I. 1. ("Gerul" - Vasile Alecsandri)
1. ger, promoroaca (turturi, gheata)
2. Semnele de punctuatie: punct si virgula de la finalul celui
de-al doilea vers desparte doua fraze diferite, marcand o pauza in
exprimarea unor idei similare. Poetul nu foloseste punctul, ca in finalul
strofei, deoarece acesta are rol in incheierea ideii, nelasand loc unei
continuari a acesteia.
3. "Sa ne-aduca viu aminte de-ale verii infloriri."
4. Tema naturii sub stapanirea iernii; motivul gerului.
5. pronume la persoana I si a II-a: "eu", "tu"; verbe la persoana a II-a:
"vin'"; interjectia.
epitet personificator, extrem 6. "(gerul)
salbatic" de sugestiv care
arata forta de nestavilit a iernii geroase acaparand natura.
7. Substantivul "gerul", reprezentand si titlul poeziei, nu este pus la
intamplare la inceputul fiecarei strofe, ci prin aceasta, poetul
intensifica intr-un mod aparte ideea centrala a poeziei, asprimea
iernii, dandu-i cititorului senzatia de acaparare totala, accentuand
imaginile sinestezice.
8. Gerul este prezentat de catre poet ca o minune a iernii, ca un fenomen
magic ce pune stapanire asupra intregii naturi. In ultima stofa,
gerul este invocat de catre eul liric, prin propozitia in vocativ:
"O! tu, gerule naprasnic, vin". Epitetul "(ger)naprasnic"
intareste ideea de atotputernic, iar comparatia "ca
sageata" intregeste sentimentul de maretie pe care gerul
i-l inspira poetului. Primele doua versuri ale strofei prezinta
o complexa imagine vizuala, ce subliniaza grandoarea tabloului.
9. Vasile Alecsandri creeaza un pastel al iernii, de o impresionanta
maretie, prin folosirea unui limbaj expresiv, pe tot parcursul
poeziei. Elementele care sustin expresivitatea sunt nenumaratele
imagini artistice create cu ajutorul figurilor de stil.
(Alexandra Gherman, 12 B; coord. prof. Elena Apostol)
I. 2. ("Pe coastele Calabrei" - Vasile Alecsandri)
1. mister = taina
parfum = mireasma
2. "sanu-i" - cratima desparte substantivul de persoana I in dativ posesiv,
marcand pronuntarea intr-o singura silaba.
"stele-n" - cratima tine locul vocalei "i"
- in ambele cazuri, cratima desparte doua parti de vorbire
diferite si contribuie, prin inlocuirea unor sunete, la pastrarea
masurii versului.
3. a calca stramb, a calca pe bataturi / nervi
sihastru; 4.
sehastru Calabriei Calabrei
5. "luna, vas de aur", "se-nalta-un negru munte"
6. Metafora "pare ca din sanu-i azvarle stele-n cer" transpune artistic un
fenomen natural: vulcanii inactivi al caror crater izbucnesc uneori in
usoare scanteieri.
7. Verbul "fosforeaza", fiind un derivat al substantivului "fosfor"
exprima o imagine vizuala, prin care este sugerata dara de
lumina, pe care vaporul o lasa in urma in drumul sau prin
bezna noptii.
Adjectivul "stancie" sugereaza o imagine usor
inspaimantatoare si totodata misterioasa, a monstrului
subacvatic. Acesta duce cu gandul la "stanca", prin forma derivata,
"stancie"
8. Ultima strofa ne introduce intr-o lume feerica. Poetul
reuseste sa emotioneze cititorul prin atmosfera de vis, pe
care o creeaza cu ajutorul imaginilor vizuale si a figurilor de stil.
Primul vers ne prezinta o mare linistita, sub atomosfera
calda, luminata de frumoasa Sicilie, fapt ce reiese din folosirea
epitetului "(baie) azurie". Ultimele doua versuri ne indica ajungerea
la destinatie, calatorul putand simti "din umbra",
"parfumul oriental" al portului Syracusei. Atmosfera feerica este
sugerata printr-un camp semnatic al linistii: "dorm", "atmosfera
calda", "se scalda"
9. Poezia "Pe coastele Calabrei" este un minunat pastel, in care poetul ne
prezinta drumul parcurs de vapor "pe coastele Calabrei", pana in
portul Syracusei. Pastelul este presarat cu figuri de stil si imagini
vizuale de o puternica expresivitate ce reusesc sa impresioneze
cititorul prin creearea unei atmosfere feerice. In prezentarea peisajului,
Alecsandri foloseste ca timp predominant prezentul, unul dintre timpurile
tipice decrierii, iar folosirea repetata a epitetelor ("punte argintie") a
metaforelor ("luna, vas de aur") si a imaginilor vizuale, indica in
mod cert prezenta descrierii in poezia citata.
(Alexandra Gherman, 12 B; coord. prof. Elena Apostol)
I. 3. ("Privighetoarea si magarul" - Grigore Alexandrescu)
1. a se culca pe o ureche, a trage cu urechea
2. Virgula desparte vorbirea directa de cea indirecta si
separa propozitia incidenta de restul enuntului.
3. canta ≠ tacere
4. Adjectivul "nenorocita" exprima povara privighetoarei de a-si
canta durerea.
imagine 5. "tot
imprejuru-i era tacere"
auditiva
"capul pleostise, sau imagine
vizuala radicase"
6. Comparatia "ca un aspru judecator" arata revolta poetului la
adresa indraznelii magarului de a critica suava privighetoare, idee
intarita prin epitetul "aspru".
7. Titlul pune in relatie de coordonare cele doua personaje
principale ale fabulei, anuntand antiteza ce urmeaza sa ia
amploare pe parcursul poeziei.
8. Ultima strofa a poeziei contine morala. Concentrand-o in imagini
vizuale si figuri de stil, poetul ne transmite ideea demonstrata pe
tot parcursul poeziei, anume nevoia de a critica resimtita de cele
mai multe ori in mod nejustificat si absurd, prin raportarea la propria
persoana.
9. Desi prezinta structura unei poezii, opera nu intruneste
trasaturile genului liric. Poetul nu pune accentul pe imagini
artistice si figuri de stil, ci pe prezentarea alegorica a unei
intamplari, modul de expunere nefiind descrierea, ci naratiunea,
trasatura tipica a genului epic. De asemenea, observam
accentul pus pe personajele ce reprezinta timpuri umane. Fiind vorba de
personaje-animale, ajungem la concluzia ca poezia este o fabula,
specia literara ce apartine genului epic.
(Alexandra Gherman, 12 B; coord. prof. Elena Apostol)
I. 4. ("Umbra lui Mircea. La Cozia" - Grigore Alexandrescu)
1. muschi, raul, munti, valuri
2. punctele de suspensie, foarte des folosite in ce-a de-a patra strofa,
intensifica sentimentul de neliniste si totodata
creeaza o stare de permanent suspans.
3. a se da de ceasul mortii, a-ti suna ceasul
4. Tema preamaririi stramosilor (patriotica); motivul
noptii
imagine 5. "glasul
ei se-ntinde,creste" auditiva
"ale turnurilor umbre peste imagine
vizuala unde
stau culcate"
6. Epitetul "(chipuri) negre" sugereaza intunericul noptii ce pune
stapanire pe intregul univers si contureaza o atmosfera
incarcata de mister.
7. In prima parte a poeziei se poate observa cu usurinta
predominanta verbelor la timpul prezent, timp specific descrierii. De
aceea, si aici are rol in prezentarea peisajului, in introducerea
cititorului in atmosfera misterioasa. In final poezia este dominata
de imagini motorii, poetul trecand de la descrierea peisajului nocturn la
prezentarea involburata a luptei, ce invie in ochii cititorului. Astfel se
explica si folosirea verbelor la perfectul compus, timp specific
prescurtarii actiunii in plina desfasurare.
8. Ultima strofa transmite ideea permanentei naturii in raport cu
viata, invocand Oltul, martor al atator evenimente importante, prin
folosirea vocativului, cu rol personificator din primele versuri. Epitetele
"(virtuti) mari", "(fapte) cumplite" intensifica maretia
acelor timpuri, importanta istorica si totodata sentimentul
de recunostinta pe care acestea le starnesc oricarui roman.
Intrebarea retorica din final face referire la domnia grandioasa a
marelui conducator, al carui nume este precizat in titlu, Mircea.
9. Poezia "Umbra lui Mircea" este un imn inchinat unei figuri impozante din
istoria romanilor. Prezenta numeroaselor imagini artistice si a
figurilor de stil, impreuna cu vocativul "Oltule" si imperativul
"Ascultati" ce arata implicarea afectiva a poetului, prin vocea
eului liric, dovada apetentei poeziei la lirismul subiectiv.
(Alexandra Gherman, 12 B; coord. prof. Elena Apostol)
I. 5. ("Multumire" - Ioan Alexandru)
1. Luni incepusera scoala de la ora sapte.
De luni de zile nu am mai auzit nimic despre el.
2. "cuvine-se" - cratima marcheaza o inversiune in forma verbala cu
rol in pastrarea masurii versului;
"sa-ti" - cratima desparte doua parti de vorbire
diferite, inlocuind vocala "i" in scopul mentinerii masurii versului
3. "Pentru stramosi si pruncii nenascuti"
4. motivul recunostintei, motivul dragostei de natura, motivul
divinitatii, motivul amintirii.
5. Eul liric isi face simtita prezenta in poezie prin
pronumele si verbele la persoana I si a II-a: "sa-ti
multumesc", "mea", etc.
6. Metafora "nori, aceste flamuri sure" dezvaluie impresia pe care norii o
au asupra poetului, atins chiar de aparenta lor banalitate. Metafora pune in
relatie un element cosmic cu un simbol de glorie.
7. Rolul conjunctiei coordonatoare "si" este de a intari
dorinta poetului de a mutumi pentru nenumaratele bucurii pe care
i le ofera viata. El simte ca nu ii ajunge cerul pentru
a-si exprima gratitudinea, folosind in mod obsesiv conjunctia ce
leaga toate aceste elemente. Repetitie anaforica.
8. Cea de-a patra strofa continua insiruirea numai catorva
dintre milioanele de lucruri, de mici bucurii ale vietii pentru care nu
vom putea niciodata sa multumim suficient de mult.
Desi aparent destul de saraca in figuri de stil si imagini
artistice, aceasta strofa este ea insasi o metafora,
unde poetul imbina atent, cu maiestrie, forme si culori, miresme
si senzatii cu ajutorul insiruirii. Ultimul vers marcheaza
cititorul prin naturaletea cu care este infiltrat in poezie, poetul
reusind sa faca tot mai adanca fascinatia in
fata vietii.
9. Tiltul poeziei exprima simplu, dar cu o nota de profunzime ce nu
poate trece neobservata, ideea centrala, tema poeziei, si anume,
recunostinta eului liric pentru ceea ce are cel mai de pret de la
Dumnezeu: viata. Fiind un substantiv propriu, nearticulat are rol in
generalizarea sentimentului multumirii.
(Alexandra Gherman, 12 B; coord. prof. Elena Apostol)
I. 6. ("Crizanteme" - Dimitrie Anghel)
1. candida = pura
beteala = podoaba
2. cratima desparte doua parti de vorbire diferite si
tine locul vocalei "u" (nu ar avea), avand rol in pastrarea
masurii versului.
3. a-l trece toate apele, a trece pragul, a trece in nefiinta.
4. motivul toamnei, motivul oglinzii
5. "o fata subreda si pala", "vasele-s impodobite cu
triste flori de crizanteme".
6. sa sa spuna spuie
-ntailor -ntailor
7. Atat epitetul personificator "oglinzile-obosite" cat si comparatia
"evlavios ca o vestala" adancesc sentimentele de tristete, de
mahnire, pe care toamna le lasa in urma.
8. In prima strofa a poeziei, poetul realizeaza cu ajutorul unor
sugestive imagini artistice si figuri de stil, o paralela intre
anotimpul trist si monoton , toamna, si fata singura,
"subreda si pala".
Folosirea epiterului personificator "oglinzile-obosite" adanceste
sentimentul de completa melancolie ce s-a instalat in casa odat&# 259;
cu sosirea toamnei. Fata descrisa de poet prin doua epitete o fac
sa se potriveasca perfect decorului. "Preschimba florile in
vase, evlavios ca o vestala": comparatia fetei cu o vestala face
din acest procedeu banal un adevarat ritual, pentru cea care "n-a fost
mireasa". Este un tablou simbolist in care obiectele sunt descrise din
perspectiva unei stari puternice, obsesive.
9. Limbajul folosit de D. Anghel in poezia sa este sugestiv. El pune la
indemana cititorului elementele necesare pentru ca acesta sa
inteleaga in maniera proprie semnificatia versurilor. Putem
considera ca poetul sugereaza pe tot parcursul poeziei o
paralela intre trista toamna, anotimpul in care toate florile mor,
si casa fetei, fata pentru care cititorul presupunea ca iubirea
tineretelor a murit.
(Alexandra Gherman, 12 B; coord. prof. Elena Apostol)
I. 7. ("Balul pomilor" - Dimitrie Anghel)
1. caisi, zarzari, pruni
2. s-au - cratima desparte doua parti de vorbire diferite;
elidarea lui e;
Apostroful marcheaza lipsa accidentala a vocalei "a", avand rol
in mentinerea masurii versului
3. invesmantati, prefacut;
4. motivul primaverii, motivul lunii;
5. "caisii, zarzarii si prunii, / invesmantati in imagine vizuala haine albe
se clatina in fata lunii"
"pe gura scorburilor vantul plecat a desteptat un imagine auditiva; cant"
6. Epitetul metaforic "roze (gesturi)" imbina armonios miscarea
suava a pomilor in bataia
epitet sinestezic vantului
cu culorile palide, dar calde ale primaverii specific simbolismului
7. Tiltul anunta poezia ca pe o metafora. Substantivul "balul",
folosit cu sens metaforic pe langa cel de-al doilea, "pomi" fac ca titlul
sa reprezinte perfect tema poeziei; balul pomilor fiind dulcea
primavara, care transforma intrega natura in
sarbatoare. Leganandu-se usor in bataia vantului,
stralucind in lumina lunii, pomii parca danseaza.
8. Ultima strofa trezeste cititorul din visare, aducandu-l din nou cu
picioarele pe pamant. Autorul pune toata aceasta
atmosfera feerica de noapte de primavara doar pe seama
anotimpului. Pomii, fara de vesmintele catifelate pe care acesta
le pune la dispozitie, redevin "banalii pomi din fata casei".
9. - folosirea simbolului cromatic
- sinestezie "dulci orchestre"
(Alexandra Gherman, 12 B; coord. prof. Elena Apostol)
I. 8. ("Epigrag" - Tudor Arghezi)
1. Toamna se seamana graul.
Cele doua copile seamana ca doua picaturi de apa.
2. Prima virgula desparte un substantiv in vocativ de restul
propozitiei, iar ce-a de-a doua separa doua propozitii /
verbe la imperativ.
3. cu sufletul la gura, frati de suflet, intr-un suflet;
4. "Patrundeti, intelese si neintelese"
5. Folosirea numeroaselor verbe la imperativ, persoana a II-a, cum ar fi:
"zburati", "porniti"; a substantivelor in vocativ: "stihuri"; a
pronumelor la persoana a II-a: "-ti", "va" si a adjectivelor
pronominale la persoana I: "mea".
6. Epitetul multiplu "(pustnicii) tineri, tristi si delicati",
cu sens metaforic urmat de versul "Pastra-va-vor intr-un sicriu de
carte" exprima dainuirea in timp a operei artistului, care ii va
impresiona pe tinerii cititori, ce o vor pastra mereu.
7. Poezia are un puternic impact asupra cititorului, poetul empresionand prin
forta expresivitatii limbajului. Aceasta este data in primul
rand de intrebuintarea numeroaselor verbe la imperativ, cu ajutorul
carora eul liric apare ca un comandant al armatei cuvintelor.
8. Inca din primul vers al poeziei se remarca folosirea verbului la
imperativ "zburati", care urmat de adverbul de timp "acum", dau
cititorului senzatia ca se afla in mijlocul unei adevarate
"furtuni" de creatie. Urmeaza abundenta de imagini vizuale
si figuri de stil de o impresionanta forta. Poetul
imbina cu maiestrie elemente surprinzatoare, iar comparatia
stihurilor cu "pasarile mici de catifea" starneste duiosie
in sufletul cititorului.
9. Poezia lui Tudor Arghezi este o arta poetica ce impresioneaza
prin limbajul folosit de poet pentru a se face inteles si mai ales
prin relatia dintre creatie si eul creator. Dupa cum arata
si titlul, "epigraf", poezia pregateste cititorul pentru
furtunoasa legatura pe care procedeul creatiei o stabileste
intre opera si creator. Arghezi incearca sa ne transmita
ideea ca orice creator poate invinge timpul si spatiul prin
creatia pe care o lasa in urma.
(Alexandra Gherman, 12 B; coord. prof. Elena Apostol)
I. 9. ("Lumina lina" - Tudor Arghezi)
1. a ucide = a omora
a ucide ≠ a invia
2. Virgulele utilizate marcheaza aparitia unui substantiv in vocativ,
urmat de un determinant.
3. ca prin vis; (ceva) de vis;
4. utilizarea verbelor la gerunziu (zacan, dormind), mod ce prezinta
o actiune indesfasurare, neterminata, subliniaza mai
mult "suferinta" bietei vietuitoare prin comparatie cu somnul
dulce din stup.
5. forme verbale la persoana I (iubesc); adjective pronominale posesive (mea).
6. Epitetul simplu "usoara (zburatoare)" subliniaza
delicatetea si fragilitatea albinei, observandu-se totodata
si compasiunea poetului pentru starea acesteia.
7. Titlul poeziei surprinde prin aparenta lipsa a legaturii cu textul
cu textul acesteia, fiind folosit de fapt cu sens metaforic. Adjectivul
"lina", langa substantivul "lumina" creeaza o metafora
de o dulce muzicalitate (obtinuta prin repetarea unor sunete).
8. In cea de-a treia strofa a textului poetul prezinta moartea
albinei ca o jertfa suprema in numele muncii sale sacre (tezaurul de
ceara). Deasemenea, prin intermediul interogatiei retorice din
ultimele versuri este evidentiata singuratatea micii
vietati in momentul prabusirii din zborul ei inalt. Se remarca
astfel prinadresarea directa al persoana a II-a, singular, implicarea
afectiva a eului liric. Compasiunea sa pentru munca micilor
vietuitoare.
9. O caracteristica a limbajului poeziei argheziene aste expresivitatea
obtinuta din utilizarea numarului insemnat de figuri de stil
(metafore: "tezaurul de ceara", metonimie - "aur si parfum", etc) ce
creeaza surprinzator imagini artistice.
(Alexandra Gherman, 12 B; coord. prof. Elena Apostol)
I. 10. ("Cuvinte stricate" - Tudor Arghezi)
1. cuvinte, buze, voci
2. Cratima (semn ortografic) marcheaza despartirea formei
verbale de forma neaccentuata de persoana a III-a, plural a pronumelui
personal "-le". Semnnul exclamarii (semn de punctuatie)
marcheaza o porunca a poetului adresata cititorului.
3. "Le vezi? Au cazut, s-au sculat."
4. "is" - sunt ; "destele" - degetele;
5. forme pronominale de persoana I - "-mi"
Adjective posesive de persoana I - "mele"
"Umbla prin 6. imagine
vizuala mocirle cu stele".
Imagine
auditiva "Sa nu le mai cante
cumva".
7. Inca din titlu, imbinand armonios in maniera-i caracteristica
cuvintele, Arghezi introduce procedeul esteticiiuratului. Astfel se
formeaza un epitet metaforic surprinzator prin formasa simpla,
dar contrarianta tocmai prin semnificatia adejectivului-epitet. De altfel,
titlul anticipeaza tema poeziei, relatia poet - material poetic,
cuvintele, in care poetul isi va "renega" propriile "cuvinte stricate".
8. Cea de-a doua strofa a poeziei exprima dorinta eului liric de
a crea i totodata razvratirea sa in fata neputintei de
a-si gasi cuvintele. Poezia marcheaza prin abundenta
imaginilor artistice formate din imbinari surprinzatoare ale
cuvintelor prin tehnica specificargheziana, estetica uratului "umbla
prin mocirle de stele", "Fastacite si neroade". Exclamatia din primul
vers al strofei indica prezenta unui eu liric dezamagit de
creatia sa "s-au stricat cuvintele mele".
9. Poezia "Cuvinte stricate" se incadreaza in lirica subiectiva in
primul rand prin prezenta eului liric, indicata de folosirea verbelor
i pronumelor la persoana I si a II-a (mele, huleste-le), a
exclamatiilor si a intrebarilor retorice ("le vezi?",
"huleste-le!"). In al doilea rand, prin exprimarea directa a
trarilor, a sentimentelor eului liric (dezamagire, revolta
si uimire, etc.).
(Alexandra Gherman, 12 B; coord. prof. Elena Apostol)
I. 11. ("Niciodata toamna" - Tudor Arghezi)
1. desfrunzeste, ingroape
2. Marcheaza pronuntarea ultimei vocale a primului cuvant si a
primei vocale a celui de al doilea intr-o singura silaba, avand rol
in pastrarea masurii si a ritmului versului.
3. Am sa vin cand voi avea putin timp.
Am baut o carafa de vin rosu.
4. "Palid asternut e sesul cu matasa";
"Pasarile negre suie in apus";
"Stau in tarmu-albastru-al raului de soare";
5. Perfectul simplu (sau trecutul definit) exprima un fapt complet
savarsit intr-un anume moment al trecutului. In limba literara
este timpul specific poeziei. In poezie, verbul "a fi" la perfect simplu
adanceste intensitatea trairilor eului liric in fata imensitatii
toamnei.
6. Motivul toamnei; motivul trecerii timpului;
7. "Pasarile negre suie in apus/ Ca frunza bolnava-a carpenului
sur" - comparatie prin care zborul pasarilor calatoare
catre alte meleaguri este pus in relatie cu "boala" ce cuprinde in
fiecare an carpenul (desfrunzirea).
8. Titlul poeziei se regaseste si la inceputul primului vers.
Substantivul toamna, precedat de adverbul de timp cu valoare absoluta
"niciodata" intesifica fascinatia poetului in fata
grandioasei toamne.
9. Una din principalele trasaturi specifice modernismului identificate
in poezia lui Arghezi este subiectivismul, evident in textul dat in primul rand
prin prezenta marcilor eului liric (verbe si pronume la persoana
I si a II-a). Se observa intelectualizarea emotiei si
intensificarea trairilor eului liric prin prezenta numeroaselor
imagini artistice de o deosebita valoare stilistica. La nivel
prozodic observam cultivarea versului liber.
(Alexandra Gherman, 12 B; coord. prof. Elena Apostol)
I. 12. ("Psalm" -Tudor Arghezi)
1. neputinta = imposibilitate;
Povata = sfat;
2. Punctele suspensie adancescregretul poetului de a nu fi auzit de divinitate,
si totodata dezamagirea sa.
3. Baiatul acela este slab de inger.
Am cumparat azio imensa stea de mare.
Este o stea in devenire.
4. Folosirea verbelor la mod indicativ, mod ce exprima o actiune
prezentata de vorbitor ca reala, subliniaza dorinta
arzanda a poetului de primi un semn din partea divinitatii,
dorinta de concret.
5. Motivul ingerului (ca semn al divinului), comunicarea cu divinitatea;
6. Prezenta eului liric este evidenta in text prin folosirea
frecventa a pronumelor si verbelor la persoana I si a II-a:
"-ti", "mie", "vorbeai", "(ma) rog", etc. ce fac evident monologul
adresat lui Dumnezeu.
7. Poezia lui Arghezi transmite un puternic sentiment de tristete si
dezamagire a eului liric, rezultat al lipsei "unui semn" din partea Celui
de sus "doar mie, Domnul, vecinicul si bunul, / Nu mi-ai trimis, de cand
ma rog, niciunul"
8. Primul catren al poeziei este un monolog adresat divinitatii in
care eul liric isi face simtita prezenta inca din
primul vers. Strofa transmite o dorinta adanca a eului,
evidenta prin folosirea verbului "vreau", dar marcheaza in
acelasi timp si un repros la adresa Domnului, exprimat cel mai
concret in primul vers: "Nu-ti cer un lucru prea cu neputinta".
Epitetul multiplu "recea (mea-)ncruntata (suferinta)",
intareste motivul eului liric de a da glas reprosului.
9. Limbajul este familiar, imbinat cu termeni arhaici (ghies), evidentiind
tocmai dorinta eului liric de a diminua distanta dintre el si divinitate.
In aceasta poezie lirismul este de tip subiectiv deoarece sunt exprimate
in mod direct stari, trairi ale poetului (deznadejdea, regretul
de a nu avea "semne" din partea divinitatii), iar la nivel
lexico-morfologic exista marci ale prezentei acestuia ("nu cer",
"mea", "mie").
(Alexandra Gherman, 12 B; coord. prof. Elena Apostol)
I. 13. ("De-abia plecasesi" - Tudor Arghezi)
1. a se pleca; a-si pleca capul; a pleca urechea;
2. Cratima desparte doua parti de vorbire diferite si are
rolul marcarii pronuntarii intr-o singura silaba a
prepozitiei "de" si a primei vocale "a", a adeverbului abia, ajutand
astfel la mentinearea masurii si ritmului versului.
3. Tot acel vis ingrozitor s-a dovedit a fi un semn pe care numai eu il puteam
intelege.
Din cauza suferintei a ajuns o umbra de om.
4. "Voiam sa pleci", "voiam si sa ramai"
5. Interogatia retorica din ultima strofa transmite cititorului
lupta ce se da in sufletul poetului intre glasul inimii, care o vrea
inapoi pe fiinta iubita "De ce-ai plecat?", si glasul orgoliului
ranit "de ce-ai mai fi ramas?"
6. Teoria iubirii neimplinite; motivul plecarii;
7. Prezenta marcilor eului liric (precum verbe si pronume la
persoana I si a II-a "te-', "am rugat", "voiam", "plecasesi"),
impreuna cu cea a exclamatiilor ("nu te-ai uitat o data
inapoi!") si a intrebarilor retorice ("de ce-ai plecat?")
marcheaza in poezie lirismul subiectiv.
8. Ultima strofa se realizeaza in intregime pe baza antitezei intre
glasul inimii (cel neauzit) si glasul mintii eului liric (gandul cel
dintai). Indecizia din sufletul poetului este redata in special in primul
si ultimul vers "Voiam sa pleci, voiam sa si ramai/
[]/ De ce-ai plecat?de ce-ai mai fi ramas?". Retorismul intrebarii
din finalul strofei adanceste sentimentul melancoliei data de
regretul eului liric in fata deciziei sale de a renunta la iubire.
9. Titlul poeziei, constituit dintr-o locutiune adverbiala "de-abia",
langa care plasat e un verb la mai mult ca perfect (timp specific unei
actiuni trecute si demult incheiate), subliniaza durerea
inca puternica din sufletul poetului. De asemenea, persoana a II-a,
singurul, a verbului sugereaza reprosul eului liric la adresa
iubitei, cuprins in forma unui monolog adresat din poezie.
(Alexandra Gherman, 12 B; coord. prof. Elena Apostol)
I. 14. ("Gri" - George Bacovia)
1. Painea coapta pe vatra bunicilor este cea mai buna din lume.
Imi va ramane mereu in suflet vatra parinteasca.
2. Linia de pauza marcheaza o structura incidenta, separand
vorbirea directa de restul versului.
3. Inima de plumb; (greu)ca plumbul;
4. "ninge", "gri", "plumb"
5. Verbe, adjective posesive si pronume la persoana I: "mi-am zis", "am
oftat", "mea".
6. tema solitudiniii; motivul plumbului, motivul iernii;
7. Epitetul metaforic "(zarea) grea" arata senzatia apasatoare
pe care o resimte eul liric, pana si zarea ingreunandu-se parca
sub forta zapezii "de plumb". Ideea este intarita si
de metafora "ninge gri" care adanceste starea depresiva a eului,
sentimentul de vid.
8. In ultima strofa a poeziei "Gri" Bacovia transmite o neagra
melancolie data de starea singuratate resimtita de artist
in raport cu tot ceea ce il inconjoara. Aceasta stare este
redata cu ajutorul imaginilor artistice, indeosebi vizuale ("iar in zarea
grea de plumb/ Ninge iar") si al figurilor de stil bazate in special pe
cromatica monotona a peisajului "innegri", "gri", "plumb". Metafora "zarea
grea de plumb" adanceste apasarea uriasa din sufletul eului
liric. Se remarca acea concordanta, intalnita si
in alte poezii bacoviene dintre monotoniadecorului exterior si sentimentul
depresiv care il domina pe poet.
9. Titlul, construit simplu din adjectivul cromatic "gri", motiv des intalnit
in opera bacoviana, anticipeaza tema poeziei, sugerand tristete,
deprimare, singuratate. Se observa repetarea acestuia si in
interiorul poeziei in sintagma "ninge gri" din finalul fiecareia dintre
cele doua strofe. De asemenea, devenind astfel un laitmotiv, in poezie pot
fi identificate o serie de elemente din campul sau semantic "innegri",
"plumb", cu rol in adancirea senzatiei de melancolie.
(Alexandra Gherman, 12 B; coord. prof. Elena Apostol)
I. 15. ("Amurg de iarna" - George Bacovia)
1. sumbru = intunecat, posomorat;
orizont = zare;
2. Folosireacratimei marcheaza in ambele cazuri pronuntarea intr-o
singura silaba a sunetelor finale din primulcuvant si a celor
initiale din cel de-al doilea (valabil si pentru al doilea cu al
treilea cuvant), avand rol in pastrarea masurii si ritmului
versului.
3. in amurg; in amurgul vietii;
4. "Campia alba - un imens rotund - ";
"Copacii rari si ninsi par de cristal";
5. tema mortii, glul, motivul corbului;
6. Epitetul cromatic "campia alba" nu are o simpla valoare
ornanta; el creaza un contrast expresiv su termenii care evoca
insistent culoarea negru (sumbru, corb), imprimand viziunii poetice un caracter
ireal.
7. Cea de-a doua strofaa poeziei continua descrierea tabloului trist
de iarna din prima strofa. Se observa constructia
inchisa marcata de aparitia versului "taind orizontul,
diametral", atat in finalul acestei strofe, dar si in cel al primei
strofe. Astfel impresia creata este de stranie miscare in cerc.
Spatiul poetic este tensionat de imaginea repetata a
miscarii corbului. Zborul corbului intr-o directie
nedeterminata (in prima strofa) si intoarcerea lui in a doua
strofa, sugereaza repetarea obsesiva a miscarii ce
devine o expresie simbolica a unei stari limita.
8. Titlul "Amurg de iarna" este semnificativ pentru aceste pastel
simbolist, sugerand prin conotatia cuvantului "amurg" sentimentul de vid,
solitudinea poetului aflat intr-un spatiu inchis, iar prin substantivul
"iarna" - o lume pustie, trista, agonizanta.
9. prezenta simbolului, a sugestiei;
tematica: moartea, sentimentul vidului
(Alexandra Gherman, 12 B; coord. prof. Elena Apostol)
I. 16. ("Negru" - George Bacovia)
1. carbonizate = arse;
parfum = miros
2. Linia de pauza marcheaza aici tocmai sfrsitul unei etape
(amorul).
3. Flacara arunca scantei pe pamantul ud.
4. carbonizat, arse, mangal, sicrie;
5. tema mortii, motivul sicriului;
6. Metafora "noian de negru" semnifica o gramada de scrum.
Totuleste ars, culoarea dominanta este negrul mortii, peste tot sunt
semne ale distrugerii.
7. Motivul centralal strofei este amorul. Poetul pare a fi supravietuit
unei experiente de cosmar carear fi putu avea loc in vis. Iubirea a
murit de curand, pentru ca este prezent verbul "fumega", ceea ce ar
insemna ca arderea nus-a produs de mult. I se asociaza "parfumul de
pene arse", cadere si moarte. Focul si ploaia, prezente in text,
sunt ambele elemente ce duc la dezagregare. Reluarea in ultimul vers a
metaforei "noian de negru" duce cu gandul al un sfarsit de lume material
si sufletesc.
8. Adjectivul "negru" reprezinta un simbol des intalnit in poezia
bacoviana. Acesta sugereaza prin repetarea obsedanta ideea
mortii prezenta in toate elementele din jur.
9. Dorinta simbolistilor era aceea de a nu numi in mod direct
stari sau sentimente, ci de a le sugera prin intermediul simbolului.
Astfel, in aceasta poezie, ideea mortii este sugerata prin
dezagregarea materiei ("noian de negru", "carbonizate flori") sau prin
sfarsitul iubirii.
(Alexandra Gherman, 12 B; coord. prof. Elena Apostol)
I. 17. ("Pastel" - George Bacovia)
1. frunza, galbena;
2. Cratima desparte doua parti de vorbire diferite
(conjunctia coordonatoare "si" de pronumele "-i"), marcand elidarea
vocalei "i", consecinta fonetica fiind pronuntarea intr-o
singura silaba a celor doua cuvinte. Se mentine masura
si ritmul versului.
3. a taia frunze la caini; a umbla de funza frasinelului;
4. imagine vizuala "pica
frunza/ Si-i galbena ca tine"
"iar
eu in golul toamnei/ Cheman in aiurare.."
imagine auditiva
5. Prezenta eului liric in poezie este sugerata prin folosirea
verbelor si pronumelor la persoanele I si a II-a: "spune", "chemam",
"-ma", "tine", dar sia verbelor la imperativ: "ramai", "stai",
"spune".
6. Punctele de suspensie, alaturi de linia de pauza, marcheaza
grafic regretul eului liric in fata alegerii facute, aceea de a
renunta la iubire.
7. Tema poeziei este tipic bacoviana, pierderea iubirii asociata
imaginii dezolante a toamnei. In cea de-a doua strofa este prezentata
plecarea iubitei, lasandu-l in urma pe poet intr-o stare de
deznadejde. Cadrul pustiu al toamnei vine sa sublinieze
tristetea, sentimentul de vid, care au pus stapanire pe sufletul
poetului. De asemenea, aceste stari sunt sugerate si prin utilizarea
liniei de pauza sau a punctelor de suspensie.
8. Desi intitulata "Pastel", poezia bacoviana se constituie mai
degraba intr-o descriere a trairilor poetului (un decor interior) pe
fundalul unei toamne agonizante, care pustieste natura.
9.
simbolism tematica (pierderea
iubirii)
utilizarea simbolului
repetarea unor
cuvinte sau sintagme
(Alexandra Gherman, 12 B; coord. prof. Elena Apostol)
I. 18. ("Ploua" - George Bacovia)
1. tina, ploua;
2. Utilizarea punctelor de suspensie in finalul primului vers exprima
sentimentul de deznadejde a eului liric in fata ploii
nesfarsite.
3. In luna mai vremea este cea mai frumoasa de pe tot timpul anului.
Nu mai pot merge la mare.
4. motivul ploii; motivul talangei;
5. forme verbale si pronominale de persoana I si a II-a : "n-am mai
vazut", "-mi";
6. Epitetul personificator "grele (talangi) adormite" sugereaza
un sentiment de apasare, de deznadejde a poetului ca urmare a ploii.
Aici ea cade neincetat. Impresia de sfarsit de lume este astfel
amplificata de repetarea acestui cuvant in versul-refren al poeziei.
7. Un procedeu tipic simbolist este repetarea unui vers in poezie, cu valoare
de refren ("Ah, plansul talangii cand ploua!") ce sugereaza
aici atmosfera apasatoare, agonizanta.
8. Cea de-a treia strofa completeaza tabloul monoton al unei naturi
inecate de ploaie. Ploaia, in poezia bacoviana, nu vine sa purifice,
nu este un simbol al fecunditatii naturii, ci unul al
dezagregarii materiei. Sentimentul vidului, al tristetii pune
stapanire pe poet.
9. O caracteristica a limbajului simbolist este sugestia. Utilizand
simbolul sau repetand anumite sintagme sau versuri sunt sugerate sentimente,
stari ale poetului (Aici agonia, deznadejdea, depresia, cauzate de
ploaia nesfarsita).
(Alexandra Gherman, 12 B; coord. prof. Elena Apostol)
I. 19. ("Palind" - George Bacovia)
1. "pala lumina", "noapte deplina";
2. Cratima desparte doua parti de vorbire diferite, marcand
pronuntarea intr-o singura silaba; astfel, contribuie la
mentinerea ritmului si masurii versului;
3. O umbra de tristete ii rasari pe fata.
Piata neagra din Romania s-a extins in ultimii ani.
4. "tristele becuri cu pala lumina", "pustiilor piete"
5. Epitetele "tristele becuri" si "pustiilor piete" sugereaza o
atmosfera monotona, tipic bacoviana, in care pana si
lumina pare trista. Piata pustie este un decor des intalnit in poezia
lui Bacovia, un spatiu in care poetul insingurat si dezamagit
bantuie.
descrierea trasaturilor 6. lirism
subiectiv interioare ale poetului
marcile
lexico-gramaticale ce marcheaza prezenta eului liric (verbe si
pronume la persoanele I si a II-a)
7. Ultima strofa are aceesi structura inchisa, ca si
primele doua prin repetarea in debut si in final a aceluiasi
vers ("Sunt solitarul pustiilor piete"), cu valoare de refren. Astfel se
insinueaza gandul obsedant al singuratatii, al pustiului,
ce il macina pe poet. Structura inchisa a acestui ultim catren
sugereaza la randu-i, spatiul inchis in care agonizeaza poetul,
lipsit de orice speranta de a iesi din el. Aceasta imagine
dezolanta a eului liric bantuit de gandul mortii intr-o
piata solitara, imagine schematica, obtinuta cu
ajutorul unui numar mic de figuri de stil (epitete), este un laitmotiv al
liricii bacoviene ce trimite catre o tema tipic simbolista:
moartea prezenta in toate elementele lumii inconjuratoare.
8. Titlul poeziei, constituit dintr-un verb la gerunziu ("palind") trimite
cu gandul la un decor tipic bacovian, dominat de obscuritate, dar si la
"palirea" sufletului poetului, devenit o umbra ce bantuie prin
pietele solitare.
9. - utilizarea versului cu valoare de refren
- tematica: moartea, piata pustie.
(Alexandra Gherman, 12 B; coord. prof. Elena Apostol)
I. 20. ("Ti-am impletit" - Ion Barbu)
1. cununa = coroana
grava = solemna
2. virgulele despart o structura (substantiv+adjectiv), in vocativ, de
restul propozitiei.
3. inima de piatra; cu mana pe inima;
4. Nu mi-a spus unde pleaca.
Lacul era dezmierdat de mii de unde aurii.
5. "Sa te inalti mai grava in cadrul tau de azur"
"Asteapta infinita si limpede ca marea".
6. Inversiunea "umeda [] tiara" accentueaza semnificatia
epitetului "umeda", care imprima ideea de maretie.
7. Titlul poeziei, constituit dintr-un verb la indicativ precedat de pronumele
personal "ti-", arata atitudinea subiectiva a poetului si
marcheaza adresarea directa catre "slavita sora", ce
simbolizeaza de fapt creatia. Se anticipeaza, astfel, inca
din titlul, caracterul de arta poetica al textului barbian.
8. Poezie modernista, "Ti-am impletit" apartine liricii subiective
in primul rand prin prezenta evidenta a eului liric, indicata de
verbe si pronume la persoana I si a II-a. Exprimarea ideilor si
trasaturilor eului liric intr-un limbaj atipic.
9. Barbu foloseste in poezia sa sugestia ca procedeu principal al limbajului
poetic. Poezia poate fi privita ca o arta poetica, al carui
limbaj se caracterizeaza prin ambiguitate, trasatura
specifica poeziei moderniste. Mesajul poetic este incifrat, relatia
dintre poet - creatie sa fiind sugerata de utilizarea unor termeni su
sens conotativ, din crearea unor figuri de stil.
(Alexandra Gherman, 12 B, coord. prof. Elena Apostol)
I. 31 (Dan Botta, Cununa Ariadnei)
1. inlantuiti = uniti; melancolie = tristete.
2. Cratima din structura "Dumnezeieste-ntraripati" marcheaza elidarea
vocalei i si are scopul de a pastra ritmul si masura
versului.
3. "Un cantec fara moarte as vrea sa cant".
4. Teme/motive literare: tema iubirii, motivul cantecului, motivul lunii.
5. Marci lexico-gramaticale prin care se evidentiaza
prezenta eului liric in textul dat sunt verbele la persoana I singular:
"as vrea" si plural: "sa plutim" si pronumele personale la
persoana I singular: "ma" si plural: "noi".
6. Metafora "Dumnezeieste-ntraripati de vant" sugereaza
infocarea eului liric si a iubitei sale si faptul ca
sentimentele acestora, prin intensitatea lor, ii ajuta sa se
detaseze de zbaterile ce tin de sfera terestra, materiala,
au o valenta eliberatore si in acelasi timp le insufla
vitalitate, un clocot interior.
7. Verbele la modul conjunctiv au rolul de a exprima dorinta eului liric
de a fi alaturi de femeia iubita si de a-si eterniza
sentimentele de dragoste, idee sugerata de verbul a canta: "sa cant",
"sa cante". Verbul "sa plutim" ilustreaza dorinta eului
liric de a depasi zbuciumul lumii materiale prin intermediul
sentimentelor lui inaltatoare si eliberatoare.
8. In ultimele doua strofe eul liric isi imagineaza momentele
finale ale iubirii lui, creand o atmosfera melancolica, aflata
in contrast cu cea dinamica, infocata, din incipitul poeziei. Sentimentul
de tristete este ilustrat cu ajutorul epitetului "bratul rece"
si al personificarii "Acelasi pescarus in larg va
plange", care sugereaza legatura permanenta dintre natura
si eul liric, dar si cu al metaforei "Melancolia va luci stelar",
prin care se face o noua trimitere la planul ceresc, spre care tinde eul
liric, plan aflat in opozitie cu cel intunecat al lumii materiale: "Pe
marginea de umbra a tunicei". Este utilizat motivul mitologic al reginei
Berenice in cadrul unei metafore pentru a reda imaginea cerului instelat care
pare sa atinga indragostitii: "peste noi va ninge rar/ O
pulbere din Coada Berenicei".
9. Cuvantul cantec, devenit un motiv al poeziei, simbolizeaza dragostea
eului liric pentru iubita sa, sentimentele lui infocate pe care doreste
sa le eternizeze. In cea de-a doua strofa sensul simbolic al
cuvantului este generalizat, referindu-se la iubirea traita de
toti indragostitii, iar cantecul devine asemenea unei vraji, o
incantatie a iubirii: "Un cantec printre ani si un descant".
(Maria Solacolu, 12 L; coord. prof. Luminita Paraipan))
I. 32 (Emil Botta, Marea)
1. ,,frunze"; ,,valuri"
2. Cratima folosita in constructia ,,nu-mi da" are rolul de a marca
elidarea vocalei ,,i" din forma pronominala ,, imi'.
3. Am fost la mare. (substantiv)
Parcul acela este mare. (adjectiv)
4. teme/motive literare: marea, valuri, uitarea,
5. pronume si adjective pronominale la persoana I ("mi", "meu",
"ma"); verbe la persoana I ("nu stiu", "nu vreau", "sa uit")
6. In partea a doua a poeziei se remarca acumularea de negatii pentru
a sublinia necesitatea linistii si a uitarii la care aspira
eului liric. Astfel, prin utilizarea adverbelor negative ("nu", "nici" -
valoare adjectivala) ideea de singuratate si de intoarcere catre
sine este foarte bine evidentiata.
7. Prin intermediul metaforei cu valoare de simbol marea este asociata cu
imaginea padurii, stabilindu-se o analogie intre sunetul produs de
valurile "clocotitoare" si fosnetul frunzelor. Sintagma este
folosita de doua ori pe parcursul textului, o data la mijloc si o
data in finalul poeziei, astfel fiind accentuata asemanarea si
realizandu-se o simetrie a textului.
8. Incipitul poeziei reprezinta trezirea din somnolenta a unor
forte interioare care pana acum parca nu s-au manifestat. Pentru
a marca gradatia ascendenta a agitatiei interioare sunt folosite
figuri de stil, precum epitetul in inversiune (,,clocotitoare valuri''),
metafora(,,digul pieptului meu''), dar si diferite tipuri de imagini
artistice vizuale sau auditive ("leganare de frunze", "valuri.loveau",
"talazuri cresteau"). Gradatia este marcata si de verbele
folosite, trecandu-se de la ,,se trezeau'' si ,,abia incepea'', la
,,loveau'' si ,,cresteau". Imperfectul, timp verbal care exprima
o actiune inceputa in trecut fara a se preciza momentul
incheierii acesteia, face trimitere la faptul ca odata ce au
iesit din starea de latenta fortele interioare nu mai pot
fi stavilite, continuand sa-si faca simtita
prezenta permanent.
9. Titlul este reprezentat de un substantiv articulat hotarat - marea -
care denumeste metafora centrala a textului, ,,marea padurii".
Astfel, titlul sugereaza asemanarea evidenta in perceptia
eului liric dintre freamatul padurii si clocotul marii,
metafora amintita fiind explicitata pe parcursul textului liric.
(Corina Angheloiu, 12 E; coord. prof. Luminita Paraipan)
I. 33 ( Mateiu I. Caragiale, Gradinile Amagirii)
1. ursuza = posomorata; taina= secret;
2. In primul vers, cratima leaga parti de vorbire diferite
si este utilizata de asemenea din necesitati prozodice (pentru
mentinerea ritmului).
3. Muscata se ofilise deoarece nu o udase nimeni (sens propriu/
denotativ).
Ea se ofilise de dorul celui drag (sens figurat/ conotativ).
4. Teme/ motive prezente in poezie: timpul, luna, umbra.
5. Sentimentul predominant care se desprinde din poezie este tristetea,
acest lucru fiind reliefat de atitudinea eului liric de a privi spre trecut cu
nostalgie, nefiind multumit de prezent. Grupurile nominale indica
faptul ca tristetea este sentimentul dominant
(,, tulburi nori", ,,vazduhul vested", ,,mohorate flori",
,,ursuza luna" etc.).
6. In poezia ,,Gradinile Amagirii", apare ideea trecerii ireversibile
a timpului. Eul liric simte ca nu mai poate aduce clipele trecute inapoi
si incearca un sentiment de nostalgie, cauzat de amintirea clipelor
frumoase care tin de trecut (,,in zadar vei cere viclenei naluciri/
Sa-ti mai invie-o clipa a stinsei fericiri").
7. Epitetul ,,vazduhul vested" are rolul de a descrie vazduhul,
acesta fiind lipsit de viata, mohorat, inducand un sentiment de tristete.
Se creeaza o simetrie intre natura si starea eului liric, natura
impartasindu-i parca suferinta.
8. In ultima strofa a sonetului predomina sentimentul de
tristete. Eul liric regreta ca nu se mai poate intoarce in
trecut, la perioada de tinerete pentru a simti macar o
clipa de fericire.
Apare epitetul in inversiune ,,searbedele zori", figura de stil
menita sa arate corespondenta dintre trairile eului liric
si natura. Totodata, acesta are rolul de a arata viziunea
modificata a eului liric, lucrurile frumoase nemaiavand nicio
importanta pentru el. Inversiunea ,,amara soarta" arata
cruzimea sortii care face ca timpul, respectiv lucrurile frumoase sa
treaca fara sa existe sansa de a le intoarce.
9. Titlul ,,Gradinile Amagirii" contine un termen concret (,,gradinile")
si unul abstract (,,Amagirii"), care este personificat prin scrierea
cu majuscula. Astfel, se arata existenta unui loc aflat in
constiinta eului liric, spatiu legat de clipa prezenta,
clipa in care nu mai exista decat amagirea.
Campul semantic dominant din poezie este acela al tristetii (,,s-a
ofilit", ,,ursuza", ,,tulburi", ,,vested", ,,vei plange", ,,amara",
,,mohorate", ,,searbedele"), aratandu-se starea eului liric - regretul
dupa ,,apusa tinerete". Spatiul imaginat, gradina, trimite
initial cu gandul spre o imagine a frumosului, a armoniei dar prin
adaugarea celui de-al doilea termen (amagire) se
evidentiaza ideea ca totul nu este decat o iluzie, o imagine a
efemerului.
(Anda Marin - 12 L, prof. coord. Luminita Paraipan)
I. 34 (G. Calinescu, Neoromantica)
1. Coama bogata a calului demonstreaza ca este bine ingrijit.
Pe coama acestui deal se cultiva pomi.
2. In structura "Descoperit-am" cratima marcheaza scrierea inversata
a formei verbale la timpul perfect compus.
3. "Funebra turla sumbra printre molifti si pini"
4. poetul, natura,motivul codrului, motivul lacului
5. Verb la persoana I singular - "Descoperit-am"; pronume la persoana I -
"imi", "eu".
6. Repetitia enumeratiei "solemn si elegant" realizeaza
paralelismul intre prima si ultima strofa, relevand
asemanarile dintre "Poetul" de acum un secol si eul liric,
figura de stil creionand atitudinea specifica poetului romantic pe care o
preia si eul liric.
7. Motivul lacului este unul specific romantismului, prezenta sa in poezie
ajutand la conturarea universului poetic romantic care constituie tema
textului. Astfel lacul reprezinta un element ce apartine
spatiului exterior poetului si care il inspira, creatia
romantica accentuand relatia dintre om si natura.
8. Ultima strofa marcheaza trecerea la lirismul subiectiv, eul
identificandu-se cu poetul romantic de acum un secol al carui univers este
descris in strofele anterioare. Reluarea epitetului "tilindrul cel
gigant", a imaginii redingotei si a turlei realizeaza paralelismul cu
prima strofa, exprimand asemanarile eului cu un poet romantic de
altadata, preluand de la acesta atitudinea eleganta,
observandu-se si trecerea de la timpul imperfect folosit pentru descrierea
"Poetului", la timpul prezent, la neoromantism. Se reia motivul apei, din care
"ies sirene si undine", si motivul codrului care constituie o
metafora pentru universul liric romantic, intrucat natura si
mitologia sunt teme predilecte ale romantismului pe care le va aborda si
eul liric in ipostaza de poet, idee ilustrata de metafora "eu ma
pierd in codri solemn si elegant".
9. Poezia are ca tema poetul romantic si universul sau liric,
primele trei strofe realizand portretul unui poet de acum un secol si
proiectand in exteriorul sau marile teme ale creatiei romantice,
pentru ca apoi eul liric din prezent sa creeze tot in maniera
romantica desi curentul apusese, ceea ce explica titlul -
reinventarea romantismului prin folosirea stilului specific curentului, sugerat
de dublul epitet "solemn si elegant", si reluarea motivelor literare
ale acestuia, dar intr-o maniera "neoromantica".
(Sorana Vieru, 12 E; coord. prof. Luminita Paraipan)
I. 35 (Vasile Carlova, Inserare)
1. cu ochii in soare, soare cu dinti
2. Din punct de vedere fonetic, apostroful marcheaza accidentala a
vocalei "e" si pastreaza masura si ritmul, conferind
oralitate stilului.
3. "cevasi", "sgomot", "blajana"
4. teme/motive: natura, luna, singuratatea s.a.
5. marci ale eului liric: pronume si verbe la persoana I: "tiu",
"eu", "ma".
6. Expresivitatea limbajului poetic apare prin intermediul figurilor de stil
(epitete -
"placuta vreme", "trista vale", repetitia - "incet, incet",
personificarea - "luna[]isi cauta de cale adesea multumind"),
care ajuta la formarea imaginilor artistice extrem de sugestive.
7. Atat tema poeziei (natura) cat si numeroasele motive (noaptea,
singuratatea, luna si stelele, visul) justifica incadrarea
textului in lirica de inspiratie romantica. O alta
trasatura romantica a versurile este comuniunea ce se
stabileste intre om si natura; singuratatea naturii se
confunda cu singuratatea eului liric.
8. Atmosfera strofei este de melancolie, tipic unei creatii romantice.
Motivul lunii este predominant, acesta generand o serie de imagini
vizuale("campiile albind"). In ultimele doua versuri, aceasta este personificata.
Senzatia de armonie este data de perfectiunea astrului selenar
care domina totul ("si plina de placere, cu frunte mai
blajana / Isi cauta de cale adesea multumind"). Prin repetitia
"incet, incet.se urca", dar si prin locutiunea verbala
"isi cauta de cale" se creeaza imagini vizuale care arata
miscarea de alunecare a lunii fiind abia perceptibila. In
aceasta strofa, Vasile Carlova realizeaza un tablou nocturn in
care se asterne linistea odata cu aparitia lunii
"vremelnica stapana".
9. Titlul "Inserare" face trimitere la motivul principal al textului, sugerand
in plan secundar si armonia naturii cu sentimentele de solitudine ale elui
liric, care sunt parca mai accentuate odata cu lasarea serii.
Fiind un substantiv nearticulat se creeaza senzatia unei
repetabilitati, a unei stari de continua detasare in
fata tumultului vietii ("P'acea placuta vreme, in asta
trista vale,/ De sgomot mai de laturi eu totd'auna viu.").
(Ruxandra Manea, 12 L; coord. prof. Luminita Paraipan)
I. 36 (George Cosbuc, Pastel)
1. "padure"; "mac"
2. Cratimele din structura "Si-adoarme-apoi" au fost utilizate pentru a
marca rostirea legata a celor trei cuvinte. Rolul prozodic al cratimei
consta in pastrarea masurii si a ritmului versurilor..
3. E vara, deci se intuneca mai tarziu.
I s-a intunecat fata cand m-a vazut venind spre el, credea ca o
sa-l cert.
4. tema - natura; motivul - inserarea
5. liniste
6. Personificarea "Din ochi clipeste-ncet cicoarea/ Si-adoarme-apoi
si ea" exprima starea de liniste redata de contemplarea
naturii, cu puternice reverberatii in sensibilitatea eului liric. Aceasta
personificare are rolul de a crea o atmosfera in care linistea
totala isi pune amprenta si asupra vegetalului.
7. Verbele la prezent, predominante in poezie, au rolul de a transmite ideea
eternizarii naturii surprinse in acest pastel, a elementelor care compun
tabloul fascinant al inserarii: "bate", "adoarme", "tace" etc. Aceste
verbe sugereaza incremenirea naturii cuprinsa de o liniste
profunda.
8. In a treia strofa a pastelului este prezentat un tablou static, care
intregeste starea de liniste ce a cuprins intreaga natura in
momentul inserarii, stare la care fac trimitere si strofele
anterioare. Descrierea surprinde trecerea de la crepuscul la noapte, prin imaginea
vizuala: "amurgul moare./ Da semne noptii din ponoare".
Personificarea "Ea-mbraca haine-ntunecate", precum si epitetul
personificator "tacuta", au rolul de a crea o atmosfera
plina de mister. Se remarca impersonalitatea vocii lirice,
motivata fiind de faptul ca accentul cade pe spectacolul naturii
contemplate, o magnifica panorama surprinsa, parca, in
toate detaliile ei. Astfel singura marca a prezentei eului liric este
deicticul personal "eu", din strofa a doua, care sugereaza relatia directa
dintre om si natura.
9. Titlul "Pastel" este sugestiv, indicand denumirea speciei liricii
peisagistice, utilizata doar in cadrul literaturii romane. Astfel, titlul
are rolul de a anticipa descrierea unui colt de natura, in care
poetul isi exprima discret sentimentele, prin intermediul stihiilor
si al vegetalului : "Prin visini vantul in gradina/
Catand culcus mai bate-abia/ Din aripi, si-n curand
s-alina", "Din ochi clipeste-ncet cicoarea/ Si-adoarme-apoi
si ea". Treptat, orice trimitere spre ideea de miscare dispare.
(Maria Ghita, 12 L; coord. prof. Luminita Paraipan)
I. 37 (Aron Cotrus, Muntii)
1) degeaba; necuprins
2) Liniile de pauza marcheaza o pauza in vorbire, realizata
in ambele cazuri, pentru a delimita o constructie metaforica cu
valoare apozitionala.
3) Ceea ce l-a determinat sa-si paraseasca drumul ales
in viata a fost sentimentul apasator de vina, de care
nu putea sa scape.
Intr-un moment al vietii in care pierduse sprijinul apropriatilor
sai, singurul lucru care il motiva sa-si urmeze studiile era
setea de cunoastere.
4) teme/motive literare: viata privita ca o lupta continua,
muntii, lumina etc.
5) "In coaja lui tirana", "setea-mi"
6) Metafora "piedica-mi de huma", este o figura de stil prin care eul
liric isi exprima viziunea asupra relatiei dintre trup si
suflet; astfel, partea fizica a fiintei omenesti este
vazuta ca un obstacol ("piedica") in calea obtinerii
desavarsirii spirituale, prin atingerea absolutului.
7) Modalitatea in care versificatia poeziei a fost conceputa poate fi
interpretata ca o incercare de a reda cat mai fidel starea interioara
de neliniste sufleteasca a eului liric, care nu poate fi
incadrata la nivel structural de constrangeri prozodice. Lipsa armoniei
ritmului, masurii si a rimei ar putea sugera, astfel, ideea de limitare
a individului, in comparatie cu nazuintele sale.
8) Ideea poetica din ultima strofa este conturata printr-o
paralela realizata intre conditia umana si cea a
muntilor, iar incercarile eului liric de a atinge absolutul sunt
asemanate cu procesul de formare al muntilor. Lupta vocii interioare
a poetului cu propriile restrangeri este redata printr-o serie de figuri
de stil : metafore ("piedica-mi de huma", "setea-mi de lumina"), o
comparatie ("ca dintr-o stramta ocna"), enumeratii
("sa ies, sa scap, sa fug"), inversiuni ("sufletu-mi ce totul
ravneste sa absoarba") si epitete ("omorator", "slut",
"salbatic", "statornic" etc.). Comparatia vietii, vazute ca
o lupta continua, cu fenomenul de ridicare a muntilor, este
evidenta la nivelul textului liric prin repetarea structurii "ca voi" atat
la inceputul strofei, cat si spre sfarsitul acesteia.
9) Titlul poeziei poate contraria asteptarile cititorului.
Initial accentul pica pe modul de formare a muntilor vazut
ca o "revolta" impotriva ordinii naturale. Deci, asa dupa cum
anunta si titlul imaginea muntilor apare in prim-plan. Strofa a
doua insa, aduce o schimbare: incercarea muntilor de a se ridica din
"coaja" pamantului este comparata cu dorinta eului liric de
a-si depasi propriile posibilitati, de a se elibera de
tiparele neschimbatoare impuse fiecarui individ in parte. Astfel,
finalul poeziei sugereaza un sentiment al eului liric de tip eterogen,
manifestat atat prin admiratie, cat si prin invidia fata de
puterea intrinseca a muntilor.
(Vlad Onetiu, 11 A; coord. prof. Luminita Paraipan)
I. 38 (Nichifor Crainic, Desmarginire)
1. a-si lua inima in dinti; a avea o inima de aur; a-si
calca pe inima; a pune la inima.
2. Virgulele din versul "Iar tu, frumoasa lume, sa-mi pari o
piatra seaca" au rolul de a izola apozitia "frumoasa lume"
de restul propozitiei.
3. amara = dureroasa, trista; azur = albastru.
4. Teme/motive: tema dezmarginirii, motivul arhanghelului, motivul stelei.
5. Marci lexico-gramaticale prin care se evidentiaza
prezenta eului liric in textul dat sunt verbele la persoana I singular:
"ma voi sui", "voi deslipi", "voi sfarama", "voi culca" si
pronumele si adjectivele pronominale la persoana I singular: "ma",
"meu", "-mi", "mea".
6. Verbele din poezie sunt utilizate la timpul viitor deoarece ele exprima
dorinta eului liric de a se detasa de latura sa materiala
("ma voi sui", "voi deslipi"), de a intreprinde o ascensiune catre
absolut ("voi sfarama", "voi culca", "s-or lumina") si de a accede la
esenta, de a se contopi cu Divinitatea ("Ma va-nvali",
"m-oi topi").
7. Esential in transmiterea mesajului poeziei este simbolul norului, care
reprezinta un intermediar intre terestru si ceresc, intre
materialitatea de care eul liric doreste sa se detaseze si
absolutul la care el vrea sa acceada. Astfel, norul,
"salupa/Ritmata de arhangheli", este cel care faciliteaza
ascensiunea catre Divinitate a eului liric.
8. Ultima strofa a poeziei infatiseaza finalul
ascensiunii eului liric si accederea lui la absolut. Oximoronul
"crestete de hau" sugereaza imaterialitatea planului ceresc
si imposibilitatea lui de a fi raportat la lumea terestra. Metafora
"O pretutindeneasca vibrare de lumina" simbolizeaza idealul pe
care eul liric doreste sa-l atinga, iar metafora "m-oi topi in
boare de muzica divina" ilustreaza dematerializarea acestuia
si contopirea lui cu Divinitatea, reprezentata cu ajutorul epitetului
"muzica divina". Metafora "Despovarat de zgura parerilor de
rau" sugereaza detasarea de grijile si regretele inerente
trupescului odata cu atingerea spiritualului.
9. Titlul "Desmarginire", care prefigureaza tema poeziei,
sugereaza eliberarea de materialitate a eului liric, desprinderea acestuia
de lumea terestra si de constrangerile temporale si
spatiale si accederea lui la absolut, la Divinitate.
(Maria Solacolu, 12 L; coord. prof. Luminita Paraipan)
I. 39 (Leonid Dimov, Sa fie iarna)
1. jale - tristete; naluci - fantasme
2. "sa-nteleg" - In aceasta structura cratima marcheaza
lipsa unui sunet (vocala i) despartind doua parti de
vorbire diferite si pastrand masura.
3. Fata se privea intr-o oglinda sparta. - sens propriu
Ochii sunt oglinda sufletului. - sens figurat
4. teme/motive: iarna, visul, firea, noaptea etc.
5. "A chipurilor in amurg plapand"
6. Prezenta eului liric in poezie se evidentiaza prin pronumele
personale la persoana I, singular ("ma", "mi) si prin verbul la
persoana I singular ("-nteleg").
7. Titlul poeziei nuanteaza dorinta de a fi captiv unui
aceluiasi timp. Iarna capata conotatiile unui moment
miraculos, in care nimic nu e surprinzator si totul e posibil,
element intermediar intre divin si terestru, taram al minunilor in
contingent. Modul conjunctiv cu valoare imperativa subliniaza
doleanta eului liric de stagnare, conservare a acestui timpului. Valoarea
imperativa, de care aminteam, sugereaza intensitatea sentimentului,
dorinta puternica de a se abandona intr-un timp incremenit. Iarna ar
mai putea sa sugereze lumea launtrica a eului liric. Prizonier
al cotidianului, acesta doreste sa se afunde in inconstient
"pentr-un ev intreg", intr-o lume de "preziceri si colinde".
8. In primele trei strofe se face descrierea unui cadru oniric prin
prezenta unor ansambluri insolite. Un spectacol fabulos e creat prin
gandurile eului liric. Inaintarea in miraculos si configurarea acestui
cadru ar putea traduce o rezistenta a eului liric la constrangerile
si la limitele realului. Succesiunea imaginilor ar putea fi
interpretata ca o dorinta a acestuia de a inlatura
barierele si de a explora miraculosul. Astfel: "Cum roade visul firea cea
aeve/ Cu fiecare noapte mai adanc" sugereaza faptul ca acest plan
secund al existentei este intotdeauna prezent in orice "fire".
Personificarea visului care dirijeaza fiintele miraculoase
accentueaza capacitatea oniricului de a face din imposibil posibil.
Aparitia figurilor mitologice, legendare reliefeaza prin intermediul
enumeratiei "zei, meandri, eve/ Si cavaleri" faptul ca in acest
spatiu orice este realizabil. Oximoronul fantasmelor care "gonesc
usor" realizeaza sub forma unei asocieri paradoxale, o imagine de
miscare absurda, care vine sa demonstreze din nou faptul ca
in acest spatiu concretul se dizolva in abstract. Se observa, de
asemenea, structura simetrica a inceputului celor trei strofe, prin care
se realizeaza cate o comparatie de fiecare data parca
neterminata, in sensul ca nu apare termenul cu care se face comparatia.
("Cum roade visul.", "Cum se lipesc cu totii.", "Cum nasc apoi
naluci.").
9. Expresivitatea poeziei este data de aparitia figurilor de stil
si de elementele de versificatie. Poezia este formata din patru
catrene, in primele trei strofe configurandu-se un cadru abstract, ireal. Acest
lucru este sugerat prin personificarea visului care dirijeaza figuri
legendare. Motivul oglinzii subliniaza limita dintre real si ireal
"Cum se lipsesc cu totii de oglinda/ Sa treaca dincolo cat
mai curand". Oniricul tinde spre invadarea realului, spre contopirea cu acesta
intr-un spatiu metafizic, absolut. Insa acest lucru e impiedicat de
bariera reprezentata simbolic prin oglinda. Astfel jalea creste
in "tagma suferinda", epitet (gerunziu acordat) ce sugereaza dezamagirea
provenita din imposibilitatea fuziunii dintre real si ireal.
Personificarea nalucilor care se plimba calare si
oximoronul "gonind usor" creeaza o imagine paradoxala care
configureaza un spatiu miraculos. Nalucile iau parte la "circul
interzis pentru cei vii", la spectacolul accesibil doar celor care transcend
din realitate in acest cadru oniric. In ultima strofa tensiunea
lirica se amplifica, iar prezenta eului liric se face
simtita prin pronumelor personale la persoana I, singular ("ma",
"mi) si prin verbele la persoana I singular ("-nteleg"). Hiperbola
"pentr-un ev intreg" sugereaza dorinta eului poetic de a ramane
captiv unui timp abstract, ordonarea timpului dupa succesiunea
ireversibila a fenomenelor sa se anuleze, timpul sa isi
piarda esenta, iar el sa patrunda intr-o alta
forma a existentei "pentr-un ev intreg". Expresivitatea lirica
este, astfel, cat se poate de bine conturata.
(Aurelia Bezvolev, 12 L; coord. prof. Luminita Paraipan)
I. 40 (Stefan Augustin Doinas, Iedera indragostita)
1. "arhitrava" , "coloane"
2. In versul "Ah, de-atunci suvoaie-ntregi de clipe" este utilizata
virgula pentru a marca interjectia "ah".
3. a sterge de pe fata pamantului, a intra in pamant de
rusine
4. tema creatiei, motivul timpului
5. Scrierea cu litera mica la inceputul unor versuri se
justifica prin faptul ca poetul a utilizat ingambamentul care
consta in continuarea unei idei poetice in versul urmator,
fara a marca aceasta printr-o pauza. Autorul foloseste
acest procedeu, des utilizat din perioada modernista pana in prezent,
pentru a evidentia mai bine o idee poetica, pe care o dezvolta
de-a lungul mai multor versuri
6. epitet dublu: "Iat-o: frunza palida, sihastra",
personificare: "Iedera-mbatata de cuvant"
7. Alternarea modurilor si a timpurilor verbale face cititorul sa
surprinda cateva secvente ce amintesc de o desfasurare
epica. In prima parte a textului observam aparitia
imperfectului, indicand actiuni durative, in cazul carora nu se poate
preciza momentul incheierii lor: in vreme ce mesterul "inalta",
iedera "incerca" zadarnic sa se prinda de piciorul lui. Dupa ce
mesterul ii adreseaza chemarea prin imperativul "vino", iederea,
ademenita de cuvant, incepe sa urce, iar toate actiunile ei vor
fi numite de acum de verbe la indicativ, timpul prezent ("musca", "se
alinta", "deschide", "misca").
8. Textul este conturat pe baza unei fantezii ce imbraca o poveste
inedita de dragoste intre mester si planta firava,
timida, prezentata metaforic. Initial, aceasta este
retinuta, sfioasa, insa odata ce mesterul o invita
sa-i fie alaturi, prinde curaj iar dragostea lor se va pierde in timp
"suvoaie- ntregi de clipe".
Ultimele 7 versuri incep prin imperativul "iat-o", care dinamizeaza
atmosfera poeziei, sugereaza surpriza eului liric in momentul
aparitiei iederei. Urmeaza o ampla personificare a sa,
construita cu ajutorul figurilor de stil: epitet multiplu ("frunza,
palida, sihastra"), metafora ("glezna pietrelor") si a
imaginilor vizuale ("suind cu soarele pe dungi", "misca brate
gingase, prelungi"). Odata ce a gustat din fructul dragostei, iedera
incepe a-si manifesta sentimentele prin miscari lente,
gingase : "se alinta", "linge".
9. Limbajul poetic in poezia data se caracterizeaza prin
expresivitate oferita de multitudinea figurilor de stil epitete
"frunza, palida, sihastra", metafore "glezna pietrelor",
repetitii "si mereu, mereu isi ia avant", personificari
"iedera-mbatata de cuvant", prin imaginile artistice folosite -
imagini vizuale: "iat-o: frunza palida, sihastra", cat si prin
interjectia din versul: "ah, de atunci suvoaie-ntregi de clipe"
si prin imperativul "iat-o" ce denota implicarea eului liric si
ofera o culoare vie atmosferei sugerate de poezie.
(Iulia Papa, 12 L; coord. prof. Luminita Paraipan)
I. 41 (Stefan Augustin Doinas, Balada intrebarii lui Parsifal)
1. tanjea = zacea; cumplit = teribil.
2. Cratima din versul "Durerea-l bantuia ca o fanfara", are rol de a marca
elidarea vocalei i , realizandu-se totodata si pronuntia
legata a celor doua parti de vorbire diferite
(substantiv/pronume personal, forma neaccentuata).
3. E in floarea varstei.
4. "Padurile - schelete care tipa"; "Si apele, sleind,
stagnau solemne"
5. teme/motive: natura, castelul, apele
6. In primele patru versuri, prin diferite trimiteri se realizeaza
personificarea castelului aflat "intr-o vale legendara." Comparatia
"Durerea-l bantuia ca o fanfara" accentueaza ideea conform
careia castelul resimte la randului lui, fiind personificat, durerea bolii
stapanului.
7. Boala Regelui Pescar pare sa fi afectat toata fire. Natura
intreaga respira a boala. Imaginile vizuale care puncteaza
acest lucru sunt cat se poate de elocvente prin enunturile eliptice care
le cuprind "Padurile - schelete", "stresinile toate-ntr-o
aripa". Nicio inaltare nu mai este posibila, vazduhul
insusi fiind tarat prin noroi, intr-un mod fortat dupa cum
arata si comparatia "ca un sclav". Metafora prin care imaginea
padurilor este apropiata de cea a unor schelete, amplifica
zbuciumul naturii care vibreaza la aceeasi intensitate cu
suferinta Regelui Pescar. Cantecul isi pierde menirea de a exprima
frumosul si ajunge doar sa se transforme intr-un vuiet care
anunta haosul creat de aceasta stare apasatoare.
Epitetul metaforic "vantul galben", sugereaza si el boala grea care a
contaminat tot locul.
8. Balada desemneaza specia genului epic care dezvolta un subiect
istoric, legendar sau mitologic, avand si pasaje de lirism. Fragmentul
citat se incadreaza in definitia speciei. Incipitul marcheaza o
atmosfera de poveste, in vreme ce natura este prezentata ca intr-un
pastel.
9. Caracterul descriptiv al secventei citate este dat pe de o parte de
faptul ca se prezinta un tablou prin detaliile sale specifice
("campie legendara", "apele, sleind, stagnau solemne", "Vazduhul tras
prin tina"), iar pe de alta parte de prezenta grupurilor nominale,
specifice unei descrieri ("vechi castel", "cumplit zugrav", "vantul galben").
(Andrada Stancu, 12 E; coord. prof. Luminita Paraipan)
I. 42 (Geo Dumitrescu, Banala)
1) firesc = natural ; urasc = detest
2) Prezenta punctelor de suspensie in versul "ca as vrea sa
fi intotdeauna a mea." se justifica prin nevoia de a accentua intensitatea
sentimentelor eului liric fata de iubita.
3) Am strans mana de la mana si am cumparat ceva frumos.
Si-a imaginat povestea mea cu ochii mintii.
4) "m-am gandit ca esti frumoasa"; "cu toate ca esti
frumoasa"
5) teme / motive literare : iubirea, sarutul
6) Enumeratia "ca esti frumoasa, ca te iubesc, ca
as vrea sa fii intotdeauna a mea." are rolul de a scoate in
evidenta sentimentele pe care eul liric le are fata de femeia
iubita. Doar gandul la frumusetea iubitei, trezeste in el
dorinta de a o avea toata viata alaturi. Puritatea acestei
nazuinte este subliniata de epitetul dublu "gand cuminte si
firesc". Sentimentele lui ii apar drept o consecinta fireasca a
reprezentarii iubitei.
7) In a doua strofa, poetul concentreaza intreaga lor "poveste" de
indragostiti, in cateva imagini vizuale ce redau intensitatea
dragostei traite. Comparatia "totul e roz si plin ca in
literatura" sugereaza ineditul sentimentelor resimtite de indragostiti,
care nu pare a fi real. Prin cea de-a doua comparatie "totul e .ca intr-un
refren de tangou" poetul face trimitere la pasiunea ce caracterizeaza
povestea lor de iubire in a caror brate se lasa purtati
fara nicio retinere.
Ultimul vers al strofei reprezinta apogeul pasiunii celor doi, implinirea
fizica a dragostei pe care amandoi o simt unul fata de
celalalt printr-un sarut. Cele trei puncte de suspensie "in clipa
asta ti-am simtit buzele pe gura." au rolul de a accentua
emotiile traite de eul liric si implicarea afectiva a
acestuia. In acea clipa tot ceea ce-i inconjoara pare ca
dispare.
8) Titlul poeziei, format doar din adjectivul "banal", pare initial in
opozitie cu ideile poetice ale textului. Astfel se poate observa cum la
inceput dragostea este acaparatoare, intensa fiind prezenta in orice
gand "m-am gandit ca esti frumoasa, ca te iubesc, ca
as vrea sa fi intotdeauna a mea..". Insa, dupa ce punctul
culminant al pasiunii ce ii cuprinsese pe indragostiti se
consuma: "In clipa asta ti-am simtit buzele pe gura",
iubirea incepe treptat sa isi piarda din culoare si din
farmec, iar cei doi iubiti sa nu ramana cu nimic altceva
decat cu o amintire care acum li se pare "Banala".
Daca raportam titlul la contradictia cuprinsa in ultima
strofa ("desi faptul ca te iubesc imi apare evident"/"nu
stiu de ce te urasc in acest moment") apare o noua
explicatie. Sentiment inefabil, iubirea poate conduce de multe ori la
stari contradictorii, un motiv pentru a considera toata aceasta poveste de
iubire ca fiind una banala.
9) Poezia citata este una de dragoste, avand in vedere tema acesteia
(iubirea), dar si faptul ca intregul monolog liric este adresat
iubitei ("as vrea sa fii intotdeauna a mea", " m-am gandit ca
esti frumoasa", "In clipa asta ti-am simtit buzele pe
gura").
(Diana Ionescu, 12 L; coord. prof. Luminita Paraipan)
I. 43 (Mihai Eminescu, Iambul)
1. vers = stih
trezind = desteptand.
2. Punctele de suspensie marcheaza o intrerupere a enuntului, o pauza
afectiva in text; ele pot marca si o stare de melancolie,
reflectii asupra propriilor conceptii.
3. Afirmatia mea l-a lasat cu gura cascata.
E toamna in sufletul meu.
4. "s-auzi in el al undei sopot" / "versul cel mai plin"
5. tema creatorului/conditia poetului, motivul inspiratiei poetice,
melancolia, iubirea.
6. Comparatia "masura/.plina e ca toamna mierea-n faguri" vine
sa evidentieze si sa ridice la rang inalt elementul
prozodic: masura este asemanata cu dulceata si
abundenta mierii in anotimpul precursor iernii. De asemenea, se
subliniaza rolul important al prozodiei clasice in creatia lui
Eminescu.
7. Strofa a doua debuteaza cu o exclamatie melancolica, semnul
exclamarii fiind insa inlocuit cu linia de pauza, sugerand
intreruperea ideii poetice, a starii de melancolie si revenirea la
realitate, marcata grafic prin conjunctia adversativa "dar".
Ideea poetica este redata prin substantivele aflate in relatie
de antonimie: "patima"- "ura", prin epitetul in inversiune: "dulce glas", menit
sa-l caracterizeze pe Amor. Versul al doilea, "trezind in suflet
patima si ura", sugereaza exprimarea sentimentelor in
poezie.
8. Titlul poeziei este alcatuit dintr-un substantiv articulat hotarat
"iambul", sugerand ideea de unicitate a piciorului de vers, compus din doua
silabe, care este "cel mai plin, mai bland si mai pudic". Reluarea lui in
ultimul vers are rolul de a pune in evidenta faptul ca intreaga
poezie este "inchinata" iambului.
9. Poezia se incadreaza in curentul romantism prin temele si motivele
specifice (tema creatorului, melancolia), accentul fiind pus pe sentimente, pe
exprimarea subiectiva a trairilor.
(Ramona Manica, 12 L; coord. prof. Luminita Paraipan)
I. 44 (Mihai Eminescu, Stau in cerdacul tau.)
1. senina = clara; misca = freamata.
2. Cratima din versul "Deasupra-mi crengi de arbori se intind" are rolul de a
pune in evidenta pronuntarea impreuna a doua
parti de vorbire diferite. Se pastreaza totodata
masura si ritmul versurilor.
3. Procedeaza cum vrei, atata timp cat transferul nu va bate la ochi.
Prefera sa ramana in intuneric, decat sa afle ca a
fost tradat de propriul frate.
4. "mana ta cea fina" , "umeri de ninsoare"
5. Teme/motive: iubirea, luna, stelele, ramuri.
6. Metafora "flori de umbra ma cuprind" este extrem de sugestiva
in redarea ideii de analogie intre sentimentele eului liric si natura.
Se creeaza o atmosfera intima, de mister, arborii si
florile nascand umbre in lumina selenara.
7. Strofa a doua debuteaza cu conjunctia adversativa "dar", care
muta atentia cititorului de pe imaginea cadrului natural, redata
in prima strofa, pe imaginea iubitei care este privita. Fereastra,
element recurent in lirica eminesciana reprezinta, pe de o parte,
hotarul dintre cele doua spatii - exterior si interior -
despartindu-i parca pe cei doi indragostiti. Pe de
alta parte, fereastra este cea care permite privirii indragostitului
sa poata admira frumusetea si gingasia celei pe
care o iubeste. Epitetul "mana ta cea fina", precum si metafora
"In val de aur parul despletind" exprima senzualitatea celei care
pierduta in ganduri se uita in lumina. Relatia de apropiere
dintre cei doi este evidentiata de folosirea pronumelor personale de
persoana I si a II-a: "eu", "tu" si de adevaratul ritual al
privirilor celor doi.
8. Titlul sonetului este reluat in primul vers din primul catren, fixand
cadrul: "Stau in cerdacul tau". Atmosfera de intimitate este
creata de acest cerdac, desemnand un spatiu intermediar, un ansamblu
domestic intrepatruns cu un aer familiar. Multitudinea imaginilor
artistice, in mare parte dinamice ("vantul misca arborii-n
gradina", " in val de aur parul despletind", "desfaci visand
pieptarul de la san", "incet te-ardici"), cat si figurile de stil (
epitetul "umeri de ninsoare", personificarea "stele tremura" etc.)
contribuie la alcatuirea unui spatiu intim, feeric, dominat de lumina
selenara "s-alaturi luna bate trist in geam") deoarece toate
miscarile sunt abia resimtite. Observarea iubitei se face prin
intermediul unei ferestre, spatiu al oglindirii si al invaziei
erotice, fapt ce presupune reveria trairii. Feminitatea nuda,
marmoreana, reflectand razele lunii, urmata apoi de stingerea luminii
("Incet te-ardici si sufli-n lumanare") invaluie
indragostitul in efectele semiobscuritatii produse de o noapte
senina. Vraja este atat erotica, invadand spatiul sacru al
intimitatii, cat si exterioara, contaminand natura.
9. Sonetul " Stau in cerdacul tau" apartine liricii intime si
dezvaluie o tema romantica. O modalitate de evadare, de data
aceasta absoluta, specifica romanticilor este reflectata si
aici, prin motivul visului, dar si prin tema naturii. Avem de-a face cu o
natura coplesitoare, asupra careia domina lumina
selenara, un motiv caracteristic curentului romantic. Impletirea acestei
teme cu cea a iubirii semnifica ineditul liricii eminesciene,
evidentiata si in acest sonet. Cultivarea sensibilitatii,
a imaginatiei si a fanteziei, minimalizand luciditatea si
ratiunea este un alt argument in sprijinul apartenentei acestei
poezii la curentul romantic.
(Sabina Scintee , 12 L; prof. coord. Luminita Paraipan)
I. 45 (Mihai Eminescu, Departe sunt de tine..)
1. clipa = moment, vreme; etern = vesnic, nemuritor.
2. Cratima din structura ,,aducerile-aminte" aflata in
versul,,Aducerile-aminte pe suflet cad in picuri" marcheaza grafic
rostirea impreuna/legata a celor doua cuvinte pronuntate
fara pauza, intrand in alcatuirea unei locutiuni
substantivale. Sub raport prozodic influenteaza masura si
ritmul versului.
3. Pentru el focul inimii e mai puternic decat ratiunea.
Ochii sufletului iti arata adevarata fata a omului.
4. ,,Cu ochii mari in lacrimi, cu maini subtiri si reci"; ,,Si
parc-ai vrea a-mi spune cevaapoi suspini"
5. Teme/motive: viata lipsita de noroc, visul/ reveria, moartea,
amintirea
6. Comparatia ,,batran ca iarna" are rolul de a evidentia
motivul imbatranirii iremediabile. Substantivul ,,iarna" evoca ideea
de singuratate, neliniste, tristete, aspectul de pustietate,
lipsit de viata, fiind asociata cu varsta celui care se simte
,,batran" din pricina departarii de iubita.
7. Ultimele patru versuri incep cu exclamatia retorica ,,O! glasul amintirii
ramaie pururi mut", aducand in prim-plan tema iubirii care mai
traieste doar prin puterea amintirii, inteleasa ca amestec
intre fericire si nefericire. Folosirea verbului la conjunctiv prezent,
"ramaie" fara conjunctia ,,sa" indica
dorinta de respingere a ,,glasului amintirii". Antitezele norocul
(,,norocul ce-o clipa l-am avut")-nenorocul (,,viata-mi lipsita de noroc"),
amintirea (,,aducerile-aminte pe suflet cad in picuri")-uitarea(,,sa uit pe
veci") evidentiaza trecutul ce sta sub semnul norocului de-o
clipa si prezentul visarii, pus sub semnul regretului,
melancoliei, dorintei de uitare. Alternanta prezent/trecut scoate in
evidenta efectele transformatoare ale iubirii. Amintirea e
modalitatea de eternizare a iubirii, metafora ,,glasul iubirii", sugereaza
departarea fiintei de realitate. In aceste versuri apare motivul
imbatranirii iremediabile suferite odata cu pierderea iubirii,
epitetele ,,batran si singur", reprezinta un final melancolic
si dramatic. Trairile eului liric sunt contradictorii, limita
expresiva a situarii intre vis/iluzie si realitate, dorinta
si implinirea acesteia creand la nivelul textului o expresivitate
deosebita.
8. Titlul ,,Departe sunt de tine" evidentiaza tema iubirii eterne,
care traieste prin puterea amintirii. Adverbul "departe" are
dubla perspectiva, atat locativa cat si temporala,
avand rolul de a sublinia distantarea in timp si in spatiu a
fiintei iubite. Trairile eului liric sunt contradictorii, bazate pe
relatia atractie-respingere. Intreaga poezie este o confesiune
lirica realizata pe baza relatiilor antitetice:
vis/reverie-realitate, odinioara/altadata-prezentul clipei,
noroc-nenoroc, amintire-uitare. Folosirea verbelor la viitor ,,vei fi murit"
proiecteaza sentimentul iubirii in eternitate, un final melancolic si
dramatic. Prezentul visarii este pus sub semnul regretului, al
melancoliei, dar si al dorintei de uitare, al refuzului asumarii
unei realitati banale. Trecutul este pus sub semnul norocului de-o
clipa.
9. Trasaturi romantice ale poeziei: imaginatia este principiul
fundamental de creatiei; antitezele romantice, generatoare de melancolie:
norocul-nenorocul, amintirea-uitarea; cultivarea emotiei si a
sentimentului; universul ideatic al poeziei dezvolta o gama
variata de trairi si de emotii valorificate prin imagini
artistice: ,,singur langa foc", "vantul loveste in feresti".
(Ana Dutu , 12 L; prof. coord. Luminita Paraipan)
I. 46 (Mihai Eminescu, Din valurile vremii.)
1. umbra = amintirea; zadarnic = inutil;
2. Virgula este semnul grafic care in versul "Sa te ridic pe pieptu-mi,
iubite inger scump" desparte o apozitie dezvoltata de restul
enuntului.
3. Gestul lui m-a impresionat pana la lacrimi.
Ai incalzit un sarpe la san.
4. tema iubirii/ motivul visului
5. Structura de monolog adresat a textului este conferita de sintagme
precum "iubita mea", "iubite inger scump", dar si de utilizarea verbului
la persoana a II-a singular, modul imperativ "rasai".
6. In metafora "iubite inger scump", dubla determinare epitetica "iubite"
si "scump", evidentiaza sentimentele puternice ale
indragostitului. Epitetul in vocativ "iubite" transfigureaza iubirea,
afectivitatea, iar epitetul "scump" sugereaza imaginea perfecta a
femeii in ochii indragostitului.
7. Poezia eminesciana "Din valurile vremii." se incadreaza in estetica
romantismului prin tema si motivele pe care le dezvolta: iubirea
pierduta, ireversibilitatea timpului, stelele, umbra, visul. De asemenea,
predilectia pentru marturisirea directa, sincera a
propriilor sentimente, stilul confesiv poate fi un alt argument in
sustinerea acestei idei.
8. Metafora "Din valurile vremii.", din care se constituie titlul, apare
si la inceputul primului si ultimului vers, conferind textului
simetrie. Titlul invoca trecerea ireversibila a timpului, felul in care
amintirile vin in prezent din "valurile vremii", aduc sentimente puternice, iar
apoi incep sa scada in intensitate. Punctele de suspensie
reprezinta nostalgia, melancolia eului liric, dar si efortul sau
repetat de a-si aminti peste timp imaginea iubitei, care nu mai are contururi
clare odata cu trecerea timpului.
9. Prima strofa evoca nostalgia eului liric fata de timpul trecut,
pentru imposibilitatea de a trai in prezent o iubire ideala. Iubita este
descrisa cu ajutorul epitetelor ("bratele de marmur", "parul
lung, balai", "fata stravezie", "zambetul tau dulce"), a
comparatiilor "stravezie ca fata albei ceri", toate aceste
figuri de stil conturand un portret al femeii cu trasaturi specifice
liricii eminesciene. Portretul este desavarsit prin metafora "Femeie
intre stele si stea intre femei", evidentiind frumusetea,
perfectiunea iubitei. In ultimele versuri apare sentimentul de
tristete profunda, cauzat de neimplinirea iubirii "In ochii fericirii
ma uit pierdut si plang".
(Claudia Tonea , 11 G; prof. coord. Luminita Paraipan)
I. 47 (Mihai Eminescu, Peste varfuri)
1. slab de inima; din inima
2. Cratima este un semn de ortografie, care marcheaza in prima
structura pronuntia legata a doua parti de
vorbire diferite ("inima-mi"), iar in cazul celei de-a doua structuri elidarea
vocalei "i". De asemenea, folosirea cratimei ajuta la pastrarea
masurii si a ritmului.
3. Mi-a promis cate-n luna si in stele.
Ea are o inima mare.
4. teme/motive: iubirea, natura, codrul, luna, melancolia
5. "Peste varfuri trece luna,/ Codru-si bate frunza lin"
6. Inversiunea din primul vers ("Peste varfuri trece luna") sugereaza
apropierea dintre spatiul cosmic si cel terestru, in scopul
formarii unei armonii pentru a crea o imagine de armonie. Epitetul "lin"
reda o adiere usoara si trista a codrului, care este
pusa in legatura cu starea de melancolie resimtita de
eul liric.
7. "Peste varfuri" de Mihai Eminescu este o poezie romantica, intrucat are
la baza trasaturi specifice romantismului. Prima strofa este o
descriere a cadrului natural, in care apare ca element specific recuzitei
romantice "luna". Intensitatea trairilor eului liric, starea de melancolie
sub care se circumscrie poezia sunt redate si prin intrebarile
retorice care alcatuiesc ultima strofa.
8. Titlul "Peste varfuri" se regaseste si in primul vers al
poeziei, si face trimitere spre tema textului. Eul liric este indurerat la
gandul trecerii ireversibile a timpului; timpul nu ia in seama
aceasta suferinta, ci isi continua drumul "mai departe, mai
departe" intr-un ritm firesc, la fel ca trecerea lunii.
9. Prima strofa a poeziei eminesciene descrie natura surprinsa in
momentul noptii. Imaginile vizuale ("Peste varfuri trece luna/
"Codru-si bate frunza lin") alaturi de imaginea auditiva
("Melancolic cornul suna") creeaza un tablou dominat de armonia
data de toate elementele naturii, care parca se completeaza
reciproc. Toate miscarile, sunetele sunt abia perceptibile fapt
sugerat de epitetul "lin", care reda miscarea usoara a
frunzelor din codru, dar si de epitetul personificator "melancolic", care
califica sunetul cornului. Inversiunile ("trece luna", "Melancolic cornul
suna") creeaza o expresivitate deosebita a versurilor din primul
catren. Sentimentul resimtit in fata acestui cadru natural va fi unul
de melancolie, la fel ca sunetul cornului.
(Simona Stancu, 11 G; prof. coord. Luminita Paraipan)
I. 48 (Mihai Eminescu, La steaua)
1. a face cale intoarsa; a o lua pe o cale gresita
2. Virgula este folosita pentru a marca pauza ritmica din interiorul
strofei, marcand si coordonarea prin juxtapunere intre propozitii.
3. a pieri - a se pierde; amor -iubire
4. teme/motive: steaua,dorul, noaptea
5. Metafora "Icoana stelei" accentueaza importanta stelei, aproape
divina. Epitetul "noapte adanca" subliniaza imaginea cosmosului
intunecat, invaluind atmosfera intr-o aura de mister.
6. "Icoana stelei ce-a murit/ Incet pe cer se suie"
7. Poezia se incadreaza in lirica romantica deoarece apar teme/motive
literare specifice romantismului: noaptea, cosmosul, iubirea. De asemenea,
continutul meditativ si exprimarea gnomica reprezinta alte
doua argumente in acest sens.
8. Titlul poeziei "La steaua" prezinta elementul principal al textului.
Steaua reprezinta punctul de reper al cosmosului dar si al intregii
omeniri. Ea lumineaza vietile oamenilor, dar de multe ori lumina
stelei este vizibila dupa ce astrul deja a disparut.
9. In ultimul catren poetul compara iubirea, dorul care persista,
chiar dupa ce sentimentul s-a consumat, cu calatoria luminii
emanata de o stea. Metafora "al nostru dor/ Pieri in noapte-adanca" sugereaza
faptul ca iubirea care se stinge, nu dispare ca senzatie cu totul.
Dragostea, la fel ca si cosmosul, este eterna. Ultimele doua
versuri ale strofei fac referire la faptul ca in urma unei iubiri vor
ramane amintiri vesnice. Poetul foloseste metafora "Lumina
stinsului amor" pentru a sublinia ideea ca intotdeauna omul care a fost
innobilat de acest sentiment isi va aduce aminte de frumusetea unei
iubiri, care candva i-a luminat sufletul.
(Luciana Manolescu, 12 E; prof. coord. Luminita Paraipan)
I. 49 (Mihai Eminescu, Noaptea.)
1. a se face foc si para; a-si lua un foc de pe inima
2. Rolul cratimei in structura "Pe-ai mei ochi inchisi ca somnul si
pe fruntea-mi in mijloc" este acela de a marca pronuntia legata a
celor doua parti de vorbire diferite (prepozitia si
articolul posesiv, respectiv substantivul si adjectivul posesiv), pentru a
conserva masura versurilor.
3. Ideea fratelui tau a facut lumina in gandurile colegilor.
Mihnea a fost mereu fruntea clasei, dar niciodata nu-i erau recunoscute
meritele.
4. teme/ motive : iubirea, noaptea;
5. " Noaptea potolit si vanat arde focul in camin;"
" Lumanarea-i stinsa-n casa somnu-i cald, molatic, lin."
6. Tabloul iubirii este constituit in jurul atmosferei de liniste, de
visare, metafora "mintea imi adoarme" sugerand linistea profunda
si siguranta pe care le ofera acest cadru
indragostitilor. De asemenea, somnul este cel care creeaza o
lume aparte, in care exteriorul nu mai are nicio importanta, comparatia
"ochii mei inchisi ca somnul" demonstrand delimitarea acestui spatiu
de cel real, de cotidian.
7. Viziunea romantica a acestei poezii se realizeaza atat prin temele
si motivele sale (visul,somnul, iubirea si meditatia
nocturna), exploatandu-se zona subconstientului si visului,
considerat a fi mai consistent decat realul, cat si prin prezenta
numeroaselor figuri de stil cu rol de a accentua ideea iubirii absolute
desfasurata intr-un cadru propice ("potolit.arde focul",
"somnu-i cald, molatic,lin").
8. Motivul central al poeziei este evidentiat inca din titlu,
simbolizand spatiul romantic de implinire, de desfasurare a
iubirii absolute, aceasta nascandu-se din starea de contemplatie
si de visare, in cadrul nocturn. Sentimentul dominant este cel de
liniste si chiar o usoara moleseala ("somnu-i
cald, molatic, lin"), iubirea fiind incununata de puritatea iubitei
("alba ca zapada iernii") intr-un momentul propice visarii, al
caderii intr-o stare meditativa: noaptea.
9. Spatiul interior descris in prima strofa a poeziei este unul
intim, fiind surprinse detalii sugestive prin intermediul imaginilor vizuale
("arde focul in camin", "Dintr-un colt pe-o sofa rosa",
"Lumanarea-i stinsa in casa"). Epitetul dublu "potolit si
vanat arde focul", pe langa sugestia cromatica subliniaza
si atmosfera calda, reconfortanta a odaii. Urmarind cu
privirea jocul linistitor al focului din camin, se realizeaza in
mod natural trecerea spre o stare placuta de somnolenta,
calificata de trei epitete ("somnu-i cald, molatic, lin"). In aceasta
atmosfera, pe care nimic nu pare s-o poata leza, ratiunea
lasa locul starii de reverie ("mintea imi adoarme" - metafora).
(Alina Tomescu, 12 E; prof. coord. Luminita Paraipan)
I. 50 Mihai Eminescu, De cate ori, iubito.)
1. ostenite=istovite
pierzandu-se=disparand
2. In versul "Departe doara luna cea galbena - o pata',
linia de pauza se foloseste in interiorul enuntului pentru a
delimita apozitia explicativa "o pata', referitoare la
"luna cea galbena'. Linia de pauza are rol stilistic, deoarece
atrage atentia si asupra atitudinii afective a eului liric, marcand
totodata intonatia deosebita ce exprima admiratia.
3. El a plecat departe de casa.
Momentele petrecute impreuna sunt atat de departe.
4. Metafora "Oceanul cel de gheata" simbolizeaza imposibilitatea
implinirii sentimentului de iubire, ca ideal al eului liric. Substantivul
"oceanul' ilustreaza distanta ce s-a creat intre cei doi
indragostiti, iar gheata, imposibilitatea de a strabate
aceasta distanta. Epitetul personificator "priviri suferitoare'
are ca rol redarea starii de tristete ce survine odata cu pierderea
iubirii.
5. "pe bolta alburie, o stea nu se arata"; "o pasare pluteste cu
aripi ostenite"; "pierzandu-se-n apus"; "ma-ntunec si inghet"
6. Versurile poeziei fac distinctia intre planul circumscris de
natura si cel al interioritatii eului liric. Intre cele
doua exista o evidenta legatura, deoarece starile
resimtite de eul liric odata cu pierderea iubirii, gaseste
ecou in toate elementele naturii.
7. Contemplarea naturii prin descrierea peisajului cu puternice
reverberatii in sensibilitatea eului liric, precum si tema poeziei
(iubirea pierduta) sunt doua argumente care incadreaza textul in
estetica romantica.
8. Titlul "De cate ori, iubito." este reluat in incipitul poeziei pentru a
accentua suferinta provocata de rememorarea clipelor de fericire
pierdute. Vocativul "iubito" nu reda doar raportul relatiei dintre
cei doi, ci sugereaza si sentimentul de melancolie al eului liric,
punctele de suspensie prelungind parca, intr-un timp nedefinit, acest
sentiment. Structura "de cate ori" exprima frecventa amintirii,
neputinta eului liric de a uita fericirea trecuta si
devenita acum "ocean de gheata".
9. Incipitul poeziei reia titlul, "De cate ori iubito.", exprimand
suferinta eului liric la amintirea iubirii trecute, care are efect
dezolant asupra sensibilitatii poetice, simbolizat prin metafora
"oceanul cel de gheata" care-i chinuieste sufletul. Revenirea
iubirii, sugerata prin epitetul metaforic si cromatic "bolta aurie",
este imposibila, intrucat la orizont nu se arata nicio stea - simbol
al deznadejdii. Luna, ca astru tutelar si martor al fostei iubiri,
este palida de tristete, ipostaza exprimata prin epitetul
cromatic "luna cea galbena" si prin apozitia explicativa "o
pata".
(Ana Ionete, 12 L; prof. coord. Luminita Paraipan)
I. 51. (Horia Furtuna, Balada lunii)
1. tainuit = ascuns, secret; fugara = scurta, de moment;
2. Linia de pauza din versul "Din fiecare-ndragostit - poet" are
rolul de a sublinia prin izolare substantivul "poet", de a evidentia
astfel efectul farmecului "bland si linistit" al lunii si
totodata de a pastra, prin cezura, sonoritatea poeziei.
3. a iesi in lume, cat lumea si pamantul, gura lumii etc.
4. motivul lunii, al iubirii, al visului
5. monologul liric adresat, descrierea
6. Sinestezia "Intaiul vis sub raza ta lunara/ Isi falfaie din
suflete pornirea" are rolul de a imbina imaginea vizuala cu cea
auditiva pentru a personifica "intaiul vis". Metafora-oximoron "izvorul de
dureri", explicata prin apozitie (iubirea), constituie un cliseu
poetic eminescian, care trimite la ambiguitatea sentimentului, reunind bucuria
si tristetea.
7. Desi Horia Furtuna este un poet simbolist minor, discursul liric
din Balada lunii este mai curand romantic, deoarece poetul se foloseste de
recuzita romantica atat la nivelul continutului (luna, noaptea,
visul, iubirea) cat si la nivelul expresiei: invocatia retorica
adresata lunii, descrisa eminescian ("farmecul tau bland si
linistit") ca obiect divin, pentru ca are puterea de a transforma
omul in indragostit, iar indragostitul in poet. Indicatia de gen
- balada - pe care o contine titlul poeziei constituie o alta
trasatura specifica a romantismului.
8. Cea de-a treia strofa a poeziei contureaza rolul farmecului lunii,
acela de a metamorfoza fiinta umana intru frumos si armonie, de
a face "Din fiecare om - indragostit / Din fiecare-ndragostit -
poet". Epitetele "bland" si "linistit" si personificarea
"alunecandu-si raza-ncet" atribuite farmecului selenar au rolul de a
melancoliza omul, de a ilustra calea discreta prin care il transforma
pe om in indragostit si pe indragostit in poet.
9. Titlul unui text literar reprezinta o cheie de interpretare a
continutului textual, definind pentru cititor un anumit orizont de
asteptare. Titlul poeziei date este alcatuit din substantivul
"balada", care reprezinta specia literara: cantecul inchinat lunii,
iar doilea substantiv din titlu, "luna", este laitmotivul poeziei. Acesta este
semnificativ, astfel incat poetul descrie admirativ prin intermediul versurilor
insusirile lunii si puterea acesteia de a schimba omul.
(Alexandra Usurelu, 12 I; coord. prof. dr. Anca Roman)
I. 52. (Barbu Fundoianu, Herta)
1. "ploaie", "toamna","vantul", "iedera"
2. Virgula marcheaza in vorbire o pauza scurta. In cazul primului
vers al poeziei Herta, virgula este folosita pentru a separa doi termeni
dintr-o enumeratie ("a ploaie, a toamna").
3. "Iti mai aduci aminte? Iti mai aduci aminte?"
4. motivul toamnei, al aducerii aminte, al trecerii ireversibile a timpului, al
spatiului natal vazut ca geografie mitica.
5. Prima secventa din textul liric dat descrie peisajul Hertei,
tabloul naturii si al targului cuprins de toamna. Descrierea
subiectiva este realizata inca din primul vers prin imaginea
olfactiva "miroase a ploaie, a toamna si a fan", care are rolul
de a purta cititorul in universul satului moldovean. Urmeaza, apoi,
numeroase imagini vizuale "vantul nisip aduce", "fetele asteapta in
ulita murdara, "carute fugarite de ploaie" care
detaliaza peisajul trist si dezolant al targului provincial cuprins
de toamna, de ploaie si de vant. Se remarca abundenta
grupului nominal (substantive si adjective), timpul prezent al verbelor,
prezenta indicilor spatiali si temporali, figurile de stil
variate - toate specifice textului literar descriptiv.
6. Metafora "zambet de iaz, de ses, cuminte" din a doua secventa
a discursului liric are rolul de a surprinde tineretea trecuta a
batranilor "de la casa cea veche" Motivul toamnei din poezia Herta
este o metafora a varstei, iar sintagma "zambet de iaz, de ses,
cuminte" este ca o amintire a tineretii care luceste in ochii
batranilor, impreuna cu sclipirea fugara a unor elemente din
spatiul natal. Amintirea vremurilor trecute, contemplate cu naivitatea
copilariei.
7. Poezia Herta este realizata printr-o imbinare a stilului
traditionalist cu cel modernist. Motivul aducerii aminte si al
trecerii timpului sunt tipic traditionaliste, iar descrierea unui peisaj
tipic romanesc, a satului/targului provincial, apartine ideologiei
traditionaliste care cuprinde conservarea specificului romanesc. Discursul
liric este creat prin folosirea unor termeni colocviali, neasteptati
sau a unor imagini menite sa socheze precum "ulite murdare",
"gaste, cu pantofi galbeni", "carute fugarite", "grilajul
de iedera coclit", "azi/ si stearpa si molaie ca o
convalescenta", "linisteamucegaieste", toate
marci ale modernismului. Tema si motivele textului tin de
curentul traditionalist, dar anumite imagini sunt create in stil
modernist.
8. Ultima secventa este ca o concluzie a discursului liric. Ideea
poetica a ultimelor cinci strofe este trecerea ireversibila a timpului
si amintirea tineretii care a ramas doar sub forma unor poze
intr-un album. Trecutul este "ascuns" in pozele facute in tinerete,
prezentul fiind doar o trista imagine plina de riduri, vazuta in
oglinda. Mijloacele artistice concretizeaza ideea poetica prin
metaforele "Ne-ascund atat de bine albumele cu clampa / de-alama,
tineretea!" si "trecutu-i langa lampa", prin imagini vizuale
"plina e oglinda cu cute in obraz", prin comparatia expresiva
"si stearpa si molaie ca o convalescenta".
Comparatia din ultimele doua versuri aminteste de zilele
copilariei lipsite de griji, linistite, de mult pierdute "e-asa
de lunga vremea".
9. Limbajul poetic se caracterizeaza prin expresivitate datorita
folosirii imaginilor artistice "miroase a ploaie, a toamna si a fan",
"auzi cum ploaia stinge fanarele cu gaz", "plina e oglinda cu cute in
obraz" si a figurilor de stil: comparatia "si stearpa
si molaie ca o convalescenta", epitete "factorul greoi si
surd", "tacerea lunga si gri", "albumele cu clampa
de-alama", metafore "linistea in lucruri de mult
mucegaieste", "un zambet de iaz, de ses, cuminte".
(Sandra Marcovici, 12I; coord. prof. dr. Anca Roman)
I. 53. (Octavian Goga, Sonet)
1. biserica, altarul.
2. In versul "Si ele-adorm de tine alinate", cratima este folosita
pentru pastrarea masurii medii a poeziei de 11 silabe, prin
transformarea hiatului in diftong.
3. Mihai il bate mereu pe fratele sau mai mic.
In partea estica a Europei bate Crivatul.
4. Poezia este un monolog liric adresat, pronumele personal "tu" din primul
vers avand rolul de a exprima subiectivitatea, fiind o marca a tipului
direct de adresare.
5. O figura de stil prezenta in strofa a doua este personificarea
"patimile.adorm" prin care poeziei ii este atribuita insusirea
omeneasca de a avea puterea alinarii durerilor sufletesti, de a
le face uitate.
6. Poezia Sonet de Octavian Goga ilustreaza caracteristicile
traditionalismului literar, prin cultul spiritului religios cu ajutorul
poeziei devenite o "Biserica cu porti neincuiate" si prin
prezentarea datinilor stravechi, precum mersul la biserica, spoveditul,
alinarea si purificarea sufleteasca. Poezia este de esenta
spirituala, ilustrand ideea de religiozitate prin valorificarea riturilor
si a credintelor stravechi.
7. Scrierea cu majuscula a substantivului Poezie evidentiaza
importanta acordata de catre autor poeziei, personificarea ei
si adresarea directa prin folosirea vocativului, caz afectiv, oferind
substantivului o pozitie-cheie, un rol central in structura poeziei.
8. In prima strofa, ideea poetica (Poezia ca altar spiritual unde
fiinta umana se impartasesete cu tainele
universului) este subliniata prin utilizarea pronumelui personal "tu",
marca a tipului de adresare directa si a substantivului Poezie scris
cu majuscula ce are rolul de a prezenta de la inceput importanta
deosebita acordata actului de creatie, transformat intr-un
ritual religios. Poeziei ii sunt atribuite insusiri omenesti cu
ajutorul epitetelor personificatoare "tainica, curata Poezie"; ea
este tainica, putand fi inteleasa doar prin patrunderea in
misterele ei si curata pentru ca nu-i judeca pe
ceilalti, avand portile deschise pentru toata lumea,
fara a face diferente. Metafora centrala a poeziei,
"Biserica cu porti neincuiate", dezvaluie legatura intre
poezie si religie, reliefand procesului de transformare a poeziei in
hrana pentru spirit.
9. Limbajul poetic se caracterizeaza prin reflexivitate,
predispozitie spre meditatie, prin cultul spiritului religios si
valorizarea riturilor stravechi, dar si prin expresivitate,
realizata cu ajutorul figurilor de stil: metafora "Biserica cu
porti neincuiate", personificarea poeziei in sine, careia i se
atribuie insusiri omenesti, ascultand pacatele si oprind
amarul, caracterizata drept "tainica, curata si
senina" si mai ales, prin utilizarea termenilor religiosi
biserica, a spovedi si altar.
(Andra Maria Pricina, 12I; coord. prof.dr. Anca Roman)
I. 54 (Octavian Goga, Iubirea mea)
1. crestetele = adancul
2. In versul "Spre ceriuri bratele-si intinde sa-i vie dragul
mire: Soarele!" cele doua puncte anunta o explicatie, la nivel
sintactic un atribut apozitional, si marcheaza totodata o
pauza mai mica decat pauza indicata de punct.
3. in fel si chip; in nici un chip; nu este chip
4. tema iubirii, tema naturii; motivul nostalgiei, al soarelui, al apei.
5. functia emotiva si functia poetica
6. Comparatia "asa-i iubirea mea, asemeni acestei largi
cetati de unde" sugereaza imensitatea sentimentului dominant -
iubirea. Sintagma contine si o metafora sugestiva,
"cetati de unde", care semnifica maretia pura a
lacului dintre munti.
7. Poezia este structurata ca o ampla comparatie intre
natura si iubire: uniunea simbolica a elementelor firii, apa
si soarele, este asemanatoare cu comuniunea sufleteasca dintre
cei doi indragostiti. Adverbul de mod asa are rolul de a
sublinia ideea ca iubirea, sentiment trait de eul poetic, este
profunda, misterioasa si statornica precum apele lacului de
munte, infiorate permanent de atingerea razelor de soare.
8.In penultima strofa a poeziei, poetul ilustreaza, prin
personificare, reactia undelor lacului in momentul intalnirii cu razele
soarelui. Un animism simbolic strabate tabloul: "razele saruta
fata undei", "spuma alba infiorata'', "prelung si
patimas tresare", "tremur". Termenii folositi apartin
campului semantic al sentimentelor impartasite, al pasiunii puse
pe seama elementelor naturii. Aparitia soarelui reprezinta trezirea
la viata a lacului, iar stralucirea razelor da
viata acestuia pana in adancuri. Cuvantul hora semnifica
bucuria adancului.
9. Titlul unui text literar reprezinta o cheie de interpretare a
continutului textual, definind pentru cititor un anumit orizont de
asteptare. Titlul poeziei Iubirea mea este format dintr-un substantiv
comun si un adjectiv posesiv si se afla in stransa
legatura cu tema iubirii prezenta in poezie. Soarele alinta cu
razele lui lacul asa cum iubirea alinta sufletul omului Pentru eul
liric iubirea este cea care incalzeste sufletul si-i da
viata, asa cum soarele vegheaza asupra lacului si-i
trezeste sentimente arzatoare. In esenta, metafora
curcubeului sugereaza iubirea implinita.
(Madalina Cotofana, 12I, coord. prof.dr. Anca Roman)
I. 55 (Octavian Goga, Batrani)
1. plug, coasa
2.Cratima utilizata in versul "Si-n barba plange tata"
marcheaza elidarea vocalei i si reducerea numarului de silabe
prin evitarea hiatului. Astfel se pastreaza masura si ritmul
poeziei.
3.Verbul la modul conjunctiv, timpul perfect, repetat in ultimele doua
versuri din prima strofa, subliniaza regretul parasirii
satului, vazut ca o matrice existentiala: "Sa fi ramas
fecior la plug, / Sa fi ramas la coasa".
4. Prezenta eului liric se evidentiaza prin pronumele de
persoana I: m, mi , eu si prin verbele la persoana I:
"rataceam", "sa fi ramas", marci specifice ale
subiectivitatii poetice.
5. Textul poetic are o structura clasica : are cinci strofe, catrene.
Masura este de sapte-opt silabe, rima apare doar la versurile 2
si 4, ceea ce creeaza o sonoritate ampla, prin rostirea
versurilor doua cate doua.
6. Metafora "un stalp la batranete" din ultimul vers al strofei a
doua evidentiaza dorinta de a fi ramas in satul natal, pentru a
fi un sprijin pentru parintii sai ajunsi la
batranete.
7. Poezia Batrani de Octavian Goga se incadreaza in lirica
traditionalista prin intoarcerea nostalgica spre lumea satului,
vazut ca o matrice existentiala. Regretul instrainarii
(motivul dezradacinarii, specific poporanismului) predomina
in intregul text poetic, eul liric raportandu-se la trecut, la parinti
si la sat ca la un univers al credintei, al linistii
sufletesti si al traditiei. De asemenea, expresivitatea textului
tine de recuzita traditionalista: tendinta de epicizare a
liricului, figuri de stil lipsite de ambiguitate, prozodie clasica.
8. Ultima strofa incepe cu un adverb de mod "Asa.", urmat de puncte
de suspensie, reprezentand o marca a implicarii afective. Melancolia
trecerii timpului este subliniata prin epitetul "bieti ",
alaturat substantivului "batrani ", dar si prin verbul "va
treceti", cu nuante stilistice. Specific lumii satului, parintii
isi pun nadejdea in credinta, singura ce le-ar putea alina
absenta fiului iubit : "Si plange mama pe ceaslov, / Si-n
barba plange tata "
Sentimentul de tristete se desprinde din intregul text poetic, fiind dat
de regretul instrainarii.
9. Titlul unui text literar reprezinta o cheie de interpretare a
continutului textual, definind pentru cititor un anumit orizont de
asteptare. Astfel, titlul Batrani evidentiaza mesajul
textului poetic. Trecerea ireversibila a timpului este resimtita de
parinti, care sunt singuri si isi asteapta fiul.
Substantivul din titlu este nearticulat, subliniind generalitatea, faptul
ca regretul instrainarii de cei dragi poate apartine oricui
a trait aceasta exeperienta.
(Diana Ivascu, 12 I, coord. prof. dr. Anca Roman)
I. 56 (Radu Gyr, Victorii negre)
1. tumult = zbucium; am strans = am cuprins, am adunat
2. Cratima marcheaza elidarea vocalei a pentru mentinerea
masurii si a ritmului din versul respectiv, prin evitarea hiatului.
3. "in orice zi", "cu atat"
4. Tema trecerii timpului, motivul mortii, motivul sensului
existentei, motivul invingerii fiintei de catre timp (al
conditiei umane finite)
5. Utilizarea pers. I plural sugereaza ca tema poeziei este una universal
valabila: "ne credem stanci, ne vrem granit". Toate afirmatiile din
text sunt observatii ale naturii umane in raport cu viata si cu
moartea, pentru o mai buna identificare a cititorului cu autorul.
6. "Ne credem stanci" : Metafora stancii reprezinta aparenta putere
si imortalitate, calitati dorite de om si pe care uneori
considera ca le are, ascunzand in interior "viermi profunzi": frica,
slabiciune, fragilitate.
7. Pe parcursul intregii poezii observam tehnica ingambamentului, ideea
poetica nefiind enuntata intr-un singur vers; versurile care
incep cu litera mica sugereaza continuitatea ideii.
8. Ultima strofa, concluzia discursului liric, este deschisa de o
disjunctie pentru a accentua, in acelasi timp, ideile din strofele
precedente, puse in relatie cu aceasta ultima idee. Este
prezenta o nota de optimism, caracteristica oamenilor care au
trait momentul si l-au pretuit, caci acestia vor putea
zambi la urma ("in loc sa izbucnim in plans"). Ca mijloace artistice,
poetul utilizeaza inversiunea ("in inimi dac-am strans"), pentru a
pastra rima si ritmul, si epitetul metaforic "zile vii"
(amintind parca de indemnul "Carpe Diem"). Antiteza zambim - izbucnim in
plans este sustinuta, la nivel sintactic, de perechea propozitie
principala - circumstantiala opozitionala, care pun in
evidenta diferenta de atitudine a omului, multumit cu
meschina "izbanda" asupra zilei ce a trecut, in loc sa fie
nelinistit de faptul ca in ziua aceea a mai murit putin.
9. Titlul unui text literar reprezinta o cheie de interpretare a
continutului textual, definind pentru cititor un anumit orizont de
asteptare. Titlul poeziei, Victorii negre, se refera la victoriile
mici, ce ne dau impresia puterii, dar care se afla, de fapt, sub negura
incertitudinii si a infrangerii de catre forte mai mari decat
noi. Acest aspect este reliefat si de metafora miezului "viermuit",
caci aparenta este intotdeauna alta decat esenta si
victoriile trecatoare sunt, pana la urma, inghitite de moarte,
oamenii fiind intotdeauna invinsi, prin conditia lor efemera.
(Madalina Constantiniu, 12I, coord. prof. dr. Anca Roman)
I. 57 (Ion Heliade Radulescu, Zburatorul)
1. "nesatiu" - forma literara: nesat; "prinz" - forma
literara: prind; "morele" - forma literara: morile.
2. Rolul virgulei este acela de a izola substantivul in vocativ, marca a
adresarii directe.
3. N-am nicio veste de la rude. N-am cumparat doua veste, ci una.
4. motivul literar al zburatorului, motivul comuniunii omului cu natura,
motivul noptii, al somnului etc.
5. Masura versurilor este de 13-14 silabe, iar rima este
incrucisata.
6. Repetitia epitetului "inalta", un superlativ afectiv, contribuie
la accentuarea impresiei de solemnitate si vraja, noaptea e "nalta"
si vesmantul ei negru, "semanat cu stele", cuprinde ca o mantie
imensa lumea in "bratele somniei". Este momentul aprinderii stelelor
pe cer, al conturarii unui cadru nocturn de o arhaitate primordiala,
propice pentru aparitia Zburatorului. Se remarca la Heliade tendinta
spre inalt, larg, fiindca "obiectul liric nu poate trai la acest poet
decat sub regimul sublimului."(Eugen Simion)
7. Lirismul subiectiv se realizeaza prin atitudinea poetica
transmisa in mod direct si, la nivelul expresiei, prin marcile
subiectivitatii (marci lexico-gramaticale prin care se
evidenteaza eul liric): pronumele personal la persoana I singular
"-mi", verbele la timpul prezent, persoana I singular "tremur"; topica
afectiva / cezura.
Prin lirismul obiectiv se produce o sublimare, o estompare a prezentei
eului liric in spatiul poetic. Locutorul devine mai abstract, incat, in
multe poezii "obiectualitatea devine voce" (Wolfgang Kayser), parand ca se
exprima pe sine, incat nu mai este perceptibil nici un receptor al ei,
deci nici un locutor. Eul liric ramane un observator discret al
desfasurarii tabloului de natura prin fata cititorului.
In descrierea innoptarii se remarca prezenta unui lirism
obiectiv. Pastelul - sinteza remarcabila intre lamartinism si
eresurile populare - este dominat de liniste, motivul tacerii depline
revine ca un laitmotiv. Lirismul eliadesc este totusi mai putin obiectiv
fata de cel cosbucian.
Prezenta celor doua tipuri de lirism se justifica prin stuctura
baladei (introducerea mitului folcloric in poezia culta, idilicul rural ).
8. In poezia Zburatorul a lui Ion Heliade-Radulescu, intalnirea unei
fiinte stranii are efecte ravasitoare pentru echilibrul
tinerei fete: simturile ii sunt amplificate la maximum, senzatiile
sunt de o intensitate vecina cu durerea. Prezenta Zburatorului se
face simtita de la distanta, el fiind pretutindeni si
nicaieri. In contact cu o astfel de puternica sursa de energie,
corpul tremura, napadit de o exaltare extraordinara: "Ah,
inima-mi zvacneste! si zboara de la mine! / [] Si
cald, si rece, uite ca-mi furnica prin vine, / In brate n-am
nimica si parca am ceva", de o vibratie profunda, cuprinzand
intregul trup, facandu-l sa traiasca sentimentul erotic cu
o frenezie rara. Manata de forte care depasesc cu mult
inchipuirea, incapabila de a se stapani, tanara fata trece
succesiv de la o stare la alta, fara oprire, de la bucurie la tristete
si plans. Transcrierea starilor fizice si sufletesti este
sugerata prin intermediul constructiilor exclamative si al
punctelor de suspensie cu valoare stilistica, ce au rolul de a accentua
incapacitatea fetei de a-si explica efectele unei "boli" misterioase.
Antiteza reliefeaza starile contradictorii pe care copila le
traieste "imi cerenu-s ce-mi cere", "n-am nimica si
parca am ceva".
9. Versurile citate se caracterizeaza prin expresivitate si sugestie.
In poezia Zburatorul, impactul fiintei demonice cu tanara fata
produce pulsiuni erotice extraordinare. Relatarea starilor fizice si
sufletesti pe care fata le percepe cu ingrijorare este construita
gradat, prin interogatii, exclamatii si vocative: "Vezi, mama,
ce ma doare!", "Ca uite, ma vezi, mama?". Dragostea se
manifesta ca o boala, prin simptome cu totul noi pentru tanara in
sufletul careia sentimentul s-a ivit pe neasteptate, ilustrate prin
verbe si locutiuni verbale cu puternica forta de
sugestie: "pieptul mi se bate", "un foc s-aprinde-n mine", "racori ma
iau la spate", "imi ard buzele", "obrajii-mi se palesc", "inima-mi
zvacneste!", "-mi furnica prin vine", "tremur de nesatiu",
"ochii-mi vapaiaza". Fata este derutata, bulversata de
senzatiile contradictorii, aflate in antiteza.
Noaptea, in decorul unei lumi cufundate intr-o liniste patriarhala,
intr-un paradis terestru, se deschid caile magice pentru intalnirea fetei
cu Zburatorul, inger si demon in acelasi timp, incantator prin
frumusetea lui neobisnuita. Oniricul ce domneste asupra
intregului peisaj cheama Zburatorul si aparitia acestuia se face
cu participarea intregii naturi: "Tacere este totul si nemiscare
plina; / Incantec sau descantec pe lume s-a lasat; / Nici frunza nu se
misca, nici vantul nu suspina, / Si apele dorm duse si
morele au stat". Versurile redau o secventa de timp incremenita
ca in fata unui mare miracol, un tablou imobil, un univers ce se poate
intalni in tablourile pictorilor modernisti: intruziunea straniului in
real, participarea lui la un eveniment se face cu discontinuitate, punand in
evidenta marile forte care unesc planurile cosmic si
teluric. Lumea asteapta infrigurata sosirea fapturii
ceresti, undeva la granita dintre real si ireal.
(Carmen Dumitrescu, 12I, coord. prof.dr. Anca Roman)
I. 58 (St. O. Iosif, Cantaretul)
1. pururea = mereu, totdeauna; trudit= obosit, ostenit
2. Punctele de suspensie din a doua strofa confera o nota de
mister asociata imaginii poetului si marcheaza intreruperea
sirului vorbirii.
3. a face umbra pamantului, a se speria (chiar si) de umbra sa
4. Verbele la conjunctiv exprima o actiune dorita,
posibila, ele vizeaza o imagine ideala a poetului.
5. "pe fata lui de chin brazdata"
6. Metafora "faurar de rime" se refera la conditia artistului.
Este sugerata ideea poeziei ca mestesug, ca arta. Poetul
este un mestesugar, iar poezia pare a se naste, ca la Arghezi,
prin intermediul efortului creator. Poetul este cel care "faureste",
care modeleaza poezia, ea pare sa fie o imbinare miraculoasa
intre, asa cum ar spune Arghezi, "slova de foc si slova faurita".
7. Poezia este o arta poetica deoarece in ea poetul isi
exprima ideile despre conditia poetului ("sa treaca
nebagat in seama / ca si o umbra prin multime / ce
nici sa stie cum il cheama"), viziunea despre arta, despre
procesul de creatie si despre rolul artistului "fauritor de
rime". La inceput, poetul pare a fi intruchiparea "poetului damnat" ca in
poezia simbolista, sau a celui romantic ca in poezia eminesciana, dar
de fapt el este reprezentarea poetului solitar, ce nu vrea sa fie
recunoscut de nimeni "el n-ar dori sa-l recunoasca / pe lume nimeni
niciodata", "sa treaca nebagat in seama", un poet ce
pare sa aspire catre anonimat. Nu omul in sine, fiinta
biologica, reala, este important, pare a spune vocea poetica, ci
rodul creatiei sale trebuie sa fie cunoscut si
impartasit de ceilalti.
8. Ultimele doua strofe contureaza conditia artistului, dar
si lumea in care acesta vietuieste. Epitetul "trudit"
sugereaza efortul depus pentru conceperea poeziei. De asemenea, epitetul
personificator "sihastra", asociat casei, poate fi interpretat ca o
metafora ce sugereaza solitudinea, interiorizarea poetului si a
universului sau. Strofa a doua vine sa intregeasca dorinta
poetului de a se pierde in anonimat. Ultimul catren se constituie intr-o
aspiratie a poetului care isi doreste sa se detaseze
de aceasta data. El vrea sa-si instraineze
suferinta, impartind-o celor multi "sa-i para-o
inima streina / ca sufera si plange-n ele.".
Aceasta idee de detasare este sugerata prin intermediul
epitetului "streina". Opera poetica devine un bun spiritual al
tuturor, o alinare pentru fiecare suflet. Interesanta este ideea
receptarii propriei creatii din perspectiva Celuilalt:
suferinta, odata sublimata in Text, se poate intoarce ca balsam
sufletesc pentru insusi creatorul acestuia.
9. Orice titlu genereaza un orizont de asteptare si induce un anumit
nivel de lectura a textului poetic. Titlul poeziei se constituie dintr-un
substantiv cu valoare metaforica "Cantaretul", desemnand atat
poetul cat si conditia sa. Asocierea poeziei cu cantecul si a
poetului cu un cantaret, ca in Antichitate, sugereaza caracterul
orfic, muzical, melodios, armonios al poeziei. Discursul liric confirma
asteptarile generate de titlu: poezia este o confesiune lirica
despre statutul poetului.
(Iulia Nicolau, 12I, coord. prof. dr. Anca Roman)
I. 59 (Emil Isac, Vanturile noptii)
1. sa scape = sa salveze, sa elibereze; spaima =
groaza, frica, teama
2. In structura "O, incete plansul!" virgula izoleaza interjectia
afectiva o de restul propozitiei; semnul exclamarii este folosit
la sfarsitul unui enunt exclamativ, marcheaza intonatia
imperativa a versului, punandu-se in evidenta o stare
afectiva (tristetea, disperarea).
3. Mi-a raspuns cu promptitudine la intrebare. (a reactiona, a
replica) Nu m-am asteptat sa nu-mi raspunda la scrisoare.
(a scrie)
A raspuns exigentelor noastre. (a corespunde)
4. In poezie este prezenta tema naturii, evidentiata de motivul
noptii, precum si tema raului existential, evocata de
motivul mortii si cel al singuratatii.
5. Verbul la pers. I ma cufund, pronumele personale la persoana I sg:
ma, mi, "(sufletu)-mi", prezenta interjectiei afective o,
interogatiile retorice reprezinta marci lexico-gramaticale ale
subiectivitatii.
6. "A-nceput blestemul groapa sa mi-o sape" : personificarea din ultimul
vers al celei de-a patra strofe (tertine) pune in evidenta
spaima si disperarea eului liric, ce-si simte sfarsitul din ce in ce
mai aproape.
7. La nivel tematic, poezia Vanturile noptii. este o creatie
moderna intrucat predomina exceptia si straniul, evidente
inca de la inceput: natura isi dezlantuie fortele si
blesteama intreaga omenire la moarte: "nu e om pe lume". De asemenea,
sentimentul dominant transmis de poezie este spaima, nelinistea; vocea
poetica este marcata de anormalitate, angoasa si
instrainare, trairi specifice poeziei moderne.
8. Primele doua strofe marcheaza inceputul unei stari de
neliniste, care se mentine pe tot parcursul poeziei. Cele doua
exclamatii din finalul primei strofe, "O, incete plansul! Sufletele
doarma!" ilustreaza o uimire fortata, impusa, ce
reliefeaza atmosfera incordata, incercarea eului liric de a se salva
de un rau existential profund, nenumit. Cea de-a doua strofa
exprima inceputul disperarii si al spaimei. Metafora "tot mai
noapte-i noaptea" evidentiaza frica si cufundarea in intuneric, in
tenebrele propriei fiinte, poate, vocea poetica
dezvaluindu-si dorinta de salvare prin intrebarea "Unde-i mana
alba care sa ma scape?". Antiteza alb - negru, lumina -
intuneric devine astfel expresiva.
9. Titlul este alcatuit dintr-un grup nominal, Vanturile noptii.,
si ofera o cheie in dezlegarea intelesului poeziei. Astfel,
acesta se afla in stransa legatura cu continutul, intrucat
"vanturile" par a fi curentul ce aduce blestemul, moartea si spaima,
transformand totul intr-o noapte totala, nesfarsita. De
asemenea, punctele de suspensie mentin tesiunea si creeaza o
atmosfera stranie, in care intunericul se asterne pe neasteptate
si pune stapanire pe tot ce gaseste in cale.
(Andreea Scarlat, 12I, coord. prof. dr. Anca Roman)
I. 60 ( Alexandru Macedonski, Rondelul rozelor ce mor)
1. fior = infiorare, freamat, tremur; valmasaguri = valuri,
involburari
2. Cratima leaga forma neaccentuata a pronumelui reflexiv de
adjectivul duioase, contribuind, prin evitarea hiatului, la pastrarea
masurii si a rimului din vers.
3. S-a lovit la frunte.
In fruntea calaretilor se afla hatmanul insusi.
Privesc fruntile de piatra ale muntilor.
4. Tema efemeritatii fiintei, tema trecerii timpului, tema
naturii; motivul rozelor, al tristetii, al mortii.
5. "valmasaguri de suspine"
6. Tristetea fata de trecerea timpului, nostalgia fata
de vara, metafora a plenitudinii fiintei.
7. Respectand trasaturile specifice rondelului, "E vremea rozelor ce
mor' se constituie intr-un refren, ce contribuie la muzicalitatea
versurilor, principiu estetic fundamental al simbolistilor. Cadenta
ritmica impecabila asigura o fluiditate
desavarsita. Regasindu-se in toate cele trei strofe ale
poeziei, versul amplasat atat la inceputul, cat si la sfarsitul
poeziei se transforma in laitmotivul acesteia si sustine tema
poeziei.
8. Ultima strofa ilustreaza deprimarea eului liric in fata
conditiei efemere sugerata de "amurgu-ntristator' si
de suspinele ce se manifesta in "valmasaguri'.
Moartea, ca dezintegrare cosmica, este sugerata de metafora "marea
noaptea care vine', prevestita de rozele care isi pleaca
podoaba corolei. Personificarea florilor, ce "Duioase-si pleaca
fruntea lor', amplifica tragismul starilor sufletesti ale
fiintei umane coplesite de tristete din cauza trecerii lor
efemere prin lumea materiala: "E vremea rozelor ce mor'. Metaforele
"amurgu-ntristator" si "marea noaptea care vine" sunt simboluri ale
mortii iminente, care va pogori peste intreaga fire si in fata
acestui sfarsit inevitabil fiintele vremelnice - rozele, oamenii - nu
pot decat sa-si plece fruntea.
9. Poezia lirica este o forma de poezie prin care autorul
incearca sa transmita propriile sentimente si starea de
spirit, modurile de expunere fiind monologul liric si descrierea.
Cuvintele au sens conotativ, functie emotiva si estetica,
rezultand un limbaj poetic expresiv, bogat in figuri de stil bazate pe
sugestie. Se remarca, de asemenea, formulele artistice de factura
ideatica, in intreaga poezie existand numai doua substantive concrete
din lumea materiala: "roze' si "gradini', restul fiind
din zona abstractului si definind stari interioare, din structura
emotionala: "fior', "suspine'. Prezenta eului liric
constituie de asemenea o trasatura a poeziei lirice,
expunandu-si trairile prin prisma ideii centrale a poeziei, si
anume a sentimentului efemeritatii.
(Aniko Remeny, 12H, coord. prof. dr. Anca Roman)
I. 61 (Alexandru Macedonski, Pe balta clara)
1. a da apa la moara, apa de ploaie, a-i lasa gura
apa, pe apa Sambetei
2. Punctele de suspensie marcheaza intreruperea discursului poetic,
pauza stilistica sugerand starea contemplativa a fiintei.
3. Verbele la indicativ imperfect sunt specifice atat descrierii, conturand un
peisaj lacustru, in lumina proaspata a diminetii ("barca
plutea", "zambeau rasfrangeri argintoase"), cat si evocarii
unei varste trecute, a inocentei ( "visul ce soptea"). Imperfectul
creeaza iluzia duratei, punand in evidenta starea ambigua,
de beatitudine melancolica a eului poetic.
4. Tema naturii, tema visului, motivul trecerii timpului.
5. "Albeti neprihanite curgeau din cer; - voioase / Zambeau in fundul
apei rasfrangeri argintoase"
6. Epitetul din sintagma "alba dimineata" intensifica, prin
inversiune, sugestia de puritate a intregului cadru, care se reflecta
si asupra sufletului. Culoarea alba poate sugera si luminozitatea,
intensitatea luminii sau seninatatea. Acest epitet constituie totodata
si o imagine cromatica. In acelasi timp, constructia poate
fi o metafora a varstei tinere si inocente de odinioara.
.
7. Ultimul vers al poeziei este folosit ca o concluzie a discursului liric.
Dublarea sa, impreuna cu adaugarea exclamatiei "Oh!"
accentueaza starea de melancolie, de nostalgie fata de pierderea
sufletului inocent de altadata: "curatul argint de-odinioara".
8. In textul dat apar elemente specifice liricii simboliste, precum folosirea
simbolurilor (lumina albei dimineti, crinii suavi, norii albi), tehnica
repetitiilor si cromatica sugestiva, muzicalitatea textului
poetic.
9. Titlul oricarei opere literare induce cititorului ei un orizont de
asteptare pe care aceasta il poate confirma sau infirma. Titlul
pregateste cititorul pentru ceea ce constituie esenta operei
si ofera o cheie de intepretare textului. In cazul de fata,
titlul poeziei Pe balta clara, reluat in incipit, ne duce cu gandul la un
peisaj din natura, la un pastel, dar estetica simbolista
inseamna antimimesis, refuzul de a numi obiectele realitatii.
Tusele de lumina si culoare care sugereaza un peisaj
acvatic in stralucirea diminetii sunt, de fapt, corespondente
ale sentimentului nostalgic ce evoca nevinovatia unei varste
(copilarie sau tinerete): analogia se face prin simbolul argintului
si al oglindirii. Prin urmare, textul contrazice asteptarile
cititorului, cel putin pe cele ale unui cititor neavizat.
(Bogdan Badescu, 12H, coord. prof. dr. Anca Roman)
I. 62 (Alexandru Macedonski, Stuful de liliac)
1. "gemea" ; " vaitandu-se"
2. In al doilea vers, cratima care leaga prepozitia de articolul
posesiv este utilizata pentru pastrarea masurii, a ritmului si a
rimei (prin inversiune)
3. Adverbul ce este menit sa accentueze trecerea timpului, precum si
caracterul sau ireversibil: clipele frumoase pe care indragostitii le-au
petrecut in cadrul protector al naturii fiind acum doar o amintire.
4. Tema naturii ca spatiu protector (martor al iubirii), motivul iubirii,
motivul trecerii timpului.
5. Prezenta eului liric este evidentiata prin pronume si
verbe la persoana I, dar si prin exclamatii si interjectii
afective: "peste noi" ; "nu mai suntem doi", "O! Doamne"
6. Epitetul din sintagma "ramuri plapande" sugereaza fragilitatea naturii,
condamnata la efemeritate si mediocritate de catre "soarta ce-acolo le-a
sadit". Situatia are insa sa se schimbe, in momentul aparitiei
iubitei. Devenind martor al iubirii dintre cei doi, stuful de liliac infloreste
magic, creand un spatiu protector pentru indragostiti.
7. In strofa a treia este prezentat momentul in care "destinul" stufului de
lilac incepe sa se schimbe. Moartea iminenta, timpurie, starneste
"groaza" ramurilor plapande, constiente de propriul sfarsit. Dintr-un
element ce apartinea strict regnului vegetal, plangandu-si soarta
potrivnica, odata cu aparitia iubitei, liliacul se transforma,
inflorind. Astfel, "stuful de liliac" descopera un alt regn si un alt rol
al existentei sale, acela de a proteja iubirea celor doi
indragostiti.
8. Titlul prezinta cititorului ideea centrala a poeziei: stuful de liliac,
initial condamnat la moarte inca inainte de a inflori, isi atinge
totusi scopul fiintei sale prin intermediul iubirii, insa in final,
se usuca odata cu aceasta.
9. Conceptul de poezie lirica include atat lirismul subiectiv, cat si pe
cel obiectiv, ambele prezente in discursul poetic.
Lirismul subiectiv se realizeaza prin atitudinea poetica
transmisa in mod direct si, la nivelul expresiei, prin marcile
subiectivitatii (marci lexico-gramaticale prin care se
evidenteaza eul liric): pronumele personal la persoana I plural noi,
verbul "nu mai suntem" la timpul prezent, expresia interjectionala
"O! Doamne", topica afectiva.
Prin lirismul obiectiv se produce o sublimare, o estompare a prezentei
eului liric in spatiul poetic. Eul liric ramane un observator discret
al desfasurarii tabloului de natura (pastelul din primele
trei strofe) in fata cititorului si doar imaginarul poetic
sugereaza personalizarea discursului liric.
(Lavinia Dragomirescu, 12 H, coord. prof. dr. Anca Roman)
I. 63 (Adrian Maniu, Furtuna de toamna)
1. "groparii", "inmormanta", "les", "cimitirul"
2. Virgula din primul vers desparte grupul nominal (substantiv + determinant)
de grupul verbal (verb + determinant antepus) si totodata
marcheaza cezura acestuia, plasata inegal.
3. Verbele la imperfect folosite in text evoca un moment trecut,
impresionant pentru privitor, furtuna declansata intr-o zi rece de
toamna. Imperfectul sugereaza, de asemenea, sustinerea
confesiunii lirice, rememorarea.
4. Tema naturii, motivul toamnei, motivul furtunii, motivul mortii.
5. Imagine vizuala - "copaci roscati [] s-au despuiat";
"Treceau cocorii";
Imagine auditiva - "tanguind pustietate"; "tipa, pierdut, stolul cocorilor."
6. Metafora "fulgere verzi spargeau in tandari iadul
norilor" creeaza o imagine vizuala expresiva, prin sugestia
tumultului malefic al cerului plin de nori negri, impunatori, prin
fulgurantul efect verzui care sfasie intunecimea si, mai ales, prin
viziunea frapanta a cristalizarii norilor, sparti in
tandari de fulgerele terifiante.
7. Traditionalismul promoveaza valorile traditionale, specificul
national. In textul dat, vocea lirica descrie natura, dar si
spatiul rural ("pe drumuri namolite gemeau care aplecate",
"araturi", "vie"); poezia pare a idiliza trecutul ("Miros de huma
si de cremeni desfunda vechimi"), prin evocarea vremurilor de
odinioara, dar viziunea poetului, desi unul dintre intemeietorii
Gandirii, este sobra, iar limbajul este modernist. Este de remarcat mai
curand ca trasatura traditionalista o sugestie a unui
fantastic de tip folcloric, o viziune macabra ("rece se inmormanta un
les de soare", "cimitirul cerului", "nuci mocirlosi au galgait, arzand
pucioasa"). Versificatia este clasica.
8. In a doua strofa este conturat procesul de strangere a parilor din vie
de catre argatii care "grabira ca groparii" din cauza "sitelor
de ploaie" care cerneau picaturi "stramb din zare". Imaginea vizuala
a cerului acoperit de nori, de parca ar avea loc "inmormantarea" ultimei
aparitii a soarelui si compararea grabei argatilor cu aceea a
groparilor aduc o nota funebra discursului poetic. Parii din vii sunt
adunati pentru ca toamna este anotimpul mortii, al sfarsitului,
al durerii, in urma ei neramanand decat umbre ale lucrurilor ce au fost
candva.
9. In cazul poeziei de fata, sunt relevante expresivitatea si
sugestia, concretizate de autor prin imagini vizuale, auditive si
olfactive: "treceau cocorii tanguind pustietate', "miros de huma
si de cremeni". Imaginarul are o nota de fabulos macabru,
sugerata prin metafore si comparatii: "rece se inmormanta un
les de soare", "cimitirul cerului", argatii se grabesc ca
groparii pe care ii apuca ploaia. Epitete precum "nuci mocirlosi",
"scorpie cleioasa" (in acelasi timp metafora a ploii) sau
metafora "cocoasa lumii" suna arghezian.
(Marius Molea, 12H, coord. prof. dr. Anca Roman)
I. 64 (Ion Minulescu, Acuarela)
1. pas cu pas, la tot pasul, a face primul pas, a tine pasul etc.
2. Cratima pastreaza ritmul si masura de 16 silabe a
versului-refren, prin elidarea vocalei i a prepozitiei si a
articolului hotarat al substantivului orasul.
3. Adverbul decat intr-o constructie negativa este sinonim cu doar
sau numai si introduce un circumstantial de exceptie. Pe plan
stilistic, el intra intr-o imagine auditiva marcata de o
tacere stranie pentru un loc de regula agitat, tumultuos si
zgomotos, asa cum este orasul ("Nu rasuna decat pasii
celor care merg"). Cadenta picaturilor de ploaie si sunetul
monoton al pasilor trecatorilor dau impresia unei lumi artificiale in
care totul se repeta.
4. Tema universului banal, motivul ploii programate, motivul citadin.
5. "[] vechile umbrele, ce suspina"; "nu rasuna decat
pasii celor care merg"; "cadenta picaturilor de ploaie"
(imagini auditive)
6. Sonoritatea textului minulescian este remarcabila, fiind
obtinuta prin reluarea versului "In orasu-n care ploua de
trei ori pe saptamana", devenit refren si laitmotiv al
discursului poetic. Motivul ploii programate contureaza universul banal,
monoton si artficial al orasului.
7. Prima strofa zugraveste universul citadin, marcat de ploaia
monotona, de plictiseala si artificialitate. Oamenii " par
papusi automate" (comparatie) pentru ca populeza un
spatiu in care nimic nu se schimba, totul pare egal cu sine;
elementul uman este contaminat si el de starea de monotonie si
mecanic, care domina intregul text liric. Plimbarea orasenilor,
bizara si nemotivata ("Orasenii, pe trotuare, / merg
tinandu-se de mana") impune o viziune aproape absurda:
miscarile nu au continut sau intentie, sunt reduse la
ritmul pur, iar absenta semnificatiei devine o
trasatura moderna. Muzicalitatea se impuneprin imaginile
sonore (ploaia in sine, dar si suspinele vechilor umbrele, personificate),
prin sacadarea textului, prin ritm si refren, prin paralelismul sintactic,
subliniind impresia de monotonie repetitiva, de blazare absoluta, de
lipsa de orizont.
8. Titlul poeziei lui Ion Minulescu este un substantiv comun, care
denumeste tehnica de a picta cu ajutorul culorilor diluate cu apa.
Avand in vedere continutul ideilor exprimate prin acest text liric, titlul
este unul foarte sugestiv.
Orasul descris nu se evidentiaza prin nimic altceva decat prin
faptul ca "ploua de trei ori pe saptamana". Ploaia
care tot cade pare sa stearga toate "culorile" care dau
viata unui oras, la fel ca in tehnica amintita. Ritmul
vietii din acest mediu este dictat de ritmul picaturilor de ploaie.
Totul pare automat, pana si miscarile oamenilor, totul este
estompat, " diluat" de apa ploii.
Tabloul sugerat de acest text liric nu poate fi reprezentat decat in
acuarela.
9. La nivelul continutului, tema universului citadin, motivul ploii
si spleenul sunt elemente specifice liricii simboliste. Universul exterior
este o reflexie, o proiectie a celui interior, marcat de plictis si
blazare. La nivelul formei, se impune muzicalitatea, principiu estetic
fundamental al simbolistilor, efectele eufonice fiind obtinute prin
tehnica refrenului, prin repetitii (paralelism sintactic), aliteratii
discrete, fluiditatea ingambamentului, anularea cezurii fixe.
(Bogdan Barbu, 12 H, coord. prof. dr. Anca Roman)
I. 65 (Ion Minulescu, Trei lacrimi reci de calatoare)
1. "ritmul unui vers", "versul", "cantaret", "fu scris"
2. Linia de pauza folosita simetric in prima strofa, dupa
cele doua enunturi afirmativ-categorice ("Si-ai sa ma
uiti"; "Si-am sa te uit"), izoleaza circumstantialele
cauzale, cu rol explicativ. Ea marcheaza, de asemenea, o atitudine
afectiva.
3. Adverbul poate reprezinta un modalizator al discursului poetic,
alaturi de timpul viitor ("te vei gandi") si de modul prezumtiv ("l-o
duce"), subliniind desfasurarea imaginara, ipotetica a
scenariului de dupa despartirea celor doi
indragostiti.
4. Tema despartirii indragostitilor, motivul
calatoriei, motivul poeziei, motivul visului, motivul corabiei
(vaporul).
5. "tarmul, topindu-se ca noru-n zare"; "trei lacrimi reci";
"privi-voi vaporu-n repedele-i mers" (imagini vizuale)
6. Marcile subiectivitatii sunt pronumele si verbele la
persoana I si a II-a, dat fiind ca textul este un monolog liric
adresat: "ai sa ma uiti"; "am sa te uit", "eu",
"mi-esti pierduta""versul meu", "pana la tine", "ca si
mine" etc.
7. Comparatia "urmari-vei tarmul, topindu-se ca noru-n
zare", sugereaza miscarea lenta a vaporului ce se
indeparteaza de tarm. Interesanta este perspectiva
inversa a privirii care aici apartine iubitei care pleaca
si vede tarmul topindu-se incet, desi discursul poetic
apartine eului poetic, celui care ramane mahnit pe tarmul
marii, insotind-o cu privirea. Imaginea este cliseizata
si sentimentala.
8. Nucleul narativ al poeziei (despartirea indragostitilor,
plecarea femeii, dorul si nostalgia sublimate in versuri pe care ea le va
citi candva) declanseaza o stare lirica, pe care poetul o va
transpune in versuri. Poezia de dragoste, asemenea mesajelor din sticla
ale marinarilor naufragiati, va ajunge poate la calatoare
si-i va reaminti chipul uitat al iubitului de altadata. Verbele
la viitor, precum si epitetele "palidul vis", "intunecatu-mi chip"
sugereaza caracterul ipotetic al desfasurarii povestii
de dragoste.
9. Poezia lui Ion Minulescu apartine simbolismului mai ales prin estetism
si prin muzicalitatea cantabila, desi putem incadra
aceluiasi curent si motivul calatoriei. Iubita pleaca,
cuplul erotic se desparte, "ca si uitarea e scrisa-n legile
omenesti", iar imaginea plecarii sale este urmarita
nostalgic de pe tarm. Cifra trei, motiv frecvent la Minulescu, aduce
o sugestie magica. Estetismul inseamna asumarea
teatralitatii si a cliseelor sentimentale intr-un discurs
poetic cu cateva sugestii ironice (uitarea inscrisa in scenariul erotic
si asumata de fiecare; plansul cumva obligatoriu unei
despartiri, insa doar "trei lacrimi reci"; suferinta
transformata in poezie). Muzicalitatea vine din repetitii (paralelism
sintactic), inversiuni ("urmari-vei", "lacrima-vor"), refren ("trei
lacrimi reci de calatoare") si rima.
(Mircea Burdusa, 12 H, coord. prof. dr. Anca Roman)
I. 66 (Ion Minulescu, Cantec de drum)
1. bagaj, a calatori, drum, a colinda, calator
2. Liniile de pauza separa constructia incidenta cu valoare
afectiva de restul enuntului: "Dar intr-o zi o fata - bat-o
focul -"
3. Verbele la imperfect din prima strofa (voiam, stiam, nu
stiam) sugereaza ambiguitatea inceputurilor, dar si lipsa
oricaror stari optimiste, starile interioare ale poetului fiind
proiectate in vesnicie, eternitate, actiunea lor neavand finalitate.
4. Tema iubirii, motivul noptii, motivul drumului (al
calatoriei)
5. Imagine vizuala: "Pe drumuri lungi si vechi, batatorite"
6. Marcile lexico-gramaticale prin care se evidentiaza
prezenta eului liric in textul dat sunt verbele si pronumele la
persoana I: "am pornit", "am colindat", "mea", "voiam', "am colindat'
etc., dar si autoadresarea prin interogatie retorica:
" - Unde-as fi fost de nu m-as fi oprit / Si nu mi-as fi
vandut ei tot norocul?.'
7. Epitetul triplu: "drumuri lungi si vechi, batatorite'
sugereaza caile dificile strabatute de orice om, din orice
epoca in cautarea iubirii. Aceleasi dificultati ale
vietii cu care s-au luptat oamenii dintotdeauna le traieste
si eul liric.
8. Ultima strofa a poeziei reprezinta momentul intalnirii
barbatului, in drumul sau spre un ideal, "calauzit de-o
stea", cu iubirea care te face sa te intorci din drum si te abate de
la traiectoria ta. Eul poetic are un sentiment de regret, deoarece a
renuntat la propria traiectorie in viata de pana atunci, care,
oricum, i se parea obositoare. Formula ludica a iubirii,
prezenta in multe poezii erotice ale lui Minulescu, este si aici o
viziune specifica a sentimentului, iubita fiind alintata prin
sintagma "bat-o focul', expresie plina de gingasie si
haz, amintind insa de pamanteana Catalina din
Luceafarul eminescian. In finalul discursului liric, autoadresarea sub
forma interogatiei retorice are nuanta meditativa si
persiflanta totodata, eul liric intrebandu-se, ca orice om, care ar
fi fost soarta lui si ce-ar fi ajuns daca nu se indragostea.
Semnificatia subtila a iubirii este ilustrata in ultimul vers,
sugerand ideea aluziva ca tot norocul vietii lui s-a consumat
atunci cand a intalnit o fata de care s-a indragostit.
9. Titlul "Cantec de drum" este specific simbolismului, prin semantica
muzicala a substantivului "Cantec' si determinantul "de
drum', care sugereaza aparitia iubirii in viata omului.
Simbolul cantecului exprima bucuria si muzica inimii
indragostite, iar simbolul drumului semnifica existenta
umana pe pamant.
(Diana Dumitrescu, 12 H, coord. prof. dr. Anca Roman)
I. 67 (Ion Minulescu, Celei care pleaca)
1. cantec, a canta, refren, melodie
2. Apostroful, semn ortografic, marcheaza caderea accidentala a
sunetului a din cuvantul altadata, pentru pastrarea
ritmului si a masurii (versurile au 10-11 silabe in secventa
poetica din care face parte cuvantul respectiv).
3. Discursul poetic, construit pe tehnica surprizei, contrazice sugestia
nostalgica, elegiaca a titlului; iubirea este pusa sub semnul
ipoteticului: "noi nu vom sti-o poate niciodata"; "O melodie / Ce
n-am cantat-o, poate, niciodata", iar adverbul modalizator poate are rolul
fundamental in evidentierea atitudinii lirice.
4. Tema iubirii; motivul calatoriei, motivul visului, motivul
cantecului etc.
5. "un tarm de mare"; "albastrul razvratit al altor
mari", "pasari albe", "marginile albului fiord" etc.
6. Marcile subiectivitatii sunt pronumele si verbele la
persoana I si a II-a, dat fiind ca textul este un monolog liric
adresat: "Tu crezi", "Eu cred", "Noi nu vom sti-o" Pluralul
evidentiaza ideea cuplului erotic, acum destramat.
7. In strofa a treia exista o succesiune de metafore ale iubirii trecute:
"A fost un vis"; "un cantec trist", "refrenul unor triolete", prin care eul
poetic defineste experienta erotica. Iubirea-melodie s-a
sfarsit, ca orice cantec sau ca orice vis, iar starea sufleteasca
este vag nostalgica, trista, dar impacata oarecum. Prin
simbolurile calatoriei (pasarile albe, marinarii, pescarii,
locurile exotice) este sugerata inconsistenta sentimentului de
dragoste. Se remarca faptul ca muzica nu este doar principiu de
constructie specific simbolist, ci si tema: iubirea este (doar)
un cantec sentimental rostit de pescarii si marinarii singuratici
Epitetul personificator "albastrul razvratit" ilustreaza cadrul
in care se naste povestea de dragoste - din albastrul apelor marii,
pe un tarm uitat, cadru diferit de spatiul comun al lumii
obisnuite, devenit chiar unul aprig, greu de explorat, unde vraja iubirii
se transforma in cantec adus din puncte geografice indepartate.
8. Ultima strofa a poeziei este un distih ce reia simetric, ca un refren
si laitmotiv, incipitul: "Tu crezi c-a fost iubire-adevarata? /
Eu cred c-a fost o simpla nebunie!" Schimbarea semnelor de punctuatie
(punctele de suspensie avand un rol afectiv in incipit, sugerand nostalgia
rememorarii, sunt inlocuite acum cu semnul intrebarii si cu
semnul exclamnarii) transforma discursul poetic intr-o pereche de
replici de tip intrebare - raspuns. Se fac simtite ironia si
spiritul ludic ale lui Minulescu, prin antiteza iubire adevarata /
scurta nebunie, care configureaza doua viziuni diferite ale
indragostitilor asupra sentimentelor ce i-au unit candva.
9. Romanta Celei care pleaca apartine prin imaginarul poetic
si prin mijloacele artistice curentului simbolist. Specia romantei,
lirica si sentimentala, a fost cultivata de simbolisti
ca Minulescu si Verlaine, de exemplu. Tema si motivele sunt specifice
acestui curent artistic, precum si cultivarea simbolurilor
(tarmul de mare, pasarile albe, pescarii, marinarii,
cantecul), pentru a sugera plecarea, despartirea cuplului erotic.
Cultul artificialitatii, estetismul simbolist se manifesta prin
folosirea neologismului si a denumirilor cosmopolite, prin excesul de
transparenta al versurilor. Muzicalitatea este importanta, fiind
atat element de constructie al poeziei, cat si motiv al imaginarului
liric.
(Cristian Vicentiu Dinga, 12 H, coord. prof. dr. Anca Roman)
I. 68 (Gellu Naum, Oglinda oarba)
1. "mirosi', "auzi'
2. Cratima care leaga forma atona a pronumelui personal de relativul
care mentine un ton informal / colocvial. Din punct de vedere prozodic,
fluidizeaza ritmul versului.
3. Flacara vietii inca mai ardea in el.
4. Tema identitatii, motive: iluzia simturilor, insomnia,
desirarea, oglinda.
5. "tu poti crede', "sa ma mirosi', "insomnia
mea"
6. Comparatia "insomnie.ca golul unei usi' se refera la
dificultatea de a descrie o insomnie. Astfel, vocea lirica o
identifica nu prin prezenta a ceva, ci mai degraba printr-o
lipsa. "Golul unei usi' poate semnifica gaura cheii, prin urmare
duce cu gandul la mister, curiozitate si stare de veghe. In sine,
patrunderea prin usa este simbol al trecerii de la profan la
sacru si deschide calea spre revelatie. Transcendenta pare
accesibila prin aceasta stare de veghe permanenta.
7. Din punct de vedere ortografic, Oglinda oarba se remarca prin
lipsa totala a semnelor de punctuatie, sporind marca
oralitatii si parand sa urmareasca fluxul
abrupt al gandurilor eului liric.
In opinia mea, desi lipsa punctuatiei ingreuneaza intelegerea
operei, ii da, de asemenea, si o nota de autenticitate si
contribuie la atmosfera generala de confuzie in fata contopirii
spatiului visarii cu cel al realitatii.
Lipsa punctuatiei este unul dintre elementele specifice frondei
avangardiste, suprarealismului in cazul de fata.
8. In ultima strofa verbul "vreau' e repetat aproape obsesiv,
semnificand o dorinta puternica si o comanda
adresata celuilalt. Comparatiile metaforice au rolul de a semnaliza
starea naturala a personajului liric, iar prin enumerarea simturilor
(olfactiv, auditiv, tactil, vizual) plasate in contexte subtile,
neasteptate, eul liric se refera atat la dificultatea de a se face
cunoscut in mod autentic, cat si la cea a autocunoasterii. Cu toate
acestea, fara o descifrare precisa a eului, oglinda ramane
oarba in continuare, fara a-i surprinde corect reflectia.
9. Din punct de vedere al limbajului poetic, predomina caracterul ambiguu.
In prima strofa, eul liric pare sa se desire, descompunandu-se
in fire de sange, lana, tutun si flacari, sugerand o
experienta de contopire pana la confuzie intre corp si
sfera artificiala, inumana. In strofa a doua, este explorat
contrastul dintre aparenta si esenta, dintre vis
si realitate, barierele dintre cele doua fiind redefinite. De
asemenea, in constructia "sa vorbim de memorie' e frapanta
discordanta dintre exterioritate si interioritate. Laitmotivul ambiguitatii
persista si in ultima strofa, simturile fiind
inselatoare si lasand sentimentul unei angoase a lipsei de
claritate. Pe de alta parte, orbirea poate fi semnul unei experiente
initiatice: a ignora aparentele inselatoare ale lumii
si a cunoaste realitatea secreta, esentele. "Poetul vede in
masura in care orbeste", afirma Gellu Naum candva.
(Armina Stepan-Cazazian, 12 H, coord. prof. dr. Anca Roman)
I. 69 (Miron Radu Paraschivescu, Paraul si marea)
1. marea, paraul, tarmul, valuri
2. Virgulele folosite in primul vers au rolul de a marca prezenta
enumeratiei in text: "Vezi marea: batrana, intinsa,
adanca", coreland totodata cele trei atribute adjectivale.
3. Valoarea expresiva a adverbului tot, folosit in strofa a patra,
consta in faptul ca acesta amplifica, accentueaza intensitatea
momentului, redata initial prin repetitia verbului fuge,
precedat de adverbul de mod repede: "El fuge voios, tot mai repede fuge"
4. Tema naturii, tema iubirii, motivul marii, motivul paraului.
5. Imagini vizuale: "Vezi marea: batrana, intinsa, adanca";
"Zglobiul, voiosul si clarul parau: / El iute alearga spre zari
fara frau"
6. Marcile lexico-gramaticale prin care se evidentiaza
subiectivitatea eului liric in poezie sunt: pronumele personale, de persoana I
si a II-a, "eu", "tu"; adjectivul pronominal posesiv "mea".
7. Personificarea in inversiune, "tanarul parau", intalnita in prima
strofa a poemului, sugereaza vivacitatea, voiosia paraului,
aflat in opozitie cu "marea batrana, intinsa, adanca".
8. Ultima strofa ilustreaza tema iubirii, redata prin alegorie
in intregul poem. Imaginarul poetic creeaza o poveste de iubire, utilizand
metaforele marii si paraului: "tu, paraul zglobiu - iar eu, marea".
Astfel, eul liric se regaseste in ipostaza marii -
batrana, inteleapta si statornica, iar iubita in
ipostaza unui "tanar parau", caruia "nu-i pasa ce tarm
va ajunge". Uniunea dintre cei doi este insa inevitabila, ceea
ca da un aer glumet, jucaus, discursului liric.
Aceasta ultima strofa este asemenea pildei care se afla la
sfarsitul fiecarei fabule, fiind cea care dezleaga misterul
asupra intregii poezii.
9. Titlul este un element esential al receptarii, pentru ca
ofera un indiciu interpretativ al discursului poetic. Titlul poeziei
citate este alcatuit din substantivele articulate "paraul si marea",
care sunt reprezentative pentru ideea poetica regasita in text.
Acesta reflecta numele personajelor principale ale povestii de
iubire, metaforizate si transpuse in cadrul natural.
(Larisa Parcalabelu, 12H, coord. prof. dr. Anca Roman)
I. 70 (Stefan Petica, Fecioara in alb, IV)
1. roze = trandafiri; inserare = seara; crepuscul, amurg.
2. In ultima strofa, punctul marcheaza grafic finalul unei
propozitii enuntiative. Prima virgula izoleaza
interjectia afectiva o de restul frazei, iar urmatoarele
doua reprezinta semnul prezentei unui atribut izolat (pierdut),
insotit de determinanti. Semnul exclamarii marcheaza grafic
intonatia exclamativa a enuntului, iar la nivel stilistic
identifica o exclamatie retorica.
3. inaltimea, rugii - forme literare actuale.
4. Tema adoratiei, motivul fecioarei in alb, al puritatii,
motivul rozelor.
5. Subiectivitatea reprezinta maniera de personalizare a mesajului poetic
si deriva din insasi natura textului: discurs poetic
confesiv. Ea se realizeaza la toate nivelurile limbii: intonatia
exclamativa din final, plasarea la fiecare inceput de strofa a unei
defintii lirice a fecioarei, schimbarea topicii cu rol afectiv ("o
alba / blanda / calma / sfanta rugaciune", "dulcea
pocainta" etc), prezenta unei interjectii afective
(o), exprimarea la persoana I ("as putea"), selectarea cuvintelor din
sfera religioasa, metaforele si epitetele care devin expresia unui
mod de gandire, a unei viziuni personale asupra lumii. Prezenta vocii lirice
in finalul textului afirma dorinta de a cunoaste extazul
puritatii, dupa "dulcea pocainta".
6. In a doua strofa, comparatia " rugaciune / Asemenea
binecuvantarei / Ce din naltimea azurie / Coboara"
reprezinta un elogiu adus fecioarei in alb, imagine a puritatii
sacre, purtatoare a atributelor divine pe pamant. Epitetul cromatic
azurie sugereaza cerul, iar metafora abstracta "un val de lina
armonie" este o reprezentare a armoniei lumii pe care divinitatea, prin
intermediul fiintei feminine, pure si angelice, a binecuvantat-o.
7. Simbolismul poeziei lui Stefan Petica este evident in planul
tematic, in care motivul fecioarei in alb (care structureaza de fapt un
intreg ciclu de poeme intitulate astfel), sugereaza manierismul arhaizant,
rafinat si gratios al picturilor lui Botticelli reprezentand madone.
Simbolul rozelor, sugestiile cromatice si olfactive, muzicalitatea,
sinesteziile ("Iar vorba ta inaripata / E un parfum de anemona / La o
icoana intristata") sunt tehnici tipic simboliste de creare a unui
univers liric diafan, vag, vaporos, amestec de livresc si senzualitate,
fecioara fiind o reprezentare a dorintei de puritate, a ideii de divin sau
o reprezentare a aspiratiei erotice.
8. Primul vers al fiecarei strofe contureaza motivul fecioarei in alb
printr-o suita de definitii lirice sugestive, in care se schimba
numai epitetul: "Tu esti o alba rugaciune"; "Tu esti o
blanda rugaciune"; "Tu esti o calma rugaciune"; "Tu
esti o sfanta rugaciune". Repetitia metaforei
fecioara-rugaciune sugereaza obsesiv imaterialitatea de esenta
divina a fapturii angelice. Epitetele subliniaza, fiecare, cate
o trasatura: alba - culoare asociata
puritatii, inocentei, dar si paliditatea romantica a
ingerului; blanda - delicatetea; calma - linistea,
serenitatea; sfanta - caracterul sacru, divin. In acelasi timp,
versul repetat in mod simetric reprezinta un paralelism sintactic,
laitmotivul si refrenul discursului liric.
9. Limbajul poetic simbolist se caracterizeaza prin expresivitate si
sugestie. Imaginile artistice si limbajul figurat concretizeaza
figura angelica, ideala, a fecioarei in alb, spiritualizata prin
metafora centrala ("rugaciune"), prin epitete si comparatii
("asemenea rozelor plapande", "asemenea binecuvantarei"). Tehnica
sugestiei (simbolul rozelor, al icoanei, al binecuvantarii divine),
cromatica delicata (alb, azuriu), imaginea olfactiva, muzicalitatea
grava a evocarii compun un discurs poetic delicat despre o
prezenta aproape imateriala.
(Maria Constantin, 12H, coord. prof. dr. Anca Roman)
I. 71 (Stefan Petica, Fecioara in alb, IV)
1) roze - trandafiri, flori
inserare - asfintit, apus
2) ,,nältimea" - inältimea
"rugei" - rugii
3) Virgula din al patrulea vers marcheaza intercalarea unui
circumstantial de mod.
Semnul exclamarii de la sfarsitul strofei marcheaza
intonatia exclamativa,cu rol stilistic.
Virgula ("O,") marcheaza pauza necesara dupa interjectie.
4) Angelitatea feminina, rugaciunea, puritatea, pocainta
intra in categoria motivelor literare.
5) Lirismul subiectiv se concretizeaza aici printr-un eu liric, prezent
"gramatical" in ultima strofa (persoana I singular a verbului aș
putea ) și prin patetismul adresarii insistente catre un tu care
numește persoana iubita.
6) Metafora ,,val de lina armonie" intra in seria imaginilor cu
aceeasi valoare din a doua strofa, care vorbesc despre
,,binecuvantarea" pe care o poate raspandi sacrul asupra lumii terestre.
Comparatia ,,tu esti asemenea binecuvantarii" sprijina
sugestia sacralitatii figurii feminine, sugestie centrala a
textului.
7) Poezia simbolista este una a universului interior, contureaza o
stare de spirit si se confunda cu lirismul. Universul interior este
aici marcat de subiectivitate. Prin multitudinea figurilor de stil, poetul
parca picteaza atmosfera de pace, de rugaciune, de dimineata
si de inserare.
Prezenta multor substantive si adjective care au legatura
directa cu ceea ce se vede, e un procedeu al sugestiei simboliste. Acestea
au o puternica valoare expresiva si nu necesita descrieri
mai ample ca in cazul romantismului. Apar termeni ca ,,alba", ,,roze", ,,clar",
,,roua", ,,azurie", ,,inaripata", frunti". Astfel poetul
creeaza o poezie lirica, alcatuita pe baza sugestiei, prin
urmare o poezie simbolista.
8) Cele patru adjective, ,,alba", ,,blanda", ,,calda",
,,sfanta", apartin de fapt aceluiasi camp semantic, cu atat mai
mult cu cat sunt de fiecare data epitete pentru substantivul
,,rugaciune". Poetul reia aceeasi imagine, nuantand-o dupa
modelul muzical al temei cu variatiuni.
9) Consider ca textul este expresiv in special prin imaginea unui eu care
aspira catre puritate, angelitate, catre sacru. Abundenta
imaginilor care contureaza un asemenea motiv este evidenta:
,,alba rugaciune", ,,templu", ,,ceasul clar al diminetii",
,,privirea de madona". Multe dintre ele sunt metafore sau au un sens
simbolic. Cu toate acestea, texul nu transmite o viziune categoric senina. Un
aer de "morbidezza" se desprinde din repetitia insistenta a imaginii
femeii-rugaciune, din parfumul rozelor si al anemonelor si, mai
ales, din atitudinea celui pierdut in rugaciune, ,,dulcea pocainta",
cu o evidenta constiinta a pacatului.
(Ana-Maria Anghel, 12 F; coord. prof. Dumitrita Stoica)
I. 72 (Al. Philippide, Glasuri)
1. antonime: "jos" / "sus", "taceri" / "glasuri"
2. In structura "din vremi de-odinioara" cratima marcheaza
pronuntarea intr-o singura silaba a doua vocale din cuvinte diferite.
Astfel se evita hiatul si se pastreaza masura metrica.
3. In piata s-a adunat multa lume. (sens denotativ)
Ochii sunt ferestre catre o lume interioara. (sens conotativ)
4. Valoarea expresiva a verbelor la timpul viitor din poezie se
realizeaza prin includerea lor intr-o invocatie ("O, glasuri /
Ma veti lua pe calea de apoi / Prin vamile vazduhului cu
voi /Sau ma veti parasi").
5. In prima strofa rima este incrucisata, iar in a doua strofa
rima este imbratisata .
6. Epitetul multiplu "atat de limpezi si de pline" se refera la
glasurile invocate de eul liric care par a fi niste voci ale universului,
de provenienta supranaturala, dar care pot fi percepute in plan
spiritual. Figura de stil semnifica armonia si perfectiunea, eul
aspirand spre lumea revelata de aceste glasuri, uimit de insusirile
lor si de propria stare sufleteasca.
Sintagma "priviri de stele" este o metafora personificatoare care
sugereaza contemplatia. Se accentueaza relatia dintre
suflet si natura prin motivul, de provenienta romantica, al
stelelor si al cerului.
7. interogatia retorica, invocatia
8. Ultima strofa, prin intermediul invocatiei si al interogatiei
retorice arata ca eul liric mediteaza la ce se va intampla atunci
cand n-o sa mai fie "decat un glas". Metafora "glas" are sensul de suflet, de
fiinta imateriala. Eul isi imagineaza doua
posibilitati, de a fi purtat 'prin vamile vazduhului',
sugerand drumul catre cer al sufletului, sau de a fi parasit si
uitat "in vreun strain ungher", la fel ca multe alte suflete care au
disparut., Imaginea "cosmosului fara sus si jos" arata
ca acesta este infinit si ca in viata de apoi nu mai sunt
aceleasi repere ca in viata trecatoare de pe pamant. Glasurile
invocate pot fi suflete sau ingeri care calauzesc sufletul dupa
moarte
9. Poezia lirica este o creatie artistica exprimand sau sugerand
emotii, sentimente, prin intermediul armoniei, ritmului si imaginilor.
Textul citat exprima sentimentele eului liric de incertitudine, dar si de
speranta, de aspiratie catre perfectiunea
spirituala. Rima incrucisata, imbratisata
sau pereche confera muzicalitate poeziei. Imaginile vizuale cum ar fi
:"nalte bolti senine", "priviri de stele", "mana ca un fum" sunt mijloace
artistice cu rol de descriere a cadrului si de sugestie a starii
sufletesti.
(Ioana Barboi, 12 F, coord. prof. dr. Dumitrita Stoica)
I. 73 (Alexandru Philippide, Secrete si mistere)
1.molcom= incet, usor
steril= nefertil, neproductiv
2. "Tu, monstru al fierbintelui Egipt" - in acest vers, virgula separa
vocativul "tu" de restul propozitiei.
"Un plat pustiu, sarac, steril, urat " - in acest vers, virgula desparte
parti de propozitie de acelasi fel, mai precis, atributele
adjectivale "pustiu", "sarac", "urat" si "steril".
3. "cine-a cioplit acele chipuri"
4. Tema poemului "Secrete si mistere" este, asa cum reiese inca
din titlu, descifrarea misterelor lumii. O alta tema este trecerea
timpului.
5. Prezenta eului liric se evidentiaza in text prin verbele la
persoana I plural "sa dezlegam", "sa ajungem", precum si
prin intrebarile retorice din cuprinsul poemului : "cine stie?", "O
sa ajungem oare si la stele,/ cu gandul sa descoperim in ele/
secretul universului si-al vietii?".
6. "Portice lungi"- imaginea vizuala contine un epitet si
simbolizeaza grandoarea, marimea galeriilor prin care se plimba
imparatul roman Caligula.
"Ajunsi pe luna n-am gasit decat / un plat pustiu, sarac,
steril, urat"- imaginea vizuala contine patru epitete. Aici luna ne
este infatisata ca un plat pustiu, lipsit de secrete, de
viata. Astrul care, de obicei, apare in cadre idilice, misterioase
chiar, devine aici urat, sterp si nu mai prezinta niciun interes
pentru omul avid de cunoastere.
7. Ultimul vers al poeziei se evidentiaza prin faptul ca a fost
voit izolat de poet. Privind restul poeziei ca un monolog adresat, ultimul vers
pare a fi raspunsul la intrebarile puse anterior. "Da-n stele nu
ajung decat poetii", este un vers conclusiv. Prin el poetul isi
exprima resemnarea. El intelege ca omului de rand nu ii este menit
sa descifreze misterele vietii, ci numai sa fie martor la
manifestarea acestora.
8. In final, poetul se resemneaza si inceteaza sa mai
descifreze mistere si secrete. Timpul, spune el, sterge totul,
ramanand in urma doar pietre. In acelasi fel in care Eminescu se
raporteaza la planul terestru facand comparatie cu universul,
Alexandru Philippide schimba planul terestru, istoric, in care nu
gaseste niciun raspuns, cu planul cosmic. Insa nici aici, "ajunsi
in luna", nu gaseste altceva decat "un plat pustiu, sarac,
steril, urat". Motivat de gandul ca s-ar putea sa gaseasca
totusi "secretul universului si-al vietii", poetul se intreaba "
o sa jungem oare si la stele?". Raspunsul este ironic si
denota tristete: "da-n stele nu ajung decat poetii". Avand in
vedere ca tema poeziei este misterul, mijloacele artistice folosite
(intrebarile retorice: "o sa ajungem", enumeratia:"pustiu,
sarac, steril, urat", catrenele, cu savanta alipire a ultimelor doua
din care se desprinde amarul vers concluziv) nu fac altceva decat sa
intareasca ideea poetica.
9. Titlul poeziei este format din doua substantive ce apartin
aceluiasi camp lexical legate prin conjunctia "si". Titlul
anunta tema poemului, intrucat "secretele" si "misterele" la
care se face referire in titlu sunt enuntate mai apoi in text: porticele
prin care se spune ca se plimba Caligula, chipurile stranii de pe insula
pierduta, Sfinxul , lumea noastra, a oamenilor, si pana la
urma lumea intreaga.
(Andra Dobroiu, 12 F; coord. prof. dr. Dumitrita Stoica)
I. 74 (Alexandru Philippide, Apropieri)
1. a pierde timpul, a fi in contratimp, cu timpul
2. Cratima este folosita cu scopul de a marca alipirea, "putea-voi" fiind
o forma in care auxiliarul urmeaza dupa verbul de conjugat.De
asemenea,cratima ajuta la formarea inversiunii.
3. Modul conjunctiv exprima o actiune posibila, ipotetica,
dorita. Poetul analizeaza posibilitatea unei conexiuni intre
simturi(privire si auz).El doreste sa se integreze "in
senina voluptate noua ", gustand din ea si pierzandu-se in
eternitate, adica in timpul "scapat de spatiu".
4. Structurile care contin imagini vizuale sunt: "neagra catifea",
"faldurile unor inalte draperii".
5. motivul urcusului,motivul drumului
6. Metafora "puntea dintre privire si auz" exprima o ipotetica
armonie intre simturi. Este o metafora care sugereaza eliberarea
de constrangeri, dorinta eului liric de a se apropia de libertatea
absoluta.
7. Primele doua versuri au valoare de incipit si prezinta un cadru
nocturn. Ele au o topica inversa, ceea ce sugereaza intensitatea
cu care eul poetic traieste momentul descoperirii unui "lin
urcus de neagra catifea". Aceasta imagine este un
epitet-inversiune si in acelasi timp o metafora a drumului spre
inedit, un simbol pentru depasirea unor limite ale cunoasterii.
Se sugereaza astfel o posibila tema a textului,aceea a
calatoriei initiatice. In versurile urmatoare, se transmite
ideea ca la capatul acestei calatorii si in
prezenta dorita a unei calauze, simturile se
armonizeaza, iar eul nu mai percepe decat temporalitatea, eliberandu-se de
spatiu. Epitetul cromatic "neagra catifea" intareste ideea
de necunoscut.
8. Poezia are un titlu format dintr-un substantiv comun la numarul plural,
provenit din adverb: apropieri. Acest cuvant, prin simplitatea sa, are o puternica
incarcatura expresiva, fiind in legatura cu
imagini importante in poezie. Faldurile draperiilor " tesute parca
numai din sunet si culoare" constituie o astfel de imagine : eul poetic
regaseste in ele coexistenta sunetului si a culorii, este
constient de raritatea spectacolului la care ia parte, si
doreste o apropiere permanenta a acestor doua elemente. El
imagineaza o conexiune o irealului in care este proiectat, cu realul in
care se va intoarce si unde spera la o materializare a acestor
"aeriene fermecatorii" , intr-o " punte".Imaginarul poetic atinge nivelul
spatio-temporal in finalul textului. Odata realizata o
legatura intre elementele constitutive ale cadrului restrans,se
doreste o noua corespondenta , de aceasta data la
grad avansat , si anume , intre timp si spatiu. O
existenta simultana a acestor doua coordonate implica
un timp infinit, "scapat de spatiu" ,dar care nu il anuleaza pe
acesta din urma. Rima imperecheata sustine , de asemenea , ideea
de apropiere , prin faptul ca aceasta faciliteaza cititorului
descifrarea textului. Este vorba de o apropiere a celui care parcurge poezia de
sensul adevarat al acesteia.
9. Scrisa pe un fundament modernist, poezia sustine ambiguitatea
imaginilor. Al.Philippide patrunde intr-un spatiu ireal din voluptatea
caruia doreste sa preia pentru ca,"fara
calauza" , sa beneficieze si in spatiul real de
acest spectacol cromatic si auditiv. Rezonantele simbolice sunt, de
asemenea prezentate , cultivand sugestia unei lumi mai bune , poate chiar
eterne : "cu un timp scapat de spatiu".
(Alexandra-Raluca Manga, 12 F; coord. prof. dr. Dumitrita Stoica)
I.75 (Camil Petrescu, Cocorul)
1. a tine minte , a invata minte, zdravan la minte
2. Punctele de suspensie indeamna la meditatie, sugerand o
puternica incarcatura emotionala , poate si
profunzimea sentimentului de frica in fata necunoscutului.
3. Primele strofe, structurate de enumeratie descriu un spatiu
straniu si intunecat, un fund de mare in care zac pesti, bivoli,
oase, aripi , viziune modernista de fapt a lipsei de speranta.
Predicatul ar fi fost inutil, in acest caz, pentru ca totul consta in
aceasta insirare de lucruri atinse de moarte, cu cit mai
concisa, cu atat mai aproape de deznadejde.
4. marea, pasarea, ochiul, iubirea, singuratatea
5. masura: 8 silabe
rima: imbratisata
6.Sentimentul dominant in poezie este cel de tristete si de
teama de necunoscut.
7. Metafora "aripi reci" identifica faptul ca aspiratia,
dorinta, i-au fost infrante. Aceasta metafora este
intarita de o alta: "zbor de pasare uitata".
8. Strofa a III-a este un catren alcatuit dintr-o interogatie
retorica ce sugereaza aspiratia catre inaltimi,
catre idealuri inalte care nu pot fi atinse. Astfel, eul liric subiectiv
(prezenta lui fiind indentificata prin marcile
lexico-gramaticale: verbe la persoana I singular -" vei ajunge","sa am"-)
nu gaseste niciun reazam pentru ratiune, aspiratia sa
fiind identificata prin metafora "portii calatoare" pe care
autorul se intreaba daca o va ajunge.
9. O trasatura a poeziei lirice este faptul ca autorul
isi exprima direct deznadejdea ca nu poate accede la lumea
absolutului prin cocor, pasare calatoare, care este simbolul
zborului catre inaltimi.
O alta trasatura a poeziei lirice sunt marcile
lexico-gramaticale, verbe la persoana I - "creste", "sa am", "sa
indemn" -,pronumele la persoana I- "mi", "imi"- si imaginile artistice
create de figuri de stil, precum metafora "aripi reci" sau epitetul din
constructiile "creste lungi de os" si "poarta
calatoare".
(Daniela Cristina Manole, 12 F; coord. prof. dr. Dumitrita Stoica)
I.76 (Alexandru Philippide,Veghe)
1.unghere-colturi, se zbate- se framanta
2. Disparitia vocalei pronumelui reflexiv conduce la rostirea acestuia
intr-o silaba cu prima vocala a verbului, prin urmare la reducerea
numarului de silabe din vers si la obtinerea unei anume
masuri. Cratima marcheaza rostirea intr-o singura silaba a
unui cuvant si a unei parti de cuvant diferite.
3.derivare-capataiul, conversiune-meu
4. epitetul- tacut, orb, comparația dubla- tot versul
5. In preajma mea, prin somn pamantul geme, (adjectivul pronominal posesiv
de pers. I)
Un glas in mine prinde sa ma cheme, ( pronumele personal de persoana
I )
6. sufletul, tacerea, veghea, somnul, pamantul, cerul
7. Verbele la timpul prezent fixeaza o experienta cu valoare exemplara.
Este vorba de asa-zisul prezent etern, fara legatura
cu un moment temporal anume, ci cu generalitatea unei situatii. Eul lui
Philippide "calatoreste" prin sine ca printr-o lume obscura
si cu ascunse dureri, iar aceasta "calatorie" este pentru
el permanenta, cum poate fi la fel si pentru cititorul care il
insoteste.
8. In ultima strofa, imaginarul vizionar al textului se opreste la
cele doua limite exterioare, care incadreaza un eu insomniac, veghea
fiind, cred, starea dramatica a celui care percepe continuu curgerea
timpului si insuportabila cruzime a lumii. Pamantul, prima
limita, este spatiul zbuciumului existential (vezi antiteza
dragoste/ ura si metafora un spasm). Cerul, a doua limita,
este orb (epitet), cu stelele asemenea unor vineti dinti
(metafora). Versul neregulat sustine tensiunea lirica a unui
text modernist prin vizionarism si prin puternica impresie de
instrainare a omului de orice sens al lumii. Cerul gol poate fi o imagine
simbolica a divinitatii care ne-a abandonat. Eul lui Philippide
se defineste, astfel, aproape arghezian, prins in capcana intre
doua nopti, adica intre doua spatii obscure, care nu-i
ofera decat experienta mortii.
9. Expresivitatea textului se datoreaza, in special, acelor imagini care
contureaza, cu un oarecare grad de ambiguitate, traseul unei coborari
in sine reflexive. Labirintul sufletesc este sugerat in incipit prin metafora
hrubelor adinci. Poetul patrunde in aceasta selva oscura (padure
intunecata), cum ar spune Dante, si descopera in ea
pamantul si cerul, dar nu in esenta lor traditional
armonioasa, ci intr-una moderna, a scindarii si
alienarii.
(prof. dr. Dumitrita Stoica)
I.77 (Ion Pillat, Ctitorii)
1) vreme, trecutul, an
2) Linia de pauza marcheaza, la nivel semantic, o "tacere" a
eului liric, atat pentru intensificarea emotiei, cat si pentru
separarea celor doua momente ale trairii sale, diferentierea
intre prezent si amintire.
3) a da viata, a lua viata, a-si da viata
4) Verbele la modul conjunctiv din ultimele doua strofe exprima
dorinta eului liric de a se cufunda in amintirea trecutului, in fata
focului din vatra, inconjurat de tacere. Dintre verbele la modul precizat,
enumeram: sa deslusesc, sa stau, sa aud.
5) imagine auditiva: Cand sopteste valea de cantecele morii ;
imagine vizuala: Acolo-n pacea noptii, pe dealuri de podgorii.
6) tema: timpul, viata; motive: raul, dealul, amintirea, strabunii
7) Pacea noptii este o metafora a armoniei acestui spatiu rural,
al ritmurilor naturale si al belsugului.
8) Strofa a treia a poeziei se refera la dorinta omului de a se
retrage la tara, de a reface comuniunea cu pamantul, cu
bogatiile pe care le ofera, cu linistea mult dorita.
Pridvorul este un simbol al dainuirii pe pamantul romanesc, al stabilitatii
impotriva trecerii timpului. Eul liric doreste sa se bucure de
roadele pomilor, de fructele oferite de livezile de pruni, cand toamna se
apropie, iar Negoiu strapunge cerul cu a sa inaltime. Dintre
figurile de stil din aceasta strofa, amintim: epitete (pridvorul strabun,
alb Negoiu), comparatii (globul terestru ca o minge).
9) Titlul poeziei, Ctitorii, este alcatuit dintr-un substantiv simplu,
articulat, la plural, ce se refera la cei ce cladesc lucruri durabile
sau care dau sens cuiva ori unui lucru. Relatia dintre titlu si
poezie consta in modul in care elementele naturii din cadrul
copilariei (raurile, podgoriile, livezile) si-au lasat amprenta
asupra poetului, au modelat amintirea ce-l va insoti toata
viata. Acestea pot fi considerate ctitorii primilor pasi ai eului-copil,
care este in continuare fermecat de tot ceea ce tine de trecut,
intorcandu-se si acum cu drag la pridvorul batran sau la vechea
vatra, unde cenusa stingea toate soaptele.
(Irina Albastroiu, 12 F; coord. prof.dr. Dumitrita Stoica)
I. 78 (Ion Pillat, Strainul)
1. Floarea era vie cand a primit-o.
2. In structura "venit-ai" cratima marcheaza forma inversata a
perfectului compus "ai venit".
3. A venit toamna in sufletul ei, la aflarea vestii.
In fiecare toamna plecam la tara.
4."Sclipeste Raul Doamnei inspre apus, o clipa" contine o
imagine vizuala; "Vrr..timpu-n zbor, pe care cutremurat l-ascult"
contine o imagine auditiva.
5. Rolul expresiv al interjectiei "vrrr" in poezie este acela de a sugera , la
nivel auditiv , pe de-o parte zborul vrabiilor, care se produce
instantaneu, iar pe de alta parte ,ca tot astfel trece si timpul
, la fel de repede ca o bataie de aripi.
6. Enumeratia din prima strofa, "cu casa, parc ,livezi",
exprima vizual tot ceea ce apartine acestei mosii,
evidentiind frumusetea si bogatia locului.
7. "Strainul" venit la mosie pare ca nu reuseste
sa descifreze peisajul si il vede doar ca pe un tablou: "Te-apleci
mirat straine, pe-amurg ca pe-o rama". Perspectiva lui este
diferita de a celor familiarizati cu imprejurimile, el nu poate
sa inteleaga frumusetea locurilor: "Si crezi/ Ca ai
cuprins Floricadar n-ai zarit, ia seama". Imaginile vizuale precum
"te-apleci mirat", "ce-ar straluci" ori metafora "ranit de-un dor
tarziu" accentueaza ideea poetica.
8. O caracteristica a traditionalismului este localizarea intr-un
spatiu rural, mosia Florica aici, iar o a doua trasatura
este preferinta pentru spatiul autohton.
9. Sugestia limbajului poetic este realizata prin simboluri si
corespondente: "Pe-albastra departare a luncii de demult"
sugereaza scurgerea timpului; "Florica e acolo, cu casa, parc, livezi". De
asemenea, sugestia se realizeaza si prin pauzele din discursul liric,
marcate de punctele de suspensie, pauze ale emotiei, melancoliei și
nostalgiei: "Ca ai cuprins Floricadar n-ai zarit, ia
seama"
(Raluca Ana Radulescu, 12 F; coord. prof.dr. Dumitrita Stoica)
I. 79 (Ion Pillat, Amurg in delta)
1. trist = amar, dureros
scancind = plangand
2. Cratima uneste intr-o singura silaba parti din
cuvinte diferite. Caderea sunetelor la sfarsit de substantive si
la inceput de verb reduce numarul de silabe din vers, fapt necesar pentru
pastrarea masurii.
3. Ne-a taiat calea o pisica neagra.
Din pacate, atat l-a taiat capul sa faca..
4. Natura este o tema des intalnita in poeziile lui Ion Pillat. In
"Amurg in delta" acesteia i se alatura motive ca amurgul, apa
si o nota istorica ("cai tatari").
5. Rima este incrucisata, iar masura versurilor , de 11 si
10 silabe.
6. Metafora " ochi de apa moarta" da poeziei o usoara
nuanta melancolica si poate arata o incetinire a
trecerii timpului, o stagnare, la amurg, a vietii in delta.
7. Poezia lui Ion Pillat este un pastel al deltei in momentul inserarii.
In ultima strofa, caracterul traditionalist se resimte prin tonul
elegiac. Astfel, personificarea "noapte soptitoare" creeaza un fundal
muzical melancolic, iar metafora "aur vanat", cu rol chromatic,
subliniaza trecerea lenta a timpului care se reflecta si
asupra naturii inconjuratoare prin nuantele soarelui la apus.
8. Titlul "Amurg in delta" este un fel de rezumat al poeziei, o ilustrare
concisa a temei acesteia. Poetul descrie un tablou de amurg in zona Deltei
Dunarii ("sat lipovenesc").
9. In "Amurg in delta" caracterul liric al poeziei se face simtit
prin nota de usoara melancolie. Aparent un cadru de natura, din
perspective unui observator neutru, tabloul este totusi incarcat de
emotie. Epitetul personificator "sfasietor de trist" sau cromatismul
insistent si contrastant (aur / vanat ) contureaza un
spatiu al disputei dintre lumina si intuneric, dintre
viata si moarte. Modalitatea in sine a descrierii in cazul
careia vizualul este dominant este specifica textului liric.
(Ioana Alexandra Glavan, 12 F; coord.prof. dr. Dumitrita Stoica)
I. 80 (Ion Pillat, Timpul)
1."Nu-i in apus si nici in aurora" , "fara ieri si fara
azi"
2. Prima virgula separa apozitia-metafora "in ceasul cu
nisip." de restul enuntului, iar a doua separa doua propozitii
coordonate.
3. compunere -dintotdeauna
derivare cu prefix-recheama
4. In prima strofa negatiile au rolul de a intari ideea poetului
ca timpul nu este ceva palpabil si ca acesta reprezinta o
realitate abstracta.
5. In aceasta poezie apar tema timpului si motivul mortii.
6. Prezenta eului liric in aceasta poezie se face remarcata prin
adjectivul posesiv la persoana I, "mei", si verbe la persoana I, cum ar fi
"aud", "simt".
7. Comparatia "ingalbenind ca fila dintr-o carte" are rolul de a
arata efectele trecerii timpului asupra omului, asa cum filele de
carti se ingalbenesc datorita vechimii. Aceasta
sugereaza, de asemenea, fragilitatea omului si existenta sa
limitata.
8. Titlul reprezinta, de fapt, tema poeziei, si anume, aceea a
trecerii timpului. Omul s-a confruntat dintotdeauna cu efectele timpului, iar
in aceasta poezie eul liric isi exprima tristetea si un fel
de constiinta a imposibilitatii de a schimba ceva in
aceasta privinta.
9. Aceasta opera este o poezie lirica, deoarece poetul isi
exprima sentimentele pe care i le trezeste trecerea timpului.
Perceptia acuta a acestei treceri este sugerata prin imagini
poetice, centrala fiind aceea a unui eu liric pentru care timpul ajunge,
totusi, o realitate palpabila( "pasul" timpului ii bate in
inima). Ca de obicei, eul liric este marcat, ca prezenta, prin
verbe la persoana I ("aud" , "simt").
(Sabina Iordache, 12 F: coord. prof. dr. Dumitrita Stoica)
I. 81 (Iuliu C. Savescu, La Polul Nord)
1. nemarginite = intinse
solitari = singuri
2. "pasii"- Prin folosirea pluralului articulat "pasii", se pune
accent pe acest substantiv, cu scopul de a evidentia greutatea si
apasarea cu care calca "marii ursi".
3. ochi de vultur, a pierde din ochi, a sorbi din ochi; "Banul, ochiul
dracului"
4. "muntii solitari"
Epitetul personificator "muntii solitari" este folosit pentru a
evidentia maretia si inaltimea muntilor, care domina
peste campii si vai; acestia sunt atat de inalti, incat par
desprinsi din universul terestru, devenind singuratici.
5. Rolul descrierii in textul dat este de a crea un decor, o atmosfera prin
intermediul carora eul liric isi exprima starile sufletesti
nelamurite si confuze prin a sugera un sentiment pe care il creeaza
elementele din natura.
6. "Iar din prapastiile adanci se-aude-o stranie vibrare"
" Si ursii albi, induiosati, intr-un oftat adanc si
greu"
7. Poezia "La Polul Nord" de Iuliu C. Gavescu, prezinta cateva caracteristici
specifice liricii simboliste, prin motive precum motivul singuratatii,
solitudine care in poezia de fata devine apasatoare, este asociata cu
izolarea, pustietatea ("muntii solitari", "campii nemarginite"). Alta
caracteristica ce incadreaza poezia in simbolism este cadrul natural care apare
ca unul trist si dezolant. Astfel, in poezia "La Polul Nord", imaginarul
poetic se organizeaza in jurul anotimpului iarna, care domina intreg
tinutul prin "albul dezolant" , si aduce cu sine pierderea oricarei
sperante din sufletul poetului.
Un alt element definitoriu al poeziei simboliste il constituie muzicalitatea
exterioara, obtinuta prin ritmuri si rime perfecte, la fel ca si
repetitia si simetria unor cuvinte la inceputul si
sfarsitul unei strofe ( "muntii solitari", "dorm adanc"-"dorm
mereu", "La Polul Nord"- "La Polul Sud").
8. La nivel morfologic se remarca abundenta verbelor la timpul prezent:
"se-ntind", "adorm", "ingalbeneste", "se vad", "dorm", "se-aude" etc.
ce sugereaza permanenta starii de angoasa, intensificand sentimentele
si dand veridicitate intregului poem.
9. Laitmotivul in poezia lui Iuliu C. Savescu reprezinta un element definitoriu
al simbolismului, prin evidentierea unei muzicalitati exterioare,
obisnuita numai prin ritmuri si rime perfecte, dar mai ales prin
repetitia simetrica a unor cuvinte la inceputul si sfarsitul
unei strofe ("La Polul Nord"- "La Polul Sud" etc.). Cadrul natural este unul
trist si dezolant, prin albul care domina; iarna are rezonanta in
sufletul omului, aducand monotonie, nevroza, chin si frig launtric.
Cromatica este astfel sugerata prin culoarea alb, culoare simbolizand
stari si atitudini poetice de izolare. Prin intermediul
laitmotivului, intreaga natura ajunge sa strige pustiirea eului liric.
(Andra Achim, 12 G; coord. prof. dr. Nicolae Scurtu)
I. 82 (Marin Sorescu, Boala)
1. degeaba = zadarnic; senzatie = perceptie
2. Cratima marcheaza caderea vocalei "i" in unirea pronumelui cu
adverbul "nu-e" intr-o singura silaba.
3. a se trezi cu noaptea in cap, prost ca noaptea
4. adresarea directa ("Doctore"); verbe la persoana I singular: "simt",
"am citit", pronume la persoana I singular "ma", "mi"
5. "am urat si am iubit, am invatat sa citesc si chiar
am citit niste carti, am vorbit cu oameni si m-am gandit, am
fost bun si am fost frumos" - enumeratia sugereaza
stradania depusa pentru a invinge "boala" fiintei, cea cu care
ne nastem, moartea.
6. Titlul poeziei, "Boala", este o metafora sugerand moartea, iar
"medicamentele" (ura, iubirea, cititul) sunt incercari de a trai
intens viata, de a simti in fiecare moment, viata fiind antidotul
pentru moarte. Eul liric considera ca a-ti face viata
frumoasa te indeparteaza de moarte.
7. Discursul liric este confesiv, direct, prin substantivul in vocativ
"Doctore" si prin folosirea persoanei I singular a verbelor si a
pronumelor.
8. In prima strofa a poeziei se descrie sentimentul mortii, de la
primele simptome, venind din interiorul ca o constientizare a pieirii.
Lumea inconjuratoare devine o povara, "ziua ma doare soarele, noapte
luna si stelele", " aici in regiunea fiintei mele". Se observa o
Moarte generala, un inceput de detasare de aceasta lume, sugerat
de epitetul "mortal".
9. Se vorbeste despre moarte, o moarte care incepe de la inceputul vietii,
"cand m-am nascut". Eul liric incearca sa evite aceste simptome, se
eschiveaza, priveste moartea ca pe o boala, pe care incearca
sa o infranga.
Iubirea, ura, cititul, a fi bun, a fi frumos, toate inseamna a fi viu, a
trai. Astfel acestea devin "medicamentele" impotriva mortii pe care o
simte inca de la inceputul vietii. Se realizeaza ca moartea in
final nu are loc, desi "am cheltuit pe ele o groaza de ani" si
ca singurul lucru ce poate fi schimbat in acest sens este trairea
intensa, incercarea de a ne face viata cat mai frumoasa.
(Alexandra Nita, 12 G; coord. prof. dr. Nicolae Scurtu)
I. 83 (Marin Sorescu, Pleaca trenul)
1. gand - gandire, ganditor, a gandi
2. "Oameni, orase, continente" - virgula desparte mai multe elemente ale
unei enumeratii si, din punct de vedere sintactic, separa
elementele unui subiect multiplu.
3. de cand lumea si pamantul, de lume, ca lumea, a-si lua lumea
in cap
4. Tema poeziei o constituie indepartarea, tristetea omului
calator care nu reuseste sa cunoasca
niciodata lumea pentru ca are timp numai sa o vada, nu
sa se si apropie de ea.
5. « Tu » este un pronume personal, marca a eului liric si
indica autoadresarea.
6. « De ce ?» este o interogatie retorica, ce concentreaza
si expune drama omului care stie, dar nu cunoaste, care vede,
dar nu priveste. Revolta si mahnirea capata forma
finala in aceste ultime doua versuri, iar intrebarile sunt
adresate siesi, ca un strigat debusolat, confuz. Interogatia «
De ce ? » accentueaza ideea poetica expusa in celelalte strofe.
7. Ideea « Toata viata am privit pe fereastra » exprima neimplicare,
frica de atasament si de cunoasterea necunoscutului, lipsa
trairii in mijlocul lumii si in prezenta ei, cu riscuri si
framantari, eul liric preferand pasivitatea si detasarea.
Astfel, el reuseste sa priveasca lumea, fara a
apuca sa o si cunoasca, « privirea » fiind element cheie al
acestei poezii, devenind legatura sa cu tot ceea ce il inconjoara.
8. Titlul poeziei sugereaza pasivitate si detasare. « Trenul »
este cel care se pune in miscare, trenul face actiunea: trenul
sta sau trenul se duce, niciodata "tu". « Tu » doar esti in
tren. Astfel, se incearca o anulare a responsabilitatii
actiunilor din moment ce decizia de a sta sau a pleca nu iti mai
apartine.
« Pleaca trenul » este o metafora, reprezentand atat
despartirea, cat si efectele ei, confuzia si totodata
resemnarea : nu se stie cine a plecat, dar se constientizeaza
ruptura ; efectul este acelasi, indiferent din ce parte se produce
actiunea. Resemnarea vine odata cu constientizarea ca in
curand va pleca si trenul tau.
Mai este, de asemenea, expusa ideea trecerii ireversibile a timpului
si a incapacitatii de a-l trai : avem de multe ori impresia
ca ne traim viata, ca facem alegeri, ca luptam,
cand de fapt suntem victime ale pasivitatii noastre, iar timpul trece
pe langa noi. Efectul este acelasi: fie ca trenul merge sau
sta, ruptura tot se produce, un tren tot se pune in miscare, timpul
tot se scurge.
9. Ultima strofa expune metafora dramei calatorului, a aceluia blocat
in pasivitate, condamnat de sine sa priveasca, dar sa nu
cunoasca. Intreaga strofa este o metafora ce sugereaza
viata omului care doreste sa vada, dar ii este teama
sa simta, limitandu-se astfel la o cunoastere superficiala.
Pasiv, lucru sugerat de enumeratia « de autobuz, de tren, de vapor,
hurducat de caruta », eul liric nu isi asuma
viata, trairea, lasandu-se purtat inert de mersul lucrurilor,
fapt sugerat de verbul la participiu « pironit » si sintagma « m-am uitat
pe fereastra », care aduce in prim-plan si ideea detasarii.
Fug « copacii, oameni, orase, continente » cand, de fapt, el este cel care
nu se opreste la ele. Totul sta, iar el fuge. Din nou,
responsabilitatea nu este asumata, eul liric este cel purtat, el nu fuge,
el nu sta, el nu actioneaza, copacii fug.
Interogatia din final, « de ce ? » vine ca o rabufnire, o incununare
a emotiilor exprimate pe parcursul poeziei, o constientizare a
irosirii: « Toata viata m-am uitat pe fereastra [.] De ce am
impresia ca am cunoscut lumea ? »
(Ioana Raluca Cristea, 12 G; coord. prof. dr. Nicolae Scurtu)
I. 84 (Nichita Stanescu, Sarutul)
1. se-adumbrea= se intuneca
stins= imperceptibil, vag
2. Din punct de vedere sintactic virgula coordoneaza
circumstantialele de loc iar din punct de vedere stilistic are rolul de a
coordona termenii unei enumeratii,
3. -a avea nevoie de ceva ca de aer
- a-si da aere
- a avea un aer preocupat
- a ramane in aer
4. Verbele din prima strofa creeaza o atmosfera aproape
ireala si sugereaza un timp mitic al iubirii.
5. tema iubirii
- motivul relatiei omului cu transcendenta
- motivul iubirii creatoare de lumi
- motivul cuplului adamic
6. Metafora steaua neagra este formata din doi termeni aproape
antitetici si rolul sau este de a crea o atmosfera ireala,
romantica, de a sublinia sentimentele de duiosie ale
indragostitului si de a sugera ca prin dragoste omul poate
accede la absolut.
7. Titlul are rolul de a-l introduce pe cititor in universul de fictiune
propus de autor si de a oferi o cheie de lectura a textului, fiind un
simbol al iubirii.
8. -prezenta monologului liric adresat
-marci ale eului liric si prezenta verbelor la persoana I plural
(ne sarutam, ne-nfasura)
9. Prin intermediul simbolurilor, indragostitul isi exprima
conceptia despre iubire si consecintele pe care aceasta le are
asupra eului interior si asupra universului. In ultima strofa se
regaseste motivul iubirii creatoare de lumi si motivul cuplului
adamic. Indragostitul sugereaza faptul ca prin iubire, omul
poate atinge absolutul, fapt sugerat de sintagmele care unesc cele doua
lumi (si pasari mari se coborau pe banci/ si pe
statui, pe cabluri, peste iarba). Atmosfera mitica este
subliniata de versul liber si masura de 11 silabe.
(Anca Maria Pricop, 12 G; coord. prof. dr. Nicolae Scurtu)
I. 85 (Marin Sorescu, Alchimie)
1. a da ocol, a da cu bata-n balta, a da vrabia din mana pe cioara de pe
gard, a da de veste.
2. Virgula desparte in text elementele componente ale enumeratiei.
3. Plutoniul, radiul si poloniul sunt elemente chimice radioactive.
Nu am putut gasi la magazin calorifere cu sapte elementi.
4. Invocatia este folosita in discursul liric pentru a accentua
sentimentul de frustrare al eului liric cauzat de lipsa fericirii. Acest
procedeu artistic permite exprimarea mai directa a sentimentului de
dezolare si creste intensitatea mesajului transmis.
5. Marcile gramaticale ale prezentei eului liric in textul dat sunt
formele verbale la persoana I ("Ce sa fac eu"; "mai arunc sub cazanul
vostru" ;"Va dau jumatate") si adresarea directa prin
folosirea formelor verbale si pronominale la persoana a II-a ("Ati
gresit calculele,"; "va dau jumatate"). Alta marca
gramaticala existenta in textul dat este prezenta formei
pronominale a persoanei I ("eu", "mea", "dati-mi", "mele").
6. Opozitia din strofa a doua dintre ideea de intelepciune si
cea de fericire reliefeaza asemanarea dintre cele doua
notiuni in conceptia umana dar ele au valori si
intelesuri diferite. Fericirea este un scop in timp ce intelepciunea
este un mijloc de a atinge scopul.
7. Marin Sorescu in ultima strofa a poeziei "Alchimie" foloseste
metafora si un registru de cuvinte tipic alchimiei pentru a arata
risipa ce se realizeaza in cautarea pietrei filosofale, fericirea.
Cele nouazeci si noua de elemente, numar fatidic, sunt
insuficiente, deoarece nu sunt o suta, un numar rotund, intreg. Ele
sunt trecute in tabloul fiintei sale ordonat, asemenea elementelor chimice
din tabelul periodic al elementelor. Risipa se realizeaza prin consumarea
timpului dat fiecaruia sa-l traiasca in intretinerea
reactiei chimice care ne promite drept produs final fericirea. Dar din
pacate reactia continua la nesfarsit fara un rezultat.
8. Titlul poeziei este un simbol ce ne arata unghiul din care trebuie
sa citim poezia pentru a intelege semnificatia
urmarita de autor. El transforma toata framantarea
omului de a obtine fericirea intr-o pseudo-stiinta cum este
alchimia ce are un tel final imposibil, piatra filosofala, si
care foloseste calcule si formule imprecise bazate pe intuitii
eronate. Deci titlul simbolizeaza cautarea orbeasca a fericirii.
9. Poezia se incadreaza in lirismul de tip subiectiv prin marcile
lexico-gramaticale ale eului liric prezentate la punctul 5 si prin
adresarea directa prin invocatie retorica care accentueaza
subiectivismul poeziei.
(Cezar Laurentiu Blanaru, 12 G, coord. prof. dr. Nicolae Scurtu)
I. 86 (Radu Stanca; Frunzele - Elegie de toamna)
1. Sinonimul contextual pentru cuvantul invaluita este
"imbracata" si pentru a depana este "a
desfasura".
2. Cuvantul a carui forma nu mai este conforma cu normele limbii
literare actuale este "alaturea".
3. in ceasul al doisprezecelea, a se da de ceasul mortii, a-i suna ceasul
4. Structurile care pun in evidenta prezenta eului liric sunt:
"Aseaza-mi-te alaturea", "Fa focul",
"Fereste-ma", "preumbla-te"
5. O tema prezenta in text este efemeritatea fiintei umane,
trecerea ireversibila a timpului si un motiv literar este cel al
toamnei si al frunzelor moarte.
6. Uzitarea modului imperativ al verbelor este o marca a lirismului
subiectiv si implicit a eului liric. Astfel, poezia capata forma
unui monolog adresat. Formele de imperativ exprima vointa
hotarata si cererile arzatoare ale eului liric ce iau forma
unor porunci adresate fiintei iubite. Chinuit de ideea
efemeritatii fiintei umane si de regretul vremurilor apuse,
acesta doreste cu tarie sa evadeze din realitatea
dezolanta. Tonul autoritar, ritmul alert al confesiunii este sustinut
de folosirea modului imperativ care sugereaza totodata
deznadejdea si disperarea eului liric.
7. Frunzele moarte purtate de vant simbolizeaza atat efemeritatea
fiintei umane cat si cat de nesimnificativ si neputincios este
omul in fata naturii, in raport cu universul. Timpul trece in mod
ireversibil iar omul este purtat prin viata precum frunzele uscate de
vant, neputand sa se impotriveasca destinului. Constientizarea dramei
umane, a realitatii necrutatoare genereaza
deznadejde, angoasa, dezolare. Astfel, eul liric este
inspaimantat, este cuprins de tristete, cautand refugiu si
alinare in iubire.
8. Titlul poeziei, "Frunzele-Elegie de toamna", fixeaza motivul
central al acesteia, toamna. Prin referire la specia genului liric, elegia,
este anticipata incarcatura afectiva a poeziei,
sentimentele dominante fiind melancolia, durerea, regretul. De asemenea, titlul
prefigureaza ideea de ansamblu a textului, aceea a spulberarii iluziilor
si sperantelor la gandul perisabilitatii fiintei
umane. Este dezvaluit si elementul central in jurul caruia
graviteaza intregul discurs liric, frunzele, si care, reluat in
cadrul fiecarei strofe, accentueaza ideea deznadejdii, a
disperarii si tristetii eului liric. Astfel, inca din titlu
este fixat cadrul natural metaforic, toamna cu frunzele moarte, cadru necesar
exprimarii unor trairi de o asemenea gravitate si intensitate.
9. Limbajul poetic se remarca prin expresivitate. In cadrul poeziei, expresivitatea
este realizata prin figurile de stil existente, precum metafora,
personificarea, inversiunea cu rol de accentuare a ideii poetice. Astfel, se
remarca personificarea "frunzele sub pasi, cum gem" care se
constituie totodata intr-o imagine artistica auditiva.
Personificarea e menita sa exprime zbuciumul interior, deznadejdea
si durerea provocate de drama omului a carui sperante s-au
spulberat. Amploarea suferintei interioare si a temerilor este evidentiata
prin inversiunea "vasta urgie". Expresivitatea limbajului poetic este
dovedita si de uzitarea metaforei, cum este cea din versul "Sa
nu simt frunzele cum zboara in vant". Prin intermediul acestei metafore
este vehiculata ideea trecerii ireversibile a timpului care ia cu sine
toate sperantele. Eul liric ar dori sa se sustraga acestei
realitati dureroase si sa opreasca timpul, ceea ce
reiese din verbul la modul conjunctiv "Sa nu simt".
Astfel, expresivitatea la nivelul limbajului poetic se realizeaza prin
intermediul figurilor de stil folosite in cadrul poeziei.
(Mara Moroseanu, 12 G; coord. prod. dr. Nicolae Scurtu)
I. 87. (Radu Stanca, Sonet)
1. "n-o sa piara"- "n-o sa moara"
2. Cele doua virgule din versul "Iubirea, ea, nicicand n-o sa
dispara" are rolul de a izola o apozitie ("ea"), focalizand accentul
asupra iubirii.
3. Iubirea lui nu va muri nicicand.
Nici cand mi-a aratat dovada, nu l-am crezut.
4. Pronumele de persoana I singular "-ma", "eu" marcheaza
prezenta lirismului subiectiv, implicarea afectiva a eului liric.
Adresarea directa a eului liric este subliniata prin pronumele de
persoana a II a singular "-ti", dar si prin adjectivul pronominal de
persoana a II a singular "tale". Legatura afectiva dintre eul liric
si iubita e redata simbolic prin folosirea pronumelui de
persoana I plural "noi", acest lucru evidentiand totodata unitatea
cuplului. Iubirea devine elementul de conexiune intre cei 2 : "Iubirea, ea
,nicicand n-o sa dispara".
5. "Iubirea, ea , nicicand n-o sa dispara."
"Si dragostea - dar , vezi, ea n-a murit."
6.Iubirea este un sentiment ce creeaza o anumita vulnerabilitate. Ea
este o slabiciune, caci ratiunea nu mai are putere in fata
sentimentului intens. Persona incercata de acest afect, devine astfel
subiectiva si reuseste sa treaca peste toate
defectele celui/celei asupra caruia/careia isi rasfrange iubirea.
7. Cel de-al doilea catren nuanteaza eternizarea sentimentului de
iubire,. Verbul la conditional-optativ "ar mai trece" si cel la
viitor "n-o sa dispara "exprima dorinta eului liric de a
conserva acest sentiment, de a-l proiecta intr-un plan ireal si,
totodata posibilitatea implinirii unui scenariu ideatic. Apozitia
"ea", subliniaza importanta iubirii pentru eul liric. Confesiunea
lirica evidentiata prin marcile eului liric (pronumele
personal de persoana I plural - "noi"), reliefeaza lirismul subiectiv.
Apar sintagme care marcheaza permanenta iubirii:"inc-o seara
","n-o sa dispara", "va dainui ", "la nesfarsit".
Folosirea cratimei, pentru elidarea unor vocale ("dac-ar", "inc-o ",
"dainui-ntre") ajuta la pastrarea masurii de 10-11 silabe.
Rima este incrucisata.
8. Expresivitatea este realizata prin repetitia anaforica
("si chiar/si multe") si prin inversiunile cu rol
prozodic, de accentuare a sentimentului de iubire ("ea, nicicand n-o sa
dispara ", "tainice cununi").
9. Lirismul subiectiv se caracterizeaza prin prezenta monologului
liric adresat si prin intermediul marcilor eului liric (pronumle de
persoana I singular si plural): "eu", "noi".
(Cornelia Badea, 12 G; coord. prof. dr. Nicolae Scurtu)
I. 88 (Nichita Stanescu, Nedreptate)
1. a trage cu urechea, a se culca pe o ureche
2. Virgula, din punct de vedere gramatical, marcheaza elipsa predicatelor,
iar din punct de vedere stilistic accentueaza importanta ochilor
si a picioarelor in cadrul vietii si, mai ales, a duiosiei
in planul iubirii.
3. sperante, duiosie, tristete, dragoste
4. 18 silabe
5. "De ce sa auzim si de ce sa avem urechi pentru auz?", prima
interogatie retorica pune sub semnul intrebarii normalul si
sugereaza iesirea din limitele banalului, o desprindere de
contingent.
6. nedreptatea firescului, pusa in relatie antitetica cu
depasirea limitelor
7. prezenta eului liric implicat, prin folosirea verbelor la pers. I
plural; prezenta interogatiilor retorice
8. Mijloacele artistice la care apeleaza , intotdeauna, orice poet, au
drept scop infrumusetarea versurilor, dar si evidentierea ideii
poetice. Inserate intre versurile 7-13 se regasesc epitete
personificatoare atribuite tristetii si dragostei: "urata",
"infrigurata". Astfel, figurile de stil creeaza ambiguitatea
limbajului impinsa pana la aparenta de nonsens, de absurd, prin
rasturnarea firescului, inclusiv prin ermetismul expresiei.
9. Titlul exprima si subliniaza aparitia eului liric
subiectiv, care lupta cu sine, ducand la confruntarea dintre creator
si ganditor. Astfel, "nedreptate" suprima insolitul imaginilor
artistice, dar totodata, poezia contrariaza permanent
asteptarile cititorului.
(Victor Niculae, 12G; coord. prof. dr. Nicolae Scurtu)
I. 89 (Nichita Stanescu, Necuvintele)
1. antonimie:
realitatea-visul
despartind-unind
2. intr-una: Intr-una din zilele vacantei voi merge la mare.
intruna: Dupa spectacol ma batea la cap intruna!
3. a taia frunza la caini, a taia elanul, a-l taia capul
4. acel laser lingvistic = acel cuvant
5. In text se repeta verbul "a naste" ("nascand") care are rolul
de a evidentia procesul creator, de a nuanta nasterea unei noi
lumi.
6. Tema poeziei este creatia ca innoire a universului, o creatie a
esentei lucrurilor.
7. Nichita Stanescu este un innoitor al poeziei prin faptul ca aduce
atat elemente noi, cat si o altfel de gandire asupra poeziei moderne.
Poezia "Necuvintele" se prezinta ca o arta poetica prin faptul
ca poetul isi arat propria conceptie despre modelul de poezie.
Din punctul de vedere al prozodiei poezia este lipsita de rima, cu
exceptia strofei a treia in care primele doua versuri se repeta,
iar celelalte versuri sunt alcatuite independent de poeziile clasice.
8. Strofa a doua evidentiaza dorinta autorului de a afla
adevarul; adevar reprezentat de un singur cuvant. Nichita
Stanescu se foloseste de o metoda a contemplarii, a
filosofarii pentru aflarea acestui cuvant ce poate fi aflat numai in vis.
In acest sens titlul este semnificativ, pentru ca descrie cel mai bine
atmosfera create si anume aceea a necuvintelor.
9. "Necuvintele" reprezinta o arta poetica deoarece arata
ideea autorului despre poezie si despre lumea inconjuratoare in
general. Cu ajutorul limbajului, a temei, si a solutiei gasite
de el pentru obtinerea unei noi lumi se contureaza o veritabila
arta poetica.
(Victor Niculae, 12G, coord. prof. dr. Nicolae Scurtu)
I. 90 (Nichita Stanescu, Lauda omului)
1. "adaugata" - inlaturata; "inlauntru" - exterior.
2. Cuvantul "oamenii" este scris cu doi "i" pentru ca primul i
reprezinta desinenta de plural a substantivului respectiv, iar al
doilea i este articol hotarat.
3. a se bate cu morile de vant; a-si bate gura degeaba, batut de
soarta / de Dumnezeu
4. In ultima strofa, poetul foloseste imaginea vizuala "cu
aripile crescute inlauntru, / care bat, plutind, planand", referindu-se la
faptul ca omul vrea sa acceada la o conditie superioara.
Omul intotdeauna vrea sa se autodepaseasca, sa
atinga absolutul. Aripile ascunse ale oamenilor sugereaza superioritatea
gandului, a reflexivitatii ce caracterizeaza fiintele
inteligente.
5. Cei doi termeni repetati in poezie sunt "soarele" si "oamenii".
6. Repetitia locutiunii substantivale "Din punctul de vedere al "
se refera la faptul ca poezia se face prin fuziunea dintre puterea de
judecata si afect, din intrepatrunderea ratiunii cu
sentimentul. Astfel se poate gandi un punct de vedere al copacilor, un altul al
pietrelor si un al treilea al aerului, toate trei cu privire la Om.
Copacii gandesc omul ca emotie si ca niste "fructe
plimbatoare", pietrele gandesc omul ca miscare si ca
lumina, aerul il gandeste ca pasare cu aripile crescute
inlauntru. Formularile capata o miscare grava
si linistit-suitoare, pe parcursul celor trei strofe, trei trepte ale
unui fel de silogism poetic, in tipare sintactice de neclintit, ca pentru a
purta in ele adevaruri absolute, definitive.
7. Titlul este un element esential al receptarii, pentru ca
ofera un indiciu interpretativ al discursului poetic. Titlul poeziei,
Lauda omului, identifica specia lirica cu o oda, desi
continutul textului nu integreaza epitete elogioase sau superlative
rasunatoare. Ca si cum natura ar avea propria
constiinta, in poezie sunt enumerate trei perspective metaforice
cu privire la om: a copacilor, a pietrelor si a aerului, facand apel
la propria lor sfera semantica. Omul este mai presus de orice prin
emotii si inteligenta.
8. Cea de-a treia strofa, ca si adaosul "ascendent" al celor
doua versuri supranumerare din strofa ultima, sporesc impresia de
dinamism continuu.
Nu insa simetriile dau superioritatea acestei poezii, ci constatarea
uimita ca in atata relativitate cosmica pare probabila
ipoteza ca elementele lumii materiale, copacii, pietrele si aerul, sa
aiba un "punct de vedere" despre Om.
Pentru aer, mediul pasarilor, oamenii sunt niste
pasari extraordinare avand aripile "crescute inlauntru" si
planand fantastic in cel mai curat aer, "care e gandul". Ultimele doua imagini,
complementare una alteia, sunt cele mai originale si mai
surprinzatoare, adanci si de o mare plasticitate intelectuala.
A imagina aripi crescute inlauntru, vaslind in aerul gandului, este a
elogia la maximum intelectul uman, in tendinta lui perpetua de a
stapani legile universului.
9. Lirismul subiectiv reprezinta manifestarea directa a eului liric.
In poezie, eul liric este sugerat, pentru ca reda ceea ce gandesc
pomii, pietrele si aerul, in niste metafore ce depasesc
analogia clasica si exalta diferentierea. Poetul ne propune
aici o viziune a Omului ca punct suprem si continuu ascendent al
evolutiei materiei in Univers. De asemenea, vocea lirica este
prezenta in text prin adresarea directa, chiar daca cu valoare
generalizatoare, "ce-o zaresti", precum si prin
exclamatiile din finalul fiecarei strofe.
(Catalina Ivan, 12 H, coord. prof. dr. Anca Roman)
I. 91 (Nichita Stanescu, Dimineata marina)
1. "umeri" , "frunte", "sprancene", "ochii", "tamplele"
2. Virgulele desparte grupul verbal construit cu gerunziu de restul
enuntului si reliefeaza semnificatia sintagmei: o
personificare.
3. a da apa la moara, a sti ca pe apa, a se imbata cu
apa rece, pe apa Simbetei
4. Tema trezirii constiintei / a nasterii lucide, motivul
somnului, motivul luminii, motivul ascensiunii.
5. Rima este incrucisata, 1-3 feminina si 2-4
masculina; masura variaza intre 10 14 silabe (intr-o rostire
rapida a primului vers al acestei strofe)
6. "si plopii, trezindu-se brusc" - personificare; prin personificare,
universul material prinde viata, devenind o prelungire a universului
uman. Nicolae Manolescu vorbeste despre substantializarea limbajului
si poetizarea realului. Poezia se face pe sine ca obiect si se
construieste cu fiecare vers, fiecare cuvant.
7. Orice titlu induce un anumit nivel de lectura a textului poetic si
genereaza un orizont de asteptare. Titlul poeziei citate este
alcatuit dintr-un substantiv comun insotit de un adjectiv cu valoare
de epitet. Titlul sugereaza un tablou de natura, intr-un moment al
zilei. Discursul liric confirma partial si completeaza
intelesurile sugerate de titlu, numai ca dimineata devine o
metafora a trezirii constiintei: fiinta cosmicizata se
trezeste din somnul necunoasterii, intr-o viziune monumentala.
Eul poetic are viziunea propriei geneze ca fiinta suprema, in
lumina, moment auroral privilegiat.
8. Cuvintele au valoare in sine, dar dincolo de cuvant se deschide o alta
lume. Sentimentul este generator de sens, tine lumea in fiinta,
schimbandu-i contururile. Imaginea vizuala a soarelui si sinestezia
"lumina-n ape o sa-mpunga" contureaza o lume a obiectelor
si a fiintelor aflate intr-o relatie de intrepatrundere,
glorificand momentul nasterii lucide, al iluminarii.
9. Textul apartine neomodernismului, avand drept caracteristici lirsmul
reflexiv si imagismul metaforic, reinterpretarea miturilor (geneza este
aici individuala, omul devine centru al universului, identificandu-se cu
soarele, natura se trezeste la constiinta).
(Stefania Raisa Ciulacu, 12 H, coord. prof. dr. Anca Roman)
I. 92 (Nichita Stanescu, Adolescenti pe mare)
1. teapana = puternica, lenta = lina.
2. Apostroful din versul: "macar pan' la genunchi in valul diafan"
marcheaza absenta vocalei "a", consecintele elidarii
acestui sunet fiind pastrarea ritmului si a masurii versurilor,
rostirea intr-o singura silaba / tempo rapid.
3. a taia drumul / calea cuiva, a-i taia cuiva (toata) pofta, a
taia frunza la caini etc.
4. tema adolescentei, motivul marii, motivul biblic al mersului pe
valuri
5. In primele patru versuri - rima incrucisata, masura
de 16 silabe in primul vers, 14 silabe in al doilea vers, 12 silabe in al
treilea vers si 15 silabe in al patrulea vers.
6. Scrierea cu litera mica este un procedeu prozodic specific
modernismului, prelungit si in neomodernism, numit ingambament, care se
defineste prin continuarea ideii din versurile anterioare, fara
a se marca fiecare vers prin majuscula (scindare a unei unitati
lexico-sintactice prin dispunerea ei in versuri diferite).
7. Epitetul "lenta inaintare" semnifica plutirea lina, calma, pe
mare, ca un dans cosmic, a adolescentilor cuprinsi de elanuri
impetuoase, impulsionati spre descoperire, cunoastere de sine,
implinire si desavarsire a fiintei.
8. Ultimele doua versuri reprezinta un fel de concluzie / constatare
a intregii poezii, fapt subliniat si prin utilizarea conjunctiei
adversative "dar", care stabileste o opozitie cu ideea din versurile
anterioare. Spre deosebire de asteptarea celui care ii contempla,
tinerii au capatat deprinderea de a "merge pe valuri", ca Isus, semn
al puterii extraordinare a acestei varste mitice si al increderii pe care
adolescentii o au in ei insisi. Cele doua epitete, "zvelti"
si "calmi", reprezinta calitati ale tinerilor. Adverbul
"simultan" evidentiaza ideea unei alinieri ca intr-o competitie
care-i ajuta sa se cunoasca.
9. Expresivitatea este una dintre caracteristicile stilului lui Nichita
Stanescu, prezenta si in aceasta poezie si este
datorata unui limbaj simplu, firesc, fara multe figuri de stil,
pentru ca poezia nu se mai bazeaza pe reprezentare, ci este ea
insasi un act. Transparenta ideii poetice este ilustrata
aici de imagini artistice si de prezenta eului liric ca spectator.
(Alecsandra Zugravu, 12 H, coord. prof. dr. Anca Roman)
I . 93 (Nichita Stanescu, Ploaie in luna lui Marte)
1. "infernal', "concreta', "mansarde"
2. Substantivul Marte este scris cu majuscula deoarece reprezinta
numele zeitatii romane a razboiului si a vegetatiei.
3. a pune suflet, a-si da sufletul, din suflet, cu sufletul la gura
4. Tema iubirii; motivul ploii, motivul zborului, motivul Lorelei, motivul
zeului Marte.
5. Rima strofei a treia este incrucisata si feminina.
Masura strofei a treia este de 9 -11 silabe.
6. Timpul imperfect al verbelor din primele doua strofe are rolul de rememorare
nostalgica a trecutului. Iubirea de altadata este
proiectata in mit cu ajutorul imperfectului ("ne iubeam", "ploua",
"dansau")
7. Personificarea "Peretii odaii erau / nelinistiti
[]' este folosita pentru a sublinia ca in fata iubirii
celor doi, pana si lucrurile care, de obicei, sunt de neclinit,
isi pierd aceasta calitate, sentimentele indragostitilor
reflectandu-se in tot ceea ce ii inconjoara. Tot prin personificare,
"sufletele noastre dansau", se exprima bucuria existentiala
intensa, caci pentru indragostit lumea apare ca un miraj
continuu.
8. In penultima strofa se prefigureaza ruptura dintre
indragostiti, lucru sugerat de primele doua versuri, care contin
o imagine vizuala: "Si ma-naltam. Si nu mai
stiam unde-mi / lasasem in lume odaia'. Uitarea odaii unde
ei se iubeau si inaltarea marcheaza distantarea indragostitului
de iubita sa. De altfel, chemarea iubitei cu numele Lorelei (in mitologia
germanica, sirena a Rinului care atragea corabierii intr-o
zona stancoasa, provocandu-le moartea), asociat iubirii tragice,
imposibile in romantism, sugereaza destramarea cuplului erotic.
Imaginea auditiva "Tu ma strigai din urma', urmata de
repetitia "raspunde-mi, raspunde-mi' vin sa sugereze
faptul ca indragostitul isi lasa iubirea undeva departe, el
indreptandu-se spre alte idealuri, iar vocea iubitei rasuna ca un
ecou indepartat.
Ultimul vers poate fi interpretat ca o intrebare retorica din partea
iubitei, care il pune pe indragostit sa aleaga intre iubirea lor
("oamenii') si alte idealuri, inaltatoare, dar care pot fi
efemere ("ploaia')
9. Expresivitatea este o caracteristica a limbajului poetic data de
multitudinea figurilor de stil si a procedeelor artistice regasite in
text.
In poezia Ploaie in luna lui Marte de Nichita Stanescu, intalnim imagini
vizuale ca "norii curgeau', care fluidizeaza ideea trecerii
implacabile a timpului. De asemenea, se remarca personificarile
"Peretii odaii erau / nelinistiti []' si "Sufletele
noastre dansau', care sugereaza fericirea indragostitilor
si rezonanta universului inconjurator la sentimentele lor.
Ploaia este o metafora a vietii, a instinctului, a bucuriei
existentei.
Metafora "mie-mi ploua zborul, cu pene' sporeste expresivitatea
textului, la fel ca si imaginea vizuala "Si
ma-naltam', ambele impunad motivul zborului, al
inaltarii, al depasirii limitelor banalului, prin
iubire.
Epitetul superlativ "ploaie de tot nebuneasca', din ultima
strofa, este ca o ultima aducere-aminte a dragostei pe care cei doi
au trait-o "in luna lui Marte'.
(Alexandra Chirita, 12 I, coord. prof. dr. Anca Roman)
I. 94 (Gheorghe Tomozei, Septemvrie)
1. septemvrie, tarzii
2. Rolul punctelor de suspensie din primul vers, "Septemvrie." , este de a
marca o pauza afectiva in rostirea poeziei , pentru a sugera
nostalgia.
3. "septemvrie, "radvanul", "carte", "frunze", "iubire" sunt cuvinte din
fondul vechi al limbii.
4. Tema trecerii timpului, asociindu-si mai multe motive, precum toamna,
amintirea, singuratatea, copilaria, exprima starea de
tristete a fiintei.
5. Rima incrucisata (1-3 feminina, 2-4 masculina) si
masura de 10-11 silabe.
6. Utilizarea verbelor la modul indicativ, timpul imperfect creeaza
durata si simultaneitate, prelungeste durata momentului evocat
si o imobilizeaza intr-un tablou sensibil si melancolic.
7. Epitetul "frunze tarzii" sugereaza efectul venirii toamnei. Frunzele
simt trecerea timpului si , la timpul lor, cad "domol". Acestea
"ruginesc", imbatranesc si se sting, asemenea unei fiinte umane.
Metafora "radvanul toamnei" exprima plastic aparitia regala
a toamnei, de dupa himericele clai de fan ale verii, intr-o
continua rotatie calma a anotimpurilor, ca la Virgiliu.
8. Ideea poetica este tristetea indusa de venirea toamnei
si este evidentiata prin epitete : "surasul meu amar" ce exprima
atat amaraciunea, cat si falsitatea zambetului, deprimarea
fiintei care se identifica cu "cel mai trist scolar", ravnind
dupa mangaierea doamnei invatatoare, o alinare mult asteptata,
dar care nu va mai veni niciodata, pentru ca timpul copilariei a
trecut. Strofa curenta, implicit si poezia, se termina cu puncte
de suspensie pentru a invita cititorul la reflectie.
9. Limbajul poetic in poezia citata este caracterizat de reflexivitate,
lasa cititorul in suspans. Poezia are o predispozitie spre
meditatie, datorita punctelor de suspensie prezente atat in fiecare
strofa, cat si in ultimul vers, care te invita sa
gandesti la rostul lumii si al fiintei aflate sub puterea
timpului.
(Daniela Tarasenie, 12 I, coord. prof. dr. Anca Roman)
I. 95 (Ion Vinea, Declin)
1. Cand ii cer explicatii, se inroseste tot si se
eschiveaza. (cer = verb la persoana I, singular; omonim lexico-gramatical)
2. Virgula folosita in versul "Cantecul trist, cantecul cel mai trist" are
rolul de a izola, partial doar, intrucat cea de-a doua virgula ceruta
de situatia gramaticala lipseste, apozitia dezvoltata
"cantecul cel mai trist" de determinantul sau ("cantecul trist"). Sintagma
"cantecul cel mai trist" este, asadar, o lamurire asupra primei
sintagme, avand, de asemenea, si rol de gradare a intensitatii.
3. viata de caine; pe viata; in viata; de-o
viata, a lua viata
4. In poezia lui Ion Vinea sunt prezente tema melancoliei si cea a
toamnei, care declanseaza melancolia eului liric si care
declanseaza monotonia bolnavicioasa in planul exterior (
"arborii neajunsi la cer", "turmele ce-si pasc soarta", "frunzele
care se dau in vant" ).
5. Marci ale subiectivitatii: "in mine", "(nu)-mi" (pronume
personale, persoana I, singular)
6. Expresivitatea rezultata din repetitia prepozitiei "intre" in
ultima strofa a poeziei (anafora) consta in sublinierea ideii
ca intreaga natura este cuprinsa de tristetea toamnei. Atat
lumea vegetala, prin "arborii neajunsi la cer", cat si lumea
animala, prin "turmele ce-si pasc soarta", si chiar si
elementele naturii, prin "apele ce-si urmeaza albia", sunt cuprinse
de vraja morbida a anotimpului.
7. Tristetea eului poetic, care "intarzie" in planul sau interior,
este transpusa in planul exterior si corelata cu toamna tarzie.
Asa cum intreaga natura asteapta prima zapada din
an pentru a se sparge monotonia existentei, pentru a rupe sirul de
zile derulate identic, una dupa cealalta, la fel si fiinta
asteapta "sarutul" care sa ii incalzeasca
sufletul. In asteptarea elementului salvator (iarna, respectiv
sarutul), cele doua planuri au atitudini diferite. Astfel, lumea
interioara, a sentimentelor pare a acumula din ce in ce mai multa
melancolie, aspirand tristetea peisajului tomnatic, astfel incat omul pare
a avea un aer bolnavios. Pe de alta parte, natura isi
urmeaza vechiile obiceiuri si nu manifesta nici revolta,
nici nerabdare, acestea fiindu-I atribuite de catre privitor, ca
urmare a sentimentelor proprii de neliniste si tristete.
8. Elegia este specia poeziei lirice care exprima sentimente de
melancolie, tristete si care reflecta o orientare a eului liric
catre visare si izolare, sub impulsul unui pesimism continuu si
a obsesiei pentru moarte.
Eul liric din poezia Declin traieste o tristete anonima,
vaga, continua, demult uitata in sine ( "o tristete
intarzie in mine" ), care il determina sa observe doar ceea ce este
deprimant si dureros in jurul sau ("cantecul cel mai trist", "glasul sterp",
"frunzele care se dau in vant" ). Imaginea creata de aceste versuri este
aceea a unei bucati de lume cuprinse de melancolie si care,
pentru a se salva, se "da in vant", renunta asadar.
Utilizarea acestei din urma expresii poate conduce catre ideea ca
eul liric este interesat el insusi de posibilitatea sinuciderii.
Prezenta acestor trasaturi demonstreaza caracterul elegiac
al poeziei.
9. Limbajul poetic in textul lui Vinea este caracterizat in principal de
expresivitate, autorul nelasand cititorului doar indici asupra ceea ce
doreste sa exprime, ci numindu-si sentimentele in mod direct.
Elementele cadrului natural sunt numite si nu doar sugerate, ca in
poeziile simboliste, de exemplu. Cuvintele din poezia lui Vinea sunt, in cea
mai mare parte, folosite cu sensurile lor denotative, termenii isi
mentin proprietatiile, acest lucru avand drept efect o exprimare
coerenta, concisa. Unele sintagme sunt totusi destul de dure
("glasul sterp", "umilinta talangilor", "arborii neajunsi
la cer", "turmele ce-si pasc soarta"). Puse sub semnul metaforic al
titlului, Declin, imaginile sugereaza destramarea lenta a
fiintei, oboseala existentiala, pustietatea, pentru ca "E
toata viata care doare asa / Zi cu zi pe intinderea stepelor"
(Elena Racu, 12 I, coord. prof. dr. Anca Roman)
I. 96 (Vasile Voiculescu, Pe cruce)
1. arsita = dogoare; ocarau = huleau
2. Rolul cratimei in sintagma "la picioarele-i zacea" este acela de a
realiza pronuntarea legata a celor doua parti de vorbire
diferite: substantivul si pronumele neaccentuat in cazul dativ.
3. a-si face cruce; a-si duce crucea; in cruce
4. Discursul liric este descriptiv pentru ca prezinta numeroase
figuri de stil - epitete ("arsita grozava", "curata-i frunte",
"lumea cea pribeaga"), imagini vizuale ( "Maslini fara de
deunze dormeau), imagini auditive ("radea cu hohot gloata") si pentru
ca reda dimensiunea spatiala ("Pe stancile Golgotei", "In
vale.dormea Ierusalimul").
5. Textul apartine traditionalismului interbelic si are ca
tema centrala tema caracteristica a acestui curent si anume
constiinta religioasa ortodoxa. Invocarea pasajului biblic
este o alta tema caracteristica si anume aceea a
intoarcerii spre primar, spre primordial. Redarea cat mai fidela a
rastignirii lui Isus se subordoneaza incercarii de recuperare a
radacinilor.
6. Versul "Si-adanc zbucnea blestemul in inima de mama" face referire
la suferinta Mariei, mama lui Isus. Adverbul "adanc", pus in fata
verbului "zbucnea" sugereaza violenta si profunzimea chinurilor
interioare ale mamei. Folosirea cuvantului "blestem" pentru a arata
nenorocirea personajului liric Isus arata imposibilitatea de a schimba
ceva si faptul ca destinul trebuie implinit. Sintagma "Inima de
mama" induioseaza, sporind tragicul, dramatismul versurilor.
7. Cadrul exterior se afla in relatie directa cu personajul
liric, chinurile si, in final moartea lui Iisus, determinand si
schimbarile naturii. Chiar inainte ca Isus sa moara, cand
suferinta lui este maxima, natura se dezlantuie violent
prin arsita grozava si prin varsarea lavei. Cand Iisus
este cuprins de somnul mortii chinul se sfarseste si pentru
natura, "Ierusalimul doarme". La fel si maslinii, insa prin
intermediul acestora se vede faptul ca natura simte pierderea, caci
ei sunt fara frunze.
8. Prima strofa a poeziei prezinta apropierea mortii lui Isus.
Prima propozitie, prin simplitatea ei si prin alaturarea numelui
lui Isus de verbul la imperfect "murea" accentueaza tragicul si
solemnitatea momentului. Ea este urmata de epitetul "arsita
grozava" care face legatura intre personajul liric si exterior.
Viata lui Iisus redata prin metafora "palea fruntea-i
curata" se stinge din cauza sangerarii si a spinilor. Pornind de
la acest vers se poate presupune ca poetul prezinta momentul in care
viata, reprezentata de elementele legate de credinta
(cruce, curat, cerul) este invinsa de moarte, reprezentata de
elemente precum sangerase, spinii. Natura, dezlantuita,
personificata se dezlantuie si participa la acest
moment de rascruce.
9. In opinia mea, viziunea poetului asupra acestei scene biblice reiese foarte
expresiv din versuri. In primul rand, mijloacele artistice (figuri de stil,
propozitii scurte) reusesc sa redea tragicul si gravitatea
momentului. Apoi, reactiile celorlalte personaje lirice, disperarea mamei,
tipatul Mariei Magdalena, neputinta ucenicilor accentueaza
si mai bine momentul facand apel la constiinta
crestina, tema centrala a traditionalismului interbelic.
Nu in ultimul rand, adaptarea naturii la suferintele personajului liric
Iisus este un element prezent si in Biblie care apropie viziunea autorului
de viziunea religioasa.
In concluzie, poezia "Pe cruce" reda viziunea poetului reusind in
acelasi timp sa sensibilizeze ctitorul.
(Cristina Juverdeanu, 11 G; prof. coord. Luminita Paraipan)
I. 97 (Vasile Voiculescu, Poezie)
1. palat; buzdugan; craiasa
2. Cele doua puncte de la sfarsitul primului vers marcheaza o
pauza in vorbire, avand rolul de a introduce enumeratia
realizata de urmatoarele trei versuri.
3. a pune pe ganduri; a cadea pe ganduri; a zbura ca gandul si ca
vantul; a bate gandul
4. teme/motive literare: creatia, menirea poetului, cuvantul
5. Prezenta eului liric este marcata de verbele si pronumele la
persoana I singular: "le momesc", "le strunesc", "m-", "ma".
6. Metafora "surugiu la cuvinte" sugereaza rolul poetului si anume
acela de a conduce cuvintele si de a le potrivi cat mai bine in rime
si versuri.
7. Poezia este o arta poetica deoarece ideile poetice cuprinse in
text fac referire la modul in care este realizata creatia, dar
si la menirea poetului. Creatia este vazuta ca un basm, iar
menirea poetului este aceea de a-si folosi toate darurile in
migaloasa munca de a potrivi cuvintele, in rime si versuri
pentru a umple "albele pagini".
8. Strofa finala incepe cu indemnul "Loc,loc!", menit sa anunte
sosirea radvanului dar si destramarea a tot ce se realizase,
fapt subliniat de metafora "se destrama craiasa de imagini". De acum
se instaleaza un haos, redat prin personificarea "Amutesc,
speriati, zurgalaii de rime", se pare ca rimele nu mai au
aceeasi valoare, iar cuvintele se rup unele de altele ("Chingile se rup,
caii razvratiti, cuvant de cuvant.") In ultimele versuri apare
dezamagirea ca desi poetul si-a pus in slujba poeziei toate
darurile, totul dispare ramanand doar urme pe paginile albe.
9. Poezia apartine traditionalismului prin tematica, poezia
vazuta ca un basm si prin tonalitatea elegiaca din final,
cand predomina sentimentul de tristete deoarece poetul nu a
reusit sa creeze ce si-a propus, totul se destrama, iar
paginile care trebuiau umplute raman albe.
(Ramona Danac, 12 L; prof. coord. Luminita Paraipan)
I. 98 (Vasile Voiculescu, Cartea)
1. Am trecut cu bine peste sesiune. (am depasit)
Calauzele au trecut imigrantii peste granita. (au
transportat)
2. In sintagma "duhurile-nchise" cratima marcheaza elidarea vocalei "i".
De asemenea, prin micsorarea numarului de silabe este realizata
incadrarea in masura versurilor de 10 silabe.
3. buchi - arhaism; cosmos - neologism
4. Prezenta eului liric poate fi evidentiata prin aparitia
marcilor sale specifice cum ar fi pronumele personal de persoana a II-a
"Tu" ce marcheaza adresarea directa sau a verbului la persoana I
plural "avem".
5. Metafora "plumbul inchisorii" se refera la imaginea mintii
neinstruite asemanata cu o temnita de plumb. Mintea
neluminata de puterea eliberatoare a cartilor este inchisa
de propriile-i limite, neputand trece peste anumite bariere ridicate de
ignoranta personala. Aceasta lipsa de cunostinte
atarna greutati de plumb de aripile gandirii libere.
6. In Antichitate, cunostintele generale ale omenirii erau limitate,
bazandu-se majoritatea pe pura observatie a mediului inconjurator.
Fenomenele mai complexe ce nu puteau fi explicate cu ajutorul mijloacelor
contemporane erau asadar plasate in sfera unui anumit plan supranatural al
carui stapani erau zeii. Pe masura ce
cunostintele au avansat si au inceput sa dea un sens
rational acestor evenimente, nevoia credintei in zei a disparut,
ducand asadar la "moartea" lor. O alta interpretare s-ar putea referi
la disparitia zeilor datorita inexistentei cartilor,
care ar fi putut perpetua mitul, pornind de la rolul cartii de a
transmite informatii in timp si spatiu, fara a fi
nevoie de contactul direct cu sursa acestor informatii.
7. Penultima strofa prezinta imaginea cartii,
vazuta ca un "stup", ca modalitate de transmitere a experientei
acumulate de omenire catre generatiile urmatoare si de
transcendere in nemurire sub forma neuitarii, apeland la metaforele
"polenul lumii" si "sucul nemuririi". In carti sunt cuprinse
notiuni general valabile, "seminte-ale ideii", ce sunt dezvoltate
si aprofundate de fiecare generatie in parte,
imbunatatite in functie de conditiile existente pentru
a extinde limitele cunoasterii umane. Ultima idee prezentata este
aceea conform careia cunoasterea prezenta prin intermediul
cartilor a luat locul supranaturalului in explicarea majoritatii
elementelor vietii, explicandu-se in felul acesta si disparitia
zeilor care nu au cunoscut "Magic-ul cosmos strans in scoarte".
8. Una dintre trasaturile traditionalismului interbelic, care
poate fi identificata la nivelul textului este tema timpului; in vreme,
cartea a reusit sa invinga efemerul prin anduranta.
9. Sonetul "Cartea" este o opera literara in versuri in care autorul
isi exprima crezul liric, propriile convingeri despre arta
literara si despre aspectele esentiale ale acesteia. Scrierile
poetului cuprinse in carti au darul de a transmite cititorului peste
generatii "semintele ideii" si de a "spinteca bezna
suferintii". In viziunea autorului, rolul poetului este acela de a trece
"sucul nemuririi", posteritatii prin opera sa.
(Mircea Ciobanu, 11 A; prof. coord. Luminita Paraipan)
I. 99 (Vasile Voiculescu, Autoportret romantic)
1. Consider ca uneori chipul iubirii e schimbator.
Il doare la inima cand vede atata risipa.
2. Cratima din structura ,,mi-am faurit" are rolul de a marca grafic
despartirea a doua parti de vorbire diferite: pronumele
,,mi" de verbal auxiliar ,,a avea".De asemenea, cratima s-a folosit si
pentru pastrarea ritmului si masurii poeziei.
3. locutiuni/expresii: a fi batut in cap, a bate palma, a bate o
carte, a bate pasul pe loc.
4. Masura este 10 -11 silabe, iar rima este
imbratisata.
5. Comparatia ,,ca faldul unui steag" evidentiaza expresiv
insusirea, trasatura fízica, ajutand la creionarea
autoportretului. Anii care au trecut si-au lasat urmele , timpul se
scurge implacabil pentru om.
6. Titlul poeziei ,,Autoportret romantic" este sugestiv, deoarece intr-o
maniera nostalgica poetul isi contureaza imaginea. Poezia
nu este numai un autoportret creionat de amintirea celui ajuns la varsta
senectutii, fiind sugerata si ideea timpului ce se scurge
ireversibil. Textul ia forma unei confesiuni, unui monolog, creionand in
tuse grave propriile trasaturi fizice, dar intr-o viziune
romantica, dovada fiind motivul visului (,,Visez mereu, ca visul
mi-e trezie").
7. Expresivitatea se realizeaza in textul poetic dat cu ajutorul figurilor
de stil, precum epitetul cromatic ,,par alb", metaforele
,,batranete brava", ,,bantuita nava", comparatiile
,,ca faldul unui steag", ,,ca in toiag". Expresivitatea se refera si
la capacitatea limbajului poetic de a exprima intr-o maniera plastica
idei cu maxima incarcatura afectiva si
subiectiva.
8. In prima strofa se realizeaza autoportretul artistului, prin conturarea
atat a trasaturilor fizice (epitetul cromatic ,,par alb",
metafora ,,chip uscat"), cat si a celor morale (meafora ,,inima
ratacita", ,,pieptul liber"). Elementele naturii ajuta si ele la
creionarea autoportretului - metafora ,,pajiste firava''. Talazurile,
nava, steagul sunt elemente care atesta trecerea timpului, dar
creeaza si o stare de singuratate, apasare, punand in
lumina propria stare sufleteasca.
9. Poezia ,,Autoportret romantic" este o arta poetica chiar daca
interesul este deplasat de la tehnica poetica la relatia poet-lume,
poet-creatie. Prin mijloacele artistice, sunt redate propriile idei despre
lume, singurul sprijin la batranete fiind creatia sa (,,Ma
sprijin in condei ca in toiag").
(Ana Dutu , 12 L; prof. coord. Luminita Paraipan)
I. 100 (Ilarie Voronca, Ulise)
1. "uzata"=nefolosita, neatinsa; "credincios"=necredincios
2. In sintagma "o! gazeta" este folosit semnul exclamarii, deoarece
marcheaza interjectia si totodata interventia
afectiva a eului liric.
3. a duce cu vorba; a duce grija; a duce dorul (cuiva)
4. "acum strada te primeste ca o cutie postala", "strada e aici
la picioarele tale precum un caine credincios".
5. Poezia este un monolog adresat, iar prin folosirea pronumelui "tu" se
accentueaza destinatarul mesajul numit si in titlul textului.
6. Comparatia "obisnuinta e pe umerii tai ca o
camasa uzata" sugereaza ideea de acomodare cu o
existenta absolut banala, in care elementul surprinzator nu
poate sa intervina; nimeni si nimic nu pare sa-l
surprinda pe acest Ulise, prezentat intr-o maniera avangardista.
7. Titlul este alcatuit dintr-un substantiv propriu, numindu-l pe celebrul
erou grec care a participat la razboiul troian. Continutul textului
insa contrariaza asteptarile cititorului, deoarece eroul
este introdus in banalul cotidianului, in platitudinea vietii comune.
8. Textul apartine miscarii de avangarda, identificandu-se
trasaturi precum nerespectarea constrangerilor prozodice - versul
liber, ingambamentul (continuarea unei idei in urmatorul vers cu
litera mica), utilizarea limbajul uzual, folosind putine figuri
de stil si evidentierea spiritului ludic.
9. In ultimele sase versuri se trece de la cadrul exterior spre cel al
interioritatii, schimbarea planului fiind realizata prin
conjunctia adversativa "dar". Prin metafora "arcul din pupilele
tale", eul liric doreste sa sugereze ca viziunea, punctul de
vedere, este "intors" de altcineva, adica modificat sau concretizat de o
putere exterioara individului. Fiind scrisa in spirit avangardist,
poezia dezvaluie o parte ludica, folosindu-se cuvinte sau
combinatii mai neobisnuite, cum ar fi "zgomote iti ling tamplele
arterele", iar cele doua substantive enumerate ("tamplele" "arterele") nu
sunt despartite prin virgula. Apare implicarea eului liric prin
interjectia "o!", iar folosirea pronumelor de persoana a II-a
evidentiaza caracterul adresat al textului.
(Madalina Niculae, 12 L; prof. coord. Luminita Paraipan)
