Psihologia martorului si a marturiei juridice referat








LAJTOS MARIA CRISTINA

Universitatea Banatului Timisoara

Facultatea de Drept, An IV, Gr. 2






PSIHOLOGIA MARTORULUI SI A MARTURIEI JUDICIARE





“Peste tot unde intervine factorul uman si acest domeniu nu e deloc restrans – are si psihologia un cuvant de spus” afirma la un moment dat Alexandru Rosca. Si procesul juridic este un asemenea domeniu in care sunt implicati oameni ale caror interese sunt divergente, existand totusi o axa de convergenta care intruneste personajele din scena judiciara: aflarea adevarului. Aflarea adevarului este conditionata, printre altele si de cunoasterea structurii psihice a acestor personaje: infractor, victima, martor, anchetator, avocat si judecator.

In cele mai multe cazuri infractorul nu-si recunoaste fapta, facand tot ce-i sta in putinta spre a o nega si spre a face sa dispara urmele ei.

Ca atare, pentru dovedirea unei infractiuni si implicit pentru pedepsirea faptuitorului este nevoie de studierea probelor existente despre acel eveniment judiciar obiectiv. Probele directe ale infractiunii sunt urmele materiale ale acesteia, adica obiectele cu care s-a realizat infractiunea: arme, urme, pete, etc. care trebuiesc completate cu probele indirecte, adica marturiile depuse de anumite persoane care au participat indirect la infractiune: martorii.

Ca si persoane fizice, martorii pot fi impartiti in doua categorii: martori de buna credinta si martori de rea credinta. Cei de rea credinta sunt aceia care sunt hotarati sa depuna marturii false, fie din interese materiale – fiind mituiti de infractor, fie din interese spirituale – fiind prieteni cu infractorul sau dusmani ai victimei.

Orice marturie are dublu aspect: subiectiv si obiectiv. Intotdeauna exista o anumita directie a cercetarii fenomenelor psihologice ce insotesc formarea marturiei judiciare, avandu-se in vedere anumite atribute cu privire la marturie si la martori, deoarece chiar si marturia de buna credinta poate fi pandita de falsitate si de un anumit relativism din cauza unor defectiuni senzoriale.

Procesele psihice implicate in dobandirea informatiei de catre martor sunt, in primul rand senzatiile si perceptiile, apoi reprezentarile si memoria. Procesele de senzatie si perceptie sunt fie cele bazate pe analizatorii vizuali, fie cele bazate pe analizatorii auditivi, fie ambele categorii. Experimentele facute in acest domeniu au demonstrat ca marturia vizuala este mai importanta decat cea auditiva, fiind mai bogata sub raport informativ si mai aproape de adevar. Dar chiar si calitatea acestor informatii este influentata atat de conditii subiective (calitatea analizatorului in cauza), cat si de conditii obiective (distanta de locul infractiunii, luminozitate, linistea sau zgomotul existente, etc).

Calitatea si veridicitatea datelor dobandite prin senzatii sunt conditionate de calitatea analizatorilor, de buna lor functionare. O la fel de mare importanta o are spiritul de observatie al martorului. Cei care au un spirit de observatie precar, comit greseli in depunerea marturiei, fara voia lor.

O alta categorie de erori in marturia judiciara pot fi produse de iluziile pe care le-a avut martorul, fie ca ele sunt de natura vizuala, de natura auditiva sau din alti analizatori. Diminuarea influentei nocive a iluziilor in depunerea marturiei se poate realiza prin intrebari puse cu pricepere de catre personalul juridic – politist, procuror, avocat, judecator.

Foarte importanta in culegerea informatiei de catre martor este si atentia acestuia, calitatile lui. Sunt situatii in care este necesar un volum mare de receptivitate, sunt situatii in care  concentrarea are un rol hotarator, in timp ce in alte situatii mobilitatea si dispersarea atentiei sunt calitati necesare.

De obicei, intre producerea infractiunii sau a faptelor pentru care sunt chemati a le confirma si depunerea marturiei exista un interval mare de timp. In acest caz in procesul marturiei sunt implicate reprezentarile martorului – vizuale, auditive, sau de alta natura. Calitatea acestor reprezentari influenteaza in mod direct si hotarator calitatea marturiei judiciare.

Distanta in timp de la savarsirea faptelor si pana la judecarea lor, aduce in prim plan – in ceea ce priveste psihologia martorului – un alt proces psihic important: memoria si calitatile sale. Calitatea depozitiei martorului depinde in mare masura de modul in care functioneaza acest proces.

Memoria este un proces de stocare a informatiei, deci trebuie avuta in vedere calitatea pastrarii acestei informatii. Aceasta poate fi pastrata nealterata, dupa cum, cu trecerea timpului, ea poate fi deformata. Intrucat informatiile asupra unui act infractional se memoreaza neintentionat, riscul pastrarii pentru timp indelungat pandeste pe orice martor. Calitatile memoriei in ceea ce priveste marturia judiciara, sunt memorabilitatea, fidelitatea si sinceritatea. Memorabilitatea este unul din elementele cele mai importante ale unei marturii judiciare, avand in vedere ca aceasta consta in acea capacitate evenimentului juridic/ obiectului  de a fi memorat, deoarece sunt situatii ce efectiv nu pot fi percepute, memorate, ele desfasurandu-se sub pragul perceptibilitatii noastre. Fidelitatea – in opozitie cu memorabilitatea – consta in capacitatea omului de a-si aminti evenimentul judiciar si de a depune marturie. Exista persoane care pot reproduce cu mare exactitate si cu lux de amanunte cele vazute si auzite la locul faptei, aceste persoane fiind martori valorosi, dar din pacate, foarte putini. Mai exista si persoane care neavand formata fidelitatea/exactitatea memoriei reproduc totul cu mare aproximatie, ca atare valoarea depozitiei lor este neinsemnata, trebuind coroborata cu alte mijloace de proba. Sinceritatea reprezinta disponibilitatea subiectiva a martorului de a spune adevarul, deoarece procesele memorarii, adica ale intiparirii, conservarii si reproducerii pot fi influentate si de interesul pe care-l are martorul fata de cele intamplate, precum si gradul de afectiune pentru victima sau chiar pentru autorul infractiunii.



In cadrul complexului proces de al memoriei sunt implicate si asociatiile de idei, adica asociatia prin asemanare, prin contrast si prin contiguitate spatiala sau temporara.

Un bun jurist va face intotdeauna apel la acestea, pentru a-i facilita martorului o depozitie cat mai exacta. La fel si tipurile de memorie trebuie avute in vedere, deoarece ele influenteaza atat durata memoriei cat si fidelitatea ei. Fara indoiala ca lucrurile memorate in mod involuntar nu au trainicia si fidelitatea reproducerilor bazate pe vointa si hotararea martorului de a retine cele intamplate. Este stabilit deci, ca memorarea voluntara este mai eficienta.

In ceea ce priveste fidelitatea marturiei judiciare, pentru prevenirea carentelor (ex. un martor sincer ce se afla in eroare, prelungirea perioadei dintre infractiune si marturie, martori mincinosi cu serioase probleme pshihice, etc) este nevoie de o evaluare stiintifica a probei testimoniale. Evaluarea reclama necesitatea reconstituirii drumului pe care il parcurge procesul de formare al marturiei. Acest drum incepe cu receptia informatiilor, stocarea lor in memorie, comunicarea informatiilor sub forma reproducerii si recunoasterii, in functie de anumiti factori obiectivi sau subiectivi care pot avea influenta asupra intinderii si fidelitatii marturiei. Problema psihologiei martorului trebuie considerata critic, adica in perspectiva contradictorie a personalitatii. Intalnim astfel principialitate, onestitate, corectitudine, modestie, generozitate, fata in fata cu necinstea, nesinceritatea, egoismul, lasitatea si egocentrismul. Ambele clase se vor gasi intr-un anumit raport cu ambianta – pricina judiciara si participantii la proces.

Tipologia memoriei in cadrul procesului marturiei judiciare, implica referiri la memoria logica si la cea mecanica, la cea motrice sau la cea primitiva sau verbala.

Memoria logica nu implica numai o logica a cuvintelor expuse, ci si o logica a derularii evenimentului in cauza.

Sunt infractiuni in care pastrarea imaginii este lucrul important, in timp ce in altele, cuvintele spuse au partea deosebita, dupa cum sunt situatii in care miscarea victimei sau a infractorului sunt necesare de retinut.

In unele cazuri profesia martorului joaca un rol deosebit de important in pastrarea si redarea cu precizie a informatiilor vazute sau auzite. Asa, de exemplu, un pictor va retine mai usor aspectele de forma si de culoare, un matematician sau contabil – cifrele, etc.

Pastrarea in memorie a evenimentelor e supusa uitarii sau deformarii si de aici redarea lor deformata. Uitarea nu se produce uniform, unele lucruri se uita mai repede, altele mai incet. Aceasta in functie de tipul de memorie si gradul de afectivitate a martorului fata de intamplare. Acest lucru ne duce la concluzia ca uitarea si deformarea trebuie privite de organul de justitie ca fenomene firesti si nu neaparat ca acte de rea credinta. De aceea, ar fi de dorit ca depozitiile martorilor sa fie luate cat mai aproape de producerea evenimentului.

Uneori, la unele persoane trecerea timpului se repercuteaza pozitiv asupra calitatii celor memorate. Aceasta se intampla mai ales atunci cand evenimentul produce stari afective puternice – frica, spaima, teroare, furie -, trecerea timpului va actiona pozitiv in sensul ca toate aceste stari afective vor disparea, iar martorul isi va aminti cu mai multa claritate cele vazute sau auzite.

Asadar, organul de justitie va trebui sa ia in considerare din depozitia martorului toate aceste elemente care influenteaza, intr-un fel sau altul, atat pastrarea celor vazute si auzite, cat si redarea lor cu mai mare sau mai mica fidelitate.





Din perspectiva conditiilor in care se depune marturie, o foarte mare influenta o are personalitatea anchetatorului, judecatorului, expertului, notarului, chiar si locul unde se desfasoara, persoanele prezente, toate acestea influentand continutul si calitatea depozitiei. La fel si modul in care este redata depozitia nu este lipsit de importanta, adica “intrebarile cu cat sunt mai exacte, cu atat contin mai multe elemente de sugestie, dupa cum pertinent remarca Binet.

Marturia imbraca, cel mai adesea, forma reproducerii orale a informatiilor. Aceasta se poate realiza printr-o evocare libera a faptelor percepute, sau prin raspunsuri la intrebarile puse de organul judiciar indreptatit.

Experimentele efectuate de-a lungul timpului au demonstrat ca expunerea libera este mult mai indicata, dat fiind faptul ca intrebarile pot influenta negativ depozitia, fie prin elemente de sugestionare, fie prin intimidarea martorului de catre cel ce pune intrebarile – chiar si daca nu ar urmari aceasta. Relatarea libera a depozitiei este cea mai indicata, dar, cand se constata omisiuni – voite sau nevoite – si deformari, este necesar ca acestea sa fie completate si corectate prin intrebari. Asadar cele doua moduri de a depune marturie: liber si prin raspunsuri la intrebari, trebuie sa se completeze reciproc, adica trebuie utilizate prin complementaritate.

Dificultatile in redarea corecta si completa a faptelor sunt generate de starea afectiva a martorului (sala de judecata, prezenta organelor de justitie, a unui public numeros) cat si de cultura celui in cauza, cultura care-l impiedica uneori sa formuleze adecvat cele percepute. Deci dificultatile de verbalizare/exprimare trebuie avute in vedere de organele de justitie, iar martorul sprijinit in acest sens, prin intrebari adecvate. In general, trebuie avut in vedere ca martorul reproduce verbal, deci subiectiv, un fapt subiectiv, iar corespondenta dintre cele doua fapte difera de la om la om in functie de conditiile evocate.

Concret, marturia se depune sub forma recunoasterii faptelor la care a asistat martorul si a reproducerii celor vazute sau auzite.

Recunoasterea consta in posibilitatea de individualizare a persoanelor participante la imprejurarea cu semnificatie juridica, sau a faptelor care s-au produs. Pentru ca persoanele, sau faptele sa poata fi recunoscute, este necesara reconstituirea acestora, adica prezentarea lor pentru recunoastere. Procesul recunoasterii consta in capacitatea martorului de a-si aminti ceea ce a perceput in momentul receptiei initiale. Acum sunt puse in joc atat trainicia si fidelitatea memoriei martorului, cat si asociatiile pe care le poate face cu privire la locul si timpul in care s-au produs evenimentele.

Recunoasterea comporta grade diferite de certitudine. Asa, de exemplu, recunoasterea este precisa cand relatarile martorului corespund intr-o foarte mare masura cu cele petrecute. Dar sunt si situatii cand recunoasterea este imprecisa, adica relatarile martorului contin foarte multe omisiuni cu privire la persoane sau faptele lor. In asemenea situatii se pot manifesta doua fenomene negative ale actului memorarii: déjà vu sau jamais vu. In cazul fenomenului déjà vu martorului i se par cunoscute anumite fapte, intamplari pe care el nu le-a vazut de fapt, adica le “vede” acum pentru prima data, dar sustine ca le-a mai vazut. Jamais vu consta in iluzia pe care o are martorul ca persoana sau fapta ce i se prezinta nu a mai intalnit-o niciodata, desi ea a fost prezenta in momentul incidentului.

De mare importanta pentru calitatea marturiei sunt perceptiile de timp si de spatiu, caci localizarea in timp si spatiu a evenimentului este o conditie a corectitudinii marturiei.

De cele mai multe ori martorului i se cere sa descrie persoana – infractorul, victima, alti participanti – sub aspectul infatisarii. Ca atare este important ca martorul sa fi retinut talia, fizionomia, culoarea parului, eventualele particularitati anatomice, infirmitati etc. Desigur ca in descrierea persoanei care intereseaza cauza sunt necesare precizari si cu privire la imbracaminte – culoare, forma etc. Uneori se pot aduce precizari suplimentare in descrierea persoanei cu ajutorul vocii, a mersului sau a altor particularitati.

In instanta se recurge uneori la recunoasterea persoanei cu ajutorul fotografiilor. In recunoasterea dupa fotografii sunt de preferat fotografiile facute instantaneu, celor artistice in care persoana este “infrumusetata” prin retusari. Din pacate orice fotografie reda persoana in mod static si in plan. Ca atare, mult mai adecvata este recunoasterea cu ajutorul filmului, in care este prezentata dinamica unui eveniment. Chiar mai multe dificultati prezinta recunoasterea cadrelor deoarece pozitia, atitudine si infatisarea acestora nu mai corespund realitatii in care s-a produs evenimentul.

Reproducerea consta in redarea/evocarea faptelor legate de o situatie cu semnificatie juridica. Reproducerea poate imbraca forma relatarii orale sau scrise. De asemenea evocarea orala poate fi facuta in mod liber sau poate imbraca forma unor raspunsuri la intrebarile puse de participantii la proces. Datele experimentale pledeaza pentru evocarea spontana, libera. De mare importanta este ca martorul sa redea in depozitia sa evenimentele in succesinea lor cronologica. In cazul in care martorul sare peste unele evenimente, I se vor pune intrebari ajutatoare.



Calitatea reproducerii este conditionata de calitatea limbajului celui care relateaza, iar aceasta calitate este dependenta de nivelul sau de pregatire, de cultura lui. Chiar si sexul isi spune cuvantul, constatandu-se experimental ca, femeile sunt mai sentimentale, mai poetice in redarea evenimentelor, in timp ce barbatii urmaresc de regula exactitatea, precizia celor pe care le relateaza, fiind preocupati sa faca o relatare cat mai obiectiva.

Alexandru Rosca, citandu-l pe A. Binet prezinta cinci tipuri psihologice de martori: “1. Tipul descriptiv, care descrie lucrurile pe care le-a vazut, tinand seama de caracterele lor cele mai aparente si fara sa caute sa prinda semnificatii; 2. Tipul observator, care–si fixeaza atentia indeosebi asupra subiectului scenei; 3. Tipul emotional, care descrie emotia ce se degaja din subiect; 4. Tipul erudit, care in loc sa descrie obiectul insusi, spune tot ce-I vine in minte in legatura cu subiectul respectiv; 5. Tipul imaginativ si poetic, idealist, care prezinta in mod eronat realitatea, inlocuind-o cu elemente poetice.

In aceeasi lucrare mai exista si alte clasificari, dar cea mai importanta clasificare a marturiei mi se pare a fi clasificarea lui Alexandru Rosca: in tipul obiectiv si tipul subiectiv; tipul obiectiv fiind acela care se straduieste sa reproduca cu cat mai multa exactitate si acuratete cele percepute, iat tipul subiectiv fiind caracterizat prin tendinta de a da o nota personala relatarilor sale.















BIBLIOGRAFIE

Alexandru Rosca, “Psihologia martorului”, 1934, p. 83-84.

Alexandru Rosca, “Tehnica psihologiei experimentale si practice”, Cluj, 1947, p.3-12.

Vasile Popa, Ion Dragan, Lucian Lapadat “Psiho-sociologie juridica”, Ed. Lumina Lex, 1999, p. 47-56.

Vasile Popa, “Elemente de drept probator”, Ed. Tracia, 1992, p. 24.

E. Mihuleac, “Sistemul probator in procesul civil”, Ed. Academiei, Bucuresti, 1970, p. 210.

Gh. Nistoreanu, C. Paun, “Criminologie”, Ed. Didactica si Pedagogica, Bucuresti, 1995, p. 81-89.










Copyright © Contact | Trimite referat


Ultimele referate adaugate
Mihai Beniuc
   - Mihai beniuc - „poezii"
Mihai Eminescu Mihai Eminescu
   - Mihai eminescu - student la berlin
Mircea Eliade Mircea Eliade
   - Mircea Eliade - Mioara Nazdravana (mioriţa)
Vasile Alecsandri Vasile Alecsandri
   - Chirita in provintie de Vasile Alecsandri -expunerea subiectului
Emil Girlenu Emil Girlenu
   - Dragoste de viata de Jack London
Ion Luca Caragiale Ion Luca Caragiale
   - Triumful talentului… (reproducere) de Ion Luca Caragiale
Mircea Eliade Mircea Eliade
   - Fantasticul in proza lui Mircea Eliade - La tiganci
Mihai Eminescu Mihai Eminescu
   - „Personalitate creatoare” si „figura a spiritului creator” eminescian
George Calinescu George Calinescu
   - Enigma Otiliei de George Calinescu - geneza, subiectul si tema romanului
Liviu Rebreanu Liviu Rebreanu
   - Arta literara in romanul Ion, - Liviu Rebreanu

















Scriitori romani