Interpretarea Convenţiei - Reguli generale de interpretare referat





Potrivit art. 32 din Convenţie, fostul art. 45, competenţa Curţii se întinde la toate litigiile privind aplicarea şi interpretarea Convenţiei şi a protocoalelor adiţionale, apreciindu-se că Convenţia are ca rol, iar interpretarea ca obiect a asigura în cel mai eficace mod protecţia persoanelor vizate . Instituţie de drept internaţional, dar cu un caracter sui generis, Curtea a dezvoltat, alături de regulile clasice ale dreptului internaţional, metode şi principi de interpretare care îi accentuează caracteristica de instanţa internaţională cu caracteristici distincte faţă organismele jurisdicţionale de drept internaţional clasic .
Astfel, drept reguli generale de interpretare, Curtea aplică prevederile art. 31-33 din Convenţia de la Viena din 1969 privind tratatele internaţionale: se ţine cont de faptul că prevederile sale formează un tot unitar şi o normă nu poate fi interpretate distinct în raport de altă prevedere sau de regulile existente în cadrul organizaţiei (Consiliul Europei) ; se ţine seama de sensul ordinar al termenilor utilizaţi , precum şi de obiectul şi scopul dispoziţiilor convenţionale, ori spiritul prevederilor ; de asemenea, se au în vedere pentru a interpreta prevederile Convenţiei, lucrările pregătitoare pentru a decela intenţia semnatarilor .
Cea mai importantă regulă de interpretare prezentă în jurisprudenţa Curţii este cea prin care acordă Convenţiei un caracter evolutiv, în sensul în care consideră că dreptul european al drepturilor omului nu este static, ci Convenţia trebuie percepută ca un instrument vivant care trebuie interpretat în lumina condiţiilor sociale şi economice de astăzi, întrucât scopul şi obiectul său, protecţia efectivă a drepturilor şi libertăţilor fundamentale, nu permite o interpretare restrânsă la condiţiile de acum 50 de ani .
Aşa cum afirmam anterior, dincolo de caracterul său internaţional şi referirea implicită la Convenţia de Viena, Convenţia este un instrument cu un caracter specific în rândul organelor supranaţionale. Ea instaurează un regim juridic obiectiv şi împrumută fizionomia sa atât din ordinea juridică internaţională, cât şi din cea constituţională internă. Canoanele clasice de interpretare trebuie să cedeze astfel la contactul cu metodele, mai adaptate acestui specific, care evocă, din anumite puncte de vedere, pe cele ale unei curţi constituţionale naţionale . În fapt, chiar Convenţia de la Viena permite, prin art. 5, raportarea la orice altă regulă specifică organizaţiei în cadrul căreia a fost creat tratatul internaţional şi nu se opune astfel derogării de la regulile stabilite în cuprinsul său .

1.4.2 Metode de interpretare
Vom prezenta în cele ce urmează, pe scurt, principalele metode de interpretare utilizate de Curte, urmând ca, în secţiuni distincte, să insistăm pe acele metode care prezintă importanţă sporită pentru obiectul studiului nostru, anume principiile noţiunilor autonome, cel al marjei de apreciere naţionale şi cel al proporţionalităţii. După cum se va putea observa toate aceste metode derivă, în realitate, din persistenţa cu care Curtea urmăreşte scopul său principal, acele de a asigura o protecţie eficace a respectării drepturilor convenţionale în Europa .
- Interpretarea largă (efectul util). Doctrina dreptului internaţional clasic, potrivit căreia clauzele unui tratat care limitează suveranitatea statelor trebuie interpretate strict, nu se aplică prevederilor convenţionale, din contră, obiectul şi scopul Convenţiei venind să limiteze libertatea de acţiune a statelor în domeniile vizate . În consecinţă, în sistemul convenţional, limitările drepturilor garantate sunt cele care se interpretează strict, ca o excepţie de la regulă .
- Trimiterea punctuală şi ocazională la dreptul intern. Originile "naţionale" ale unor noţiuni utilizate de către Convenţie, impune uneori Curţii să se aplece şi asupra dreptului naţional şi a practicii statelor membre . Cu toate acestea, trimiterea la dreptul intern este ocazională, Curtea preferând să dezvolte un sistem de noţiuni autonome la care să se raporteze.
- Interdicţia limitării drepturilor recunoscute prin acte de drept intern sau alte acte internaţionale. Prevăzută în art. 53, fostul art. 60, această regulă de interpretare este logică şi conformă scopului Convenţiei, acela de a asigura respectarea cât mai deplină a drepturilor fundamentale în Europa, astfel încât dacă alte norme juridice sunt mai favorabile persoanei în cauză, se vor aplica cu prioritate .
- Trimiterea la "numitorul comun al drepturilor naţionale". Uneori, Curtea ţine seama în mod vădit de un numitor comun al legislaţiilor statelor membre, raportându-şi astfel jurisprudenţa la unul dintre obiectivele sale, acela de a crea un standard comun al sistemelor juridice naţionale . Astfel, existenţa sau lipsa unei practici comune a statelor europene poate să constituie un factor pertinent pentru a stabili întinderea marjei de apreciere a statelor în reglementarea limitărilor aduse drepturilor recunoscute . Totuşi, trimiterea sistematică la tendinţa majoritară în Europa poate fi periculoasă din punctul de vedere al păstrării diversităţii patrimoniului cultural european şi, de aceea, acest criteriu este utilizat cu prudenţă. Spre exemplu, s-a decis că faptul că o anumită ţară prezintă o situaţie izolată sub aspectul practicii majoritare în Europa, nu implică automat o încălcare a Convenţiei, în special într-un domeniu - acela al mariajului - extrem de strâns legat de tradiţiile culturale şi istorice ale fiecărei societăţii şi de concepţia socială asupra celulei familiale .
- Trimiterea la dispoziţii similare din alte tratate internaţionale. În caz în care există neclarităţi asupra conţinutului unei norme convenţionale, Curtea utilizează clauzele cuprinse în alte acte de drept internaţional, în special la Declaraţia universală a drepturilor omului şi la pactele care au completat-o , dar şi la cutumele de drept internaţional ori practica Curţii Internaţionale de Justiţie .
- Neaplicarea de către Curte a dreptului intern. Afirmând deseori că nu are calitatea de instanţă de recurs faţă de deciziile instanţelor naţionale, Curtea refuză să aplice şi să interpreteze ea însăşi dreptul intern al statelor contractante şi se lasă condusă de declaraţiile autorităţilor naţionale în materie, în special cele provenind de la instanţele supreme naţionale .
- Principiul preeminenţei dreptului. Conceptul, laitmotiv al multor decizi ale Curţii, figurează în preambulul Convenţiei şi este considerat a fi unul dintre elementele patrimoniului spiritual comun statelor membre . Transpunerea practică a acestui deziderat, care stă la baza art. 6 din Convenţie, a condus la multe dintre principiile enunţate de Curte: imixtiunile autorităţilor în drepturile persoanei trebuie să fie supuse unui control eficace, de regulă jurisdicţional ; regularitatea detenţiei unei persoane trebuie să fie examinată de un magistrat independent faţă de executiv etc.
- Raportarea la o societate democratică ideală . Dincolo de prevederile exprese din art. 8-11, referirea la o societate democratică este o constantă absolută în deciziile Curţii, care apreciază că această noţiune domină întreaga Convenţie, datorită faptului că scopul acesteia de asigura a respectării drepturilor fundamentale nu poate fi realizată decât în cadrul unui regim politic cu adevărat democratic . În acest context, s-a mai precizat că, pentru a înţelege corect termenii Convenţiei trebuie reţinut faptul că, chiar dacă uneori trebuie subordonate interesele personale faţă de cele de grup, democraţia nu se reduce la supremaţia constantă a opiniei majorităţii: ea presupune un echilibru care să asigure minorităţilor un tratament corect şi care să evite orice abuz de poziţie dominantă .


- Principiul examinării concrete a plângerii. În cazul examinării unei plângeri individuale, Curtea caută, în măsura posibilului, să examineze problemele concrete ridicate de plângerea cu care a fost sesizată, fără a încerca să examineze in abstracto textul legal intern incriminat, ci doar maniera în care acesta a fost aplicat . Evident, însă, că atunci când violarea Convenţiei rezultă din chiar textul respectiv, examinarea va fi făcută in abstracto .
- Raportarea la condiţiile speciale ale speţei. Există interpretări diferite ale prevederilor din Convenţie, în funcţie de caracteristicile uneori speciale ale situaţiei concrete, Curtea afirmând că nu trebuie ignorate datele care caracterizează viaţa socială a statului care a luat măsura incriminată . Spre exemplu, pentru a aprecia probleme ce ţin de educaţia şcolară belgiană, trebuie ţinut cont de caracterul plurilingvistic al statului ; pentru a aprecia gravitatea unor afirmaţii defăimătoare, trebuie ţinut cont de calitatea de om politic a celui insultat ; pentru a verifica condiţii de desfăşurare a unei anchete privind un atentat cu bombă, trebuie ţinut cont de situaţia specială care există în Irlanda de Nord etc.
Aşa cum am mai afirmat, pe lângă aceste metode şi principii de interpretare, Curtea a consacrat trei principii de largă aplicabilitate şi care prezintă o importanţă specială din punct de vedere al efectelor pe care Convenţia şi deciziile Curţii le au în dreptul intern al părţilor contractante.

1.4.2.1 Noţiunile autonome ale Convenţiei
Veritabilă constituţie europeană, Convenţia utilizează în mod inevitabil noţiuni care primesc calificări diferite în multitudinea sistemelor juridice ale statelor europene. Spre exemplu, în noţiunea de lege, unele sisteme de drept includ şi jurisprudenţa, în timp ce altele includ doar legislaţia emisă de Parlament; în timp ce Marea Britanie nu cunoaşte o distincţie clară între domeniul penal şi cel civil, alte state includ în categoria infracţiunilor şi contravenţiile, în timp ce în altele, acestea din urmă ies din sfera dreptului penal, astfel încât încercarea de a defini noţiunea de infracţiune sau de pedeapsă plecând de la definiţiile existente în legislaţia internă este o sarcină imposibilă. Pe de altă parte, marcată de ideea de a crea un sistem uniform şi coerent în materia drepturilor fundamentale în Europa, Curtea nu poate să facă trimitere, în fiecare caz în parte, la legislaţia naţională invocată .
În acest fel, necesitatea de a crea pe cale jurisprudenţială un sistem de noţiuni autonome faţă de calificările naţionale s-a impus cu forţa unei evidenţe. Pericolul recurgerii la noţiuni dependente de definiţiile din dreptul intern a fost sesizat şi de către instanţa de la Strasbourg, care a afirmat cu referire la noţiunea de "acuzaţie în materie penală" că dacă statele contractante ar putea, prin voinţă proprie, să califice o faptă ca fiind de natură administrativă, şi nu penală, iar astfel să înlăture aplicabilitatea drepturilor fundamentale prevăzute în art. 6 şi , ar însemna ca aplicarea acestora să fie subordonată voinţei lor suverane. O astfel de latitudine lăsată la îndemâna lor riscă să conducă la rezultate incompatibile cu obiectul şi scopul Convenţiei .
Astfel de noţiuni autonome au fost dezvoltate cu privire la definirea următorilor termeni: infracţiune, drepturi şi obligaţii cu caracter civil, lege, magistrat, tribunal, bun etc. Spre exemplu, tribunal, în sensul Convenţiei, este sinonim mai degrabă cu termenul mai larg de jurisdicţie decât cu cel de tribunal ori instanţă care se regăseşte în legislaţiile naţionale. Acest organ jurisdicţional, pentru a fi socotit tribunal trebuie să fie caracterizat de independenţă faţă de puterea executivă şi faţă de părţi şi să ofere anumite garanţii procedurale - contradictorialitate, imparţialitate, publicitate etc. - iar judecătorii să beneficieze de o anumită stabilitate a funcţiei, nu neapărat inamovibilitate, şi să nu fie supuşi nici unei autorităţi în desfăşurarea activităţii lor .
Tot astfel, pentru a determina noţiunea de "acuzaţie în penală" ori cea "infracţiune", Curtea utilizează, pe lângă calificare dată de dreptul intern, două criterii alternative suplimentare: cel al naturii faptei ilicite şi cel al severităţii şi naturii sancţiunii . Astfel, dacă fapta este îndreptată mai degrabă împotriva unui obiect ce ţine de societate în ansamblu, şi de drepturile unei singure persoane, ea va fi calificată drept infracţiune, chiar dacă este o faptă minoră . În mod identic, dacă sancţiunea aplicată are un rol mai degrabă preventiv decât reparator şi pune în discuţie libertatea individuală a persoanei, fapta va fi calificată ca aparţinând dreptului penal .
După cum am arătat, şi noţiunea de lege primeşte o calificare autonomă în jurisprudenţa Curţii. Astfel, prin lege se înţelege nu numai dreptul scris, ci şi cel nescris, anume cutuma juridică, indiferent dacă ei i se recunoaşte calitatea de izvor de drept la nivel naţional . În al doilea rând, pentru a fi socotită lege, o normă juridică trebuie să îndeplinească două condiţii suplimentare: să fie accesibilă oricărei persoane, lucru care se realizează, de regulă, prin publicare; să fie enunţată cu claritate, astfel încât orice persoană să poată, în mod rezonabil, să îşi regleze conduita cunoscând consecinţele juridice ale faptelor sale . Această ultimă condiţie nu este îndeplinită, spre exemplu, atunci când norma legală nu prevede cu suficientă claritate condiţiile în care autorităţile statale pot să ia o anumită măsură, precum şi mijloacele de verificare a îndeplinirii condiţiilor . În lipsa unor garanţii procedurale, simpla existenţă fizică a normei legale nu este suficientă pentru a se putea de o lege, în sensul Convenţiei.
Este lesne de observat din prezentarea sumară a acestor exemple de calificări autonome, impactul pe care această metodă de interpretare a Convenţiei le produce asupra dreptului intern al statelor membre. Dacă, aşa cum vom vedea, deciziile Curţii formează un corp comun cu textul Convenţiei - un "bloc de convenţionalitate" - aceasta presupune ca instanţele naţionale care vin să aplice Convenţia în dreptul intern vor fi ţinute de definirea noţiunilor oferită de Curte, şi nu cea impusă de sistemul juridic intern. Efectele asupra sistemului de drept intern sunt facil de anticipat: în România, legea de organizare şi funcţionare a SRI, în ceea ce priveşte dosarele din arhiva sa secretă nu există ; în mare parte, procesele în materie contravenţională trebuie judecate cu toate garanţiile prevăzute în art. 6, inclusiv prezumţia de nevinovăţie etc .
Efectele raportării doar la calificarea internă nu pot decât să conducă la pierderea cauzelor în faţa organelor de la Strasbourg şi la o încălcare a principiului pacta sunt servanta în ceea ce priveşte obligaţiile internaţionale rezultând din ratificarea Convenţiei europene a drepturilor omului .











Copyright © Contact | Trimite referat


Ultimele referate adaugate
Mihai Beniuc
   - Mihai beniuc - „poezii"
Mihai Eminescu Mihai Eminescu
   - Mihai eminescu - student la berlin
Mircea Eliade Mircea Eliade
   - Mircea Eliade - Mioara Nazdravana (mioriţa)
Vasile Alecsandri Vasile Alecsandri
   - Chirita in provintie de Vasile Alecsandri -expunerea subiectului
Emil Girlenu Emil Girlenu
   - Dragoste de viata de Jack London
Ion Luca Caragiale Ion Luca Caragiale
   - Triumful talentului… (reproducere) de Ion Luca Caragiale
Mircea Eliade Mircea Eliade
   - Fantasticul in proza lui Mircea Eliade - La tiganci
Mihai Eminescu Mihai Eminescu
   - „Personalitate creatoare” si „figura a spiritului creator” eminescian
George Calinescu George Calinescu
   - Enigma Otiliei de George Calinescu - geneza, subiectul si tema romanului
Liviu Rebreanu Liviu Rebreanu
   - Arta literara in romanul Ion, - Liviu Rebreanu











Scriitori romani