ESEU - Tudor Arghezi - JOC JOACA - CEA MAI FRUMOASA JUCARIE ESTE JUCARIA DE VORBE referat










“CEA MAI FRUMOASA JUCARIE ESTE     JUCARIA DE VORBE” (Tudor Arghezi)









JUCARIE … JOC … fac parte din acelasi camp semantic. Ne zboara mintea imediat la copilarie, la acea perioada extraordinara a vietii pe care toti dintre noi o traversam si dupa care toti tanjim, maturi fiind. Atunci totul, dar absolut totul e perfect. Lumea e a noastra. Suntem cu adevarat fericiti si nu ne gandim decat la prezent.

La prima vedere “jucarie” e un cuvant banal: obiect cu care se joaca copiii. Nimic mai simplu. Cu toate acestea insa, e mult mai complex decat credem. In fond, viata noastra e un joc, tot ceea ce facem si ce spunem. Tot ceea ce gandim

Iata! Jucaria e folosita pentru joc, la fel cuvintele sunt folosite in jocul vietii. Chiar noi oamenii poate ca suntem niste jucarii.

Asadar, sa patrundem incet-incet catre semnificatiile subtile ale acestei teme si a acestui cuvant: jucarie.

Jucaria de vorbe… e o arta! Iar arta este o indeletnicire care are ca scop producerea valorilor estetice. Ea necesita pricepere, cunoastere, capacitati deosebite.

In ce consta ea? In modelarea limbajului, in modelarea ratiunii, in modelarea noastra.

Si daca ne vom referi la literatura in continuare, desigur ca atentia ni se va indrepta exclusiv inspre Nichita Stanescu. E un nume semnificativ pentru “Ordinea cuvintelor”, de pilda. La baza textelor sale sta cuvantul, dar si sinele- doua notiuni in jurul carora el grupeaza toate datele existentei.

“Cuvintele fiind umbra structurii materiei, cautam intruna sursa ce a iluminat materia ca sa lase o umbra atat de majestuasa, atat de semantica. Tendinta catre aceasta sursa retrage uneori cuvintele prin materie, distrugand materia, catre sursa initiala. Traversarea cuvintelor prin materie nu mai tine de cuvant, ea s-ar putea numi chiar poezia.

Daca materia are timp, cuvantul are eternitate, daca materia este simultana numai cu secunda, cuvantul este simultan cu orice, oricand. Umbra vietii mele sunt cuvintele mele. Eu sunt simultan cu propria mea secunda, cuvintele mele sunt simultane cu orice , oricand. Singura proprietate este aceea


de a avea spirit. A avea materie e risipa. Durerea si sentimentul tragicului apar nu atunci cand materaia sfasaie materia, ci numai atunci cand cuvantul sfasaie cuvantul lasand in tenebre dara necuvintelor.”

Fragmentul de mai sus reprezinta un cuvant inainte al capitolului “Razboiul cuvintelor”.

Scriitorul incearca sa se identifice pe el si sa justifice valoarea cuvantului. Exprimarea sa este tot un joc al vorbelor, insa e un joc filosofic, plin de profunzime poetica.

Sa realizam asadar o paralela intre materie si cuvant, cum de altfel sesizam stransa legatura dintre cei doi termeni.

Materia se refera la universul nostru, al oamenilor, este ceva bine definit, pe cand cuvantul reprezinta infinitul, adica nu e limitat numai la planul fizic, creat de om. Materia e legata de fizic, iar cuvantul de spirit, de nemurire.

Scrierile lui Nichita Stanescu sunt cu adevarat mai mult decat simple pagini incarcate cu vorbe. Sunt pline de mesaje, unele foarte discrete, cu o esenta mai dificil de descoperit.

Prefata din “Razboiul cuvintelor” ofera o definitie a poeziei si explica ce presupune ea, care este legatura dintre poezie si cititor, relatia poet-cititor, sau ba chiar mai mult: relatia maestru-discipol, pentru ca intr-adevar poetii sunt maestri, artisti.

“Poezia” face parte din ansamblul “Necuvinte”(aparut in 1969). Aparent ea pare de neinteles, dar in strafundurile sale ascunde chiar paralela anterioara dintre materie si cuvant. Exista elemente precum ochi, mana, umar, talpa, calcai-care nu par sa aiba vreo legatura cu poezia, dar ele au.

Versul “poezia nu este lacrima/ ea este insusi plansul” explica originea, valoarea creatiei poetice, care este plina de frumos.

O alta poezie semnata de Nichita Stanescu care face referire la jocul cuvintelor este “Arta poetica”.

Exprimarea poetului in prima faza pare ca este un pic ambigua. Textul e privit ca fiind absurd, nefiresc. Mesajul incepe sa se contureze in ultima strofa dar si in titlu.

Bineinteles ca fiecare ii va da o interpretare aparte acestei poezii.

Poate ca visele poetului sunt redate prin poezie, iar aceste visuri  exprima dorinta de a fi mai aproape de Dumnezeu, de Divin. Daca nu ar fi prins in capcanele vietii si ale timpului, omul i s-ar dedica totalmente Creatorului si ar uita de lumea inconjuratoare care-l cheama sa-i fie sclav.

Ajungem deci la acelasi punct de plecare: paralela intre planul fizic si cel cosmic, intre materie si cuvant, intre om si Dumnezeu.

Multe din poeziile lui Nichita Stanescu care fac parte din ciclul cuvintelor si al necuvintelor evidentiaza aceeasi idée, prezinta mesaje asemanatoare.

Sa descoperim in continuare si alte ipostaze ale JOCULUI din literatura romana.

Am ales tableta “Un joc”, care apartine volumului “Autoportret cu palimpsest”(1986), semnat de catre contemporana poeta si prozatoare Ana Blandiana. Textul constituie o modelare a imaginatiei, un joc al mintii, pe care cititorul este invitat sa-l puna in practica.

Asadar, e fascinant sa te intorci spre trecut, sa analizezi pas cu pas evenimentele si sa le asezi intr-o ordine dupa propriul simt.

Astfel, te poti deconecta de cotidian, iti poti forma un mic paradis unde sa te retragi in momentele dificile ale vietii.

De fapt, acest joc reprezinta o forma de amagire, de consolare. E o evadare din lumea rea, plina de vicii, total lipsita de frumos, create insa tot de noi, muritorii.

Dar daca ne-am schimba “coordonatele gramaticale” am crea o imagine a prezentului? Sau poate a viitorului. Ne-am crea de asta data noi perspective, poate chiar ne-am schimba pe noi insine.

Un alt scriitor de marca al literaturii de la sfarsitul secolului al IX-lea, inceputul secolului XX, este Tudor Arghezi. El a scris “cele mai frumoase versuri despre puterea creatoare a mainii omului.”(George Calinescu)

Si pentru ca prima varsta a omului sta sub semnul jocului, care insa il fascineaza si pe adult-Arghezi dedica tuturor copiilor culegerile de versuri si de proza “Prisaca” si “Cartea cu jucarii”.

Vocatia pentru joc desavarseste conditia omului de fauritor si intelept, probandu-i imaginatia si spiritual creator.

“Cartea cu jucarii”(1931) este un volum de proze scurte care aduce icoane fermecatoare din lumea copilariei pe care insusi autorul le considera “jucarii” pentru cei mici si pentru cei mari. Personajele cartii sunt tatutu, maicuta si cei doi copii ai sai: Barutu si Mitu.

In “Jucariile”, ca de altfel si in celelalte texte, scriitorul incearca sa se apropie foarte mult de copil- in general, adica de tanarul sau varstnicul cititor.



Universul infantil este plin de mister. Arghezi subliniaza ideea ca viata e o jucarie, un joc, iar noi putem ramane inocenti mereu.

Cea din urma idée este regasita si in poezia ”De-a v-ati ascuns…”(ciclul de debut “Cuvinte Potrivite”-1927) care constituie practic un joc de cuvinte despre joc.

Jocul vietii reprezinta de fapt cel mai greu joc lasat de Dumnezeu si cel mai lung totodata.

Si nu e creat doar pentru noi. Si plantele, si animalele, intreaga suflare il joaca. Are foarte multe nivele si reguli foarte dure pe care daca nu le respecti pierzi. Esti eliminat din cadrul sau si invins.

Care sunt regulile? Ele sunt de fapt legile naturii, legile divinitatii pe care noi, oamenii le incalcam adesea.

“In sectorul poeziei de sensibilitate etnica, De-a v-ati ascuns” este parca, talmacirea cea mai impersonala, cu caracter clasic, a sentimentului colectiv. Poetul individualist inceteaza de a se reprezenta pe sine, ca sa dea glas entitatii nationale.”

Citatul anterior ii apartine lui Serban Cioculescu, si traduce idea ca aceasta poezie- joc e o adevarata “Miorita” argheziana, autorul intelegand moartea ca o reintegrare in circuitul cosmic.

Viata isi toarce mai departe firul ei frematator: copiii nu trebuie sa stie ca tata a murit ci doar ca a plecat- la fel cum se intampla prin basme si povesti- undeva foarte departe de casa si nu mai are forta necesara “Sa vie jos, in timpul cat se cere/ Din lumea cealalta.”

Poetul construieste asadar pentru copii o lume, un univers potrivit dimensiunilor acestora, peste care guverneaza armonia, beatitudinea.

Ma voi opri  in cele ce urmeaza asupra unui text deosebit de frumos-“Vreau sa joc”- semnat de Lucian Blaga in 1919.

Din spiritual textului se simte nevoia de joc care rezulta din constiinta naturii dumnezeiesti a sufletului care se simte incorsetat in trupul pamantesc.

Intreaga poezie este un indemn, o chemare. Sesizam entuziasmul fata de univers si fata de tainele lui: “strafulgerat de-avanturi nemaipomenite”

Omul simte dorinta de cunoastere si de autodepasire: “Pamantule, da-mi aripi:/ sageata vreau sa fiu sa spintec/ nemarginirea.”

In concluzie, ajungem tot la principiul ca viata e ca un joc creat dupa propriul gust, dupa propria simtire si nevoie de exteriorizare.

“Starea de spirit de joc este de felul ei labila. In fiecare clipa, viata obisnuita poate reintra in drepturile ei fie printr- un soc din afara, care strica jocul, fie printr-o incalcare a regulilor, fie din interior, printr- o discontinuitate a constiintei ludice, printr- o deziluzie, printr- o trezire la realitate.”








Asadar, prin Johan Huizinga realizam conexiunea cu filosofia lui Nichita Stanescu.

Ajungem din nou in universal artistic poetic, la arta de a scrie poezie, de a manipula cuvintele si de a le adapta acestei lumi diferite pentru fiecare dintre noi.

In “Homo ludens”, Huizinga afirma ca “limba poetica se deosebeste de cea obisnuita prin aceea ca se exprima intentionat in imagini speciale, pe care nu le intelege oricine. Orice limba e o exprimare a imagini”. Adica autorul trebuie sa stie cum sa se faca placut si inteles de cititor sis a il determine pe acesta sa traiasca starea poetului in momentul lecturii, sa patrunda in substratul ideii exprimate.

“Cel care impreuna cu Paul Valery numeste poezia un joc, joc lexical si lingvistic, nu foloseste un transfer de semnifibatie, ci patrunde in insusi sensul cel mai profound al cuvantului”

“Fie ca avem de-a face cu imaginatia mitica, fie cu cea epica, dramatica sau lirica, cu legende din preistorie sau cu romane contemporane, totdeauna scopul constient sau inconstient este producerea, cu ajutorul cuvantului, a unei incordari care sa-l captiveze pe auditor (sau cititor). Totdeauna se pune chestiunea sa se obtina un efect!

Dupa cum competitia enigmisica produce intelepciune, tot asa jocul poetic naste cuvantul frumos.” (“Homo ludens”)




















































BIBLIOGRAFIE:

Tudor Arghezi- “Versuri si proze”-editura Ion Creanga,

Bucuresti,1973

Nichita Stanescu- “Ordinea cuvintelor”-editura Cartea

Romaneasca, Bucuresti, 1985

Serban Cioculescu-“Introducere in poezia lui Tudor Arghezi”

-editura Minerva, Bucuresti, 1971

Lucian Blaga- “Poezii”-editura Cartea Romaneasca,

Bucuresti, 1982

Manual de literatura romana pentru clasa a IX-a 

-editura Univers

Dictionar de literature romana- editura Univers,

Bucuresti, 1979










Copyright © Contact | Trimite referat


Ultimele referate adaugate
Mihai Beniuc
   - Mihai beniuc - „poezii"
Mihai Eminescu Mihai Eminescu
   - Mihai eminescu - student la berlin
Mircea Eliade Mircea Eliade
   - Mircea Eliade - Mioara Nazdravana (mioriţa)
Vasile Alecsandri Vasile Alecsandri
   - Chirita in provintie de Vasile Alecsandri -expunerea subiectului
Emil Girlenu Emil Girlenu
   - Dragoste de viata de Jack London
Ion Luca Caragiale Ion Luca Caragiale
   - Triumful talentului… (reproducere) de Ion Luca Caragiale
Mircea Eliade Mircea Eliade
   - Fantasticul in proza lui Mircea Eliade - La tiganci
Mihai Eminescu Mihai Eminescu
   - „Personalitate creatoare” si „figura a spiritului creator” eminescian
George Calinescu George Calinescu
   - Enigma Otiliei de George Calinescu - geneza, subiectul si tema romanului
Liviu Rebreanu Liviu Rebreanu
   - Arta literara in romanul Ion, - Liviu Rebreanu









Scriitori romani