-apartenenta la specie-
Povestirea, ca specie literara, prin Vasile Voiculescu
se reafirma drept trebuinta spirituala a omenirii; ofera cititorului
un univers infinit, dar si sinceritate omeneasca.
Functiile moderne ale acestei specii literare sunt confirmate de
opera lui Voiculescu, prin aspecte de forma si continut.
Povestirea se defineste ca fiind specia epica cu trasturi slab individualizate,
situandu-se, in ceea ce priveste intinderea, intre
schita si roman (se confunda usor cu nuvela). Caracteristic povestirii
este importanta acordata naratorului si actului nararii. Accentul
este pus pe intamplari si situatii, mai putin pe personaje.
Prin intermediul personajel
Opera literara „In mijlocul lupilor” a
aparut in anul 1966 (postum) si reprezinta o povestire in
povestire (alta denumire pentru povestirea in rama).
Actiunea se desfasoara pe doua planuri. Cadrul initial este reprezentat
de un apartament din Bucuresti, in care se desfasoara o discutie
referitoare la vanatoarea din paleolitic in comparatie
cu vanatoarea din epoca moderna. Vanatoarea de demult
este considerata de participantii la discutie ca fiind magica, constituind
un ritual sacru. Este privita ca „arta suprema, stiinta si
magie totodata”. Asadar cadrul initial propune o tema, o discutie
pe care unul dintre personaje, un magistrat, o va continua, dezvolta
prin evocarea unei intamplari traita de el.234m0-ssdfsdn334
Povestirea propiu-zisa incepe cu descrierea locului in
care se petrece actiunea, pornind de la ideea de baza cu care a
inceput naratiunea: vanatoarea primitiva si adevaratii
vanatori, considerati initiati in acesta arta. Este
o evocare. Exista doua planuri narative: cadrul initial si final
in care relatarea este la prezent si povestirea incadrata,
care este relatata la timpul trecut. Discutia despre vanatoare
trezeste in mintea magistratului o intamplare
care s-a petrecut pe vremea cand era judecator de pace intr-o
zona rurala, nespecificata. Incepand din acest moment,
judecatorul preia rolul autorului omniprezent, care participa la
intamplarile ce vor fi narate. El descrie locul in
care isi exercita atributiile ca fiind un „tinut deluros
acoperit cu paduri feciorelnice” si care „sta inca
bogat in vanat, mai ales lupi si vulpi, chair jderi
si rasi”. Prin descrierea locului respectiv magistratul
induce un sentiment misterios al tinutului, pregatind oarecum auditoriul
pentru povestirea ce va urma.
Statutul de judecator il avantajeaza in localitatea
rurala, el fiind imputernicit sa achite pe cei acuzati de
diferite nelegiuiri. Era privit cu respect si in acelasi timp
cu frica. Pe langa aceasta obligatie, magistratul manifesta
un interes fata de obiceiurile locului. Actiunea propriu-zisa incepe
intr-o zi, aparent obisnuita, cand judecatorul achita
un taran acuzat ca ar fi vanat o caprioara in sezon
inchis. Din lipsa de probe si pentru ca omul respectiv a declarat
ca a scosese caprioara din gura unor lupi, magistratul se vede datorit
sa-i redea libertatea acuzatului. Nu s-au decoperit urme de gloante,
ci doar urme ale coltilor lupilor, care sfasiasera blana caprioarei.
Oamenii din sat se rata nemultumiti de decizia magistratului, sustinand
ca Luparul(nume dat taranului respectiv) a indemnat lupii
sa prinda caprioara si ca este „mare vrajitor de lup, pe care
ii supune cu farmecele si vrajile lui”.
Aceasta descoperire va duce la cresterea ineresului magistratului
pentru Lupar, cel dintai dorind sa afle daca vorbele oamenilor
sunt adevarate, existand nedumirea in ceea ce priveste
scoaterea caprioarei din gura lupilor. De remarcat este opozitia
taranilor din sat, care il condamna pe Lupar, excluzandu-l
din societate. Datorita puterii pe care o avea asupra lupilor el
este renegat de semenii sai.
Aceasta atitudine contradictorie si curiozitatea magistratului fatade
un „tip uman, iesit din comun” il vor detrmina
pe acesta sa faca o vizita Luparului, care este privit ca „o
uraciune a lumii”. Traia izolat „ca un paria”,
in afara satului, fara familie. Descrierea Luparului(din perspectiva
judecatorului) ne duce cu gandul la sfintii jumatate om jumatate
animal. Era „uscat, inalt si ciolanos, posomorat(...),
cu degetele raschirate ca niste labe”. Aspectul fizic inficosator
explica rautatea oamenilor. In ciuda aspectului nefiresc,
234m0-sdfsdsdn334 Luparul este un om modest, cu o demnitate ce impresioneaza
pe magistrat. Locuinta este in ton cu infatisarea anormala
a luparului. Traia intr-o „pestera”, intr-un
mal argilos, iar interiorul era plin de blanuri lasate de bunicul
si tatal lui, care au fost vanatori.
In acest caz este sesizabil modul de viata in care personajul
atipic s-a format. Intrebat de magia pe care o detine (asigurat
totodata de magistrat de intentiile prietenesti , dar si curiozitatea
care il manasera spre locuinta lui), Luparul se apara
sustinand ca lumea il acuza pe nedrept. Incercarea
In semn de recunostiinta fata de judecatorul care il
achitase, Luparul este de acord sa-i dezvaluie acestuia indeletnicirea
cu lupii si ii propune noaptea de 30 noiembrie (Sf. Andrei)
cand, conform unui ritual magic lupii primesc ratia pentru
un an. Asadar in acest mediu sacru totul se desfasoara conform
unui plan, unui ritual, Luparul fiind cel initiat in tainele
vanatorii, dar si ale comunicarii cu fiarele salbatice.
Se poate deduce ideea principala, baza acestei relatari: mai exista
oameni care fac parte dintr-o lume sacra, dar sunt respinsi de societatea
moderna, caracterizata ca fiind profana.
Prins de grijile cotidiene, judecatorul uita ceea ce stabilise,
dar in preziua sarbatorii Sf. Andrei 2 lupi patrund in
curtea judecatoriei. Acesta este primul semn care sugereaza, intr-o
oarecare masura, magia lucrurilor. Ajuns la „casa” Luparului,
magistratul observa picturi pe peretii varuiti. Nu este lasat sa
priveasca in detaliu acele desene. Important este faptul ca
Luparul pictase peretii casei lui asemenea vanatorilor primitivi.,
care desenau picturi rupestre, si de asemenea opozitia fata de dorinta
judecatorului de a cerceta picturile. Acele picturi fac parte dintr-un
ritual sacru, iar aspiratia omului profan la cunoasterea acestora
le poate diminua magia. Omul modern nu are capacitatea de apricepe
sacralitatea naturii.
Luparul impreuna cu magistratul, parcurg imreuna drumul,
reprezentand initierea in tainele magiei. Ajung la copacul
pregatit dinainte de Lupar, cei doi se urca in el si incepe
un ritual prin care Luparul, vrajitor de lupi, cheama din departare
fiarele, care se vor aduna la trunchiul copacului. Magia ritualului
este prea puternica pentru omul profan, care „zapacit si ametit”
va cadea din copac in mijlocul lupilor. Animalele de prada
sunt oprite intr-un mod miraculos de Lupar, care prin intermediul
unor zgomote ciudate, comunica cu acestea, comportandu-se
ca un adevarat stapan. In timpul ritualului de indeparatre
a lupilor, o vappaie fosforescenta se rasfrange din ochii
si mainile omului sacru, care reuseste sa stapaneasca
pornirile salbatice ale animalelor de prada. Mirosul pe care-l raspandeste
Luparul este asemenea celui care-l poarta animalele, in aceasta
scenaexistand o identificare a omului cu lupul(cu alte cuvinte
omul renegat de societate este un Lycantrop- pentru ca a deprins
comportamentul acestora, infatisarea, atitudinea devine asemenea
celei a lupilor). Luparul invinge, reusind sa supuna lupii
si in acest mod dezvaluind o magie neinteleasa de omul
modern, citadin si profan. Judecatorul lesina si se trezeste a doua
zi, in patul lui. Doar durerea de glezna ii amintea
de intamplarea din noaptea precedenta. Magistratul va
pleca la Bucuresti in aceeasi dimineata, lasand in
urmamagia unui loc pe cale de disparitie.
Se revine la rama, la cadrul initial cu care a inceput povestirea
unde, inconjurati de modernitate , unii dintre cei care au
asistat la povestire incearca sa atribuie elementelor magice
explicatii stiintifice: vapaia fosforescenta din mainile luparului
ar fi putregaiul care ataca lemnul. Insa magistratul, martor
la o asemenea experienta unica si incredibila, a reusit sa patrunda,
chiar si pentru o clipa tainele ascunse al ritualului magic al vanatoriii
sau mai explicit al fenomenului de lycantropie.
Despre destinul Luparului nu se stie nimc. Asemenea unui personaj
sacru, el ramane o enigma pentru lumea profana, incapabila
sa accepta puterea sacrului, o putere pe cale de disparitie. Lumea
moderna nu poate concepe magia.
Aceasta povestire in rama destainuie pe parcursul actiunii
personaje atipice, situatii incarcate de magie, ritualuri,
sacralitate in antiteza cu profanul, modernul, citadinul,
cotidianul. Existenta unui cadru initial, unui cadru final care
prezinta tema unei naratiuni cuprinse in rama, implicarea
naratorului omniprezent, accentul pus pe situatia respectiva (in
acest caz poibilitatea existentei lycantropilor si antiteza dintre
vanatoarea traditioanala si cea moderna) fac din opera „In
mijlocul lupilor” o povestire in rama, extrem de sugestiva
din perspectiva magicului.
In viziunea critica, Vasile Voiculescu e privit ca „un
tip de scriitor modern ce se reintoarcein lumea folclorica
fara a-i strivi sensurile, ci inaltandu-le si prelungindu-le
ca niste umbre fantastice”(George Muntean).