni politici din acea vreme, Scipio Aemilianus, se crease un cerc din care faceau parte filozofi si scriitori. Printre ei, locul cel mai de seama apartinea celebrului istoric grec Polybiu si filozoful grec Panaitios. Amandoi propovaduiau doctrina stoica (asa-numita scoala stoica medie sau romana), adaptand-o la nevoile si cerintele societatii romane.

Cresterea continua a teritoriului statului roman, dezvoltarea relatiilor sclavagiste, lupta politica acerba au pus amprenta lor pe ideologia si cultura societatii romane din perioada tarzie a republicii. In secolul I i.e.n. se observa o raspandire si mai larga a influentelor elenistice, care in unele domenii, de pilda in filozofie si arta, devenira determinante. Paralel cu aceasta, in societatea romana sem desfasoara procesul de prelucrare creatoare a acestor influente. In aceasta perioada apare poezia lirica latina, ajunge la o inflorire maxima arta oratorica, apar lucrari in proza scrise in limba latina clasica.

Filozofia si stiinta

In secolele II-I i.e.n., diferitele curente ale filozofiei elenistice devenira cunoscute nu numai in cercurile sus-puse, ci si in cercurile largi ale societatii romane. Remarcabila pentru popularizarea filozofiei a fost contributia lui Cicero, care a expus intr-o serie de opere, fara prea multa profunzime si exactitate, dar, in schimb, intr-o forma accesibila, bazele diferitelor sisteme filozofice, elaborand si terminologia filozofica latina.

In aceeasi perioada a trai in Roma unul dintre cei mai mari filozofi ai antichitatii, Lucretius (98 - 55 i.e.n.). In poemul sau <<Despre natura lucrurilor>>, scris intr-o forma stralucita, el a dezvoltat doctrina materialista a lui Epicur si a facut propaganda in favoarea ei, cautand sa scape oamenii de superstitiile religioase generate de ignoranta, de teama fata de zei si de viata de dincolo de mormant. Negand orice amestec al zeilor in viata oamenilor, Lucretius dadea o explicatie fireasca originii si dezvoltarii universului si a omenirii. Plecand de la diversitatea si constanta formelor in natura el afirma ca totul se compune din <<principii>> indivizibile, adica din atomi, care nu sunt creati si nu se distrug. Acestor <<principii>> le este proprie o anumita forma si greutate si o anumita miscare inseparabila de materie. Miscandu-se in vidul care-i inconjoara, asemenea firelor de praf intr-o raza de soare, si devenind in mod spontan de drumul in linie dreapta (prin aceasta devenire, Lucretius explica, in lupta impotriva fatalismului, printre altele, originea intamplarilor si a vointei libere a omului), atomii se unesc in baza unei legi precise si formeaza tot ce exista, incepand cu stelele si terminand cu sufletele oamenilor, pe care Lucretius le considera de asemenea materiale si, prin urmare, murind o data cu trupul. Destramandu-se intr-un loc, atomii se unesc in alt loc, formand noi lumi si noi fiinte vii. De aceea, universul este etern si infinit.

Lucretius a incercat sa dea o explicatie naturalist-stiintifica originii omului si societatii, care, dupa parerea lui, se dezvolta fara amestecul zeilor. Dupa formarea pamantului, arata Lucretius, din umezeala si caldura au aparut plantele, apoi animalele, dintre care multe au fost imperfecte si au disparut treptat si, in sfarsit, la urma a aparut si omul. La inceput, oamenii erau salbatici asemenea fiarelor, dar treptat, datorita experientei si observatiei, au invatat sa dobandeasca focul, sa construiasca locuinte, sa lucreze pamantul. Oamenii au inceput sa se uneasca in familii, apoi in societati, in vedera unui sprijin reciproc. Aceasta a permis sa se dezvolte limba, stiintele, artele, meseriile, ideile de drept si de dreptate. Dar au aparut regii: oamenii mai puternici au inceput sa acapareze si s imparta pamantul; au aparut proprietatea si setea de bogatie, care duc la razboaie si crime.



Cu toata imperfectiunea stiintei de pe vremea aceea, imperfectiunea care l-a dus pe Lucretius la o serie de greseli, doctrina lui materialista despre natura si societate a fost o realizare imensa si a contribuit la succesul luptei materialiste impotriva idealismului. Materialismul lui Lucretius a avut numerosi partizani in antichitate. Lucretius a exercitat de asemenea o puternica influenta asupra materialistilor mecanicisti din epoca Renasterii si din epoca noua, pe care i-a uimit prin profunzimea cu care intelesese legile naturii. Poemul lui Lucretius a servit ca arma impotriva bisericii. Fragmente din acest poem au fost traduse in limba rusa de Lomonosov. K Marx si V. I. Lenin l-au apreciat mult pe Lucretius.

In stiinta, ca si in filozofie, romanii au imprumutat multe idei de la greci. Astfel, Celsus, in lucrarea sa de medicina, a sintetizat realizarile artei medicale elenistice, pe care inainte romanii o desconsiderasera. Astronomul Sosigemes din Egipt a facut calcule pentru reforma calendarului roman infaptuita de Caesar (asa-numitul calendar iulian). Dar, concomitent cu aceasta, s-a dezvoltat si o stiinta pur romana. Cel mai de seama reprezentant al ei a fost Marcus Terentius Varro (116 – 28 i.e.n.), care a intocmit o enciclopedie a stiintelor si a scris studii vaste despre stravechile obiceiuri romane din viata religioasa si de toate zilele, despre teatrul roman, despre limba latina, despre agronomie si multe altele in afara de aceasta, Varro a mai fost cunoscut din satirele sale, in care a ridiculizat moravurile contemporane. Lui ii apartine denumirea de <<monstru tricefal>> data primului triumvirat, porecla care s-a bucurat de o larga circulatie.

Dezvoltarea dreptului si a retoricii

Vechiul drept roman cu formalismul lui impietrit nu mai corespundea conditiilor noi. Dar el n-a suferit o reforma radicala, ci a fost doar precizat si largit de pretori care, inainte de a-si lua functia in primire, anuntau prin edicte speciale felul in care aveau de gand sa rezolve diferitele cazuri juridice. Asupra dreptului roman a exercitat o influenta importanta dreptul provincial cu care romanii erau in contact.

In consecinta au fost simplificate procedura judiciara, procedura tranzactiilor de vanzare-cumparare, de imprumut, de arendare etc. Au fost largite drepturile proprietarilor asupra averilor care, potrivit vechiului sens al dreptului roman, nu reprezentau proprietatea privata, de pilda drepturile cetatenilor romani asupra pamanturilor din provincii aflate in posesia lor. A fost elaborata notiunea de persoana juridica, inexistenta pana atunci. Au fost recunoscute drept persoane juridice mai intai municipiile, iar dupa aceea si colegiile. Toate aceste inovatii au urmarit apararea proprietatii private care se consolidase.

Pentru a se orienta in legi si in edictele pretorilor, precum si pentru a putea influenta in caz de nevoie pe judecatori, juristii trebuiau sa studieze temeinic dreptul si retorica. Ocolind interdictia de a primi onorarii pentru serviciile lor, juristii realizau averi mari si dobandeau o glorie rasunatoare si o clientela numeroasa. Arta oratorica, retorica, a parcurs la Roma o lunga cale de dezvoltare, numarand multi reprezentanti straluciti, dintre care cel mai de seama a fost Cicero. Cuvantarile avocatilor vestiti erau multiplicate si citite de marele public. Deoarece procesele civile in care erau amestecate persoane marcante capatau o insemnatate politica, pledoariile in tribunale devenisera o scoala si o piatra de incercare pentru oratorii care ulterior luau cuvantul in Senat sau in Aunarea poporului. Lupta politica care clocotea acolo era unul dintre cele mai importante stimulente pentru dezvoltarea elocventei.

Retorica se studia la Roma in scolile organizate de liberti greci, precum si in orasele din Grecia si Asia Mica. Oratorii romani imprumutau de acolo stil atic simplu si sobru (aticismul) sau asa-numitul stil asiatic (asianismul) emfatic, teatral care punea accentul pe efecte. Asianusmul, pe care l-a cultivat si Cicero, a inflorit mai ales pana la jumatatea secolului I i.e.n., cand a inceput sa devina la moda aticismul, pe care l-a folosit Caesar. Oratorii dadeau o mare atentie pozei, gesturilor, intonatiilor vocii, intorsaturilor originale de stil, ironiilor izbutite, cu care puteau ponegri un martor sau da lovitura de gratie adversarului. O insemnatate deosebita o aveau, fireste, cuvantarile politice, al caror model stralucit il gasim in cuvantarile lui Cicero impotriva lui Catilina.

 

Publicistica si istoriografia

Lupta politica acerba s-a oglindit in toate operele din acel timp. Deosebit de interesante in aceasta privinta sunt scrisorile lui cicero catre prietenii si rudele sale. Ni se dezvaluie in ele istoria din culise a intrigilor politice, a relatiilor si persoanelor, istorie infrumusetata si camuflata in cuvantarile lui oficiale. Aflam din aceste scrisori, de pilda, ca stoicul Brutus, eroul republicanilor, a ucis prin infometare un magistrat al orasului Salamina, care nu putuse sa-i achite o datorie cu o dabanda de 48%; aflam motivele egiste ale unora din actiunile lui Cicero insusi, adevarata lui atitudine adeseori dispretuitoare si nesincera fata de ideile pe care le proclama, precum si fata de oamenii pe care-i numea prieteni.



Din categoria lucrarilor politice de pe vremea aceea fac parte si comentariile lui Caesar despre razboiul galic si despre razboaiele civile. Naratiunea este condusa la persoana a treia, probabil pentru a se crea iluzia unei obiectivitati maxime. In realitate, Caesar si-a scris <<comentariile>> pentru a-si justifica actiunile, pentru a-si inflori succesele si pentru a-si atenua, in limita posibilitatilor, esecurile. Pe contemporani si pe urmasi i-a incantat stilul sobru, concis si totodata expresiv al lui Caesar, care si-a scris operele in tabere si campanii. In aceste opere Caesar trece sub tacere programul sau politic si adevaratele sale intentii, adoptand versiunile oficiale. De pilda, el explica razboiul cu Ariovist prin cererea locuitorilor Galilor, izbucnirea razboiului civil prin tendinta sa de a apara pe tribunii poporului etc. 27742iux75hsf9i

Conceptiile si aspiratiile lui Caesar s-au oglindit mult mai viu in operele istoricului Sallustius: despre razboiul contra lui Jugurtha, despre conjuratia lui Catilina, despre evenimentele de la moartea lui Sylla pana in anul 74 i.e.n., precum si in cele doua scrisori catre Caesar. El zugraveste in culori vii venalitatea detestabila a aristocratiei in timpul razboiului contra lui Jugurtha; degenerarea aristocratiei care a dat nastere unui monstru cum a fost Catilina. Dar dupa parerea lui Sallustius, si paturile romane de jos, <<prostimea>>, s-au pervertit din cauza mizeriei si a trandaviei, intr-o masura tot atat de mare ca si aristocratia. El opune acestei <<prostimi>> poporul care, dupa parerea lui, trebuie sa fie compus din proprietari de pamant, liberi si egali. De simpatia lui deosebita se bucurau popularii de pe timpul lui Marius. Sallustius a facut propaganda in favoarea democratiei sclavagiste a polisului, ce ajunsese de domeniul trecutului. Cat de irealizabil era acest ideal ne arata exemplul carierie lui Sallustius insusi care, atacand cu furie depravarea moravurilor, luxul si banii, a facut o avere uriasa in timpul administrarii nicidecum dezinteresate a provinciei Numidia.

 

Poezia epica. Comedia. Lirica.

us742i7275hssf

Poetii romani timpurii imitau modelele clasice ale literaturii grecesti, desi alegeau adesea subiecte romane. Primul poet roman este considerat Livius Andronicus, de origine grec din Tarent, adus in anul 272 i.e.n., ca prizonier la Roma. El a tradus in limba latina, in versuri saturniene, <<Odiseea>>. Contemporan, dar mai tanar decat el, a fost Cnaeus Nevius (aproximativ 274 – 204 i.e.n.), autorul unei lucrari epice despre primul razboi punic si al mai multor tragedii. Dupa cel de-al doilea razboi punic au aparut lucrarile lui Ennius (239 – 169 i.e.n), care a avut vreme indelungata faima unuia dintre cei mai remarcabili poeti. Opera lui cea mai cunoscuta au fost <<Analele>>, scrise in hexametri, introdusi pentru prima oara de el in literatura romana.

Comedia romana a avut reprezentanti remarcabili inca dina doua jumatate a secolului III i.e.n. Titus Maccius Plautus (aproximativ 254 – 184 i.e.n.), originar din Umbria, a fost autorul unei serii de comedii, care, desi au dezbatut subiecte imprumutate din asa-numita <<noua comedie atica de moravuri>> ,au fost scrise intr-o limba extrem de vie, bogata in imagini si populara. Ne-au pervenit 21 de comedii ale lui Plutus, cele mai cunoscute fiind <<Amiditrionul, Pusculita si Soldatul fanfaron>>. In operele lui Plautus rasuna motive sociale; de pe pozitiile paturilor largi ale plebei el lupta impotriva cametei, luxului, descompunerii temeliilor patriarhale ale familiei, impotriva <<moravurilor grecesti>> usuratice. Comediile lui Plauttus s-au bucurat de un succes imens in randurile spectatorilor romani.

Un alt autor de comedii este libertul cartaginez Publius Terentius Afer (aproximativ 190 – 159 i.e.n), care a facut parte din cercul lui Scipio Aemillianus. Lucrarile lui au fost destinate publicului instruit. El a scris numai 6 comedii, din care cele mai cunoscute sunt <<Fata din Andros>>, <<Eunucul>> si <<Herautontimorumenos>>. Alt reprezentant al cercului lui Scipio, Caius Lucilius (180 – 102 i.e.n), a intemeiat acel gen literar cu totul nou, care a fost sortit sa devina un gen specific roman, anume satira.

Deosebit de rodnica a fost imbinare elementelor elenistice cu cele romane in poezia lirica latina. Poezia lirica a luat nastere in secolul I i.e.n., intr-un cerc de tineri poeti dintre care cel mai talentat era Catullus (aproximativ 87- 54 i.e.n.). El a fost primul care a introdus in poezia latina folosirea diferitilor metri cunoscuti in poezia greaca. Imitand pe poetii alexandrini, el a scris mici poeme epice cu teme din mitologie, putin cam afectate si pline de o eruditie cautata. Dar cele mai cunoscute sunt versurile lui lirice dedicate Lesbiei (astfel numea el pe Clodia, sora tribunului poporului Clodius). Clodia a fost reprezentanta tipica a epocii ei, in care <<moravurile stramosilor>> decazusera total in clasele de sus iar vechea familie romana indestructibila facuse loc unor casatorii care se desfaceau usor si des si unor legaturi tot atat de usuratica. Aventurile de dragoste ale Clodiei erau cunoscute Romei intregi. In versurile dedicate ei Catullus a imortalizat cu o sinceritate si o forta uimitoare dragostea sa patimasa, desi amestecata cu un sentiment de dispret, gelozia sa chinuitoare, amaraciunea despartirilor, fericirea impacarilor. Aceste versuri au devenit nu numai baza dezvoltarii de mai tarziu a liricii romane, ci si cele mai bune modele ale ei.



 

Circul. Teatrul.

Spectacolele de circ erau foarte populare in Roma inca din cele mai vechi timpuri. In anul 254 i.e.n. au fost organizate pentru prima data jocuri cu gladiatori, care de la mijlocul secolului al II-lea i.e.n. au devenit distractia preferata a romanilor. Pentru organizarea de jocuri si reprezentatii de circ se cheltuiau sume foarte mari. De obicei, fondurile pe care statul le aloca edililor si pretorilor pentru organizarea de jocuri nu erau suficiente si oamenii politici romani care ocupau aceste functii, daca bineinteles doreau sa fie populari, nu ezitau sa cheltuiasca pentru ele fonduri personale, uneori inglodandu-se chiar in datorii mari (de pilda, Iulius Caesar in functia de edil).

In randurile paturilor largi ale populatiei se mai bucurau de asemenea de succes scenele scurte si farsele, asa-numitele atellanae si mimi, nascute din jocuri populare pur romane. Ele nu erau straine motivelor politice si sociale. In ele figurau personaje amuzante: mancai, vicleni, natangi, obraznici; pe scena erau prezentati meseriasi si tarani de rand. In ultima perioada a republicii se bucurau de o deosebita popularitate mimele libertului Syrus, mime din care mai tarziu au fost extrase si culese zicale si spirite de mare circulatie. Unele din ele oglindeau atitudinea poporului fata de evenimentele la ordinea zilei. La razboaiele civile si activitatea lui Caesar pot fi raportate urmatoarele maxime: <<salvarea de razboaie civile sta in uitarea lor>>, <<supunerea ofensata se transforma in furie>>, <<poporul e puternic acolo unde e puternica legea>>, <<e trist sa traiesti asa cum iti porunceste altul>>, <<mai bine sa pieri decat sa traiesti intr-o robie rusinoasa>> etc. Pentru conceptiile poporului sunt interesante zicalele populare, ca, d pilda: <<datoria e o robie grea>>, <<primind o binefacere, iti vinzi libertatea>>, <<nu poti castiga fara sa faci rau altuia>>, <<banul conduce totul>>, <<si dintr-o coliba poate iesi un om mare>>, <<linistiti traiesc aceia care desfiinteaza notiunea de „al meu” si ”al tau”>>.

 

Arhitectura si artele plastice

Secolele III- I i.e.n. sunt caracterizate prin dezvoltarea continua a arhitecturii si artelor plastice romane. Vechea casa romana nu avea decat parter; in centrul ei se afla atrium, o incapere mare in care ardea focul si se afla sanctuarul familiei. De atrium erau alaturate dormitoarele; de obicei in casa nu mai erau alte incaperi. In aceasta perioada insa incep sa se construiasca case cu 1- 2 etaje. In casele bogate, atriumul, impodobit cu coloane s-a trasformat intr-o sala de primire cu care se invecinau un complex intreg de incaperi: salonul, sala de mancare, dormitorul, sala de baie, curti inchise si gradini impodobite cu coloane si statui. Peretii se imbracau cu marmura, iar pardoselele se faceau din mozaic. In orase s-au ridicat cladiri publice de un stil arhitectural cu totul nou – basilica; de pe la inceputul secolului al II-lea i.e.n. au aparut constructiile decorative, monumentale, arcurile de triumf.

In orasele grecesti cucerite au fost aduse ca prada de razboi la Roma o multime de statui, cu care au fost impodobite pietele, cladirile publice si casele particulare. Insisi romanii au creat un gen sculptural nou, in a carui dezvoltare ei au atins o mare perfectiune: portretul realist. Mai trebuie relevat de asemenea dezvoltarea frescelor, care din secolul al II-lea i.e.n. au inceput sa fie folosite mai ales in scopuri decorative.

Se schimba si aspectul Romei insasi. Roma a devenit un oras urias ca suprafata si ca numar de locuitori. Se crede ca in secolul II i.e.n. Roma avea aproximativ 500.000 de locuitori. La Roma veneau oameni din toate colturile imperiului si, afara de aceasta, tot aici traiau atunci numerosi straini, mai ales greci, sirieni si evrei.

In secolul I i.e.n., Roma deveni cel mai mare centru internetional, capitala unui mare stat mediteranean. In oras s-au ridicat cladiri marete. Forul a devenit o piata impodobita cu temple, basilici, portice, arcuri, sculpturi. Astfel, Pompeius a construit primul teatru de piatra, iar Caesar, un minunat For nou, devenit mai tarziu modelul constructiilor de acest tip.

Alaturi de cartierele luxoase, in care aflau cladirile publice si casele particularilor bogati, mai exista in Roma si o serie intrega de cartiere sarace, in care se adapostea plebea urbana si unde cocioabele jalnice alternau cu casele saracacioase, de specula, cu mai multe etaje, ridicate la repezeala de oamenii de afaceri intreprinzatori.

Bibliografie ISTORIA UNIVERSALA Vol. II











Copyright © Contact | Trimite referat


Ultimele referate adaugate
Mihai Beniuc
   - Mihai beniuc - „poezii"
Mihai Eminescu Mihai Eminescu
   - Mihai eminescu - student la berlin
Mircea Eliade Mircea Eliade
   - Mircea Eliade - Mioara Nazdravana (mioriţa)
Vasile Alecsandri Vasile Alecsandri
   - Chirita in provintie de Vasile Alecsandri -expunerea subiectului
Emil Girlenu Emil Girlenu
   - Dragoste de viata de Jack London
Ion Luca Caragiale Ion Luca Caragiale
   - Triumful talentului… (reproducere) de Ion Luca Caragiale
Mircea Eliade Mircea Eliade
   - Fantasticul in proza lui Mircea Eliade - La tiganci
Mihai Eminescu Mihai Eminescu
   - „Personalitate creatoare” si „figura a spiritului creator” eminescian
George Calinescu George Calinescu
   - Enigma Otiliei de George Calinescu - geneza, subiectul si tema romanului
Liviu Rebreanu Liviu Rebreanu
   - Arta literara in romanul Ion, - Liviu Rebreanu











Scriitori romani