Joc si joaca referat






Liceul Teoretic I. C. Vissarion, Titu









JOC SI






JOACA













Joc si joaca

Moto:

Copilul rade:

„Intelepciunea si iubirea mea e jocul”.

(Lucian Blaga)


Jocul este o activitate umana complexa, greu de surprins intr-o definitie unitara si multumitoare, data fiind marea diversitate a formelor sale de manifestare. S-au incercat abordari, definiri si clasificari din cele mai diverse unghiuri de vedere: ontologic, psihologic, fiziologic. De la jocurile sacre si initiatice din preistoria omenirii pana la teoria jocurilor logice si matematice din contemporaneitate, materialul informativ este atat de vast si de diversificat, incat dezarmeaza si cele mai luminate si metodice minti care s-au dedicat domeniului. O recunosc deschis exegeti de marca, precum Johan Huizinga, in cunoscuta sa lucrare „Homo ludens” (1938), sau Roger Caillois, in Jocurile si oamenii” („Les Jeux et les hommes

Jocul se poate clasifica in trei categorii gnoseologice: joc divin, joc al oamenilor maturi si joc al copiilor, prima categorie fiind si cea mai importanta, pentru ca urmatoarele doua deriva din aceasta. Potrivit lui Alain Gheerbrant si lui Jean Chevalier, autorii unui prestigios Dictionar de simboluri, „la origine jocul se leaga de sacru, ca orice alta activitate omeneasca, si din aceasta deriva jocurile cele mai profane, cele mai spontane”. Jocul divin este performat de zei in fata umililor pamanteni, pentru a observa reactii, sentimente, modalitati de evolutie a comunitatii primitive. Razboiul zeilor este tot un joc, fara victime insa, personajele participante – protagonistii teogoniilor – fiind nemuritori, retragandu-se, la finalul luptelor, in spatii sau in palate indepartate, ca in „Memento mori”, de Mihai Eminescu, unde isi continua jocul sub alta forma, lasand cale libera noii generatii de zei. In literatura stiintifico-fantastica actuala, acelasi tip de joc se transfera intr-un viitor indepartat, ca in „Ucigasii de timp”, de Gérard Klein, in care zeii timpului prabusesc nave galactice prin vastul caier al unui timp de milioane de ani pentru destinul uman, pionii unei existente efemere, si relatiile ce se stabilesc intre oamenii unor epoci diferite.





Jocurile oamenilor reprezinta, in esenta lor, constient sau inconstient, imitarea unui act divin, un efort de recreare a lumii, proiectat in diverse sisteme de referinta. Omul incearca sa stapaneasca spatiul, sa modeleze universul, dar acest demers nu e, totusi, un act de creatie, ci mai mult unul de imitatie, pentru ca, deocamdata, imensitatea cosmica nu poate fi invinsa de puterile omului actual. Samanii triburilor primitive, dincolo de acuzatia de sarlatanie, semnalata, printre altii, de Claude Lévi – Strauss in „Proiectul Milenium”, sunt tot un act de imitatie divina,dar la o scara mai redusa, pentru ca ele nu sunt capabile decat sa schimbe ambientul unei planete, nicidecum sa creeze lumea si marile sau oceanele.

In cadrul jocurilor de gandire, sahul, de pilda, este un act de imitatie divina, sugerand un efort de procesare infinita si transcendenta a informatiei, patrunderea in orizontul probabilului si al calculului infinit al variantelor posibile. Prin urmare, mimesisul de origine divina se realizeaza la scara mai mica de catre oameni, care nu detin secretul transformarii in realitate a gandurilor, procedeele de schimbare a realitatii, la scara majora, prin simplul dicton „vouloir c’est faire”.

Mai autentic este, din acest punct de vedere, jocul copiilor. Acestia nu sunt cuprinsi inca de conventiile sociale si cognitive, de programarea, indusa voit sau intamplator, de care sufera oamenii maturi, care au parcurs experienta istorica, de obicei aspra, sau scolastica moderna a sistemului de invatare. Copiii sunt extrem de receptivi fata de undele creative ale imaginatiei libere, venite din sferele indepartate, neingradite, ale spatiului si timpului. Mintea umana matura sufera de limitare la un dat cognitiv preexistent, structurat dupa principiul rotirii in cerc. La scara cosmica nu a existat niciodata un fapt originar produs de om, un moment astral prin care omul singur, spre exemplu, sa-si modifice coordonatele existentei. De aceea, copiii recreeaza cu mai multa autenticitate jocul divin, fiind mai sinceri in manifestari nerestrictionati de conventiile sociale, care diminueaza spiritul inefabil al jocului. Jocul copiilor ignora barierele temporale, ei dorind ca lumea imaginata sa se indeplineasca instantaneu, contrar actiunii adultilor, care tind sa temporizeze actiunile printr-o rationalitate mai putin creatoare. In acea clipa de garantie in care copilul tine sa performeze actul divin este concentrata insasi vointa de putere transcendenta, cu sanse de reusita in cotidianul banal al existentei.

Pe scara aceasta ludica dintre divin si profan, jocul oamenilor maturi se situeaza, dupa jocul divin si cel al copiilor, in al treilea plan, fiind fie o incercare tardiva de retraire a copilariei, determinata de un sentiment tot mai acut de nostalgie, fie o imitatie imperfectata a jocului divin. Este cunoscut faptul ca jocurile copiilor, chiar razboinice, sunt fara victime, ca si jocurile sportive sau cele imitative, scenice, pantomimice, in timp ce multe dintre „jocurile” adultilor sfarsesc adesea rau, armatele puse in miscare la scara planetara nimicindu-se reciproc. Iluzia omului in eternul conflict in care se afla este subliniata, de altfel, de generalul prusac Karl von Clausewitz: „Nu lipseste decat hazardul pentru a face din razboi un joc; iar de hazard razboiul nu duce lipsa.” „Jucariile” oamenilor maturi, avioane, tancuri, tehnici medicale inadecvate, provoaca mai mult rau decat bine. Imitarea jocului divin este lipsita de resursele necesare ca jocul sa fie perfect: fara puterea zeilor, jocul uman, imperfect, neterminat, poate avea consecinte dramatice. Pana si copiii urmaresc o finalitate benefica a jocului, incercand cu orice pret sa-l desavarseasca, sa gaseasca raspunsurile adecvate la problemele existentiale majore: de ce e soarele pe cer?, de ce mor oamenii?, cine e Dumnezeu? Dintre toate, jocul politic este cel mai tendentios, fiind bazat pe disimulare si pe demagogie. Din punct de vedere formal, jocul copiilor seamana cu al zeilor: intrebarile sunt radicale si raspunsurile trebuie sa fie pe masura. Imitarea fiecaruia dintre categoriile subsecvente acestei clasificari este dezastruoasa pentru nivelul inferior. Incercand sa-i imite pe zei oamenii constata ca razboiul se soldeaza cu victime, dar cu toate acestea practica razboiului nu dispare. In romanul „Imparatul mustelor”, de William Golding, un grup de copii parasiti pe o insula imita, pentru a supravietui, societatea umana, incearca sa o reintemeieze, dar lucrurile evolueaza rapid spre primitivism, dictatura si crime: copiii isi aleg ca simbol un cap de porc si incep sa-i execute pe cei neputinciosi si slabi sau pe cei care isi manifesta spiritul rational si liber.

Cele mai numeroase sunt jocurile imitative, dupa cum spuneau Jean Chevalier si Alain Gheerbrant: jocuri funerare, jocuri razboinice, jocuri cu sine. Jocurile societatii moderne, potrivit lui Mircea Eliade, sunt o „religie degradata”. Jocurile logice sunt in acelasi timp restrictive: avand un grad ridicat de abstractiune, accesibile unor inteligente superioare, devin un mijloc abstract, aproape superfluu de exersare a mintii, veritabile „jocuri cu margele de sticla”, ca in celebrul roman al lui Hermann Hesse „Jocul cu margele de sticla” („Das Glasperlenspiel”, 1963).

Prin imensul spatiu imaginar pe care il proiecteaza, literatura isi asuma si o componenta ludica. Mai intai printr-o tematica explicita, axata pe joc si joaca, in care se inscriu, de-a lungul timpului, opere literare remarcabile. Chiar „Iliada” este un joc de-a dragostea si de-a razboiul, interferente, din perspectiva mitica, cu jocul zeilor, care dirijeaza, dupa plac, destinele terestre.



loading...









Copyright © Contact | Trimite referat


Ultimele referate adaugate
Mihai Beniuc
   - Mihai beniuc - „poezii"
Mihai Eminescu Mihai Eminescu
   - Mihai eminescu - student la berlin
Mircea Eliade Mircea Eliade
   - Mircea Eliade - Mioara Nazdravana (mioriţa)
Vasile Alecsandri Vasile Alecsandri
   - Chirita in provintie de Vasile Alecsandri -expunerea subiectului
Emil Girlenu Emil Girlenu
   - Dragoste de viata de Jack London
Ion Luca Caragiale Ion Luca Caragiale
   - Triumful talentului… (reproducere) de Ion Luca Caragiale
Mircea Eliade Mircea Eliade
   - Fantasticul in proza lui Mircea Eliade - La tiganci
Mihai Eminescu Mihai Eminescu
   - „Personalitate creatoare” si „figura a spiritului creator” eminescian
George Calinescu George Calinescu
   - Enigma Otiliei de George Calinescu - geneza, subiectul si tema romanului
Liviu Rebreanu Liviu Rebreanu
   - Arta literara in romanul Ion, - Liviu Rebreanu














loading...



Scriitori romani