2.1. Consideratii generale
Schimbul de produse dintre persoane, circulatia bunurilor, indeo-sebi dupa descompunerea obstilor satesti, si cristalizarea proprietatii private au fost realitati ce trebuiau sa se gaseasca si in drept.
Tot in ideea de echitate s-a nascut si institutia delictului sau cvasidelictului ca izvor al obligatiei, in sensul ca daca printr-o fapta a omului (directa sau indirecta) se cauzeaza altuia un prejudiciu, atunci acela care a cauzat prejudiciul la cererea celui prejudiciat este obligat la repararea lui. Asadar diferitele intamplari, fapte si legaturi dintre oameni, voite si nevoite, de o anumita importanta si cu anumite consecinte incep sa dobandeasca semnificatii juridice, devenind raporturi juridice.
Dupa cum am relevat supra, obligatia este raportul de drept in care o persoana numita creditor, are posibilitatea de a pretinde celeilalte parti, numita debitor, sa execute prestatia de a da, a face, sau a nu face, iar in cazul neexecutarii ei sa recurga la forta de constrangere a statului.
In dreptul nostru cutumiar, izvoarele obligatiilor au fost contrac- tul si delictul.
2.2. Elementele constitutive ale contractului
2.2.1. SUBIECTELE
Subiecte ale contractului de vanzare-cumparare puteau fi orice persoane care aveau capacitatea juridica necesara, intre care sa se realizeze acordul de vointe, dar potrivit dreptului cutumiar, in cazul vanzarii unui pamant al casei parintesti, in baza dreptului de preemtiune (protimisis) era nevoie si de consimtamantul prealabil al rudelor si vecinilor. In caz contrar acestia puteau cere anularea contractului, restituind pretul cumparatorului ("aruncarea banilor").
2.2.2. OBIECTUL CONTRACTULUI
Obiectul contractului puteau fi atat bunuri imobile, cat si mobile, dar cum principala bogatie era pamantul, majoritatea contractelor aveau acest obiect. Obiectul contractului trebuia sa fie un bun in comercium, adica sa poata face obiectul comertului. Si in Evul Mediu erau lucruri care nu puteau face obiectul comertului (ex. teritoriul tarii, sceptrul domnitorului).
Bunurile furate si apoi vandute, de regula, se restituiau proprie-tarului, mai ales cand era vorba de biserici, iar cumparatorii de rea credinta erau sanctionati.
Obiectul contractului, indiferent de natura lui, trebuia sa fie determinat sau determinabil. Criteriile folosite nu erau insa intot-deauna precise si invariabile.
2.2.3. PRETUL
Un alt element al contractului este pretul. Acesta putea fi stabilit in bani, in lucruri sau in bani si lucruri. Faptul este lesne de inteles, daca avem in vedere imprejurarea ca in acea vreme moneda, chiar daca exista, era totusi o raritate, nu era un bun aflat in casa fiecaruia.
2.2.4. CONSIMTAMANTUL PARTILOR
In fine, un alt element al contractului era consimtamantul partilor. Acesta trebuia sa fie neviciat de dol, eroare sau violenta, oferta vanzarii si acceptarea ei trebuind sa se realizeze in deplina cunostinta de cauza. Asa se explica faptul ca, in chip stereotip, in documentele vremii, apar precizarile ca vanzarea s-a facut "fara impresurare sau asuprire", ori "de buna voie si nesilit de nimeni".
2.2.5. PROHIBITII LA VANZARE
Tot la fel, contractul de vanzare-cumparare era ingradit de unele prohibitii, cum ar fi:
- in Transilvania era necesar si consimtamantul membrilor de familie pentru realizarea vanzarilor de imobile;
- era necesar consimtamantul rudelor si vecinilor, in situatia in care fiinta dreptul de preemtiune;
- mosiile nu puteau fi vandute fara taranii dependenti;
- se interzicea cumpararea bunurilor furate;
- in cazul unor bunuri de valoare era necesar consimtamantul domnului sau al regelui, dupa cum am precizat la capitolul dreptului eminent al suveranului (ius eminens).
2.2.6. FORMA CONTRACTULUI
Cat priveste forma contractului de vanzare-cumparare, acesta era considerat valabil incheiat prin simplul acord de vointa al partilor, nefiind necesara forma scrisa a acestuia sau incheierea in fata auto-ritatilor. Dar pentru a se putea face dovada acestuia ori cand era necesar consimtamantul domnului (regelui), actele constatatoare ale contractului se incheiau de obicei in fata autoritatilor sub forma inscrisurilor sub semnatura privata intarite cu pecetile martorilor.
2.2.7. PUBLICITATEA
Publicitatea contractului de vanzare-cumparare, ca de altfel a tuturor categoriilor de contracte pe care le vom preciza mai jos, se realiza prin aldamas, adica a unei petreceri cu bautura la care participau martori anume alesi ori intamplatori, pentru a se pastra mai bine in amintire incheierea contractului si prin darea mainii.
2.3. INCHIRIEREA
Desi nu a avut raspandirea contractului de vanzare-cumparare, contractul de inchiriere a fost prezent in viata economica medievala, cutumele romanesti reglementandu-l sub influenta dreptului roman.
Contractul de inchiriere se prezenta sub diferite forme: inchirierea lucrurilor, a fortei de munca sau a unor lucrari in sensul contractelor de antrepriza.