1. Principiul (cerinta) fundamentarii stiintifice a activitatii de elaborare a normelor juridice.
Necesitatea cunoasterii aprofundate a realitatilor il obliga pe legiuitor sa indeplineasca investigatii prealabile economice, sociologice, de psihologie sociala.
Aceasta deoarece, apar domenii noi de reglementare, cum ar fi domeniul concurentei, domeniul dezvoltarii, domeniul cosmic, spatiul submarin, etc., cat si amplificarea si adancirea complexitatii relatiilor inter-umane.
Legiuitorul nu ajunge niciodata in mod intamplator la definirea propozitiei normative (a normei) ci prin practica si rationament.
In acest proces complicat el trebuie sa asigure, pe baza unui studiu aprofundat al realitatii, corespondenta necesara intre fapt si drept.
Fundamentarea stiintifica a unui proiect legislativ trebuie sa cuprinda:
- descrierea situatiilor de fapt ce urmeaza a fi transformate in situatii de drept;
- analiza judecatilor de valoare cu privire la determinarea situatiilor de fapt care trebuie transformate, schimbate si care se gasesc in contrast cu judecatile de valoare din care se inspira insasi schimbarea;
- determinarea (anticiparea) efectelor posibile ale viitoarei reglementari;
- costul social al proiectatei reforme legislative;
- oportunitatea sa, etc.
Cercetarea stiintifica, trebuie, de asemenea, sa conduca la fundamentarea unor prognoze legislative, pe termene scurte, medii sau lungi si sa reduca terenul de manifestare a actiunii legislative conjuncturale, lipsita de o baza de analiza corespunzatoare.
Intrucat organele de decizie juridica (parlamentele) nu au ele insele posibilitatea sa intreprinda asemenea operatiuni, se apeleaza de obicei, la organisme juridice specializate, care sunt indrituite sa avizeze proiectele de acte normative.
In Franta un asemenea rol in are Consiliul de stat (creat de Napoleon), in S.U.A., exista grupe, de specialisti juristi pe langa Camera Reprezentantilor, pe langa Senat si Presedinte.
In Romania a existat un Consiliu legislativ (succesor al Consiliului de stat creat de domnitorul Cuza), iar in prezent in art.79 din Constitutie este prevazut Consiliul legislativ ca organ consultativ de specialitate al Parlamentului.
Acesta avizeaza proiectele de acte normative in vederea sistematizarii, unificarii si coordonarii intregii legislatii. El tine evidenta oficiala a legislatiei Romaniei.
2. Principiul asigurarii unui raport firesc intre dinamica si statica dreptului
In procesul elaborarii normative legiuitorul se confrunta cu presiuni sociale dintre cele mai variate (economice, politice, culturale, ideologice).
Schimbarile rapide ce intervin in societate conduc la mutatii in continutul raporturilor sociale, la modificari institutionale. Rolul regulii de drept este acela de a ordona aceste raporturi, de a le garanta securitatea si siguranta juridica, de a calma posibilele conflicte, conferind sentimentul de liniste si relativa stabilitate.
Pentru ca dreptul sa-si poate atinge acest scop este necesar ca regula de conduita sa se incorporeze in patrimoniul psihologic al individului si al gruparii sociale.
In general legea, reglementeaza pentru perioade lungi de timp.
In relatiile sale cu politica, dreptul apare mai conservator, el cauta sa apere si sa asigure unitatea dintre existenta si norma, dintre fapt si valoare.
Avand un caracter organizatoric, dreptul isi perfectioneaza necontenit tehnica de reglementare.
Legiuitorul va trebui sa tina in echilibru dreptul, asigurand prin politica sa legislativa, stabilitatea fireasca a relatiilor sociale reglementate juridic.
Raportul dintre dinamica si statica dreptului nu este doar o chestiune de politica juridica, el tine de insasi ratiunea dreptului, de menirea sa sociala.
Poporul - nota J.J.Rousseau - ajunge sa dispretuiasca legile ce se schimba in fiecare zi.
3. Principiul corelarii sistemului actelor normative
Actele normative intr-un stat exista intr-o stransa legatura unele cu altele.
Diversele categorii de acte normative - legi, decrete, hotarari, decizii - actioneaza in reglementarea raporturilor sociale in cadrul unui proces caracterizat printr-o acuta interferenta.
In cadrul acestui proces, legea asigura reglementarea relatiilor esentiale pentru buna functionare a mecanismului social.
In momentul edictarii actelor normative legiuitorul va trebui sa tina cont de existenta acestor corelatii, sa ia in calcul totalitatea implicatiilor unei noi reglementari, modificarile normative subsecvente, domeniile afectate ca urmare a introducerii unor noi solutii normative, precum si eventualele conflicte de reglementari.
4. Principiul accesibilitatii si economiei de mijloace in elaborarea normativa
Acest principiu aduce in discutie in mod nemijlocit elemente ce subliniaza contributia mijloacelor de tehnica legislativa in fizionomia actului normativ.
Continutul normei juridice, modul de imbinare a elementelor structurale ale acesteia, caracterul clar, lipsit de echivoc al procesului, sunt intotdeauna probe ale maiestriei legiuitorului.
Legiuitorul trebuie sa aiba in vedere faptul ca destinatarii normelor juridice sunt oameni cu nivele culturale diferite, cu posibilitati diferite de receptare a unui mesaj normativ.
Arta sa consta in a construi norme care sa previna asemenea dificultati.
Legiuitorul - remarca Ihering - trebuie sa gandeasca profund ca un filozof, dar trebuie sa se exprime clar ca un taran. Trebuie sa se aiba in vedere ca cei dispusi sa violeze sau sa eludeze norma de drept vor incerca intotdeauna sa exploateze eventualele deficiente, inadvertente sau neclaritati ale reglementarii.
Cerintele principale pe care le implica realizarea acestui principiu constau in:
a) alegerea formei exterioare a reglementarii;
b) alegerea modalitatii reglementarii juridice;
c) utilizarea procedeelor de conceptualizare si a limbajului normei.
a) Este o cerinta de tehnica legislativa intrucat de forma exterioara a reglementarii depinde valoarea si forta ei juridica, pozitia sa in sistemul actelor normative, corelatia cu celelalte acte normative.
Daca relatiile ce urmeaza a capata forma juridica fac parte din ceea ce se cheama "domeniul legii" este obligatoriu ca ele sa dobandeasca reglementare juridica prin lege si nu prin alt act normativ.
Pastrarea autoritatii si pozitiei legii in sistemul de reglementare primara si originara a unor relatii sociale reprezinta o cerinta de prima marime ce caracterizeaza un stat de drept.
b) Alegerea modalitatii de reglementare priveste optiunea legiuitorului in legatura cu un anumit mod de impunere a conduitei prescrise prin norma subiectelor de drept.
Dupa cum stim, o regula juridica poate reglementa imperativ (prohibitiv sau onerativ) o anumita conduita, poate lasa la dispozitia partilor dintr-un raport juridic alegerea conduitei sau poate stimula subiectii in legatura cu adoptarea conduitei.
Totodata, metoda reglementarii difera de la o categorie de norme la alta.
Legiuitorul opteaza in mod deliberat pentru un gen de conduita sau altul, pentru o metoda de reglementare sau alta, in functie de specificul relatiilor sociale, de caracteristicile subiectilor participanti la aceste relatii, de natura intereselor ce urmeaza a fi satisfacute si de semnificatia valorica a reglementarilor.
Exemplu: materie - de aparare sociala - norme imperative
- civila contractuala - norme permisive
c) Cerinta accesibilitatii normei de drept si cea a economiei de mijloace este transpusa in practica prin folosirea unor procedee de conceptualizare si a unui limbaj adecvat.
Aceasta cerinta priveste in mod nemijlocit constructia normei, cuprinderea in norma a elementelor structurale, fixarea tipului de conduita, stilul si limbajul juridic.
Conceptele, categoriile si prescrierile pe care le contin normele juridice, vor avea valoare (vor fi operationale) atata timp cat ele exprima necesitati reale sociale, trebuind a fi modificate, reformulate, in conditiile in care ele vor inceta sa corespunda acestei necesitati.
O alta constructie a tehnicii juridice o constituie fictiunile si prezumtiile.
Fictiunea juridica este un procedeu de tehnica in conformitate cu care un anumit fapt este considerat ca existent sau stabilit, desi el nu a fost stabilit sau nu exista in realitate.
Fictiunea pune in locul unei realitati, alta inexistenta.
Spre exemplu situatia in care o persoana este declarata incapabila permanent, desi poate sunt cazuri, cand ea este capabila, are momente de luciditate, totusi printr-o fictiune, interzisul este socotit permanent incapabil.
Sau copilul conceput este socotit ca deja nascut in ceea ce priveste drepturile sale, el fiind subiect de drept.
Sau comorientii
Prezumtiile, sunt, la randul lor, procedee tehnice pe care legiuitorul le utilizeaza in constructiile juridice.
In aceste situatii, legiuitorul presupune ca ceva, fara sa fi fost dovedit, exista cu adevarat. Spre exemplu: prezumtia cunoasterii legii, prezumtia de paternitate.
Un alt aspect care priveste cerinta accesibilitatii normei juridice este stilul si limbajul acestuia. Limbajul juridic este prin excelenta un limbaj specializat, institutionalizat.
Textul normei juridice trebuie sa se caracterizeze prin maxima claritate, precizie, concizie si caracter stereotip.
In redactarea textului actului normativ legiuitorul va trebui sa utilizeze termeni de larga circulatie, cu evitarea neologismelor, a regionalismelor. Modul de construire a frazei si amploarea exprimarii se vor subordona cerintei de intelegere corecta si usoara a textului de catre orice subiect.
Terminologia legii trebuie sa fie constanta si uniforma. Aceasta cerinta se refera atat la continutul unui singur act normativ in care sunt cuprinse anumite norme, cat si in ce priveste sistemul global al legislatiei, ce trebuie sa se caracterizeze prin unitate terminologica.
In textul actului normativ trebuie sa se evite folosirea cuvintelor (expresiilor) nefunctionale sau a acelora cu un sens ambiguu.
