PERIOADA INTERBELICA
Dupa
destramarea imperiului tarist, multe regiuni cucerite de rusi isi recapata
independenta, evreii din regiunile respective devenind supusii statelor nou
infiintate. Astfel, din sase milioane de evrei rusi, trei milioane devin
polonezi, o jumatate de milion devin letonieni, iar 2,5 milioane raman in
Rusia. Soarta lor difera dupa tara in care au nimerit.
In LITUANIA, declarata independenta in februarie 1918, se creeaza un Minister
al Afacerilor Evreiesti, se alege un Consiliu National Evreiesc si se instituie
un sistem de autoguvernare. Clerul si grupurile nationaliste nu vad cu ochi
buni aceasta realizare si, in 1924, acest minister este desfiintat. Orice urma
de autonomie nationala evreiasca dispare in decembrie 1926 cand puterea este
preluata de extrema dreapta care dizolva parlamentul tarii si instituie un
regim totalitar.
POLONIA, care si-a recapatat independenta in urma tratatului de la Versailles
(1919), avea o populatie de 30 milioane locuitori, dintre care 4,5
milioane ucrainieni, 3 milioane evrei si 700 mii germani, ce trebuiau sa
beneficieze de drepturile minoritatilor, garantate prin acelasi tratat.
Astfel, evreii trebuiau sa se bucure de drepturi civile, politice si legale
egale cu ale celorlalti cetateni, sa aiba propriul sistem de invatamant si
posibilitatea de a respecta Sabatul.
Practic, intr-o Polonie saracita de razboi si cu
agricultura la pamant, evreii nu numai ca au impartasit greutatile
economice ale celorlalti cetateni dar, ca de obicei, au fost facuti vinovati
pentru ele. S-a introdus numerus clausus in invatamant, s-a interzis accesul
evreilor in slujbele de stat, atat in administratie cat si in industrie, s-au
boicotat intreprinderile evreiesti, si - cand asta n-a mai fost de ajuns au
reinceput pogromurile.
Comunitatea evreiasca era, la randul ei, impartita intre cele trei curente
amintite mai sus - bundisti, sionisti si ortodox religiosi (Agudat Israel) -
care se combateau intre ele si erau fara aparare in relatiile cu
ne-evreii.
Cu toate acestea, viata intelectuala a evreimii poloneze a fost infloritoare in
aceasta perioada, nu numai prin vestitele sale scoli rabinice, dar si prin
numeroasele sale publicatii si lucrari literare,majoritatea in idis, altele in
poloneza sau in ebraica.
Inainte de a ne intoarce in Rusia pentru a vedea care a fost soarta celor 2 +
milioane de evrei ramasi acolo, trebuie sa va previn ca ceea ce s-a intamplat
atunci acolo a determinat si mai influenteaza inca soarta evreilor acum aici.
SOCIETATEA ROMANEASCA IN PERIOADA INTERBELICA
In perioada interbelica - 1918-1938 -
Romania a traversat mai multe etape: a) 1919-1922 - etapa caracterizata prin
resimtirea distrugerilor provocate de Primul Razboi Mondial; b) 1922-1928 -
perioada dezvoltarii relative, cand Romania isi reface potentialul economic,
productia industriala si agrara creste treptat si se incheie procesul de
unificare in plan politic si economic; c) 1929-1933 - marea criza economica
caracterizata prin inflatie, somaj, pauperizare; d) 1934-1938 - perioada
relansarii economice a Romaniei datorita politicii protectioniste si a
interventiei statului in economie. In 1938 Romania a atins punctul maxim al
evolutiei sale.
Romania a fost in perioada interbelica o tara mediu dezvoltata, o tara in care
ramura de baza era agricultura iar industria era in ascensiune. Societatea
romaneasca a fost si acum o societate a contrastelor, existand o mare diferenta
intre mediul urban unde locuiau cam 18% din totalul locuitori si cel rural.
Prefacerile, avantul, progresele Romaniei in perioada interbelica s-au datorat
desavarsirii statului national Romania Mare, ceea ce a sporit potentialul uman
si material al tarii.
Realizarea unirii celei mari la 1 decembrie 1918 a facut din Romania una din
marile tari ale Europei. Suprafata ei a crescut de la 137.000 kmp la 295.049
kmp, fiind a noua tara ca suprafata in Europa. Populatia tarii a ajuns la
aproximativ 18 mil. locuitori, din care circa 72% erau romani, iar 28% minoritati
: maghiari, germani, evrei, urcrainieni, sarbi, croati, tigani, etc.
Minoritatilor li s-au asigurat drepturi egale cu ale populatiei majoritare,
drepturi consfiintite prin decretele-lege din 1918, 1919, prin Constitutia din
1923, Legea Invatamantului 1924 si 1928 si prin Legea Electorala 1926. Pentru
integrarea si solutionarea problemei minoritatilor nationale, imediat dupa
Primul Razboi Mondial in Romania s-a infiintat un subsecretariat de stat pentru
minoritati. De asemenea, Romania a acceptat tratatul minoritatilor incheiat la
Paris in timpul Conferintei de Pace. In solutionarea problemelor minoritatilor,
guvernele Romaniei din perioada interbelica a avut drept model principiile
consemnate in acest domeniu de Rezolutia Unirii de la Alba-Iulia, 1918. Minoritatilor
li s-a permis o reprezentare parlamentara si dreptul de a-si constitui partide
proprii, ca de exemplu : Partidul Maghiar - 1922, Partidul German - 1929,
Partidul Evreiesc - 1931.
In perioada interbelica nu se produc modificari esentiale in structura
populatiei Romaniei. Taranimea ramane principala clasa sociala (ocupa cam 80%
din populatia tarii). In cadrul ei se produce o crestere a categoriei de
mijloc, rezultat al reformei agrare din 1921, prin care 1,4 milioane de familii
de tarani au fost improprietarite.
In urma acestei reforme, prin care au fost expropriate 6 mil. ha pamant, marii
proprietari funciari primesc o grea lovitura in plan economic, care, corelata
in plan politic cu cea electorala din 1926, determina disparitia acestei clase.
Se consolideaza burghezia, rezultat al dezvoltatii industriale. Predomina
burghezia mica, mijlocie, cea comerciala, iar dupa 1934 apare burghezia
financiara si industriala.
Consecinta a dezvoltatii industriale este si consolidarea clasei muncitoare
romanesti. Muncitorimea se concentreaza in marile zone si orase industriale :
Valea Prahovei, Valea Jiului, Bucuresti, Brasov.
Tot acum se afirma categoria functionarilor si mai ales intelectualitatea, care
se angajeaza plenar in evolutia societatii romanesti.
Unirea de la 1 decembrie a necesitat masuri legislative, economice si politice
de realizare a unificarii depline, a integrarii in noile provincii in statul
roman. A existat o perioada de tranzitie, 1918 - 1920, cand organsime special
creeate cum au fost : Sfatul Tarii, Parlamentul si Consilul Dirigent din
Transilvania, Comitetele Unirii din Basarabia si Bucovina au asigurat
integrarea pasnica a acestor teritorii romanesti in statul national. In 1920,
prin decrete lege, aceste organsime regionale de tranzitie au fost desfiintate.
In plan economic unificarea s-a realizat prin stampilarea coroanelor si
rublelor (1919) si prin Legea Impozitului din 1921 prin care s-a fixat un
impozit unic,pentru toti cetatenii, in functie de avere. In acelasi timp s-a
introdus legea Bugetului de stat, valabila si pentru teritoriile nou integrate.
In plan politic, inca din 1918, s-a introdus in Romania votul universal, egal,
direct si secret pentru toti cetatenii de la 21 de ani. Erau exceptati de la
dreptul de vot militarii, magistratii si femeile.
Constitutia din 1866 nu mai corespundea noilor realitati romanesti de dupa
unire, de aceea, in 1923, 29 martie s-a adoptat o noua constitutie, care
stabilea caracterul unitar, indivizibil si inalienabil al teritoriului
romanesc. Prin constitutie sunt garantate drepturile minoriatilor de
reprezentare parlamentara si in toate institutiile si organele statului. In
acelasi timp constitutia garanta libertatea constiintei si deplina egalitate
tuturor confesiunilor. Legea electorala din 1926 introducea principiul primei
electorale, partidul care obtinea la alegerile parlamentare cel putin 40 % din
locurile parlamentului primea o prima electorala care sa-i poate permite sa
obtina majoritatea. Aceasta masura a asigurat o stabilitate a guvernelor in perioada
interbelica.
Unificarea administrativa a statului roman s-a realizat prin legea
administrativa din 1925, care impartea tara in judete, in plase, in orase,
comune si sate. Judetele erau conduse de un prefect numit de Guvern, plasele de
catre un pretor, iar orasele si comunele de catre un primar ales de consiliile
locale. Aceasta lege punea in aplicare si principiul descentralizarii -
transferarea unor prerogative ale organelor centrale - Guvern, autoritatilor
locale.
In 1924 s-a elaborat Legea Invatamantului care stipula gratuitatea si
obligativitatea invatamantului elementar - 7 ani.
Prin Constitutia de la 1923, Romania era o monarhie constiturionale, seful
statului fiind regele, dar spre deosebire de ceea ce se prevedea in 1866,
prerogativele regelui slabesc, crescand acum rolul parlamentului. Regele
continua sa fie si in perioada interbelica arbitrul vietii politice romanesti,
el, impreuna cu guvernul reprezentand puterea executiva in stat. El pierde
dreptul de veto absolut. Dat fiind aportul monarhiei, in special al regelui
Ferdinand in Realizarea Unirii de la 1 decembrie, prestigiul Romaniei creste si
se intareste, in perioada imediata unirii. Ca realizator al unirii, Ferdinand,
impreuna cu regina Maria se incoroneaza in 15 octombrie 1922 la Alba-Iulia, ca
regi ai Romaniei Mari, la Catedrala Reintregirii.
Monarhia romana trece insa in deceniul al treilea printr-o criza datorata
faptului ca principele mosteniror Carol, datorita vietii sale particulare
renunta in 1925 la drepturile sale de urmas la tron. In 1926, la 4 ianuarie,
parlamentul voteaza legile prin care Carol este inlaturat de la succesiune.
Este desemnat ca succesor, fiul sau Mihai, care, minor fiind a necesitat
constituirea unei regente care sa conduca pana la majoratul lui Mihai. Regenta si-a
intrat in atributiuni in anul 1927, cand, regele Ferdinand moare. In 8 iunie
1930, principele Carol revine in tara si, cu acordul Guvernului taranist devine
rege al Romaniei, prin incalcarea legii din 1926. Carol al II-lea (1930-40)
si-a manifestat dorinta de a instaura un regim personal, de autoritate, toate
actiunile, masurile sale din acesta perioada, in urma instaurarii dictaturii
personale erau subordonate acestui scop.
Parlamentul a avut atributii sporite fata de perioada anterioara, conferite de constitutia
din 1923. Institutia parlamentara era tot puterea legiuitoare, structurat pe 2
camere : deputatii si senatul. El controla guvernul.
Perioada interbelica romaneasca se caracterizeaza printr-un sistem politic
pluripartidist, fata de cea anterioara cand era bipartid. Acum, cel mai
puternic partid este PNL, reprezentantul burgheziei, adeptul unei politici de
dezvoltare prin efort propriu, a dezvoltarii industriale. PNL, prin fuziunea cu
Partidul Unirii din Bucovina a devenit primul partid cu adepti in intreaga
Romanie. El s-a aflat la guvernare in perioada 1922-1926 si in perioada 1932-37
cand a luat masurile politice si economice de desavarsire a unificarii Romaniei
si de redresare, relansare economica dupa criza dintre 1922-33. Forta acestui
partid a fost data si de liderii sai I.I.C. Bratianu, Vintila Bratianu, I.G.
Duca, Constantin Dinu si Gheorghe Tatarascu, precum si teoreticienii Stefan
Zeletin, Vintila Bratianu, Mihail Manoilescu.
Al doilea mare partid din perioada interbelica este PNT, fondat la 10 ianuarie
1926 prin fuziunea PNR din Transilvania si PT condus de Ion Mihalache. PT se
formase in 1918 din initiativa unui grup de tarani, invatatori, care era primul
partid ce exprima initial interesele taranimii. Baza sociala a PNT era
taranimea, mica burghezie, intelectualitatea. Acest partid a urmarit in
activitatea sa completarea constitutiei din 1923, aplicarea principiului
descentralizarii. A urmarit apararea interesul taranimii, a intelectualilor,
punand pe prim plan dezvoltarea agriculturii. Era adeptul sprijinului
capitalului extern, prin doctrina 'portilor deschise'. Doctrinarii
sai au fost Gheorghe Zane, Virgil Madgearu, iar conducatori: Iuliu Maniu (fost
conducator al PNR) si Ion Mihalache. PNT s-a aflat la guvernarea tarii intre
1928-31 in plina criza economica si 1932-33.
In perioada interbelica pe scena politica romaneasca au functionat si partide
de centru, intre care, cel mai important a fost Liga Poporului fondat in
aprilie 1918 de catre generalul Alexandru Averescu, partid care in 1920 si-a
luat numele de Partidul Poporului. Prestigiul sau a fost sporit de
personalitatea conducatorului sau, care si-a castigat o mare popularitate in
timpul Primului Razboi Mondial. Partidul s-a aflat la guvernare intre 1920-21.
Intre 1918-1938 in politica romaneasca s-au afirmat si extremele politice :
extrema stanga si cea dreapta.
Extrema stanga a fost reprezentata de PCR, constituit la 8 mai 1921 avand ca
ideologie marxismul. A functionat de la inceput ca o sectie a Cominternului,
internationala a treia comunista, cu sediul la Moscova, popularizand ideile
acestuia. Datorita ideilor promovate, aceea a autodeterminarii nationale in
1924 a fost scos in afara legii, urmand sa lucreze in ilegalitate pana in 1944.
Bazele extremei drepte in Romania au fost puse de Liga Apararii National
Crestine, organizatie infiintata in 1923 de profesorul A.C. Cuza. Aceasta
organizatie era ani-democratica, anti-semita, promovand idei nationaliste. In
1927 din LANC s-a desprins o grupare condusa de Corneliu Zelea Codreanu intitulata
Legiunea Arhanghelului Mihail. In 1930 LAM isi ia numele de Garda de Fier si,
datorita politicii, ideilor si mai ales a asasinarii in 1933 a prim-ministrului
I.Gh. Duca Garda de Fier este declarata ilegala. In 1935 Garda de Fier se
legitimeaza politic prin partidul ' Totul pentru tara '.
Confruntarea intre democratie si tendintele autoritariste ale unor partide sau
personalitati politice reprezinta o alta caracteristica a vietii politice
interbelice. Aceasta a fost dominata, dupa cum am subliniat, de PNT si PNL,
ambele partide optau pentru democratia parlamentara, garantata de un monarh
constitutional.
Liberalismul (neoliberalismul) doctrina PNL isi propunea faurirea unei economii
capitaliste, prospere, in care rolul principal revenea burgheziei. In conceptia
liberala acest lucru era posibil numai prin realizarea unei economii eficiente,
unei industrii puternice. Aceasta urma sa se dezvolte prin utilizarea
capitalului autohton, prin utilizarea bogatiilor tarii, prin limitarea
influentei capitalului strain si dezvoltarea pietii interne si a protejarii
economiei de catre stat.
PNT promova o politica de intarire a statului taranesc, fiind adeptii statului
agrar. taranistii erau adeptii patrunderii masive a capitalului strain.
In perioada interbelica s-a manifestat in viata politica si teoria socialista,
reprezentata de partidul social democrat, refacut in 1927 sub Constantin Titel
Petrescu. Aceasta teorie milita pentru reformarea societatii romanesti prin
preluarea puterii politice de catre clasa muncitoare, fapt ce trebuia realizat
in cadrul democratiei parlamentare, in urma unor alegeri libere. La polul opus
existau gruparile politice de dreapta, reprezentat de legionari, adeptii unui
sistem totalitar. Ei militau pentru realizarea unui stat national legionar de
tip fascist. Doctrina totalitara era reprezentata si de PCR, reprezentantul
totalitarismului de stanga.
In perioada interbelica se remarca doua tendinte, doua optiuni. Curentul
europenist si curentul traditionalist. Societatea parcurge un proces de modernizare
in perioada interbelica, de integrare in valorile civilizatiei europene, iar in
plan politic drumul de la democratie la autoritarism, deceniul al IV-lea
marcand amurgul democratiei romanesti.
