MECANISMELE HIPNOZEI referat



MECANISMELE HIPNOZEI

         Inca din cele mai indepartate timpuri au existat o serie de preocupari legate de hipnoza. Dar, in anumite perioade, hipnoza este utilizata si interpretata ca fenomen mistic sau de recurgea la escrocherie si sarlatanism pentru castigarea banilor celor neavizati. Astfel, preotii Greciei si Egiptului antic foloseau hipnosismul in scopuri religioase; erau adresate diferite intrebari unui slujitor al templului care, fiind in stare de hipnoza, elabora raspunsuri considerate drept prorociri sau indicatii ale zeilor. In epoca Renasterii, fenomenele hipnotismului sunt explicate cu ajutorul unei teorii fantastice "magnetismul animal". Aceasta teorie a fost dezvoltata de medicul Mesmer (ce a practicat hipnotismul la curtea regelui Ludovic al XVI-lea) si aplicata la oamenii bolnavi de nervi. Dupa opinia sa, boala trebuia dusa, pana la punctul sau culminant pentru a putea fi vindecata. In consecinta Mesmer ii ducea pe furiosi sau pe cei in stare de criza intr-o incapere in care se transmitea magnetismul pe baza paselor, a miscarilor repetate, a mainilor in fata si de-a lungul corpului celui supus experientei, ceea ce provoca accentuarea crizei, manifestata prin plans sau ras nestavilit, tremuraturi si tipete puternice. Fenomenul hipnozei a fot reluat, desigur, pe alta baza si facut sa fie cunoscut in multe domenii de activitate datorita prestigiului unor personalitati stiintifice cum sunt Charcot, Freud, Pavlov s.a. care l-au abordat din perspectiva teoriilor lor.



         Dar sa vedem in ce consta hipnoza si care este natura sa? Cuvantul hipnotism vine de la grecescul "hypnos" care inseamna somn. Cercetarile moderne de psihifiziologie (electrofiziologie) si psihologie atesta ideea ca hipnoza se aseamana mai mult cu starea de veghe decat cu cea de somn. Tehnica hipnozei se bazeaza, in toate cazurile, pe diferite procedee sugestive. Intr-un fel sau altul, majoritatea oamenilor sunt sugestibili. Dar sugestibilitatea difera de la un individ la altul in functie de: particularitatile psihice ale persoanei, varsta, sex, experienta de viata, grad de cultura, putere de discernere, etc. Pentru cresterea fortei sugestibilitatii cuvantului se poate solicita subiectului sa priveasca un punct stralucitor, un obiect fix sau in ochii hipnotizatorului, ceea ce are darul de a grabi fenomenul de inhibitie la nivelul cuvantului. Subiectul hipnotizat ramane in legatura hipnotizatorul si executa comenzile acestuia atata timp cat se poate mentine pe scoarta cerebrala a hipnotizatului un focar de excitabilitate maxima. Cuvintele hipnotizatorului pot provoca reprezentari vii si acte automate de miscare. Hipnotizatului i se poate sugera, de pilda, ca se afla la varsta adolescentei si se plimba, pe un camp cu flori, impreuna cu iubita. Ca atare, el executa miscari de strangere a florilor si le ofera celei dragi.

         Desi stiinta nu poate explica in intregime mecanismele hipnozei, efectul hipnotic se atribuie functiei reglatoare a limbajului, capacitatii de sugestibilitate a subiectului si dupa unii autori, chiar particularitatilor deosebite pe care le-ar poseda hipnotizorul. In hipnoza, activitatea psihica nu dispare, dar au loc fenomene de concentrare maxima asupra celor sugerate de hipnotizator. In aceste conditii subiectul poate executa o serie de actiuni automatizate si chiar adopta pozitii mai putin confortabile asemanatoare cu starea de catalepsie. Fenomenul respectiv, ca si ascultarea intocmai a hipnotizatorului se datoreste inhibitiei realizate la nivelul creierului si mentinerea unei singure zone de excitabilitate prin intermediul careia exercita influente asupra subiectului.

         Fenomenul hipnotic se poate realiza si la animale cand se produce un tip de comunicare bazat pe mijloace extraverbale. Se stie ca in anumite situatii omul poate "comunica" chiar cu plantele. Atat in conditiile descrise mai sus, cat si in hipnotizarea omului, probabil ca actioneaza un camp biopsihic a carui taina stiinta nu a reusit sa o descifreze inca pe deplin.