Drepturile femeilor referat












Cuprins



Introducere..2
1. Drepturile omului si implicit si drepturile femeii..2
2. Istoria evolutiei drepturilor femeii.3
3. Incalcari ale drepturilor femeii exemple.6
4. Miscarile feministe7
a. revendicari initiate.7
b. armistitiu in razboi.8
c. lupta continua8
5. Evolutia drepturilor femeii in secolul XX..9
Concluzii11
Bibliografie13














Drepturile femeilor



Motto: "La orice popor drepturile publice si private au fost rezultatul unei munci seculare si a unor sacrificii insemnate".
(M. Eminescu, Opera politica, I, 100)


Introducere

Drepturile femeii sunt drepturi ale omului - drepturi care revin femeilor pentru simplul fapt ca sunt fiinte umane.

Se stie ca drepturile omului se afla la baza constitutionalismului, iar principalul scop al unei constitutii consta in garantarea libertatii si securitatii fiintei umane sub toate aspectele sale. Promovarea conceptului de drepturi ale omului, precum si a consacrarii lor juridice constituie una din problemele fundamentale ale secolului. Evenimentele istorice si social-culturale ale omenirii, cu repercusiuni asupra drepturilor omului au ramas in continuare in centrul vietii ei politice, sociale, religioase, etico-morale, juridice si filozofice.
1). Drepturile omului si implicit si drepturile femeii

Problema cercetarii drepturilor omului a cunoscut o evolutie in domeniul stiintelor sociale: filozofie, stiinte politice, teologie, inclusiv in doctrina dreptului natural (jus naturale). Ideea drepturilor omului a constituit o preocupare a inteleptilor inca in epoca antica, printre acestia fiind Socrate (470-399), Aristotel (384-322), Platon (427-347), Cicero (106-43) si altii.
Aceasta doctrina s-a raspandit mult in perioada revolutiilor burgheze din secolele XVII-XVIII in statele Europei de Vest. Conceptul ei a fost aprofundat in lucrarile ganditorilor cu renume mondial Hugo Grotius (1583-1645), John Locke (1632-1704), Charles-Louis Montesquieu (1689-1755) si Jean-Jacques Rousseau (1712-1778) etc. Doctrina dreptului natural a fost cercetata mai profund in lucrarea juristului si eruditului olandez H. Grotius De jure belii etpacis (Despre dreptul razboiului si al pacii), aparuta in 1625, in care se preciza ca "dreptul natural nu se preocupa numai de lucrurile ce nu depind de vointa omului, ci are ca obiect si multe lucruri care sunt urmarea unui act al vointei omenesti". Deci, teoriile si conceptiile doctrinei dreptului natural (Jus naturale) pornesc de la teza potrivit careia dreptul isi are originea in natura fiintei omenesti. O contributie deosebit de importanta la progresul conceptiei general-universale de reguli referitoare la fiinta umana a adus-o Platon, care a stabilit o distinctie clara intre idei si cultura sau traditie, lucrarile lui avand un pronuntat caracter de afirmare, descoperire a libertatilor si drepturilor omului. In lucrarea Politica Aristotel afirma: "numai prin lege devine cineva sclav ori liber, prin natura oamenii nu se deosebesc cu nimic" .
Convingerea ca individul, ca fiinta umana, dispune de drepturi iminente, intrinseci acestei calitati, desi are origini indepartate, mai ales in conceptia crestina asupra omului, in filozofia politica si juridica s-a impus mult mai tarziu, atunci cand conditiile social-politice, impunatoare la un moment dat, au ingaduit-o.
Textul de referinta ramine Declaratia Universala a Drepturilor Omului, proclamata in 1948. Acest text enunta o serie de drepturi fundamentale, un "ideal comun ce trebuie implinit" pentru toti oamenii, indiferent de rasa, sex, limba, religie, opinie politica, origine nationala sau sociala, bunuri, nattere sau situatie materiala .
Dupa foarte multe si indelungate discutii si dezbateri a fost adoptat alt instrument international cu putere de lege pentru statele-parti, si anume: Pactul international cu privire la drepturile civile si politice. A fost votat in 1966 si a intrat in vigoare zece ani mai tarziu. Un protocol facultativ referitor la pact prevede un mecanism de examinare, in anumite cazuri, a plangerilor parvenite de la persoane particulare.
Carta Internationala a Drepturilor Omului a inspirat in mod direct si a reflectat, in totalitate sau in parte, o intreaga gama de instrumente complementare referitoare la:
. autodeterminare si dreptul la independenta al tarilor si popoarelor colonizate;
. lupta impotriva discriminarii bazate pe sex, rasa,loc de munca, profesie, religie, credinta sau educatie;
. lupta impotriva crimelor de razboi si crimelor impotriva umanitatii;
. protectia persoanelor supuse unui regim de detentie sau de inchisoare;
. interzicerea torturii si altor tratamente analoage inumane;
. libertatea de asociere (drepturi sindicale), politica locurilor de munca;
. drepturile politice ale femeii;
. drepturile persoanelor deficiente mintal si cu handicap;
. progresul si dezvoltarea in domeniul social (eliminarea foamei si a subnutritiei);
. folosirea progreselor inregistrate de stiinta si tehnica in interesul pacii si in beneficiul omenirii;
. cooperarea si dezvoltarea culturala pe scara internationala;
. mass-media si contributia acesteia la intarirea pacii si intelegerii internationale;
. lupta impotriva rasismului, instigarii la razboi si apartheidului;
. lupta impotriva terorismului;
. promovarea drepturilor omului.


2). Istoria evolutiei drepturilor femeilor
Pe parcursul istoriei, femeile au fost considerate inferioare fata de barbati. Calea drepturilor garantate de lege si a afirmarii largi s-a deschis in fata lor numai in secolul al XIX-lea. In final au obtinut si dreptul la vot, dar acest succes a insemnat inceputul unor noi lupte.
Voltaire spunea '' Femeile preocupate fara incetare de educarea copiilor lor si claustrate in ingrijirile casnice, sant excluse de la exercitarea acelor profesiuni care pervertesc natura umana''(Dict. phil., Homme).

In civilizatiile erelor trecute situatia femeilor era foarte diferita. In unele culturi nu erau considerate decat proprietatea privata a sotului sau a tatalui, in altele au primit o libertate destul de mare si drepturi legale, dar chiar si in aceste civilizatii, barbatii, considerati sexul superior, aveau mai multe drepturi.

"Sotul meu sustine ca-mi este superior si stapan, fiind mai inalt decat mine cu peste o palma si paros ca un urs; ca eu, prin urmare, ii datorez totul, iar el nimic"(Voltaire, Dict. Phil., Adultere).
Tot Voltaire spunea "Nu este de mirare ca in toate tarile barbatul a ajuns stapanul femeii, totul intemeindu+se ae forta."(Dict. Phil, Femme).

Prin dezvoltarea activitatii capitaliste de productie, locul de munca si cel de domiciliu au devenit entitati din ce in ce mai diferite. Iar acest lucru a condus la o redefinire a diviziunii muncii intre sexe. Femeia se definea in mod primar ca sotie si mama, a carei munca in cadrul familiei facea posibil si consolida succesele extra-domestice ale barbatului. "Familia" a devenit astfel un spatiu de comunicare sociala si de reproducere aflat in afara sferei profesionale, rezervata exclusiv sotilor si copiilor acestora. Femeile au fost "scutite" de munci, sarcina lor fiind in schimb sa transforme familia intr-un loc de refugiu privat si intim, care sa completeze in mod armonios lumea exterioara a activitatii lucrative, concurentiale si centrate in jurul puterii si a banilor.
Societatea burgheza nu permitea femeilor sa devina concurente directe in cadrul procesului de productie. Ele erau excluse de la multe decizii de ordin economic, politic si chiar si privat. Femeile aveau posibilitati limitate de educatie, nu dispuneau de bunurile lor, nu puteau semna contracte si nici nu puteau sa lucreze fara consimtamantul sotului lor. In divorturi si in hotararile judecatoresti cu privire la custodia copiilor, femeile erau dezavantajate in mod clar. In acelasi timp, femeile care munceau primeau cele mai mici salarii si erau exploatate la maximum. Aceasta situatie generala a constituit sursa din care s-au nascut primele revendicari publice pentru dobandirea de drepturi si posibilitati egale pentru femei.
Femeile au jucat un rol important in procesele de schimbare sociala din Franta secolului XVIII. Revoltele care izbucneau in Franta pe timpul foametei erau conduse in mod traditional de catre femei. Femeile asi creasera o nisa sociala in care puteau exercita o oarecare influenta culturala, economica si politica. La Paris, breslele precupetelor si ale spalatoreselor erau temute pentru puterea lor de expresie. Multe femei au luptat cot la cot cu barbatii lor pe baricade in timpul Revolutiei Franceze. Totusi, dorinta lor de a fi considerate egalele barbatilor nu s-a implinit. Femeile au ramas in afara drepturilor proclamate.
Acesta a fost contextul istoric in care scriitoarea Olympe de Gouges a formulat "Declaratia drepturilor femeii si ale cetatencei". Documentul este inspirat puternic din "Declaratia drepturilor omului si ale cetateanului", proclamat in anul 1789. Ceea ce este revolutionar in continuturile acestei Declaratii este implicarea consecventa a femeii in formularile si articolele legii:
"Femeia are dreptul sa urce pe esafod. La fel, ea trebuie sa aiba dreptul sa se urce la tribuna pentru a se adresa multimii."
Ea a clarificat toate elementele din acest text pentru a dovedi ca si femeile cad sub incidenta acestuia. Astfel, ea a inlocuit cuvantul "om" sau "barbat" cu "femeia si barbatul", adaugand langa cuvantul "cetatean" si pe cel de gen feminin, "cetateanca".
Ea a trimis aceasta declaratie Adunarii Generale spre ratificare. Declaratia a trezit interes atat in Franta cat si in strainatate. In plus, ea a mai elaborat si un "Contract social intre barbat si femeie" (analog textului lui Rousseau, "Contrat Social"). De Gouges dorea sa inlocuiasca casatoria cu un contract bazat pe drepturi egale. In ceea ce o privea, femeia era deosebit de importanta prin simplul fapt ca acesteia ii revenea sarcina de a naste copii. De aceea, ea a atribuit femeii ca mama drepturi speciale. Cu aceste idei revolutionare ea a contestat conceptiile lui Rousseau si ale adeptilor lui, precum si ale conducatorilor Revolutiei. Pentru ca acestia considerasera ca rolul biologic al femeii o excludea pe aceasta in mod automat de la orice activitate politica publica.
Olympe de Gouges a fost executata de regimul revolutionar al terorii in anul 1793. Pe cat se consolida mai mult societatea burgheza, pe atat pareau femeile sa-si piarda din drepturi. In acelasi an, Adunarea Generala a scos in afara legii cluburile femeilor aparute dupa Revolutie, emitand si o lege care le acestora sa se intruneasca. Si pentru ca afinitatile femeilor erau impartite intre diferite partide si grupuri de interese, ele nu au putut sa se impuna in mod unitar pentru drepturile lor. Asa au esuat toate sperantele lor de a fi considerate egalele barbatilor. "Declaratia drepturilor femeii si ale cetatencei" a zacut multa vreme neobservata prin arhive, nefiind inclusa pe lista oficiala a documentelor vremii. De abia odata cu aparitia miscarii feministe ea a fost redescoperita si confirmata in statutul ei de document istoric unic si valoros.
SUA: "Declaration of Sentiment"
In 1848, in localitatea Seneca Falls din statul New York, Elizabeth Cady Stanton si Lucretia Mott au organizat o conferinta pe a carei ordine de zi s-a aflat pentru prima data discriminarea femeilor. Majoritatea femeilor de la acea intrunire se implicasera deja mai inainte in miscarea pentru drepturile negrilor. Miscarea anti-sclavagista a ascutit constiinta femeilor care si-au dat seama acum ca si ele erau discriminate. Adeptele miscarii pentru drepturile femeii cereau, printre altele:

dreptul de a dispune de proprietatea si veniturile proprii,

dreptul de a primi custodia copiilor in cazul unui divort,

posibilitati mai extinse de a li se aproba divortul,

drepturi legale si economice mai bune pentru femeile divortate,

acces sporit la educatie si la activitati profesionale precum si

dreptul de vot.
"Declaration of Sentiment" se sprijinea - la fel ca "Declaratia drepturilor femeii si ale cetatencei" a lui De Gouges - pe Declaratia de Independenta de la 1776. Aceasta declaratie era indreptata impotriva dominatiei barbatilor din toate domeniile vietii. Acest text se baza pe premisa ca toti barbatii si femeia se nasc cu aceleasi drepturi asupra vietii, libertatii si fericirii si ca garantarea acestor drepturi inalienabile ar trebui sa constituie singurul scop legitim al statului. Toate legile care obligau femeile sa adopte o pozitie subordonata au fost declarate ilegitime. In plus, au mai fost elaborate doisprezece rezolutii in care se cereau drepturi egale pentru femei in context privat, religios, economic si politic.
Cu toate ca atat declaratia cat si autoarele ei au avut de indurat in cele ce au urmat remarci sarcastice si interpretari nedrepte, acest moment constituie inceputul miscarii feministe din SUA, care a intrat in lupta pentru impunerea drepturilor femeii mult mai devreme decat cele de pe continentul european si care a detinut cu siguranta o functie exemplara.
3. Incalcari ale drepturilor femeii - exemple
Inainte de nastere: avortarea selectiva a fetusilor de sex feminin (sunt preferati baietii).
Sugari: uciderea sugarilor de sex feminine. Baietii sunt preferati, iar accesul la hrana si la asistenta medicala sunt discriminatorii.
Copilarie: casatorie fortata si graviditate la minore.Circumcizia la fete / mutilarea organelor sexuale.Abuzuri sexuale comise de membri ai familiei sau de straini. Prostitutie infantila si pornografie cu minori
Adolescenta: viol; hartuire sexuala la locul de munca; prostitutie fortata; trafic de fete si femei; crime pentru onoare.
Adulti: abuzuri ale sotilor (violenta in familie); violenta si crime din pricina dotei; hartuire sexuala la locul de munca; viol.
Batranete: tratament discriminatoriu pentru vaduve.
Exemple de discriminare din "Codul Napoléon" de la 1804:

varsta la care un copil de sex feminin trebuie protejat de lege este de doar 13 ani, dupa aceasta varsta, fetele sunt libere ca pasarea cerului;

articolul 340, "la recherche de la paternité est interdite", este destinat ascunderii pacatelor infaptuite de barbati si atragerea rusinii asupra fetelor seduse si amagite;

sotul este tutorele legal al sotiei sale,el nu o poate imputernici pe aceasta; tot ceea ce castiga si economiseste femeia este proprietatea barbatului sau;

mama nu dispune de drepturi legale asupra copiilor ei; femeile nu pot face parte din consiliul de familie;

femeile nu pot fi decat tutorii propriilor copii si nepoti;

nici o femeie nu poate fi martor la Etat civil (starea civila);

in cazul unui adulter comis de femeie, barbatul are dreptul sa ii ia viata atunci cand o suprinde in flangrant delict;

femeile nu au nici un drept civil; ele nu au drept de vot la alegerile comunale si politice.


4.Miscarile feministe


a. Revendicari initiate

Cerinta egalitatii in drepturi a femeilor a aparut prima data la sfasitul secolului al XIX-lea, cand dezvoltarea societatii si a cresterii bunastarii au creat posibilitatea ca unele femei sa se cultive si astfel unele dintre ele au devenit scriitoare sau artiste. Sub influenta Revolutiei Franceze din 1789 in toata Europa s-au raspandit idei radicale. In Anglia in 1792 Mary Wollstonecraft a terminat opera sa literara considerata azi clasica - In apararea drepturilor femeilor. Cu toate ca guvernul englez, cu o atitudine dusmanoasa fata de Revolutia Franceza, a fortat in ilegalitate miscarea feminista, in secolul al XIX-lea s-a intensificat radicalismul politic si si-a atins multe scopuri.
Insa egalitatea sexelor in drepturi politice nu facea parte din aceste teluri, deoarece, dupa conceptia epocii victoriene, femeia era "zana cea buna" a barbatului, care avea rolul natural de a fi sotie, mama si creatoare a caminului familial.
Sfidand aceasta vedere marginita, cateva femei au inceput sa-si ceara drepturile. Perseverenta lor a fost in final incununata de succes, s-a nascut legea care garanta fiecarei femei dreptul atat la proprii copii cat si la proprietati. Deoarece portile universitatilor Oxford si Cambridge ramaneau inchise an fata lor cu incapatanare, ele au creat scoli superioare pentru femei. In alte domenii, unele femei, luptand solitar si prin eforturi eroice, au obtinut succese profesionale: deci trebuiau sa fie recunoscute.


Astfel americanca Elizabeth Blackwell si englezoaica Elizabeth Garett Anderson, invingand orice greutate, au obtinut diplome in medicina, iar Florence Nightingale, in timpul razboiului din Crimea, prin munca sa plina de abnegatie a ridicat la rang de profesie munca surorilor medicale. O grimasa stranie a istoriei este faptul ca pana cand aceste personalitati au obtinut dreptul la munca (ca mijiocul suprem de obtinere a libertatii, a independentei si a respectului de sine), miile de femei sarace faceau munci de corvoada in conditii inumane in mine si fabrici numai pentru simpla subzistenta. Si aceasta era un fel de "egalitate", un minerit egal, impartit cu barbatii, din care femeile au fost salvate de reforma legilor referitoare la industrie si de nivelul de trai aflat in crestere.
Atat pentru femeile reformatoare, cat si pentru barbatii simpatizanti cu miscarea lor, a devenit tot mai evident faptul ca cel mai important drept pentru femei il constituia dreptul la vot. Lupta pentru dreptul la vot al femeilor a luat amploare la mijiocul secolului al XIX-lea in Marea Britanie si in SUA. Miscarea a avut multi adepti, dar foarte greu a reusit sa invinga conceptia traditionala. In Marea Britanie principalul oponent al acestei aspiratii a fost chiar o femeie, regina Victoria. Derularea evenimentelor in multe tari occidentale a fost relativ asemanatoare. In cateva state luminate (Noua Zeelanda, Australia, Finlanda si Norvegia) femeile au obtinut dreptul la vot inca inaintea primului razboi mondial (1914-1918). In alte tari lupta s-a intensificat, dar nicaieri atat de dramatic ca in Anglia. In 1903 infnintea aripii cele mai darze a miscarii pentru obtinerea dreptului la vot a ajuns Emmeline Pankhurst. Luptatoarele in aceasta miscare, sufragetele, (dreptul la vot in engleza este suffrage) au intrerupt adunari politice, s-au legat de garduri cu lanturi, incercand astfel obtinerea revendicarilor. Dupa ce n-au fost de acord cu plata amenzilor, au ajuns la inchisoare, unde au intrat in greva foamei, fiind alimentate apoi prin metode artificiale brutale.

b. Armistitiu in razboi

Cand a izbucnit primul razboi mondial, majoritatea sufragetelor au suspendat lupta imediat, iar acele femei care au intrat in uzine in locul barbatilor plecati pe front, si-au indeplinit telurile propuse. Acestea au zdruncinat majoritatea argumentelor aduse impotriva luptei lor pentru egalitatea politica. Guvernul britanic a preferat sa aprobe dreptul femeilor la vot, decat sa riste revigorarea miscarii. In perioada de dupa razboi, atat Statele Unite cat si multe state europene, au introdus reforme asemanatoare. In anii urmatori tot mai multe meserii au devenit practicable si pentru femei, dar salariul lor a ramas mai mic, nu au reusit insa sa aiba acces la multe meserii "barbatesti" si reprezentau o minoritate nesemnificativa in cercurile conducatoare politice si economice.

c. Lupta continua

Aceste cauze au generat in anii 1960 Miscarea de Eliberare a Femeilor in Statele Unite (Women's lib), care apoi s-a extins si in Europa. Conceptia acestei miscari a fost denumita in special cu termenul "feminism". Atentia miscarii a fost concentrata asupra egalitatii intre sexe in toate domeniile si a abordat unele probleme mai putin discutate anterior ca violul, hartuirea sexuala si avortul. Feministele au reusit validarea mai multor legi favorabile mai ales pe teritoriul drepturilor egale si al salarizarii. Aplicarea in practica a acestor legi era deseori foarte anevoioasa, chiar si atunci cand pentru executarea lor au fost create corporatii executive si de control. In multe parti ale lumii femeilor le lipsesc si cele mai elementare drepturi, in multe locuri n-au nici dreptul de a-si alege viitorul sot.


DATE IMPORTANTE

1792
Apare opera lui Mary Wollstonecraft "In apararea drepturilor femeilor".
1839
Ia nastere legea care garanteaza dreptul femeilor la custodia propriilor copii.
1857
Legea britanica privind casatoria si divortul acorda protectie femeilor despartite sau divortate. 1878
Universitatea din Londra isi deschide portile si pentru femei
4897
Se infiinteaza Uniunea Nationala a Asociatiilor pentru Dreptul la Vot al Femeilor din Marea Britanie.
1903
Emmeline Pankhurst infiinteaza Uniunea politica si Sociala a Femeilor.
1914 - 1918
Sufragetele isi suspenda temporar lupta
1918
Femeile britanice cu varsta de peste 30 ani primesc dreptul la vot.
1920
Fiecare femeie britanica (peste 21 ani) primeste dreptul la vot.
1965
In Statele Unite Betty Friedan creeaza prima grupare "Women's Lib".

5. Secolul XX
Pe parcursul secolului XX, situatia femeilor s-a ameliorat treptat. Acest lucru s-a intamplat prin modificarea constitutiilor nationale si prin elaborarea unor declaratii si documente internationale. In multe tari au fost desfiintate limitarile juridice, astfel incat femeile au capatat acces la educatie, la sistemul sanitar si au putut sa participe si ele la viata politica. In ciuda acestor fapte s-a vazut ca drepturile femeii nu sunt intotdeauna garantate, indiferent de contextul cultural. Actele de incalcare a drepturilor femeii sunt rezultate directe ale uzului de violenta. Cel mai important drept al omului - dreptul la viata si la integritate corporala - este de foarte multe ori refuzat femeilor din intreaga lume. In familie, in societate si din partea statului, femeile fac obiectul violentelor de tot felul.
Particularitatea acestei forme de violenta consta in faptul ca aceasta nu vizeaza o singura femeie, ci pe toate ca grupare sociala completa. Violenta la adresa femeilor presupune tot ceea ce li se refuza femeilor din pricina simplului fapt ca sunt femei, astfel incat acestea nu isi pot dezvolta pe deplin capacitatile si sunt oprite din evolutia lor fireasca. Deseori, aceasta este o forma de discriminare a femeilor, prea putin acceptate in societate, astfel incat barbatii practic nici nu le baga in seama, deseori femeile considerand ca acest lucru este un rau necesar inerent calitatii lor de femei, o forma motivata biologic in relatia dintre barbati si femei.
Exista violenta structurala si violenta la adresa persoanei: violenta la adresa persoanei presupune un atentat direct la corpul femeii, ca de ex. violul, bataile sau crimele. Violenta la adresa persoanei se afla de cele mai multe ori in legatura directa cu corpul, cu functia de reproducere si sexualitatea femeii. Violenta structurala se exprima prin considerarea femeilor ca fiinte inferioare, prin desconsiderarea si obiectualizarea femeii si se afla in stransa legatura cu pretentiile de superioritate emise de barbati in multe domenii sociale.
Guvernele statelor nu reactioneaza la aceste acte de violenta sexuala cu aceeasi vigilenta ca in cazul altor fapte penale. Violenta la adresa femeilor nu a fost considerata multa vreme o incalcare a drepturilor omului, ci o problema "interna" a statelor, statele la randul lor interpretand aceasta problema deseori ca o problema "privata" intre victima si faptas. Acest lucru izvoraste din diferentierea intre sfera "publica" si cea "privata", care continua sa se mentina atat in societatile traditionale patriarhale cat si in cele occidentale.
Prevederile internationale cu privire la drepturile omului vizeaza astazi cu siguranta si persoanele de sex feminin. Principiul conform caruia nici o persoana nu trebuie sa aiba de suferit din pricina faptului ca apartine unui anumit sex a fost inca de la inceputuri parte esentiala a declaratiilor ONU. Totusi, discriminarea femeilor mai continua si astazi sa fie o realitate peste tot in lume, femeilor fiindu-le limitate drepturi esentiale si fundamentale precum dreptul la viata si la integritate corporala. Feministele critica conceptul drepturilor omului, sustinand ca acesta ar viza doar societatea occidentala si mai ales problemele cu care se confrunta doar barbatii.
Prima problema grava este diferentierea omniprezenta dintre sfera publica si cea privata. In mod traditional, femeia este destinata sferei private, in timp ce barbatul ocupa sfera publica. Protectia sferei private este unul din elementele insemnate ancorate in drepturile omului. Acest element deosebit de important a fost introdus pentru a limita puterea si influenta statului, totusi multe state se deservesc de acesta pentru a considera actele de incalcare a drepturilor omului o problema privata, in care statul nu poate si nu doreste sa se amestece. Violenta asupra femeilor are loc in cea mai mare parte in sfera privata.
Cea dea doua problema vizeaza protejarea individului in fata interventiilor directe ale puterii statale, un alt element central al drepturilor omului. Factori precum protectia persoanelor private sau a organizatiilor neguvernamentale nu au fost prevazuti de la inceput. O particularitate este faptul ca drepturile femeii nu sunt lezate in mod direct de catre stat, ci de persoane particulare, care actioneaza bazandu-se pe faptul ca faptele lor vor ramane nepedepsite de autoritatea statala. Astfel de incalcari ale drepturilor femeii sunt tolerate deseori de catre stat.
Cea de-a treia problema este faptul ca drepturile omului ancorate in declaratiile de pana acum nu mentionau in mod specific cum pot fi incalcate drepturile femeii. Se presupunea astfel ca actele care lezau drepturile barbatului sunt aceleasi si pentru femei, acest lucru privind de fapt probleme precum hartuirea lor de catre stat din pricina conceptiilor lor politice, a rasei sau a religiei lor. Aceste probleme au intrat si in vizorul organizatiilor nationale si internationale. Exista insa si acte de incalcare a drepturilor omului specifice pentru femei, de exemplu atunci cand apartenenta la sexul femeiesc duce la o inrautatire a situatiei lor - viol, tortura sexuala in inchisori si lagare de refugiati. In plus, mai exista si alte puncte in care drepturile femeii sunt incalcate, ca de ex. avortarea fetusilor de sex feminin sau violenta in casnicie.
Cea de-a patra problema este reprezentata de traditia veche de multe secole si prezenta in multe tari ale lumii de incalcare a drepturilor femeii. In momentul in care statele incearca la nivel international sa puna capat acestor traditii, ele se lovesc deseori de rezistenta populatiei. Aceste traditii nu pot fi combatute decat prin introducerea unor masuri de durata care sa vizeze toate sferele vietii umane. Multe guverne ne-occidentale au atras atentia asupra faptului ca drepturile omului au trasaturi pur occidentale si nu pot fi transferate in culturile lor. Astfel, "egalitatea" dintre femeie si barbat nu ar fi compatibila cu multe dintre aceste culturi. Unele state ne-occidentale pledeaza pentru o asa numita "echivalare" la adoptarea diferentelor fundamentare. Aceste argumente sunt deseori tolerate si adesea preluate prin perspectiva "tolerantei" de reprezentantii si organizatiile occidentale. Totusi trebui sa avem in vedere ca astfel de argumente sunt folosite de cele mai multe ori pentru a justifica incalcari de proportii ale drepturilor omului, care nu sunt expresia unor obiceiuri ci consecintele actiunilor unor sisteme statale represive (de ex. in Algeria sau Afganistan). Deseori, acele identitati si traditii folosite drept scut sunt construite in mod artificial, pentru a deturna atentia de la inechitatile socio-economice si de la raporturile asimetrice de putere.
Problemele enumerate mai sus sunt strans interconectate, fiind motivul pentru care, pana la inceputul anilor 90, actele de incalcare a drepturilor femeii nu au fost recunoscute ca atare. Acestea erau tratate in cadrul Natiunilor Unite in comitete separate, structural izolate si insuficient sustinute financiar sau erau privite ca parte a unor probleme din sfera mai larga socio-economica. Nici organizatiile influente pentru apararea drepturilor omului precum amnesty international sau Human Rights Watch nu au dedicat problemelor specifice femeilor decat foarte putina atentie, data fiind orientarea lor exclusiva asupra drepturilor civile si politice ale omului.
Astfel, abuzurile sexuale comise pe timpul conflictelor armate sau in razboaie au fost deprivate de statutul de incalcari ale drepturilor omului. Ele au fost coborate la rangul de "probleme ce tin de sfera privata" sau de "evenimente extraordinare" - autorii acestor delicte nu actionau in calitatea lor oficiala, ci ca persoane particulare, fapt care cadea sub incidenta exlusiva a tribunalelor nationale.
Aparatorii drepturilor omului si ale femeii au criticat inca de la sfarsitul anilor 80 continuturile declarate ale drepturilor omului si cer ca acestea sa fie completate cu prevederi care sa vizeze interesele femeii. Ei cer ca in primul rand sa fie introduse articole care sa interzica discriminarea femeilor. Doar astfel femeile vor dobandi o pozitie egala cu cea a barbatilor, cu aceleasi drepturi si posibilitati. Pentru ca atata vreme cat drepturile femeii nu vor fi specificate in conventiile internationale, multe state nu vor condamna actele care le lezeaza.
Concluzii
Multe adepte ale feminismului incearca sa se foloseasca de standardele internationale din domeniul drepturilor omului in favoarea femeilor, extinzand reglementarile concrete asupra actelor de incalcare a drepturilor femeii. Astfel, prostitutia fortata ar putea fi incadrata la capitolul "sclavie", iar violenta casnica si violul la capitolul "tortura". Altele incearca sa desfiinteze limitarile "responsabilitatii popoarelor". Atata vreme cat raufacatorii de sex masculin se vor putea baza pe toleranta organelor statale, statul se va face raspunzator, in calitatea sa de autoritate legislativa care trebuie sa protejeze viata si integritatea corporala a tuturor cetatenilor sai, de dimensiunile violentei de natura sexuala. Mai mult, un numar mare de feministe critica faptul ca drepturile civile si politice clasice au o pozitie mai privilegiata decat cele sociale si economice, ele pledand pentru o echilibrare a acestora. Pentru ca, avand in vedere adanca inradacinare a traditiei subordonarii sociale a femeilor, aceste drepturi socio-economice sunt extrem de importante pentru femei.
Cele mai multe feministe recunosc in principiu paradigma drepturilor omului. Ele postuleaza demnitatea si integritatea individului si autonomia si autodeterminarea acestuia. Doar cand aceste idei vor fi consolidate prin elaborarea unor legi corespunzatoare statele vor putea garanta ca nimeni nu va putea dispune dupa bunul sau plac de viata si corpul femeilor. Caracterul universal al drepturilor femeii ca drepturi ale omului mai trebuie consolidat in permanenta si in fata argumentelor relativiste ale statelor islamiste, de exemplu.
Istoria drepturilor omului a fost de cele mai multe ori incununata de succese. Totusi, de multe ori aceste drepturi au fost create in raport cu barbatul, dupa cum sustin vocile critice din randurile femeilor. Situatia femeilor a fost deseori trecuta cu vederea. Drepturile omului raportate la femei s-au dezvoltat in mod paralel cu cele raportate la barbati si nici nu au cunoscut prea multe imbunatatiri de-a lungul timpului.
Femeile au avut inca din antichitate, in societatea si viata politica a statelor europene, un statut si functii subordonate.
Statutul juridic al femeii in dreptul romanesc modern se incadreaza in evolutia general europeana si mondiala a sistemelor de drept, care sub influenta filosofilor iluministi dar si a framantarilor politice de la sfarsitul secolului al XVIII-lea inceputul celui de-al XIX-lea sufera schimbari radicale.

























Bibliografie



1. Drepturile femeilor. Ghid al activitatii organizatiilor neguvernamentale din Romania, Coordonatoare: Cecilia Preda si Laura Grunberg Bucuresti, AnA, 2000;
2. Femeile si societatea.Ghid al organizatiilor neguvernamentale. Bucuresti, 2003;
3. Femeile din Romania in viata publica, Liliana Popescu (ed.), Bucuresti, AnA, UNDP, 1999;
4. Thomas Buergenthal, Renate Weber, "Dreptul International al Drepturilor Omului", Editura All, Bucuresti, 1996;
5. Ionel Closca, Ion Suceava, "Tratat de drepturile omului", Editura Europa Nova, 1995;
6. Irina Moroianu Zlatescu, Rodica Serbanescu (coord.),"Drepturile femeii - egalitate si parteneriat", Institutul Roman pentru Drepturile Omului, Bucuresti, 1997;
7. Declaratia Universala a Drepturilor Omului, adoptata de Adunarea Generala a ONU la 10 decembrie 1948;
8. Pactul International cu privire la drepturile civile si politice, adoptat de Adunarea Generala a ONU la 16 decembrie 1966;
9. Carta Fundamentala a Drepturilor Omului in Uniunea Europeana, dec. 2000;
10. "Codul Napoléon" de la 1804;
11. Internet













Copyright © Contact | Trimite referat


Ultimele referate adaugate
Mihai Beniuc
   - Mihai beniuc - „poezii"
Mihai Eminescu Mihai Eminescu
   - Mihai eminescu - student la berlin
Mircea Eliade Mircea Eliade
   - Mircea Eliade - Mioara Nazdravana (mioriţa)
Vasile Alecsandri Vasile Alecsandri
   - Chirita in provintie de Vasile Alecsandri -expunerea subiectului
Emil Girlenu Emil Girlenu
   - Dragoste de viata de Jack London
Ion Luca Caragiale Ion Luca Caragiale
   - Triumful talentului… (reproducere) de Ion Luca Caragiale
Mircea Eliade Mircea Eliade
   - Fantasticul in proza lui Mircea Eliade - La tiganci
Mihai Eminescu Mihai Eminescu
   - „Personalitate creatoare” si „figura a spiritului creator” eminescian
George Calinescu George Calinescu
   - Enigma Otiliei de George Calinescu - geneza, subiectul si tema romanului
Liviu Rebreanu Liviu Rebreanu
   - Arta literara in romanul Ion, - Liviu Rebreanu











Scriitori romani