ROMANUL TRADITIONAL - BALTAGUL - caracterizarea personajului principal de Mihail Sadoveanu - referat

ROMANUL TRADITIONAL
“BALTAGUL”
de Mihail Sadoveanu

- caracterizarea personajului principal -

Romanul “Baltagul” de Mihail Sadoveanu, aparut in noiembrie 1930, este un adevarat “poem al naturii si al sufletului omului simplu, o «Miorita» in dimensiuni mari” (G. Calinescu). Romanul ilustreaza lumea arhaica a satului romanesc, sufletul taranului moldovean ca pastrator al traditiilor si al specificului national, cu un mod propriu de a gandi, de a simti si a reactiona in fata problemelor cruciale ale vietii.

Vitoria Lipan, este o figura reprezentativa de erou popular, intrunind calitatile fundamentale ale omului simplu de la tara, este exponenta unei societati arhaice, cu datini si obiceiuri stabilit

e din vremuri stravechi. Eroina traieste viata austera a muntelui din Moldova, Magura-Tarcaului, impreuna cu familia: Nechifor, sotul ei, si cei doi copii, Minodora si Gheorghita.

Inca din expozitiune Sadoveanu surprinde portretul fizic al femeii “ochii ei caprii in care parca se rasfrangea lumina castanie a parului erau dusi departe”. Gandindu-se la Nechifor Lipan, care nu se intorsese acasa, Vitoria trece printr-un proces de interiorizare, intreaga sa viata devenind launtrica “acei ochi ageri si inca tineri cautau zari necunoscute”, ceea ce necesita o autoizolare de lumea din jur, “in singuratatea ei femeia cerca sa patrunda pana la el. Nu putea sa-i vada chipul”. 2s34m0-sdfsdn334

Autorul dezvaluie nelinistea eroinei cauzata de intarzierea “peste obicei” (73 zile) a sotului ei, “dragostea ei de peste 20 de ani”, Nechifor Lipan plecat la Dorna sa cumpere oi. Zbuciumul interior se intrevede si in exterior, “fusul se invartea harnic, dar singur”. Fiind o persoana credincioasa, merge la parintele Daniil Milies pentru sfat si refuza sa creada ca sotul ei intarzie la petreceri mai mult “de o zi ori doua”, pentru ca “stie ca-l doresc si nici eu nu i-am fost urata”. Se duce si la ghicitoarea satului, baba Maranda, si nu are incredere in prezicerile acesteia, ca Nechifor ar fi parasit-o pentru o alta femeie “cu ochii verzi”, asa ca devine tot mai sigura ca s-a intamplat o nenorocire.
Neavand incredere in autoritati si fiind o persoana superstitioasa, se ghideaza in presupunerile ei dupa stiinta semnelor, dar si dupa experienta sa morala, intuitiva si actioneaza in functie de acestea. Primele semne rau-prevestitoare sunt visele: unul care a “impuns-o in inima”, i-l arata “pe Nechifor calare cu spatele intors catre ea, trecand spre asfintit o revarsare de ape”, iar alta data l-a visat, “trecand calare o apa neagra…era cu fata incolo”. Alt semn este si glasul lui Lipan venit din memoria ei afectiva, “dar nu putea sa-i vada chipul”. Eroina nu masoara timpul dupa calendar, ci se conduce dupa semnele naturii pe care le intelege: vantul da semne “susuind prin crengile subtiri ale mestecenilor”, padurea de brad “clipi din cetini si dadu si ea zvon”, brazii erau “mai negri decat de obicei”, dar mai ales “nourul catre Ceahlau e cu bucluc”- venirea iernii era iminenta. Alte semne provin din timpuri mitice: “cucosul se intoarse cu secera cozii spre focul din horn si cu pliscul spre poarta (…) da semn de plecare”- Lipan nu se va mai intoarce.

Cand banuiala devine certitudine, ea se hotaraste in sine sa plece in cautarea sotului ei, “daca a intrat el pe celalalt taram, oi intra si eu dupa dansul”. Inaintea calatoriei simte nevoia unei purificari sufletesti, tine post negru in toate “vinerele negre (…) fara hrana, fara apa, fara cuvant, cu broboada cernita peste gura”. In exterior, ea pare mereu aceeasi, dar viata ei interioara este profunda, acolo in sine “se oranduieste totul”.
Inteleapta, cu luciditate isi dirijeaza comportamentul, reprosandu-i Minodorei ca se indeparteaza de traditii. Fiind conservatoare, ea doreste sa transmita si copiilor ei legea arhaica: “nici eu, nici bunica-ta, nici bunica-mea n-am stiut de acestea – si-n legea

noastra trebuie sa traiesti si tu”. Avand o intuitie psihologica patrunzatoare considera ca drumurile pe care le vor strabate il vor maturiza pe Gheorghita, si incepe pregatirile pentru plecare. Daruieste manastirii Bistrita o icoana cu Sf. Ana, careia ii spune “taina”ei, vinde agoniseala ca sa aiba bani pentru drum negustorului David, si o trimite pe Minodora la manastire.

Hotarata sa afle adevarul, pe data de 10 martie porneste la drum cu Gheorghita si domnul David. In popasurile de la Farcasa, la Borca sau la Cruci, Vitoria respecta traditia si onoreaza ceremoniile la care asista – un botez sau o nunta (un alt semn prevestitor, pentru ca mai intai intalneste botezul si dupa aceea nunta). Banuiala devine aproape certitudine ca ceva rau s-a intamplat cu barbatul ei, iar luciditatea Vitoriei in descoperirea adevarului este sugestiva: “mai ales daca-i pierit, cata sa-l gasesc; caci viu, se poate intoarce si singur”. Ca un adevarat detectiv, aceasta aduna informatii din locurile unde poposeste, indicii care sa o conduca la adevar. La Farcasa afla despre trecerea omului “cu caciula brumarie si cu cal negru tintat” in frunte, dar presimte acut ca sotul ei a murit, de aceea conform traditiei „leapada o picatura din pahar inainte de a bea rachiul”.

Vitoria reconstituie drumul facut de barbatul ei, se amesteca printre oameni ca sa poata afla mai multe amanunte, cautand confirmari la lumea din jur. La Dorna, afla primul lucru concret despre Nechifor, faptul ca a cumparat 300 de oi si a pornit inspre casa cu inca doi ciobani. Se intoarce pe urmele sotului ei, intreband cu discretie si inteligenta, din han in han, despre stapanii oilor. Punand cap la cap cele aflate cu o logica impecabila, ia urma oilor si a ciobanilor. Astfel afla ca la Sabasa, turma avusese 3 stapani, iar la Suha numai doi, Nechifor nemaifiind printre ei.. 2s934m0-sdfsdn334
Semnele vremii ii intaresc certitudinile, vantul nu mai batea, semn ca Vitoria va afla adevarul in rapa de sub Crucea Talienilor. Gasirea cainelui la Sabasa ii da femeii speranta si incredere ca se afla aproape de adevar. Dupa gasirea osemintelor sotului ei, ii face toate ritualurile crestinesti (priveghiul, inmormantarea), iar cu o deductie uimitoare de detectiv reconstituie infaptuirea crimei, astfel demascandu-i pe cei doi vinovati. Datina inmormantarii si pedepsirea ucigasilor, vin dintr-o credinta straveche a poporului si sunt implinite dupa legi nescrise, “cine ucide om nu se poate sa scape de pedeapsa dumnezeiasca”.
Odata implinita datoria si infaptuita dreptatea, viata reintra in normal, “ne-om intoarce iar la Magura ca sa luam de coada toate cate le-am lasat”.

Personaj complex, Vitoria este caracterizata direct de autor si de celelate personaje (acestea contribuind la definirea personajului); dar este caracterizata si indirect – prin fapte, gesturi, mimica. Astfel eroina, in actiunea sa dovedeste spirit justitiar, inteligenta, luciditate, stapanire de sine, devotament si neclintire in implinirea traditiilor si datinilor stravechi.
Criticul George Calinescu afirma in lucrarea sa, ca Vitoria Lipan “e un hamlet feminin, care banuieste cu metoda, cerceteaza cu disimulatie, pune la cale reprezentatiuni tradatoare si, cand dovada s-a facut, da drum razbunarii”.