Toma Alimos - versurile si comentariul textului si momentele subiectului referat










Toma Alimos













Foicica fagului,                                              Inchinar-oi codrilor,

La poalele muntelui,    Ulmilor

Muntele Plesuvului,                             Si fagilor,

In mijlocul Brazilor,

Campului,                    Paltinilor,

La putul,                                                         Ca-mi sunt mie fratiori,

Porumbului,                                                    De poteri ascunzatori;

Pe campia verde,ntinsa,             D-o muri,

Si de cetine coprinsa,    M-or tot umbri,

Sade Toma Alimos,      Cu frunza m-or invali,

Haiduc din Teara-de Jos,                                Cu freamatul m-or jeli!

Nalt la stat,                                                      Si cum sta

Mare la sfat                                                     De inchina,

Si viteaz cum n-a mai stat.                              Codrul se cutremura,

Sade Toma tolanit         Ulmi si brazi

Si cu murgul priponit   Se cletina,

In pripoane de argint,    Fagi si platini

Si mananca frumusel,    Se pleca,

Si bea vin din burdusel  Fruntea

Si graieste in ast fel:      De i-o racorea,

-Incinar-as, si n-am cui!       Mana

Inchinar-as murgului,    De i-o saruta;

Murgului siretului,                 Armele din teci iesea,

Dar mi-e murgul vita multa,                           Murguletu-i rancheza.

Ma priveste si m-asculta,                                Pana vorba-si ispravea,

N-are gura sa-mi raspunda! Burduselul

Inchinar-as armelor,      Ridica,

Armelor dragutelor,     Vinisorul

Armelor surorilor,       Ca gusta

Dar si ele-s fiare reci,                                     Si-n piciare se scula.

Puse-n teci Ochii-si negri d-arunca,

De lemne seci!             Peste campuri se uita

Peste campuri se uita    Om judeca;

Si departe ce-mi zarea? Pan-atuncea, mai frantane,

Ca-mi venea, mare, venea                              Da-ti mania la o parte

Stapanul                                                          Si bea ici pe jumatate,

Mosiilor                                                          Ca sa ne facem dreptate!

Si domnul                                                       Toma, pan’sa ispraveasca,

Campiilor,                                                       Ii da plosca haiduceasca

Manea, slutul          Pe jumate s-o goleasca,

Si uratul;                                                         Mania sa-si potoleasca,

S-artagosul;                                                    Ca c-un frate sa vorbeasca.

Venea, mare, ca vantul,                                  Manea stanga

Cu vantul si ca gandul,                                  Si-ntindea,

Cu parul lasat in vant,   Sa ia plosca

Cu maciuca de pamant.                                  Si sa bea,

Pan’ la toma cand sosea, Iar cu dreapta

Din gurita mi-I graia:    Ce-mi facea?

-Buna ziua, veriscane!                                   Palos mic ca rasucea.

-Multumescu-ti, frate Mane! Pantecele

-D-alei, Toma Alimos,  I-atingea.

Haiduc din tara-de-jos, Matele

Nalt la stat,                                 I le varsa

Mare la sfat,                           Si pe cal incalica,

Pe la mine ce-ai catat? Si fugea, nene, fugea,

Copile                                    Vitejia

Mi-ai inselat,                          Cu fuga!

Florile                                                              Foicica de rogoz

Mi le-ai calcat,             Savai, Toma Alimos,

Apele mi-ai turburat, Haiduc din Teara-de-Jos,

Livezi      Nalt la salt,

Verzi                            Mare la sfat

Mi-ai incurcat,           Si viteaz cum n-a mai stat.

Paduri                                    Cumpatul ca nu-si pierdea.

Mari                             Mana

Mi-ai daramat.             La rana

Ia sa-mi dai tu mie sama,                               Punea

Ia sa-mi dai pe murgul vama !                       Si din gura cuvanta:

Toma, mare, d-auzea, -D-alelei, fecior de lele

Din gurita-i cuvanta:    Si viteaz ca o muiere,

-Ce-ai vazut                           Nu fugi, ca n-am dat vama,

Om mai vedea,             Nu fugi, c-o sa-mi dai seama!

Nu fugi, c-o sa-mi dai seama!              Ca, de m-ai junghiat hoteste,

Vreme multa nu pierdea,                                Mi-ai fugit si misuleste,

Matele ca-si aduna,                Ia mai stai ca sa-ti vorbesc

Cu brau lat se incingea,                                  Pagubele sa-ti platesc,

Mijlocelul ca-si strangea                                Pagubele

Si la murgul se ducea,  Cu taiasul!

Si pe murg incalica,     Faptele

Iar din gura mi-I graia:                                  Cu ascutisul!

-Murgule, murgutul meu,          Bine vorba nu sfarsea,

Datu-mi-te-a taica-tau Murguletu-si repezea

Ca sa-mi fii de ajutor   Si cu sete mi-l lovea;

La nevoie si la zor,                 Capu-n pulbere-I cadea,

Sa te-ntreci cu soimii-n zbor                          Iar cu trupul, sus pe sea,

Pan-o fi ca sa nu mor. Calu-n lume se ducea.

Tinerel ca m-ai slujit,   Foicica micsunea,

Dar s-acum, imbatranit,                                 Vreme multa nu trecea

Sa te-ntreci la batranete                                  Si pe Toma-l ajungea

Cat puteai la tinerete.    Moartea neagra, moartea grea,

Azi te jur pe Dumnezeu                                 De pe cal descalica,

Sa ma porti ca gandul meu.                            Ochiul



Si s-ajungi p-al caine rau,      Se-mpaiejena,

Ca mi-a raspuns zilele,                                   Capul

Zilele, ca cainele,         I se invartea

Pentru tine, murgule!   Si-n des codru se pleca,

Pana Toma se gateste, Iar din gura ce-mi graia?

Murgul coama-si netezeste                             -D-alelei, murgutule,

Si din gura mi-i graieste:                                Ce-am gandit,

-Lasa seaua, sai pe mine,                                Am izbavit,

Si de coama tin-te bine,                                  Dar si ceasul mi-a sosit.

Ca s-arat la batranete    Sapa-mi groapa din picior

Ce-am platit la tinerete!                                  Si-mi asterne fanisor,

Pan Toma se tinea,                 Iar la cap si la picioare

Murgul, mare, si zbura,                                   Pune-mi, pune-mi cate-o floare:

Si zbura tocmai ca vantul,                              La cap, floare

Fara s-atinga pamantul.                                  De bujor,

Cat o clipa de zbura     Sa mi-o ia mandra cu dor,

Mult pe Manea-l intrecea                               La picioare,

Si din fuga-I cuvanta: Busuioc,

-Maneo, Maneo, fiara rea,                              Sa ma planga mai cu foc.

Vitejie ti-e fuga,           Apoi, mare, sa te duci,

Apoi, mare, sa te duci,                                   Se clatina,

Drumu-n codri sa apuci                                 Fagi si platini

Pan’la platinii trasniti, Se pleca,

Unde-s fratii popositi. Fruntea

Nimeni faraul sa nu-ti puie,                           De i-o racorea,

Nici pe tine sa se suie, Mana

Far’d-un tanar sprancenat      De i-o saruta,

Si cu semne de varsat, Si cu freamat il plangea.

Cu par lung si galbior,                                   Murgul jalnic ranchezea,

Care-mi este fratior,     Cu copita ca-mi sapa,

Fratior de vitejie,          Groapa mica ca-i facea,

Tovaras de haiducie.    Fanisor ii asternea,

Numai el faraul sa-ti puie       Floricele ca-i sedea,

Si pe tine sa se suie                Cu trei lacrimi le stropea,

Tu sa-l porti si pe el bine, Drumu-n codri c-apuca

Cum m-ai purtat si pe mine!                          Si mergea, mare, mergea
Bine vorba nu sfarsea, Si mergea, mare, mergea

Sufeletelul ca-si dedea;                                  Pan’la platinii trasniti,

Codrul se cutremura,   La voinicii popositi.

Ulmi si brazi



Planul simplu de idei




Expozitiunea: 1. Toma Alimos se afla in marginea naturii alaturi de murgul sau.

2. El se simte singur, dorind sa inchine murgului, armelor si                                                                                      codrului.


Intriga: 3. Boierul Manea apare, invingandu-l pe haiduc, si ii cere murgul drept

vama.


Desfasurarea 4. Toma ii ofera vin din plosca, in semn de impacare.

Actiunii: 5. Manea il injunghie cu viclenie si fuge.

6. Haiducul ranit porneste cu murgul in urmarirea lui Manea.


Punctul 7. Toma il pedepseste pe boier, ucigandu-l.

Culminant: 8. Cu cele din urma puteri, haiducul ii trasmite murgului ultimile sale

dorinte.

Deznodamantu: 9. Toma moare, iar calul ii indeplineste dorintele.

10. Murgul pleaca la fratii de haiducie ai viteazului.


Caracteristicile textului










Tema Balada populara “Toma Alimos” prezinta unul dintre indragitii eroi populari, pe haiduc, surprins in lupta impotriva nedreptatii si a necistei.

Universul poeziei. Legatura haiduc-natura Balada se deschide printr-o formula introductiva specifica , “foicica fagului”, infatisand un sugestiv tablou de natura, proiectat pe fundalul maret al muntelui (“La poalele muntelui, / Muntele Plesuvului”). Acolo se dechide privelistea vasta a campului invaluit in verdeata, inconjurat de brazi:

“In mijlocul / Campului, / La putul, / Porumbului, / Pe campia verde, -ntinsa, / Si de cetine coprinsa”. In acest linistit tablou de natura si-a gasit loc de popas Toma Alimos “ Haiduc din Teara-de-jos / Nalt la stat, / Mare la sfat / Si viteaz cum n-a mai stat.”

In timp ce haiducul ospatea si bea vin din burdusel, ii tineau tovarasie in decorul familiar al naturii prietenul sau, murgul, “priponit / In pripoane de argint”, armele si codrul des. Haiducul se simtea singur si isi dorea un tovaras caruia sa-i impartaseasca gandurile si cu care sa stea de vorba. S-ar adresa murgului, dar acesta e “ vita muta / Ma priveste si m-asculta, / N-are gura sa-mi raspunda!”. Ar inchina “armelor surorilor”, dar si acesteasunt neansufletite: “Dar si ele-s fiare reci, / Puse-n teci / dE lemne seci!'.”Infranti cu codrul ocrotitor care se simte legat prin mii de fibre, ar inchina codrilor, ulmilor si fagilor, brazilor si platinilor care-I sunt “fratiori”, pentru ca l-au ascuns de atatea ori de potera, iar de va muri, il vor adaposti pentru veci, jelindu-l cu freamatul lor.

Impresionat de tristetea haiducului, care simte nevoia de a comunica si de a-si simtii aproape semenii, codrul se zbuciuma si el intr-o tarie, aproape omeneasca. Aplecandu-se, codrul ii racoreste fruntea si ii saruta mana, in semn de respect si pretuire. La randul lor, armele si murgul dobandesc insusiri omenesti, traind sentimentele haiducului: armele ies singure din teci, iar murgul nechezea, raspunzand astfel urarilor haiducului.

Venirea lui Manea In linistea naturii, inghitand vinul in cinstea tovarasilor sai credinciosi, Haiducul zareste in departare pe “Stapanul / Mosiiilor / Si domnul / Campiilor”, pe “Manea slutul / Si uratul; / Manea grosul / S-atagosul”. El venea repedede “ Ca vantul, / Cavantul si ca gandul, / Cu parul lasat in vant, / Cu maciuca de pamant.”

Portretul boierului este infatisat in culori intunecoase: urat la chip (“slutul”) si la trup (“grosul”), cu o inima haina care-l facea urat de ceilalti, cu o fire ursuza, boierul se apropia amenintator. La salutul dispretuitor al lui Manea, haiducul ii raspunde pasnic si prietenos: “-Buna ziua, veriscane! / Multumescu-ti , frate Mane!’. Cerandu-I socoteala pentru pagubele facute (“Copile, / Mi-ai inselat, / Florile / Mi le-ai calcat, / Apele mi-ai tulburat, / Livezi / Verzi / Mi-ai incurcat, / Paduri / Mari / Mi-ai daramat “), boierul ii cere lui Toma Alimos sa-I dea “murgul vama “. Calm si impaciuitor, toma il sfatuieste sa chibzuiasca linistit pentru a face dreptate. Pentru a-I arata bunele sale intentii, ii intinde cu sinceritate “plosca haiduceasca, / Pe jumate s-o goleasca, / Mania sa-si potoleasca “ si sa discute ca niste frati.

Fapta boierului In opoziti cu ospitalitaea si omenia haiducului, Manea reactioneaza necinstit si las. Se preface ca intinde mana stanga sa ia plosca si as bea, dar cu dreapta il loveste pe neasteptate pe haiduc, ranindu-l grav. Fuge apoi cu lasitate: “Si fugea, nene fugea, / Si viteaz ca o muiere.”

Pedepsirea lui Manea Suprins de fapta miseleasca a boierului, haiducul nu-si pierde cumpatul si, legandu-si rana, il avertizeaza pe Manea ca va plati pentru incalcarea legii ospetiei. I se adreseaza pe un ton batjocoritor, punand accent printr-o sugestiva comparatie de lipsa de curaj si de cinste a acestuia: “-D-alelei, fecior de lele / Si viteaza ca o muiere “.

El ii previne cu ironie ca nu va scapa nepedepsit: “Nu fugi, ca n-am dat vama, / Nu fugi, c-o sa-mi dai seama!”. Grabit sa pedepseasca o asemenea fapta, Toma il indeamna pe murg sa-l ajunga din urma pe Manea si sa-l sprijine in infaptuirea dreptatii:

“Sa ma porti ca gandul meu

Si s-ajungi p-al caine rau,





Ca mi-a rapus zilele,

Zilele, ca cainele,

Petru tine, murgule!”

Incercarea lui Manea de a fugi este zadarnica, deoarece murgul, insufletit de aceleasi sentimente ca Toma, il ajutu in lupta:

“Lasa seaua, sai pe mine,

Si de coama tin-te bine,

Ca s-arat la batranete

Ce-am platit la tinerete!”

Murgul il poarta in zbor pe haiduc, pana ce acesta il ajunge din urma si-l intrece pe Manea, pe care il pedepseste, taindu-i capul. Cuvintele acuzatoare ale haiducului la adresa lui Manea, cand necrutator:

“-Maneo, Maneo, fiara, rea,

Vitejia ti-e fuga,

Ca, de m-ai junghiat hoteste,

Mi-ai fugit si misuleste.”

Dorinta de a sta de vorba cu boierul are ca unic tel de asta data sa-I “plateasca’ “pagubele / Cu taisul, / Faptele / Cu ascutisul!”.

Ultimele dorinte ale haiducului Dar haiducul simte ca sfarsitul ii este aproape, ca-l ajunge “moartea neagra, moartea grea”,. Descalecand simtindu-si privirea cum i se impaienjanea, haiducul transmite calului ultimele sale dorinte. Tonalitaea versurilor devine grava, dramatica. Haiducul I se adreseaza murgului, rugandu-l : ‘Sapa-mi groapa din picior / Si-mi asterne fanisor, / Iar la cap si la picioare / Pune-mi, pune-mi cate-o floare”. Floare de bujor de la cap ar dori sa-I aminteasca mandrei dorul, iar busuiocul de la picioare sa o faca sa-l planga mai “cu foc”. Fanul moale, cu mireasma proaspata, ii va mangaia somnul etern, iar natura ocrotitoare il va veghea in eternitate. Il roaga apoi pe murg sa mearga in codru, la “fratii popositi’, unde isi va gasi noul stapan: “un tanar sprancenat / Si cu semne de varsat, / Cu par lung si galbior, / Care-mi este fratior, / Fratior de jitejie, / Tovaras de haiducie”. Il indeamna pe murg sa-l slujeasca si pe el cu credinta: “Tu sa-l porti si pe el bine, / Cum m-ai purtat si pe mine!”

Haiducul se stinge, vegheat si plans de codrul prieten: “Codrul se cutremura, / Ulmi si brazi / Se cletina, / Fagi si paltini / Se pleca, / Fruntea / De i-o racorea, / Mana / De i-o saruta / Si cu freamat il plangea.” Murgul ii indeplineste ultimele dorinte, plangandu-si stapanul cu jale si pleaca la fratii de haiducie, indeplinind legile nescrise ale acestei lumi de legenda.


Realizarea artistica In balada, creatorul anonim a utilizat o gama bogata de mijloace stilistice, sporind expresivitatea versului.

Antiteza. Cei doi eroi sunt pusi in antiteza: cinstea, curajul, omenia lui Toma Alimos se pun categoric vicleniei, lasitatii si cruzimii lui Manea. Frumusetea fizica si sufleteasca a haiducului impresioneaza mai puternic in contrast cu uratenia fizica si morala a boierului. Epitetele subliniaza contrastul dintre celor doi protagonisti: haiducul “ Nalt / La stat / Mare la sfat (“intelept”), iar Manea “ Slutul / Si uratul / Manea, grosul / S-atagosul”.

Personificarea. Intreaga balada se bazeaza pe personificare, prin care se insufleteste si se umanizeaza natura, obiectele si fiintele apropiate lui Toma Alimos. Codrul vibreaza traind aceleasi sentimente cu ale haiducului intr-o comunicare deplina. Chiar lipsite de grai, armele si codrul isi arata intelegerea fata de singuratatea si tristetea eroului.

La gandul mortii, haiducul nu-si doreste al loc al odihnei vesnice decat la adatostul codrului prieten:


“Si cum sta Mana

De inchina, De i-o saruta;

Codrul se cutremura,              Armele din teci iesea,

Ulmi si brazi Murguletu-I ranchezea.”

Se cletina,

Fagi si platini “D-oi muri […]

Se pleca,           Cu frunza m-or invali

Fruntea              Cu freamatul m-or jeli!”

De i-o racorea,


In momentul dramatic al ranirii haiducului, personificarea murgului dobandeste accente fabuloase. Acest prieten nedespartit si credincios viteazului graieste, tristete si el revolta stapanului si isi aduna toate puterile pentru a-l ajuta sa-l pedepseasca pe neomenosul boier. Tot murgul este acela care, ii indeplineste haiducului ultimele sorinte..

Hiperbola sporeste atmosfera de fabulos prin exagerarea unor trasaturi ( haiducul era “viteaz cum n-a mai stat”), sau a unor situatii ( murgul zbura “ca vantul / Fara s-atinga pamantul “).

Toma Alimos supravietuieste unui rani mortale, pana in momentul in care boierul este pentru fapta sa, accentund dramatismul baladei si potentand fabulosul.

Comparatia prn alaturarea sugestiva a doi termeni realizeaza o mai mare claritate si expresivitate a limbajului, scotand in evidenta trasaturile caracteristice. Comparatia termenilor se realizeaza in poeziile populare cu elemente din natura sau universul apropiat omului.

Calul “venea, mare, ca vantul

Ca vantul si ca gandul “

Haiducul il indeamna pe Manea:

“Mania sa-si potoleasca,

Ca c-un frate sa vorbeasca.”

Manea este considerat de haiduc, dupa fuga sa lasa, “viteaz ca o muiere”.

Epitetul Bazat pe sensul figurat al cuvintelor, pune in evidenta insusiri neobisnuite ale obiectelor sau actiunilor, intr-un mod mai expresiv:

“Si pe Toma-l ajungea

Moartea neagra, moartea.”

Caracterizarea personajelor se realizeaza prin intermediul unor epitete sugestive:

“Manea, slutul

Si uratul

Manea, grosul

S-artagosul.”

Apropierea sufleteasca a haiducului de obiectele si fiintele indragite este realizata prin epitete uneori diminutivale: “armelor dragutelor / armelor surorilor.”

Enumeratia folosita cu multa abimilitate de creatorul popular, subliniaza aspecte dominante ale operei: comunicarea haiducului cu natura ( “ulmi si brazi / Se cletina / Fagi si platini se pleca “) au implinirea ultimelor dorinte de catre murg, cu exprimarea unei tristeti coplesitoare:

“Groapa miva ca-I facea,

Fanisor ii asternea,

Floricele ca-i sedea,

Cu trei lacrimi le stropea,

Drumu-n codri c-apuca”

Repetitia insistata pe accentuarea importantei unor momente ale actiunii, a unor sentimente: (“Inchinar-as si n-am cui / Inchinara-as […]”), a unor insusiri (“Venea, mare, ca vantul, / Ca vantul si ca gandul “; “ Armelor dragutelor / Armelor surorilor “; “ Care-mi este fratior / Fratior de vitejie”).

Formele diminutivale Exprima simpatia, caldura afectiva fata de indragitul erou popular : “fratior”, “burdusel”, “gurita” etc.

Formele inverse ale verbului “inchinar-as”, intarite prin repetitie, sporesc senzatia de singuratate si sentimentul de tristete ale eroului, dornic de a comunica cu semenii.

Formele populare viitor (“D-oi muri, / M-or tot umbri, / Cu frunza m-or invali, / Cu freamatul m-or jeli!”) accentuaza sonoritatea trista a versului si subliniaza sentimentele de jale ale eroului la despartirea de viata. Frecventa verbelor inlantuite in versuri scurte exprima o actiune dinamica, al carei ritm creste in intensitate pe masura ce ne apropiem de punctul culminant.

Moduri de expunere In structura baladei, care se distinge prin echilibru si o desarvarsita gradare a actiunii, se pot identifica cele trei moduri de expunere intr-o armonioasa impletire: naratiunea, descrierea si dialogul.

Naratiunea surprinde desfasurarea in timp, intr-o anumita succesiune a intamplarilor crescand ca intensitate de la expozitiune la deznodamant.

Descrierea contureaza locul actiunii si schiteaza portretul personajelor, in trasaturile lor dominante:

“Lapoalele muntelui,              “[..] un tanar sprancenat

Muntelui Plesuvului,              Si cu semne de varsat,

In mijlocul campului,             Cu par lung si galbior”

La putul

Porumbului,

Pe campia verde, -ntinsa,



Si de cetine coprinsa”

Dialogul firesc dintre personajele dinaizeaza naratiunea, aducand un plus de dramatism in desfasurarea faptelor si surprinzand trasaturi ale eroilor:

a) “Pan-atuncea, mai fartane, b) “-Maneo, Maneo, fiara rea,

Da-ti mania la o parte Vitejia ti-e fuga,

Si bea ici pe jumatate,  Ca, de m-ai junghiat hoteste,

Ca sa ne facem dreptate!”                  MI-ai fugit si miseleste.”

Impletirea celor trei moduri confera dinamism actiunii, da profunzime caracterelor personajelor si sporeste dramatismul si expresivitatea baladei.

Opera epica. Balada “Toma Alimos” este o opera epica, in care sentimentele autorului sunt prezentate indirect cu ajutorul personajelor si al actiunii. In structura operei putem identifica urmatoarele caracteristici:

se prezinta un sir de intamplari neobisnuite din trecut, aflate intr-o anumita succesiune, costituind subiectuk operei epice;

intamplarile evidentiaza momentele subiectului intr-o gradatie a tensiunii emotionale;

actiunea se defasoara in timp si spatiu;

epicul reflecta continuitatea actiunii;

personajele participa la actiune, dezvaluindu-si lumea interioara (interese, conceptii, sentimente, insusiri etc.) si relatiile dintre ele;

naratiunea reprezinta modul de expunere caracteristic, constand in povestirea unor intamplari reale sau imaginare.

Balada populara (cantecul batranesc). Opera “Toma Alimos” este o balada populara intrucat:

-prezinta o intamplare din trecutul indepartat;

-sub forma unei actiuni simple;

-la care participa un numar mic de personaje, prezentate de obicei in antiteza;

-in care realul se impleteste cu fabulosul.

Versificatie. Versul scurt (cu o masura diferita) evidentiaza o rima care alterneaza;

-monorima: “Foicica fagului, / La poalele muntelui, / Muntelui Plesuvului, / In mijlocul / Campului”

-rima pereche:”Sade Toma tolanit / Si cu murgul priponit / In pripoane de argint”

Ritmul trohaic consta in alternarea unei silabe accentuate cu una neaccentuata.

Caracterizarea in antiteza a personajelor haiducul este eroul popular care intruchipeza idealul de vitejie pus in slujba dreptatii. Luptand permanent impotriva celor bogati si lacomi, pe care ii infrunta riscandu-si viata, haiducul ii ajuta pe cei saraci aflati in suferinta. El duce deseori o viata solitara, in mijlocul naturii prietene, care ii ofera ocrotire, adapost, hrana sau loc de odihna.

Portretul lui Toma Alimos este descris succint, in cateva trsaturi dominante: inalt si puternic, cu ochii negri, intelept, (“mare la sfat”) si viteaza (“si viteaz cum n-a mai stat “). Inarmat, cu murgul aproape, priponit “in pripoane de argint”, haiducul se odihneste la marginea padurii. El simpte in adancul sufletului tristetea de a nu avea in apropiere semeni cu care sa vorbeasca, “sa inchine” vin din burdusel. Sentimentul de singuratate este coplesitor pentru ca obiectele (armele) si fiintele indragite (codrul, murgul) si credincioase sunt lipsite de grai si caldura omeneasca: “Inchinara-as armelor, / Armelor dragutelor, / Armelor surorilor,/ Dar si ele-s fiare reci, / Puse-n teci / De lemne seci!”.

Legatura sufleteasca dintre haiduc si codru, arme sau murg este profunda si reciproca. El se bizuie pe acestea permanent in clipe de cumpana sau le imparateste sentimentele sale in momentul de liniste. La randul lor, ele raspund si vibreaza la trairile haiducului.

Respectul, prietenia si credinta cu care il slujesc sunt personificate intr-un mod sugestiv:”Codrul se cutremura, […] / Fruntea / De i-o racorea, / Mana / De i-o saruta; / Armele din teci iesea, / Murguletu-i ranchezea”. Sufletul sau sensibil si dornic de prietenie ramane astfel chiar si prezenta dusmanului sau, boierul Manea. Cu ospitalitate si buna cuviinta, Toma raspunde salutului brutal al acestuia:

“-Buna ziua, veriscane!

-Multumescu-ti, frate Mane !”

Portretul fizic si moral al stapanului mosiilor se caracterizeaza prin hidosenie, uratenie sufleteasca, atragand condamnarea celor din jur (“slutul si uratul”, “grosul”), fire inchisa si morocanoasa (“artagosul”) si aspect ametitor ( vine “ca vantul / Cu parul lasat in vant, / Ci maciuca de pamant”). Pe un ton ametitor, lacomul boier ii cere manios socoteala pentru ca i-a calcat mosia si ii solicita murgul drept “vama”.

Haiducul nu-si pierde cumpatul si nu sa lasa impresionat de mania si acuzatiile lui Manea. Cu chibzuinta, il indeamna sa lase mania la o parte si sa judece drept faptele. Pentru a-l asigura de bunele sale intentii, ii ofera cu ospitalitate plosca haiduceasca, sa bea in semn de prietenie si de impacare: “Da-ti mania la o parte / Si bea ici pe jumatate, / Ca c-un frate sa vorbeasca”.

Profitand de increderea si atitudinea prietenoasa a haiducului, Manea il loveste miseleste si fuge. Nepierzandu-si cumpatul, Toma Alimos nu pierde vremea, isi leaga rana cu un brau lat si, incalecand, porneste in urmarirea dusmanului. Cuvintele viteazului il caracterozeaza intr-un mod necrutator pe Manea: ticalos, (“pui de lele”), las si fricos (“viteaz ca o muiere”), lipsit de inima (“caine rau”).

Desi ranit, curajul si darzenia haiducului ii fac sa reziste pana duce la indeplinire datoria ce se impunea – de a-l pedepsi pe cel care incalcase legile nescrise ale colectivitaii. Ajutorul credinciosului sau cal care-l slujise din tinerete se dovedeste nepretuit. Alimos il indeamna sa-ntreaca in zbor cu soimii ca sa-l ajute sa-si indeplineasca datoria inainte de a muri, cu ata mai mult cat platise pentru el, ca nu acceptase sa-l dea vama boierului. Murgul il intelege sa-l ajuata sa-l pedepseasca pe boierul las care “l-a junghiat hoteste “ si-a fugit “ si miseleste”. Furia si durerea clocotesc in inima haiducului care fusese lovit fizic, dar si moral in prietenia si increderea pe care o aratase adversarului. Nobletea sufleteasca a eroului fusese rasplatita cu fapta condamnabila a boierului.

Ultimele clipe de viata si ultimele dorinte ale lui Toma Alimos ne dezvaluie dragostea pentru natura, regretul de a-si parasi mandra, precum si credinta si prietenia fata de tovarasii sai de haiducie. Doreste sa fie ingropat in codru, pe un pat moale de fan proaspat si inmiresmat, avand la cap si la picioare cate-o floare care sa-l pastrze in amintirea mandrei sale. Haiducul vrea ca murgul sa-l slujeasca plin de credinta pe un “Fratior de vitejie / Tovaras de haiducie “.

Plansul codrului sunt expresia tristetii lor fata de pierderea unui bun si devotat prieten, un tanar viteaz, cu suflet cald si generos, rapus pe nedrpt de rautatea si invidia omeneasca.

Haiducul a ramas un model de frumusete morala, de jitejie si credinta pe care poporul l-a cinstit si l-a cantat in numeroase balade.

Rolul murgului Murgul joaca un rol important in viata haiducului.Standu-I in preajma ca prieten in clipele de singuratate, ii intelege dorinta de a sta de vorba cu semenii. Desii nu poata sa-I raspunda stapanului la urare (“Dar mi-e murgul vita muta, / Ma priveste si m-asculta, / N-are gura sa-mi raspunda!”), el il intelege si ii arata pretuirea si respectul in felul sau, alaturi de ceilalti prieteni de nadejde: “Armele din teci iesea / Murguletu-I ranchezea “.

In momentul de grea cumpana, cand Toma Alimos este injunghiat “hoteste” de Manea, murgul se dovedeste a fi un aliat credincios al haiducului. El il ajuta pe acesta sa-l prinda si sa-l pedepseasca pe Manea dupa legile nescrise ale traditiei haiducesti. In ciuda varstei, calul face un effort extraordinar, pe masura acelui facut de stapanul sau, isi mobilizeaza resursele si ii arata lui Toma Alimos aceeasi credinta ca in tinerete: “Tinerel ca m-ai slujit, / Dar s-acum, imbatranit, / Sa te-ntreci la batranete / Cat puteai la tinerete” La rugamintea lui Tom, care a refuzat sa-si dea boierului murgul drept vama, acesta dobandeste calitati omenesti, incurajandu-l pe haiduc sa aiba incredere in vigoarea sa din tinerete:”-Lasa seaua, sai pe mine, / Si de coama tin-te bine, / Ca s-arat la batranete / Ce-am platit la tinerete!”

Uniti la bine si la greu, haiducul impreuna cu murgul sau zboara ca in basme, ajungandu-l din urma pe boierul cel las: “Murgul, mare, si zbura; / Si zbura tocmai ca vantul, / Fara s-atinga pamantul”. Calul dobandeste astfel un rol decisiv in actiunea justitiara a haiducului.

Murgul isi ajuta stapanul pana in clipa in care acesta pedepseste ticalosul si linistea:” Murguletu-si repezea / Si cu sete mi-l lovea”.

Aflat la capataiul haiducului in momentul in care il ajunge “moartea neagra, moartea grea”, murgul ramane cu adevarat prieten si un confident sincer. El ii indeplineste cu respect ultimele dorinte, sapandu-i mormantul si plangandu-l cu o jale sfasietoare, care impresioneaza adanc: “Murgul jalnic ranchezea, / Cu copita ca-mi sapa, / Groapa mica ca-i facea, / Fanisor ii asternea, / Floricele ca-I sedea, / Cu trei lacrimi le stropea”.

In aceastatulburare balada; murgul personificat capa intruchipare prietenului, confidentului si aliatului credincios al haiducului pana in momentul despartirii eterne. Trasaturi asemanatoare ale acestei fapturi devotate omului descoperim si in basmele noastre populare.

Cadrul natural Balada se dechide printr-un sugestiv tablou de natura in care apare eroul. Tabloul reuneste elementele naturii, atat de familiare haiducului, printr-o enumeratie deosebit de expresiva, care confera peisajului bogatie: “La poalele muntelui, / Muntele Plesuvului, / In mijlocul / Campului, / La putul / Porumbului, / Pe campia verde, -ntinsa, / Si de cetine coprinsa / Sade Toma Alimos”. Cadrul este proiectat pe fundalul maret al muntelui, sugerand forta si neclintirea romanilor in fata vitregiilor vremuri. In spatiul larg, bhcald si frumos al campiei roditoaree se deschide o prespectiva larga pana la marginea padurii. Spatiul se contureaza circular, in jurul izvorului de apa, inconjurat de cetina padurii, ca un loc special, incaracat de frumusete. Acolo ii placea haiducului sa faca popas, simtind racoarea codrului, dar si palcerea campiei roditoare deschizandu-se amplu, sub privirea sa scrucatoare.

Sigur, haiducul simte nevoia de a inchina in cinstea semenilor, dar in preajma sa se afala numai tovarasii sai credinciiosi: murgul, armele si codru. Nu intampaltor Toma Alimos se simte frate cu codrul. Printr-o ampla enumeratie dublata de personificare, se evidentiaza postura codrului de prieten, aliat, confident si tovaras credincios al haiducului. In caz de primejdie, codrul il ascunde si il ocroteste (“ Ca-mi sunt mie fratiori, / De poteri ascunzatori”), iar in cazul despartiirii vesnice, acesta il va veghea si il va plange pentru eternitate ca o fiiinta draga si apropiata ({“D-oi muri muri, / M-or tot umbri, / Cu frunza m-or invali, / Cu freamatul m-or jeli!”). Auzind cuvintele de apreciere ale haiducului, natura personificata vibreaza plina de afectiune si respect: “Ulmi si brazi / Se cletina, / Fagi si platini / Se pleca, / Fruntea / De i-o racorea, / Mana / De i-o saruta “).

Personificarea naturii reprezinta principalul mijloc stilstic prin care se evidentiaza comuniunea om-natura, o legatura profunda si indestructibila.

Natura apare in finalul baladei sa vegehze cu tristete implinirea ultimelor dorinte ale haiducului si sa jeleasca pierderea unui prieten drag; “Sufletul ca-si dadea; / Codrul se cutremura, / Ulmi si brazi / Se cletina, / Fagi si platini / Se pleca, / Fruntea / De i-o racorea, / Mana / De i-o saruta, / Si cu freamat il plangea”.

In sanul naturii ocrotitoare, in linistea si racoarea codrului, pe un pat de fan proaspat si inmiresmat, cu “floricele” la cap si la picioare, haiducul s-a oprit sa se odihneasca pentru eternitate. Astfel legatura dintre el si natura s-a perpetuat dincolo de moarte, in ritmurile eterne ale universului, intr-o ingemanare perpetua.










Copyright © Contact | Trimite referat


Ultimele referate adaugate
Mihai Beniuc
   - Mihai beniuc - „poezii"
Mihai Eminescu Mihai Eminescu
   - Mihai eminescu - student la berlin
Mircea Eliade Mircea Eliade
   - Mircea Eliade - Mioara Nazdravana (mioriţa)
Vasile Alecsandri Vasile Alecsandri
   - Chirita in provintie de Vasile Alecsandri -expunerea subiectului
Emil Girlenu Emil Girlenu
   - Dragoste de viata de Jack London
Ion Luca Caragiale Ion Luca Caragiale
   - Triumful talentului… (reproducere) de Ion Luca Caragiale
Mircea Eliade Mircea Eliade
   - Fantasticul in proza lui Mircea Eliade - La tiganci
Mihai Eminescu Mihai Eminescu
   - „Personalitate creatoare” si „figura a spiritului creator” eminescian
George Calinescu George Calinescu
   - Enigma Otiliei de George Calinescu - geneza, subiectul si tema romanului
Liviu Rebreanu Liviu Rebreanu
   - Arta literara in romanul Ion, - Liviu Rebreanu

















Scriitori romani