CONCEPTIA MANAGERIALA SI ADMINISTRATIA PUBLICA
Managementul se situeaza de-a lungul preocuparilor traditionale a stiintei
organizatiilor perceputa ca stiinta a bunei gestiuni, gestiunii eficace; el isi
fixeaza o finalitate esential utilitara si clar operationala. Ambitia sa este de a
defini clar regulile, normele, mai mult, perceptele care permit organizatiilor sa
atinga obiectivele pe care si le-au propus cu maximum de eficacitate. El se
distinge insa de simplele practici empirice si de primele formulari ale stiintei
organizatiilor printr-o formalizare mai accentuata: dimensiunea teoretica si
conceptuala este esentiala in management, care are tendinta de a combina
practica cu o "reprezentare a realitatii care se vrea stiintifica". Este vorba de "un
ansamblu de practici. unde se combina pragmatismul si cunoasterea
stiintifica" (J. P. Nioche).
Pentru management conduita tuturor organizatiilor economice, sociale
sau politice implica patru tipuri de operatiuni:
- planificarea
- organizarea
- activarea (mobilizarea resurselor)
- controlul
La nivelul firmelor private, managementul a cunoscut o tendinta
accentuata de depasire a cadrelor "gestiunii operationale", fondata pe o logica a
optimizarii de-a lungul activitatii cotidiene, pentru a se implica in ambitia de a
atinge un "management strategic", ce integreaza intr-o strategie globala un
ansamblu de variabile: proiectele conducerii, mediul economic, posibilitatile si
resursele intreprinderii, obligatiile si presiunile sociale, interne si externe.
Aceasta gestiune se finalizeaza printr-un ansamblu de decizii strategice care
sunt folosite de-a lungul procedurii de aplicare. Dar firma privata nu este
singurul model managerial posibil; tot mai mult sectorul non-profit este citat ca
un exemplu de management de succes. Aceasta viziune va deveni tot mai
complexa prin asimilarea "contextelor organizationale": managementul nu este
de fapt decat un ansamblu de reguli foarte generale care sunt susceptibile a urma
variante diferite, in functie de organizatia in cauza.
Teoria numita a "contingentei" incearca sa-i identifice formele specifice
de management, ce variaza dupa configuratia mediului, natura organizatiei si
strategiile urmate. Astfel, un sistem "mecanic" de management, caracterizat de
reguli formale si o centralizare puternica va fi (Burns si Stalker) mai bine
adaptat unui mediu stabil, in timp ce un sistem "organic", in care regulile
formale au o importanta mai mica iar descentralizarea este mai accentuata,
corespunde mai bine unui mediu instabil.
Definire
Managementul este meseria care consta in a conduce, intr-un context dat,
un grup de oameni cu scopul de a atinge in comun obiective conforme
finalitatilor organizatiei de apartenenta.
1. Managementul este o meserie: deci o activitate practica ce regrupeaza un
ansamblu de experiente, cunostinte tehnice si relationale. Nu este vorba aici nici
de un proces abstract nici de teorie. Aceasta meserie are, in raport cu alte
meserii, doua caracteristici proprii:
se exercita cu si asupra altor persoane (colaboratori, superiori ierarhici,
colegi), nefiind deci o meserie solitara;
datorita aspectelor specifice este legata de practica propriu-zisa, de "teren".
2. Aceasta meserie consta in a conduce. "A conduce" trebuie perceput ca un
termen generic pentru a desemna diferite stiluri de management care sunt
posibile. Poate semnifica "a dirija", "a comanda", "a coordona", "a face sa
participe", "a anima". Termenul retinut nu este important pentru moment; ceea
ce conteaza este sensul: a avea responsabilitatea unei echipe care trebuie sa
atinga in comun anumite obiective.
3. Meseria in cauza se exercita intr-un context dat; este vorba aici de mediul
economic, politic, social, tipul de cultura dominant, mentalitatile, traditiile ce
determina aparitia unor constrangeri/oportunitati specifice. Acest context este
dat. Se poate actiona in ideea de a-l face sa evolueze, sa se modifice, dar trebuie
tinut intotdeauna cont de existenta lui, iar practica manageriala trebuie sa se
adapteze in functie de realitatea existenta.
4. Managementul presupune totodata a conduce un grup de oameni; nu
trebuie deci confundat managementul cu simplul fapt de a avea un grup de
oameni in subordine.
5. Managementul vizeaza atingerea in comun a unor obiective conforme cu
finalitatile organizatiei. In acest domeniu se intalnesc cateva elemente esentiale
ale managementului public:
pentru a atinge un obiectiv trebuie, in primul rand, sa ai unul. Asa cum
spunea filosoful chinez Sun-Tzu: "Cel ce nu are obiective nu risca sa le
atinga". Or, intr-o organizatie, obiectivele nu sunt intotdeauna clar definite;
chiar daca ele exista uneori la nivelul organizatiei in ansamblu, nu sunt
disponibile la nivelul fiecarui sub-ansamblu. Este deci necesar un efort de a
realiza aceasta "transcriere".
un alt element deosebit de important se refera la stimularea ansamblului
membrilor echipei fata de obiectivul stabilit, chiar daca acestia au initial
obiective personale divergente, chiar opuse.
2. MANAGEMENTUL PUBLIC
Gestiunea publica prezinta un ansamblu de particularisme care interzic o
supunere neconditionata la management:
1. Managementul presupune o ratiune strategica, vizand atingerea
anumitor obiective. Or, daca intreprinderea privata are un scop clar (cautarea si
maximizarea profitului) in functie de care ea isi poate organiza actiunile si
modela organizarea, situatia nu este identica in cazul administratiei publice;
misiunea ei de a urmari realizarea "interesului general" este echivoca. "Interesul
general" este susceptibil a cunoaste interpretari diferite si de multe ori
contradictorii. Desigur, dubla egalitate:
firma privata = cautarea profitului
organizatia publica = interes general
reprezinta o abordare simplista ce trebuie nuantata: finalitatile firmei private
sunt diverse (maximizarea profitului dar si cautarea unor informatii
satisfacatoare, nevoia de realizare a conducatorilor, obtinerea adeziunii
membrilor, etc.). Pe de alta parte, "interesul general" este un termen la fel de
incert. Deci finalitatea intreprinderii private este introvertita (ea gaseste in ea
insasi rationalitatea proprie de a functiona), in timp ce organizatia publica este
constituita pentru satisfacerea unor interese care o depasesc: finalitatea ei este
extrovertita.
2. Managementul presupune detinerea de catre organizatie a unei
capacitati de actiune strategica, care ii permite sa atinga obiectivele pe care si
le-a fixat. Or, aceasta capacitate de actiune este redusa la organizatiile publice
care se caracterizeaza prin interdependenta actiunilor lor, dependenta de puterea
politica (de care depinde fixarea marilor obiective, a pachetelor de activitati,
nivelul tehnologic, resursele, relatiile sociale) si supunerea fata de drept. Aceste
elemente le priveaza de flexibilitatea necesara, interzicand posibilitatile de
reorganizare si de reorientare in functie de dificultatile intalnite. Pentru
administratia publica, primul criteriu de organizare nu este cel de eficacitate
economica ci cel de conformitate politica: alegeri ce par "irationale" in termeni
de management se pot dovedi necesare, datorita dorintei si actiunii exprimate de
catre alesii politici.
3. Managementul este construit in functie de o lege: cea a pietei. Or, pe
cand intreprinderea privata este inserata intr-un sistem concurential, care o
obliga la un efort permanent de rationalizare si modernizare, administratia
publica se afla in parte sustrasa disciplinei pietei. Ea este dotata cu privilegii
care ii permit sa elimine eventuala presiune a concurentei (alocarea specifica a
resurselor elimina practic toate relatiile directe intre pret si serviciile puse la
dispozitie). Cand nu beneficiaza de un monopol de drept ea dispune de o pozitie
care ii asigura o "piata captiva" si ii garanteaza perenitatea. De fapt, firma
privata este, in ultima instanta, reglata "in aval", de catre clientii sai, care ii
determina rezultatele. Organizatia publica este reglata "in amonte", in functie de
constrangerile etatice. Bineinteles, aceste particularisme sunt mai mult sau mai
putin accentuate in functie de diferitele administratii si servicii publice.
Constientizarea acestor particularisme va conduce, deci la elaborarea unui
management adaptat acestui tip de gestiune, un management public. Gradul de
specificitate al managementului public este contestat: pentru unii lucrurile sunt
fundamental identice, doar alegerile strategice difera in functie de finalitati;
pentru altii managementul public trebuie sa dezvolte propriile modele si
propriile mijloace de gestiune, sa se fereasca a imita intreprinderea privata.
Problema principala, de ordin axiologic se refera la conceptul de "eficacitate",
care, pentru administratie, este ireductibil la simpla "eficienta". Desigur, precum
intreprinderile private, administratia trebuie sa foloseasca cat mai bine
mijloacele ce ii sunt afectate; dar eficacitatea sa se apreciaza, in primul rand,
prin raportarea la gradul de realizare al obiectivelor fixate de catre alesi si nu in
functie de simpla "rentabilitate" financiara. In practica, managementul public
vizeaza sa amelioreze calitatea actiunilor, prin exploatarea a noi mijloace de
gestiune, sa atenueze anumite rigiditati de organizare si sa imbunatateasca
sistemul de comunicatie cu exteriorul.
Definirea managementului public nu poate fi privita ca un efort facil,
datorita diferitelor modalitati de percepere a acestui domeniu precum si
diferentelor amintite intre sectorul public si cel privat. Ca o premisa de ordin
general putem percepe managementul public ca un demers de gestionare si
organizare necesar organizatiilor in cadrul carora modelul traditional de
construire a legitimitatii a devenit inoperant.
Putem considera ca exista cateva principii aplicabile ansamblului
serviciilor publice, servicii ce detin in ultima instanta posibilitatea de a alege
tipul de management considerat a fi cel mai performant:
punerea in aplicare a unui management responsabilizant;
concentrarea asupra culturii specifice administratiei publice;
oferirea fiecarui manager a maximului de autonomie posibil, respectand insa
"regula celor 4C" (coerenta, curaj, claritate, considerare).
