Scriitor canonic - Luician Blaga referat





Lucian Blaga –scriitor canonic



Lucian Blaga s-a nascut in 9 mai 1895, in 1906 este inscris la liceul „Andrei Saguna” din Brasov. In 1910 apar primele poezii ale lui Blaga, 1914 debuteaza in filozofie cu insemnari despre Intuitia in filosofia lui Bergson. 1917 termina teologia si se inscrie la facultatea de filozofie din Viena. In 1919 sunt publicate „Poemele Luminii” de catre Sextil Puscariu. In 1920 Lucian Blaga isi ia doctoratul in Filozofie la Viena. In 1921 apare volumul „Pasii Profetului”. In 1923 este publicata drama „Tulburarea apelor”. In anul 1924 apare „In Marea Trecere”, 1929 „Lauda Somnului”, 1933 „In cumpana Apelor”, 1938 „La Curtile Dorului”, 1943 „Nebanuite Trepte”.




Lucian Blaga este un scriitor reprezentativ al literaturii romanesti care s-ai concretizat vocatia creatoare in dramaturgie cu opera „Mesterul Manole”, in eseistica, dar mai ales in poezie.

Poezia lui Lucian Blaga isi motiveaza unitatea interioara si dimensiunile prin relatia eului poetic cu universul.

In creatia poetica a lui Lucian Blaga se disting trei momente distincte care corespund unor ipostaze ale eului poetic:


I. In primele doua volume : „Poemele luminii” si „Pasii profetului” apare un eu stihial care se simte parte integrata marelui „Tot” (intregului). Reprezentativa pentru aceasta etapa a creatiei armane poezia „Eu nu strivesc corola de minuni a lumii”, poezia care ofera in linii mari o schita a viziunii sale poetice.Astfel insusi titlul poezieisugereaza dorinta eului liruc de a nu distruge tainele lumii printr-o gandire rationala ci dimpotriva de a le amplifica prin creata sa.Verbul la forma negativa „nu strivesc” este folosit in sens metaforic punand in evidenta refuzul eului de a diminua tainele.

Expunand ideea ca mintea , ratiunea este capabila sa distruga misterul cunoasterii, eul isi propune „sa nu ucida cu mintea” tainlele pe care le-a cunoscut in viata sa.Experienta lui asupra vietii este sugerata prin enumeratia”in flori, in ochi, pe buze ori morminte”.Fiecare din aceste elemente sunt pentru poet o parte din viata lui:florile suntcadrul natural in care a trait, ochii semnifica planul spiritual, pe buze este vorba rostita de el sau de altii, iar mormintele sugereaza moartea pe care o asteapta.

Substantivul „lumina” este folosit metaforic.Acesta se refera la capacitatea omului de a intelege realitatea, dar si la faptul ca lumina creaza un univers imaginar.Dar, cu taoate ca este un dar Dumnezeiesc, „lumina altora” „sugruma” vraja cunoasterii, a tainei.In antiteza poetul isi propune ca prin rationamentul sa imbogateasca „corola de minuni” cu tainele proprii.Eul liric, apoi, explica conceptia sa despre propria-i „lumina”.Aceasta se aseamana razelor lunii care nu fac altceva decat sa accentueze taina noptii.Prin „largi fiori de sfant mister” este expusa modalitatea prin care eul liric va reusi acest lucru, astfel tot ce-a fost neinteles se va schimba in neitelesuri si mai mari.

In final, Blaga justifica propria capacitate de a imbogati tainlele lumii, el iubind, intelegand fiecare element ce-l incojoara, el intelegand Totul, Intregul.


II. Icepand cu ciclul „Moartea lui Pan” din volumul „Pasii Profetului” varsta edenica a comunicarii depline a omului cu natura se incheie, poetul propunand o alta conditie a eului care traiste drama singuratatii si a ruperii sale de intreg. Eul se simte fragment, izolat de universul caruia ii apartine, ceea ce-i determina starea concretizata in „tristete metafizica”

Daca in primele doua volume eul tindea sa se contopeasca cu intregul, acum acest eu este tulburat de aspiratia spre un orizont de dincolo de realitatea imediata. Nu mai avem de aici un eu stihial, ci un eu interogativ care descifreaza-n permanent realitatea cautand semnele absolutului. Eul acest are constiinta pacatului, pacatul nefiind altul decat gandul care individualizeaza eul, il rupe de lume, dsitantandu-l inevitabil de aceasta.

Eul interogativ din aceasta etapa este chinuit de mari nelinisti existentiale iar drama sa este drama omului care intelege ca este alungat din Edenul biblic.

Pentru acest eu interogativ universul nu mai este o unitate, o „corola de minuni a lumii”, ci un „paradis in destramare”, o lume care intra in declin deoarece i-au murit marile mituri.

Semnificativa pentru aceasta etapa este creatia „Paradis in destramare” in care Blaga prezinta un univers haotic, in destramare, un univers care isi pierde miturile si isi anuleaza creatia edenica.

Poetul prezinta o serie de mituri biblice pe care insa le prelucreaza, acesta fiind mitul Paradisului.Ideea fundamentala este ca legatura dintre lume si taramul cerurulor s-a rupt dupa izgonirea omului din paradis.Astfel Blaga creaza imaginea unei lumi moderne, a pacatelor, a unei lumi in destramare din care divinul si sacrul lipsesc cu desavarsire.Poetul recurge la o desacralizare a simbolurilor biblice.Ingerul de la poarta tine in mana un cotor ceea ce sugereaza restul, lucrurile ce au ramas nefolosite.De asemenea lipsa flacarii scoate in evidenta disparitai fortei divine.Portretul se incheie cu sugestia inutilitatii, a conditiei precare a divinitatii, astfel ingerul se simte invins.

Blaga recurge la umanizarea figurilor biblice, astfel serafimii au „parul nins” aceasta scotand in evidenta si imbatrinrea lor, faptul ca vor avea un sfarsit.Ei sunt vazuti intr-un plan teluric, pamantesc in care sunt intr-o permanenta cautare a adevarului, adevar care li se refuza” inseteaza dupa adevar/dar apele din fantani/refuza galetile lor”.Arhagelii, personaje biblice, sunt si ei umanizati.Ei sunt vazuti in postura de a ara ceea ce ii implica in regimul untilitatii.Conditia lor decazuta este scoasa in evidenta de faptul ca ei folosesc pluguri de lemn.Versul „se plang de greutatile aripilor” sugereaza faptul ca ropria lor conditie este o povara, iar zoborul spre inalt nu le mai este permis.



Porumbelul ca simbol al vietii, capata aici o alta semnificatie;el surprinde stingerea lumii, declinul acesteia :”porumbelul sfantului duh,/cu pliscul stinge cele din urma lumini”.Ingerii, elemente sacre, sufera ca oamenii, ei culcandu-se in fan zgribulin.

Prin interjectia din finalul poeziei : „vai, vai”, eul liric isi face simtita prezenta manifestandu-si durerea unui destin cere impune suferinta si care prevestste un sfarsit iminent.

Finalul este asemenea unui punct culminat, izvorul vietii fiind anulat”tarana va seca povestile”.De asemenea Blaga surprinde declinul divinitatii, personajele biblice devenind oamneni si traind conditia lor, acesta fiind sfarsitul prin moarte.


III. Cu Volumul „Nebanuitele Trepte” se produce o recuperare a armoniei pierdute, eul depaseste acel sentiment al „tristetii metafizice” traind bucuria solidarizarii cu tot ce exista.

Daca in cea de a doua etapa a creatiei erosul era absent, acum detine o pondere insemnata fiindca este vazut ca o forta regeneratoare, iar iubirea are chiar menirea de a reactualiza timpul genezei.

Lucian Blaga canta acum mirobila samanta, bucuria rodului si a devenirii .

Intreaga poezie dobandeste o nota de calm si de seninatate chiar ideea mortii este acceptata cu o anumita seninatate fiindca moartea este integrata firesc in ordinea lumii.

Semnificativa pentru aceasta perioada este poezia „Oda simplisimei flori'

Aceasta poezie face parte dintre versurile ultimei perioade ale creatiei lui Blaga lasand sa se vada renuntarea la nelinistile si spaimele existentei legate de sentimentul trecerii. Atitudinea poetului este una de seninatate si de echilibru.El descopera cu bucurie universul minor care trebui luat in seama si care merita sa devina obiect al cantecului.Lucian Blaga canta astfel cu o neretinuta placere lucrurile simple pe care le incarca cu o adnaca semnificatie.

Poezia stabileste o legatura intre eul liric si univesrul vegetal, eul adresandu-se papadiei pe carei ii adauga insusiri deosebite, ea devenid „ecumenica”.Astfel poetul redimensioneaza lumea ridicand elementul nesimnificativ la dimensiuni sacre.Elementul in aparenta neinsemnat devine la Blaga un pricipiu cosmic care determina ordinea lumii.:”dupa a ta aurie ardoare/…/anul isi hotareste fericitele zile”

Poetul insista asupra papadiei ca element lipsit de importanta a lumii, dar care merita totusi sa fie celebrata pentru faptul ca este un simbol al rodirii, al semintei si al germinatiei”samanta sa faci pe pamant/e tot de doresti”.Poetul surpinde cu pasiune evolutia si moartea unui element minor, atribuind-ui prin actul poetic „ o aureola de sfant”.


Lucian Blaga este un poet deosebit de original propunand un limbaj de o indiscutabila expresivitate:

Prin capacitatea de plasticizare a ideilor Blaga propune idei de facura filosofica prin imagini semnificative realizand idei poetice.

Imaginea Blagiana se realizeaza intr-o comparatie ce asociaza elemente abstracte cu elemente concrete ale lumii materiale.

Autorul poemelor Luminii resemantizeaza cuvintele incarcandu-le cu puteri magice si cu o forta mitica.

In toata opera poetica a lui Blaga se intanlesc cele doua tipuri de metafore teoretizate de poet: Este vorba despre Metaforele Plasticizante. Aceste metafore se produc in cadrul limbajul prin apropierea unui fapte altul ambele tinand de domeniul lumii date: Ex. „Pe uliti, subtire si-nalta/ ploaia umbla pe cataligi”.

A doua categorie de metafore este cea a Metaforelor Revelatorii. Acestea sunt destinate sa scoata la iveala ceva ascuns, incearca relevarea unui mister prin mijloace pe care le pune la indemna lumea concreta.

In acest caz o metafora revelatorie surprinde ninsoare: „Cenusa ingerilor arsi in ceruri / ne cade fulguind pe umeri si pe case”.

Printr-o metafora revelatorie este prezentata de Lucian Blaga soarele „Soarele lacrima Domnului/ cade in marile somnului”

Prin intreaga sa activitate literara Lucian Blaga se contureaza ca un autentic reper valoric in spatiul literaturii romane.











Copyright © Contact | Trimite referat


Ultimele referate adaugate
Mihai Beniuc
   - Mihai beniuc - „poezii"
Mihai Eminescu Mihai Eminescu
   - Mihai eminescu - student la berlin
Mircea Eliade Mircea Eliade
   - Mircea Eliade - Mioara Nazdravana (mioriţa)
Vasile Alecsandri Vasile Alecsandri
   - Chirita in provintie de Vasile Alecsandri -expunerea subiectului
Emil Girlenu Emil Girlenu
   - Dragoste de viata de Jack London
Ion Luca Caragiale Ion Luca Caragiale
   - Triumful talentului… (reproducere) de Ion Luca Caragiale
Mircea Eliade Mircea Eliade
   - Fantasticul in proza lui Mircea Eliade - La tiganci
Mihai Eminescu Mihai Eminescu
   - „Personalitate creatoare” si „figura a spiritului creator” eminescian
George Calinescu George Calinescu
   - Enigma Otiliei de George Calinescu - geneza, subiectul si tema romanului
Liviu Rebreanu Liviu Rebreanu
   - Arta literara in romanul Ion, - Liviu Rebreanu











Scriitori romani