Fantasticul - Ipostaze ale fantasticului - fantastic occidental si fantastic oriental referat



clasa 9 C



Ipostaze ale fantasticului





Fantasticul reprezinta o lume creata de noi, ceva artificial. Este lumea nostra proprie, care ne permite sa evadam din realitate si din viata cotidiana. Forma pe care o ia fantasticul depinde de caracterul fiecarei persoane. Fantasticul este modalitatea de a iesi din orizontul marcat si ingradit in timp si spatiu. Arta este posibilitatea de a crea o lume noua si de a evada in alt univers emotional si spiritual. Setea noatra de a atinge perfectiunea si de a gasi fericirea ne-a adus la concluzia ca exista o lume paralela cu a noastra.

Nowad Philipps distinge doua forme ale fantasticului: fantastic occidental si fantastic oriental. Cel occidental este traditia Europei apusene; literatura fantastica se bazeaza pe efectul de spaima, dozat in mod savant de catre scriitor. In orient, fantasticul a evoluat pe alta cale, "devenind incetul cu incetul o superba si fascinanta melodie plina de culoare si poezie, depasind aproape orice spaima prin stralucirea fanteziei imaginative".

Fantasticul se diferentiaza prin atmosfera si tonalitate, reprezentand principala opozitie intre fantastic si feericul din povestiri sau drame: "O poezie aeriana, fluida raspandeste in lumea spiritelor o atmosfera rarefiata, pura; chiar si atunci cand spiritele sunt rautacioase, ele nu sunt amenintatoare, dura" (Ion Biberi).

Fantasticul se intalneste in multe tipuri de texte: basme, povesti, povestiri, nuvele etc. Fiecare autor reda fantasticul in modul in care se exprima cel mai bine. Povestirea reconstituie o intamplare a carei scrieri propune viziunea subiectiva a unui narator; de cele mai multe ori actiunea i s-a petrecut naratorului, unui prieten sau personajul reediteaza intamplari mitice expuse la inceputul operei.

Este dificil sa gasim o definitie generala a fantasticului, deoarece exista mereu si abateri de la reguli. Alegem schema fantasticului a lui Roger Callois: "Ordine - Ruptura - Revenire la ordine" deoarece majoritatea operelor din domeniul fantasticului ale marilor scriitori romani urmeaza aceasta schema.

Acest fapt reiese clar din opera lui Vasile Voiculescu - "Caprioara din vis". Opera incepe cu un dialog intre narator si prietenii lui in care vorbesc despre visuri si izvodul artei. La un moment dat naratorul incepe sa povesteasca o intamplare petrecuta cu dansul pe cand avea 23 de ani. A fost invitat la vanatoare la castelul unui print, unde se indragostise de o domnita. Acest lucru insa nu i l-a marturisit. Cu o noapte inainte de vanatoare domnita s-a apropiat si i-a spus ca visul pe care o sa-l aiba in seara respectiva va fi prezicator. Dupa asta i-a daruit cainii sai. Ziua urmatoare, la vanatoare, pe cand era departe de tovarasii sai, s-a inceput un crivat puternic, care l-a doborat. Nu mai putea misca. Cainii s-au ghemuit in jurul lui aparandul. Cand a fost gasit cainii nu mai erau in viata, iar el ca prin minune a scapat cu zile.

Nararea este intradiegetica, naratorul povesteste de la persoana I. Toate personajele tin de planul realului.

" Vasile Voiculescu ne reda emotia uitata a basmelor din copilarie, ne obliga sa credem in plasmuiri miraculoase, ne captiveaza, ne fura; ne confrunta nu cu misterul unei lumi si al unor oameni de demult, ci cu misterul cel mai simplu al artei literare" (Nicolae Manolescu)


In opera lui Leonid Dimov "Varcolacul si Clotilda" personajele apartin unor lumi diferite: Varcolacul - lumii intunericului, iar Clotilda - lumii reale. In "Varcolacul si Clotilda" are loc fuziunea dintre fantrastic si cotidian banal. Insertia varcolacului albastru in cotidianul banal echivaleaza cu interferarea celor doua planuri. Clotilda este o masiva jucatoare de tenis care, dupa un lung joc, a obosit si s-a asezat la o terasa. La masa, alaturi, statea asezat un varcolac albastru. El o privea cu tristete. La un moment dat Clotilda a intins mana peste masa, iar varcolacul foarte bucuros o apuca. Atingerea dintre cei doi a avut loc, insa povestea de dragoste se termina in "coada de peste". Nu stim daca Clotilda a devenit si ea "monstru al intunericului" sau daca varcolacul s-a adaptat lumii reale.


Dorinta de a evada din aceasta lume a fost simtita de primii oameni, tocmai pentru ca credeau in fiinte ce nu apartineau acestei lumi, spirite superioare care controleaza pamantul si viata oamenilor: zeii. In "Mic dictionar mitologic greco-roman" Anca Balaci ne prezinta istoria zeilor in conceptia oamenilor antici ce doreau sa explice cat mai verosimil fenomenele pentru care nu puteau gasi un echivalent laic.

Alte povestiri fantastice romanesti, cum ar fi "Lostrita" de Vasile Voiculescu, au aceleasi trasaturi ale fantasticului. Iesirea din limitele realului este prezenta in fiecare.

Necunoscutul si fenomenele irationale au existat dintotdeauna si atata vreme cat vor exista, ele vor reprezenta o inepuizabila sursa a fantasticului.