Proiect - Procedee specifice contabilitatii - referat



referat, proiect, rezumat, caracterizare, lucrare de nota 10 despre: Proiect - Procedee specifice contabilitatii

Proiect - Procedee specifice contabilitatii

1. CONCEPTUL DE PROCEDEU

Metoda contabilitatii reprezinta totalitatea procedeelor independente pe care le foloseste aceasta in scopul cunoasterii situatiei patrimoniului si a rezultatelor obtinute. Metoda contabilitatii foloseste o serie de procedee care permit furnizarea de informatii cu privire la fenomenele si procesele economice ce se petrec in cadrul unitatilor economice si sociale.
Principiile si procedeele metodei contabilitatii intreprinderii sunt in general valabile, difera numai modul diferit de aplicare in diferite tari, in functie de particularitatile diferitelor obiective si sectoare economice si de cadrul legislativ adoptat in fiecare luna.
In etapa actuala, de trecere la economia de piata, ‘Noul sistem de contabilitate al intreprinderilor (agentilor economici) din Romania’ se caracterizeaza, tocmai, prin modelarea procedeelor metodei contabilitatii corespunzator noilor conditii. Este vorba de procedeele de baza care formeaza esenta metodei contabilitatii : reflectarea in expresie valorica, sub dublu aspect, cu ajutorul bilantului, a mijloacelor si proceselor economice dupa structura lor materiala in activ si a surselor de provenienta a acestora in pasiv, inclusiv rezultatelor obtinute, precum si dubla inregistrare a operatiilor economice cu ajutorul conturilor.
Metoda contabilitatii are un caracter unitar, folosind aceleasi procedee tehnice de lucru, indiferent de ramurile de activitate economica in care se aplica. Ceea ce difera de la o ramura la alta consta in importanta care se acorda, extinderea sau restrangerea, forma corecta de aplicare a acestor procedee.
Conform prevederilor legii, contabilitatea unitatilor patrimoniale se organizeaza in compartimente distincte, conduse de catre contabilul



sef, care trebuie sa asigure :
- intocmirea documentelor justificative privind operatiile patrimoniale din intreprindere ;
- tinerea corecta si la zi a contabilitatii ;
- efectuarea inventarierii patrimoniului, precum si valorificarea rezultatelor acestuia ;
- intocmirea bilantului contabil si a contului de rezultate conform regulilor stabilite si publicarea acestora in Monitorul Oficial si depunerea la organele de drept la termenele stabilite ;
- pastrarea documentelor justificative, a registrelor si a bilanturilor contabile;
- organizarea contabilitatii de gestiune adaptata la specificul intreprinderii;
Procedeele contabile se impart in:
- procedee comune tuturor stiintelor:
- procedee specifice metodei contabilitatii;
- procedee ale metodei contabilitatii, comune si altor discipline economice.


PROCEDEE COMUNE TUTUROR STIINTELOR


Intre procedeele comune tuturor stiintelor folosite de metoda contabilitatii pentru reflectarea obiectului sau de studiu, pot fi enumerate : observatia, rationamentul, comparatia, clasificarea, analiza,sinteza etc.
Observatia este faza initiala a cercetarii obiectului de studiu al oricarei stiinte. Deci, si contabilitatea foloseste procedeul observatiei pentru cunoasterea operatiilor economice care se pot exprima valoric si pe care, dupa ce au fost consemnate in documente, le reflecta cifric, numeric, cu ajutorul procedeelor sale specifice de lucru si cu respectarea normelor si principiilor care o guverneaza.
Rationamentul se aplica de metoda contabilitatii pentru ca pe baza de judecati logice, pornind de la reprezentarea miscarilor de valori economice care au loc in patrimoniul unitatilor sa se ajunga la concluzii noi, ce permit stabilirea cu exactitate a modului de reflectare a acestora cu ajutorul diferitelor procedee. Astfel, pe baza de rationament s-a ajuns la concluzia ca activul este egal cu pasivul intrucat intre bunurile economice si drepturile si obligatiile care decurg din aceasta exista o egalitate, fiind vorba de acelasi patrimoniu privit sub dublu aspect.
Comparatia se foloseste de metoda contabilitatii prin alaturarea a doua sau mai multe structuri patrimoniale ce se pot exprima valoric si deci fac parte din obiectul de studiu al acesteia, cu scopul de a stabili asemanarile si deosebirile dintre ele, ca pe aceasta baza sa se fixeze anumite notiuni, sa se traga o serie de concluzii etc. Comparatia este intalnita foarte frecvent in cadrul procedeelor metodei contabilitatii. Astfel, se compara veniturile cu cheltuielile pentru a stabili rezultatele finale, se compara activul cu obligatiile pentru a stabili patrimoniul net etc.
Clasificarea este actiunea de impartire, repartizarea sistematica pe clase sau intr-o anumita ordine a obiectelor sau fenomenelor in raport de asemanarile si deosebirile dintre ele. Asemanarile le apropie si le incaderaza in aceasi clasa, iar deosebirile le diferentiaza si le distribuie in clase diferite.
Analiza reprezinta un procedeu stiintific de cercetare a unui intreg, a unui fenomen care se bazeaza pe examinarea, pe studierea sistematica a fiecarui element component in parte. In contabilitate, analiza are un camp foarte larg de aplicare. Astfel, analiza contabila este folosita la inregistrarea corecta a operatiilor economice si financiare, analiza bilantului pentru stabilirea situatiei economice si financiare a unitatii, a cauzelor care au determinat-o si a deciziilor ce urmeaza a se adopta, analiza contului de rezultate pentru cunoasterea veniturilor si cheltuielilor unitatii etc.
Sinteza, ca procedeu stiintific de cercetare a fenomenelor, se bazeaza pe trecerea de la particular la general, de la simplu la complex, pentru a ajunge la generalizare. Este folosita pe scara larga de metoda contabilitatii la gruparea si centralizarea pentru a le face din ce in ce mai sintetice in scopul generalizarii coditiilor ce se desprind din analiza acestora.


PROCEDEE SPECIFICE METODEI CONTABILITATII


Procedee specifice, utilizate de metoda contabilitatii pentru cercetarea si studierea obiectivului sau, sunt urmatoarele: bilantul, contul si balanta de verificare.
Bilantul este peocedeul metodei contabilitatii, prin care se infaptuieste dubla reprezentare a situatiilor patrimoniului unitatilor economice si sociale si a rezultatelor obtinute. Cu ajutorul bilantului se prezinta la un moment dat, in expresia valorica, patrimoniul unitatii sub dublul sau aspect si anume : sub aspectul destinatiei economice pentru care contabilitatea utilizeaza notiunea de activ patrimonial si pe de alta parte, sub aspectul surselor de provenienta, pentru care contabilitatea utilizeaza notiunea de pasiv in acelasi timp prin bilant se prezinta si rezultatele finale ale unitatii la un moment dat sub forma de profit sau pierdere.
Deoarece bilantul cuprinde situatia patrimoniala a unitatii la un moment dat, el exprima in acelasi timp rezultatul utilizarii si valorificarii acestui patrimoniu in perioada data, deci furnizeaza informatii generale privitoare la situatia economica si financiara a unitatii si la relatiile ei economice cu alte unitati. Bilantul, ca procedeu specific al metodei contabilitatii si ca principal document de sinteza contabila, este comun tuturor ramurilor. Prin continutul posturilor bilantiere reflecta specificul activitatii intreprinderilor. Actualele norme metodologice din Romania au statuat intocmirea bilantului in doua variante : ‘in sistem simplificat’, de catre intreprinderile mici si mijlocii, si ‘in sistem de baza’ pentru intreprinderile mari. Bilantul impreuna cu contul de rezultate si anexa reusesc sa redea imaginea fidela a patrimoniului, a situatiei financiare si a rezultatelor intreprindetii.
Cu toate perfectionarile aduse de noul sistem contabil al agentilor economici din Romania, obiectul si metoda contabilitatii intreprinderii a ramas, in esenta, aceeasi. Transformarile se refera la probleme, cum sunt : dispunerea intr-o alta ordine a indicatorilor, determinarea lor mai exacta si mai rapida cu ajutorul unor mijloace tehnice sau a unor metode evoluate de organizare, asigurarea unui volum mai mare de informatii care sa raspunda mai bine cerintelor actuale si de perspectiva ale conducerii.
Conform Legii Contabilitatii numarul 82 din 1991, capitolul IV, articolul 27, prevede : (1) Bilantul contabil se intocmeste anual, precum si in situatiile de fuziuni, potrivit legii, a activitatilor prevazute la articolul (1), dupa caz.
(3) Bilantul contabil se compune din : bilant, cont de profit si pierderii, respectiv cont de executie in cazul institutiilor publice.
Intrucat bilantul nu poate sa reprezinte miscarile succesive ce se produc ca urmare a operatiilor economice si financiare in structura si marimea patrimoniului unei unitati economice sau sociale, metoda contabilitatii utilizeaza pentru realizarea acestui obiectiv, un alt procedeu specific ei, care poarta denumirea de cont.
Pentru reflectarea fiecarei element al patrimoniului din punct de vedere al destinatiei economice si al surselor de finantare, precum si a fiecarei pozitii noi pe care o ocupa aceste elemente in miscarea si transformarea lor de-a lungul fazelor circuitului economic, contabilitatea utilizeaza cate un cont distinct. Aceste conturi au legaturi reciproce, atat intre ele, cat si cu bilantul, legaturi determinate de unitatea obiectului contabilitatii.
Contul este procedeul metodei contabilitatii care reflecta in forma sintetica si analitica existenta si miscarea mijloacelor, proceselor si surselor economice. Conturile, chiar daca au o denumire comuna pentru toate ramurile economice, reflecta un continut si un volum de operatii diferit de la ramura la ramura si de la o intreprindere la alta, in functie de specificul si volumul de activitate.
Totalitatea conturilor folosite de contabilitate pentru realizarea obiectivelor sala formeaza planul de conturi.
Toate intreprinderile, incepand cu 1 ianuarie 1994, folosesc noul Plan de conturi general.
Planul de conturi general este instrumentul normalizat de asigurare a conturilor pentru toate unitatile patrimoniale care organizeaza si conduc contabilitatea. Totodata, este articulat la structurile planurilor de conturi folosite in tarile Pietei Comune, fiind deci aliniat la standarde la 1116 contabile internationale.
Noul plan de conturi general prezinta toate conturile susceptibile de a fi utilizate de catre o unitate patrimoniala, identificate prin denumire si simbol cifric. Conturile sunt grupate dupa continutul lor economic in clase si grupe de conturi cu cotinut omogen si sunt ordonate potrivit criteriilor care stau la baza alcatuirii bilantului si a contului de rezultate.

Noul plan de conturi reflecta, prin continutul sau, urmatoarele :
- reglementarile cu privire la organizarea intreprinderilor pe baze comerciale, formarea si utilizarea capitalurilor, noile structuri patrimoniale ; imobilizari necorporale si financiare, creantele si datoriile fata de asociati, titlurile de plasament, efectele comerciale si altele ;
- raspunde sistemului organizarii contabilitatii in conceptie dualista : contabilitatea financiara si contabilitatea de gestiune ;
- asigura respectarea principiilor fundamentale referitoare la evaluarea patrimoniului in diferite momente si a celorlalte principii statuate pe plan mondial.
Planul de conturi general se prezinta sub forma unui tablou, cuprinzand toate conturile sintetice de gradul I si II si au la baza clasificarea dupa sistemul zecimal potrivit caruia toate conturile pot fi incadrate in 10 clase, simbolizate cu o cifra, in cadrul fiecarei clase putand fi incadrate maxim 10 grupe de conturi, simbolizate cu 2 cifre, in cadrul fiecarei grupe de conturi putind fi incadrate maximum 10 conturi sintetice de gradul I, simbolizate cu 3 cifre, in cadrul conturilor sintetice de gradul I putand fi incadrate maximum 10 conturi sintetice de gradul II, simbolizate cu 4 cifre. De exemplu, simbolul unui cont sintetic de gradul II reprezinta : prima cifra – clasa, cifra a doua – grupa, cifra a treia – contul sintetic de gradul I, cifra a patra – contul sintetic de gradul II.
In planul general de conturi, conturile au fost structurate pe 9 clase, astfel :
- Clasa 1 ‘Conturi de capitaluri’
- Clasa 2 ‘Conturi de imobilizari’
- Clasa 3 ‘Conturi de stocuri si productie in curs de executie’
- Clasa 4 ‘Conturi de terti’
- Clasa 5 ‘Conturi de trezorerie’
- Clasa 6 ‘Conturi de cheltuieli’
- Clasa 7 ‘Conturi de venituri’
- Clasa 8 ‘Conturi speciale’
- Clasa 9 ‘Conturi de gestiune’
Primele cinci clase evidentiaza operatii economice si financiare privind modificarile patrimoniale si se calculeaza prin soldurilor structurilor de activ si pasiv, deci furnizeaza informatiile necesare completarii bilantului.
Conturile din clasele 6 si 7 evidentiaza informatii generatoare de cheltuieli si venituri, deci furnizeaza informatiile necesare intocmirii contului de profit si pierdere.
Conturile din clasa 8 evidentiaza drepturi si obligatii extrapatrimoniale, dar care pot influenta pozitiv sau negativ patrimoniul si rezultatele intreprinderii.
Conturile din clasa 9 evidentiaza operatii referitoare la calculatia costurilor efective de produselor, lucrarilor, serviciilor si a diferitelor functii ale intreprinderii, furnizand informatii necesare conducerii interne a intreprinderii.
Grupele de conturi simbolizate cu doua cifre, cu exceptia conturilor rectificative de mijloace economice prin sistemul amortizarilor si provizioanelor, semnifica : pentru conturile de bilant – natura economica, sau destinatia bunurilor, iar pentru conturile de rezultate – natura economica a cheltuielilor si veniturilor care contribuie la formarea rezultatelor.
Pornind de la planul de conturi general si instructiunile de aplicare a acestuia, elaborat de Ministerul Finantelor, intreprinderile isi pot elabora planuri de conturi proprii, specific

e profilului lor de activitate. In ceea ce priveste organizarea contabilitatii de gestiune cu ajutorul conturilor din clasa 9, aceasta este la latitudinea fiecarei intreprinderi in functie de nevoile proprii de informare.
Contabilitatea dispune de un sistem de conturi in care reflectarea tuturor operatiilor rezultate din miscarea si transformatea elementelor patrimoniale are la baza dubla inregistrare. Aceasta trasatura a contabilitatii face posibila cuprinderea cu ajutorul sistemului de conturi a intregului sau obiect de studiu si mentinerea unui echilibru permanent, necesar pentru verificarea exactitatii datelor inregistrate in conturi.
Daca bilantul generalizeaza prin indicatorii sai mersul activitatii unitatii economice sau sociale, contul este procedeul care particularizeaza aceasta activitate, furnizand informatii necesare pentru caracterizarea fiecarui bun economic, proces economic, sursa de finantare si rezultat final.
Legatura dintre cont, care furnizeaza informatiile de detaliu asupra fiecarui element ce intra in obiectul contabilitatii, si bilant, care asigura informatiile generatoare asupra activitatii de ansamblu a unitatii, se realizeaza cu ajutorul unui alt procedeu specific metodei contabilitatii, si anune balanta de verificare sau balanta conturilor.
Prin balanta de verificare se controleaza respectarea in contabilitate a dublei inregistrari a elementelor patrimoniale, din cadrul unitatilor economice si sociale, creand prin acestea garantia exactitatii inregistrarilor efectuate in conturi. De asemenea, cu ajutorul balantei de verificare se centralizeaza intreaga activitate economica a unitatii patrimoniale, reflectata distinct in conturi pe parcursul perioadei de gestiune. Se obtin astfel informatii de ansamblu asupra intregului patrimoniu aflat in administrarea unitatii respective si asupra activitatii dintr-o anumita perioada de gestiune.
Balanta de verificare indeplineste atat o functie de control, cat si o functie economica, constituind puntea de legatura dintre cont si bilant. Datele ei stau la baza intocmirii bilantului contabil.

PROCEDEELE METODEI CONTABILITATII,
COMUNE SI ALTOR DISCIPLINE ECONOMICE


Pe langa procedeele specifice, contabilitatea mai utilizeaza in cadrul metodei sale de lucru si alte procedee, comune mai multor discipline economice. Acestea sunt deosebit de necesare metodei contabilitatii, constituind o premisa utila sau servind pentru completarea procedeelor specifice, cu care se intrepatrund si formeaza un tot unitar.
Procedeele metodei contabilitatii, comune si altor discipline economice, sunt : documentele, evaluarea, calculatia si inventarierea.
Orice operatie economica sau financiara, privitoare la existenta si miscarea elementelor patrimoniului unitatilor economnice si sociale, pentru a putea fi inregistrate in conturi, trebuie consemnata mai intai intr-un document, care atesta infaptuirea ei. Este necesar acest lucru deoarece inregistrarea operatiilor economice si financiare in conturi se face numai dupa cum au avut loc, iar una din cerintele contabilitatii o constituie fundamentarea si justificarea tuturor datelor sale pe baza de documente.
Documentele prezinta o importanta deosebita pentru mersul normal al lucrarilor de contabilitate deoarece, cu ajutorul lor, se asigura verificarea prealabila a justetei si legalitatii operatiilor economice si financiare, controlul gestionar asupra bunurilor economice, respectarea disciplinei financiare etc., contribuind prin acestea la intarirea responsabilitatii asupra administrarii patrimoniului fiecarei unitati economice si sociale.
Documentele, ca procedeu al metodei contabilitatii, cuprinde, pe de o parte, documentele justificative financiar-contabile, iar, pe de alta parte, registrele de contabilitate.
Documentele financiar-contabile se prezinta ca un sistem complex de documente justificative in care se consemneaza datele si informatiile proprii circuitului economic al patrimoniului respectiv, date referitoare la existenta, miscarea si transformarea capitalului si a muncii, pentru ca ulterior sa stea la baza inregistrarii in contabilitate a operatiilor economice consemnate in documentele respective. Ele angajeaza raspunderea persoanelor care le-au intocmit, vizat si inregistrat in contabilitate, privind autenticitatea operatiilor.
Registrele de contabilitate sunt documente obligatorii la care unitatile patrimoniale evidentiaza cronologic si sistematic operatiile economice si financiare consemnate in documentele justificative, unele la nivel sintetic, altele la nivel analitic. Principalele registre recomandate de legislstia in vigoare sunt : Registrul-jurnal, Registrul-inventar si Registrul ‘Cartea-Mare’.
In ceea ce priveste Registul-jurnal, acesta este utilizat pentru evidentierea cronologica a documentelor justificative. Inregistrarele in acest registru trebuie sa cuprinda elemente referitoare la : felul, numarul si data documentului justificativ, explicatia sumara a operatiilor inregistrate, sumele corespunzatoare operatiilor respective si conturilor corespondente in care s-a inregistrat.
Registrul-inventar este intocmit, de regula, la sfarsitul exercitiului financiar, pe baza datelor din listele de inventariere si a procesului verbal de inventariere a elementelor patrimoniale. In acest registru, elementele patrimoniale sunt grupate pe conturi corespunzatoare structurilor de activ si pasiv din bilant. Pentru fiecare structura se evidentiaza pe coloane separate valoarea de inregistrare, valoarea actuala de inventar si diferentele dintre cele doua valori care se inregistreaza ca pierdere de valoare sub forma amortizarilor si provizioanelor, cand valoarea de inventar este inferioara valorii de inregistrare contabila, si sub forma diferentelor de conversie (activ si pasiv) a creantelor, datoriilor si lichiditatilor in devize la inchiderea exercitiului financiar, fata de data angajarii acestora.
Fiind registre obligatorii, Registrul-inventar si Registrul-jurnal se numeroteaza, snuruiesc, se parafeaza si se depun la organele fiscale.
Registrul ‘Cartea-Mare’ este utilizat pentru realizarea inregistrarii sistematice a operatiilor economice si financiare. Se intocmeste in doua variante : Cartea-Mare utilizata de intreprinderile care aplica forma de inregistrare contabila pe jurnale si Cartea-Mare utilizata de intreprinderile care aplica forma de inregistrare contabila ‘Maestru-Sah’.
Datele consemnate in documente, privitoare la existenta si miscarea elementelor patrimoniale,exprimate din punct de vedere fizic prin diferite unitati de masura, pentru a putea fi inregistrate in conturi trebuie evaluate in mod unitar prin intermediul unitatilor monetare, singurele care asigura generalizarea.
Evaluarea consta in transformarea unitatilor naturale, in unitati valorice cu ajutorul monedei. Aceasta operatie are o importanta deosebita pentru sintetizarea si generalizarea informatiilor generate de existenta, miscarea si transformarea elementelor patrimoniale Evaluarea este procedeul metodei contabilitatii care asigura reflectarea realitatii economice.
Evaluarea elementelor patrimoniale se efectueaza in patru momente : la intrarea bunurilor in patrimoniu, la iesirea bunurilor din patrimoniu, cu ocazia inventarierii si la inchiderea exercitiului financiar.
1.Evaloarea la intrarea in patrimoniu se face la unul din urmatoarele preturi sau costuri : costul de achizitie, costul de productie, valoarea de utilitate, valoarea nominala.
Costul de achizitie este utilizat pentru evaluarea bunurilor cumparate si se formeaza din pretul platit furnizorului la care se adauga alte cheltuieli efectuate cu ocazia aprovizionarii : cheltuieli de transport-aprovizionare, taxe nerecuperabile, etc.
Costul de productie este utilizat la evaluarea bunurilor produse in cadrul intreprinderii. Acesta se formeaza din valoarea materiilor prime si materialelor consumate, cheltuielile cu salariile, alte cheltuieli directe precum si cota cheltuielilor de productie.
Valoarea de utilitate numita si valoarea actuala se stabileste in functie de pretul pietei, utilitatea bunului, starea si locul unde se afla si este utilizata in cazul bunurilor aduse ca aport la societate si acelor primite prin donatii cu titlu gratuit.
Valoarea nominala reprezinta valoarea consemnata in documente a creantelor si datoriilor.
2.Evaluarea la iesirea bunurilor din patrimoniu se face pentru scoaterea din evidenta a bunurilor vandute, consumate in procesul de productei, constate lipsa, distruse sau deteriorate si reprezinta valoarea lor la intrare.
3.Evaluare la inventariere se face la valoarea actuala sau de utilitate a fiecarui element patrimonial.
4.Evaluarea la inchiderea exercitiului financiar se face in scopul stabilirii pierderilor probabile si al scaderii veniturilor probabile. Cu aceasta ocazie se compara valoarea contabila cu valoarea de inventar.
La elementele de activ, daca valoarea de inventar este mai mare decat valoarea contabila diferenta conastatata nu se evidentiaza in contabilitate, iar daca valoarea de inventar este mai mica decat valoarea contabila, diferenta constatata se inregistreaza ca o pierdere de valoare, sub forma amortizarii – daca pierderea este definitiva, sau sub forma provizioanelor pentru depreciere – daca pierderea este probabila.
La elementele de pasiv, daca valoarea de inventar este mai mica decat valoarea contabila, diferenta constatata nu se inregistreaza, iar daca valoarea de inventar este mai mare decat valoarea contabila, diferenta constatata se evidentiaza sub forma provizioanelor pentru riscuri si cheltuieli.
Astfel, evaluarea este strans legata de calculatie ca procedeu al metodei contabilitatii, deoarece, pentru a reflecta in conturi cat mai exact existenta si miscarea patrimoniului unitatilor economice si sociale, in toate fazele circuitului ecomonic, precum si rezultatele finaleale activitatii, este necesar sa se determine cu cea mai mare exactitate valoarea acestora.
Acest procedeu isi gaseste aplicarea cea mai larga in domeniul calculatiei costurilor si rezultatelor. Notiunea de calculatie are insa o aceptiune mult mai cuprinzatoare in contabilitate ; ea include toate formele de calcul, incepand cu simpla calculare a datelor consemnate in documentele primare, continuand cu calcul rulajelor, sumelor si soldurilor conturilor, cu calculul valorii elementelor patrimoniale inventariate, a diferentelor de inventar, si terminand cu stabilirea costului productiei si calculul rezultatelor finale, precum si a tuturor indicatorilor economico-financiari prin care se apreciaza activitatea unitatii economice sau sociale.
Calculatia, ca procedeu al metodei contabilitatii, actioneaza cu preponderenta in intreprinderile de productie si are drept scop calcularea costurilor de achizitie si a costurilor de productie.
Pentru a cunoaste situatia reala a patrimoniul reflectat in contabilitate, trebuie sa se verifice existenta faptica, directa a tuturor elementelor sale in scopul descoperirii neconcordantelor dintre datele inregistrate in conturi si realitatile de pe teren. In continuare, elementele patrimoniale constatate faptic se evalueaza la valoarea actuala sau curenta. In acest scop, contabilitatea se foloseste de un alt procedeu, cunoscut sub denumirea de inventariere. Pe baza constatarilor la care s-a ajuns in urma inventarierii se fac reflectarile necesare in conturi, stabilindu-se concordanta dintre datele rezultate la fata locului prin operatia de inventariere. Prin compararea valorii actuale cu cea din contabilitate se determina deprecierea elementelor patrimoniale inventariate.
Inventarierea, procedeu al metodei contabilitatii, are rolul de a stabili periodic situatia reala a elementelor patrimoniale, stabilirii exacte a costului si a rezultatelor financiare, si a constatarii integritatii patrimoniului intreprinderii. Cu aceasta ocazie se contabilizeaza pierderile probabile, reprezentand din acest punct de vedere o aplicare practica a principiului prudentei.