Aptitudinile si Temperamentul Personalitatea referat










TRASATURI DE PERSONALITATE SI

SUCCES PROFESIONAL





Student: Padure C. Daniela

Anul I FR Facultatea de Sociologie Psihologie




Personalitatea constituie o problema complexa a psihologiei, complexitate data si de cele peste 100 de definitii de care aceasta a beneficiat de-a lungul timpului si pana in prezent.

H. Pieron defineste personalitatea ca fiind “organizare dinamica a aspectelor cognitive, afective, conative, fiziologice si morfologice ale individului”. Aceasta organizare dinamica se manifesta prin conduita omului in societate. Ea se formeaza in procesul de interactiune dintre individ si lumea obiectiva.


Trasaturile de baza ale personalitatii sunt:


A    Aptitudinile,

A    Temperamentul,

A    Caracterul.


Aptitudinile:

Succesele ce se obtin in cadrul unor domenii ale activitatii umane presupun existenta unor insusiri psihice, denumite aptitudini. Acestea reprezinta particularitatile individuale ale oamenilor care se constituie ca o conditie a realizarii unor activitati la un nivel superior. Astfel, orice insusire considerata din punct de vedere al rezultatelor obtinute, este o aptitudine.

Aptitudinile sunt fie ereditare fie se dezvolta in cursul unei activitati in functie de mediu si de educatie.

Dezvoltarea economica fiind un proces de creare de noi cerinte, sta la baza unui proces de creare de noi aptitudini. In aceste conditii ne intereseaza posibilitatea de a prevedea reusita profesionala plecand de la constatarea existentei anumitor aptitudini. Reusita profesionala nu este determinata de o aptitudine izolata, generala sau speciala, ci de un grup de aptitudini, dar si de cunostinte, deprinderi, interese, atitudini si motivatie.

O forma superioara de manifestare a aptitudinilor este talentul.

Talentul se defineste ca ansamblul dispozitiilor functionale, ereditare si a sistemelor operationale dobandite ce mijlocesc performante deosebite si realizari originale in activitate (P. Popescu - Neveanu , 1978).

Forma cea mai inalta de dezvoltare a aptitudinilor care se manifesta intr-o activitate creatoare de insemnatate istorica o constituie geniul.

Tipuri de aptitudini:

a)     generale:

memoria

spiritul de observatie

atentia

inteligenta


b)     speciale:

aptitudini tehnice

aptitudini psihomotorii

aptitudini senzoriale

aptitudini speciale

aptitudini de conducere si de organizare






Temperamentul:

Forma de manifestare a personalitatii sub, aspectul energiei, rapiditatii regularitatii si intensitatii proceselor psihice. Este latura dinamica a personalitatii cu influenta asupra caracterului.

Clasificarea clasica desemneaza patru tipuri de temperamente:

1. Sangvinic – rapiditate, vioiciune, calm, intensitate a emotiilor si superficialitate a sentimentelor, nazuita spre schimbare, instabilitate a intereselor si inclinatiilor, distributie si comutare usoara a atentiei, maxima adaptabilitate, rezistenta, mentinere a rezistentei si echilibrului psihic.

2. Flegmatic – calm, lentoare, slaba reactivitate afectiva, durabilitatea sentimentelor, rabdare naturala, inclinatie spre rutina, refuz pentru schimbari.

3. Melancolic – capacitate de lucru redusa in conditii de suprasolicitare, slaba rezistenta neuropsihica, sensibilitate acuta.

4. Coleric – nestapanire se sine, impulsivitate, agitatie tumultozitate, nerabdare, explozivitate emotionala, oscilati intre activism impetuos si depresie, inclinatie spre stari de alarma si angoasa.


Caracterul sau trasaturile de caracter

Reprezinta motivele si scopurile actiunilor omului fata de munca si societate, sau fata de sine insusi.

G. Allport clasifica trasaturile de caracter in:

- trasaturi cardinale (1-2) – trasaturi persistente, dominante si reprezentative pentru subiectul in cauza;

- trasaturi centrale sau principale (20-30) – definesc profilul persoanei;

- trasaturi secundare – foarte numeroase, putin clare si au o existenta minora si latenta.


PERSONALITATEA MANAGERULUI



Prin personalitate se intelege, de obicei, „subiectul uman” considerat ca unitate bio-psiho-sociala, ca purtator al functiilor epistemice, pragmatice si axiologice. Psihologia considera personalitatea ca un macrosistem al invariantilor informationali si operationali, ce se exprima constant in conduita si sunt definitorii sau caracteristici pentru subiect”     (cf. Paul Popescu-Neveanu, Dictionar de psihologie, Editura Albatros, Bucuresti, 1978, p. 532-533).

Personalitatea este o trasatura ce se dezvolta in componentele sale majore in jurul varstei se 5 ani. Freud a identificat 4 surse majore de tensiune: procesul de dezvoltare psihologica, frustrarile, conflictele si amenintarile.  Procesul de reducere a acestor tensiuni este considerat cheia dezvoltarii personalitatii(Freud 1949).

Personalitatea individului este o trasatura care se dezvolta permanent in timp, sub incidenta tuturor factorilor de mediu, sociali, culturali si educationali cu care omul vine in contact de-a lungul dezvoltarii sale.

Personalitatea manageriala nu este un dat si nu poate fi asimilata in baza exclusiva a unor deprinderi cognitive. Ea se construieste treptat, in timp, practica efectiva avand un rol deosebit de important in conturarea si definitivarea acesteia.

Psihologia manageriala studiaza personalitatea managerului din perspectiva realizarii functiilor sale: prevederea, decizia, organizarea, comanda, coordonarea si controlul.

Psihologia manageriala se ocupa cu investigarea sistemului psihic si implicarea lui in actul si procesul managerial. Ea pune in evidenta ponderea diferitelor fenomene psihice in realizarea performanta a activitatii manageriale.

Psihologia manageriala are in vedere relatiile dintre manager si colaboratori, se intereseaza de optimizarea lor in vederea realizarii functiilor manageriale intr-un mod silentios, cu minimum de efecte tensionale si conflictuale si maximum de activitati cooperante, productive si de satisfactie.

Prin cooperare cu psihologia comportamentala, psihologia manageriala studiaza comportamentul managerului in realizarea creatoare a functiilor manageriale.

Tinand seama de faptul ca nu toti cei care ocupa functii manageriale au si calitati reale de manageri, psihologia manageriala se intereseaza intre altele, si de selectia pe criterii valorice si pregatirea profesionala a managerilor, avand in vedere atat fondul lor de predispozitii, cat si capacitatea de invatare a activitatii manageriale spre a deveni performanti.

Capacitatea managerului se defineste prin reusita in a influenta colaboratorii sa obtina maximum de eficienta si maximum de satisfactii socio-umane. Managerul trebuie sa-i faca pe altii sa faca (Tr. Herseni, Psihologia organizarii intreprinderilor industriale, Editura Academiei, Bucuresti, 1969).

Principala functie a managerului „Consta in coordonarea eforturilor unui grup, in organizarea si indrumarea acestuia in asa fel incat sa se asigure realizarea optima a sarcinii de indeplinit, atingerea scopului urmarit” (Tr. Herseni, 1969 ).

A fi un bun manager, adica a proba o capacitatea manageriala buna nu presupune a indeplini efectiv sarcinile sau obiectivele ce sunt subsumate unei anumite activitati, ci dimpotriva, inseamna capacitatea acelei persoane de a coordona si conduce un grup de oameni pe care sa ii mobilizeze in vederea obtinerii rezultatelor scontate.

Activitatea manageriala este una complexa, ea avand inglobata atat o componenta educationala, profesionala cat si una umana. Arta de a dialoga cu subalterni, de a gasi modalitatea optima prin care trebuie sa transmiti sarcinile de servici sau sa fixezi obiectivele ce trebuiesc atinse in cadrul realizarii unei activitati performante este una dintre caracteristicile de baza ale unei personalitati manageriale de succes.


In acest context, prin sistem psihic, intelegem un ansamblu de parti psihice intr-o interactiune ordonata. Psihicul e un sistem de transformari ale informatiei de intrare in informatie de iesire (J. Piaget, Structuralismul, Editura Stiintifica, Bucuresti, 1973).






Partile psihologice in relatie sunt:


1. Senzatiile; 2. Perceptiile; 3. Reprezentarile; 4. Memoria; 5. Gandirea; 6. Imaginatia (fantezia); 7. Limbajul; 8. Atentia; 9. Constiinta; 10. Inconstientul; 11. Inteligenta; 12. Intuitia; 13. Motivatia; 14. Afectivitatea; 15. Vointa; 16. Deprinderile; 17. Predispozitiile;   18. Aptitudinile (capacitatile); 19. Temperamentul; 20. Caracterul; 21. Comportamentul (conduita).

Aptitudinile, temperamentul si caracterul sunt considerate drept insusiri psihice de baza ale personalitatii.

Partile pot fi socotite subsisteme, compuse si ele din elemente (sau subelemente, nuante, detalii, aspecte etc.).


Se evidentiaza faptul ca in conditii grave, de criza, ce pun in pericol existenta structurii organizationale (institutiei, firmei etc.) sunt preferati conducatorii energici, autoritari, curajosi, decisi, ce se orienteaza repede in context, chiar daca recurg la mijloace ferme pentru a depasi obstacolul).

Pe cata vreme, in situatii normale, in care se cer decizii bine chibzuite, bazate pe depistarea si analiza completa a alternativelor, sunt preferati conducatorii calmi, bine echilibrati, rabdatori, cu masura, democrati, cu deplina stapanire de sine, cu un rol tonifiant si stimulativ in activitatea grupului (Tr. Herseni, 1969).


Temperamentele sunt modalitati comportamentale dinamice, ce se manifesta diferentiat atat in raport cu sarcina ce trebuie rezolvata, cat si in relatiile umane.

Conceptele de temperament si tip de activitate nervoasa superioara (A.N.S.) au fost riguros definite si cercetate experimental incepand cu I.P.Pavlov

I.P.Pavlov si-a fundamentat cercetarea temperamentelor pe cele doua procese nervoase fundamentale ale sistemului nervos central: excitatia si inhibitia, luand in considerare trei trasaturi ale acestora, si anume: forta, echilibrul si mobilitatea.


Forta = puterea proceselor nervoase fundamentale, puterea celulei nervoase care, desigur, isi are corespondent in puterea proceselor psihice, ca suport anatomo-fiziologic al acestora si chiar in forta musculara.

Echilibrul = raportul dintre cele doua procese nervoase fundamentale, excitatia si inhibitia, proportia lor la nivelul functional al unei anumite persoane.

Mobilitatea = rapiditatea proceselor nervoase fundamentale, excitatia si inhibitia, viteza cu care aceste procese se transforma unul in celalalt, avand un corespondent la nivelul fenomenelor psihice, in fluenta acestora.

I.P.Pavlov descrie patru tipuri de A.N.S. (Prin luarea in considerare a unor elemente suplimentare, I.P.Pavlov descrie si alte variante tipologic-teperamentale. In momentul de fata, modele tipologice sunt extrem de diversificate. A se vedea P. Popescu-Neveanu, Tipologia, in Op. cit., p. 735-753).


TIPUL PUTERNIC, ECHILIBRAT, MOBIL

Corespunzator temperamentului Sangvin din clasificarea lui Hipocrate, beneficiaza de prezenta tuturor celor trei insusiri.

TIPUL PUTERNIC, NEECHILIBRAT, MOBIL

Corespunzator temperamentului Coleric, deficitar la echilibru.

TIPUL PUTERNIC, ECHILIBRAT, INERT

Corespunzator temperamentului Flegmatic, deficitar in ceea ce priveste mobilitatea.

TIPUL SLAB

Corespunzator temperamentului Melancolic, deficitar mai ales in ceea ce priveste forta proceselor nervoase fundamentale.

Exista inca cinci tipuri-temperamentale. Tinand seama de structura lor si de asemanarea cu tipurile-temperamentale de baza, le vom numi in felul urmator: tipul neechilibrat, lipsit de mobilitate, puternic va fi numit temperament Coleric-Flegmatic; tipul echilibrat, mobil, slab va fi numit temperament Sangvin-Melancolic; tipul echilibrat, lipsit de mobilitate, slab va purta denumirea de temperament Flegmatic-Melancolic; tipul neechilibrat, mobil, slab este numit temperament Coleric-Melancolic; iar tipul negativ la toate trasaturile va fi numit temperament Deficitar . Spre deosebire de modelul clasic, in aceasta varianta nu mai apare temperamentul Melancolic „pur” (destul de discutat in literatura de specialitate), ci o imbinare a Melancolicului cu Sangvinul, Flegmaticul cu Colericul. De asemenea, apare o imbinare a Colericului cu Flegmaticul. Poate ca acest model, care ia in considerare si asociatiile dintre diferite tipuri de temperamente, descrie mai bine situatia reala, care, cum preciza chiar I.P.Plavov, ne ofera un mozaic temperamental si mai putin temperamente in stare „pura”.


In literatura de specialitate exista 2 directii de investigare a stilului managerului.

– de natura functionala – in care se cerceteaza stilul managerial (democrat, autoritar, permisiv) sub raportul manifestarilor, facand abstractie de structura persoanei; aceasta directie de cercetare a acumulat o vasta experienta, si-a diversificat tipologia.

– de natura structurala – care investigheaza stilul managerial pornind de la structura persoanei, functiile stilistice, fiind deduse din structura.


Ambele directii de cercetare sunt complementare, intregindu-se reciproc.

Stilul managerial consta intr-o serie de particularitati ale persoanei prin care managerul realizeaza fiecare din functiile manageriale, si care trebuie raportat si la structura, specificul si dinamica microgrupului in care managerul isi exercita activitatea de conducere.




Caracterul unei persoane si stilul ei de a conduce

- Caracterul poate fi definit ca o constelatie de atitudine valori, norme, acte de conduita, fenomene cognitive, afective si volitive, integrate intr-un sistem complex, deschis, relativ stabilizat.

Continutul caracterului este dat de o multime de trasaturi

orientarea caracterului = capacitatea persoanei de a selecta influentele externe, naturale si socio-culturale dupa criterii moral-valorice;

stapanirea de sine = posibilitatea de a-si domina impulsurile, de a amana reactia atitudinal-comportamentala, sau in anumite conditii impuse de imprejurari, de a directiona conform normelor moral valorice, sau de a o suprima total;

bogatia caracterului = multitudinea si complexitatea atitudinilor, valorilor, normelor asimilate care au devenit elemente perene ale persoanei;

consistenta = concordanta dintre idee, atitudine, vorba si fapta;

generozitatea = sensibilitatea fata de nevoile altora, dorinta de a le veni in ajutor intr-o forma dezinteresata, compasiune;

puterea = capacitatea persoanei de a domina imprejurarile si de a se domina pe sine;

supletea = deschiderea persoanei la lumea valorilor;

disciplina = incadrarea unei persoane intr-un sistem de norme si respectarea lor cu strictete;

optimismul = increderea persoanei in sine in ceilalti si in viata.


Psihologia manageriala este o componenta indispensabila conturarii unei personalitati manageriale complexe si performante. Din pacate, pana in prezent, majoritatea managerilor ce ocupa functii de conducere nu au la baza o pregatire solida si fundamentata in mod stiintific. Ei conduc de cele mai multe randuri in mod empiric, fara a avea fundamentari serioase si riguroase vis-a-vis de deciziile pe care le iau.

Dialogul cu subalternii este facut de cele mai multe ori in virtutea educatiei generale primite in familie sau scoala, fara a da importanta formelor specializate de dialog social si profesional cu care un manager ar trebui sa opereze.

Formarea unui manager, presupune o bogata activitate de perfectionare profesionala, pe principii stiintifice si intr-un mediu socio-economic adecvat.

A fi manager nu este o calitate, un lucru cu care te nasti, ci o deprindere care se dezvolta si se perfectioneaza continuu pe tot timpul vietii.







Bibliografie:

1. Consiliere privind cariera: Marin Plosca, Augusta Mois, Editura Dacia, Cluj Napoca, 2001

2. Tratat de Psihiologie Manageriala: Anton Tabachiu, Ion Moraru, Editura Didactica si Pedagogica, R.A. Bucuresti, 1997

Psihologia Muncii, Gh. Iosif, M. Moldovan




loading...








Copyright © Contact | Trimite referat


Ultimele referate adaugate
Mihai Beniuc
   - Mihai beniuc - „poezii"
Mihai Eminescu Mihai Eminescu
   - Mihai eminescu - student la berlin
Mircea Eliade Mircea Eliade
   - Mircea Eliade - Mioara Nazdravana (mioriţa)
Vasile Alecsandri Vasile Alecsandri
   - Chirita in provintie de Vasile Alecsandri -expunerea subiectului
Emil Girlenu Emil Girlenu
   - Dragoste de viata de Jack London
Ion Luca Caragiale Ion Luca Caragiale
   - Triumful talentului… (reproducere) de Ion Luca Caragiale
Mircea Eliade Mircea Eliade
   - Fantasticul in proza lui Mircea Eliade - La tiganci
Mihai Eminescu Mihai Eminescu
   - „Personalitate creatoare” si „figura a spiritului creator” eminescian
George Calinescu George Calinescu
   - Enigma Otiliei de George Calinescu - geneza, subiectul si tema romanului
Liviu Rebreanu Liviu Rebreanu
   - Arta literara in romanul Ion, - Liviu Rebreanu














loading...



Scriitori romani