Cuprins
Introducere..2
1. Drepturile omului si implicit si drepturile femeii..2
2. Istoria evolutiei drepturilor femeii.3
3. Incalcari ale drepturilor femeii exemple.6
4. Miscarile feministe7
a. revendicari initiate.7
b. armistitiu in razboi.8
c. lupta continua8
5. Evolutia drepturilor femeii in secolul XX..9
Concluzii11
Bibliografie13
Drepturile femeilor
Motto: "La orice popor drepturile publice si private au fost rezultatul unei munci seculare si a unor sacrificii insemnate".
(M. Eminescu, Opera politica, I, 100)
Introducere
Drepturile femeii sunt drepturi ale omului - drepturi care revin femeilor pentru simplul fapt ca sunt fiinte umane.
Se stie ca drepturile omului se afla la baza constitutionalismului, iar principalul scop al unei constitutii consta in garantarea libertatii si securitatii fiintei umane sub toate aspectele sale. Promovarea conceptului de drepturi ale omului, precum si a consacrarii lor juridice constituie una din problemele fundamentale ale secolului. Evenimentele istorice si social-culturale ale omenirii, cu repercusiuni asupra drepturilor omului au ramas in continuare in centrul vietii ei politice, sociale, religioase, etico-morale, juridice si filozofice.
1). Drepturile omului si implicit si drepturile femeii
Problema cercetarii drepturilor omului a cunoscut o evolutie in domeniul stiintelor sociale: filozofie, stiinte politice, teologie, inclusiv in doctrina dreptului natural (jus naturale). Ideea drepturilor omului a constituit o preocupare a inteleptilor inca in epoca antica, printre acestia fiind Socrate (470-399), Aristotel (384-322), Platon (427-347), Cicero (106-43) si altii.
Aceasta doctrina s-a raspandit mult in perioada revolutiilor burgheze din secolele XVII-XVIII in statele Europei de Vest. Conceptul ei a fost aprofundat in lucrarile ganditorilor cu renume mondial Hugo Grotius (1583-1645), John Locke (1632-1704), Charles-Louis Montesquieu (1689-1755) si Jean-Jacques Rousseau (1712-1778) etc. Doctrina dreptului natural a fost cercetata mai profund in lucrarea juristului si eruditului olandez H. Grotius De jure belii etpacis (Despre dreptul razboiului si al pacii), aparuta in 1625, in care se preciza ca "dreptul natural nu se preocupa numai de lucrurile ce nu depind de vointa omului, ci are ca obiect si multe lucruri care sunt urmarea unui act al vointei omenesti". Deci, teoriile si conceptiile doctrinei dreptului natural (Jus naturale) pornesc de la teza potrivit careia dreptul isi are originea in natura fiintei omenesti. O contributie deosebit de importanta la progresul conceptiei general-universale de reguli referitoare la fiinta umana a adus-o Platon, care a stabilit o distinctie clara intre idei si cultura sau traditie, lucrarile lui avand un pronuntat caracter de afirmare, descoperire a libertatilor si drepturilor omului. In lucrarea Politica Aristotel afirma: "numai prin lege devine cineva sclav ori liber, prin natura oamenii nu se deosebesc cu nimic" .
Convingerea ca individul, ca fiinta umana, dispune de drepturi iminente, intrinseci acestei calitati, desi are origini indepartate, mai ales in conceptia crestina asupra omului, in filozofia politica si juridica s-a impus mult mai tarziu, atunci cand conditiile social-politice, impunatoare la un moment dat, au ingaduit-o.
Textul de referinta ramine Declaratia Universala a Drepturilor Omului, proclamata in 1948. Acest text enunta o serie de drepturi fundamentale, un "ideal comun ce trebuie implinit" pentru toti oamenii, indiferent de rasa, sex, limba, religie, opinie politica, origine nationala sau sociala, bunuri, nattere sau situatie materiala .
Dupa foarte multe si indelungate discutii si dezbateri a fost adoptat alt instrument international cu putere de lege pentru statele-parti, si anume: Pactul international cu privire la drepturile civile si politice. A fost votat in 1966 si a intrat in vigoare zece ani mai tarziu. Un protocol facultativ referitor la pact prevede un mecanism de examinare, in anumite cazuri, a plangerilor parvenite de la persoane particulare.
Carta Internationala a Drepturilor Omului a inspirat in mod direct si a reflectat, in totalitate sau in parte, o intreaga gama de instrumente complementare referitoare la:
. autodeterminare si dreptul la independenta al tarilor si popoarelor colonizate;
. lupta impotriva discriminarii bazate pe sex, rasa,loc de munca, profesie, religie, credinta sau educatie;
. lupta impotriva crimelor de razboi si crimelor impotriva umanitatii;
. protectia persoanelor supuse unui regim de detentie sau de inchisoare;
. interzicerea torturii si altor tratamente analoage inumane;
. libertatea de asociere (drepturi sindicale), politica locurilor de munca;
. drepturile politice ale femeii;
. drepturile persoanelor deficiente mintal si cu handicap;
. progresul si dezvoltarea in domeniul social (eliminarea foamei si a subnutritiei);
. folosirea progreselor inregistrate de stiinta si tehnica in interesul pacii si in beneficiul omenirii;
. cooperarea si dezvoltarea culturala pe scara internationala;
. mass-media si contributia acesteia la intarirea pacii si intelegerii internationale;
. lupta impotriva rasismului, instigarii la razboi si apartheidului;
. lupta impotriva terorismului;
. promovarea drepturilor omului.
2). Istoria evolutiei drepturilor femeilor
Pe parcursul istoriei, femeile au fost considerate inferioare fata de barbati. Calea drepturilor garantate de lege si a afirmarii largi s-a deschis in fata lor numai in secolul al XIX-lea. In final au obtinut si dreptul la vot, dar acest succes a insemnat inceputul unor noi lupte.
Voltaire spunea '' Femeile preocupate fara incetare de educarea copiilor lor si claustrate in ingrijirile casnice, sant excluse de la exercitarea acelor profesiuni care pervertesc natura umana''(Dict. phil., Homme).
In civilizatiile erelor trecute situatia femeilor era foarte diferita. In unele culturi nu erau considerate decat proprietatea privata a sotului sau a tatalui, in altele au primit o libertate destul de mare si drepturi legale, dar chiar si in aceste civilizatii, barbatii, considerati sexul superior, aveau mai multe drepturi.
"Sotul meu sustine ca-mi este superior si stapan, fiind mai inalt decat mine cu peste o palma si paros ca un urs; ca eu, prin urmare, ii datorez totul, iar el nimic"(Voltaire, Dict. Phil., Adultere).
Tot Voltaire spunea "Nu este de mirare ca in toate tarile barbatul a ajuns stapanul femeii, totul intemeindu+se ae forta."(Dict. Phil, Femme).
Prin dezvoltarea activitatii capitaliste de productie, locul de munca si cel de domiciliu au devenit entitati din ce in ce mai diferite. Iar acest lucru a condus la o redefinire a diviziunii muncii intre sexe. Femeia se definea in mod primar ca sotie si mama, a carei munca in cadrul familiei facea posibil si consolida succesele extra-domestice ale barbatului. "Familia" a devenit astfel un spatiu de comunicare sociala si de reproducere aflat in afara sferei profesionale, rezervata exclusiv sotilor si copiilor acestora. Femeile au fost "scutite" de munci, sarcina lor fiind in schimb sa transforme familia intr-un loc de refugiu privat si intim, care sa completeze in mod armonios lumea exterioara a activitatii lucrative, concurentiale si centrate in jurul puterii si a banilor.
Societatea burgheza nu permitea femeilor sa devina concurente directe in cadrul procesului de productie. Ele erau excluse de la multe decizii de ordin economic, politic si chiar si privat. Femeile aveau posibilitati limitate de educatie, nu dispuneau de bunurile lor, nu puteau semna contracte si nici nu puteau sa lucreze fara consimtamantul sotului lor. In divorturi si in hotararile judecatoresti cu privire la custodia copiilor, femeile erau dezavantajate in mod clar. In acelasi timp, femeile care munceau primeau cele mai mici salarii si erau exploatate la maximum. Aceasta situatie generala a constituit sursa din care s-au nascut primele revendicari publice pentru dobandirea de drepturi si posibilitati egale pentru femei.
Femeile au jucat un rol important in procesele de schimbare sociala din Franta secolului XVIII. Revoltele care izbucneau in Franta pe timpul foametei erau conduse in mod traditional de catre femei. Femeile asi creasera o nisa sociala in care puteau exercita o oarecare influenta culturala, economica si politica. La Paris, breslele precupetelor si ale spalatoreselor erau temute pentru puterea lor de expresie. Multe femei au luptat cot la cot cu barbatii lor pe baricade in timpul Revolutiei Franceze. Totusi, dorinta lor de a fi considerate egalele barbatilor nu s-a implinit. Femeile au ramas in afara drepturilor proclamate.
Acesta a fost contextul istoric in care scriitoarea Olympe de Gouges a formulat "Declaratia drepturilor femeii si ale cetatencei". Documentul este inspirat puternic din "Declaratia drepturilor omului si ale cetateanului", proclamat in anul 1789. Ceea ce este revolutionar in continuturile acestei Declaratii este implicarea consecventa a femeii in formularile si articolele legii:
"Femeia are dreptul sa urce pe esafod. La fel, ea trebuie sa aiba dreptul sa se urce la tribuna pentru a se adresa multimii."
Ea a clarificat toate elementele din acest text pentru a dovedi ca si femeile cad sub incidenta acestuia. Astfel, ea a inlocuit cuvantul "om" sau "barbat" cu "femeia si barbatul", adaugand langa cuvantul "cetatean" si pe cel de gen feminin, "cetateanca".
Ea a trimis aceasta declaratie Adunarii Generale spre ratificare. Declaratia a trezit interes atat in Franta cat si in strainatate. In plus, ea a mai elaborat si un "Contract social intre barbat si femeie" (analog textului lui Rousseau, "Contrat Social"). De Gouges dorea sa inlocuiasca casatoria cu un contract bazat pe drepturi egale. In ceea ce o privea, femeia era deosebit de importanta prin simplul fapt ca acesteia ii revenea sarcina de a naste copii. De aceea, ea a atribuit femeii ca mama drepturi speciale. Cu aceste idei revolutionare ea a contestat conceptiile lui Rousseau si ale adeptilor lui, precum si ale conducatorilor Revolutiei. Pentru ca acestia considerasera ca rolul biologic al femeii o excludea pe aceasta in mod automat de la orice activitate politica publica.
Olympe de Gouges a fost executata de regimul revolutionar al terorii in anul 1793. Pe cat se consolida mai mult societatea burgheza, pe atat pareau femeile sa-si piarda din drepturi. In acelasi an, Adunarea Generala a scos in afara legii cluburile femeilor aparute dupa Revolutie, emitand si o lege care le acestora sa se intruneasca. Si pentru ca afinitatile femeilor erau impartite intre diferite partide si grupuri de interese, ele nu au putut sa se impuna in mod unitar pentru drepturile lor. Asa au esuat toate sperantele lor de a fi considerate egalele barbatilor. "Declaratia drepturilor femeii si ale cetatencei" a zacut multa vreme neobservata prin arhive, nefiind inclusa pe lista oficiala a documentelor vremii. De abia odata cu aparitia miscarii feministe ea a fost redescoperita si confirmata in statutul ei de document istoric unic si valoros.
SUA: "Declaration of Sentiment"
In 1848, in localitatea Seneca Falls din statul New York, Elizabeth Cady Stanton si Lucretia Mott au organizat o conferinta pe a carei ordine de zi s-a aflat pentru prima data discriminarea femeilor. Majoritatea femeilor de la acea intrunire se implicasera deja mai inainte in miscarea pentru drepturile negrilor. Miscarea anti-sclavagista a ascutit constiinta femeilor care si-au dat seama acum ca si ele erau discriminate. Adeptele miscarii pentru drepturile femeii cereau, printre altele:
dreptul de a dispune de proprietatea si veniturile proprii,
dreptul de a primi custodia copiilor in cazul unui divort,
posibilitati mai extinse de a li se aproba divortul,
drepturi legale si economice mai bune pentru femeile divortate,
acces sporit la educatie si la activitati profesionale precum si
dreptul de vot.
"Declaration of Sentiment" se sprijinea - la fel ca "Declaratia drepturilor femeii si ale cetatencei" a lui De Gouges - pe Declaratia de Independenta de la 1776. Aceasta declaratie era indreptata impotriva dominatiei barbatilor din toate domeniile vietii. Acest text se baza pe premisa ca toti barbatii si femeia se nasc cu aceleasi drepturi asupra vietii, libertatii si fericirii si ca garantarea acestor drepturi inalienabile ar trebui sa constituie singurul scop legitim al statului. Toate legile care obligau femeile sa adopte o pozitie subordonata au fost declarate ilegitime. In plus, au mai fost elaborate doisprezece rezolutii in care se cereau drepturi egale pentru femei in context privat, religios, economic si politic.
Cu toate ca atat declaratia cat si autoarele ei au avut de indurat in cele ce au urmat remarci sarcastice si interpretari nedrepte, acest moment constituie inceputul miscarii feministe din SUA, care a intrat in lupta pentru impunerea drepturilor femeii mult mai devreme decat cele de pe continentul european si care a detinut cu siguranta o functie exemplara.
3. Incalcari ale drepturilor femeii - exemple
Inainte de nastere: avortarea selectiva a fetusilor de sex feminin (sunt preferati baietii).
Sugari: uciderea sugarilor de sex feminine. Baietii sunt preferati, iar accesul la hrana si la asistenta medicala sunt discriminatorii.
Copilarie: casatorie fortata si graviditate la minore.Circumcizia la fete / mutilarea organelor sexuale.Abuzuri sexuale comise de membri ai familiei sau de straini. Prostitutie infantila si pornografie cu minori
Adolescenta: viol; hartuire sexuala la locul de munca; prostitutie fortata; trafic de fete si femei; crime pentru onoare.
Adulti: abuzuri ale sotilor (violenta in familie); violenta si crime din pricina dotei; hartuire sexuala la locul de munca; viol.
Batranete: tratament discriminatoriu pentru vaduve.
Exemple de discriminare din "Codul Napoléon" de la 1804:
varsta la care un copil de sex feminin trebuie protejat de lege este de doar 13 ani, dupa aceasta varsta, fetele sunt libere ca pasarea cerului;
articolul 340, "la recherche de la paternité est interdite", este destinat ascunderii pacatelor infaptuite de barbati si atragerea rusinii asupra fetelor seduse si amagite;
sotul este tutorele legal al sotiei sale,el nu o poate imputernici pe aceasta; tot ceea ce castiga si economiseste femeia este proprietatea barbatului sau;
mama nu dispune de drepturi legale asupra copiilor ei; femeile nu pot face parte din consiliul de familie;
femeile nu pot fi decat tutorii propriilor copii si nepoti;
nici o femeie nu poate fi martor la Etat civil (starea civila);
in cazul unui adulter comis de femeie, barbatul are dreptul sa ii ia viata atunci cand o suprinde in flangrant delict;
femeile nu au nici un drept civil; ele nu au drept de vot la alegerile comunale si politice.
4.Miscarile feministe
a. Revendicari initiate
Cerinta egalitatii in drepturi a femeilor a aparut prima data la sfasitul secolului al XIX-lea, cand dezvoltarea societatii si a cresterii bunastarii au creat posibilitatea ca unele femei sa se cultive si astfel unele dintre ele au devenit scriitoare sau artiste. Sub influenta Revolutiei Franceze din 1789 in toata Europa s-au raspandit idei radicale. In Anglia in 1792 Mary Wollstonecraft a terminat opera sa literara considerata azi clasica - In apararea drepturilor femeilor. Cu toate ca guvernul englez, cu o atitudine dusmanoasa fata de Revolutia Franceza, a fortat in ilegalitate miscarea feminista, in secolul al XIX-lea s-a intensificat radicalismul politic si si-a atins multe scopuri.
Insa egalitatea sexelor in drepturi politice nu facea parte din aceste teluri, deoarece, dupa conceptia epocii victoriene, femeia era "zana cea buna" a barbatului, care avea rolul natural de a fi sotie, mama si creatoare a caminului familial.
Sfidand aceasta vedere marginita, cateva femei au inceput sa-si ceara drepturile. Perseverenta lor a fost in final incununata de succes, s-a nascut legea care garanta fiecarei femei dreptul atat la proprii copii cat si la proprietati. Deoarece portile universitatilor Oxford si Cambridge ramaneau inchise an fata lor cu incapatanare, ele au creat scoli superioare pentru femei. In alte domenii, unele femei, luptand solitar si prin eforturi eroice, au obtinut succese profesionale: deci trebuiau sa fie recunoscute.