Evaluarea vederii functionale, abilitatilor vizuale, individualitate, mediul inconjurator, profesorul psihopedagog, Principalele componente referat



Functionarea vizuala. Evaluarea vederii functionale

Definitiile deficientelor vizuale se bazeaza pe acuitate vizuala si marimea campurilor vizuale, in pofida faptului ca s-a demonstrat ca doar evaluarea acestora nu ofera o descriere fidela a gradului deficientei vizuale.

Functiile vizuale ca sensibilitatea de contrast si cromatica sunt importante intr-o evaluare clinica completa a deficientului vizual. Prin urmare, s-a impus o sistematizare a tuturor aspectelor implicate in realizarea vederii sau care fac posibila functionarea vizuala.



Potrivit modelului elaborat de Corn (1983), functionarea vizuala este conceputa ca rezultatul a trei mari categorii, cu subcategoriile specifice fiecareia, reprezentate sub forma unui cub.

Prima categorie, cea a abilitatilor vizuale, cuprinde acuitatea vizuala, campurile vizuale, motricitatea vizuala, functiile cerebrale si perceptia luminii si a culorii. Urmatoarea categorie presupune o individualitate dobandita alcatuita din cognitie, integrarea dezvoltarii senzoriale, perceptie, structura psihologica si structura fizica. In final, cea de-a treia categorie este data de indicii din mediul inconjurator, respectiv culoare, contrast, timp, spatiu si iluminat. 22673efy16xgc2p

Evaluarea clinica a copiilor cu vedere slaba consta, in raport cu modelul prezentat mai sus, in analiza capacitatilor vizuale (acuitate vizuala, camp vizual, sensibilitate luminoasa si cromatica, motricitate si coordonare oculara) si a functionalitatii vizuale (sau abilitatile vizuale necesare utilizarii informatiei vizuale in planificarea si/sau executarea unei sarcini). De obicei, ea se realizeaza in echipa, cu participarea medicului pediatru, a oftalmologului sau a optometristului, neurologului, psihologului, psihopedagogului si a parintilor, copiii cu deficiente vizuale fiind evaluati medical, psihologic, educational si social.

Deoarece nu intra in obiectul capitolului de fata evaluarea oftalmologica sau neurologica a copilului cu vedere slaba, vom prezenta in continuare unele aspecte care vizeaza evaluarea vederii slabe din perspectiva psihologului si a psihopedagogului.

In literatura de specialitate americana se vorbeste despre evaluarea vederii functionale care consta intr-o observare sistematica si evaluare a abilitatilor copilului de a-si folosi vederea pentru anumite sarcini vizuale, in anumite conditii si in contexte familiare sau nefamiliare. (Topor, 1999)

Evaluarea poate fi realizata de profesorul psihopedagog, in colaborare cu profesorul de educatie vizuala. Scopul principal consta in determinarea impactului pe care il au deprinderile si abilitatile vizuale asupra vietii de zi cu zi a persoanei cu deficiente vizuale. (Lueck, 1997) fg673e2216xggc

Acest tip de evaluare are ca obiective:

  • completarea informatiei obtinute prin evaluarile clinice (care recurg la metode specifice oftalmologiei, optometriei si neurologiei)

  • evaluarea functiilor si a comportamentelor vizuale in functie de care pot fi stabilite obiectivele invatarii

  • instruirea parintilor pentru a-si ajuta copiii sa-si dezvolte modalitati diferite de a obtine informatiile vizuale necesare satisfacerii nevoilor cotidiene

Principalele componente implicate in evaluarea vederii functionale constau in:

  • acuitate vizuala functionala

  • miscari oculare (a urmari o minge care se rostogoleste, a scana imagini intr-o carte, a urmari miscarile capului mamei)

  • vederea de aproape (in cadrul unor activitati de localizare, fixare, scanare, urmarire, schimbarea directiei privirii, coordonare ochi-mana, activitati cotidiene)

  • vederea in spatiul mediu si la distanta (prin observarea modului in care copilul urmareste o persoana familiara care se deplaseaza prin campul sau vizual de la stanga la dreapta sau modul in care priveste un film pe ecranul TV)

  • utilizarea functionala a campurilor vizuale (cum reactioneaza la apropierea unor persoane si la mingi de diferite marimi si culori care se rostogolesc)

  • recunoasterea culorilor (prin preferinta manifestata de copil fata de doua obiecte identice ca forma, dar de culori diferite)

  • abilitati functionale de contrast

  • caracteristici ale mediului inconjurator (iluminat, spatiu, distanta si timp, variabile evaluate in contexte familiare ca joc cu diferite obiecte, luarea pranzului, plimbari prin parc, etc.)

Prin evaluarea vederii functionale in contexte familiare sau mai putin familiare se incearca si depasirea conditiilor specifice cabinetului medical, copilul fiind observat, dupa anumite grile de observatie elaborate anterior, in timp ce se comporta spontan. De asemenea, este recomandabila formularea concluziilor evaluarii in termeni de ceea ce poate sa faca copilul. Cat despre dificultati, ele pot fi asociate elementelor forte sau capacitatilor pe care se poate sprijini copilul pentru a-si dezvolta abilitati noi.