Poemul "Noaptea de decemvrie" se sncadreaza sn cunoscutul ciclu al "Noptilor macedonskiene". Alcatuita din doua parti si un episod de legatura, "Noaptea de decemvrie" simbolizeaza drama geniului. Poemul a fost comparat cu "Luceafarul" lui Eminescu, sn sensul ca ambele opere prezinta destinul nefericit al omului de geniu.
"Noaptea de decemvrie" este o meditatie pe tema poetul si poezia si exprima drumul poetului de la estetica romantica, la cea simbolica. "Luceafarul" este un poem liric, schema epica e doar cadrul, sntamplarile si personajele sunt, de fapt, simboluri lirice, metafore, sn care se sintetizeaza idei filozofice, atitudini morale, stari de sensibilitate, o viziune poetica.
In
poezia lui Macedonski, emirul din
Geneza poemei "Noaptea de decemvrie" are ca punct de plecare o legenda orientala. Un print arab, Ali-ben-Mahomed-ben-Hassan, primeste cu limba de moarte de la tatal sau sndemn de a nu se abate niciodata de la calea cea dreapta; Cu averea mostenita de catre print, calauzit de cuvintele tatalui, acesta pleaca spre cetatea sfanta a musulmanilor, Meka, strabatand drumul cel drept prin pustia araba. Catre aceeasi tinta pleaca si cersetorul Pocitan-ben-Pehlivan, urmand "calea ocolita"; Convoiul printului piere, el snsusi murind, sn cele din urma, dar, snainte de a-si da sufletul i se pare ca-l vede pe cersetorul care paseste pragul cetatii sfinte, "al Mekai pamantesti", iar el, prin moartea sa, trece pragul Mekai ceresti (de aici, semnificatia titlului poemului sn proza).
In "Luceafarul", mitul genezei are o mare putere de a sugera momentul trecerii de la creat la increat, cand Luceafarul - Hyperion - ajunge la Cer - Tatal, Demiurgul Cosmocrator : "{i din a chaosului vai / Jur smprejur de sine / Vedea ca-n ziua cea de-ntai / Cum izvorau lumine ". Trecerea dincolo de aceasta limita o poate face doar sn ipostaza de gand: "El zboara, gand purtat de dor / Pan' piere totul, totul ".
Structura "Noptii de decemvrie" se organizeaza sn functie de aceasta problematica astfel: Partea sntai sl prezinta pe poet sntr-o ambianta interioara si de natura, sn masura sa ilustreze un spatiu al nepotrivirii; limbajul este dominat netaforic, semnificand disconfortul relatiilor poetului cu lumea: "camera moarta", "sntinsa campie", "viscolul albastru", "salbatica fiara", "albul monolit". Motivul inspiratiei - "Arhanghel de aur, cu tine ce-aduci?" - face posibil saltul din cotidian la fantastic, din real la imaginar.
Partea a doua ofera un spectacol al lumii exotice, a orientului, componenta a recuzitei simboliste. Un pronuntat fir epic este liantul episoadelor care alcatuiesc aceasta parte. Partea sntai contine descrierea Bagdadului si a conditiei emirului, posesor al atator bogatii: "Bagdadul, Bagdadul ! si el e emirul ". A doua parte contine mirajul cetatii preasfinte, Meka, adevarata obsesie pentru printul oriental: "Spre Meka-l rapeste credinta - vointa / Cetatea preasfanta sl cheama sn ea Din talpi pana-n crestet si cere fiinta ".
Partea a treia reprezinta hotararea emirului de a pleca spre cetatea visurilor sale si pregatirea pentru lungul si anevoiosul drum.
Partea a patra este despartirea
de mirificul
In
partea a cincea, cei doi ssi urmeaza
lungul drum simbolic - emirul strabate desertul sn linie dreapta, traind drama
pierderii stralucitei caravane, el snsusi sfars
In
a sasea parte apare viziunea snselatoare
a Mekai: "Emirul puterea si-o strange / Chiar portile albe le poate vedea
In a saptea parte este prezentata moartea emirului, aflat "sub jarul pustiei".
In a pota parte a poemei, poetul sncepe descifrarea simbolurilor: "Dar luna cea rece, s-acea dusmanie - / De lupi care urla - s-acea saracie / Ce aluneca zilnic spre ultima treapta / Sunt toata pustia din calea cea dreapta. {-acea izolare, s-acea dezolare / Sunt Meka cereasca, sunt Meka cea mare ". revenirea, sn final, la constructiile poetice initiale imprima textului poetic simetrie si, de asemenea, echilibru.
In "Luceafarul", structura contine patru tablouri, construite prin ideea cuplului si alternanta spatiilor.
Primul tablou: Spatiul este ireal, de poveste : A fost odata ca-n povesti"; timpul nu este istoric, ci este de poveste, irepetabil: "A fost ca niciodata". fata de smparat nu are nume, este unica, traieste sn castelul de la marginea marii; ea nu este o fiinta obisnuita, ea este "preafrumoasa", "una la parinti", avand ca spatiu de deschidere spre infinit fereastra prin care cheama astrul sa-i lumineze cararile vietii.
Luceafarul se sntruchipeaza: de fiecare data, el este parte a naturii sale supracategoriale. El este sngerul care iese din mare, cu par de aur, cu fata stravezie, alba, un "mort frumos cu ochii vii", nascut din cer si mare; este demonul care iese din Soare, cu vite negre de par, " scaldat sn foc de soare", trist, ganditor, palid, nascut din soare si noapte.
Al doilea tablou: timpul si spatiul sunt de poveste, dar reale, prin teluricul lor. Fata si-a pierdut unicitatea, e pamanteana, a intrat sn categorie - numele de Catalina o transforma sn exponent al unei categorii. Catalin are natura terestra, este copil de casa, paj, baiat din flori si de pripas, guraliv si de nimic. El ssi sncearca norocul iar iubirea este un joc care se snvata. Catalina aspira, totusi, spre mai mult : "In veci sl voi iubi ! ".
Al treilea tablou: Zona este prespatiala si pretemporala, mai mult decat originaa. Neantul, haosul, este stapanit de groaza propriului vid, a golului din snceputuri. Drumul Luceafarului este drumul cunoasterii, este o calatorie regresiva sn timp, sub imperiul lungimii. Nu exista puncte de reper, timpul si spatiul nu s-au nascut snca. Distantele se masoara sn mii de ani lumina. Luceafarul s-a transformat sn Hyperion.
Al patrulea tablou: spatiu terestru, cu imagini paradisiace specifice universului teluric eminescian. Din "locul lui menit, din cer", locul ordinii Luceafarul priveste spre Pamant - castelul nu mai exista. Chipul de fetei a devenit un chip de lut. Discursul Demiurgului e o expunere pe tema mecanismelor existentelor trecatoare, umane sau astrale. Oamenii au stele cu noroc: "Un soare de s-ar stinge sn cer / S-aprinde iarasi soare". Demiurgul si propune sa-i dea puterea pentru a stabili cu armele dreptatea si taria. El se adreseaza, deco, Titanului.
"Trecerea geniului prin lume, ca si trecerea lui Hyperion, lasa sn urma o dara de lumina si un zvon al ordinii. Iata, asadar, ca se sntampla, totusi, ceva deosebit sn lumea de jos, pe care geniul s-a putut-o salva sn felul cum voia el. Ba chiar se sntampla ceva de necrezut: lumea aceasta de jos vine Ea sa salveze geniul La capatul poemului eminescian, un nelamurit sentiment de armonie sti ramane, sn ciuda dizarmoniei dintre cele doua ordini, cea a generalului si cea a individualului" (B.O.)
Tudor Vianu spune despre secretele magiei verbale sn opera lui A. Macedonski: "Refrenul domina sntreaga opera poetica a lui Macedonski. In tehnica refrenului se declara caracterul magic, al poeziilor lui Macedonski, virtutea lor snfasuratoare si obsedanta. Repetarea primului vers la sfarsitul strofei de patru este un mijloc de nenumarate ori folosit de Macedonski sncat sntreaga compozitie este facuta dintr-o alternanta de refrene, sntre care sunt prinse versurile nerepetate. Structura unor astfel de refrene este esential muzicala: I-am putea da numele de compozitie smpletita." .
"O particularitate fundamentala a poemei <<Noaptea de decemvrie>> este smpletirea elementelor romantice: tema, ideologia, simbolistica si cele simboliste; vraja muzicala a textului, cultul pietrelor pretioase, pictura sn cuvinte a spatiului oriental, cu o cromatica particulara. " (C.B.)
