George Calinescu preia tehnica balzaciana in crearea unor romane ce depasesc realismul clasic, oferind literaturii romane caractere dominate de o singura trasatura definitorie. In romanul “Enigma Otiliei”, autorul realizeaza tipologii, foloseste detaliul in descrieri arhitecturale si in analiza personajelor, inscriindu-se astfel in realismul secolului XIX, cu trimitere certa catre creatia lui Balzac.
Intreaga actiune a romanului se construieste in jurul
averii lui Costache Giurgiuveanu, care concentreaza faptele
si reactiile tuturor celorlalte personaje interesate mai mult sau
mai putin de mostenire (tema balzaciana). Mos Costache este
tipul avarului, un avar cumsecade, jovial cu porniri de generozitate.
Criticul literar Pomp
Din aceste afirmatii se deduce cu usurinta modul in
care Calinescu a perceput acest personaj.
Prin tehnica detaliului, autorul reuseste sa surprinda
constiinta personajului, oferind o analiza minutioasa
a fizionomiei si a vestimentatie. Batranul este caracterizat
direct inca de la inceputul romanului prin conturarea
portretului fizic “ un omulet subtire si putin incovoiat”,
capul era “atins de o calvitie totala”, fata
parea “aproape spana, patrata”,
buzele erau “intoarse in afara si galbene
de prea mult fumat, acoperind numai dintii vizibili ca niste aschii
de os”; clipea “rar si moale”, intocmai
ca “bufnitele suparate de o lumina brusca”,
avea glasul “ragusit” si balbait.
Costache Giurgiuveanu e de o zgarcenie rara, fapt ce
reiese si din prezentarea portretului, el fiind similar cu Mos Goriot
al lui Balzac. Cei din jur nu il condamna in
mod direct pentru viciul pe care-l are: pentru Otilia el este “cam
avar si ciudat uneori” dar ramane un om bun;
pentru Pascalopol batranul este “ in fond
cam de treaba”; Stanica Ratiu il
numeste “pezevenghi”; iar Felix spune ca “avaritia
lui este mai mult o manie”. 0234m0-sdfsdn334
Caracterizarea indirecta a personajului se face prin acumularea
de fapte, intamplari, vorbe, gesturi, ganduri
si atitudini. Desi proprietar al mai multor imobile, Costache duce
o viata austera, cu teama permanenta de risipa.
De cate ori are prilejul sa manance de
la altii, gesturile sale sunt sugestive pentru lacomia structurala:
“batranul manca cu lacomie, varand
capul in farfurie”. Doreste sa-i construiasca
“fe-fetitei” lui o casa pentru a-i asigura linistea
viitorului, dar foloseste materiale ieftine, stranse de la
demolari, iar planul arhitectural il facuse
singur. Aspectul exterior si interior al casei paraginite,
trimite catre avaritia personajului, dar si catre
un soi de parvenitism.
Tinuta vestimentara este ridicola; poarta ciorapi
de lana de o grosime “fabuloasa”
si “plini de gauri”. Gesturile, raguseala,
balbaiala sunt arme de aparare, provocate de
teama de a nu fi pus in situatia de a da vreun ban cuiva care
ii cere. Modul in care personajul percepe relatia cu
sora sa, Aglae Tulea, sau cu Stanica Ratiu definesc
teama eroului, fiind mereu panicat ca cei doi ii vor
pune mana pe avere.
Desi unele scene amintesc de prototipul clasic al lui Moliere, Costache
Giurgiuveanu este profund umanizat; cateodata indignat
de rautatea domnului Tulea; ia atitudine, face observatii
de bun-simt: “Ce-aveti cu baiatul asta (Felix)?
– zise el in sfarsit – de nu-l lasati
in pace? Nu
De asemenea isi exprima sentimentele paterne pe care
le are fata de Otilia, singura persoana cu care acesta
este generos, atat cat poate el sa fie. Se gandeste
sa o adopte , sa-si faca un testament si sa
depuna intr-un cont pe numele ei o suma de bani,
pentru siguranta viitorului fetei. Aceasta decizie o ia in
urma unui atac cerebral si aceasta cu aluzii din partea lui Pascolopol.
Prin tehnica amanarii, el nu se poate desparti
de bani, dovedind ca are un caracter slab. Asadar el poate
fi incadrat in tipologia avarului, dar nu acelui pur,
deoarece este umanizat prin dragostea fata de Otilia. Obsesia
pentru avutie si zgarcenia lui Mos Costache este mostenirea
morala a familiei sale, in conceptia lui fiind important
“sa-sa-sa muncesti, sa strangi.
A-a-asta-i toata filozofia”.
Odata ce realizeaza ca este bolnav, se sperie
de reteta prescrisa de medic, considerand ca
medicamentele sunt prea scumpe. Gesturile il caracterizeaza
indirect si scot la iveala umanizarea personajului infranta
de obsesia pentru bani: batranul merge la biserica,
se inchima cu evlavie, se simte cu “duiosie bun”,
dar rugaciunea sa cuprinde planuri banesti.Tot din
teama de moarte isi povesteste viata si simte tot mai frecvent
nevoia de comunicare. Cu toate aceste semne, ca sfarsitul
se apropie, batranul nutreste iluzia longevitatii
si continua sa ascunda bani sub dusumea sau
sub saltea. Teama lui este ca nu cumva cineva sa-l vada
atunci cand umbla la bani, dar nu-i depune nici la
banca, deoarece avarul trebuie sa pipaie si
sa vada mereu banii.
Aceste reflexe vorbesc de la sine despre un mod de viata
provenit din educatie, cultivat de generatii si care exprima
respectarea unor valori care reprezinta raiul fiintei mediocre.
De aceea Costache nu este avarul maladiv pasionat de colectionarea
banilor, nu are fanatismul patern al lui Goriot; el este doar o
varianta deformata a omului singur si blocat in
reguli care-i motiveaza existenta. Mos Costache creaza
impresia de caricatura, amintind de portretul lui Don Quijote
– eroul ridicol si grandios, care isi refuza
destinul tragic de fiinta muritoare.
Sfarsitul personajului sta sub semnul unui destin potrivnic.
Patima arzatoare pentru bani ii va provoca in
cele din urma moartea. El moare in incercarea
nereusita de a-si apara averea de Stanica
Ratiu. Ultimele lui cuvinte (“Banii, ba-banii pu-pungasule!”)
ii rezuma existenta. Cu toate acestea “zgarcitul
Costache nu e un monstru, ci expresia unei psihologii nefericite”,
asa cum afirma Pompiliu Constantinescu. Criticul S.Damian
observa in personajele lui Calinescu “figuri
din textul lui Moliere”, Mos Costache fiind “avarul
si totodata bolnavul inchipuit”.
Prin acest erou George Calinescu creaza tipul avarului
umanizat prin iubirea paterna fata de Otilia. Costache
Giurgiuveanu este un personaj care se inscrie in descendenta
lui Hagi-Tudose al lui Delavrancea sau Harpagon al lui Moliere,
dar se distanteaza net de acestia, prin incercarea
de a-si depasi conditia.
