Al doilea razboi mondial, Caderea Frantei, Lupta pentru Britania, Campanii din Balcani, Invazia Uniunii Sovietice



Al doilea razboi mondial

Caderea Frantei

La 10 mai au fost parasutate trupe in Belgia si Olanda, pentru a sechestra aerodromuri, poduri si cel mai notabil fortareata Eben-Emael. La 14 mai armata olandeza se preda dupa bombardarea repetata a Rotterdam-ului. Tot atunci armata de blindate era iesita din Ardeni, pozitionata undeva in spatele fortelor britano-franceze care ofereau suport belgienilor.

Trupe germane marsaluiesc victorioase prin Paris



Pe 20 mai tancurile germane erau deja la gura raului Somme si acoperisera in numai 11 zile 400 de km. La 26 mai fortele aliate erau inconjurate pe tarmul de la Dunkerque. A doua zi regele Belgiei, Leopold al III-lea, isi retrage armata si se preda. Mai multe nave britanice au salvat, transportandu-i peste canal, circa 340000 de soldati intr-o eroica incercare care, probabil nu ar fi avut loc daca comandantul german, generalul Gerd von Rundestedt nu ar fi oprit tancurile pentru a fi folosite pentru urmatoarea faza. 51956yoz71hcg9r

Pe 5 iunie germanii au lansat un nou asalt asupra Frantei. Italia declara razboi Frantei si Marii Britanii la 10 iunie. Linia de aparare a francezilor era inca intacta dar comandantul francez, generalul Maxime Weygand nu avea cu ce sa o consolideze. La 17 iunie, maresalul Philippe Pétain un erou din primul Razboi Mondial care devenise premier cu o zi inainte cere un armistitiu. Acesta a fost semnat la 25 iunie care avea drept conditii sa dea germanilor controlul asupra Frantei de nord si a coastei atlantice.

 

Lupta pentru Britania oc956y1571hccg

In 1940 Hitler domina Europa de la Capul Nord la Pirinei. Singurul lui inamic activ mai era Britania, care era condusa de un nou prim ministru, Winston Churchill care vroia sa lupte. Armata engleza isi lasase majoritatea armelor sale pe plaja din Dunkeque in urma escapadei sale. Stalin nu era in masura sa-l provoace pe Hitler. Statele Unite erau socate de caderea Frantei. Germanii sperau sa-i cucereasca pe englezi, infometandu-i. In 1940 au preluat controlul in Atlantic si folosind submarine taiau britanicilor orice contact pe apa cu exteriorul. Desi flota germana era formata doar din 28 de submarine, mult mai multe erau in constructie, suficiente ca sa mentina Britania in pericol pana in primavara lui 1943. Hitler nu ar risca sa termine fortele britanice printr-o traversare a canalului decat daca i-ar distruge flota aeriana mai intai. Drept urmare batalia pentru Britania a fost purtata in aer nu pe plaja. In august 1940 germanii lanseaza raiduri asupra porturilor si aerodromurilor, iar in septembrie, ataca orasele din interior. Pana in mai 1941 germanii au lansat 71 de raiduri asupra Londrei si alte 53 asupra altor orase, dar rezultatul lor nu a fost decisiv. La 17 septembrie, 1940, Hitler a amanat invazia Britaniei pe un timp nelimitat, prin urmare rezultand infrangerea in batalia pentru Marea Britanie.

 

Campanii din Balcani

De fapt, Hitler le spusese generalilor sai la sfarsitul lui iulie, ca urmatorul atac va fi asupra URSS-ului. El spunea ca isi vor lua spatiul vital de care au nevoie si care li se cuvine, si vor putea sa-i infranga si pe britanici apoi. Hitler a vrut sa inceapa invazia in toamna lui 1940, dar sfatuitorii lui l-au indemnat sa evite riscul unei campanii de iarna in Uniunea Sovietica si sa astepte pana in primavara.

Campaniile din Egipt au adus aviatia britanica pana in Marea Mediterana. Acest lucru nu i-a convenit lui Hitler deoarece prezentau o amenintare asupra celei mai importante resurse ale sale de petrol, care era la Ploiesti. Astfel razboiul s-a extins in peninsula Balcanica. Operatiunile impotriva Greciei si Iugoslaviei au inceput in 6 aprilie 1941. In 13 aprilie germanii cuceresc Belgradul si armata iugoslava se preda a doua zi. Pe frontul grec, la 9 aprilie jumatate din armata elena era fortata sa se predea. Pe 22 aprilie intreaga armata graca era infranta. Englezii se retrag din regiune. In 20-27 mai, printr-un atac aerian, germanii cuceresc Creta.

 

Invazia Uniunii Sovietice

Cea mai mare infruntare a celui de-al doilea Razboi Mondial a inceput in dimineata zilei de 22 iunie 1941, cand, „in tacere” , mai mult de 3 milioane de trupe germane au invadat URSS-ul. Desi pregatirile germanilor erau evidente, incepusera cu luni intregi inainte, si au fost luate in considerare de diplomatii de la Moscova, fortele Uniunii Sovietice au fost luate prin surprindere. Increderea lui Stalin in capacitatile militare ale tarii sale fiind zdruncinata in urma campaniei din Finlanda, a dus la refuzari repetate de a incerca sa-i provoace pe germani. Mai mult decat atat comandantii au ajuns la concluzia ca strategia razboiului fulger folosita in Polonia si Franta nu ar fi posibila intr-un razboi de scala celui sovieto-german. Ambele tabere aveau sa se confrunte, in primele saptamani la granita care le separa. Armata sovietica era compusa din 2,9 milioane de soldati, dar raportul dintre tancuri si avioane a celor 2 tabere era de 2 la 1, respectiv 3 la 1 in favoarea Armatei Rosii. Singurul dezavantaj era ca erau mai vechi.

Pozitia germanilor consta in trei fronturi: frontul de Nord cu obiectivul Leningrad, frontul de Centru cu obiectivul Moscova si frontul de Sud cu obiectivul la Kiev, fiecaruia fiindu-i destinata cate o armata. Strategia era sa-i angajeze pe sovietici in lupta si sa-i zdrobeasca inainte sa reuseasca sa se retraga in adancurile continentului. Pentru Hitler, pamantul si resursele Ucrainei si petrolul din Caucaz erau cele mai importante obiective.

La inceput, realizarile Armatei Centru, au fost multumitoare pentru Hitler. Se indica, ca victoria ar putea sa aiba loc in aproximativ zece saptamani, ceea ce era bine, pentru ca vara rueasca nu dura mult. Zece saptamani parea timp suficient ceea ce l-a determinat pe Churchill sa ofere o alianta URSS-ului; la fel si Roosevelt, presedintele S.U.A. le oferea ajutor. Dar dupa cateva zile acestia au inceput sa creada ca totul se va termina dupa o luna. Pana la sfarsitul primei saptamani, Armata Centru luase deja 290000 de prizonieri – cucerisera Minsk-ul. Pana la 5 august Armata Centru mai captureaza 300000 de soldati – tracusera Nistrul, ultima bariera naturala catre Moscova. Acoperisera deja mai mult de doua treimi din distanta pana la capitala.

Rusii faceau exact ceea ce au presupus generalii germani: sacrificau un numar enorm de trupe pentru a-si apara capitala. Cu toate acestea Hitler nu era satisfacut, si ignorand spusele generalilor sai a ordnat ca Armata Centru sa se divida si sa devieze de la curs spre nord si respectiv sud pentru a sustine celelalte doua armate, prin urmare oprind avansul spre Moscova. La 8 septembrie, Armata Nord, bombarda Leningradul. La 16 septembrie, Armata Sud inchidea un cerc urias, la est de Kiev, luand si 665000 de prizonieri. Apoi s-a hotarat Hitler sa reia atacul asupra Moscovei.

Dupa un repaus de sase saptamani, Armata Centru a reluat atacul la 2 octombrie. In trei saptamani a mai luat 663000 de prizonieri. Iar apoi au inceput ploile de toamna. Conditia drumurilor incetinea vizibil avansul. In mijlocul lui noiembrie pamantul era deja inghetat. Desi cunosteau situatia de pe front, Hitler si comandantul Armatei Centru, maresalul Fedor von Bock au decis sa continuie avansul catre Moscova. Isi doreau, ca, campania din 1941 sa se termine cu o victorie asupra capitalei. In a doua jumatate a lui noiembrie germanii erau la aproape 30 de km de oras. Armata Sud mai avea cam 65 de km. Diviziile de tancuri acopereau de obicei aceasta distanta in mai putin de o zi, dar vremea rea, inghetul, zapada, nu erau conditii pentru care erau obisnuite aceste vehicule. La fel si soldatii, isi pierdeau dorinta de a lupta mai departe.

Stalin care era in Moscova, impreuna cu comandantul frontului generalul Gregory Zhukov, si-au redus din consumul de rezerve, au facut noi recrutari, dar aveau si veterani din Siberia. Toti erau echipati corespunzator. Pe 6 decembrie au inceput contraatacul si in cateva zile au fortat armata germana sa-si retraga „varfurile de suluta”, abandonand un numar mare de vehicule si arme. Germanii nu-si construisera nici o linie de aparare si nu au putut rezista contraofensivei fulgeratoare a Armatei Rosii. Drept urmare rusii au recapturat mari teritorii din fronul german dar nu destul ca sa opreasca asediul Leningradului.