Particularitatile de constructie a unui personaj din opera lui George Calinescu - ENIGMA OTILIEI







Particularitatile de constructie a unui personaj din opera lui George Calinescu - ENIGMA OTILIEI



Scrie un eseu de 2/3 pagini despre particularitatile de constructie a unui personaj din opera lui G Calinescu, pornind de la afirmatia: „G Calinescu considera ca platitudinea e conditia normala a femeii si-l cearta pe Camil Petrescu cand acesta e contrariat si indurerat descoperind acest lucru. Pentru el, observatia, analiza lucida si insistenta trebuie eliminate aprioric din socotelile celui care vrea sa se bucure cu adevarat de farmecul unei femei ” Al George, Semne si repere.

Introducere





Pentru cititorul obisnuit de literatura, cel mai marcant personaj feminin ramane, probabil, Emma Bovary a lui Flaubert. De fapt, ea este cea care a dat nastere unui adevarat concept - bovarismul - ce depaseste sfera literaturii. Dincolo de nuantele peiorative pe care le-a primit, aceasta atitudine: existentiala constituie in epoca - sfarsitul secolului al XlX-lea - un fel de revolutie la nivelul mentalitatii colective. Emma Bovary reprezinta un model al emanciparii femeii si, totodata, un semn al modernitatii. Abia dupa aproximativ optzeci de ani, literatura romana este suficient de matura pentru a da nastere unui personaj feminin de alura doamnei Bovary. Anume o eroina de roman care sa se caracterizeze printr-o personalitate bine conturata ce reuneste atributele femeii puternice atat de nuantat surprinse in epoca de Garabet Ibraileanu: Sensibilitate la, sa-i zicem, eternul masculin, cochetarie, defensiva provocatoare fata de agresor, in sfarsit, o intreaga politica si diplomatie cu adversarul, plina de suspiciuni ca orice politica de acest fel. Este vorba de Otilia Marculescu, protagonista romanului Enigma Otiliei, publicat de George Calinescu in 1938. Mai mult decat Mara lui Slavici, Vitoria lui Sadoveanu sau Ela lui Camil Petrescu, tanara Otilia reuseste sa convinga generatii intregi de critici sa o considere reprezentativa pentru eternul feminin, „pentru el, observatia, analiza lucida si insistenta trebuie eliminate aprioric din socotelile celui care vrea sa se bucure cu adevarat de farmecul unei femei” Caci la niciun alt personaj feminin din literatura romana interbelica nu se remarca o combinatie atat de omogena de sensibiliate, cochetarie, capriciu sau intuitie.

1. Statutul moral/social/psihologic al personajului prin raportare la conflictul textului

De fapt, de la inceputul pana la sfarsitul romanului, Otilia prezinta un numar limitat de insusiri,
insa ele se reflecta atat de diferit in constiinta celorlalte personaje, incat fata ce tocmai a trecut varsta adolecentei pare intr-o continua metamorfoza. Astfel, in ciuda faptului ca nu evolueaza ca
personaj, imaginea ei se schimba de la un moment la altul datorita perceptiei diferite, chiar antinomice, a apropiatilor. Protagonista romanului, o tanara de optsprezece ani, este fiica celei de-a doua sotii a lui Costache Giurgiuveanu, care murise de „suparare” si-i lasa-se averea lui Costache, ca in schimb acesta sa-i creasca fata. Fascinanta si imprevizibila, Otilia se diferentiaza de alte personaje feminine din literatura romana prin aflarea permanenta intr-un proces dinamic, in continua devenire. Portretul fizic, relatat prin ochii naratorului, sugereaza trasaturile sale morale de delicatete, tinerete, farmec, cochetarie, distinctie, inocenta si maturitate: „ un cap prelung si tanar de fata. Incarcat de bucle, cazand pana la umeri. Fata subtirica, imbracata intr-o rochie foarte larga pe poale, dar stransa tare la mijloc si cu o mare colereta de dantela pe umeri, ii intinse cu franchete un brat gol si delicat

De pilda, statutul moral, social si psihologic al Otiliei Marculescu este marcat de faptul ca inca de la o varsta frageda ramane orfana. Obisnuita cu luxul si rasfatata cand mama ei traia, odata ajunsa sub tutela tatalui vitreg, Costache Giurgiuveanu, copila incepe sa invete ce inseamna singuratatea si rautatea celor din jur. De aceea, dupa cum ii povesteste lui Felix, bucuria sa de a trai viata fara a se gandi vreun moment la planuri de viitor este determinata de traumele copilariei produse de zgarcenia noului tutore sau de malitiozitatea surorii lui Costache, Aglae, ce o considera mereu o amenintare pentru integritatea averii familiei. Otiliei i se aminteste mereu ca este crescuta din mila, ca nu e demna de numele Giurgiuveanu. „Degeaba il lingusesti pe Costache, [ii spune Aglae de fata cu toata lumea] si te zbenguiesti, Costache nu te iubeste. Eu sa fiu, si nu te as iubi daca n-ai fi copilul meu, din sangele meu”. Tocmai de aceea singura protectie pe care si-o gaseste
Otilia este Leonida Pascalopol, un barbat instarit, prieten de-al tatalui.



Fire sensibila si traumatizata, intr-o continua cautare a sigurantei psihologice si sociale, Otilia
da nastere aproape fara vina sa la principalele conflicte ale romanului. Pe de o parte, desi prin oq zestrea mamei sporeste averea lui Costache, ea tensioneaza relatiile dintre Aglae si frate, familia Tulea considerand-o un pericol pentru mostenirea ce, altfel, i s-ar fi cuvenit in totalitate. Pe de alta parte, familiaritatea si simpatia de care Otilia da dovada in relatia cu maturul Pascalopol starnesc gelozia nou-venitului Felix, instaurandu-se un al doilea conflict, cel erotic.

2. Elemente narative relevante in realizarea personajului/3. Principala trasatura de caracter redata
prin doua secvente reprezentative

Prin urmare, personalitatea tinerei fete se contureaza la intersectia mai multor conflicte de
interese. Iar mediul incarcat de tensiuni impune principala trasatura de caracter a personajului
inconsecventa atat la nivel psihologic, cat si comportamental: Otilia amesteca o seriozitate rece: blazata cu cele mai teribile copilarii. intr-o zi imbraca papusi, in alta mustra pe mos Costache ca se murdareste pe haine cu scrum de tigara si-l scutura intorcandu-l pe toate chipurile, ca pe un copil. «Tocmai aceasta ambiguitate structurala ii confera protagonistei aura enigmatica si insemnele eternului feminin, determinandu-1 si pe George Calinescu sa organizeze intreaga arhitectura a romanului in jurul unei astfel de caracteristici, la prima vedere imposibil de pus in cuvinte. Cu toate ca autorul se identifica eu propriul personaj - Otilia este eroina mea lirica, proiectia mea in afara, o imagine lunara si feminina. Flaubertian as putea spune si eu: „ Otilia c 'est moi', e fondul meu de ingenuitate si copilarie [] Eroina este tipizarea mea, fundamentala, in ipostaza feminina. Otilia este oglinda mea de argint. -, deci cititorul s-ar putea astepta la o caracterizare exacta, lamuritoare, directa, pe tot parcursul actiunii, portretizarea Otiliei tine de trei strategii narative/mijloace de caracterizare cu rolul de a-i ambiguiza acesteia personalitatea.

In primul rand, la inceputul romanului eroina este prezentata exclusiv prin tehnica moderna a comportamentismului. Cititorul are acces la psihologia personajului doar prin faptele, gesturile, replicile sale, intr-un cuvant prin comportamentul fetei. De pilda, in scena in care Felix intra pentru prima data in contact cu casa lui Costache Giurgiuveanu, Otilia il surprinde prin atitudinea ei paradoxala. Fata maslinie, cu nasul mic si ochii foarte albastri, parul buclat si rochia dantelata se potrivesc cu atitudinea copilaroasa a fetei ce pare de
optsprezece-nouasprezece ani, insa familiaritatea aproape erotica si farmecul feminin demonstrate in relatia cu Pascalopol ii amintesc tanarului de stapanirea desavarsita de femeie sesizata de la prima vedere. Mai mult, cand e invitat sa se odihneasca peste noapte in camera ei, Felix intra^in contact cu intimitatea in dezordine a Otiliei. Aici, luciul peretilor, ghemurile de panglici, camasile de matase mototolite, rochiile, palariile, jurnalele de moda frantuzesti, mirosul de pudra si de parfumuri, cele trei ogjinzi mobile trimit la o doamna de lume, cocheta, exagerat de atenta la imaginea publica. In schimb, harababura din camera,
papusile de stofa si patul scund dau camerei aerul de zapaceala specific unei adolescente ce abia a depasit anii copilariei. Camera Otiliei o defineste intru totul prin detaliile cu semnificatii caracteriale: „o masa de toaleta cu trei oglinzi mobile si cu multe sertare, () un scaun rotativ pentru pian”, ceea ce ar putea fi interpretat ca sugestie pentru firea ei imprevizibila (motivul oglinzilor). Dezordinea tinereasca a lucrurilor aruncate amestecat peste tot (rochii, palarii, pantofi, jurnale de moda frantuzesti, carti, note muzicale, papusi) trimit catre exuberanta juvenila, catre un univers spiritual al „ascunzisului feminin”, cum spune autorul. Fata de Felix are gesturi familiare, tandre, ce ilustreaza deseori o grija materna pentru el. Finalul romanului este deschis in privinta destinului Otiliei, modernismul personajului constand si in faptul ca nimeni nu poate dezlega misterul ce se tesuse in jurul ei, Pascalopol insusi conchizand ca, dupa atatia ani, pentru el Otilia ramasese „o enigma”. Fotografia pe care o priveste Felix dezvaluie o „femeie frumoasa, cu linii fine, dar nu era Otilia, nu era fata nebunatica”, ci avea un aer de platitudine feminina, care nu mai semana cu imaginea din constiinta lui



In al doilea rand, nelamurirea lui Felix, dar si a cititorului, este accentuata de cel de-al doilea mijloc modern de caracterizare a personajului - tehnica oglinzilor paralele, numita de teoreticienii literari reflectare poliedrica. Astfel, Otilia este vazuta diferit de fiecare actant in parte: ea este fetita cuminte a lui Giurgiuveanu, o dezmatata si o stricata pentru Aglae, o fata desteapta cu spirit practic pentru Stanica Ratiu, o fata fara capatai si fara parinti, o destrabalata, din perspectiva Auricai, iar Pascalopol o considera o fire de artista,
dar si o enigma. Chiar in ochii lui Felix, tanara se reflecta diferit, in functie de modul in care evolueaza relatia lor. Impresionat de vitalitatea si bucuria pe care o emana Otilia, Felix ajunge sa creada ca ea traieste cum canta la pian, zguduitor si delicat, intr-un tumult de pasiuni. Cu toate ca e indiferent la ponegririle familiei Tulea si o considera o fata superioara, dupa ce ea fuge cu Pascalopol la Paris, tanarul amorez ajunge in bratele frivolei Georgeta si constientizeza ca, adesea, femeile joaca comedii: Otilia facuse pe pudica cu el, ii
daduse timiditati serafice, si acum dormea in casa grasului Pascalopol, daca nu alaturi de el. Totusi, in final, imaginea primei lui iubiri isi recapata notele idealizante, naruite doar de reintalnirea cu Pascalopol, cand afla ca Otilia a divortat si s-a recasatorit cu un barbat exotic. Iar tanarul devenit un medic reputat ii descopera in fotografia adusa de Leonida aerul de platitudine femenina.

De altfel, prin cea de-a treia strategie narativa ce ajuta la portretizarea personajului - autocaracterizarea -, G. Calinescu justifica, teoretic aproape, aceasta complexitate ambigua a sufletului feminin. De pilda, romanul abunda in episoade narative in care Otilia si Felix discuta despre feminitate, masculinitate, cariera, familie sau rostul existentei. Datorate mai ales geloziei baiatului, aceste fragmente dezvaluie o Otilie lucida, rationala, cunoscandu-si atat defectele, cat si calitatile. Fata respinge proiectele pe termen lung, amintind mereu ca
este foarte capricioasa si dornica de libertate. Satula de mediul apasator in care traieste, fiica vitrega a lui Girgiuveanu e gata oricand sa renunte la partea ei de mostenire doar pentru a calatori si a fi libera. De aceea, ea considera casatoria o constrangere, de vreme ce scurta experienta a vietii i-a demonstrat ca iubirea singura n-ajunge. In plus, mai matura in gandire decat Felix, ea isi da seama ca pentru tanar dragostea pasionala a venit prea repede si i-ar putea afecta cariera. in aceasta ordine de idei, gesturile si vorbele din finalul romanului pot fi interpretate printr-o grila dubla: fie ca o ipocrizie a fetei, fie ca un sacrificiu asumat: Da, te
iubesc, dar tu esti asa de furtunos, asa de inspaimantator de grav. Sunt usuratica, mi-e frica, ai sa-mi spui mereu ca n-am afectiune [] Constat, vai, ca sunt mediocra, neinsemnata pe langa tine. [} Noi fetele, Felix, suntem mediocre, iremediabil mediocre, si singurul meu merit este acela ca-mi dau seama. [] Cat crezi tu ca mai am de trait, in intelesul adevarat al cuvantului? Cinci-sase ani! Pe urma, am sa capat cearcane la ochi, zbarciuripe la obraz, o sa devin agitata ca Aurica, imposibila. Pe baza acestei credinte, Otilia se casatoreste cu Pascalopol, convinsa ca ar sta in calea realizarii lui Felix.



3 Concluzie

In concluzie, Otilia Marculescu este un personaj modern care reuseste sa confere un nou statut feminitatii in romanul romanesc interbelic. Avand un efect tonic - dupa cum noteaza naratorul - asupra imbatranitilor Costache Giurgiuveanu si Leonida Pascalopol si fascinandu-l pe neexperimentatul Felix, eroina nu doar ca se impune intr-o lume a barbatilor, dar reuseste sa o transforme radical. intocmai ca madame Bovary, Otilia ajunge sa dezvaluie declinul unei societati burgheze conduse dupa principii morale si sociale ce nu mai au nimic de-a face cu existenta reala. Oricat de ambiguizant-peiorative ar fi interpretarile ce i se pot aduce, in urma lecturii romanului un aspect e cert: protagonista din Enigma Otiliei ramane un subtil exemplu pentru a ilustra complexitatea feminitatii. Demonstratia a dezvaluit un personaj care nu sufera de platitudinea de care vorbea G Calinescu. Este un personaj care devine eroina mea lirica cel mai modern personaj al romanului, atat prin tehnicile de realizare, cat si prin problematica sa existentiala, reprezentand drama feminitatii. Definita prin felul de a fi, prin fapte, actiuni, gesturi, vorbe si ganduri Otilia este un personaj complex, cu un comportament derutant, fiind capabila de emotii puternice, apoi trecand brusc de la o stare la alta, imprastiata si visatoare, deseori dovedind in mod surprinzator luciditate si tact. Este un amestec ciudat de atitudine copilaroasa si matura in acelasi timp: alearga desculta prin iarba din curte, se urca pe stogurile de fan in Baragan, sta ca un copil pe genunchii lui Pascalopol, dar este profund lucida si matura atunci cand ii explica lui Felix motivele pentru care ei doi nu se pot casatori, dovedind o autocunoastere desavarsita a propriei firi: „Eu am un temperament nefericit: ma plictisesc repede, sufar cand sunt contrariata”

Tot intr-o opera de-a lui G. Calinescu este descrisa Otilia, de aceasta data in mod liric. Poezia cu titlul Parul Otiliei ne prezinta subiectul liric in mod direct, caracterizata cu ajutorul figurilor de stil, ca de exemplu: epitet („ochii de safir”, „crini de carbune”), comparatie („Trupul tau vibreaza ca un brad sonor”), metafora („Ochii tai evoca mare si padure”). Comparand cele doua descrieri, ne dam seama ca G. Calinescu la fel in ambele opere o adora pe Otilia, reliefand frumusetea ei fizica, atat in proza cat si in lirica, dar insusirile psihice lipsesc din poezie, bazandu-se doar pe portret. In proza gasim o descriere mai ampla, cu detalii, vazuta din mai multe unghiuri, privirea autorului fiind transferata personajelor, pe cand in poezia este doar punctul de vedere al autorului.










Copyright © Contact | Trimite referat


Ultimele referate adaugate
Mihai Beniuc
   - Mihai beniuc - „poezii"
Mihai Eminescu Mihai Eminescu
   - Mihai eminescu - student la berlin
Mircea Eliade Mircea Eliade
   - Mircea Eliade - Mioara Nazdravana (mioriţa)
Vasile Alecsandri Vasile Alecsandri
   - Chirita in provintie de Vasile Alecsandri -expunerea subiectului
Emil Girlenu Emil Girlenu
   - Dragoste de viata de Jack London
Ion Luca Caragiale Ion Luca Caragiale
   - Triumful talentului… (reproducere) de Ion Luca Caragiale
Mircea Eliade Mircea Eliade
   - Fantasticul in proza lui Mircea Eliade - La tiganci
Mihai Eminescu Mihai Eminescu
   - „Personalitate creatoare” si „figura a spiritului creator” eminescian
George Calinescu George Calinescu
   - Enigma Otiliei de George Calinescu - geneza, subiectul si tema romanului
Liviu Rebreanu Liviu Rebreanu
   - Arta literara in romanul Ion, - Liviu Rebreanu









Scriitori romani