PRELEGEREA III
NOTIUNEA STATULUI
STATUL ESTE PRINCIPALA INSTITUTIE POLITICA A SOCIETATII.
Aparut cu aproape 6 milenii in urma in Orientul Antic (Egipt, Babilon, China, India), statul continua sa fie si astazi, instrumentul conducerii sociale, iar dezbaterile privind natura, functiile, mecanismul si formele sale continua sa polarizeze atentia unor cercuri largi de specialisti din domeniul politologiei, sociologiei, dreptului.Ca si in cazul dreptului, aparitia statului este determinata de schimbarile petrecute in oranduirea comunei primitive, schimbari care au facut ca vechile forme de organizare si conducere (ginta, tribul), sa nu mai fie suficiente, impunandu-se o forma noua cea - politico-statala.Lupta pentru cucerirea puterii in stat si societate preocupa, de atunci, gruparile sociale.
Definitia, continutul si scopul statului
Pornind de la trasaturile esentiale, definitia generala a statului ar putea fi formulata in felul urmator:
STATUL este organizatia politica, care, detinand monopolul fortei de constrangere, al elaborarii si aplicarii dreptului exercita intr-o comunitate umana de pe un anumit teritoriu, puterea suverana din societatea data.
Aparitia statului este, deci, rezultatul unor prefaceri social istorice. Spre deosebire de organizarea sociala prestatala, in care domina criteriul legaturilor de sange, statul adopta un alt criteriu = cel teritorial, care capata semnificatia unui criteriu politic.
In legatura cu un anumit teritoriu statul isi stabileste legaturile cu cetatenii, isi structureaza aparatul (mecanismul) sau si isi dimensioneaza suveranitatea.Un alt element al statului il constituie populatia, care se raporteaza la stat prin legatura de cetatenie = o legatura juridica ce fixeaza drepturi si obligatii reciproce.In sfarsit, un al treilea element il constituie forta publica, denumita si putere de stat sau putere de constrangere (forta coercitiva).
In ultima sa esenta, statul inseamna FORTA. Viata statului, este strans legata de cea a dreptului. Statul si dreptul constituie o unitate de contrarii. Dreptul are rolul de "corset" al fortei, de incadrare a acestei puteri in limite de ordine, de "calmare" a tensiunilor ce se ivesc in procesul exercitarii conducerii sociale prin intermediul activitatii de stat. Pe de alta parte, statul garanteaza realizarea dreptului si reintegreaza ordinea juridica, lezata prin activitati ilicite.
Ca instrument de organizare si conducere sociala, scopul statului este apararea interesului general, sau - asa cum s-a spus adesea - menirea statului este (sau ar trebui sa fie) fericirea cetatenilor caci. "daca cetatenilor nu le merge bine, daca scopul lor subiectiv nu este satisfacut, daca ei nu gasesc ca mijlocirea acestei satisfaceri constituie statul insusi, ca atare, atunci statul sta pe picioare slabe" (Leon Duguit - Tratat de Drept Constitutional, Paris 1921, pag. 395).
Pentru a se face corecte consideratii, asupra scopului statului, trebuie sa se tina seama de realitatile sociale, complexe si adesea contradictorii - din lumea de azi, care impun implicarea statului in domenii care depasesc sfera sociala traditionala, imbogatind imaginea actuala a statului de drept.
Este semnificativ, credem, sa amintim aici masurile statale care vizeaza protectia sociala in conditiile existentei fenomenului somajului, cele care privesc apararea mediului ambiant impotriva formelor variate de poluare, lupta impotriva drogurilor si crimei organizate, etc.
Puterea de stat
Abordand in continuare laturile CONTINUTULUI statului, va trebui sa retinem cateva note caracteristice puterii de stat si formelor institutionale de realizare a acesteia.Puterea de stat are caracter politic, are o sfera generala de aplicabilitate, are agenti specializati care o realizeaza (la caz de nevoie prin mijloace violente) si este suverana.Suveranitatea - este dreptul statului de a conduce societatea, de a stabili raporturi cu alte state.
Ea are doua laturi: - una interna - alta externa
Latura interna a suveranitatii statului priveste puterea sa de comanda in interior si se concretizeaza in elaborarea unor norme cu caracter general - obligatoriu si urmarirea aplicarii lor in practica sociala (realizarea ordinii de drept).In interior, nicio alta putere sociala (nicio alta forma de autoritate), nu este superioara puterii statului. Pentru acest motiv aceasta latura mai este denumita si suprematia puterii de stat.
Latura externa - priveste comportamentul statului in raporturile sale cu celelalte state.
Suveranitatea reprezinta o stare legala, constitutionala.
In baza suveranitatii sale, statul isi organizeaza relatiile internationale, cu respectarea drepturilor celorlalte state si in considerarea principiilor si normelor unanim admise ale dreptului international.
Exercitarea puterii de stat
Intr-un stat democratic puterea emana de la popor si apartine acestuia.
Exercitarea puterii, organizarea canalelor prin care circula puterea sunt incredintate statului.
In planul activitatii statale are loc o divizare, o separare a puterilor, in scopul echilibrarii lor, pentru a impiedica abuzul de putere.
In forma sa cunoscuta si azi, teoria separatiei puterilor a fost fundamentata de catre Montesquieu in lucrarea sa: "Despre spiritul legilor".
Potrivit conceptiei sale in stat exista trei puteri:
- puterea legiuitoare;
- puterea executiva;
- puterea judecatoreasca;
care trebuie sa se exercite independent, trebuie sa se auto-limiteze pentru a se preveni abuzul de putere.
Totul ar fi pierdut daca acelasi om sau acelasi corp ar exercita aceste trei puteri.
Separatia puterilor, apare ca o conditie indispensabila realizarii unei guvernari moderate.
Dreptul vine sa confere stabilitatea si siguranta legaturilor statului cu restul institutiilor sociale si politice.
Montesquieu nota "Nu exista libertate daca puterea judecatoreasca nu este separata de puterea legislativa si de cea executiva".
