STRESUL - MECANISME FIZIOLOGICE SI PSIHOLOGICE - referat





referat, proiect, rezumat, caracterizare, lucrare de nota 10 despre: STRESUL - MECANISME FIZIOLOGICE SI PSIHOLOGICE

STRESUL – MECANISME FIZIOLOGICE SI PSIHOLOGICE


DE ORIGINE ENGLEZA, cuvântul stres circumscrie o serie de substantive înrudite ca înteles, dar ce au totusi nuante usor diferite: presiune, apasare, efort, solicitare, tensiune, constrângere, încordare nervoasa. În limba româna, termenul de stres a fost preluat initial cu ortografia din limba engleza (stress) pentru ca mai apoi ortografia sa fie adaptata, cu un singur “s”(stres) atunci când au aparut derivatele adjectivale (stresant), substantivale (stresor) si verbale (a stresa).
În Anglia, în secolul al XVII-lea, stres însemna “stare de depresie în raport cu oprimarea sau duritatea, cu privatiunile, oboseala si, într-un sens mai general, adversitatea vietii”.
Mai târziu, în secolul al XIX-lea, apare notiunea conform careia conditiile de viata agresive (stres) pot antrena suferinte fizice sau mentale (strain).
În anul 1872, Darwin publica “teoria evolutiei”. În opinia sa, frica, o caracteristica permanenta a omului si a animalului, are rolul de a mobiliza organismul pentru a face fata pericolului. El numeste nu numai emotia, ci si actul emotional ce are loc în fata unei situatii de urgenta: “fuga sau lupta”.
O alta figura marcanta a acestui secol este William James care în anul 1884 pune întrebarea “Ce este emotia ?”, iar în 1890 îsi publica “tratatul de psihologie” si anunta ca procesul psihic este secundar



procesului fizic. William James acorda o mare importanta autoevaluarii perceptive, reluata în psihologia cognitiva.
În anul 1914, Walter Bradford Cannon, unul dintre cei mai mari fiziologi din America de Nord, profesor la Harvard, în lucrarile sale fundamentale privind emotia, foloseste termenul de stres mai întâi în sens fiziologic. În anul 1928, el da acestui termen si un sens psihologic, atunci cînd mentioneaza rolul factorului emotional în evolutia bolilor. Imediat dupa aceasta, Cannon subliniaza legatura directa dintre reactia organica si reactia comportamentala de fuga sau de lupta în fata unui pericol neasteptat, completând astfel teoria lui Darwin.
Paul-Marie Reilly, fiziolog francez, descrie în anul 1934 un sindrom general de reactie la orice agresiune, în raport cu activitatea sistemului nervos autonom, si anume sindromul de iritare.
Cu toate acestea, cel care lanseaza în limbajul medical, înca din 1936, conceptul de stres este fiziologul canadian Hans Selye. Înca din vremea în care era student în medicina la Universitatea din Praga, Selye a fost intrigat de sindromul general al maladiei, sindrom descris de pacientii afectati de boli infectioase, prezentând toti aceleasi simptome, însa fara vreun simptom specific. Selye deduce din aceasta ca trebuie sa fie vorba de un raspuns nespecific al organismului la boala.
Tot în anul 1936, descrie “sindromul general de adaprare” (SGA) ca fiind efortul facut de organism pentru a raspunde solicitarilor mediului si concluzioneaza ca raspunsul la diferiti agenti stresori este dominat de hiperactivitatea cortexului suprarenal.
Selye introduce conceptul de stres propriu-zis în anii ’50, concept ce ocupa un loc important mai întâi în medicina, apoi în psihiatrie. În conceptia lui Selye, stresul nu este decât o reactie biologica si generala, adica “o stare care se traduce printr-un sindrom specific, corespunzator tuturor modificarilor nespecifice, induse astfel într-un sistem biologic”.
El defineste stresul la început ca fiind o agresiune, apoi ca o reactie a subiectului la o agresiune, ultima reprezentând un stresor.
Conform conceptiei lui Selye, tensiunile care produc stresul fac parte din viata cotidiana. Stresul1 caracterizeaza o reactie psihologica complexa extrem de intensa si relativ durabila a individului confruntat cu noi si dificile situatii existentiale.
Printr-o extensie nejustificata, în societatea contemporana oamenii se plâng frecvent de stres incluzând în aceasta categorie elemente relativ banale si stupide rezultate din convietuirea urbana a oamenilor (stresul calatoriei cu metroul, al zgomotului ambiental, mass-mediei). Conceptul de stres s-a demonetizat capatând formule atipice.
Stresul reprezinta un aspect normal si necesar al vietii, aspect de care omul nu poate scapa. Stresul poate genera un disconfort temporar si de asemenea poate induce consecinte pe termen lung. În timp ce prea mult stres poate altera starea de sanatate a unui individ cât si bunastarea acestuia, totusi, un anumit volum de stres este necesar pentru supravietuire. Stresul se poate concretiza în diminuarea normalitatii functiilor sau chiar în aparitia bolilor, dar poate ajuta persoana aflata într-o stare de pericol si contribuie în accentuarea achizitiilor.
Adaptarea constituie conditia fundamentala a supravietuirii fiintelor vii în natura si societate. Atât în cazul omului cât si al animalului reactiile adaptative sunt în covârsitoarea lor majoritate învatate, dobândite.
Definirea stresului este îngreunata de faptul ca aceasta notiune cunoaste numeroase acceptiuni. J.B.Stora le-a mentionat2:
§ stresul, în sensul sau activ, este o forta care produce o tensiune: este vorba de un stimul extern, fie fizic (zgomot, caldura, frig), fie psihologic (necaz, tristete);
§ stresul este înteles ca rezultatul actiunii exercitate de un stresor, agent fizic si/sau psihologic si/sau social, asupra sanatatii unei persoane (consecintele biologice, mentale si psihice ale actiunii acestui agent asupra sanatatii persoanei);
§ stresul este concomitent agentul stresor si rezultatul acestei actiuni, în diversele sale dimensiuni particulare; aceasta semnificatie este retinuta în numeroase lucrari aparute dupa Hans Selye;
§ stresul nu mai este luat în considerare ca reprezentând consecintele somatice, ci ca aparare a functionarii psihicului fata de stimularile senzoriale si motrice.
Bazându-se pe diverse lucrari, Jonas si Crocq propun urmatoarea definitie: “Stresul este o reactie fiziologica si psihologica de alarma, de mobilizare si de aparare a organismului (sau, mai bine, a individului, a persoanei) fata de o agresiune, o amenintare sau chiar – s-ar putea spune – fata de o situatie traita neobisnuita”.3
O alta definitie a stresului este cea propusa de Ph.Jeammet si colaboratorii sai: “Notiunea de stres, în acceptia ei cea mai larga, cuprinde orice agresiune asupra organismului, de origine externa sau interna, care întrerupe echilibrul homeostatic. Aceasta actiune poate fi fizica, sub forma stimulilor nociceptivi (temperatura, zgomot) sau a agentilor traumatizanti, infectiosi sau toxici. Ea poate viza nivelurile cele mai înalte ale integrarii senzoriale si cognitive, perturbarea atingând în acest caz sistemul de relatie al subiectului cu mediul sau”.4
Termenul de stres are în general doua acceptiuni5:
a) situatie, stimul, ce pune organismul într-o stare de tensiune;
b) însasi starea de tensiune deosebita a organismului prin care acesta îsi mobilizeaza toate resursele sale de aparare pentru a face fata unei agresiuni fizice sau psihice.
În cazul în care accentul este pus pe starea organismului, pe reactiile acestuia la agentii stresori, se au în vedere raspunsurile emotionale în exces. Aceste raspunsuri emotionale sunt exprimate vizibil în comportamentul individului, în limbaj, activitatea motorie, precum si în devierea diferitelor constante psihologice sau fiziologice.
În faza de început a cercetarilor sale, H.Selye a fost tentat sa defineasca stresul ca fiind gradul de uzura si suferinta a organismului provocat de modul de functionare sau de leziuni. Preluând ideile lui Hipocrate care considera ca boala nu este numai suferinta, ci si uzura, vatamare, efortul pentru a reveni la starea normala, Selye descopera mecanismele de adaptare a organismului la actiunea agentilor stresori identificând astfel reactiile de aparare ale organismului, si anume sindromul general de adaptare.
Sindromul general de adaptare (SGA) este caracterizat prin trei stadii6:
1) Reactia de alarma ce reprezinta primul raspuns al organismului, mobilizarea generala a fortelor de aparare a organismului. Acest prim stadiu cuprinde doua faze: faza de soc (caracterizata prin hipotensiune, hipotermie, depresie nervoasa etc.), cu vatamarea sistemica (generala) brusca, urmata apoi de o faza de contrasoc, în care apar fenomenele de aparare (hiperactivitatea cortico-suprarenalelor, involutia aparatului timico-limfatic etc.).
2) Stadiul de rezistenta în care sunt activate mecanismele de autoreglare. Cuprinde ansamblul reactiilor sistemice provocate de o expunere prelungita la stimuli fata de care organismul a elaborat mijloace de aparare.
3) Stadiul de epuizare este foarte asemanator reactiei de alarma, când datorita prelungirii actiunilor agentilor nocivi, adaptarea organismului cedeaza.


Graficul 1. Stadiile sindromului general de adaptare.
Prin urmare stresul reprezinta starea de conjunctie rezultata din actiunea agentului stresor si capacitatea de adaptare a organismului. Cu cât o persoana se afla mai frecvent în starea de alarma sau de rezistenta, cu atât este mai mare riscul instalarii epuizarii cu toate consecintele sale negative.
Daca accentul este pus pe situatie, pe factorii generatori ai stresului, de aceasta data se are în vedere caracterul lor neobisnuit, neasteptat, chiar agresiv care ameninta starea normala a organismului.
În acceptiunea lui Piéron, stresul poate fi identificat cu agresiunea, cu actiunea violenta a agentilor stresori exercitata asupra organismului, iar particularitatile generale ale conditiei stresante sunt considerate a fi: bruschetea, intensitatea mare si caracterul amenintator al situatiei.7
Omul se confrunta deseori si cu situatii adaptative inedite, intens solicitante si fata de care nu are totdeauna reactii adaptative eficiente, dinainte elaborate. Asemenea situatii sunt de natura sa perturbe prin ineditul si dramatismul lor schemele adaptative deja elaborate si existente si sa-l oblige pe individ la identificarea altora noi.
Pentru unii cercetatori, stresul reprezinta un eveniment ce produce tensiune sau îngrijorare, iar altii privesc stresul ca o perceptie individuala a unui eveniment – modul în care un individ interpreteaza situatia. Majoritatea expertilor definesc stresul ca fiind raspunsul psihologic si fiziologic la anumiti stimuli perceputi de catre individ ca fiind amenintari. Astfel de stimuli sunt denumiti stresori sau agenti stresogeni.
Oamenii percep situatiile în moduri foarte diferite. O persoana evita zborul cu avionul deoarece îl considera un factor de stres pe când o alta persoana cauta acest mod de calatorie tocmai pentru ca este încântat sa zboare. Perceptia persoanei asupra stimului sau evenimentului este însotita adesea de gânduri si sentimente ce au fost deja învatate, adesea în copilarie. De exemplu, o studenta respinsa la examenul de absolvire se poate simti chiar devastata, ravasita datorita asociatiei subconstiente cu experientele nefericite ale esecului de pe timpul când era copil. Un student cu experiente neplacute aproape inexistente în ceea ce priveste esecul la examene va aborda caderea mai degraba ca o provocare decât ca un esec. Chiar daca agentul stresor este acelasi pentru ambii studenti totusi perceptiile lor si raspunsurile la stimul sunt total diferite.

Sursele de stres
Stresul poate fi generat de catre o diversitate de situatii sau evenimente, de la modificarea comportamentului, a obiceiurilor de somn sau de hranire pâna la decesul partenerului de casatorie, a parintilor sau a copiilor. Volumul de stres indus de acesti stresori depinde nu doar de perceptia individului, cât si de factori precum tipul de stresori si, intensitatea si durata acestora.
J. Weitz considera ca o situatie poate deveni stresanta în urmatoarele conditii8:
a) solicitarile sunt atât de numeroase încât împiedica prelucrarea adecvata a informatiei, supraîncarcarea traducându-se de cele mai multe ori prin degradarea performantelor;
b) situatia este perceputa ca fiind potential periculoasa, motiv pentru care subiectul se simte amenintat;
c) în cazul în care subiectul este izolat, acesta resimtind restrângerea libertatii;
d) când subiectul este împiedicat sa-si desfatoare activitatea si are sentimentul de frustrare;
e) când presiunea grupului se exercita de asa natura încât trezeste teama de esec, de dezaprobare.
La toate acestea se pot adauga si situatiile caracterizate prin actiuni cronice ale agentilor fizici (temperaturi extreme, umiditate, zgomot) sau alte împrejurari care slabesc rezistenta organismului (boala, lipsa de somn).
Agentii stresori sunt factori nocivi sau stimuli psihici cu semnificatie afectiva puternica. Multitudinea acestor factori provocatori de stres a impus clasificarea lor în functie de anumite criterii, astfel9:
a) În functie de numarul agentilor stresori în actiune, acestia pot fi: stresori unici, precum un zgomot puternic cu tendinta de a se prelungi sau un zgomot puternic survenit brusc în plina noapte si stresori multiplii, de exemplu zgomotul asociat cu caldura si cu noxele.

b) Dupa numarul persoanelor afectate, pot fi identificati:
§ stresori cu semnificatie strict individuala. Acestia sunt regasiti în insatisfactia prelungita a unor trebuinte fiziologice, cum ar fi: setea intensa si lipsa perspectivei de a o potoli, foame, somn.
§ stresori cu semnificatie colectiva, “de grup” familial sau profesional. Sunt evenimente precum: nereusita unui copil la examen, decesul parintilor, divortul, perspectiva somajului într-o organizatie etc. Acesti stresori forteaza într-o mare masura capacitatea de adaptare a persoanei.
§ stresori cu semnificatie generala care afecteaza orice individ. În aceasta categorie sunt incluse evenimentele subite dezastruoase specifice unor situatii de calamitate naturala, si anume: inundatie, cutremure, razboi, etc.. Ca exemplu ne putem referi la cutremurul din martie 1977, soldat cu foarte multe decese, raniri, distrugeri materiale. Astfel de evenimente întrerup viata unei persoane facând-o sa se simta neputincioasa, inutila. Deoarece cataclismele afecteaza populatii întregi în acelasi timp, astazi în lume tind sa se formeze adevarate retele de lucru ce îsi propun pregatirea populatiei în fata acestui gen de stres.
c) Dupa natura lor, agentii stresori pot fi clasificati în:
§ stresori fizici. Stresorii ce induc oamenilor un disconfort fizic fortând organismele sa se adapteze. Zgomotele, vibratiile, radiatiile, efortul fizic prelungit, traumatismele, hemoragiile externe, arsurile, stimulii luminosi, boala, durerile de cap cronice, temperaturile extreme, cât si umiditatea, sunt doar câteva exemple. Acestia cât si alti stresori fizici pot deteriora performantele si productivitatea persoanei cât si sanatatea si bunastarea acesteia.
§ stresori chimici. Acestia sunt noxele chimice ce au actiune toxica asupra organismului si care pot induce si un stres psihic atunci când sunt percepute ca un pericol iminent pentru sanatatea persoanei.
§ stresori biologici. Din aceasta categorie fac parte virusii, bacteriile, parazitii prin care se instaleaza diferite boli, stresori ce sunt constientizati ca surse de pericol pentru functionarea organismului.
§ stresori psihologici. Sunt stimuli cu o semnificatie nociva, interpretati subiectiv de psihicul uman la nivelul operatiilor gândirii.

d) În functie de conexiunea cu problemele vietii, putem vorbi de:
§ stresori periferici, ce sunt materializati în dificultati trecatoare, cum ar fi: vremea urâta, aglomeratia, blocajele rutiere, etc.
§ stresori centrali. Acestia sunt cei regasiti în problemele importante ce pot provoca perturbari în viata unei persoane.
Mentionam si studiul de identificare si clasificare a agentilor stresori centrali, efectuat în 1968 de T.H.Holmes si R.H.Rahe, profesori la Universitatea din Washington. Cei doi pun în evidenta 43 de agenti stresori clasificati de subiectii investigati, cu ajutorul unei scale în care punctajul maxim îl constituie moartea partenerului de viata (sot, sotie) cotat cu 100 de puncte.
Cercetarile desfasurate de-a lungul vremii au evidentiat existenta unei lungi liste a cauzelor generatoare de stres, care grupate



dupa natura lor, apar sub forma conflictelor ce pot fi10:
a) conflicte familiale:
§ conflictul copilului cu autoritatea parintilor, din care poate rezulta fie frustrarea ca urmare a excesului de autoritate exercitata de parinti, fie depresia ca urmare a dezinteresului parintilor fata de copil;
§ conflictul copilului cu ceilalti frati datorita concurentei afective existente între ei, a intereselor divergente etc.;
§ conflictul conjugal generat de exercitarea autoritatii unuia dintre soti, diverse probleme maritale, educatia si îngrijirea copiilor etc.;
§ conflictul paraconjugal cu socrii, parintii sau rudele apropiate;
§ pierderi sau prejudicii concretizate în boli ale membrilor familiei, decese, divorturi;
b) conflicte profesionale ce sunt generate de activitatile profesionale excesive; lipsa relaxarii; odihna insuficienta; diferiti factori perturbatori ai activitatii, cum ar fi cei sonori sau termici; raporturile inadecvate cu superiorii, subalternii sau colegii; responsabilitati profesionale care depasesc posibilitatile; insuccese; nerespectarea termenelor limita;
c) conflicte sociale rezultate din: probleme legate de locuinta, criza de timp, poluarea sonora, accidentele, somajul, unele programe TV si chiar terorismul, care poate produce stres psihic social;
d) conflicte din sfera vietii intime: complexe de inferioritate, dificultati de integrare socio-familiala, insatisfactia legata de unele trebuinte biologice, tristete datorita subsolicitarilor sau monotoniei din viata personala.

Clasificarea stresului
Variatiile individuale explica de ce una si aceeasi persoana reactioneaza diferit de la un moment la altul, de ce amploarea, intensitatea, durata reactiilor psihofiziologice se modifica în timp ca rezultat al familiarizarii sau dimpotriva al sensibilizarii cu unii agenti stresori.
Stresul este o stare a organismului care rezulta din interactiunea, confruntarea unica sau repetata a individului cu situatia.11 O situatie poate fi stresanta pentru majoritatea oamenilor, dar ea poate sa nu fie evaluata si traita în acelasi mod de o persoana sau alta.
Eterogenitatea raspunsurilor individuale a dat nastere unui tablou diversificat al formelor de stres.
Unii indivizi sunt capabili sa se adapteze mai eficient. Un stresor îi capaciteaza pe unii sa achizitioneze mai mult si le poate structura viata într-un mod foarte interesant. De exemplu, multi indivizi învata si studiaza mai bine în conditii de stres ale unui examen viitor. Înfaptuirea casatoriei sau pierderea locului de munca, desi destul de stresante, pot conduce la reîmprospatarea relatiilor si la o mai mare emulatie.
Alte persoane nu se adapteaza tot atât de bine si acest fapt are ca rezultat nu numai o slaba performanta si o productivitate scazuta, ci si îmbolnavirea, dereglarea homeostaziei. Angajatii care au foarte mult de lucru sau multe responsabilitati, nu numai ca-si realizeaza sarcinile într-un mod inadecvat, dar se pot chiar îmbolnavi. Sau, o persoana incapabila sa suporte decesul sotului, poate cadea în depresie, îsi va neglija munca si va face lucruri ce îi pot periclita sanatatea, poate chiar viata.
Asadar, stresul poate avea efecte atât pozitive, cât si negative. Stresul pozitiv (eustres) este cel care actioneaza ca factor energizant, ajutând persoana sa abordeze situatiile ca pe niste provocari, într-un mod mult mai eficient. În cazul stresului negativ (distres) organismul supramobilizat refuza sa revina la starea normala, individul fiind nervos, gata de reactie, are tensiunea arteriala crescuta si musculatura încordata. Cu alte cuvinte aceasta forma de stres se dovedeste a fi o greutate asupra mentalului si a organismului.
Cu toate acestea, din cercetarile efectuate pâna în prezent s-a constatat faptul ca ambele forme de stres pot fi daunatoare daca sunt mentinute timp îndelungat.
În functie de frecventa manifestarii agentilor stresori se poate vorbi despre: stres acut (episodic), care înceteaza odata cu disparitia agentului stresor; stres cronic (persistent), caz în care agentul stresor se mentine o perioada îndelungata de timp afectând starea de echilibru a organismului si stres ciclic provocat de aparitia agentului stresor cu o anumita regularitate. Stresul ciclic poate conduce la fenomenul de autoagravare deoarece chiar anticiparea stresului poate duce la aparitia situatiilor stresante (de exemplu, sesiunile de examene, vacanta, negocierea contractului de munca sau a salariului).
Tipul de stres prelungit indus de catre stresorii cronici se dovedeste a fi nociv într-un mod special. Adesea, stresul cronic erodeaza capacitatea persoanei de a se adapta si poate conduce la probleme serioase de sanatate. Chiar daca stresul cronic se dovedeste a fi greu de controlat, totusi efectele sale pot fi diminuate într-o oarecare masura daca persoana agresata primeste un puternic suport social provenit din partea grupului ce îl înconjoara. Studiile indica faptul ca, aceste grupuri pot îmbunatati statusul mental dezechilibrat, de genul depresiei si starilor asociate unui risc accentuat de îmbolnavire, cum ar fi: presiunea sanguina ridicata si un nivel de colesterol accentuat.
O alta clasificare a formelor de stres a fost efectuata de catre specialisti avându-se în vedere natura agentilor stresori12:
a) Stresul psihic în care se regaseste actiunea combinata a mai multor tipuri de agenti stresori. O stare tipica de stres psihic o reprezinta cea de examen în care se regaseste combinata actiunea urmatorilor stresori: teama de esec; evaluarea consecintelor pe plan scolar, familial, al microgrupului; starea de start premergatoare examenului; solicitarea intensa din timpul examenului.
b) Stresul profesional este determinat de actiunea concomitenta sau nu a stresorilor fizici (zgomot, vibratii, variatii de temperatura, luminozitate), chimici (substante chimice volatile, iritabile).
c) Stresul preoperator si postoperator are la baza caracterele stresului psihic, dar la care se adauga ca agent de multiplicare, anticiparea stresului operator si postoperator.
d) Stresul de subsolicitare ce este determinat de modificarea caracterului anumitor activitati profesionale. Cresterea ponderii activitatilor de supraveghere si control, a dialogului cu panoul de comanda sau calculatorul în defavoarea cooperarii în echipa conduc la diminuarea comunicarii, monotonie excesiva, izolare. De asemenea, obligatia de a efectua anumite sarcini repetitive, monotone carora subiectul nu le gaseste nici o justificare sau chiar inactivitatea pot deveni surse de stres.
e) Stresul de suprasolicitare. Este caracteristic persoanelor cu program de lucru prelungit si cu sarcini de mare diversitate. Apare frecvent în rândul managerilor, mai ales a celor de nivel superior si mediu. Studiile efectuate în acest sens13 au evidentiat faptul ca, de regula, managerii acorda o pondere ridicata din timp problemelor profesionale si reduc progresiv timpul destinat familiei si relaxarii. Desi stresul generat de suprasolicitare se manifesta cu intensitati diferite, ca de altfel toate tipurile de stres în functie de particularitatile individuale, datele studiului indica faptul ca depasirea mediei de 65 de ore pe saptamâna afecteaza majoritatea managerilor.
f) Stresul situational este cauzat de schimbari recente în modul de viata al indivizilor. Acest tip de stres mai este denumit si stres cultural, deoarece schimbarile pot viza factori de perenitate din viata si educatia indivizilor. Societatea si cultura din care provine individul poate intra în conflict puternic cu situatiile generate de schimbarea locului de munca (cazul emigrarii), a domiciliului (cazul casatoriei cu o persoana de alta nationalitate), divortului (atunci când traditia culturala, religia, normele sociale dezaproba acest act).

Una dintre cele mai grave „boli“ ale vremurilor noastre este stresul l Stresul poate da dependente grave, de alcool, tutun, medicamente sau chiar mincare, care pot distruge orice persoana.
Am descris stresul, in citeva cuvinte, in numarul trecut. M-am gindit ca e destul de putin spus despre acest fenomen, care ne copleseste in aceasta lume supraaglomerata in factori stresori. Si daca tot a fost denumit fenomenul secolului XXI, pentru ca este un fenomen de amploare, consider ca putem vorbi despre el si in acest numar. Ma intreb, asa cum sint sigura ca faceti majoritatea dintre dumneavoastra, cit de des invocam acest cuvint pentru a ne justifica problemele cu care ne confruntam. Daca ne-am gindi un minut, am putea sa observam de cite ori spunem: „Sint stresat, de aceea sint asa agitat!„ „Nu pot dormi, pentru ca sint stresat!“, „Am sesiune, asta ma streseaza, nu mai rezist!“, „Seful, la munca, gaseste cite ceva in fiecare zi sa ma streseze!“. Si lista ar putea continua, pentru ca, pe cit de multi sintem, despre atit de multe situatii de acest gen putem vorbi.
» Psiholog Aniela MINU


Stresul - o scuza?
Putem sa acceptam o astfel de intrebare la care sa ne gindim. Dumneavoastra invocati acest motiv, de exemplu, pentru a va scuti de o intilnire care nu va face placere, sau pentru a va scuza atunci cind sotul/sotia va roaga sa il/o ajutati la treburile gospodariei. V-ati plins prietenilor cit de stresanta va e munca, cit de mult va solicita seful, cit va streseaza mediul de lucru tensionat si relatiile incordate cu colegii? Citi dintre noi nu izbucnim spunind: „Ce trafic stresant!“, „Ce aglomeratie stresanta in magazine, pe strazi, cum sa nu ajung sfirsit de oboseala si stresat acasa?“. Pentru omul modern, ritmul de viata intens, oboseala, solicitarea si nevoia de a face fata tot mai mult unor sarcini, toate acestea ii epuizeaza resursele fizice, psihice, astfel incit tendinta lui este de a se refugia intr-un loc in care sa se linisteasca.


Cum fugim de stres?

E fireasca nevoia fiecaruia dintre noi de a se apara de oboseala si stres, de a cauta noi resurse fizice si psihice pentru a o lua de la inceput ziua urmatoare. Si, pe linga tot acest travaliu, ne e necesara acea stare de bine, nu doar sa ne indepartam neplacerile, ci sa facem ceva ca sa ne simtim din ce in ce mai bine. Cum reusim sa facem asta? Fiecare in felul si ritmul propriu. Unii abia asteapta sa ajunga acasa si sa se aseze pe canapea, la tv, gasind in acea lume imaginara refugiul din lumea reala a problemelor. Altii ies in oras „la un pahar“ cu prietenii, si aproape isi fac un obicei din astfel de iesiri, caci, de ce nu, si acesta e un mod de a te elibera de stres. Altii epuizeaza pachete intregi de tigari, pentru ca doar asa simt ca se pot elibera de tensiunea acumulata in timpul zilei, sau maninca tot ce apuca pentru a-si amorti nelinistea. Tot pentru ca sintem stresati, incercam in zadar sa dormim si de aici pina la a lua prima, apoi a doua pastila pentru a adormi, nu e decit un pas.


Consecintele
Ar fi prea frumos si prea usor ca, o emisiune tv, un pahar de alcool, o tigara sau un pachet de biscuiti rontaiti sa fie solutia scaparii de stres, sa le luam o data si apoi sa uitam ca acest cuvint exista. Stresul, insa, nu e atit de usor de invins. E „inamicul public numarul 1“, daca imi permiteti sa-i spun asa, iar noi sintem prea putin constienti de acest lucru. Mai mult, nu doar ca nu se epuizeaza, ci, parca, cu fiecare zi, devine mai puternic, astfel incit, armele noastre devin tot mai putin eficiente si, astfel, ne trezim apelind tot mai mult la aceste refugii, pina cind ajungem dependenti de emisiunile tv de divertisment, pentru ca doar ele ne mai pot distra. Observam ca, de la acel mic pahar cu prietenii, ne innecam plictisul, nelinistea, stresul in tot mai multe pahare, pina cind vede ca nu ne mai putem desparti de bautura, avem tot mai mult nevoie de ea. O tigara se face unul sau doua pachete, pentru care dam bani multi. Dar, ce conteza? Fara ele creste anxietatea atit de mult, incit simtim ca innebunim. De la o simpla „romtaiala“, vedem, cu stupoare, ca hainele nu ne mai incap si, in disperare, in loc sa ne oprim, mincam mai mult, pentru ca, altfel, nu ne eliberam de neliniste. Nu se observa si toate acestea se agraveaza cu fiecare zi ce trece.


Pentru ca nu ne putem opri…

Initial ne complacem in situatie. Poate nici nu ne dam seama ca avem o problema. Nu realizam ca nu acea modalitate de a face fata stresului e singura posibila. Exista si alte variante. Unii spun „e prea tirziu, sint dependent de alcool, tigari, tv, calmante sau mincare si doar asa pot sa-mi infrunt «demonii nelinistii», nu pot renunta la ele, chiar daca imi fac rau“. Uneori, insa, nu fac rau doar persoanelor in cauza, ci afecteaza si pe cei apropiati: familia, sotul, sotia, copiii, pe care ajungem sa-i neglijam pentru ca timpul si resursele noastre sint consumate in alt mod. Apar probleme tot mai mari la locul de munca, unde devenim tot mai putin eficienti. Sanatatea noastra, fizica si psihica, in aceste cazuri, are si ea foarte mult de suferit. Nici astea nu ne pun pe ginduri? Daca nu, cu siguranta ca alarma va fi activata atunci cind sintem parasiti de cei dragi, sintem in prag de divort sau despartire de partenerii de viata, copii si prieteni. Ne pierdem slujbele si ne trezim fara un sens in viata. Si toate astea, de ce? Au pornit de la acest ingrat cuvint „stres“, au fost apoi incurajate de propria slabiciune a persoanei in cauza si pierdute de sub control pentru ca nu am cerut sau nu am acceptat ajutorul dinafara.


Nu e o gluma!
Viata e alerta si exercita o presiune imensa asupra noastra. Uneori, chiar nu stim cum sa-i facem fata si ne izolam, pur si simplu. Ne rupem de ceilalti si de realitatea lumii, ne inchidem in noi si ne refugiem crezind ca astfel scapam. De cele mai multe ori, situatia se agraveaza si ne cuprinde nelinistea si nesiguranta, pentru ca nu mai putem intelege si accepta o lume in schimbare, de multe ori avind un caracter absurd. De aceasta lume ne simtim instrainati si cu toate astea, sintem totusi obligati sa traim, desi nu o putem intelege si accepta. Daca ne cufundam in astfel de refugii nocive pentru noi, dependentele de tot felul, ne trezim cuprinsi de disperare, ne pierdem orizontul perspectivei viitorului, sintem coplesiti de acel sentiment sufletesc si moral care „inchide“ persoana dindu-i impresia lipsei de valoare, atit pentru sine, cit si pentru propria viata. Unii dintre noi se prabusesc in depresie, in aceasta eprubeta emotional-afectiva, in incremenirea data de sentimetul propriei inutilitati, in incapacitatea de a mai actiona, sentimentul de a fi inchis si lipsa de perspectiva care anuleaza orice motivatie de a mai fi sau a face ceva util. Nici nu mai pomenesc de acea ultima posibilitate, suicidul, cind persoana isi pierde ratiunea de a mai trai si gaseste aceasta solutie de evadare in moarte.
Toate acestea sperie, insa fac parte din realitate. O realitate care ne spune „nu e de gluma!“, lucrurile se pot agrava foarte tare, iar scinteia poate fi stresul, consecinta vietii moderne.

 

 









Copyright © Contact | Trimite referat