Iubirea-forma a interioritatii si a exteriorizarii eului liric referat






Iubirea-forma a interioritatii si a exteriorizarii eului liric



Iubirea reveleaza fiintei posibilitati nebanuite, iar constiinta fapturii individuale - capatata prin sentiment- antreneaza dorinta de expresie memorabila, de fixare in scris a trairii unica. Iubirea este inocenta prin elementaritatea ei apropiata de instinct, neprefacuta prin insasi profunditatea implicarii in trairea acesteia.



Unul dintre simbolurile liricii de dragoste romanesti este poetul Mihai Eminescu. El a imaginat icoana unei pure stari de inocenta erotica, perechea ideala imbratisandu-se cu naturaletea intaiului cuplu transpus in Edenul romanesc. Dragostea eminesciana are fie aureola idilizanta din poemele bucolice, fie din adancimea filozofica din Luceafarul. Supremul elogiu este dorinta lui Hyperion de a cunoaste lumea pamanteana supunandu-se legilor "norocului in iubire". Astrul indepartat si rece se insufleteste la ideea unei ora de iubire, singura capabila sa intinda o punte de intelegere intre eternul cosmic si umanul pieitor. Natura antropomorfizata traieste in consonanta cu sentimentele poetului, imaginile paradisiace corespunzand implinirii erotice, iar tablourile pustii, dezolante, alcatuind ambianta dezamagirii si rupturii sentimentale. Fericita sau nefericita, iubirea ramane mereu o proiectie ideala, iar femeia intruchipeaza cand imaginea Fecioarei, cand o nimfa a padurii, o zeitate acvatica, ori o faptura de basm, dovada ca nici un alt poet roman n-a asezat-o pe un piedestal mai inalt decat a preamarit-o Eminescu.

George Cosbuc a descris idilic inceputul unui sentiment, i-a prezentat avatarurile (stangia, competitia feminina pentru barbatul ales, gelozia, dragostea care a pacatuit, iubirea care invinge barierele sociale, etc.). Octavian Goga, spirit elegiac, proiecteaza perechea ideala in spatiul rural, unde flacaul va fi "cel mai cuminte din sat", iar fata "cea mai frumoasa" ("Dorinta").

Si pentru modernistul Tudor Arghezi, femeia constituie forta propulsoare, telul si rasplata barbatului, caci tot ce face el este destinat acestei zeitati intrupate in toate formele materiale si spirituale ale vietii: "Ideea, ca si lupta si painea, -I tot femeie." (Inscriptie de femeie). In "Cuvinte Potrivite", iubirea este tratata cu indoiala si raceala orgolioasa a poetului maturm obsedat de miturile esentiale. Dragostea nu trebuie sa depaseasca starea de logodna, de eros virtual, ca sa nu tulbure contemplatia artistului. In "Flori de mucigai" se fac simtite tulburarile erosului carnal, vraja simturilor complesind trupul tanar si viguros. In "Poeme noi", Arghezi se daruieste erosului conjugal, imaginea caminului ocrotitor dominand poezia universului mic; inconjurat de vietatile domestice, vegheat de familie, intinerit alaturi de copii, poetul se simte in siguranta, caci umbrele neantului par sa se opreasca la poarta ograzii sale.

Daca tanarul Blaga intelegea iubirea tot ca pe o forma de cunoastere initiatica, la batranete devine un poet solar, in "Cantecul focului" extazul simturilor consumandu-se intr-o geologie purificata pana la transparenta. De la imaginile metafizice ale erosului din volumele antume, in care femeia este definita biblic, precum "lumina dintai", sau ca "izvorul noptii" care ascunde taine nerelevate spiritului profan, in cele postume, "iscodirea" poetica se adanceste in dimensiunea telurica a universului si in cea organica a vietii omenesti. Imaginarul poetic blagian, care strabatea distanta de la obiect la sufletul cosmosului, inlesneste, de data aceasta, fuzionarea euforica intre obiect si subiect, eul liric fraternizand cu ritmurile naturii si betia simturilor. Nou este faptul ca sentimentului pieritor I se substituie viziunea asupra eternitatii materiei, care va pastra tiparele unei pasiuni, chiar daca aceasta se va stinge: ". legea pamantului, tiparele, rarele, / intruchipate in sanii cari nu dezmint / rotunjimile urnelor / si-n rodii cari nu dezmint / rotunjimile sanilor". Poetul, care si-a faurit un program estetic din spiritualizarea emotiei, este pe cale sa-l desparta pe "a cunoaste" de "a iubi". Transcendentul se retrage facand loc lumii fenomenale, ale carei elemente se lasa cuprinse - deopotriva cu omul - de euforia erotica. Chemarea dragostei incepe prin invitatia de a parasi orasul (indemn expresionist), urmata de integrarea cupului intr-o bucolica dogoritoare, unde perceptia lucrurilor e mai vie si artistul redimensioneaza universul sub vraja iubirii.



Dintre poetii contemporani, Nichita Stanescu dezvolta, in lirica sa de dragoste, tema unui sentiment care se construieste mereu, intr-un peisaj auroral, intr-o dimineata a sufletului purificat, alcatuind o "poetica a transparentei si a matinalului". In volumul "O viziune a sentimentelor", impresioneaza referintele neobisnuite la mituri consacrate, suavitatea imaginilor de esenta prerafaelita, caracterul livresc (cult, erudit) al metaforelor dand poemelor impresia de romante cu ingenuitati calculate. Unele notatii simboliste sunt intarite de un sentiment al armoniei si al jubilatiei, de o betie alba a simturilor alcatuind, paradoxal, impresia de vitalitate a diafanului. Erosul stanescian comunica entuziast despre intamplarile fiintei indragostie, care traieste plenar sub semnul de "a fi". Iubirea este o intamplare miraculoasa si unica, traita de poet la varsta de aur a implinirii sentimentale, care-l scoate de sub zodia accidentalului si il face sa exclame cu recunostinta ontologica: "Ce bine ca esti, ce mirare ca sunt!"











Copyright © Contact | Trimite referat