Romanul “Ion” este prima creatie
epica majora a lui Liviu Rebreanu, impunandu-se
inca de la aparitie in peisajul literaturii romane
prin rigoarea constructiei, stil, care ii confera statutul
de creator al romanului romanesc modern, obiectiv si realist.
Autorul marturiseste ca romanul este un act de creatie
la care participa si “impresia afectiva”.
Statutul de roman realist este sustinut de marii critici dintre
care George Calinescu, care afirma ca este
o monografie a satului ardelenesc de la inceputul secolului
XX.
Geneza operei este relatata de Rebreanu care marturiseste
ca intr-o vizita in satul Prislop (care
in roman devine Pripas) a vazut un taran care
a sarutat pam
Personajele au caracter credibil si sunt conditionate social. Personajul
central Ion Pop al Glanetasului este prototipul taranului
sarac care incearca prin toate mijloacele posibile
sa-si depaseasca conditia sociala. Este
inteligent si harnic, dar cu toate acestea demnitatea lui e calcata
in picioare deoarece el nu este stapan al multor
locuri.
Ca scriitor obiectiv, Rebreanu nu modifica realitatea ci
o recreeaza in esenta ei, realizand o sinteza
a lumii satului prin relatarea unui numar mare de fapte si
intamplari. Naratiunea este facuta
la persoana a-III-a de catre un narator omniscient si omniprezent
care lasa viata personajelor sa curga fara
sa intervina, dar care le cunoaste gandurile
cele mai ascunse. Personajele sunt tipuri reprezentative pentru
epoca respectiva. Ion este tipul taranului care incearca
sa-si imbunatateasca conditia
sociala, iar intelectualii sunt prezenti ca fiind clasa sociala
care influenteaza cursul vietii taranimii.
Omniscienta naratorului este sesizata indeosebi in
momentele importante ale vietii taranilor: scena horei duminicale
la care participa taranimea si intelectualitatea
rurala (preotul si familia invatatorului),
nunta si jocul miresei , episodul sarutarii pamantului.
Aceste scene au valoare de perspectiva finalista,
anticipand relatia dintre personaje. Cearta dintre Baciu si
Ion avertizeaza asupra relatiei conflictuale care vor strabate
intreaga opera, bataia de la carciuma
anunta rivalitatea dintre George Bulbuc si Ion, iar jocul
miresei preconizeaza patima pentru Florica si spanzurarea
Anei. Episodul sarutarii pamantului are
o componenta naturalista dezvaluind o reactie
nefireasca fata de natural, anticipandu-se astfel
moartea tragica a personajului principal.
Constructia discursului narativ releva conceptia autorului
despre roman. Acesta este inteles ca un corp sferoid, avand
o structura simetrica. Romanul incepe si se
termina cu descrierea drumului personificat care intra
si iese din satul Pripas, Hristosul de tinichea de pe crucea de
lemn stramba ce semnifica destinul taranilor
de la care Dumnezeu si-a intors privirea. Caracterul monografic,
element al realismului, dezvaluie momente legate de aspectul
vietii rurale: nasterea, situatie reprezentata de momentul
in care Ana da nastere fiului lui Ion, Petrisor, in
mijlocul campului. Nunta este descrisa din doua
perspective: nunta lui Ion cu Ana este un ritual dupa obiceiul
locurilor, tine 3 zile si are elemente prestabilite: alaiul, flacaii
calare,etc; iar nunta lui George cu Laura se desfasoara
dupa moda de la oras conform statutului lor de intelectuali.
Inmormantarea lui Ion nu este doar o pagina monografica,
ci si un moment de meditatie asupra rostului vietii pentru ca
personajul principal a avut nenorocul sa fie supus fatalitatii
destinului.
Romanul este impartit in doua parti:
glasul pamantului si glasul iubirii si reflecta
cele doua stari care strabat sufletul flacaului.
Din punct de vedere al valorilor morale se poate afirma ca
ele sunt inversate, chemarea navalnica a pamanturilor
eclipseaza sentimentul de iubire. Cele 2 parti sugereaza
problematica lui Ion, iar titlurile capitolelor marcheaza
momente importante din derularea epicului. Circularitatea romanului
se deduce cu usurinta din primul si ultimul capitol, intitulate
sugestiv “Inceputul” si “Sfarsitul”.
Pe parcursul romanului viata oamenilor se schimba insa
satul ramane acelasi, Hristosul de tinichea se afla
tot pe crucea indoita de ploi si vanturi. Pe
verticala romanul este conceput din punctul de vedere al
stratificarii sociale. Grupurile descrise la hora
din care se detaseaza grupul fruntasilor, la marginea caruia
sta Alexandru Glanetasu, un taran sarac, e
reprezentativ pentru comunitate si sugereaza criteriul stratificarii
sociale ce va sta la baza tabloului de viata. Rebreanu priveste
lumea ca pe o constructie de mare complexitate arhitecturala
in care indivizii ocupa un loc bine definit si sunt
conditionati social. 234m0-ssdfsdn334
Constructia subiectului releva inca o latura de factura realista. Romanul incepe cu monografia satului si hora duminicala, traditionala. Sunt prezentate personajele si spatiul: satul Pripas. Inca din expozitiune de deduc relatiile dintre personaje, alternanta planurilor, dar si patimile lui Ion: “iubise pe Florica (…), dar Florica era mai saraca decat Ana, si Ana avea locuri si case si vite mu
Este prezentata si familia Herdelea: Zaharia Herdelea, care era invatator in satul Pripas, sotia, d-na Herdelea si copii acestora Titu, Laura si Ghighi. Vasile Baciu este un taran instarit si prin urmare respectat de ceilalti consateni. El doreste sa-si marite fiica dupa George Bulbuc, baiat cu stare. Sfatuit de Titu, Ion il obliga pe Vasile Baciu sa-i dea pe Ana de sotie, lasand-o insarcinata. Dupa nunta, tatal Anei nu respecta intelegerea, nedorind sa cedeze pamanturile in favoarea ginerelui sau. In aceasta perioada, Ana este maltratata atat de tatal ei cat si de Ion. In cele din urma la insistentele preotului Belciug, Baciu cedeaza jumatate din pamanturi si o casa veche, in favoarea lui Ion. Ana naste un baiat pe care-l vor boteza Petrisor, si cu toate acestea viata femeii este tot mai crunta. Florica se casatoreste cu George Bulbuc, iar la nunta privirea lui Ion este mereu atintita asupra femeii iubite. Acest lucru o supara pe Ana care i-a o decizie disperata. Fiind influentata de faptul ca, crasmarul Avrum s-a spanzurat iar Dumitru Moarcas a murit cu o liniste ce i se imprima pe chip, Ana hotaraste sa se spanzure.
In planul intelectualitatii, familia Herdelea parcurge
momente importante. Laura se casatoreste cu George
Pintea, preot intr-un sat maghiarizat. Titu, dupa ce
e concediat din functia de notar, reuseste sa ajunga
in Romania, fiind ajutat de fratele lui George. Apare
un conflict intre Herdelea sio preotul Belciug, din cauza
pamantului pe care era construita casa invatatorului
si care apartine Bisericii. Ion este sustinut de familia Herdelea
care de-a lungul operei ii incurajeaza actiunile.
Invatatorul Herdelea va fi condamnat pentru
ca a acceptat sa scrie o scrisoare pentru Ion, catre
ministerul de justitie, in care sa-l acuze pe judecatorul
care l-a judecat gresit pe Ion , atunci cand flacaul
a arat 3 brazde din pamantul lui Simion Lungu. Herdelea
va fi obligat sa se retraga din invatamant,
din cauza inspectorului maghiar, si va lucra in Armandia pentru
Grofsoru, contracandidatul lui Bela Beck, care l-a alegerile de
deputat a fost sustinut de Herdelea.
Dupa moartea Anei, Ion trebuie sa-si achite pedeapsa
la care a fost condamnat - o luna de inchisoare. Intorcandu-se
acasa il va gasi pe Petrisor bolnav, care va
muri in scurt timp. Ion revine la glasul iubirii si se apropie
de George ca sa fie cat mai mult in preajma Floricai.
Oloaga Savista care sta la George il va avertiza de
intentiile lui Ion, de a o cuceri pe Florica. Intr-o noapte
George il va prinde pe Ion in curtea lui si-l ucide
cu o lovitura de sapa.
Finalul ne prezinta momentul sfintirii noii Biserici si cererea
in casatorie a lui Ghighi de catre invatatorul
Zagreanu, urmasul pe post al lui Herdelea.
Romanul “Ion” este un roman al colectivitatii,
iar personajele sunt construite conform unei epoci. Mijloacele de
caracterizare a acestor personaje sunt cele consacrate de romanul
realist al secolului XX-lea adoptate conceptiilor moderne ale literaturii.
Astfel portretele personajelor sunt conturate nu numai sin perspectiva
naratorului ci si din perspectiva personajelor: Ion este vazut
de Vasile Baciu ca un “talhat si sarantoc”,
iar faamilia Herdelea il considera ca fiind inteligent
si harnic, iar d-n Herdelea vorbeste despre el cu bunavointa
“Ion e baiat cumsecade. E muncitor, e harnic, e saritor
si istet”. George Bulbuc spune ca Ion e un “lup
nemancat”, iar Ilie Omu il acuza in
fata oamenilor “asta-i ucigas oameni buni, asta-i
hot”. Parintele Belciug il judeca aspru:
“un bataus si-un om de nimic”. Complexitatea
personajului central este intarita si de parerile
critice: Eugen Lovinescu il vede pe Ion ca pe “ expresia
instinctului de stapanire a pamantului,
cu o minte ascutita”; iar George Calinescu il
numeste “bruta ingenua”, marcand
viclenia si lacomia acestuia. Ana reprezinta femeia
de la tara lipsita de scuza, cu un destin potrivnic,
considerata un obiect ce apartine fie zestrei, fie gospodariei.
Ea este considerata de Ion ca fiind o fiinta urata,
acest lucru fiind marcat si de autor care descrie intr-o maniera
naturalista chipul Anei cand se spanzura
“ochii holbati nu mai vedeau nimic (…), era fata schimonosita
cumplit a femeii”. Pe de alta parte Florica este frumoasa,
sprintena si implinita, insa saraca.
Eugen Lovinescu apreciaza ca aparitia romanului “Ion”,
de Liviu Rebreanu, este o data istorica “in
procesul de obiectivare a literaturii noastre epice”, drama
depaseste metodele mai vechi de tratare a bunei morale.