Lacustra
Publicata in primul volum de versuri, aparut in
1916, sub titlul simbolic “Plumb”, poezia “Lacustra” este o emblema a viziunii
artistice bacoviene, exprimand o stare de spirit, intr‑o atmosfera
specifica unei realitati poetice originale. Raportul natura‑om, frecvent
in creatiile romanticilor, este perceput, in poezia
simbolista, dintr‑o noua perspectiva, caci planul exterior (al naturii si
al lumii materiale) parin sugestii multiple, pare a fi determinantul vietii
psihice, prelungind sentimentul terorizant al trairii intr‑o relitate
ostila.
Cele patru catrene ale
poeziei, structurate intr‑o simetrie perfecta, concentreaza motive si
teme specifice viziunii simboliste: al ploii, al golului sufletesc, al
singuratatii si al nevrozei. Pe fundalul adanc si larg dimensionat al timpului
si spatiului, este proiectat motivul insingurarii totale a poetului, si al
terorii de “umed”, ca simbol al dezagregarii universului, si al mortii
iminente.
Din perspectiva categoriilor
de spatiu si timp, se poate observa in poezie, conjugarea planului existential
cu planul evocativ, al realitatii cu visul (prima si ultima strofa). Cele doua calitati se contopesc, sugerand dimensiunea infinitului,
in spatiu si timp, si a monotoniei, la nivelul starii sufletesti. Ideea este sustinuta din punct de vedere artistic, prin senzatia
auditiva, creata in prima strofa de obsesia ploii (repetitia verbului “a auzi”)
si de metafora, cu o extraordinara forta sugestiva “Aud materia plangand”. Dealtfel,
sentimentul care se degaja dinintreaga poezie este
acela al instabilitatii funciare a fiintei, al precaritatii ei, cauzat de
spectacolul unei materii aflate in dezagregare continua, apa fiind un simbol al
eroziunii si al instabilitatii. Sentimentul de monotonie
exasperanta, sugerat si prin muzialitatea interioara a verbelor la gerunziu (“plound”,
“plangand”), de teroare sub amenintarea descompunerii universale, se adanceste
treptat, atingand momentul culminant, al crizei singuratatii si al neantului.
In acest sens, se revine in finalul poeziei la prima strofa, care se repeta,
modificandu‑se doar versul al doilea, si convertind astfel realitatea
materiala in viata sufleteasca. Prin structurile gramaticale si lexicale
ingenios construite (elemente care dezvaluie motivul ploii: plangand, lacustre,
unde, val, mal, pilotii; simboluri ale insingurarii:
folosirea in exclusivitate a persoanei I, evidenta la nivel verbal si
pronominal, precum si al timpului prezent al verbului) sunt potentate trairile
afective. Pentru a sublinia sentimentul de solitudine, de “gol istoric”, timpul
realitatii prezente este transferat in alte timpuri,
in anistorie. Prezenta locuintei lacustre generalizeaza
impresia de intoarcere in timp. Podul ramas la mal, in contextul
existentei primitive, inseamna un pericol. Intreaga stare
sufleteasca a poetului este redata acum prin intermediul
senzatiilor. De la planul oarecum concret, de enumerare a senzatiilor organice,
din strofa a doua, se trece la un nivel abstract,
meditativ si simbolic, in strofa a treia. Metaforele: “Un
gol istoric se intinde / (…) / Si simt cum de atata ploaie / Pilotii grei se
prabusesc”, sustinute prin sintagme‑cheie, sugereaza teama de neant,
apasarea sufleteasca, suferinta si infrangerea poetului, damnat prin conditia
lui sociala.
